21-09-2009, 08:16 PM
313 zile si 253,2 kilometri.
“ 313 zile…†imi zic in sinea mea,fara ca nimeni inafara de mine si de o alta persoana sa stie la ce ma refer.Este aproape ora sase seara,soarele incepe usor,usor sa fuga ,parca intrand in pamant.Cerul deja si-a schimbat culoarea devenind mai plumburiu cu tente de roz.Stau in camera mea gandidu-ma la ziua de azi,o zi ingrozitoare.De dimineata am dormit prea mult si fiind luni am intarziat la primele doua ore,iar la celalalte a fost un calvar total.
“ Of…credeam ca nu se mai termina ziua asta †ma gandesc din nou bucurandu-ma ca ziua este aproape pe terminate. Venind partea mea preferata a vietii,adica,noaptea cea intunecoasa si racoroasa ca un cub de gheata.Nopatea este preferata mea,as putea spune ca o iubesc.Deoarece ziua este cald si soarele,ca un glob de aur stralucitor lumineaza intreg Pamantul,prefer mult mai mult noaptea,cea linistitoare cand poti sa te plimbi pe strazi fara ca cineva sau ceva sa te deranjeze.
-Andreea,vin-o sa ma ajuti la bucatarie!
-Vin acum,mama.
Da,acesta este numele meu,desi mi se pare ca este un nume prea folosit n-am ce face Am 15 ani si sunt in primul an de liceu,din pacate.Liceul este unul darapanat si la capatul celalalt al orasului,fiind nevoita sa ma trezesc de dimineata pentru a ajunge la ore.Locuiesc intr-un oras,destul de mic in care nu se intampla mereu ceva iesit din comun.Este destul de linistitor presarat cu parcuri si spatii verzi la tot locul.Peste tot poti observa adolescenti,batrani si copii care misuna pe strazile orasului,unii cautand distractie,altii,un loc linistit in care sa mediteze asupra problemelor,visurilor pe care le au.Las toate aceste ganduri si ies din camera mea,coborand scarile si traversand holul ajungand in bucataria de culoare caramizie,fiind nuanta care domina in aceasta incaperea.
-Andreea da-mi si mie,te rog, delicatul din dulap,dupa care poti curate ceapa.
-Bine.
M-am apucat de lucru deoarece doream sa termin cat mai repede ca sa ajung in camera mea la calculator si sa ascult muzica.Am terminat si am mancat si eu,impreuna cu familia mea.Fac din nou acelasi traseu pana la camera mea inchid usa cu cheia si ma pun pe scaun.
“253,2 kilometri,o distanta destul de mare†imi zic iarasi in gand.Deschid calculatorul si incep sa ascult una din melodiile mele preferate,intrand in acelasi timp si pe Messenger.Imi arunc fugitiv ochii pe fereastra si constat ca afara cerul a devenit de un plumburiu inchis iar,rozul a disparut.Cerul a inceput sa fie luminat pe alocuri de luminile galbene ale orasului.Afara a inceput sa se simta racoarea noptii ce va urma.Totul in jurul meu incepe sa isi piarda culoarea,orasul fiind acoperit de matasea neagra a noptii.
“Hm…as avea chef de o plimbare dar,sunt sigura ca nu ma lasa mama sa mai ies acum cand s-a intunecat,nu stie ce pierde.â€Ma hotarasc astfel sa iau o carte de pe birou si sa incep sa citesc de unde am ramas.Filele cartii sunt ingalbenite de timp,de parca ar fi trecut sute de ani peste ea.Este destul de captivanta dar in mintea mea nu exista decat “313 zile si 253,2 kilometriiâ€.Citeam fara sa imi dau seama sau fara macar sa inteleg ceva din acea carte.Imi pare rau daca stiam,ma opream demult din citit dar nu am observat asta decat dupa douazeci de pagini citite.Am oftat si am lasat cartea pe noptiera privind ceasul,care arata ca este dabia ora zece.â€Of…prea devreme pentru a ma culcaâ€.Deobicei ma culc tarziu,pe la unu sau doua noaptea.Ma gandesc totusi sa imi scriu si pentru maine,asa ca,imi iau ghiozdanul si scot cele necesare pt efectuarea temelor.Decid sa incep cu chimia,material mea preferata.Ne-a dat putin de scris,asa ca,termin tema in mai putin de zece minute.Dupa chimie urmand matematica,franceza si ultima romana.Ma uit din nou la ceas si era ora unsprezece.Stau cu capul pe birou si cu muzica data destul de tare gandindu-ma la aceleasi lucruri la care m-am gandit toata ziua.La ora doisprezece sting calculatorul si ma bag in pat in asternutul moale si rece.
“ 313 zile…†imi zic in sinea mea,fara ca nimeni inafara de mine si de o alta persoana sa stie la ce ma refer.Este aproape ora sase seara,soarele incepe usor,usor sa fuga ,parca intrand in pamant.Cerul deja si-a schimbat culoarea devenind mai plumburiu cu tente de roz.Stau in camera mea gandidu-ma la ziua de azi,o zi ingrozitoare.De dimineata am dormit prea mult si fiind luni am intarziat la primele doua ore,iar la celalalte a fost un calvar total.
“ Of…credeam ca nu se mai termina ziua asta †ma gandesc din nou bucurandu-ma ca ziua este aproape pe terminate. Venind partea mea preferata a vietii,adica,noaptea cea intunecoasa si racoroasa ca un cub de gheata.Nopatea este preferata mea,as putea spune ca o iubesc.Deoarece ziua este cald si soarele,ca un glob de aur stralucitor lumineaza intreg Pamantul,prefer mult mai mult noaptea,cea linistitoare cand poti sa te plimbi pe strazi fara ca cineva sau ceva sa te deranjeze.
-Andreea,vin-o sa ma ajuti la bucatarie!
-Vin acum,mama.
Da,acesta este numele meu,desi mi se pare ca este un nume prea folosit n-am ce face Am 15 ani si sunt in primul an de liceu,din pacate.Liceul este unul darapanat si la capatul celalalt al orasului,fiind nevoita sa ma trezesc de dimineata pentru a ajunge la ore.Locuiesc intr-un oras,destul de mic in care nu se intampla mereu ceva iesit din comun.Este destul de linistitor presarat cu parcuri si spatii verzi la tot locul.Peste tot poti observa adolescenti,batrani si copii care misuna pe strazile orasului,unii cautand distractie,altii,un loc linistit in care sa mediteze asupra problemelor,visurilor pe care le au.Las toate aceste ganduri si ies din camera mea,coborand scarile si traversand holul ajungand in bucataria de culoare caramizie,fiind nuanta care domina in aceasta incaperea.
-Andreea da-mi si mie,te rog, delicatul din dulap,dupa care poti curate ceapa.
-Bine.
M-am apucat de lucru deoarece doream sa termin cat mai repede ca sa ajung in camera mea la calculator si sa ascult muzica.Am terminat si am mancat si eu,impreuna cu familia mea.Fac din nou acelasi traseu pana la camera mea inchid usa cu cheia si ma pun pe scaun.
“253,2 kilometri,o distanta destul de mare†imi zic iarasi in gand.Deschid calculatorul si incep sa ascult una din melodiile mele preferate,intrand in acelasi timp si pe Messenger.Imi arunc fugitiv ochii pe fereastra si constat ca afara cerul a devenit de un plumburiu inchis iar,rozul a disparut.Cerul a inceput sa fie luminat pe alocuri de luminile galbene ale orasului.Afara a inceput sa se simta racoarea noptii ce va urma.Totul in jurul meu incepe sa isi piarda culoarea,orasul fiind acoperit de matasea neagra a noptii.
“Hm…as avea chef de o plimbare dar,sunt sigura ca nu ma lasa mama sa mai ies acum cand s-a intunecat,nu stie ce pierde.â€Ma hotarasc astfel sa iau o carte de pe birou si sa incep sa citesc de unde am ramas.Filele cartii sunt ingalbenite de timp,de parca ar fi trecut sute de ani peste ea.Este destul de captivanta dar in mintea mea nu exista decat “313 zile si 253,2 kilometriiâ€.Citeam fara sa imi dau seama sau fara macar sa inteleg ceva din acea carte.Imi pare rau daca stiam,ma opream demult din citit dar nu am observat asta decat dupa douazeci de pagini citite.Am oftat si am lasat cartea pe noptiera privind ceasul,care arata ca este dabia ora zece.â€Of…prea devreme pentru a ma culcaâ€.Deobicei ma culc tarziu,pe la unu sau doua noaptea.Ma gandesc totusi sa imi scriu si pentru maine,asa ca,imi iau ghiozdanul si scot cele necesare pt efectuarea temelor.Decid sa incep cu chimia,material mea preferata.Ne-a dat putin de scris,asa ca,termin tema in mai putin de zece minute.Dupa chimie urmand matematica,franceza si ultima romana.Ma uit din nou la ceas si era ora unsprezece.Stau cu capul pe birou si cu muzica data destul de tare gandindu-ma la aceleasi lucruri la care m-am gandit toata ziua.La ora doisprezece sting calculatorul si ma bag in pat in asternutul moale si rece.