07-02-2011, 10:32 PM
hy! :) Se pare ca da şi la mine imaginatia pe afară aşa că... am început o poveste. Nu e prima şi cred ca nici ultima. Nu ma deranjează critica mai dură şi nici nu ma va face să renunţ, aşa că puţeţi sta liniştiţi şi să spuneţi ceea ce gandiţi. I hope.. Iniţial, povestea ar trebui să fie undeva între thriller şi action, cu puţin romance şi chiar mister, mă mai gandesc eu. Dar să nu spuneţi că n-aţi fost avertizaţi la gen...:) Mulţumesc ca aţi citit şi... prologul + primul capitol o//o
A început ploaia. Stropi mărunţi îmi udă părul, închizându-i culoarea. Încet încet, picăturile de ploaie devin lacrimi pe chipul ei vesel. Dar aşa v-a rămâne. Nu se va schimba. E doar o poză. O poză pe o piatră funerală...
Pământul devine alunecos, dar drumul încet al sicriului nu este oprit. Abia ajunge la fundul gropii, când prima floare este aruncată. O margaretă, la fel ca ea. Dar nu asta atrage atenţia.
Minutele se derulează în reluare, sacadat: o floarea căzând pe sicriul de lemn şi scotând un sunet ascuţit. Metalul revolverului a strivit plăpânda floare sub greutatea lui.
Mormântul se acoperă de pământ, chiar şi metalul strălucitor al armei. Totul se îngroapă o dată cu mormântul ei, doar trecutul este răscolit.
O zi, o clipă din trecutul îndepărtat. Dar nimic nu pare mai apropiat, nici chiar prezentul. Aşa a început totul, iar finalul e încă incert în negura timpului.
Am trântit uşa furioasă. Lipindu-mi spatele de uşa din lemn, m-am lăsat uşor pe podea. Încă o cascadă de lacrimi se revărsa pe obrajii mei, iar eu nu făceam nimic pentru a o opri. Nu voiam asta, dar nici nu aveam de ales.
A murit. Două cuvinte ce mi-au cutremurat universul. Nu trăiam într-un glob de cristal, dar a fost o lovitură sub centură. S-a dus. Iniţial, credeam că printre îngeraşi, dar viaţa şi curiozitatea de pisică mi-au arătat opusul. E mai probabil să sufere în flăcările iadului decât să cânte la harpă. Oricum, niciodată nu i-a plăcut muzica de gen. Nici mie, de altfel.
Să te întorci de la înmormântarea celei mai bune prietene nu e un lucru uşor, iar ceea ce a fost, nu se încadrează în limitele normalului. Mă refer la partea în care un tip, pe atunci nu îl cunoşteam, s-a gândit că e amuzant să vină şi pe lângă floare, să îi arunce în mormânt şi un revolver. Însă nu râdea. Nici el, nici eu, nici ceilalţi. Mă blocasem acolo, cu privirea aţintită spre armă, chiar şi după ce a fost acoperită cu pământul umed. Pentru prima dată, m-am întrebat: cine a fost Daisy? Cu siguranţă, nu cine credeam eu. Nu mai ştiam ce a fost adevărat şi ce nu, deşi o cunoşteam din totdeauna. Am crescut cu ea, ca două surori. Şi totuşi, ne-am dovedit necunoscute... Cel puţin din partea ei.
Ştiam sigur că a fost fiica a doi oameni foarte cumsecade, dar fără noroc în viaţă. Bieţii ei părinţi au muncit toată viaţă, însă fără a reuşi foate multe. E ciudat. Pe unii îi îmbogăţeşte pe nedrept la LOTO, iar pe alţi îi lasă să îşi distrugă spatele, muncind fără nici o alinare.
Dar asta era problema ei. O enerva lipsa de bani, că nu poate să se ducă la mall şi să arunce banii în stânga şi-n dreapta pe lucruri care nu le va purta niciodată. Cu toate astea, în ultimii ani încetase să se plângă de acest aspect. Credeam că îşi acceptase soarta, dar o subestimam. Ea nu se resemna niciodată. Prefera să rişte tot pentru câştig. Totul sau nimic, mai pe scurt. Însă era de aşteptat. Nu era genul de majoretă înfumurată sau ceva asemănător. Da, era blondă şi cu nişte ochi albaştri superbi, dar a fost pur şi simplu ea. Îi plăcea popularitatea pe care o avea, dar nu se chinuia pentru ea. A degustat-o doar după ce a primit-o involuntar. Poate că asta a stricat-o.
Totuşi, fusese cea mai bună prietenă a mea. Îşi împărţise patul cu mine când fugeam disperată noaptea că ai mei se iau din nou la ceartă din pricina banilor.
Banii, mărul discordiei pretutindeni şi în orice inimă. Excepţiile sunt prea puţine pentru a fi menţionate.
Destul despre ea! E moartă. Şi chiar şi aşa, repercursiunile au fost mult prea mari. Cel puţin pentru mine. Eu, curiozitatea în persoană, nu m-am lăsat până nu am aflat cine a fost cu adevărat Daisy, aşa-zisa mea prietenă, în negrul nopţii, ascunsă, unde nimeni nu o ştia. Şi am aflat. Dar nu întotdeauna asta ne face fericiţi. De multe ori, preţul plătit devine imposibil. Eu? Încă plătesc...
Până seara, mă săturasem de lacrimi. M-am încurajat şi schimbat de hainele ude ce prevesteau o răceală bună, căutatând tot ceva negru. Curiozitatea mea avea să mă împingă mult prea departe. Voiam să aflu cine a fost Daisy. Devenisem obsedată de întrebarea asta şi nu ştiam decât o persoană care îmi poate răspunde: tipul cu geacă de piele şi motocicletă ce a aruncat acea margaretă, încolăcită de trăgaciul pistolului. El, sau prietenii lui, trebuiau să mă lămurească. Nu aveam de gând să mă las păgubaşă. Dar ce şanse aveam să îi găsesc? Eu nu-i cunoşteam, iar New York-ul nu e tocmai mic...
Am hotărât să îmi încerc norocul pe la suburbie, pe străzi lăturalnice. Nu era o decizie tocmai înţeleaptă din partea unei fete de 20 de ani care nu ştie nici să dea un pumn, dar nu gândeam limpede atunci.
Cu blugi negri şi o geacă la fel, am pornit pe străzile încă aglomerate. Am reuşit să ascund cât de cât cu ajutorul machiajului ochii roşi, dar mă bazam mai mult pe întunericul nopţii.
Ar fi o minciună să spun că nu s-a luat nimeni de mine. Colindam singură, pe străzi pusti şi lăturalnice. Eram prada perfectă, iar ei nu au stat prea mult pe gânduri.
- Hei, mergi undeva? s-a apropiat de mine unul blond.
- Te ajutăm noi, a adăugat altul.
- Ce zici de rai? rânjea cel negru.
- Eu aÅŸ zice iad, l-a completat altul.
Se apropiau de mine, încolţindu-mă. Nu mă gândisem la posibilitatea asta când am plecat, deşi era cea mai evidentă.
- Şi eu aş zice să vă căraţi, se auzi o altă voce din umbră.
Noul venit a fost ascultat, dar nu fără câteva proteste. Au plecat până la urmă, după încă câteva ameninţări, la care nu le înţelegeam gravitatea.
- Mulţumesc, am şoptit.
- Pentru nimic. Doar ia-o drept înainte şi o să ieşi repede.
S-a întors să plece, dar era prea târziu. Îl recunoscusem.
- Stai! m-am grăbit să spun, dar tot nu aveam voce.
- Vrei să te conduc? a oftat.
- Nu. Vreau să-mi spui cine a fost Daisy.
S-a oprit în mijlocul drumului, surprins de cererea mea. Pentru prima dată, s-a uitat la mine, dar nu-i puteam vedea chipul.
- De unde o cunoşti pe Daisy? m-a întrebat grăbit.
- Ai fost astăzi al înmormântarea ei, am început să fac paşi spre el.
- A, fata de lângă groapă, a zâmbit uşor.
- A.k.a. cea mai bună prietenă a ei. Şi vreau să aflu cine era cu adevărat.
- Ce te face să crezi că era altcineva decât cine credeai tu?
- A, nu ştiu, poate pistolul pe care l-a aruncat tipul de lângă tine?
Începea să mă enerveze. Eu voiam răspunsuri, nu jocuri de cuvinte în miez de noapte.
- Credeam că erai prea orbită de lacrimi.
- Au trecut. Acum vreau să ştiu cine sunteţi, ce făceaţi azi acolo şi de ce, am spus sigură pe mine.
- Crede-mă, nu vrei asta. Întoarce-te acasă la păpuşile tale, s-a întors să plece.
- N-ai grijă, le-am dat lu’ soră-ta acum mulţi ani, mi-am pus mâna pe braţul lui. Vreau să ştiu. Ori mă ajuţi, ori caut ajutor în altă parte.
A oftat din nou şi s-a întors.
- Să văd... Să te las să umbli de nebună la ora asta, căutând un ac pe care nici nu şti cum arată, sau să îţi spun totul şi probabil, să-ţi distrug buna impresie despre prietena ta. Hmm... grea alegere.. Oare îmi pasă sau nu de o străină de pe stradă pe care am scăpat-o deja de la un viol în grup? mă privea fix cu acei ochi reci.
- Cum vrei, dar eu nu ma las până nu aflu, am zis hotărâtă.
M-am întors să plec. După câţiva paşi, l-am simţit în spatele meu. Mi-a schimbat direcţia de mers, ţinându-mă prea strâns de braţ.
- Să terminăm o dată cu asta, a murmurat.
- Mă doare, m-am plâns.
Mi-a dat drumul şi mi-a luat mâna. Mergeam înainte şi mă uitam uimită la mâinile noastre. Nu am făcut nimic, nici un gest de respingere, dar o parte foarte mare din mine voia să rămână aşa. Îmi plăcea senzaţia pe care mi-o dădea, că e acolo, lângă mine. Că nu sunt singură.
M-a dus la un depozit abandonat, sau cel puţin aşa părea la prima vedere. Am luat-o prin spate. După mulţimea de motociclete şi maşini, era plin. Nu am avut probleme cu intrarea. Bănuiam că însoţitorul era de vină.
Practic, a dat buzna într-un fel de birou. Relaxat, pe spătarul scaunului se lăsa cel care a aruncat margareta. Cu aceeaşi geacă şi tricou negru, îşi fuma liniştit ţigara. Femeia din faţa lui stătea ca pe ghimpi. Se putea vedea foarte uşor cât este de nervoasă şi că nu vrea să fie văzută. Cu o pălărie uriaşă şi ochelari de soare negri, se chinuia să îi explice ceva, dar s-a oprit subit de cum am intrat.
- Wolf, chiar pe tine te aÅŸteptam. Ia loc.
M-a dus cu el pe canapea. Şeful s-a încruntat, probabil enervat de prezenţa mea.
- Ieşiţi puţin afară, s-a adresat doamnei, după care s-a întors spre noi. Chiar nu credeam că trebuie să îţi mai spun, fără craci la afaceri, m-a fixat cu nişte ochi negri, înspăimântători.
- E în regulă, s-a făcut comod. E prietena lui Daisy. Vrea să ştie cine a fost prietena ei şi ar fi nedrept să nu-i satisfacem curiozitatea.
- O duci acasă, după care te ocupi de treabă, s-a ridicat de pe scaun.
- Nu vreau acasă! am sărit în picioare, dar Wolf m-a tras jos. Vreau să ştiu cine a fost Daisy.
- Crede-mă, nu vrei să afli. Ţi-ar distruge lumea ta perfectă şi roz.
- Nu şti nimic despre mine. O să aflu cu sau fără ajutorul vostru, am spus rar, prinvindu-l în ochi.
- Foarte bine atunci. Să nu vi la mine plângând. Wolf, o să îţi dea detaliile imediat. Asta e pentru John, i-a aruncat o doză de Coca Cola de pe birou. Fii cavaler şi du apoi fata acasă. Va fi prea şocată pentru aş lua un taxi.
A ieşit in timp ce vorbea. Înainte de a dispărea şi a intra doamna, i-a făcut cu ochiul. M-am obţinut cu greu de la comentarii.
Nu prea eram atentă la ce îi tot spunea. Gândul meu zbura la ea. Nu mi-o puteam imagina cu astfel de oameni. Mă tot gândeam ce putea să îmi arate. Nu poate fi aşa de rău, nu? îmi tot spuneam, dar undeva adânc, ştiam că era o minciună.
- Haide, avem treabă, m-a tras de mână, trezindu-mă la realitate. Eram singuri în aşa-zisul birou, cu o canapea, o masă mare şi câteva scaune.
M-a dus într-o altă încăpere, ce semăna cu o cameră micuţă, dar fără pat. Mi-a aruncat o rochie, deşi definiţia mai corectă ar fi cârpă, la cât era de mică.
- Şi eu ce să fac cu ea?
- Doar nu crezi că mergi în club aşa, a făcut un gest spre mine. Ţine, ar trebui să fie mărimea ta, mi-a aruncat o pereche de sandale de lac. Vin în 10 minute. Să nu stai mult. Găseşti ce îţi mai trebuie acolo, mi-a arătat masa plină de cosmetice.
Am oftat. Nu înşelegeam cum mă v-a ajuta asta. Doar dacă... Dar nu, damă de companie în nici un caz! Le detesta, ştiam sigur asta. Gândeam prea mult. Trecuseră deja câteva minute şi nu aveam de gând să îi arăt lenjeria mea, aşa că m-am grăbit să mă schimb. Nu că ar fi ascuns mare lucru... Abia îmi acoperea posteriorul şi nu pica de pe mine. Nu a auzit de bretele? Şi auriu? Da’ ce sunt eu, un linguo de aur, să strălucesc de la 5 kilometri? Întotdeauna am urât paietele...
Mi-am completat machiajul când a dat buzna peste mine.
- Haide, avem treabă!
- Vrei să nu te mai grăbeşti aşa? i-am răspuns irirtată.
- Tu eşti cea care vrea să afle ce făcea Daisy, nu eu, aşa că nu mai fă mofturi.
Mi-a luat mâna, trăgându-mă după el ca pe un animal de povară. Tocurile de 9 centimetri erau destul de greu de suportat fără un armăsar care să tragă de mine.
Mi-a întins casca de la motocicletă după ce am fost pusă în temă. Tot ce ştiam era că trebuie să dau după el, orice s-ar întâmpla. Ce încurajator...
- John, ce mai faci! Nu te-am văzut de mult, a dat palma cu unul dintre bodyguarzii de la club. Ce zici de nişte Cola, i-a dat doza de la şef.
- Mersi. Un ursuleţ pentru iubită?
- De ce nu?
Mi-a întins un ursuleţ alb, de pluş. L-am strâns cu o mână la piept, de parcă eram un copil ce nu vrea să-i fie luată ultima jucărie. Dar l-am pierdut. Spre bar, Wolf mi l-a luat pe motiv că e ,, al lui’’.
- Dar mi l-a dat mie, m-am revoltat.
- Păi normal, că doar nu era să mi-l dea direct. Uite-o acolo. Hai!
Nu ştiam la ce se referă. Era multă lume pretutindeni şi numai el ştia despre ce e vorba.
- Bere pentru mine şi vodkă pentru ea, a comandat imediat.
M-am urcat pe un scaun, dar nu m-am aşezat bine, că m-am trezit cu el sărutându-mă.
- Fă-mi jocul, a murmurat înainte să îmi ia răsuflarea.
Nu a fost tocmai cel mai reuşit sărut, mai ales din cauza respiraţie lui. Hei, nu e vina mea că el fumează şi eu nu.
- La 3 minute după ce se ridică şi pleacă, vino. Ieşi pe uşa de lângă baie.
A luat câteva guri din bere, după care s-a depărtat. La câteva scaune, o tipă de 30 de ani a început să chicotească. La nici jumătate de minut, ea s-a ridicat şi l-a urmat spre baie. Avea să-mi spună şi mie cineva ce se întâmplă şi ce legătură aveau toate astea cu Daisy?
Am dat paharul pe gât, nefiind chiar aşa de străină cu băutura. Am luat-o pe urmele celor doi. Până acum, totul mă ducea cu gândul la prostituţie, dar ştiam că e imposibil. Şi era, dar uneori, gândesc prea mult în sensul în care nu mă ajută.
Când am ieşit în aerul rece, credeam că sunt pregătită pentru orice. Dar totuşi, să îl văd pupându-i gâtul la... baba aia era de-a dreptu’ greţos. M-a auzit când am venit şi s-a depărtat de ea zâmbind.
- Ce faci? l-a întrebat ea fără răsuflare.
- Nu îmi place să mă murdăresc pe mâini.
A întins braţul, şi a împuşcat-o fără ezitare. Nu a clipit, nimic. Priveam neputinciosă scena şi nu îmi venea să cred. Eram lângă un criminal, îl lăsasem să mă ţină de mână şi.. yeew, l-am sărutat.
Îmi simşeam picioarele cum tremură. De frig sau de frică? Poate de amândouă. Aerul rece de octombrie îmi dădea şi mai mulţi fiori, iar vântul îmi încâlcea părul şaten deschis.
- Haide, trebuie să plecăm.
M-a luat de braţ şi m-a tras înăuntru. Am aruncat o ultimă privire cadavrului întins pe jos. Câteva lacrimi şi-au făcut loc în ochii mei. Murise acolo, în faţa mea, iar eu nu am făcut nimic să o ajut. Dar nici nu ştiam ce avea să se întâmple...
Prolog
A început ploaia. Stropi mărunţi îmi udă părul, închizându-i culoarea. Încet încet, picăturile de ploaie devin lacrimi pe chipul ei vesel. Dar aşa v-a rămâne. Nu se va schimba. E doar o poză. O poză pe o piatră funerală...
Pământul devine alunecos, dar drumul încet al sicriului nu este oprit. Abia ajunge la fundul gropii, când prima floare este aruncată. O margaretă, la fel ca ea. Dar nu asta atrage atenţia.
Minutele se derulează în reluare, sacadat: o floarea căzând pe sicriul de lemn şi scotând un sunet ascuţit. Metalul revolverului a strivit plăpânda floare sub greutatea lui.
Mormântul se acoperă de pământ, chiar şi metalul strălucitor al armei. Totul se îngroapă o dată cu mormântul ei, doar trecutul este răscolit.
O zi, o clipă din trecutul îndepărtat. Dar nimic nu pare mai apropiat, nici chiar prezentul. Aşa a început totul, iar finalul e încă incert în negura timpului.
{1: Cine a fost Daisy?}
Am trântit uşa furioasă. Lipindu-mi spatele de uşa din lemn, m-am lăsat uşor pe podea. Încă o cascadă de lacrimi se revărsa pe obrajii mei, iar eu nu făceam nimic pentru a o opri. Nu voiam asta, dar nici nu aveam de ales.
A murit. Două cuvinte ce mi-au cutremurat universul. Nu trăiam într-un glob de cristal, dar a fost o lovitură sub centură. S-a dus. Iniţial, credeam că printre îngeraşi, dar viaţa şi curiozitatea de pisică mi-au arătat opusul. E mai probabil să sufere în flăcările iadului decât să cânte la harpă. Oricum, niciodată nu i-a plăcut muzica de gen. Nici mie, de altfel.
Să te întorci de la înmormântarea celei mai bune prietene nu e un lucru uşor, iar ceea ce a fost, nu se încadrează în limitele normalului. Mă refer la partea în care un tip, pe atunci nu îl cunoşteam, s-a gândit că e amuzant să vină şi pe lângă floare, să îi arunce în mormânt şi un revolver. Însă nu râdea. Nici el, nici eu, nici ceilalţi. Mă blocasem acolo, cu privirea aţintită spre armă, chiar şi după ce a fost acoperită cu pământul umed. Pentru prima dată, m-am întrebat: cine a fost Daisy? Cu siguranţă, nu cine credeam eu. Nu mai ştiam ce a fost adevărat şi ce nu, deşi o cunoşteam din totdeauna. Am crescut cu ea, ca două surori. Şi totuşi, ne-am dovedit necunoscute... Cel puţin din partea ei.
Ştiam sigur că a fost fiica a doi oameni foarte cumsecade, dar fără noroc în viaţă. Bieţii ei părinţi au muncit toată viaţă, însă fără a reuşi foate multe. E ciudat. Pe unii îi îmbogăţeşte pe nedrept la LOTO, iar pe alţi îi lasă să îşi distrugă spatele, muncind fără nici o alinare.
Dar asta era problema ei. O enerva lipsa de bani, că nu poate să se ducă la mall şi să arunce banii în stânga şi-n dreapta pe lucruri care nu le va purta niciodată. Cu toate astea, în ultimii ani încetase să se plângă de acest aspect. Credeam că îşi acceptase soarta, dar o subestimam. Ea nu se resemna niciodată. Prefera să rişte tot pentru câştig. Totul sau nimic, mai pe scurt. Însă era de aşteptat. Nu era genul de majoretă înfumurată sau ceva asemănător. Da, era blondă şi cu nişte ochi albaştri superbi, dar a fost pur şi simplu ea. Îi plăcea popularitatea pe care o avea, dar nu se chinuia pentru ea. A degustat-o doar după ce a primit-o involuntar. Poate că asta a stricat-o.
Totuşi, fusese cea mai bună prietenă a mea. Îşi împărţise patul cu mine când fugeam disperată noaptea că ai mei se iau din nou la ceartă din pricina banilor.
Banii, mărul discordiei pretutindeni şi în orice inimă. Excepţiile sunt prea puţine pentru a fi menţionate.
Destul despre ea! E moartă. Şi chiar şi aşa, repercursiunile au fost mult prea mari. Cel puţin pentru mine. Eu, curiozitatea în persoană, nu m-am lăsat până nu am aflat cine a fost cu adevărat Daisy, aşa-zisa mea prietenă, în negrul nopţii, ascunsă, unde nimeni nu o ştia. Şi am aflat. Dar nu întotdeauna asta ne face fericiţi. De multe ori, preţul plătit devine imposibil. Eu? Încă plătesc...
Până seara, mă săturasem de lacrimi. M-am încurajat şi schimbat de hainele ude ce prevesteau o răceală bună, căutatând tot ceva negru. Curiozitatea mea avea să mă împingă mult prea departe. Voiam să aflu cine a fost Daisy. Devenisem obsedată de întrebarea asta şi nu ştiam decât o persoană care îmi poate răspunde: tipul cu geacă de piele şi motocicletă ce a aruncat acea margaretă, încolăcită de trăgaciul pistolului. El, sau prietenii lui, trebuiau să mă lămurească. Nu aveam de gând să mă las păgubaşă. Dar ce şanse aveam să îi găsesc? Eu nu-i cunoşteam, iar New York-ul nu e tocmai mic...
Am hotărât să îmi încerc norocul pe la suburbie, pe străzi lăturalnice. Nu era o decizie tocmai înţeleaptă din partea unei fete de 20 de ani care nu ştie nici să dea un pumn, dar nu gândeam limpede atunci.
Cu blugi negri şi o geacă la fel, am pornit pe străzile încă aglomerate. Am reuşit să ascund cât de cât cu ajutorul machiajului ochii roşi, dar mă bazam mai mult pe întunericul nopţii.
Ar fi o minciună să spun că nu s-a luat nimeni de mine. Colindam singură, pe străzi pusti şi lăturalnice. Eram prada perfectă, iar ei nu au stat prea mult pe gânduri.
- Hei, mergi undeva? s-a apropiat de mine unul blond.
- Te ajutăm noi, a adăugat altul.
- Ce zici de rai? rânjea cel negru.
- Eu aÅŸ zice iad, l-a completat altul.
Se apropiau de mine, încolţindu-mă. Nu mă gândisem la posibilitatea asta când am plecat, deşi era cea mai evidentă.
- Şi eu aş zice să vă căraţi, se auzi o altă voce din umbră.
Noul venit a fost ascultat, dar nu fără câteva proteste. Au plecat până la urmă, după încă câteva ameninţări, la care nu le înţelegeam gravitatea.
- Mulţumesc, am şoptit.
- Pentru nimic. Doar ia-o drept înainte şi o să ieşi repede.
S-a întors să plece, dar era prea târziu. Îl recunoscusem.
- Stai! m-am grăbit să spun, dar tot nu aveam voce.
- Vrei să te conduc? a oftat.
- Nu. Vreau să-mi spui cine a fost Daisy.
S-a oprit în mijlocul drumului, surprins de cererea mea. Pentru prima dată, s-a uitat la mine, dar nu-i puteam vedea chipul.
- De unde o cunoşti pe Daisy? m-a întrebat grăbit.
- Ai fost astăzi al înmormântarea ei, am început să fac paşi spre el.
- A, fata de lângă groapă, a zâmbit uşor.
- A.k.a. cea mai bună prietenă a ei. Şi vreau să aflu cine era cu adevărat.
- Ce te face să crezi că era altcineva decât cine credeai tu?
- A, nu ştiu, poate pistolul pe care l-a aruncat tipul de lângă tine?
Începea să mă enerveze. Eu voiam răspunsuri, nu jocuri de cuvinte în miez de noapte.
- Credeam că erai prea orbită de lacrimi.
- Au trecut. Acum vreau să ştiu cine sunteţi, ce făceaţi azi acolo şi de ce, am spus sigură pe mine.
- Crede-mă, nu vrei asta. Întoarce-te acasă la păpuşile tale, s-a întors să plece.
- N-ai grijă, le-am dat lu’ soră-ta acum mulţi ani, mi-am pus mâna pe braţul lui. Vreau să ştiu. Ori mă ajuţi, ori caut ajutor în altă parte.
A oftat din nou şi s-a întors.
- Să văd... Să te las să umbli de nebună la ora asta, căutând un ac pe care nici nu şti cum arată, sau să îţi spun totul şi probabil, să-ţi distrug buna impresie despre prietena ta. Hmm... grea alegere.. Oare îmi pasă sau nu de o străină de pe stradă pe care am scăpat-o deja de la un viol în grup? mă privea fix cu acei ochi reci.
- Cum vrei, dar eu nu ma las până nu aflu, am zis hotărâtă.
M-am întors să plec. După câţiva paşi, l-am simţit în spatele meu. Mi-a schimbat direcţia de mers, ţinându-mă prea strâns de braţ.
- Să terminăm o dată cu asta, a murmurat.
- Mă doare, m-am plâns.
Mi-a dat drumul şi mi-a luat mâna. Mergeam înainte şi mă uitam uimită la mâinile noastre. Nu am făcut nimic, nici un gest de respingere, dar o parte foarte mare din mine voia să rămână aşa. Îmi plăcea senzaţia pe care mi-o dădea, că e acolo, lângă mine. Că nu sunt singură.
M-a dus la un depozit abandonat, sau cel puţin aşa părea la prima vedere. Am luat-o prin spate. După mulţimea de motociclete şi maşini, era plin. Nu am avut probleme cu intrarea. Bănuiam că însoţitorul era de vină.
Practic, a dat buzna într-un fel de birou. Relaxat, pe spătarul scaunului se lăsa cel care a aruncat margareta. Cu aceeaşi geacă şi tricou negru, îşi fuma liniştit ţigara. Femeia din faţa lui stătea ca pe ghimpi. Se putea vedea foarte uşor cât este de nervoasă şi că nu vrea să fie văzută. Cu o pălărie uriaşă şi ochelari de soare negri, se chinuia să îi explice ceva, dar s-a oprit subit de cum am intrat.
- Wolf, chiar pe tine te aÅŸteptam. Ia loc.
M-a dus cu el pe canapea. Şeful s-a încruntat, probabil enervat de prezenţa mea.
- Ieşiţi puţin afară, s-a adresat doamnei, după care s-a întors spre noi. Chiar nu credeam că trebuie să îţi mai spun, fără craci la afaceri, m-a fixat cu nişte ochi negri, înspăimântători.
- E în regulă, s-a făcut comod. E prietena lui Daisy. Vrea să ştie cine a fost prietena ei şi ar fi nedrept să nu-i satisfacem curiozitatea.
- O duci acasă, după care te ocupi de treabă, s-a ridicat de pe scaun.
- Nu vreau acasă! am sărit în picioare, dar Wolf m-a tras jos. Vreau să ştiu cine a fost Daisy.
- Crede-mă, nu vrei să afli. Ţi-ar distruge lumea ta perfectă şi roz.
- Nu şti nimic despre mine. O să aflu cu sau fără ajutorul vostru, am spus rar, prinvindu-l în ochi.
- Foarte bine atunci. Să nu vi la mine plângând. Wolf, o să îţi dea detaliile imediat. Asta e pentru John, i-a aruncat o doză de Coca Cola de pe birou. Fii cavaler şi du apoi fata acasă. Va fi prea şocată pentru aş lua un taxi.
A ieşit in timp ce vorbea. Înainte de a dispărea şi a intra doamna, i-a făcut cu ochiul. M-am obţinut cu greu de la comentarii.
Nu prea eram atentă la ce îi tot spunea. Gândul meu zbura la ea. Nu mi-o puteam imagina cu astfel de oameni. Mă tot gândeam ce putea să îmi arate. Nu poate fi aşa de rău, nu? îmi tot spuneam, dar undeva adânc, ştiam că era o minciună.
- Haide, avem treabă, m-a tras de mână, trezindu-mă la realitate. Eram singuri în aşa-zisul birou, cu o canapea, o masă mare şi câteva scaune.
M-a dus într-o altă încăpere, ce semăna cu o cameră micuţă, dar fără pat. Mi-a aruncat o rochie, deşi definiţia mai corectă ar fi cârpă, la cât era de mică.
- Şi eu ce să fac cu ea?
- Doar nu crezi că mergi în club aşa, a făcut un gest spre mine. Ţine, ar trebui să fie mărimea ta, mi-a aruncat o pereche de sandale de lac. Vin în 10 minute. Să nu stai mult. Găseşti ce îţi mai trebuie acolo, mi-a arătat masa plină de cosmetice.
Am oftat. Nu înşelegeam cum mă v-a ajuta asta. Doar dacă... Dar nu, damă de companie în nici un caz! Le detesta, ştiam sigur asta. Gândeam prea mult. Trecuseră deja câteva minute şi nu aveam de gând să îi arăt lenjeria mea, aşa că m-am grăbit să mă schimb. Nu că ar fi ascuns mare lucru... Abia îmi acoperea posteriorul şi nu pica de pe mine. Nu a auzit de bretele? Şi auriu? Da’ ce sunt eu, un linguo de aur, să strălucesc de la 5 kilometri? Întotdeauna am urât paietele...
Mi-am completat machiajul când a dat buzna peste mine.
- Haide, avem treabă!
- Vrei să nu te mai grăbeşti aşa? i-am răspuns irirtată.
- Tu eşti cea care vrea să afle ce făcea Daisy, nu eu, aşa că nu mai fă mofturi.
Mi-a luat mâna, trăgându-mă după el ca pe un animal de povară. Tocurile de 9 centimetri erau destul de greu de suportat fără un armăsar care să tragă de mine.
Mi-a întins casca de la motocicletă după ce am fost pusă în temă. Tot ce ştiam era că trebuie să dau după el, orice s-ar întâmpla. Ce încurajator...
- John, ce mai faci! Nu te-am văzut de mult, a dat palma cu unul dintre bodyguarzii de la club. Ce zici de nişte Cola, i-a dat doza de la şef.
- Mersi. Un ursuleţ pentru iubită?
- De ce nu?
Mi-a întins un ursuleţ alb, de pluş. L-am strâns cu o mână la piept, de parcă eram un copil ce nu vrea să-i fie luată ultima jucărie. Dar l-am pierdut. Spre bar, Wolf mi l-a luat pe motiv că e ,, al lui’’.
- Dar mi l-a dat mie, m-am revoltat.
- Păi normal, că doar nu era să mi-l dea direct. Uite-o acolo. Hai!
Nu ştiam la ce se referă. Era multă lume pretutindeni şi numai el ştia despre ce e vorba.
- Bere pentru mine şi vodkă pentru ea, a comandat imediat.
M-am urcat pe un scaun, dar nu m-am aşezat bine, că m-am trezit cu el sărutându-mă.
- Fă-mi jocul, a murmurat înainte să îmi ia răsuflarea.
Nu a fost tocmai cel mai reuşit sărut, mai ales din cauza respiraţie lui. Hei, nu e vina mea că el fumează şi eu nu.
- La 3 minute după ce se ridică şi pleacă, vino. Ieşi pe uşa de lângă baie.
A luat câteva guri din bere, după care s-a depărtat. La câteva scaune, o tipă de 30 de ani a început să chicotească. La nici jumătate de minut, ea s-a ridicat şi l-a urmat spre baie. Avea să-mi spună şi mie cineva ce se întâmplă şi ce legătură aveau toate astea cu Daisy?
Am dat paharul pe gât, nefiind chiar aşa de străină cu băutura. Am luat-o pe urmele celor doi. Până acum, totul mă ducea cu gândul la prostituţie, dar ştiam că e imposibil. Şi era, dar uneori, gândesc prea mult în sensul în care nu mă ajută.
Când am ieşit în aerul rece, credeam că sunt pregătită pentru orice. Dar totuşi, să îl văd pupându-i gâtul la... baba aia era de-a dreptu’ greţos. M-a auzit când am venit şi s-a depărtat de ea zâmbind.
- Ce faci? l-a întrebat ea fără răsuflare.
- Nu îmi place să mă murdăresc pe mâini.
A întins braţul, şi a împuşcat-o fără ezitare. Nu a clipit, nimic. Priveam neputinciosă scena şi nu îmi venea să cred. Eram lângă un criminal, îl lăsasem să mă ţină de mână şi.. yeew, l-am sărutat.
Îmi simşeam picioarele cum tremură. De frig sau de frică? Poate de amândouă. Aerul rece de octombrie îmi dădea şi mai mulţi fiori, iar vântul îmi încâlcea părul şaten deschis.
- Haide, trebuie să plecăm.
M-a luat de braţ şi m-a tras înăuntru. Am aruncat o ultimă privire cadavrului întins pe jos. Câteva lacrimi şi-au făcut loc în ochii mei. Murise acolo, în faţa mea, iar eu nu am făcut nimic să o ajut. Dar nici nu ştiam ce avea să se întâmple...
![[Imagine: dark-angel.jpg]](http://i286.photobucket.com/albums/ll109/ray070784/dark-angel.jpg)
Everything will slip away
Shattered pieces will remain
When memories fade into emptiness
Only time will tell its tale, if it all has been in vain.
Shattered pieces will remain
When memories fade into emptiness
Only time will tell its tale, if it all has been in vain.
![[Imagine: Jun0xCa.png]](http://i.imgur.com/Jun0xCa.png)
