23-09-2009, 10:00 AM
Psyk - provine din limba rusa si inseamna Psihopat.
Acesta o sa fie un ciclu de 13 povesti, nu conteaza marimea, cum o sa vreau sa le fac si cum o sa am timp, despre boli mentale cum ar fi: schizofrenie, ipohondrie, piromanie, psihoza, tulburari de personalitate, dementa, nebunie, ecopraxie, afazie, depresie, catatonie, etc.
Acest ciclu de 13 povesti o sa fie scrise cu dedicatie pentru ea, Reinoir, pentru ca i-am promis de mult ca fac asa ceva si pentru ca a fost singura care m-a sprijinit in astfel de escapade sa le zicem. Multumesc Rei.
Textul mai are cateva greseli, n-am apucat sa-l corectez din nou, dau un edit in week-end.
Pentru că mâine va fi Miercuri, a decis să facă o baie. Nu îşi poate reprima acest drept sub nicio formă chiar dacă cu câteva zile în urmă, îşi făcuse baie şi nu ieșise deloc afară deci nu putuse să se murdărească.
Nu face baie azi pentru că mâine ar fi ceva special, nici din cauză că ar suferi de vreo boală nebună ce-o împinge la lucruri nebunești, ca de exemplu să-şi facă baie când i se năzare, nici din cauza vreunei întâlniri secrete cu vreun iubit secret. Mâine va merge să-și mai cumpere cărţi.
O fascinează cărțile, îi induc o stare de orice tip – depinde de ce citeşte -; odată citise o carte despre un om al străzi, ce o fascinase într-atât încât mai multe zile la rând hoinărise toate străzile in căutare de oameni părăsiţi de familiile lor, copii cerşetori, vagabonzi etc. Nu găsise pe nimeni care să-i răspundă la întrebări, să-i explice cum se simt ei atunci când întind mâna tremurândă pentru un bănuţ, cum îşi pot înălţa fruntea privindu-i pe trecatori aruncându-le un colţ de pâine împreună cu o milă vizibilă pe chip, cum ei singuri, au curajul să se întruchipeze în faţa lor, cum pot purta acele jegoase haine mereu şi mereu, când plouă şi când ninge fără să fie o secundă îngroziţi de înfaţisarea lor.
Nici nu se gândeau, nici prin cap nu le trecea repulsia ei şi groaza acumulată cât timp le vorbise. Ei râdeau, şoşoteau mânjâindu-şi buzele cu mânecile hainelor, şi la final când nu şi-a mai putut regla furia, a izbucnit tragic şi urât, cum avea să spună mai târziu sieşi.
Cucoană, mai bine ai întinde-o, nu vezi că-şi bat joc de tine? Noi nu cunoaştem bogăţia pe care ţi-o permiţi.
Tânăra se-ncruntă, schimonosindu-şi faţa intr-un mod teribil ce-l făcu până şi pe cerşetor să privească în altă parte decât la ea. În scurt timp, silueta ei s-a pierdut pe străzile reci ale unei dimineţi cu brumă, ieşind la suprafaţa oraşului.
Nu mai călcase în afara casei o lună, după ce teribile fantasme îi tulburară visele, dar ieşise din impas, citindu-şi viaţa într-o noua carte.
Era ea şi parcă nu era ea. Viaţa Lidiei se-asemăna cu a ei din două motive: unul era acela că se plictiseau amândouă participând la recepţii pompoase, pe care tânăra, părând adevărat bolnavă, a început să le evite după, apoi pretextând că are mult de lucru, după ce minciuna cu boala nu-i mai mersese. Dându-şi seama de asemănarea izbitoare dintre viaţa pe care o ducea personajul fictiv si ea, in fiecare seară se imagina vorbindu-i Lidiei, încurajându-o să fie tare. Al doilea motiv, şi cel mai important, era acela ca amândurora le plăcea să citească. Iar cu cât o făcea mai des, cu atât se simţea mai liberă si neprihănită.
Obişnuia să exagereze, şi de cele mai multe ori făcea lucruri nebuneşti ce-i îngrozeau pe părinţi, ce nu spuseseră nimănui despre aceste incidente decât când fata nu mai putea fi înteleasă de absolut nimeni.
Doctorul, un tânăr simpatic cu studii la Oxford, plăcut de familia indurerată a fost oprit pentru câteva luni pentru a-i urmări influenţa fetei.
Când doctorul a plecat pentru o altă solicitare, îi asiguraseră pe cei bătrâni că nu-i nimic de care să se teamă. Fata era doar prea izolată de adevărata lume, asa că i s-au confiscat cartile euforice pe care le citea.
Se părea că avea tendinţa de a reproduce ceea ce citea din cărţi, fără a face diferenţa dintre bine şi rău.
Plânsese, se zvârcolise, refuzase să mai mănânce, ameninţase că se aruncă de la balcon, şi invocase motive ca singurătatea şi neînţelegerea pe care trebuia sa o suporte fără cărţi, pentru ca îşi găsea alinarea citindu-le.
Lunile trecuseră fără a face nimic. Se închidea în camera ei, ca într-un paradis, dormea foarte mult, uita pe zi ce trecea mai mult de lumea din jurul ei, până nu-şi mai amintise nici cine era.
Apa curge uşor în cada lungă din porţelan şi încet-încet o umple. Lasă rochia albă să cadă pe podea, dezgolindu-i trupul firav, cu piele albă pe sub care pulsează vinişoare verzi proeminente. Îşi ridică un picior şi apoi pe celălalt aşezându-se în fund pe marginea căzi. Un fior i se declansează in tot corpul şi se lasă repede în cadă. Lichidul cald, aproape fierbinte o moleşeşte, trăgând-o la fund. Vrea să vadă aşa că-şi deschide ochii larg. Din apă exteriorul pare mult mai tulbure deşi mai frumos. Urmăreşte bulele ce se ridică la suprafaţă, mâinile sale micuţe unduindu-se după apă. Peşti multicolori îi ies din mâini săltând din apă în aer apoi revenind spre ea. Alge brune si rosii se prind de trup tăindu-l, sânge albastru ţâşnindu-i din răni. Părul i se lungeşte în tentacule de caracatiţă intrându-i în urechi, în gură, în nas, în ochi. Venele se măresc considerabil pulsând nebunesc de repede, crăpând pielea. Şerpi cu capete lunguieţe de culoarea strinei îşi înfing dinţii ascuţiţi în carne făcând-o să pară bucăţi de haine zdrenţuite.
Un urlet prelung distruge liniştea încăperii. Apa din cadă sare în toate părţile, mâinile tinerei se agaţă disperate de mărginile căzii. Unghii tari şi lungi zgârie porţelanul, transformându-l în aşchii.
Se trânteşte violent pe gresia aburită şi rece răsuflând greu, corpul durând-o. Târându-se spre chiuvetă, picioarele nu le mai simte; cele două mâini se sprijină automat de buza chiuvetei în încercarea de a se ridica însă nu o ajută.
Un răget îi umple urechile tari in formă de scoică, ascultând de mai multe ori ecoul vocii ei.
Încearcă să-şi rupă solzii aurii de pe braţe, tăindu-şi degetele in branhiile sangerii, dar fără succes. Privindu-şi mâinile, ca o criminală, simte in sfârşit durerea ce-i devoră încă de la început corpul. Repulsia pe care i-o provoacă sângele în aceste momente o îndeamnă să se ridice, hotărârea crescându-i cu fiecare secundă ce trece, crezând că dacă se va spăla pe mâini totul va reveni la normal.
Se simte incolţită din toate părţile şi din ce în ce mai însetată. Atinge cu unghiile robinetul aburit, prinzându-şi ambii pumni pe cele două mânere şi fără să ştie care este cu apă fierbinte şi care este cu apă rece, le deschide pe ambele deodată. Îşi frige mâinile căzând cu capul de tocul uşii. Nu învăţase încă să stea pe coadă, asa că alunecase pe gresia umedă. Un icnet îi mai scapă în timp ce coada încă se zbate în neştire.
Urme de unghii se văd pe lateralele corpului tinerei, pe gâtul şi braţele ei, încheieturile sângerând abundent, ochii daţi peste cap întăresc alura de mort, trupul devenind rece şi căpătând o culoare vineţie.
Acesta o sa fie un ciclu de 13 povesti, nu conteaza marimea, cum o sa vreau sa le fac si cum o sa am timp, despre boli mentale cum ar fi: schizofrenie, ipohondrie, piromanie, psihoza, tulburari de personalitate, dementa, nebunie, ecopraxie, afazie, depresie, catatonie, etc.
Acest ciclu de 13 povesti o sa fie scrise cu dedicatie pentru ea, Reinoir, pentru ca i-am promis de mult ca fac asa ceva si pentru ca a fost singura care m-a sprijinit in astfel de escapade sa le zicem. Multumesc Rei.
Textul mai are cateva greseli, n-am apucat sa-l corectez din nou, dau un edit in week-end.
Cititul dăunează grav sănătăţii!
Pentru că mâine va fi Miercuri, a decis să facă o baie. Nu îşi poate reprima acest drept sub nicio formă chiar dacă cu câteva zile în urmă, îşi făcuse baie şi nu ieșise deloc afară deci nu putuse să se murdărească.
Nu face baie azi pentru că mâine ar fi ceva special, nici din cauză că ar suferi de vreo boală nebună ce-o împinge la lucruri nebunești, ca de exemplu să-şi facă baie când i se năzare, nici din cauza vreunei întâlniri secrete cu vreun iubit secret. Mâine va merge să-și mai cumpere cărţi.
O fascinează cărțile, îi induc o stare de orice tip – depinde de ce citeşte -; odată citise o carte despre un om al străzi, ce o fascinase într-atât încât mai multe zile la rând hoinărise toate străzile in căutare de oameni părăsiţi de familiile lor, copii cerşetori, vagabonzi etc. Nu găsise pe nimeni care să-i răspundă la întrebări, să-i explice cum se simt ei atunci când întind mâna tremurândă pentru un bănuţ, cum îşi pot înălţa fruntea privindu-i pe trecatori aruncându-le un colţ de pâine împreună cu o milă vizibilă pe chip, cum ei singuri, au curajul să se întruchipeze în faţa lor, cum pot purta acele jegoase haine mereu şi mereu, când plouă şi când ninge fără să fie o secundă îngroziţi de înfaţisarea lor.
Nici nu se gândeau, nici prin cap nu le trecea repulsia ei şi groaza acumulată cât timp le vorbise. Ei râdeau, şoşoteau mânjâindu-şi buzele cu mânecile hainelor, şi la final când nu şi-a mai putut regla furia, a izbucnit tragic şi urât, cum avea să spună mai târziu sieşi.
Cucoană, mai bine ai întinde-o, nu vezi că-şi bat joc de tine? Noi nu cunoaştem bogăţia pe care ţi-o permiţi.
Tânăra se-ncruntă, schimonosindu-şi faţa intr-un mod teribil ce-l făcu până şi pe cerşetor să privească în altă parte decât la ea. În scurt timp, silueta ei s-a pierdut pe străzile reci ale unei dimineţi cu brumă, ieşind la suprafaţa oraşului.
Nu mai călcase în afara casei o lună, după ce teribile fantasme îi tulburară visele, dar ieşise din impas, citindu-şi viaţa într-o noua carte.
Era ea şi parcă nu era ea. Viaţa Lidiei se-asemăna cu a ei din două motive: unul era acela că se plictiseau amândouă participând la recepţii pompoase, pe care tânăra, părând adevărat bolnavă, a început să le evite după, apoi pretextând că are mult de lucru, după ce minciuna cu boala nu-i mai mersese. Dându-şi seama de asemănarea izbitoare dintre viaţa pe care o ducea personajul fictiv si ea, in fiecare seară se imagina vorbindu-i Lidiei, încurajându-o să fie tare. Al doilea motiv, şi cel mai important, era acela ca amândurora le plăcea să citească. Iar cu cât o făcea mai des, cu atât se simţea mai liberă si neprihănită.
Obişnuia să exagereze, şi de cele mai multe ori făcea lucruri nebuneşti ce-i îngrozeau pe părinţi, ce nu spuseseră nimănui despre aceste incidente decât când fata nu mai putea fi înteleasă de absolut nimeni.
Doctorul, un tânăr simpatic cu studii la Oxford, plăcut de familia indurerată a fost oprit pentru câteva luni pentru a-i urmări influenţa fetei.
Când doctorul a plecat pentru o altă solicitare, îi asiguraseră pe cei bătrâni că nu-i nimic de care să se teamă. Fata era doar prea izolată de adevărata lume, asa că i s-au confiscat cartile euforice pe care le citea.
Se părea că avea tendinţa de a reproduce ceea ce citea din cărţi, fără a face diferenţa dintre bine şi rău.
Plânsese, se zvârcolise, refuzase să mai mănânce, ameninţase că se aruncă de la balcon, şi invocase motive ca singurătatea şi neînţelegerea pe care trebuia sa o suporte fără cărţi, pentru ca îşi găsea alinarea citindu-le.
Lunile trecuseră fără a face nimic. Se închidea în camera ei, ca într-un paradis, dormea foarte mult, uita pe zi ce trecea mai mult de lumea din jurul ei, până nu-şi mai amintise nici cine era.
Apa curge uşor în cada lungă din porţelan şi încet-încet o umple. Lasă rochia albă să cadă pe podea, dezgolindu-i trupul firav, cu piele albă pe sub care pulsează vinişoare verzi proeminente. Îşi ridică un picior şi apoi pe celălalt aşezându-se în fund pe marginea căzi. Un fior i se declansează in tot corpul şi se lasă repede în cadă. Lichidul cald, aproape fierbinte o moleşeşte, trăgând-o la fund. Vrea să vadă aşa că-şi deschide ochii larg. Din apă exteriorul pare mult mai tulbure deşi mai frumos. Urmăreşte bulele ce se ridică la suprafaţă, mâinile sale micuţe unduindu-se după apă. Peşti multicolori îi ies din mâini săltând din apă în aer apoi revenind spre ea. Alge brune si rosii se prind de trup tăindu-l, sânge albastru ţâşnindu-i din răni. Părul i se lungeşte în tentacule de caracatiţă intrându-i în urechi, în gură, în nas, în ochi. Venele se măresc considerabil pulsând nebunesc de repede, crăpând pielea. Şerpi cu capete lunguieţe de culoarea strinei îşi înfing dinţii ascuţiţi în carne făcând-o să pară bucăţi de haine zdrenţuite.
Un urlet prelung distruge liniştea încăperii. Apa din cadă sare în toate părţile, mâinile tinerei se agaţă disperate de mărginile căzii. Unghii tari şi lungi zgârie porţelanul, transformându-l în aşchii.
Se trânteşte violent pe gresia aburită şi rece răsuflând greu, corpul durând-o. Târându-se spre chiuvetă, picioarele nu le mai simte; cele două mâini se sprijină automat de buza chiuvetei în încercarea de a se ridica însă nu o ajută.
Un răget îi umple urechile tari in formă de scoică, ascultând de mai multe ori ecoul vocii ei.
Încearcă să-şi rupă solzii aurii de pe braţe, tăindu-şi degetele in branhiile sangerii, dar fără succes. Privindu-şi mâinile, ca o criminală, simte in sfârşit durerea ce-i devoră încă de la început corpul. Repulsia pe care i-o provoacă sângele în aceste momente o îndeamnă să se ridice, hotărârea crescându-i cu fiecare secundă ce trece, crezând că dacă se va spăla pe mâini totul va reveni la normal.
Se simte incolţită din toate părţile şi din ce în ce mai însetată. Atinge cu unghiile robinetul aburit, prinzându-şi ambii pumni pe cele două mânere şi fără să ştie care este cu apă fierbinte şi care este cu apă rece, le deschide pe ambele deodată. Îşi frige mâinile căzând cu capul de tocul uşii. Nu învăţase încă să stea pe coadă, asa că alunecase pe gresia umedă. Un icnet îi mai scapă în timp ce coada încă se zbate în neştire.
Urme de unghii se văd pe lateralele corpului tinerei, pe gâtul şi braţele ei, încheieturile sângerând abundent, ochii daţi peste cap întăresc alura de mort, trupul devenind rece şi căpătând o culoare vineţie.
