A rose for love, and a book for ever

[Kira's Scarlet]

Hyy minna. Dupa ce am luat o lunga pauza de la scris, m-am intors cu un nou fic, putin mai sentimental fata de ce scriu eu deobicei. Sper sa va placa. Ficul este dedicat lui Mikky si Ellei. Melodia data de Ella m-a inspirat.

A rose for love, and a book for ever

Capitolul Unu

[/size]Stateam printre rafturile pline de carti prafuite asteptand. Asteptand ce? Dimineata? Poate un nou inceput inconjurat de oameni, fara carti in care sa ma pierd. Deschid cu grija o carte care avea filele cam ofilite, rasfoind-o putin, dupa care o pun inapoi pe raft. Imi las capul in jos si privesc la ceasul de pe mana care indica ora sapte. Ar trebui sa plec, biblioteca se inchide in 10 minute. Mai privesc odata cartile ca si cum mi-as lua la revedere de la ele, dupa care pasesc afara din incapere, cu pasi marunti, dar al caror ecou rasuna puternic pe holurile pustii. Nu multa lume venea la biblioteca, mai ales la ora asta. Altii aveau lucruri mai bune de facut, spre deosebire de mine. Panzele de paianjen ce atarnau, au ajuns pe umerii mei acum. Era, intr-adevar, o cladire foarte veche. Insa e locul meu preferat de a petrece timpul. Ador cartiile. Ele sunt cele care te atrag intr-o alta lume, una imaginara, in care visele sunt stapane. O lume diversificata, fantezista si plina de povesti, legende, mituri, fie ele reale sau inventate. De departe, aceasta lumea nu se compara cu realitatea cruda in care traim.
Odata iesit din cladire, mergeam agale spre casa. Afara incepea sa ploua. Cerul era intunecat si parea furios. Dar pe cine? Pe noi? Pe mine? Vantul incepea sa bata, raspandind curentii de aer rece in toate directiile, si aruncand frunzele pe pamantul umed, lasandu-le prada cruzimii oamenilor, care le calcau fara pic de mila. Priveam pomii, a caror nostalgie ma cutremura. Pareau...atat de reci. Atat de tristi si atat de melancolici. Parca venirea toamnei i-a facut sa para asa. Frumusetea le-a fost furata de anotimpul asta ploios, si totusi atat de frumos in zilele insorite. Treceam pe langa magazinele cu pancarte luminoase si impodobite, de parca ar veni craciunul. Parea atat de melancolic, chiar si sa mergi pe strada. Nici urma de fiinta vie in jur. Doar pomii si...eu. Singur mereu. Singur in sensul ca nu sunt in stare sa imi gasesc o iubita, ca toti baietii din clasa mea. Ca nu am cu cine sa impart bucuria si tristetea, dragostea, despartirea si...fericirea.

Ajuns in fata blocului meu, urc pe scarile prafuite, deoarece cei de la curatenie nu se sinchisesc sa le mai mature . Le urc agale, cu pasi neauziti pana la apartamentul cu numarul sapte. Scotocesc prin buzunar, cu greu, deoarece aveam mainile inghetate si ma dureau atunci faceam contact cu ceva. Cu greu, am deschis usa si am pasit in incaperea calduroasa. Mi-am lasat hanoracul ud pe cuierul din holul luminos, decorat cu tablouri si obiecte artizanale, insa dadea senzatia unui spatiu deschis si aerisit. Ma indrept spre bucataria maestuasa, cu blaturi de marmura albe si complet utilata. Acolo ii gasesc pe parintii mei stand la o masa din lemn maro deschis cu tente de auriu, ce parea ca straluceste atunci cand facea contact cu lumina puternica a neoanelor. Amandoi tineau in mana cate o ceasca de cafea fierbinte si discutau. Imediat ce mi-au observat prezenta, m-au salutat. Tata doar zambindu-mi calduros, iar mama pupandu-ma pe frunte. Poate ca nu e nevoie intodeauna de cuvinte; sunt de ajuns simple gesturi.
-Iti fac imediat o ciocolata calda. Tu du-te sa faci un dus. E clar ca ai inghetat, spune ea. Am aprobat si am mers in camera mea pentru a-mi lua haine de schimb.
Ajuns in baia micuta, dar care totusi avea o cada modesta, am dat drumul la apa fierbinte si am inlaturat obiectele vestimentare, aruncandu-ma sub jetul de apa. Fiori placuti se plimbau pe sina spinarii la contactul cu apa calda. In timp ce lasam apa sa ma curete si sa ma incalzeasca, priveam cum picaturile de ploaie se loveau furioase de geam, parca voind sa-l sparga bucati si sa se contopeasca cu cioburile. Cerul acum era complet intunecat si nu doar de nori, ci si de lasarea noptii. Nici nu am realizat cat de tarziu am ajuns acasa. Drumul chiar a fost mai lung decat ma asteptam. Si totusi a fost relaxant. Iar sunt melancolic, dar nu ma pot abtine.

Dupa ce am terminat cu dusul, m-am imbracat in haine mai comode: O bluza putin mai groasa, de culoare gri, o pereche de pantaloni de training negri si sosete albe. Am pus mana pe o carte la alegere, ce avea titlul ''Povestea vietii mele''si m-am asezat in pat. Pare a fii o carte incendiara, judecand dupa descriere si coperta. Poate totusi nu e rea. Am deschis cu grija si am dat frau liber ochilor sa cutreiere printre randuri.
Nici nu imi dadusem seama cand am ajuns la pagina cinsprezece, unde aveau loc scenele fierbinti. Imi aminteau de ultima mea aventura cu o fata. A trecut atat de mult timp de cand nu am gasit pe nimeni cu care sa impart bucuriile adolescentei. Desi, am avut multe propuneri de la mai multe fete, printre care, cele mai multe erau usuratice. Chiar daca par un tip dur, dupa felul in care ma imbrac, am si eu mandria mea. Nu o sa ies chiar cu orice taratura.
O aud pe mama ciocanind in usa. Ascund cartea sub perna, dupa care o poftesc politicos in camera. Imi lasa cana cu ciocolata calda pe masuta de sticla, apoi imi spuse noapte buna si paraseste camera, zambindu-mi calduros. Scot cartea de sub perna si o privesc lung. Ma ridic din pat si o pun inapoi pe raft. Cred ca e mai bine sa dorm. Maine e o noua zi.

[yaoi maniac]

Nu mai scrie cu culori.
Nu mai folosi titluri in engleza, doar in caz ca INTREG textul e in aceasta limba.

"filele cam ofilite" -> pagini ofilite? Inteleg ce ai vrut sa faci, dar nu da bine. In special faptul ca inceputul oricum nu e stralucit.
"Insa e locul meu preferat de a petrece timpul" -> mai bine suna "de a-mi petrece timpul" sau "de a imi petrece timpul".
"De departe, aceasta lumea nu se compara cu realitatea cruda in care traim" -> de cate ori n-am citit lucruri dintr-astea. "Ah, cartile, sunt mai bune decat realitatea! Ele sunt o noua lume" and that's it, the whole story.
N-am mai citit dupa chestia cu realitatea. Nu stii cand sa incepi de la capat. Ba se uita la ceas, ba incepe sa faca filozofia vietii comparand-o cu realitatea autorilor de carti.
Actiunea tot merge si merge, nicio treaba. E usor de urmarit cursul nararii, dar iti lasa un gust neplacut in gura.

[Michee]

Wow,fic nou,yeeee!Chiar aveam nevoie sa citesc un fic nou!Eu una il iubesc inca din primul capitol,si nu numai pentru ca acest fic imi este dedicat mie,lucru pentru care iti multumesc enorm si sa stiii ca inseamna mult pentru mine,ci si pentru ca mi s-a parut foarte,foarte interesant.Cu titlul m-ai castigat din prima,nu am cuvinte.Descrierea este ok.Greselile de tastare ,daca au existat, nici nu le-am bagat de seama.Pot sa spun ca ador personajul din perspectiva caruia ai facut capitolul,e superb si destul de profund, imi place personalitatea lui si faptul ca citeste multe carti este printre primele calitati ale lui trecute pe lista lunga facuta de mine,debea astept sa aflu cum il cheama.Despre parinti nu am ce sa zic,par de treaba. Astept cu nerabdare next-ul,spor la scris si bafta in continuare.P.S: Te felicit pentru acest fic interesant si sunt foarte sigura ca va fi si unul reusit.

[ohaio_angel]

Hello :) Ma gandeam sa citesc si eu ceva avand in vedere ca nu prea am mai avut timp suficient sa o fac, titlul de la povestea ta m-a atras. Inceputul a fost interesant avand in vedere faptul caeste vorba ddespre o biblioteca. Personajul este foarte melancolic si uneori nu cred ca o sa ii faca bine. Ai punctat un anotimp faforizant pentru starea de spirit a b?iatului, a personajului. Un pic cam prea trist a fost cand se plimba sau mai degraba mergea acasa, a vazut multe cupluri plimbandu-se. Eh, nu toti oamenii pot fi cuplati in acea perioada, importanta este familia. Trecem mai departe si ajuns acasa mi.a placut ideea cu acea carte. Trebuie sa o citeasca :)) Ok. Cam asta este si pot spune ca mi-a placut sincer. App, imi place iarna ;) Spor la scris ca astept next

[hiimera]

Ola la la ~ cand incepe noua lui zi, ma intreb? Nu ai mai adus nextul. *sad face*
Hmm, deci sa inteleg ca el e un tip dur? Felul cum l-ai conturat la inceput mi-a dat impresia unui pustan de 12-13 ani, care nu prea le are cu fetele si e un soricel de bibleoteca, contrat spuselor sale - "tip dur". Plus acel mers al sau agale, ma arunca cu gandul al o fata, dar nu stiu de ce... ciudat. Cred ca ar trebui sa fii mai atenta cum construiesti personajele si cum le incadrezi in structura naratiunii, sincer descrierea a cam lasat de dorit, dar idee dupa cum o reflect eu si cum mi s-ar parea ca ar fi, pare ok, imi complace, dar mai trebuie sa lucrezi la anumite chestii.
Un sfat: nu te axa pe o descriere a lucrurilor cum ai facut-o acum (gen: "la o masa din lemn maro deschis cu tente de auriu, ce parea ca straluceste atunci cand facea contact cu lumina puternica a neoanelor") incearca o alta metoda, nu trebuie sa explici fiecare fenomen in asa fel, pare ca un dosar, bine nici chiar asa, dar pare ca o compunere de clasa a- IV-a sau ceva de genul, plus folosesti si tu prea des "ce", nu il mai folosi prea mult ca e deja un element care nu mai face totul sa sune in armonie, inlocuiestel cu "care" mai bine sau cu altceva. Oricum capitolul nu este foarte lung, momentan este binisor, insa sa stii ca vreau sa aflu curand cum va fi ziua domnului dur din fic, sunt curioasa. Si desigur, nu te sfii sa dai amplitudine, volum de substanta actiunii, povestirii etc. Succes! < ]

[Kira's Scarlet]

Dragele mele multumesc pentru comenturi. Cri, imi pare rau ca te-am dezamagit, dar nu pot sa fiu atat de buna ca tine. Am nevoie de timp si de inspiratie. In momentul asta, nu le am pe niciuna. Mikky, ma bucur ca iti place. Miss Murder, de la tine ma asteptam la critici negative :)) Chiar ma amuza. Ohayo draga, multumesc mult. Apreciez. Dar sa stii ca aici e vorba de toamna, nu de iarna.

Capitolul doi.

''And you stood tall. Now you will fall. Don't Break the spell of a lifetime trying to do well.''
Ascultam din cand in cand aceasta melodie nostalgica. Se potrivea de minune cu vremea de afara, dand intregii atmosfere din jur un aer mai melancolic. Clipesc des, privind apoi pe geam la picaturile de ploaie care se izbesc ca niste valuri furioase de geamul camerei mele, slab luminata din cauza norilor ce impiedicau soarele sa iasa. Stateam intins pe pat, cu castile in urechi, gandindu-ma la fel si fel de prostii. Ma uitam la tavan si incercam sa imi imaginez cum ar arata viitorul meu, insa totul parca era sters de un burete, inainte ca, creierul meu sa poata crea o imagine concreta.
''Place your past into a book'' se aude clar in casti. Ce melodie interesanta. Parca a fost compusa special pentru mine. Ma ridic din pat, plictisit si fara chef de a face ceva, si ma apropii de geamul imens de sticla. Privesc cu nonsalanta copacii si frunzele care freamata din cauza vantului ce sufla cu putere, azvarlind si scotand din pamant pana si florile nu de mult ofilite. Imaginea asta ar putea constitui un tablou epic al naturii moarte. Totul parea atat de sters si atat de ofilit, fara nici o stralucire sau fragezime. Pe pamantul rece si umed se asternuse un covor de culori pale ale frunzelor uscate. Un joc de culori triste, de amestecuri nostalgice si combinatii anoste ale naturii si vremii.
Si totusi, imi place toamna. Imi asez mana pe geamul rece si ma uit pierdut. Nu gasesc nici un motiv care sa ma faca atat de trist, dar poate cateodata nu e nevoie de motive. De fapt, asta e starea mea obisnuita. Pasesc spre micutul birou din lemn, dar nu inainte sa mai arunc o privire imaginii de afara, si ma asez pe scaun. Incercam sa gasesc o metoda de a combate aceasta plictiseala, aceasta triste si melancolie nesfarsita cu ajutorul internetului. Dar ce sa caut? Mi-am lasat castile sa zaca pe un colt al biroului si am dat search. Poate o noua carte o sa ma ajute sa scap de starea asta. Si totusi ce caut de fapt in viata? Ce vreau sa reusesc? Mi-as dori sa devin scriitor, dar nu am studii necesare si nici tupeul necesar pentru a intra inca in lumea scriitorilor, lumea presei, a publicitati. Nu sunt destul de excentric, destul de curajos si nu ma consider un ''talentat''. Poate ca, daca as avea oportunitatea sa ma aventurez in aceasta lume nou si total necunoscuta mie, as avea sentimentul ca sunt pe cale sa realizez ceva. Insa, fara talnet, fara chef de scris si fara inspiratie, o carte, dupa parerea mea, nu poate fii realizata. Am fost rugat de editorul scolii sa-mi expun povestiile pe foaie, insa nu am considerat ca sunt suficient de bune. Poate am fost un prost. Poate gandirea mea e prea negativista. Insa, mereu am fost un pesimist. Nu am vazut viata cu ochi buni. Ce-i drept, viata ne ofera multe lucruri, placeri, neplaceri, dar pana acum, mi se pare atat de anosta si de plictisitoare. Poate ca de asta nu am avut niciodata o relatie stabila. Fetele se saturau de mine deoarece eram mereu plictisit, trist si fara chef de a face ceva. De fapt, toate lucrurile pe care le fac mi se par doar o rutina. Un program. Da, ma simt ca un robot. Singurele care m-au inteles vreodata au fost cartile. Cu povestile lor, am descoperit o alta lume, am invatat sa visez, fie si la lucruri imposibile.
O aud pe mama strigandu-ma, din capatul scarilor, sau asa am presupus dupa intensitatea sunetului. M-am ridicat de pe scaun si am deschis usa. Femeia ce mi-a dat viata imi zambea si imi facea semn cu mana sa cobor. M-am conformat si am coborat incet pe scari, de parca as fii lipsit de vlaga, ca o masina ramasa fara combustibil.
Odata ajuns jos, o privesc nepasator si astept sa aflu de ce m-a chemat.
-Poti sa mergi pana la biblioteca si sa-i aduci tatalui tau o carte despre finante? Are nevoie.
-Sigur, ii raspund. .

[Michee]

[ohaio_angel]

[Kira's Scarlet]

[ohaio_angel]

Hello, hello..si yay...sunt prima. Bine, inceputul ii inceput si ai scris cam putin, da, putin (cred ca nici o pagina de word) ce-i cu tine? Lipsa de inspiratie? Da, in ultima vreme stiu cum este, dar stiu ca te vei descurca.
Hmm, la inceput cand am citit am dat si de niste mici greseli (taste nenorocite' chair si eu am probleme) : locaruri = localuri
Ce comparatie draguta ai facut la ochii lui si la piele, dulce si un pic sarata ;)) . Ok, am citit ce am citit si mi s-au atintit ochii spre cifre. 50 = cincizeci , intr-o lucrare , intr-o proza, poveste asa, se scriu in litere cifrele. Si uhh, din nou biblioteca, cam monotona viata lui, are nevoie de ceva mai vesel :D si o aparut , uuh, are parul portocaliu, oricum vreau sa te felicit pentru ultima propozitie de la sfarsit, atat de profund T_T
Ok, te astept cu next , bafta