Akuma No Otome [+18 Inu fic]

[candy_cane]

Disclaimer : Nu detin niciun personaj din manga scrisa de Rumiko Takahashi si nu fac profit de pe urma personajelor sau a intamplarilor.

acesta e un fan-fiction cu Inuyasha, sau mai precis, cu Sesshomaru Tashyo :P
o sa il cuplez, daca mi se permite, cu un personaj de al meu ( am precizat acest lucru ca sa nu se creeze confuzii )
e destul de violent si va fi probabil si foarte ... X_X xxx rated :D
in orice caz, lectura placuta :)


cap 1

“Cand va veni noaptea
Si pamantul se va intuneca
Si doar lumina lunii o vom mai vedea
Teama nu voi simti
Cat timp alaturi de mine vei fi!” – Ben E. King




Urletul prelung al unui caine lasat liber o trezi din amorteala care ii cuprinsese corpul. Razele reci, oarecum moarte, ale lunii ii luminara chipul pe care suvite lungi de par negru i se lipisera. Privea cerul cu indiferenta, ochii reci si goi vazand doar badjocura acelui corp imens care asistase de atatea ori la manifestarile unchiului ei.

Ofta si incerca sa se ridice, tatamiul plin de sange dazvaluindu-se din nou sub privirile agere ale lunii. Gemu, insa inghiti in sec si isi se tranti din nou pe jos. Stropi mari de sudoare ii aparura pe chip alaturi de lacrimile inmarmurite pe obrajii inrositi, ascunzand pentru fractiuni de secunda petele vinete si taieturile lungi.

Clopotele batura undeva departe in timp ce podeaua scartaia sub greutatea ei. Incerca sa se tarasca cat mai departe de locul unde fusese maltratata cu atata brutalitate pana acum. Gafaia, oasele rupte si ranile sangerande incomodand-o grozav.

‘Se pare ca nenorocitul mi-a rupt ceva din interior!’ scanci din nou, durerea si ura intunecandu-i privirea.

Privi in fata printre suvitele de par si isi vazu usa de la dormitor. Scaparea ei era undeva in fata, iar daca nu ajungea ..... Nici nu voia sa isi inchipuie ce avea sa pateasca... Din nou! Pentru a suta oara decand venise in aceasta casa a ororilor, a batailor neincetate, o casa a durerii fara margini.

Muscandu-si pana la sange buzele umflate, firisoare subtiri de sange proaspat scurgandu-se pe brabia ei si picurand pe jos.

Sasaind stiind ca tot ea va trebui sa curete pe jos, isi forta din nou corpul sa inainteze. Ceva parai umed undeva in spatele ei, dar ea isi inabusi tipatul de agonie pura, pana ce reusi sa atinga cu mana plina de sange usa de la camera ei.

‘Porcul... Nenorocitul! Sper sa arda in iad impreuna cu tarfa pe care si-a luat-o de nevasta... Caine de om!.. ‘ plangea acum tanara, tragandu-si cu greu corpul in camera ei, o dunga rosiatica, proaspata, ramanand in urma ei.

Usa se inchise cu un pacanit slab, care reverbera in toata camera, alungand atmosfera grea care se lasase. Astfel, corpul mutilat - pentru a nu-stiu-cata oara – se ascunse dupa o perdea de intuneric, picioarele rupte, cu oasele albe iesind prin pielea innegrita din cauza numeroaselor taieturi din trecut, ascunzandu-se de sub privirea dominatoare si impersonala a lunii. Razele argintii continuau sa straluceasca pe ‘poteca’ de sange proaspat, si sa se reflecte in ‘oglinda’ din mijlocul incaperii. Luna isi privea reflexia sangerie intr-o casa aparent normala din Tokyo. Ai fi crezut ca la periferiile acestei metropole nu aveai sa gasesti astfel de incidente, insa te inselai amarnic.

Pentru ca se afla la departe de societate, tocmai de aceea astfel de incidente aveau loc neobservate.

‘Ma voi razbuna candva... mama... tata.... Vor muri cu totii.... Vor pieri in focurile Gheenei care i-au zamislit pe Pamant! Ii voi face sufere... Ii voi distruge cum m-au distrus!’ ochi cumplit de rosii, inumani, straluceau in camera neagra, in timp ce trosnituri seci si umede se loveau de pereti, alaturi de fasaituri de haine rupte.

Degete iscusite, experimentate legau rani grave care continuau sa sangereze, lacrimi ale durerii care nu puteau fi varsate altfel. Inca tremurand, tanara se sprijini in maini si se lasa cu prija pe spate, sprijinindu-l de marginea patului. Ochii ei urmareau umbrele care se plimbau pe afara, umbre fara un contur precis, umbre criminale.

‘Catea... Tarfa ingrata!’ marai in sinea ei, tragandu-si piciorul teafar langa ea, in timp ce ochii ei, candva de un verde pur- acum mai mult aurii, stralucind periculos, dintii inclestandu-se atat din cauza durerii atroce care ii pulsa in tot corpul cat si din cauza urii, acel venin mortal si rece care i se scurgea acum in loc de sange, si apuca micuta sabie incrustata cu multe pietre pretioase, singurul lucru ramas de la raposatii ei parinti, si se pregati de lupta.

O singura lovitura si idioata aceea avea sa moara intr-o balta de sange in timp ce ea se va tara catre libertate. O singura lovitura iar tarfa aceea va guita de durere cu o sabie in piept, chemandu-si neispravitul de sot in ajutor. Si atunci ea se va razbuna pe amandoi!

Inghitind in sec, incerca sa se ridice cat de cat, corpul vibrandu-i de incordare, apucand si mai strans manerul sabiei in mana dreapta, mai multe picaturi de sange fierbinte prelingandu-se pe lama rece si argintie, un colt de demon stralucind mortal in intuneric.

Pasii se oprira in fata camerei ei, in timp ce o mana cu unghii lungi ca niste gheare incercara sa o deschida. Tatamiul scartai din nou sub picioarele matusii ei, in timp ce tanara de nouasprazece ani se arunca in fata, la fel de mortala ca o felina, strapungand corpul atat de parfumat, incat o facuse sa vomite de nenumarate ori, in timp ce acele maini albe, maini care candva fusesera patate cu sangele mamei ei, se inclestara pe propriile ei incheieturi.

Pierzandu-si echilibrul, tanara cazu pe corpul care inca se zbatea, inutil de altfel, intre viata si moarte, impingand lama si mai adanc in carnea moale a victimei.

“Acum urla dupa el, catea imputita ce esti! Striga-l pe cel care mi-a omorat tatal cu sange rece! Striga-l tarfa! Striga-l pe cel care m-a batut si m-a badjocorit timp ce doisprezece ani!” tipa aproape victorioasa fata, privind chipul alb si impietrit de groaza a matusii ei.

Buzele rosii de sange se deschisera disperate si un tipat ragusit, galgait, alunga linistea din aripa de vest a casei Amamura, chemand pentru ultima data pe cel care isi omorase fratele impreuna cu sotia acestuia, - si poate chiar si pe prima sa sotie, desi ea nu stia de acest lucru .

Ochii fetei, aurii si neinduratori, cu fata patata de sange, insa ascunda dupa perdeaua lunga de par negru, se intoarsera de la fata atat de perfecta a primei sale victime, cea care o facuse sa sufere in mai multe feluri decat va putea spune vreodata, spre usa batanta dispre care se auzeau tropaiturile speriate ale unchiului ei.

Decand planuise aceasta zi! Doamne! Decat voise sa simta propria ei piele inmuindu-se in sangele lor! Stia ca nu va ajunge sa isi mai vada niciodata parintii, insa prefera sa ajunga in Iad pentru ca le-a omorat ucigasii decat sa piara si ea de mainile lor.

Maraind, trase sabia din corpul ce se racea de acum, si, topaind pe piciorul teafar, se apropie mortala si neinfricata, inumana, catre usa, balanganind sabia dintr-o parte in alta stropind in jur cu sange cald, murdarind peretii, floricele sangerii acoperind toate lucrurile din jur ca niste lacrimi sau ochi care au privit la multe lucruri si abia acum au catadicsit sa se deschida, exact cand povestea avea sa se termine. Strangand sabia in ambele maini, o ascunse in partea drapta a corpului, cambrandu-se, in timp ce corpul unchiului ei aparu intr-un vartej stralucitor, colorat viu, de robe de matase in camera. Strigand fioros, cu lacrimi grele scurgandu-i-se de dupa genele lungi si negre in timp ce se arunca in fata, lama vajaind prin aer, unchiul ei nu avu nici o sansa. Lama ii taie jugulara, sangele fierbinte tasnind din rana adanca de la gat, in timp ce degetele incercau sa opreasca sangerarea.

Gafaind, privind chipul livid, cu ochii deschisi larg, incredule, cu buzele care incercau sa mai formeze cuvinte, insa nu reuseau, sangele amortindu-i limba, fata nu isi putu abtine un zambet crud, in timp ce moartea se apropia de el. Ochelarii unchiului ei cazura pe jos si fura zdrobiti chiar de corpul din care se scurgea rapid viata. Tremurand, schiopatand extenuata catre primul les, fata sterse manerul se sange, si pasi peste cea care o izolase timp de doisprezece ani de tot si isi convertise sotul sa isi omoare singura ruda se sange in viata.

‘Mi-au furat prietenii... Mi-au luat libertatea... M-au batut fara incetare pana ce lesinam de durere si asta fara motiv sau remuscari... Mi-au luat tot ce ma facea om.... Acum sunt morti! Pacat ca nu am avut timp sa ii fac sa sufere, sa moara inchinuri exact ca si parintii mei....’ ganduri atat de pline de tristete, de disperare si durere, alimentate de vechi filmulete ale incriminarii celor doi.

Isi inchise ochii, lasandu-si corpul sa se prabuseasca pe pat. Vedea sangele si expresiile terifiate ale parintilor. Le vedea durerea din ochi, regretele, desi asta se intamplase demult. Vedea limbile de foc care inghitisera vechea ei casa in intregime. Simtea, pana si acum, mirosul acela specific, dulceag, al corpurilor arse. Strangand cearsaful patat de sange in pumni, isi lasa inima sa se descarce prin lacrimi amare, in timp ce corpul ii tremura in spasme din cauza sughiturilor repetate.

Scapase oare din iadul in care fusese aruncata pe nedrept? Da! Dar mult prea tarziu.

‘Stiu unde ma voi duce... Cu toata averea lor, ca unic mostenitor.... Pana si aceasta familie degenerata mi-a lasat ceva de valoare...’ isi spuse, ultim gand impaciuitor, in timp ce ochii ii stralucira mortali, dar veseli, de o veselie macabra, monstruoasa, iar ea cazu intr-un somn adanc fara vise.




“Mama...! Mamaaa.... “ vocea vesela a lui Kagome vibra prin toata casa, alergand dintr-o parte in alta, in incercarea de a da de cea care urma sa hotarasca daca avea sa primeasca in casa pe cineva care, ei bine, ii era ruda prin alinta.

“Da draga mea! Sunt aici! In bucatarie!” venea vocea oarecum obosita a mamei sale, in timp ce fata ei se repezi extaziata pe scari, uitand pentru un moment ca nu mai era mult pana la nunta ei.

“Mama! O mai tii minte pe Sora? Pe Sora Yamada? “ gafai Kagome, ochii ei caprui urmarind-o pe mama ei cu intensitate, in timp ce parul ei negru se involbura in jurul capului ei, dandu-i o aura de leoaica neinduratoare.

“Da... Sarmana copila! Mai intai parintii apoi si unchii..” ofta Mami Higurashi, frecandu-se la ochi, amintindu-si ultimele vesti care le aflase de la un avocat particular al familiei Yamada, cea mai bogata familie din intrega Japonie.

“Pai... Am vorbit acum cateva minute cu ea... cu Sora, si m-a rugat daca putem sa o lasam sa stea la noi!” zambi, victorioasa intr-un fel, Kagome, punandu-si mainile pe solduri si uitandu-se fericita la mama ei.

Uimirea sterse orice trasaturi de pe fata inca tanara a mamei Calatoarei In Timp, printesa Kagome. Nu mai vazuse acel copil de cinci ani, si nu mai auzise nimic de ea, desi sarmana fata fusese prietena cea mai buna a propriului ei copil. Desi Kagome era mai mare ca Sora cu doar trei ani, se intelesesera de minune, caci fata parea mereu mai matura decat toti, iar ultima data cand o vazuse, ochii Sorei parusera... reci, distanti, parca toata viata din ei fusese alungata sau furata.

“Kagome... Draga mea.... Nunta ta, nu stiu ...” incerca sa gaseasca o oarecare scuza, inspaimantata, fara sa stie de ce, Mami, ridicandu-se de pe scaun, abandonand cartea de bucate si revista plina de kimono-uri de nunta.

“Mama! I-am zis, si a zis ca ne va ajuta !” zambi din nou Kagome, sigura pe sine.

“Dar Inuyasha?” vocea mamei ei se stinse rapid, ochii ei cautand un obiect asupra caruia sa se aseze, evitand astfel privirea poruncitoare a fiicei ei.

“......” o pauza destul de lunga urma intre ele, pana ce Mami se vazu nevoita sa ridice capul si sa isi priveasca fata. Kagome se uita afara pe fereastra, un zambet fortat si destul de rece inghetandu-i pe buze.

Mami nu se intoarse sa vada cine era afara. Deja stia! Insa... ceva nu era in regula cu atmosfera asta!

“Stie... Stie de Inuyasha, stie de cealalta lume, insa.... Nu mi-a spus de unde... “ Kagome isi intoarse din nou privirea catre mama sa, din nou sigura pe sine, la fel de fericita ca si acum cateva minute.

Mami nu mai apuca sa zica nimic, un fior rece trecandu-i pe sira spinarii, chiar in momentul in care o bataie dubla se auzi in usa de la intrare.

‘Ce nu e in regula cu acest copil? Nu ne va face nimic rau, asta stiu sigur, insa de unde stie de Inuyasha si de altaru nostru, si de Evul Mediu catre care tot calatoreste Kagome? ‘ intrebari fara sir ii aparura una dupa alta in minte.

Kagome deja fugise sa deschida usa, si tropaituri usoare, ale propriei fiice, impreuna cu un fasait usor si un ras indepartat, oarecum nenatural, ii atinsera urechile, in timp ce siluetele celor doua fete aparura in pragul bucatariei.

Comparativ cu Kagome, Sora era cu mult mai frumoasa, mai stapana pe sine, mai.... ceva ce numai un demon ar putea aprecia. Era extraordinar de frumoasa, inspaimantator de frumoasa chiar, cu pielea alba, catifelata, de papusa, ochi mari si frumosi, de un verde auriu naucitor, captivant, parul, candva lung, taiat scurt si aranjat in tepi la spate, in timp ce doua suvite lungi ii incadrau chipul in fata; genele lungi ii atingeau obraji ca niste aripi de fluturi, in timp ce buzele pline si rozalii, imbietoare, se miscau cu delicatete in timp ce vorbea. Era captivanta, misterioasa!

Cat despre corp, nu era nimic de spus decat ca era idealul oricui! Sora era o frumusete ce se nastea doar o data la un mileniu, pentru a domina totul in jur. Era perfecta!

‘Insa... Parca... a suferit mult... Nu vrea decat putina pace si bucurie pe care stie ca le va gasi aici! Insa cu ce pret vrea sa intre in vietile noastre?’ nu se putu abtine sa nu se intrebe mama lui Kagome.

“Imi pare bine sa va cunosc!” rupse tacerea ce se lasase in camera, inclinandu-se politicoasa, Sora. “Va rog sa ma scuzati ca v-am rugat sa ma primiti mai ales cand Kagome se pregateste de un eveniment atat de important!” vocea ei o facu pe batrana doamna sa roseasca.

“Nu-i nimic! Ne bucuram ca ne poti ajuta!”

“ De asemenea... Va rog sa ma scuzati! Am trecut acum vreo doi ani pe aici, si, am vazut acel semi-demon vorbind cu Kagome. Mi-am dat seama fara sa vreau de povara pe care trebuie sa o ascundeti, desi aceasta va aduce bucurie !” zambi Sora, scuzandu-se cu o alta plecaciune, hainele intinzandu-se pe corpul ei perfect.

O alta tacere de cateva secunde, apoi, cu o fluturare de mana, Mami isi trimise fiica sa isi cazeze oaspetele in camera libera de la etaj. Privirea ei le urmari pana ce nu le mai vazu, fiori reci scuturandu-i usor corpul.

‘In sfarsit! Am scapat! Mama.... tata! ‘ zambi in sinea ei Sora, urmand-o vesela pe Kagome.