10-11-2007, 05:16 PM
LoveTIfa sper ca acest capitol sa iti placa. Este un capitol trist scris din adancul sufletului meu.
Mina, va anunt ca acest capitol este cel mai dur pe care l-am scris vreodata.
Sper sa va placa si sa nu plangeti.
Un mic sfat: dupa ce cititi acest capitol ascultati melodia The truth beneath the rose cantata de formatia Within Temptation.
Va doresc lectura placuta si astept critici.
Capitolul 1-Dorindu-mi moartea.
Lume pierduta�.lume disparuta.
E o senzatie atat de ciudata atunci cand iti tai venele si simti sangele caldut acoperindu-ti degetele, dar te simti si eliberat, de parca toate grijile se dizolva in momentul in care simti zimtii lamei taind usor venele movii.
Nici nu stiu de ce am facut lucrul acesta�.poate din curiozitate sau poate pentru ca nu vroiam sa mai traiesc. Ma saturasem de tot: scoala, familie , prieteni. Ma durea faptul ca toata lumea ma credea ciudata spunandu-mi ca ar fi bine daca nu ma nascusem deloc.
Imi aduc aminte ca eram in clasa si ascultam atenta o conversatie intre trei colege despre prietenii lor. Cu toate ca ele ma enervau pentru ca se tot alintau facand gesture de copil de 10 ani, dar in acelasi timp eram fermecata de discutia lor. Poate pentru ca eu nu avusesem niciodata un prieten si nu am trait niciodata fiorii primei iubiri sau ai primului sarut si sunt constienta ca nu ii voi trai. Discutia lor era asemeni unui conflict: ba se certau, ba radeau. Una dintre ele spune la un moment dat:
-Vai, draga, nu stiu ce sa mai fac. Prietenul meu nu mai are incredere in mine. Chiar daca sunt cu el de o saptamana simt ca nu il mai am aproape.
Am inceput sa rad, iar ele m-au privit urat. �Ce idioate!� m-am gandit. �Cum pot sa se gandeasca la asa ceva cand in lume sunt atat de multe probleme?�. Am ascultat in continuare discutia, dar incepusera sa ma exaspereze vocile lor pitigaiate ca de papagal, incepusem chiar sa ma rog sa taca din gura ca sa pot sa scriu, incepusem sa ma pierd cu firea�asa ca m-am ridicat brusc de pe scaun si am luat-o pe par pe blonda cu voce de papagal si i-am spus:
-Mai taci din gura ca ai inceput sa ma enervezi . Ai idee cat de stresanta poti fi cand spui �Vai, ca nu mai are prietenul meu incredere in mine, vai ca nu stiu ce?�. Maturizeaza-te , vopsit-o.
Atunci blonda s-a desprins din mana mea si a inceput sa tipe la mine spunandu-mi cu vocea groasa avand ochii rosii si incepand sa ma scuipe in timp ce vorbea:
-De ce te bagi unde nu iti fierbe oala? Cred ca este adevarat ce se spune despre tine�.ca esti o ciudata si ca singurul lucru la care te gandesti este moartea. Nu ai sa ai niciodata un prieten. Ma auzi? NICIODATA!!!!!
Am ramas incremenita pentru cateva minute, am incercat sa ma abtin sa nu plang, dar nu am putut. Lacrimile au inceput sa cada din ochii mei albastri si simteam cum imi fuge pamantul de sub picioare. Am vrut sa o plesnesc, dar nu am avut curajul necesar pentru ca toti din jurul meu radeau si isi bateau joc de mine facandu-ma ciudata si proasta. Orele au trecut greu. Fiecare secunda si minut pe care il petreceam la scoala ma faceau tot mai mult sa imi doresc sa mor. Acest cuvant ma chinuia de cateva zile. Visasem ca cineva vrea sa ma omoare, dar ma tot intrebam daca nu cumva eu eram acea persoana.
Am plecat spre casa singura, fara ca nimeni sa ma salute. Afara era o zi frumoasa de primavera, iar eu rataceam pe strazi asemeni unui spirit care nu a trecut Dincolo. Pasii imi erau mici ceea ce insemna ca nu ma grabesc sa ajung acasa. Admirat jocul de imagini care se zarea in fata mea: blocuri, copaci, flori, cerul. Imi placea foarte mult sa ma uit la cer, la norii aceia spumosi. Ma linisteau�..intr-o oarecare masura. Imi imaginam ca norii au forme diferite si chipuri de persoane. Nu stiu de ce, dar am avut impresia ca forma unui nor capata chipul unui baiat, dar am pierdut imaginea repede pentru ca mi-am adus aminte de cuvintele blondei: �Nu vei avea niciodata un prieten. Niciodata.� Am lasat ochii in pamant si am alergat spre casa cu lacrimi in ochi.
M-am bucurat ca parintii mei nu erau acasa, nu vroiam sa ma vada in halul in care eram. M-am dus repede in camera si m-am inchis in ea�trandindu-ma dupa cateva minute in pat si adormind. Camera era refugiul meu, locul unde ma regaseam�acolo puteam sa gandesc limpede, puteam sa meditez. Mama nu a intrat niciodata in camera mea pentru ca nu i-am dat voie. Imi era frica sa nu se sperie de ceea ce era inauntru: acea lume intunecata a gandurilor mele.
Dupa cateva minute in care am atipit putin�..m-am ridicat din pat si m-am indreptat catre fereastra. Am dat perdeaua la o parte si am privit lumea de afara: o lume ciudata guvernata de rautate. Atunci mi-am dat seama ca este timpul sa imi pun capat zileler pentru ca nu mai aveam pentru ce sa traiesc: nu aveam prieteni, la scoala nu ma intelegeam cu profesorii si nici cu colegii, iar parintii nu ma inteleau. Am scris un mic biletel mamei si tatei in care spuneam:
�Imi pare rau ca nu mi-am gasit locul in aceasta lume haotica, dar aceasta este singura optiune pe care o am: aceia sa nu mai traiesc. Asa trebuie sa fie. Nu plangeti dupa mine pentru ca nu merita. Am totusi o dorinta: ardeti-mi trupul, iar ramasitele��lasa-ti vantul sa le ia. Asa voi fi libera�ca pasarea cerului. Va iubesc mult, mama si tata, dar nu vreau sa mai suferiti din cauza mea. ADIO.�
Am pus biletul in sufragerie cu un trandafir rosu pe el. M-am dus la baie si m-am privit in oglinda, m-am desprins parul lung , negru si l-am lasat sa cad ape spate. Am gasit o lama in sertarul de la baie, am privit-o intens si am indreptat-o catre incheietura mainii. Ochii i-am inchis si am taiat usor vena. Simteam cum imi curge sangele, simteam cum imi pierd incetul cu incetul echilibrul, dar simtea in acelasi timp si o pace interioara. Cu mana stanga plina de sange, am reusit sa tai si vena de la mana dreapta, apoi am scris pe oglinda din baie cu sange: DARK SHADOW.
Am dus mana la gura gustand din sangele cald�m-am privit in oglinda�.aratam ca un vampir care bause de curand sange proaspat. Am inceput sa tip. Ma speriasem de ceea ce facusem, de ceea ce vazusem. �Asta nu sunt eu. Nu eu am facut asta. Nuuuuuuuu!!� Cu ultimele puteri am spart oglinda, iar apoi am lesinat. Imi amintesc baia plina de sange si chipul mamei plangand.
Doua zile mai tarziu, m-am trezit la spital��.
Mina, va anunt ca acest capitol este cel mai dur pe care l-am scris vreodata.
Sper sa va placa si sa nu plangeti.
Un mic sfat: dupa ce cititi acest capitol ascultati melodia The truth beneath the rose cantata de formatia Within Temptation.
Va doresc lectura placuta si astept critici.
Capitolul 1-Dorindu-mi moartea.
Lume pierduta�.lume disparuta.
E o senzatie atat de ciudata atunci cand iti tai venele si simti sangele caldut acoperindu-ti degetele, dar te simti si eliberat, de parca toate grijile se dizolva in momentul in care simti zimtii lamei taind usor venele movii.
Nici nu stiu de ce am facut lucrul acesta�.poate din curiozitate sau poate pentru ca nu vroiam sa mai traiesc. Ma saturasem de tot: scoala, familie , prieteni. Ma durea faptul ca toata lumea ma credea ciudata spunandu-mi ca ar fi bine daca nu ma nascusem deloc.
Imi aduc aminte ca eram in clasa si ascultam atenta o conversatie intre trei colege despre prietenii lor. Cu toate ca ele ma enervau pentru ca se tot alintau facand gesture de copil de 10 ani, dar in acelasi timp eram fermecata de discutia lor. Poate pentru ca eu nu avusesem niciodata un prieten si nu am trait niciodata fiorii primei iubiri sau ai primului sarut si sunt constienta ca nu ii voi trai. Discutia lor era asemeni unui conflict: ba se certau, ba radeau. Una dintre ele spune la un moment dat:
-Vai, draga, nu stiu ce sa mai fac. Prietenul meu nu mai are incredere in mine. Chiar daca sunt cu el de o saptamana simt ca nu il mai am aproape.
Am inceput sa rad, iar ele m-au privit urat. �Ce idioate!� m-am gandit. �Cum pot sa se gandeasca la asa ceva cand in lume sunt atat de multe probleme?�. Am ascultat in continuare discutia, dar incepusera sa ma exaspereze vocile lor pitigaiate ca de papagal, incepusem chiar sa ma rog sa taca din gura ca sa pot sa scriu, incepusem sa ma pierd cu firea�asa ca m-am ridicat brusc de pe scaun si am luat-o pe par pe blonda cu voce de papagal si i-am spus:
-Mai taci din gura ca ai inceput sa ma enervezi . Ai idee cat de stresanta poti fi cand spui �Vai, ca nu mai are prietenul meu incredere in mine, vai ca nu stiu ce?�. Maturizeaza-te , vopsit-o.
Atunci blonda s-a desprins din mana mea si a inceput sa tipe la mine spunandu-mi cu vocea groasa avand ochii rosii si incepand sa ma scuipe in timp ce vorbea:
-De ce te bagi unde nu iti fierbe oala? Cred ca este adevarat ce se spune despre tine�.ca esti o ciudata si ca singurul lucru la care te gandesti este moartea. Nu ai sa ai niciodata un prieten. Ma auzi? NICIODATA!!!!!
Am ramas incremenita pentru cateva minute, am incercat sa ma abtin sa nu plang, dar nu am putut. Lacrimile au inceput sa cada din ochii mei albastri si simteam cum imi fuge pamantul de sub picioare. Am vrut sa o plesnesc, dar nu am avut curajul necesar pentru ca toti din jurul meu radeau si isi bateau joc de mine facandu-ma ciudata si proasta. Orele au trecut greu. Fiecare secunda si minut pe care il petreceam la scoala ma faceau tot mai mult sa imi doresc sa mor. Acest cuvant ma chinuia de cateva zile. Visasem ca cineva vrea sa ma omoare, dar ma tot intrebam daca nu cumva eu eram acea persoana.
Am plecat spre casa singura, fara ca nimeni sa ma salute. Afara era o zi frumoasa de primavera, iar eu rataceam pe strazi asemeni unui spirit care nu a trecut Dincolo. Pasii imi erau mici ceea ce insemna ca nu ma grabesc sa ajung acasa. Admirat jocul de imagini care se zarea in fata mea: blocuri, copaci, flori, cerul. Imi placea foarte mult sa ma uit la cer, la norii aceia spumosi. Ma linisteau�..intr-o oarecare masura. Imi imaginam ca norii au forme diferite si chipuri de persoane. Nu stiu de ce, dar am avut impresia ca forma unui nor capata chipul unui baiat, dar am pierdut imaginea repede pentru ca mi-am adus aminte de cuvintele blondei: �Nu vei avea niciodata un prieten. Niciodata.� Am lasat ochii in pamant si am alergat spre casa cu lacrimi in ochi.
M-am bucurat ca parintii mei nu erau acasa, nu vroiam sa ma vada in halul in care eram. M-am dus repede in camera si m-am inchis in ea�trandindu-ma dupa cateva minute in pat si adormind. Camera era refugiul meu, locul unde ma regaseam�acolo puteam sa gandesc limpede, puteam sa meditez. Mama nu a intrat niciodata in camera mea pentru ca nu i-am dat voie. Imi era frica sa nu se sperie de ceea ce era inauntru: acea lume intunecata a gandurilor mele.
Dupa cateva minute in care am atipit putin�..m-am ridicat din pat si m-am indreptat catre fereastra. Am dat perdeaua la o parte si am privit lumea de afara: o lume ciudata guvernata de rautate. Atunci mi-am dat seama ca este timpul sa imi pun capat zileler pentru ca nu mai aveam pentru ce sa traiesc: nu aveam prieteni, la scoala nu ma intelegeam cu profesorii si nici cu colegii, iar parintii nu ma inteleau. Am scris un mic biletel mamei si tatei in care spuneam:
�Imi pare rau ca nu mi-am gasit locul in aceasta lume haotica, dar aceasta este singura optiune pe care o am: aceia sa nu mai traiesc. Asa trebuie sa fie. Nu plangeti dupa mine pentru ca nu merita. Am totusi o dorinta: ardeti-mi trupul, iar ramasitele��lasa-ti vantul sa le ia. Asa voi fi libera�ca pasarea cerului. Va iubesc mult, mama si tata, dar nu vreau sa mai suferiti din cauza mea. ADIO.�
Am pus biletul in sufragerie cu un trandafir rosu pe el. M-am dus la baie si m-am privit in oglinda, m-am desprins parul lung , negru si l-am lasat sa cad ape spate. Am gasit o lama in sertarul de la baie, am privit-o intens si am indreptat-o catre incheietura mainii. Ochii i-am inchis si am taiat usor vena. Simteam cum imi curge sangele, simteam cum imi pierd incetul cu incetul echilibrul, dar simtea in acelasi timp si o pace interioara. Cu mana stanga plina de sange, am reusit sa tai si vena de la mana dreapta, apoi am scris pe oglinda din baie cu sange: DARK SHADOW.
Am dus mana la gura gustand din sangele cald�m-am privit in oglinda�.aratam ca un vampir care bause de curand sange proaspat. Am inceput sa tip. Ma speriasem de ceea ce facusem, de ceea ce vazusem. �Asta nu sunt eu. Nu eu am facut asta. Nuuuuuuuu!!� Cu ultimele puteri am spart oglinda, iar apoi am lesinat. Imi amintesc baia plina de sange si chipul mamei plangand.
Doua zile mai tarziu, m-am trezit la spital��.