A rose for love, and a book for ever

[Kira's Scarlet]

Hyy minna. Dupa ce am luat o lunga pauza de la scris, m-am intors cu un nou fic, putin mai sentimental fata de ce scriu eu deobicei. Sper sa va placa. Ficul este dedicat lui Mikky si Ellei. Melodia data de Ella m-a inspirat.

A rose for love, and a book for ever

Capitolul Unu

[/size]Stateam printre rafturile pline de carti prafuite asteptand. Asteptand ce? Dimineata? Poate un nou inceput inconjurat de oameni, fara carti in care sa ma pierd. Deschid cu grija o carte care avea filele cam ofilite, rasfoind-o putin, dupa care o pun inapoi pe raft. Imi las capul in jos si privesc la ceasul de pe mana care indica ora sapte. Ar trebui sa plec, biblioteca se inchide in 10 minute. Mai privesc odata cartile ca si cum mi-as lua la revedere de la ele, dupa care pasesc afara din incapere, cu pasi marunti, dar al caror ecou rasuna puternic pe holurile pustii. Nu multa lume venea la biblioteca, mai ales la ora asta. Altii aveau lucruri mai bune de facut, spre deosebire de mine. Panzele de paianjen ce atarnau, au ajuns pe umerii mei acum. Era, intr-adevar, o cladire foarte veche. Insa e locul meu preferat de a petrece timpul. Ador cartiile. Ele sunt cele care te atrag intr-o alta lume, una imaginara, in care visele sunt stapane. O lume diversificata, fantezista si plina de povesti, legende, mituri, fie ele reale sau inventate. De departe, aceasta lumea nu se compara cu realitatea cruda in care traim.
Odata iesit din cladire, mergeam agale spre casa. Afara incepea sa ploua. Cerul era intunecat si parea furios. Dar pe cine? Pe noi? Pe mine? Vantul incepea sa bata, raspandind curentii de aer rece in toate directiile, si aruncand frunzele pe pamantul umed, lasandu-le prada cruzimii oamenilor, care le calcau fara pic de mila. Priveam pomii, a caror nostalgie ma cutremura. Pareau...atat de reci. Atat de tristi si atat de melancolici. Parca venirea toamnei i-a facut sa para asa. Frumusetea le-a fost furata de anotimpul asta ploios, si totusi atat de frumos in zilele insorite. Treceam pe langa magazinele cu pancarte luminoase si impodobite, de parca ar veni craciunul. Parea atat de melancolic, chiar si sa mergi pe strada. Nici urma de fiinta vie in jur. Doar pomii si...eu. Singur mereu. Singur in sensul ca nu sunt in stare sa imi gasesc o iubita, ca toti baietii din clasa mea. Ca nu am cu cine sa impart bucuria si tristetea, dragostea, despartirea si...fericirea.

Ajuns in fata blocului meu, urc pe scarile prafuite, deoarece cei de la curatenie nu se sinchisesc sa le mai mature . Le urc agale, cu pasi neauziti pana la apartamentul cu numarul sapte. Scotocesc prin buzunar, cu greu, deoarece aveam mainile inghetate si ma dureau atunci faceam contact cu ceva. Cu greu, am deschis usa si am pasit in incaperea calduroasa. Mi-am lasat hanoracul ud pe cuierul din holul luminos, decorat cu tablouri si obiecte artizanale, insa dadea senzatia unui spatiu deschis si aerisit. Ma indrept spre bucataria maestuasa, cu blaturi de marmura albe si complet utilata. Acolo ii gasesc pe parintii mei stand la o masa din lemn maro deschis cu tente de auriu, ce parea ca straluceste atunci cand facea contact cu lumina puternica a neoanelor. Amandoi tineau in mana cate o ceasca de cafea fierbinte si discutau. Imediat ce mi-au observat prezenta, m-au salutat. Tata doar zambindu-mi calduros, iar mama pupandu-ma pe frunte. Poate ca nu e nevoie intodeauna de cuvinte; sunt de ajuns simple gesturi.
-Iti fac imediat o ciocolata calda. Tu du-te sa faci un dus. E clar ca ai inghetat, spune ea. Am aprobat si am mers in camera mea pentru a-mi lua haine de schimb.
Ajuns in baia micuta, dar care totusi avea o cada modesta, am dat drumul la apa fierbinte si am inlaturat obiectele vestimentare, aruncandu-ma sub jetul de apa. Fiori placuti se plimbau pe sina spinarii la contactul cu apa calda. In timp ce lasam apa sa ma curete si sa ma incalzeasca, priveam cum picaturile de ploaie se loveau furioase de geam, parca voind sa-l sparga bucati si sa se contopeasca cu cioburile. Cerul acum era complet intunecat si nu doar de nori, ci si de lasarea noptii. Nici nu am realizat cat de tarziu am ajuns acasa. Drumul chiar a fost mai lung decat ma asteptam. Si totusi a fost relaxant. Iar sunt melancolic, dar nu ma pot abtine.

Dupa ce am terminat cu dusul, m-am imbracat in haine mai comode: O bluza putin mai groasa, de culoare gri, o pereche de pantaloni de training negri si sosete albe. Am pus mana pe o carte la alegere, ce avea titlul ''Povestea vietii mele''si m-am asezat in pat. Pare a fii o carte incendiara, judecand dupa descriere si coperta. Poate totusi nu e rea. Am deschis cu grija si am dat frau liber ochilor sa cutreiere printre randuri.
Nici nu imi dadusem seama cand am ajuns la pagina cinsprezece, unde aveau loc scenele fierbinti. Imi aminteau de ultima mea aventura cu o fata. A trecut atat de mult timp de cand nu am gasit pe nimeni cu care sa impart bucuriile adolescentei. Desi, am avut multe propuneri de la mai multe fete, printre care, cele mai multe erau usuratice. Chiar daca par un tip dur, dupa felul in care ma imbrac, am si eu mandria mea. Nu o sa ies chiar cu orice taratura.
O aud pe mama ciocanind in usa. Ascund cartea sub perna, dupa care o poftesc politicos in camera. Imi lasa cana cu ciocolata calda pe masuta de sticla, apoi imi spuse noapte buna si paraseste camera, zambindu-mi calduros. Scot cartea de sub perna si o privesc lung. Ma ridic din pat si o pun inapoi pe raft. Cred ca e mai bine sa dorm. Maine e o noua zi.