[+18] Yin si Yang

[Lexxu]

Amorule, ca de obicei, merci pentru comentariu si ma bucur ca-ti place. Se pare ca sectiunea asta e mai mult moarta decat vie ^.^ totusi, o sa incerc o aduc la viata:)). Poate reusesc...
Next:




[center]Capitolul 3
~ Lasa-ma in intuneric ~ [/center]


Ce se intampla atunci, cand un suflet pur si inocent cade intr-un intuneric vesnic? Ce se intampla cu acea persoana fragila si buna in acele momente? Este cuprinsa de indiferenta; de o durere nesfarsita pe care-o tine in interiorul sau, nedorind sa o impartaseasca, cu absolut nimeni. De ce se intampla asta? Deoarece persoanele bune intotdeauna ajung sa plateasca pentru nesabuinta altora, provocandu-le amintiri urate, chinuitoare chiar... ce lasa cicatrici adanci pe inima lor, si din aceasta cauza ele niciodata nu vor mai fi la fel... Niciodata...


*


Orele incepusera, insa Yang nu prea fusese atenta la mai nimic. In clasa se afla profesoara de fizica, punandu-i pe elevi sa rezolve probleme la tabla.
Parul ei lung si ciocolatiu ajungea pana la fund, iar ochii sai verzi si sinceri erau acoperiti de o pereche de ochelari. Era destul de tanara pentru o profesoara de fizica, caci bruneta isi imaginase ca toate profele de fizica sunt batrane scortoase gata sa-ti sara in cap.
Isi lasase capul pe banca, punandu-si mainile pe el. Se simtea atat de obosita incat isi inchisese ochii si adormise cu gandul la parinti sai. Se gandea mereu la ei, caci pana la urma ii iubea nespus de mult, chiar daca tatal sau era cum era. Mama sa se dedicase lui, trimitandu-le pe ele aici in Tokyo pentru a studia si bineinteles pentru ca ei sa aiba mai mult timp unul de altul. Pana la urma isi rezolvasera problemele si uitasera certurile de dinainte. Insa Yang nu uitase nimic. Fiecare palma sau pumn ce-o atinsese pe femeia care ii daduse viata ii ranea inima, producandu-i rani ce nu aveau sa se vindece niciodata. Se considerase norocoasa ca avea o sora mai mare, pe Yin, dar asta nu insemna ca mai avea sa se bazeze doar pe ea. Se hotarase sa nu mai fie o plangacioasa si acum regretase tot timpul cand traise cu iluzia ca totul e roz si bine. Se inselase amarnic iar acum din cauza aceasta se adancea din ce in ce mai mult in lumea ei. Se adancea intr-un intuneric vesnic si nemilos. Nu mai avea nici o cale de scapare...
Simtise cum o lacrima calda ii evadase, strabatandu-i obrazul drept. Si-o sterse rapid, nedorind s-o descopere nimeni. Trebuia sa fie puternica de dragul surorii ei, de dragul de a ramane in viata chiar daca nu mai avea sa rasara nici un zambet cat de mic pe fata-i angelica.
- Yang, la tabla. Strigase profesoara pentru a se face auzita.
Fata isi indreptase privirea inspre' ea, aratandu-i o pereche de abisuri reci. O pereche de gauri negre ce aveau s-o inghita pe veci.
O raceala o invaluise pe femeie privind-o, insa repetase si a doua oara, iar Yang se conforma. Pasea alene printre banci, uitandu-se absenta la tabla.
Ajunsa in fata clasei se servise cu o bucata de creta si o rupsese in fata profesoarei. Aceasta o privea socata pe fata, deschizandu-si gura pentru a putea vorbi, dar bruneta i-o taiase rapid;
- Daca tot te crezi profesoara, rezolva tu problema. -facuse o scurta pauza- Eu nu am chef. Spusese pe un ton superior, intorcandu-se la locul ei si luandu-si ghiozdanul.
- Nu o sa te trec Yang! Zbierase profesoara spumegand de furie.
Fata nici nu o bagase in seama si prinzandu-i surorii sale chipul in palme, isi lipise buzele de ale ei, lasandu-i pe toti masca; din nou. Apoi parasise clasa fara a mai adresa vreun cuvant in plus.

*

In clasa Yin privea fereastra gandindu-se la sora ei. Se schimbase intr-un timp atat de scurt insa ea stia de ce. Amintirile nu-i dadeau pace. Amintiri dureroase ce aveau s-o transforme intr-o copie exacta ei; fara sentimente, indiferenta si degajata. Nu se speria cand o auzise vorbind asa cu profesoara, dar o socase putin. Se intreba daca era bine s-o lase asa. Sa ii permita sa devina o fiinta precum ea, sa permita sa-i dispara caldura ce-o purtase in suflet pana acum. „Oare e bine s-o las asa?” se intrebase oftand prelung.
Intunericul in care se cufundase ea era nemilos. Nimeni nu mai putea ajunge in inima ei de cand devenise asa, cu exceptia surorii sale Yang. Locul acela ascuns inghetase acum multa vreme si nu avea sa mai fie cu fusese niciodata sau poate ca pur si simplu nu mai avea sentimente.
La inceput ii fusese greu si ei, insa cu timpul se obisnuise asa. Tot timpul singura, fara prieteni, doar cu sora ei. Se obisnuise sa traiasca asa... sa fie lasata in intuneric, din propria ei vointa.

*

In spatele scolii, la umbra unui copac, sedea Yang. Se gandise mult sa-si ucida toate sentimentele precum Yin. Isi dorise sa ajunga precum sora ei, isi dorise din tot sufletul sa nu mai simta niciodata pe pielea-i fina acele perle fierbinti.
Voia doar sa fie lasata in intuneric, precum fusese lasata si Yin. Ceruse asa de mult?
Degeaba incercase in clasa sa para atat de indiferenta, degajata si rea, fiindca in momentul de fata ii parea rau pentru cum actionase. Nu putea fi precum sora ei, fiindca aveau personalitati diferite. Nu putea...
- Firai tu sa fi de inima! strigase, ducandu-si mana la piept, strangand de materialul ce-i invelea partea de sus a corpului. De ce? De ce nu pot fi si eu lipsita de griji? De ce...? Intrebase fiind constienta ca nimeni nu avea sa-i raspunda la intrebari.
Isi stransese genunchii la piept, lasand drum liber lacrimilor ce voiau cu desavarsire sa iasa la suprafata. Suspina puternic, dand frau liber sentimentelor sa se risipeasca in aer. Sa plece departe...
Doua brate puternice o cuprinsera pe copila intr-o imbratisare, iar ea tresari. Isi ridicase ochii umezi, observandu-l. Ochii lui galbeni straluceau in lumina soarelui, la fel si parul auriu. Fata angelica ii era de culoarea laptelui, pe care rasarise un zambet trist.
Acesta isi mari ochii, precum cepele neintelegand de ce ii pasa baiatului de ea.
El ii sterse darele umede cu degetul mare, privind-o intens. Parea chiar frumoasa si cand plangea.
- De ce plangi, micuto? Intrebase tanarul pe un ton bland, facand-o pe ea sa se cutremure.
Nu-si dorise mai mult decat sa fie lasata in pace. Sa fie abandonata in intuneric, dar nu. Se parea ca lumina continua s-o bantuie, din cauza numelui sau; Yang.
- Odata ce am inceput... nu ma pot opri. Spuse printre suspine, afundandu-si chipul in pieptul blondului.
Baiatul nu avea o expresie tare multumita de tristetea fetei si ii cuprinse fata cu doua degete, facand-o sa il priveasca. Simtea cum se cufunda tot mai mult in cele doua abisuri si... a sarutat-o fara ezitare. Isi unise buzele cu a copilei, insa o atinse timid, nedoriind s-o sperie. Ramasese uimita de gestul lui, dar il primise in lacasul sau umed. Limbile lor se mangaiau usor, incepand un joc pasional.
Cristalele incetasera sa-i mai curga, lucru ce-o socase.
- De ce eu? Intrebase imediat ce gura ii fusese lasata libera.
O privise un moment, dupa care urmase o tacere insuportabila, apoi ii raspunse.
- Pentru ca sunt indragostit de tine.
Atunci isi simtise inima batand mai tare ca niciodata si chiar incepuse sa creada ca avea sa se stinga, sa inceteze sa mai existe... din cauza aceasta... din cauza acelui organ in care adapostise sentimente de-a lungul timpului si care acum, nu voia sub nici un chip sa se linisteasca.




Sper sa va placa ^.^ (spun la plural pentru ca poate cititi si alti inafara de amorul meu<3). Ja ne!

Ps; capitol necorectat.