A turning point in life [Gravitation]

[AngelsCry]

Disclaimer: Nu detin niciun personaj (inafara de cele create de mine) ce apartin lui Maki Murakami din anime-ul/manga-ul Gravitation si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari


,,The dried aftermath of the passing shower has begun painfully to tell the tale:
In tears, so silently… the nights have passed
In fears, so many… my memories have passed
The drops of hope and wishes were far but now
My star approaches and the show must go on “

Cu aceste versuri am sa-mi incep povestea, prima mea incercare de a scrie o carte. Vreau sa ma confesez, poate e doar un moft sau poate dorinta de a te elibera, de a lasa o urma din existenta ta. Vorbele dispar, se pierd in vant sau nisip insa scrisul ramane. Nu mai vreau ca cineva sa ma judece nestiind nimic despre mine, vreau ca prin aceste file lumea sa ma descopere asa cum sunt, cantaretul, iubitul, prietenul... Acum ... Poarta s-a deschis si drumul nostru este inca neatins.

Capitolul 1

*
,, Fiecare se naste cu un anumit scop in viata, tu te-ai nascut pentru a fii pe scena...”
Nici nu stiu de cate ori am auzit aceasta afirmatie... Este adevarat, sunt talentat dar nu sunt un geniu. Fac multe greseli, sunt instabil, dezordonat, impiedicat si cand vine vorba de a scrie versuri, ma pierd cu totul.Vreau sa spun atat de multe, sa trezesc in sufletele oamenilor sentimente cat mai variate, cat mai sincere, sa le aduc un zambet pe fata. Nu pot scrie versuri, nu pot lega cuvintele in asa fel incat sa exprime tot ceea ce simt, mereu am impresia ca lipseste ceva, imi par ca niste vorbe goale aruncate pe o hartie...
Era o noapte friguroasa de primavara. Ma plimbam prin parc cu niste versuri in mana, le citeam si reciteam dar nu ... ceva lipsea. Orasul zici ca era plin de licurici, mii de luminite, o multitudine de culori. Zgomote facute de masini, agitatia oamenilor care se grabeau spre casele lor, se auzea si muzica din cluburile pline de tineri petrecareti si lipsiti de griji... Sincer nu cred ca multora le mai pasa de lucrurile marunte (cum ar veni o plimbare seara prin parc? ) ...
Din neatentie un vant puternic mi-a smuls bucata de hartie din mana. Versurile nu erau bune, nu aveam de gand sa le folosesc vreodata insa erau ale mele. Ca un bezmetic am alergat pret de cateva minute dupa care l-am vazut...
Fata ii era luminata doar de lumina palida a felinarului de deasupra. Costumul negru ii acoperea figura androgina, parul blond constrasta negrul imbracamintei, tigara lasa un fum usor in aer... Nu stiam cine era... un simplu strain?
In mana imi avea foaia. Citea...
,, Tu esti autorul?”
Vocea aceea necunoscuta sparse tacerea reusind sa-mi lase o urma de neliniste in suflet. Cu greu am reusit sa murmur un DA ca raspuns la intrebarea lui ...
,, Si un copil din scoala primara ar putea scrie asa ceva. Si numesti tu asta piesa de dragoste? Zero talent. Nu are rost sa te amagesti singur ”
Nu cuvintele ci atitudinea si felul in care a spus-o m-a ranit. Vocea aceea parca m-ar fi sagetat.
Versurile nu le-am mai primit inapoi... Le-a lasat sa fie purtate in continuare de vant. Se uita la mine dupa care pleca.
Eu eram socat, furios si uimit peste masura. Cum ar fi trebuit sa reactionez? Sa ripostez? Sa mint ? De ce nu am cerut o explicatie pentru cuvintele lui ?
Oare o sa-l mai vad vreodata ? .... Strainul din parc...

**
Il auzeam pe Hiro insa nu pricepeam ceea ce imi spune. Vorbele lui imi pareau atat de departe, atat de noi, atat de simple si totusi atat de neclare si nefamiliare.
Ma uitam la el, era frumos. Era el, cel mai bun prieten al meu. Nici nu stiu cum as putea sa-l descriu, il cunosc de atata timp incat niste simple cuvinte mi se par imposibile de descris o persoana, in special o persoana ca el... insa o sa incerc macar sa va faceti o idee.
Este o fire incapatanata, calma, rabdatoare. Inalt, parul roscat lasat desfacut pe spate, ochi caprui patrunzatori, zambet superb. Nu stiu de am mai precizat ca este frumos, da atunci o sa ma repet... Este frumos, sufletul la fel. Un luptator, curajos, ambitios. O persoana de incredere si o persoana care stiu ca mereu o sa fie langa mine orice ar fi.
,,Shuichi! Ma asculti macar?”
,,Ce spuneai?”
,,Spuneam ca pana cel tarziu saptamana viitoare trebuie sa termini versurile.” Din nou ele... NU pot
,,Nu am inspiratie si oricum...”
,,Avem nevoie de ele pentru concert. Sunt perfecte numai sa le termini”
,,Chiar crezi ca ...”
,,Avem sanse Shuichi ... Niciodata nu sti cine ar putea fii in public. De un singur concert avem nevoie.”
Mereu e serios cand vine vorba de visul nostru. E adevarat, de un singur concert am avea nevoie, de o singura sansa de a le demonstra tuturor cat suntem de buni. Pentru visul nostru a indurat Hiro atat de multe, nici nu stiu cum a reusit sa treaca peste toate acele obstacole, nici nu stiu cum poate sa mai zambeasca atat de natural.
Adevarul este ca nimeni nu a crezut in el, nimeni nu l-a sustinut. Nici eu nu aveam pe deplin incredere in el, in potentialul lui, in viitorul care i-a fost rezervat. Am fost un egoist, mereu credeam ca eu sunt cel mai bun, cel care merita sa ajunga departe ... Daca nu ar fi fost el, daca nu m-ar fi impins de la spate nu as fi reusit. A fost mereu artistul din umbra, melodia care ma ajuta sa scriu, umarul pe care puteam plange sau rade, cel care mi-a dat forta sa continui si care imi spunea mereu ca toata munca depusa nu e in zadar. Ingerul meu pazitor el a fost si este...
De cand era mic s-a diferentiat de ceilalti. La scoala premiant, la chitara geniu, visul oricarei fete. Cu toate acestea lui nu ii pasa, mergeam dupa ore la mine acasa sau intr-un garaj si repetam pana uitam de noi. Eram fericiti sa fim impreuna si reuseam sa trecem peste orice.
Discutiile permanente cu parintii, certurile, fuga de acasa, toate au lasat o urma adanca in sufletul lui. Il durea faptul ca nu il apreciaza, ca nici macar nu vor sa il inteleaga, nu... ei aveau alte planuri cu el, ei vroiau ca el sa devina medic. Nu acesta era calea lui... ,,O sa ajungi sa cersesti de mancare daca continui cu muzica!” aceste cuvinte le auzea zilnic. Tot stau si numai nu pricep... Ei chiar atat de bine credeau ca il cunosc? Nu l-au auzit oare niciodata cantand?
In ziua in care am implinit si eu 18 ani ne-am cautat amandoi apartamente. Ne-ar fi placut sa locuim in aceeasi zona, unul langa altul chiar, insa nu a fost posibil. In schimb am gasit la cateva cartiere distanta, o jumatate de ora de mers pe jos.
,,Parca si aerul e mai proaspat aici”... primele lui cuvinte in momentul in care s-a mutat in noua lui casa. Cred ca a fost cea mai fericita zi din viata lui. Acum nu mai trebuie sa dea explicatii nimanui in privinta deciziilor pe care le va lua, era liber, era el cu adevarat.
,,Niciodata nu o sa pot fi altul Shu, nu pot sa fiu cum vor ei, visele lor nu sunt si ale mele.”
,,A spus cineva ca trebuie sa te schimbi? Esti perfect asa cum esti, ei nu te inteleg”
E perfect asa cum e. E Hiro al meu, cel care ma va bate la cap pana o sa termin de scris versurile pentru urmatorul concert...