Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Aida

#1
Este un fic in colaborare cu verisoara mea, Lovely^^. Este o poveste de dragoste( eu fiind o romantica incurabila ). Nu stiu cat de bun e avand in vedere ca e primul pe care il scriem, dar speram sa va placa. Eu voi posta primul capitol, Lovely^^ pe al doilea si tot asa.
Orice parere si critica sunt bine venite. Incercam sa ne perfectionam!


Capitolul I

Ma trezesc cu o durere de cap ingrozitoare. Incerc sa-mi aduc aminte ceva de seara trecuta. Ah,da ! Am avut o cearta foarte urata cu mama caci am stat pana la doua noaptea la petrecerea prietenei mele, Melania. Privesc la ceasul de pe noptiera. Ora 9 si jumatate. Ma scol lenesa din pat si cu pasi greoi ma indrept spre bucatarie, unde dau de mama.
- Buna dimineata, Aida !imi zice ea prea fericita.
- Pot sa stiu de ce esti asa de fericita incat ai uitat sa ma certi pentru aseara ?o intreb eu uimita de comportamentul ei bizar.
- Eu si Mircea ne vom casatori !izbucneste ea si ma trazneste cu vestea.
Ceee ? In mintea mea e o tornada ce provoaca haos total. Niciodata nu l-am placut pe Mircea desi este iubitul mamei de noua ani si ma si un frate, Alex, al carui tata e. Avea acea atitudine de „ bad boy” , atitudine pe care mama o adora.
- Fie ce-o fi! Oricum nu mi-ai cerut niciodata parerea deci nu o vei face nici acum!ii raspund eu intr-un final foarte nervoasa.
- Aida! Ar trebui sa te bucuri pentru mine. Sunt cea mai fericita femeie de pe pamant!
- Si unde a disparut fericirea pe care o aveai cu tata?o intreb eu izbucnind in lacrimi.
- Scumpo....
O iau la fuga. Nu vreau sa aud din nou aceasi poveste cu „ nu ne-am potrivit”. Ajung in camera, trantesc usa dupa mine si cad in pat plangand. Imi e dor de clipele frumoase ce le petreceam cu tata si de povestile sale. Unde au disparut?
Incet in camera mea intra fratiorul meu mai mic, Alex. Ochii ii sunt abia deschisi, abia zarindu-se albastrul, iar parul blond e ravasit in toate directiile.
Abia s-a trezit. Mai bine zis abia l-am trezit. Nestiutor vine si ma intreaba de ce plang. E doar un baiat de sapte ani prins in rafuiala dintre mine si Mircea. Imi sterg lacrimile si adoptez un zambet larg.
- Sunt bine piciule.
Vine si ma ia in brate. El nu stie nimic. Nu stie ca si el are partea lui de vina in plansetele mele. Vina lui e ca s-a nascut, insa il iubesc si ii fac toate poftele.
- Ce zici, dupa micul dejun mergem in parc?il intreb eu mascand lipsa mea de entuziasm.
- Da! Multumesc!raspunde el bucuros.
Incepe sa se joace prin parul meu, incercand sa-mi faca o coada impletita.
- Tu semeni cu Alba-ca-Zapada.imi spune el zambind.
- Cum asa? il intreb eu curioasa, nevazand nici o asemanare intre mine si o printesa.
- Pai ai parul negru si lung, ai pielea mereu alba, iar ochii tai sunt negri.
Tot ce a enumerat el sunt lucrurile pe care le urasc cel mai mult la mine. Soarele nu s-a prins niciodata de mine si cu parul despletit arat ca o stafie, iar ochii mei au ramas fara expresie de noua ani.
- Sa mergem la masa, Alex! Mama a plecat, Mircea nu e deci mancam doar noi doi. Du-te si schimba-te.
Alex o ia la fuga pe hol pana in camera lui. Eu ma pieptan rapid si imi fac o frizura usoara, ma imbrac cu ce-mi pica in mana si merg in bucatarie.

- Hai sa mergem Alex! il strig eu dupa ce terminam cu masa.
- Vin! Cand ne intoarcem imi cumperi o inghetata, da?
- Da.
- Mersi!
Sunt prea lenesa sa cobor treptele de la etajul trei, asa ca iau liftul. Afara toamna incepe sa-si faca simtita prezenta. Sunt ultimele patru zile de vacanta. O sa intru in clasa a X-a si Alex va fi un junior la scoala. Pornesc incet spre parc, in timp ce fratele meu o ia voios inainte. Ajunsi acolo eu ma asez pe o banca si Alex se duce spre leagane si topogane.
Ma uit in jur: fericire si rasete care parca imi fac in ciuda ca n-am si eu o asa viata. Un tata isi invata fiica de cinci ani sa mearga pe role. Lacrimi amare se preling pe obraz cand ii vad. Imi aduc aminte de mine si de tata, inainte de divort. Uit ca sunt in public si ca nu pot plange dupa pofta inimii, asa ca oameni se strang in jurul meu. Un tanar saten cu ochii verzi, inalt de cel putin 1 metru 80 iese in fata si se indreapta spre mine.
- Hey esti bine? Ma intreaba necunoscutul baiat.
- Da-da.incerc eu sa-i raspund printre lacrimi.Dar rapsunsul meu nu poate pacali pe nimeni si dupa ce indeparteaza multimea din jurul meu revine la mine.
- Haide, spune-mi ce s-a intamplat. Nu o sa te mananc, imi spune el zambind.
Acum ca ii vad zambetul observ cat de albi are dintii, iar fata sa capata o privire blanda atunci cand isi arata siragul de perle.
- Eu sunt Raul. Stiu ce face.
Incearca sa ma convinga sa-i spun ce am pe inima. Normal nu as face-o, dar am ajuns si eu la o limita.
- Parintii mei au divortat cand eram mica. Mama acum se recasatoreste cu un ticalos, plus ca mai are un copil cu el. Tatal si fiica aceea mi-au reamintit de mine si de tata si din cauza asta plang, ii spun eu balbaindu-ma din cauza plansului.
- Inteleg... probleme de familie sunt grele. Ce-ar fi sa stergi lacrimile acestea si sa-mi povestesti mai multe?
Usor imi sterge lacrimile cu varful degetelor, dupa care incearca sa socata un zambet de la mine. Incepe sa se strambe in toate felurile, iar eu izbucnesc in ras.
- Ha ha ha! Ce amuzant arati!
- Asa! E mult mai bine cand zambesti. Parca ai inflori.
- Eu sunt Aida. Fratele meu mai mic e foarte dragut insa eu am probleme cu mama si cu iubitul ei. Imi e foarte dor de tata si as vrea sa-l revad, insa nu l-am mai vazut si nu mai stiu nimic despre el de noua ani. Tot ce am sunt amintirile si o poza.
- Aidaaa!!! Se aude glasul unei persoane care ma striga. Este Alex care s-a plictisit de stat in parc
- Mi-ai promis o inghetata! Hai acasa!
- Scuze... El este Alex, fratele meu. Alex saluta-l pe Raul.
- Esti iubitul Aidei? Intreaba el. Eu ma fac automat rosie.
- Ha ha ha! Nu, abia ne-am cunoscut, dar cine stie ce se va intampla in viitor.
La vorbele sale devin si mai rosie si incep sa ma clatin din picioare.
- Haide Aida! Vreau inghetata! Raul, vii cu noi?
- Daca e de acord si Aida.
- Bineee. Reusesc sa indrug.
Nu stiu cum a decurs restul drumului caci eu eram atenta doar la figura calma si zambitoare a lui Raul. Ma trezesc intr-un final din visare aproape de casa.
- Multumesc pentru ca m-ai ascultat, Raul. Iti raman datoare.
- Abia astept sa ne mai vedem Raul, spune Alex in timp ce alearga spre bloc.
- Fratele tau e asa un ingeras!
- Da, mersi. Raspund eu cam dezamagita ca-l complimenteaza doar pe Alex.
- Dar el nici nu se compara cu frumoasa lui sora. Isi continua el propozitia.
Devin iar rosie toata.
- Mersi din nou pentru ajutor, si o iau la fuga caci nu mai puteam face fata ochilor sai verzi atintiti asupra mea.
Intru in casa si le gasesc pe mama si pe matusa Vera.
- Ce faceti? Le intreb eu desi era evident ca nu-s interesata.
- Invitatiile pentru nunta, raspunde mama fericita.
- Bine, raspund eu distanta.
Am si uitat de nunta mamei. Toata aceasta plimbare prin parc m-a facut sa uit de griji, dar ajunsa acasa iar dau de ele.
Ma duc in camera mea si nu mai ies pana ziua urmatoare cand il caut, fara succes, pe Raul. Nici urmatoarele zile n-au adus imbunatatiri prea mari cercetarilor mele. Unde a disparut misteriosul meu print?
She's wiskey in a teacup.



#2
Booon, deci daca m-ai rugat atat de frumos *cough* m-am gandit sa iti implinesc dorinta. OKE, here I go.
Intai, titlul. Aida, destul de sec dar si frumos. Am citit Eragon, nu stiu daca de aici ti-ai luat ideea, dar nu am ce comenta in privinta asta. Simplu si la subiect. Booon, capitolul e destul de lung si ideea pare iarasi simpla dar nu te exprimi prea rau. Incerci sa arati cum se simte personajul si asta e destul de rara de gasit la un fic, la primul capitol. Si vad ca esti incepatoare. probabil ai citit ceva fic-uri, sa iti dai seama cum sta treaba.

Bun, ai cam mult dialog. Mie imi place dialogul, in special insa la un moment dat devine sec. E destul de usor sa il transformi in descriere. Incearca si fa asta. Iarasi, mananci foarte multe, foarte multe semne de punctuatie. mai ales virgule. Fi mai atenta pe viitor. Iarasi, trebuie la lasi space un semn de punctuatie, dar doar dupa. Mda, unde nu descrii si unde nu ai dialog, descrierea e seaca rau, mi-am dat sema acum. Aici chiar trebuie sa lucrezi, povestesti de parca ai fi un robot. A si, ai grija la ce cuvinte folosesti. unele fraze suna, hmm, ciudat si chiar urat. Incearca sa citesti dupa, de fiecare data, chiar si de doua sau trei ori si daca un cuvant nu suna bine, gaseste-i un sinonim, e nevoie.

Anywho, asta e in mare. Daca e ceva ce am ratat, probabil vei gasi asta intr-un alt com. Spor.
[Imagine: ak8THBQ.png]


#3
Am citit si eu fic-ul, chiar daca nu sunt adeptul genului, dar am vazut ca nu e decat un capitol si nu avea ce strica.
Acum eu nu sunt omul sa corectez sau sa te critic pentru ca si eu sunt incepator, asa ca am sa iti spun ce mi-a placut.
1. Dialogul- este destul de lung, dar contine toate detaliile necesare povestirii astfel incat descrierea este necesara in alte situatii.
2. Plotul - este destul de bun, astept sa vad cum se dezvolta. Imi plac happy-end-urile (nu va ganditi la prostii) asa ca sper sa il gasesti pe tip :D
Succes in continuare!
Things i don't have:
-Money
-A f**k to give



#4
Hellow dear :X. Cum am promis o sa-ti las un comentariu ;). Sper sa nu te superi daca voi mai dura dar sper ca doresti, la fel ca si mine sa evoluezi.

So... let's start :

Dialogul stiu ca pare cel mai usor si la sfarsit cand il citesti zici " A iesit bine! ", dar lucrusrile nu stau chiar asa. Dialogul este si el important insa in anumite cantitati. Preferabil este ca tu sa ii gasesti limita. Lasa-ma sa iti explic, in principal chiar daca un dialog este bine-gandit, in cantitati foarte mari el incepe sa para sec. Incearca sa ma bagi si in naratiune si apoi sa completezi cu descriere. In proportie de 80-90% capitolul tau este dialog.
Naratiunea este... inexistenta aproape, asta ca si consecinta a folosirii dialogului exagerat. Si mi-ar fi placut sa povestesti acea " cearta " .
Actiunea o cam grabesti. Lasa lucrurile sa decurga de la sine, nu o forta si nu mai povesti de parca ai fi un robot. ( P.S. De exeplu, daca nu mai sti in momentul respectiv ce " actiune " sa mai faca personajele tale, salveaza pana acolo relaxeaza si cand iti vin ideile continua si incearca sa nu le fortezi la maxim. Poti descrie o intalnire, o bataie, o cearta, o rapire in cateva capitole. Nu te grabeste nimeni. )
Descrierea nu e punctul tau forte dar nici o problema la inceput toata lumea are probleme cu asta. Deci, tu descri mecanic, incearca sa folosesti mai multe figuri de stil, sa te axezi mai mult pe sentimente. Sa descri mai mult peisajele. Cat si despre personaje nu le descrie mecanic " avea/are paru` de culoarea X , ochii de culoarea Y etc.etc. " ( ti-o spun preventiv :)))
Greseli de exprimare am observat cateva cat si de scriere dar nu stau acum sa le insir.

Inchei aici si voi citi in continuare sa vad cum evoluezi. Papa
サクラ & イタチ
=
Sakura & Itachi
[Imagine: sakuita19.jpg]

My big family :X :

My sisters : Manu , Debb' , Zummy, Kt.Kat ( • Rusk`Key • ) , Sho-yo , Verdeata
My mommy : prince
My cousin : blackspiral
My aunt : Venus-Roseta

I love them all :X:X Kiss you guys

#5
Uitati si capitolul II. Sper sa va placa. Am mai scos din dialog( da, am folosit cam mult).
Multumim mult pentru critica dura, chiar ne ajuta sa ne perfectionam. Numele nu are legatura cu Eragon, desi l-am citit. Daca chiar vrei adevarul, nu aveam inspiratie pentru un nume mai bun. Asteptam noi pareri si critica este bine venita!^^

Capitolul II


- Aida, Alex, scularea! E prima zi de scoala! Se aude vocea mamei din hol.
Ma scol din pat inca cu gandul la zilele trecute. Ajung prima la baie si ma pieptan rapid, facandu-mi o coada. Uniforma rosie in carouri ma asteapta in sifonier, frumos pusa pe umeras. Ma imbrac fara pic de chef si o iau inainte spre scoala, lasandu-mi familia sa mearga la deschiderea lui Alex.
- Ziua de azi va fi asa de palpitanta! Noi baieti, noi aventuri! O aud pe Melania in spatele meu in timp ce directorul vorbea.
- Doar la baieti iti sta gandul Melanio?
- Cam da, recunoaste ea.
In clasa observ ca exista un loc liber langa banca mea,dar prefer sa nu dau atentie la acest detaliu. Primesc un biletel de la Melania: „ Petrecere la mine in seara asta”. Scriu un „ Voi fi acolo” rapid dupa care ma scufund din nou in gandurile mele.
Ajung acasa obosita desi nu am facut nici o ora. Casa e goala. Ma servesc cu un sandwich, dupa care ma incui in camera cu gandurile mele. Deschid laptopul si pun o melodie mai lenta, sa ma relaxez. Vorbesc cu Melania si o asigur din nou ca vin la petrecerea ei. Nici daca nu as vrea sa merg, Melania nu mi-ar permite. Uneori e prea egoista. Daca ma gandesc bine nici nu stiu de ce ii sunt prietena. Poate pentru ca ea e asa de sociabila si vesela incat compenseaza si lispa mea de sociabilitate.
Pe hol aud tipete. E mama care urla din toti rarunchii la matusa Vera caci a intepat-o cand ii aranja rochia de mireasa. Nici nu am observat cand au venit. Sambata asta e nunta mamei, dar e si ziua mea. Ca de obicei fericirea mea o arunca la gunoi. Imi scutur capul incercand sa alung gandurile triste. Ma uit la ceas: 19:34! Am intarziat! Melania o sa ma omoare!
Aleg o rochie galbena si imi iau cizmele negre de vara si un bolero negru, dupa care plec in fuga din casa. Mama striga dupa mine, dar n-o bag in seama. Nu merita osteneala. Ce fel de mama uita de ziua de nastere a fiicei sale? Alerg spre casa Melaniei si cand ajung ma scuz de intarziere.
- Nu-i nimic Aida! Intra! Ma primeste ea cu zambetul pe buze.
Ceva nu e in regula. De obicei Melania se supara daca intarzii. La Melania acasa erau toti baietii de la noi din clasa plus cei din clasele mai mari, fiecare cu un pahar de bautura in mana. Fete imbracate vulgar se dau la porcii pe care societatea ii numeste „oameni”. Imi aduc aminte ca si eu sunt acolo, prezenta si ca nu e numai un tablou pe care-l privesc, si ma apuca frica.
- Melania, esti sigura ca e bine ce faci? O intreb eu cu tremur in glas.
- Da, sigur! Relaxeaza-te si distreaza-te! Petrecerea e pentru tine.
- Cum asa? o intreb eu vadit tulburata.
- Te-am vazut trista.Nu mai esti cum erai inainte. Pe vremuri radeai!
- Erau rasete false! N-am fost niciodata fericita! Ibzucnesc eu dand cu picorul in podea ca un copil rasfatat.
Melania se apropie de mine.Miroase a bautura.
- Eu am plecat! Ii spun eu furioasa si o imping din fata mea.
- Hey papusa! Calmeaza-te! Imi spun doi tipi masivi care se apropiau de mine.
Sunt speriata. Nu stiu cum sa reactionez. Intreg corpul mi-e paralizat de frica. Nu pot sa ma misc nici sa strig dupa ajutor. Melania priveste scena razand. Ce prietena buna! Lacrimi stau gata sa iasa la iveala cand...
- Baieti, o deranjati pe domnisoara. Ce-ar fi sa o lasati sa plece? Vorbeste cineva.
Imi ridic privirea spre persoana care imi sare in ajutor. E Raul! Inima imi bate in piept nebuneste si ma uit la el. Ochii sai verzi arata ca a unei feline gata sa-si prinda prada. Intreaga lui fiinta clocoteste de manie.
- Sa o crezi tu! Vine si raspunsul celor doua persoane care pufnesc intr-un ras diavolesc.
- Atunci se pare ca o sa va oblig!
Cei doi alearga spre Raul ca taurii spre toreador. Intr-o clipa cei doi sunt la pamant, iar Raul are doar gulerul camasii deranjat.
- Aida, sa mergem!mi se adreseaza.
Are din nou acel zambet bland pe fata. Vine spre mine, ma ia de mana si ma scoate afara.
- Multumesc, ii spun eu dupa ce-mi regasesc taria sa scot o vorba.
- N-ai pentru ce, dar fi mai atenta data viitoare.
- Nu va mai fi o data viitoare! Nu mai am de gand sa vorbesc cu Melania! Spun eu hotarata.
- Incerci sa pari puternica, dar maine sigur vei vorbi din nou cu ea. Tu ai nevoie de o prietena.
- Sau un prieten si deja te am pe tine! Ii raspund eu voioasa la gandul acesta.
- Ma consideri prietenul tau?intreaba el, surprins la vorbele mele.
- Bineinteles! M-ai ajutat atat de mult!
Raul ma intreaba dintr-o data daca vreau sa iau cina cu el.Bineinteles ca vreau! Acasa nu vreau sa ma duc inca.Accept invitatia si Raul ma conduce pana in fata unei masini. Ma uit cu ochi mari la el. Ma vede, rade si imi da si explicatia:
- Am 18 ani deci am permis. Mama si tata sunt plecati des cu munca si au grija sa nu duc lipsa de mijloc de transport.
- Aha.
- Deci, mergem? Ma intreaba el, eu fiind inca buimaca.
- Da, sigur.
Ajungem intr-o parte necunoscuta mie a orasului. Ma uit in jur si incep sa ma panichez. Nu vad nici o cladire cunoscuta. Raul ma linistete in pararel cu ceea ce gandesc. Imi zambeste si imi spune ca ma duce intr-un loc special. Ma face sa cred ca a pregatit asta de la inceput. Se opreste in fata unui mic restaurant chic, foarte dragut. Imi cere parerea din priviri si cred ca fata mea a spus destule.Tine usa ca un gentleman si ma pofteste inauntru.Interiorul avea un design rustic, foarte placut. Oamenii trec pe langa Raul, salutandu-l de parca ar fi de-al locului. Probabil ca imi vede fata uimita caci si vine cu lamurirea:
- E restaurantul familiei mele. Ce crezi?
- E superb! Il ador!
- Sa mergem sa ne asezam,imi sugereaza el caci eu doar stateam si ma holbam.
Dupa ce ne asezam si dam comanda il intreb cate ceva, pentru a intrerupe tacerea mormantala ce este intre noi.
- Ummm... Raul, in ce clasa esti?
- In clasa a X-a. Am intrat mai tarziu la scoala.
- Si eu sunt tot in clasa a X-a. Suntem colegi.
- Ma bucur sa am o colega asa draguta!
Obrajii mi s-au inrosit iar, sunt sigura!
- Stii, dupa aceea zi in parc te-am cautat, dar fara succes.
- Oh! Am fost plecat cu parintii mei. Imi pare rau. Abia azi dupa-amiaza am venit.
Ochii sai exprima tristete. De ce am stricat eu tot cu gura mea mare?
- Multumesc din nou ca m-ai ajutat mai devreme, ii spun din nou incercand sa salvez situatia.
- Ma bucur ca nu am plecat cu prietenul meu, David. Ti s-ar fi putut intampla orice,imi spune el cu tremur in glas.
Pare foarte ingrijorat. Intre noi se stabileste din nou acea tacere, tacere care ramane intre noi pana ce realizez ca e tarziu si maine trebuie sa merg la scoala.
- Scuza-ma. E tarziu. Trebuie sa plec.
- Lasa-ma sa te conduc acasa.Nu vreau sa ti se intample ceva.
- Multumesc.
Iesim din restaurant si ne urcam in masina. Pe drum aceeasi tacere. Devenea monoton. Ajungem in fata blocului meu. El se da jos si ma conduce pana la scara.
- Pot sa te rog ceva, in calitate de prieten?il intreb eu nesigura.
- Bineinteles.
- Poti veni, daca ai timp, sambata, cu mine la nunta mamei? Singura nu as face fata.
- Sigur! Spune-mi cand si vin sa te iau.
- La 16 e bine?
- E perfect.
- Multumesc mult, pentru tot.
Acelasi zambet care ma hipnotizeaza apare din nou. Il sarut pe obraz si dispar in bloc. Ma uit pe fereastra. Raul cu mana pe obraz se uita in gol.
La intrare in apartament dau de mama.
- De unde vii Aida? Unde ai fost pana acum?
- M-am plimbat, ii raspund eu satula de zilnicul interogatoriu.
- Nu-mi vorbi in sila domnisoara! Esti pedepsita!
- Da!Sigur!
De parca nu a mai incercat sa ma pedepseasca de sute de ori. Ma duc in camera ignorand tipetele mamei. Fac un dus rece si ma asez in pat. De dormit nu pot sa adorm. Zambetul lui Raul ma bantuie.
[Imagine: Signature1AF.jpg]

#6
VA ROG CINEVA SA STEARGA TOPICUL ACESTA! DACA ORICUM NU E CITIT NU MAI ARE SENS SA FIE DEGEABA!
She's wiskey in a teacup.






Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)