Răspunsuri: 132
Subiecte: 7
Data înregistrării: Jul 2011
Reputație:
55
Zupi: 12.441 z
Yuukiiiii!*hug* Multumesc ca ai continuat sa ma anunti cand ai pus noile capitole. Dupa cum ti-am mai spus am fost doar ocupata, nu am uitat de tine si ficurile tale. Acum am terminat intr-un sfarsit de citit. Pot spune ca mi-a placut foarte mult. Indeed, capitolele sunt destul de scurte, puteai relata putin mai mult, dar e destul de okay. Povestea pare interesanta insa momentan stim cam putine. Sper sa se mentina legatura dintre titlu si text. Descrierea este buna, mult mai buna fata de cum stiam eu ca scrii. Deci bravo Yuuki, te respect pentru asta *laugh*. Dar ca toti ceilalti ai si mici probleme. So please, no "blushes", no "laughs". Nu da tocmai bine in pagina. Daca Riku chiar se rusineaza spui si tu asta in cateva cuvinte. Chiar daca ti se pare prea banal sa omiti sa scrii mai mult e necesar.
Pe viitor incearca sa faci capitole un picuuuuuuuuuuuut mai lungute, ok? Bye*kiss**hug*
If I could tear you from the ceiling,
I'd freeze us both in time.
And find a brand new way of seeing,
Your eyes forever glued to mine.
Răspunsuri: 178
Subiecte: 8
Data înregistrării: Sep 2011
Reputație:
21
Zupi: 2.379 z
Ah, in sfarsit Nextul XD. Scurt, I Know...
' Integrarea . . . '
Sunt confuza…
Deschid cu mare oboseala ochii si ma uit in jur. Abia peste cinci minute imi dau seama ce se intamplase: Adormisem pe podea.
Cu o durere crunta de spate, ma ridic si ma urc in pat. Nu am specificat inca, patul este etajat. Pana la urma o sa am o colega de camera. Off- ce durere de cap. Ma ridic parca mai cu oboseala ca inainte si ma indrept cu pasi rautaciosi spre fereastra. Se insereaza. Soarele se ascunde dupa norii aproape invizibili si formeaza o culoare de rosu stins, ca vechiul apus de acasa. Dar, aici sunt mai multe blocuri si strica intr-un fel peisajul. Amurgul este oricum minunat si fara blocuri si cu blocuri. Ma sprijin de calorifer care e chiar dedesubtul ferestrei si stau pe ganduri timp de cateva minute. Ma gandesc la vechiul program si vechea casa. Un ranjet siret mi se prelungeste de-alungul fetei mele adormite. Parca as face totul dinadins, doar ca sa vada mama si sa se enerveze. Dar ea nu ma poate vedea si deci o fac degeaba. Imi e mintea numai la lucruri banale.
Trezita ca dintr-un cosmar, tresar speriata si ma uit la ceas. Am revenit la ganduri normale, reale. Ma uit descurajator la ceasul meu de birou care ticaie neincetat, facand secundele sa para minute. Dar, timpul revine si el inainte de a clipi. Imi dau seama speriata ca e ora mesei si ca eu nu am facut nimic in tot acest timp. Imi iau telefonul de pe masa, trantesc usa si o incui in graba, iar apoi ma indrept fugind din ce in ce mai tare spre sala unde era programata cina de la ora sapte.
Programul nu e chiar bun, nu prea pot sa mananc la comanda, dar dupa drumul lung si somnul greu de mai devreme, cred ca as putea sa infulec ceva.
Imi pierd pasii prin incaperile si coridoarele neintelese ale cladirii timp de ceva vreme, iar apoi, ca prin minune gasesc sala. Rasuflu usurata, imi aranjez tricoul si intru.
Sala e mare, dar degeaba. Un grup de elevi se indreapta spre iesire, lasand totul pustiu. Cred ca am intarziat, deci o sa mananc singura, fara companie. Imi indrept privirea dezamagita de lipsa mea de organizare din prima zi si ma duc sa vad ce este in meniu. O cina saracacioasa, mai mult de regim se afla in farfuria mea. Enervata peste masura, mananc tot ce am in farfurie si plec suparata.
- O sa mi se faca foame pe la zece! Cum am putut sa pierd cina? Ziua asta a fost un cosmar. Si inca nu s-a sfarsit…
Soptesc eu pentru a auzi doar eu si nimeni altcineva, inca suparata de ce s-a intamplat. Oftez cu putere si ma gandesc ca va trebui sa ma inchid dinnou in camera si sa stau acolo pana maine dimineata. Deja sunt plictisita de camera aceea deci nu imi convine. Toate orele s-au terminat si toti elevii sunt plecati. Unde? Nu stiu. Nimeni nu imi spune prea multe. Dar, ca o ironie il intalnesc pe Moku pe coridoare, mancand cu pofta o inghetata.
- Moku! Strig eu ca si cand m-ar fi trasnit un curcubeu.
- A, Riku! Ce faci aici? Nu ar trebui sa te duci sa te plimbi pe afara? Spune el dezorientat de prezenta mea.
- Ar trebui? Dar de ce spui asta?
- Ah, tu nu stii. Am sa-ti explic deci fii atenta. Este Luni, deci toti elevii au voie a se plimba in voie, dupa cursuri. In fiecare saptamana, instructorii si directorul ne lasa la dispozitie 3 ore, Luni si Vineri pentru a iesi si a ne distra inafara liceului. Intelegi?
- N-nu stiam... Wow, incepe sa semene cu o inchisoare. Ia stai! Deci vom fi ‘captivi’ aici restul zilelor?
-Da. Spune el cu o voce trista.
Nu stiam ca liceele sunt asa de ciudate. Nu cunosc locul sau regulile deci imi e si mai greu sa ma integrez. Noroc cu Moku care imi explica cateva chestii. E greu sa fii la liceu, eu fiind obisnuita cu scoala. Vai-Vai... Maine o sa aflu ca suntem extraterestrii.
Incepe ca ziua asta sa fie si mai proasta. M-am pierdut prin oras, am adormit, am pierdut cina si acum aflu ca liceul ma tine sechestrata aici. Si cel mai rau e ca sunt departe de ai mei si imi e dor de ei, mai ales de prieteni. Ah,da! Trebuie sa o sun pe Lukii, buna mea prietena. Poate o voi face mai pe seara. Nu pot rata sa ies afara oricat de putin timp as avea la dispozitie pentru ca stiu ca voi fi tinuta inchisa in acest liceu.
Dar, inainte sa plec, i-am spus lui Moku ceva ciudat…
- Daca nu ajung, spunele tuturor ca ma voi intoarce…Poate.
Moku s-a uitat insistent la mine la auzul cuvintelor mele. Nici dupa ce m-am gandit bine la ce am spus, nu mi-am dat seama ce mi-a venit. M-am intors ,deci, si am pornit-o spre lift, spre iesire, spre poarta. Eram nerabdatoare sa ies, chiar daca ajunsesem abia acum cateva ore.
Simteam ca liceul acela nu era unul normal si nu aveam de gand sa raman acolo. Ma simteam ca si cum as fi vrut sa o iau la fuga si sa nu ma mai intorc niciodata.
Oare ce se intampla cu mine?
Ne? (:
Răspunsuri: 23
Subiecte: 2
Data înregistrării: Nov 2011
Reputație:
5
Zupi: 256 z
Prima de data astaa.
Wow ! Deci , WOW .Cand am citit capitolul asta mi s-a facut pielea de gaina:)) . Ce bine sti tu sa scri si sa ma anunti cand pui next ul.
Ideea e foarte buna <3. La inceput a fost o idee normala, lipsita de chestii fantastice [ inafara de prolog care chiar se potriveste cu titlul ; nu intru in detalii acum ] , dar in acest capitol incepe sa se contureze tot ce ai gandit tu.
Deci, cum spuneam la idei stai bine.
Dialogul e bun. :3
Greseli ... hmm :-? nu prea am vazut greseli deci ,e bine !
Dar , nu crezi ca e mai scurt ? Vroiam sa vad ce se mai intampla :)) Mai ales ca nu ai mai postat demult , dar nu are nimic pana la urma. Nu toti au timp foarte mult. Si am auzit o soapta ca se vor intampla multe. Mai ales de la faza cu : „- Daca nu ajung, spunele tuturor ca ma voi intoarce…Poate.â€
REPET : sa ma anunti cand pui next ul , si bravo inca odata pentru capitol.
Pa-pa ! <3.
Alois and Ciel <33
Răspunsuri: 139
Subiecte: 3
Data înregistrării: Jan 2011
Reputație:
26
Zupi: 1.608 z
Yuuki mea însfârşit ai adus şi tu nextu. Şi mulţam că nu ai uitat să mă anunţi. So, să trecem la fic. Văd că nextu ăsta lai adus mai târziu dar, cred că ai muncit la el pentru că a ieşit: extraordinar. Este absolut superb. Descriere este. Dialogu nu a fost mult şi nici nu a fost sec. Greşeli nu au fost s-au cel puţin eu nu am văzut. Am fost prea asorbită de fic. Şti ce nu mia plăcut ? Vrei să şti ? Chiar vrei ;;). E prea scurt şi paula dorea să vadă ce se mai ântâmplă :-L. În capitolu următor paula doreşte să fie mai lung da ?;;] Bun XD. Cam atât am avut de spus. Aştept nextu şi nu uita să mă anunţi ! :]
Răspunsuri: 200
Subiecte: 8
Data înregistrării: Jan 2013
Reputație:
421
Zupi: 3.050 z
(22-01-2012, 05:30 PM)i Ramenn. A scris: Ah, in sfarsit Nextul XD. Scurt, I Know...
' Integrarea . . . '
Sunt confuza…
Deschid cu mare oboseala ochii si ma uit in jur. Abia peste cinci minute imi dau seama ce se intamplase: Adormisem pe podea. ( De ce? Personajul tau percepe lucrurile cu intarziere sau are un simt al observatiei nu prea dezvoltat? Pentru ca orice om normal isi da seama de faptul ca a adormit pe podea imediat de cum se trezeste, +/- cateva secunde )
Cu o durere crunta de spate, ma ridic si ma urc in pat. Nu am specificat inca, patul este etajat. Pana la urma o sa am o colega de camera. Off- ce durere de cap ( Yeah, poor thing. Ce urat e sa ai o colega de camera intr-o camera care era inca de la inceput pentru doua persoane. How can she live like that? ). Ma ridic parca mai cu oboseala ca inainte si ma indrept cu pasi rautaciosi spre fereastra ( Parca deja se ridicase si se pusese in pat? De ce s-a pus in pat daca avea oricum intentia sa se duca la geam? Si de ce sunt pasii "rautaciosi"? Se uitau urat la geam de i-ai descris asa? ). Se insereaza. Soarele se ascunde dupa norii aproape invizibili ( Cum doamne pot fi "aproape invizibili" daca soarele se ascundea dupa ei? Citeste si tu ce ai scris, ca suna stupid ) si formeaza o culoare de rosu stins, ca vechiul apus de acasa ( Da...pentru ca apusul este la fel peste tot...) . Dar, aici sunt mai multe blocuri si strica intr-un fel peisajul. Amurgul este oricum minunat si fara blocuri si cu blocuri ( Pai or il strica ori nu? ). Ma sprijin de calorifer care e chiar dedesubtul ferestrei si stau pe ganduri timp de cateva minute. Ma gandesc la vechiul program si vechea casa. Un ranjet siret mi se prelungeste de-alungul fetei mele adormite ( Hello Joker, aici mi te ascundeai ). Parca as face totul dinadins, doar ca sa vada mama si sa se enerveze ( Adica mama personajului se enerva pe ea daca statea sa se gandeasca? Sau cum? ). Dar ea nu ma poate vedea si deci o fac degeaba ( Gandeste degeaba? Asta e primul personaj din toate povestile/cartile citite care sa gandeasca doar ca sa enerveze pe cineva. Si din cum ai zis acolo, reiese ca daca mama ei nu era acolo sa o vada, deagaba mai gandea personajul tau...ceea ce suna...ciudat, in lipsa de alt cuvant ). Imi e mintea numai la lucruri banale.
Trezita ca dintr-un cosmar ( Pentru ca a gandi este un cosmar, nu? ), tresar speriata si ma uit la ceas. Am revenit la ganduri normale, reale ( Pentru ca cele despre vechea casa si vechiul program nu erau ganduri reale si normale? ). Ma uit descurajator la ceasul meu de birou care ticaie neincetat, facand secundele sa para minute. Dar, timpul revine si el inainte de a clipi ( Ce? De unde revine? ). Imi dau seama speriata ca e ora mesei si ca eu nu am facut nimic in tot acest timp. Imi iau telefonul de pe masa, trantesc usa si o incui in graba, iar apoi ma indrept fugind din ce in ce mai tare spre sala unde era programata cina de la ora sapte.
Programul nu e chiar bun, nu prea pot sa mananc la comanda, dar dupa drumul lung si somnul greu de mai devreme, cred ca as putea sa infulec ceva. ( "infulec ceva" suna aiurea folosit asa. "As putea sa mananc ceva" sau "As putea sa infulec ca un porc"...sa zicem, dar nu le combina )
Imi pierd pasii prin incaperile si coridoarele neintelese ale cladirii timp de ceva vreme, iar apoi, ca prin minune gasesc sala ( Poof, just like that. Ce noroc pe ea ). Rasuflu usurata, imi aranjez tricoul si intru.
Sala e mare, dar degeaba. Un grup de elevi se indreapta spre iesire, lasand totul pustiu ( Si ce legatura are faptul ca sala este mare cu faptul ca un grup de elevi tocmai plecau? ). Cred ca am intarziat, deci o sa mananc singura, fara companie. Imi indrept privirea dezamagita de lipsa mea de organizare din prima zi si ma duc sa vad ce este in meniu. O cina saracacioasa, mai mult de regim se afla in farfuria mea. Enervata peste masura, mananc tot ce am in farfurie si plec suparata.
- O sa mi se faca foame pe la zece! Cum am putut sa pierd cina? ( Ehm...n-a pierdut cina, doar a ajuns mai tarziu si imi pare rau sa te dezamagesc, la o cantina care se respecta, nu iti da jumate de portie doar pentru ca ai intarziat. Poate ca mancarea e rece, dar nu primeste resturi ) Ziua asta a fost un cosmar. Si inca nu s-a sfarsit…
Soptesc eu pentru a auzi doar eu si nimeni altcineva ( De ce? Mai era cineva in jur? Ca nu ai precizat ), inca suparata de ce s-a intamplat. Oftez cu putere si ma gandesc ca va trebui sa ma inchid dinnou ( "din nou" ) in camera si sa stau acolo pana maine dimineata ( Da, pentru ca a socializa este un pacat. De ce sa isi cunoasca colegii? ). Deja sunt plictisita de camera aceea deci nu imi convine ( Socializare, makes the world go round ). Toate orele s-au terminat si toti elevii sunt plecati ( Toti? A verificat ea cladirea? Chiar toti? ). Unde? Nu stiu. Nimeni nu imi spune prea multe. Dar, ca o ironie il intalnesc pe Moku pe coridoare ( Uite ca nu erau toti plecati ), mancand cu pofta o inghetata.
- Moku! Strig eu ca si cand m-ar fi trasnit un curcubeu ( Un....ce?! Curcubeu? De unde pana unde...What?! Credeam ca alea sunt pasnice...am fost mintita toata viata ).
- A, Riku! Ce faci aici? Nu ar trebui sa te duci sa te plimbi pe afara? Spune el dezorientat de prezenta mea.
- Ar trebui? Dar de ce spui asta?
- Ah, tu nu stii. Am sa-ti explic deci fii atenta. Este Luni, deci toti elevii au voie a se plimba in voie, dupa cursuri. In fiecare saptamana, instructorii si directorul ne lasa la dispozitie 3 ore, Luni si Vineri pentru a iesi si a ne distra inafara liceului. Intelegi? ( Nu...credeam ca e liceu nu inchisoare de maxima securitate. Stiu ca elevii exagereaza in legatura cu regulile din licee, dar nici chiar asa. Gardurile au cumva si sarma ghimpata sau sunt electrice? N-am vrea sa scape vreun elev )
- N-nu stiam... Wow, incepe sa semene cu o inchisoare. Ia stai! Deci vom fi ‘captivi’ aici restul zilelor?
-Da. Spune el cu o voce trista.
Nu stiam ca liceele sunt asa de ciudate ( Pentru ca nu sunt ). Nu cunosc locul sau regulile deci imi e si mai greu sa ma integrez. Noroc cu Moku care imi explica cateva chestii. E greu sa fii la liceu, eu fiind obisnuita cu scoala ( Liceul nu e tot o scoala? Mai sa fie, atunci ce e? In afara de inchisoare, desigur ). Vai-Vai... Maine o sa aflu ca suntem extraterestrii.
Incepe ca ziua asta sa fie si mai proasta. M-am pierdut prin oras, am adormit ( Si e rau de tot sa dormi cand te simti obosita nu? ), am pierdut cina si acum aflu ca liceul ma tine sechestrata aici. Si cel mai rau e ca sunt departe de ai mei si imi e dor de ei, mai ales de prieteni. Ah,da! Trebuie sa o sun pe Lukii, buna mea prietena. Poate o voi face mai pe seara. Nu pot rata sa ies afara oricat de putin timp as avea la dispozitie pentru ca stiu ca voi fi tinuta inchisa in acest liceu.
Dar, inainte sa plec, i-am spus lui Moku ceva ciudat…
- Daca nu ajung, spunele tuturor ca ma voi intoarce…Poate. ( Uuuu, zi mystery begins )
Moku s-a uitat insistent la mine la auzul cuvintelor mele ( Evident ca erau ale ei, doar ai zis mai inainte ca ea vorbea ). Nici dupa ce m-am gandit bine la ce am spus ( Suna ca si cum personajul tau vorbeste fara sa se gandeasca...are un oarecare sens mai ales ca inainte ai zis ca se gandea numai cu scopul de a-i enerveze pe altii, iar in alte circumstante nu o facea ), nu mi-am dat seama ce mi-a venit. M-am intors ,deci, si am pornit-o spre lift, spre iesire, spre poarta. Eram nerabdatoare sa ies, chiar daca ajunsesem abia acum cateva ore.
Simteam ca liceul acela nu era unul normal si nu aveam de gand sa raman acolo. Ma simteam ca si cum as fi vrut sa o iau la fuga si sa nu ma mai intorc niciodata.
Oare ce se intampla cu mine?
Oh brother, pe langa faptul ca ai unele expresii de ma fac sa plang, tu nu stii sa te exprimi cum trebuie. Am ramas cu impresia ca personajul tau nu gandeste, iar cand o face, o face numai cu scopul de a enerva lumea. Si sunt sigura ca nu asta vroiai sa zici, pentru ca daca da, atunci e trist. Apoi, liceele, oricat de speciale ai vrea sa le faci, nu sunt inchisori, iar cantinele nu servesc jumatati de portii doar ca vii mai tarziu la masa. Documenteaza-te si tu inainte sa scrii, ca altfel totul suna fals.
Alta chestie care ma sacaie, dar asta este estetic, de ce pui totul sa fie centrat? Nu vad rostul.
Ah, ai grija cu timpul folosit si cu unele cuvinte ( serios, trasnita de curcubeu? ).
N-as stii ce sa iti mai zic, ai destule greseli si sincer, nu am rabdare sa ti se insir pe toate, si asa presimt ca o sa treci peste comentariul asta. Reciteste inainte sa postezi, verfica timpurile si cuvintele folosite si...bafta in continuare presupun, ai mare nevoie.
|