Adânc în vid

[Axel .]

Fără alte prezentări, ma fic!

Prolog

Închise ochii, răsuflând încet. Plămânii îi erau parcă blocaţi, simţea că se sufocă. Întinse mâna ce trecu printr-o fărâmă dintr-o rază de soare, ce se strecura timidă printre perdelele întunecate. Pielea uşor bronzată se desprinse un pic de la unghii, căpătând culoare sângelui.
Se strâmbă, apoi atinse corpul inert ce stătea pe covorul negru, prăfuit. Îi privi chipul, congestionat de frică şi cu un sentiment vag de ură întipărit în ochi.
Începu să râdă, strigătele disperate ale vicetimei răsunându-i în urechi. Îşi dădu capul pe spate, priviind tavanul crăpat. Ce simţise când i-a luat viaţa acestei insecte insignifiante? Mulţumire. Mândrie. Răutate. Amuzament. Nerăbdare.
Se ridică, apoi, îndreptându-se de spate, mai aruncă o ultimă privire victimei sale. Rânji machiavelic, şi se întoarse pe călcâie. Cu paşii apăsaţi se îndrepta spre uşa metalică.
Însă se opri în prag. Ochii săi de un gri inuman analizau pereţii. I se păruse că auzea ceva. Cercetă cu atenţie fiecare colţişor, de la tavan până în podea şi de la un capăt la altul. Oftă. Imaginaţia îi juca feste.
"Pereţii au ochi şi urechi." îşi zise în gând, apoi părăsi camera.
Totul părea mai rece şi ma sumbru. Nici fărâma de soare nu se mai vedea, nici praful de pe covor nu se mai simţea, nici chipul schimonosit al victimei nu se mai desluşea. O muscă mahmură se ridică în cerc de pe cadavru, apoi ateriză pe braţul drept al acestuia.

Capitolul I

„Pe şaptişpe aprilie, Andrew Strewart a fost dat dispărut de mama acestuia. Aceasta a declarat că fiul ei a plecat cu două zile în urmă să se plimbe, şi nu s-a mai întors. Astazi, douăzeci aprilie, cadavrul tânărului dat dispărut a fost găsit într-un bloc părăsit din Salem. Se pare că Andrew a murit în chinuri groaznice, după spusele medicului legist A. J. Rubhod.
'Cadavrul prezintă multiple zgârieturi pe gât, piept şi gamba dreaptă. Mâna stângă i-a fost scoasă de la încheietură, iar când am găsit cadavrul, acesta numai avea unghii la picioare. Dar victima a murit
Acesta este cel mai groaznic caz al meu. Oricine sau orice ar fi facut asta, merită să moară.' a declarat dr. Rubhod.
Vinovatul nu a fost încă găsit, iar zvonurile...”
Se opri din citit. Îşi ridică privirea spre tavan, urmărind nişte puncte imaginare. Oftă din toţi rărunchii, bolborosind ceva. I se părea oribil modul în care tânărul a fost mutilat.
Rose se ridică de pe canapeaua pusfoasă, veche, şi îşi îndreptă ochii obosiţi şi strălucitori spre oglindă. Părul blond închis, cu o şuviţă roz îi stătea în toate părţile. Era slinos, căci fata nu se mai obosise să-l mai răsfeţe. Pe sub ochi avea cearcăne adânci din nopţile nedormite. Adevărul e că articolul din ziarul local Seven Days o obseda. Citea din nou şi din nou cazul acestui tânăr. Nu-l cunoştea, dar ştia că are ceva în comun cu el. Ceva o făcea să-i pară rău pentru Andrew sau pentru mama acestuia. Compasiune? Da, poate.
Uşa ruginită a camerei se deschise cu un scâţâit sumbru, apoi în cameră îşi făcu apariţia o fetiţă brunetă, îmbrăcată într-o rochie neagră, cu dantelă la poale. Mânecuţele erau trei-sferturi, la încheietură putându-se observa o brăţară din argint, cu un dragon la încuietoare. Ochii fetei o analizau pe blondă, uşor jovial. Copila chicoti, apoi făcu un pas ţopăit peste prag, lângă Rose.
-Mama ţi-a zis să te pregăteşti, să nu-l laşi pe acel tip... Ah, cum îl chema? făcu micuţa, pe un ton mieros.
-Izabella, numele lui e William! făcu blonda, exasperată.
Tânăra păşi spre dulapul mult prea mare pentru gusturile ei, cu sora ei în urma. Deschise cu greu uşile, căutând ceva decent de îmbrăcat.
-Şi William ăsta, e drăguţ? făcu cea mică, aeriană.
-Nu, e un monstru! Mănâncă fetiţe de şapte ani la micul dejun! se răţoi Rose spre ea.
Izabella tresări, priviind-o speriată în ochii negri. Se dădu un pas în spate, apoi o zbughi pe uşă. "În sfârşit. Copilul ăsta mă exasperează!" îşi zise tânăra în gând, apoi alese o rochie scurtă, albă şi vaporoasă şi o lenjerie de aceeaşi culoare şi intră în baie.
Cada mare, stil roman, se afla între două vase mari cu flori. Rose îşi aruncă hainele pe unde apucă şi dădu drum la apa caldă. Se aruncă în vană, relaxându-se imediat.
Îşi trecu săpunul de struguri peste corpul frumos, priviind apa din jurul său. Cum se putea ca viaţa ei să se schimbe doar în câteva secunde? Nu ar trebui să fie legal, gândi ea, uşor bosumflată. Acum o săptămână, tatăl ei îi făcuse cunoştinţă cu mâna lui dreaptă. Se aştepta să fie vreun boşorog senil şi libidinos, care fuma şi bea la barul lui Strip. Însă se înşelase. William Wormn era un tânăr -slavă Domnului- normal, inteligent, vesel şi cu capul pe umeri. Şi pe deasupra era şi bogat.
Rose îşi scutură capul. Nu trebuia să se gândească la acel lucru ce i-a distrus şi făcut viaţa mai bună în acelaşi timp.
Însă Will era şi chipeş. Dar nu ca ceilalţi. El avea ceva ce pe ea o fascina mult prea tare. O făcea să vrea să-l cunoască mai bine -din toate punctele de vedere. Era misterios, era... Prea perfect! Se întreba cum de s-au nimerit aşa de bine. El - un bogătaş tânăr, frumos şi inteligent, carismatic - şi ea - o fată răsfâţată, nu tocmai superbă după părerea sa, copilăroasă în adâncul ei şi curioasă. Cuplul perfect, nu? Nici de cum.
Fata se scufundă un pic, apoi se decise să iasă căci pielea ei deja se scofâlcise. Se ridică cu greu, ştergându-şi corpul suplu. Se îmbrăcă cu o lene enervantă, apoi ieşi din baie.
Privi rapid prin cameră. Ochii săi curioşi se opriră asupra noptierei dintr-un lemn de care nu auzise niciodată. Păşi în acea direcţie, precaută. Pe suprafaţa tare se afla o inimă, iar lângă ea, o scrisoare mânjită.