17-02-2011, 02:50 AM
~MusicxD~, merci mult pentu reply si ma bucur ca ti-a placut. *huuuugs*
Child Of Sunset, here I am. Am reusit sa mai scriu un shot. :D Tnx for reply! >:D<
_____________________
Am terminat in noaptea asta de scris shotul asta si n-am idee ce e cu numele alea. ;)) Anyway, s-ar putea sa am ceva greseli de tastare, cuvinte sau semne de punctuatie puse aiurea. >.< Enjoy! (?)
_____________________
- Trebuie sa pleci! Acum! striga o voce strabatand holurile lungi si reci. Atmosfera gri parea ca se sparge in milioane de bucati, asurzinu-l pe cal caruia ii erau adresate cuvintele. O data cu sunetele sparte, se spargea si intreaga lui lume micuta si gri.
- De ce trebuie sa plec? Nu vreau... Eu..., lacrimile ii curgeau siroaie pe obraji si nu isi dadea seama cand incepuse sa planga. Eu il iubesc, nu vreau... Nu vreau sa plec! striga printre suspine.
- Pleaca! ii mai spuse barbatul si se indeparta. Ramas pe holul gol, sughiturile lui erau singurele care mai strabateau incaperea, rasunandu-i in urechi parca amplificat. Se dadu cativa pasi in spate, apoi se intoarse si incepuse sa alerge.
Strazile erau goale, cateva neoane fiind singurele care, agatate de cate un stalp, ii luminau calea. Lacrimile nu se opreau, curgand in jos, lasand urme mici si ude in urma lui, strigand dupa el. Uneori viata este mult prea cruda si parca se joaca cu tine doar asa... sa vada cat de priceput esti. Giovanni se simtea ca intr-un film prost, cu o distributie proasta, cu un regizor idiot si sadic, cu un decor mohorat care ii striga durerea si rade, amuzandu-se pe seama confuziei lui.
Ajuns la destinatie scoase repede cheile. Isi sterse lacrimile cu dosul palmei si deschise usa. Casa era cufundata in intuneric - cum era de asteptat la o ora asa de inaintata in noapte. Urca scarile pana la primul etaj si intra usor in una dintre camere. Stia prea bine casa cu toate colturile ei, scarile, mobila, tablourile si tot ce se afla in ea, asa ca se deplasa cu usurinta chiar si pe intuneric. Se dezbraca si se cuibari in pat langa corpul cald care parea sa doarma. Se misca cu grija, asternuturile fosnind usor. Se facu comod, apoi simti o mana peste talie, pe sub asternuturile moi.
- Nu te asteptam in seara asta, se auzi o voce somnoroasa si soptita.
- Stiu, Carlo. Trebuia sa fiu acasa, dar... in seara asta... m-am intalnit cu... cu fratele tau.
Carlo se ridica in capul oaselor, mana lui parasind talia lui Giovanni, si aprinse lampa de pe noptiera. Chipul lui nu parea somnoros, era la fel de plin de viata ca in fiecare zi. Giovanni isi cobori privirea fermecata pe pieptul lui dezgolit si inghiti in sec. Isi muta ochii la chipul lui care parea nedumerit si intrebator.
- Da, m-am intalnit cu fratele tau, raspunse la intrebarea muta a lui Carlo.
Mai departe avea nevoie de el ca sa ii puna intrebari, nu ar putea sa ii spuna ce au vorbit daca nu incepea Carlo. Avea nevoie de el sa faca asta, sa poata sa scape de indoiala. Isi dorea cu ardoare asta, dar Carlo nu ii spusese nimic, se apleca asupra lui si ii saruta buzele tremurande, udandu-le si muscandu-le. Isi trecu mana peste soldurile lui, atingand apoi o zona mult mai sensibila. Giovanni gemu scurt simtind mana calda acolo, fiind inca absorbit de sarut. Isi trecu degetele prin parul lui Carlo care isi luase locul deasupra lui, atingandu-i si tachinandu-i pielea, ciupind pe alocuri, apoi coborandu-si buzele si sarutand zonele inrosite.
Lui Giovanni nu ii lua mult timp ca sa devina erect. Putea sa faca asta si doar simtind privirea lui Carlo asupra lui, doar privindu-l pe barbat.
- Stii... vreau sa... te... intreb ceva..., incerca sa zica Giovanni, fiind incurajat de gestul lui, dar Carlo il ignora total. Il penetra violent si nu ii lasa suficient timp sa se obisnuiasca cu noua senzatie, incepand sa se miste in aceeasi clipa.
Giovanni incerca sa ignore durerea, spatele lui era arcuit, piciorul drept pe umarul lui Carlo si celalalt langa talia lui. Stranse cu putere cearsafurile rosii, gemand infundat. Nu erau singuri in casa, stia asta si nu ii placeau barfele de a doua zi, asa ca facea tot posibilul sa fie cat mai tacut. Nu reusea, dar macar incerca.
Barbatul aflat deasupra lui intra si iesea cu brutalitate din el. Durerea nu mai era atat de puternica ca la inceput si Giovanni reusi sa se relaxeze, gemand acum fara nicio retinere uitand unde se afla si de ce se afla acolo. Simti o muscatura pe umar, dar pe care o ignora, neputand oricum sa se concentreze asupra ei. Isi simtea creierul amortit, incapabil de a-i coordona vreo miscare.
Respira intretaiat, eliberandu-si samanta si simtind lichidul cald al amantului sau in interiorul lui. Inchise ochii cateva clipe si elibera materialul din pumni.
- Mi-a zis... Hahh... Mi-a zis ca... te insori, Carlo rase auzindu-l vorbind. Se ridica de pe pat si isi apinse o tigara. Nu ma ignora! protesta nemultumit Giovanni.
- Nu te ignor. Pur si simplu nu am zis nimic. Ce ai vrea sa iti spun?
- Poftim? intreba uimit. Vreau sa imi spui ca nu este adevarat!
- Adica vrei sa te mint? Giovanni il privi cu ochi mari si simti lacrimile cum vor sa iasa la suprafata din nou. Carlo ii observa ochii sclipind.
- Plangi? Care-i rostul?
Nu mai raspunse. Se ridica de pe pat si intra in baie. Picioarele ii tremurau si mai mult se taraia decat sa mearga. Incepu sa planga infundat si isi dadu cu apa rece pe fata, Carlo il urma in baie.
- Nu inteleg de ce reactionezi asa. Stiai ca asta nu va dura.
- Poftim? striga la el Giovanni. Asta au insemnat pentru tine astia cinci ani?
- Oh, te rog! Sunt o persoana publica si in plus, Francesca este iubita mea de sapte ani.
- Mi-ai spus ca ma iubesti! striga din nou Giovanni.
- Astea sunt doar cuvinte. Ai putea sa nu te mai comporti asa de copilareste?
Giovanni simti cum lumea lui gri si mica se destrama usor. Ultima lui raza de lumina de stingea incet si dureros. Era martor la stingerea ei si nu ii placea deloc sentimentul. Totul parea definitiv si fara cale de intoarcere. Se simtea ranit si tradat. Trecu pe langa Carlo, pana in camera unde isi imbraca hainele si iesi din casa. Lacrimile i se uscasera pe obraji si altele nu pareau ca isi vor face aparitia. Isi auzi numele strigat de catre Carlo, dar nu se intoarse sa il priveasca.
Citise in ziare despre nunta lui. Primise o invitatie, dar nu a fost prezent in acea seara. Se simtea folosit, iar Carlo ii parea cel mai ticalos om din cati exista. Rupsese toate legaturile cu el, nu il mai vazuse decat pe ecranul televizorului si prin reviste, dar si asta foarte rar. Evita sa il vada, fiind un chin pentru el sa faca asta. Si se ura ca inca il iubea. Ura faptul ca el era singurul care iubise in toti acesti cinci ani, dar acum ce mai putea sa faca? Sa il evite la nesfarsit? Probabil se vor intalni candva, undeva, dar macar incerca. Tot timpul incerca si incerca si incerca, dar fara niciun rezultat. Lumea lui gri si mica era faramitata.
Child Of Sunset, here I am. Am reusit sa mai scriu un shot. :D Tnx for reply! >:D<
_____________________
Am terminat in noaptea asta de scris shotul asta si n-am idee ce e cu numele alea. ;)) Anyway, s-ar putea sa am ceva greseli de tastare, cuvinte sau semne de punctuatie puse aiurea. >.< Enjoy! (?)
_____________________
- Trebuie sa pleci! Acum! striga o voce strabatand holurile lungi si reci. Atmosfera gri parea ca se sparge in milioane de bucati, asurzinu-l pe cal caruia ii erau adresate cuvintele. O data cu sunetele sparte, se spargea si intreaga lui lume micuta si gri.
- De ce trebuie sa plec? Nu vreau... Eu..., lacrimile ii curgeau siroaie pe obraji si nu isi dadea seama cand incepuse sa planga. Eu il iubesc, nu vreau... Nu vreau sa plec! striga printre suspine.
- Pleaca! ii mai spuse barbatul si se indeparta. Ramas pe holul gol, sughiturile lui erau singurele care mai strabateau incaperea, rasunandu-i in urechi parca amplificat. Se dadu cativa pasi in spate, apoi se intoarse si incepuse sa alerge.
Strazile erau goale, cateva neoane fiind singurele care, agatate de cate un stalp, ii luminau calea. Lacrimile nu se opreau, curgand in jos, lasand urme mici si ude in urma lui, strigand dupa el. Uneori viata este mult prea cruda si parca se joaca cu tine doar asa... sa vada cat de priceput esti. Giovanni se simtea ca intr-un film prost, cu o distributie proasta, cu un regizor idiot si sadic, cu un decor mohorat care ii striga durerea si rade, amuzandu-se pe seama confuziei lui.
Ajuns la destinatie scoase repede cheile. Isi sterse lacrimile cu dosul palmei si deschise usa. Casa era cufundata in intuneric - cum era de asteptat la o ora asa de inaintata in noapte. Urca scarile pana la primul etaj si intra usor in una dintre camere. Stia prea bine casa cu toate colturile ei, scarile, mobila, tablourile si tot ce se afla in ea, asa ca se deplasa cu usurinta chiar si pe intuneric. Se dezbraca si se cuibari in pat langa corpul cald care parea sa doarma. Se misca cu grija, asternuturile fosnind usor. Se facu comod, apoi simti o mana peste talie, pe sub asternuturile moi.
- Nu te asteptam in seara asta, se auzi o voce somnoroasa si soptita.
- Stiu, Carlo. Trebuia sa fiu acasa, dar... in seara asta... m-am intalnit cu... cu fratele tau.
Carlo se ridica in capul oaselor, mana lui parasind talia lui Giovanni, si aprinse lampa de pe noptiera. Chipul lui nu parea somnoros, era la fel de plin de viata ca in fiecare zi. Giovanni isi cobori privirea fermecata pe pieptul lui dezgolit si inghiti in sec. Isi muta ochii la chipul lui care parea nedumerit si intrebator.
- Da, m-am intalnit cu fratele tau, raspunse la intrebarea muta a lui Carlo.
Mai departe avea nevoie de el ca sa ii puna intrebari, nu ar putea sa ii spuna ce au vorbit daca nu incepea Carlo. Avea nevoie de el sa faca asta, sa poata sa scape de indoiala. Isi dorea cu ardoare asta, dar Carlo nu ii spusese nimic, se apleca asupra lui si ii saruta buzele tremurande, udandu-le si muscandu-le. Isi trecu mana peste soldurile lui, atingand apoi o zona mult mai sensibila. Giovanni gemu scurt simtind mana calda acolo, fiind inca absorbit de sarut. Isi trecu degetele prin parul lui Carlo care isi luase locul deasupra lui, atingandu-i si tachinandu-i pielea, ciupind pe alocuri, apoi coborandu-si buzele si sarutand zonele inrosite.
Lui Giovanni nu ii lua mult timp ca sa devina erect. Putea sa faca asta si doar simtind privirea lui Carlo asupra lui, doar privindu-l pe barbat.
- Stii... vreau sa... te... intreb ceva..., incerca sa zica Giovanni, fiind incurajat de gestul lui, dar Carlo il ignora total. Il penetra violent si nu ii lasa suficient timp sa se obisnuiasca cu noua senzatie, incepand sa se miste in aceeasi clipa.
Giovanni incerca sa ignore durerea, spatele lui era arcuit, piciorul drept pe umarul lui Carlo si celalalt langa talia lui. Stranse cu putere cearsafurile rosii, gemand infundat. Nu erau singuri in casa, stia asta si nu ii placeau barfele de a doua zi, asa ca facea tot posibilul sa fie cat mai tacut. Nu reusea, dar macar incerca.
Barbatul aflat deasupra lui intra si iesea cu brutalitate din el. Durerea nu mai era atat de puternica ca la inceput si Giovanni reusi sa se relaxeze, gemand acum fara nicio retinere uitand unde se afla si de ce se afla acolo. Simti o muscatura pe umar, dar pe care o ignora, neputand oricum sa se concentreze asupra ei. Isi simtea creierul amortit, incapabil de a-i coordona vreo miscare.
Respira intretaiat, eliberandu-si samanta si simtind lichidul cald al amantului sau in interiorul lui. Inchise ochii cateva clipe si elibera materialul din pumni.
- Mi-a zis... Hahh... Mi-a zis ca... te insori, Carlo rase auzindu-l vorbind. Se ridica de pe pat si isi apinse o tigara. Nu ma ignora! protesta nemultumit Giovanni.
- Nu te ignor. Pur si simplu nu am zis nimic. Ce ai vrea sa iti spun?
- Poftim? intreba uimit. Vreau sa imi spui ca nu este adevarat!
- Adica vrei sa te mint? Giovanni il privi cu ochi mari si simti lacrimile cum vor sa iasa la suprafata din nou. Carlo ii observa ochii sclipind.
- Plangi? Care-i rostul?
Nu mai raspunse. Se ridica de pe pat si intra in baie. Picioarele ii tremurau si mai mult se taraia decat sa mearga. Incepu sa planga infundat si isi dadu cu apa rece pe fata, Carlo il urma in baie.
- Nu inteleg de ce reactionezi asa. Stiai ca asta nu va dura.
- Poftim? striga la el Giovanni. Asta au insemnat pentru tine astia cinci ani?
- Oh, te rog! Sunt o persoana publica si in plus, Francesca este iubita mea de sapte ani.
- Mi-ai spus ca ma iubesti! striga din nou Giovanni.
- Astea sunt doar cuvinte. Ai putea sa nu te mai comporti asa de copilareste?
Giovanni simti cum lumea lui gri si mica se destrama usor. Ultima lui raza de lumina de stingea incet si dureros. Era martor la stingerea ei si nu ii placea deloc sentimentul. Totul parea definitiv si fara cale de intoarcere. Se simtea ranit si tradat. Trecu pe langa Carlo, pana in camera unde isi imbraca hainele si iesi din casa. Lacrimile i se uscasera pe obraji si altele nu pareau ca isi vor face aparitia. Isi auzi numele strigat de catre Carlo, dar nu se intoarse sa il priveasca.
Citise in ziare despre nunta lui. Primise o invitatie, dar nu a fost prezent in acea seara. Se simtea folosit, iar Carlo ii parea cel mai ticalos om din cati exista. Rupsese toate legaturile cu el, nu il mai vazuse decat pe ecranul televizorului si prin reviste, dar si asta foarte rar. Evita sa il vada, fiind un chin pentru el sa faca asta. Si se ura ca inca il iubea. Ura faptul ca el era singurul care iubise in toti acesti cinci ani, dar acum ce mai putea sa faca? Sa il evite la nesfarsit? Probabil se vor intalni candva, undeva, dar macar incerca. Tot timpul incerca si incerca si incerca, dar fara niciun rezultat. Lumea lui gri si mica era faramitata.