Este o noapte rece de martie. Cerul e limpede, fara nori, iar stelele stralucesc ca niste mici tinte infipte in vazduh. Aerul rece umple noua mea camera. Sa tot fie in jur de ora 2-2:30. Mi-as fi dorit sa admir acest peisaj din alta parte, in alt fel de circumstante, dar asa a fost sa fie. Aseara, pe vremea asta bunica inca traia. Pe tata si pe bunic nu i-am cunoscut decat din poze. Mama m-a parasit la 9 ani si de atunci stau cu bunica. Dar totul s-a terminat. Bunica e moarta, eu am ramas fara nici o ruda si singura optiune a fost sa vin aici, la Wammy, orfelinatul pentru copiii speciali.
Am ajuns in jur de ora 6, si nu am putut sa nu-mi dau seama cat de norocoasa sunt, pana la urma. Pentru ca din acest loc, inca am o sansa sa reusesc in viata.
De cum intri pe poarta orfelinatului, dai de anexa principala. O cladire in stil gotic, cu un etaj, mai mult lunga decat inalta. Are functie administrativa, biroul directorului, secretariate, contabilitati, arhive sali de primire a oaspetilor si tot ce mai trebuie pentru buna functionare a unei institutii care adaposteste atatea suflete. In spatele acestei cladiri sunt alte 4 corpuri. Nu au un stil aparte, sunt simple, dar par nou renovate si bine intretinute. Corpul A, din cate mi s-a spus este scoala propriu-zisa. Are 2 etaje si cam atat stiu deocamdata. Corpul B este intins pe o suprafata mai mare si are 3 sali se sport. Langa el, in aer liber sunt 2 terenuri de tenis, unul de forbal si unul de baschet. Cu ferestre mai mari decat celelalte cladiri este corpul C, si, din cate am inteles, are rol de biblioteca. D, ultimul si cel mai mare corp este destinat dormitoarelor. Are 4 etaje si e, practic, un bloc de garsoniere. Toate aceste anexe formeaza un careu, iar in mijloc este un spatiu verde, cu cateva banci si alei care duc spre fiecare anexa.
Parea destul de pustiu cand am ajuns, insa era vineri seara, asa ca majoritatea elevilor se relaxau probabil in camerele lor, ori erau in oras.
Am fost condusa de catre o asistenta foarte amabila catre biroul directorului pentru a finaliza procesul meu de transfer. Directorul, domnul Roger Ruvie, un barbat de vreo 60-65 de ani m-a primit cu caldura, insa era vizibil obosit. Nu de nopti nedormite, ci, probabil de griji. Parca fiecare generatie ce i-a trecut prin maini i-a mai stors din energie. Parul alb, mai des pentru varsta lui decat m-as fi asteptat era usor dat pe spate. Statura era medie, nasul un pic incovoiat, iar ochii verzi, peste care clipea rar ma fixau.
-Ei, cum a fost drumul ? Totul bine ?
-Da, totul e-n regula, am raspuns eu schitand un zambet.
-Bine, atunci ia loc si sa vedem ce mai avem de completat...
A deschis sertarul unei biblioteci maro inchis si a scos un dosar.
Am petrecut in jur de 20 de minute inauntru, si, dupa ce am terminat cu hartiile si mi-a facut urarile clasice de bun venit, mi-a dat cheia de la camera mea. Camera 16, etajul 3.
Dupa ce mi-am luat bagajul pe care il lasasem la usa, m-am indreptat direct spre camera mea. In timp ce eram pe alee, infundata in propriile ganduri, zaresc cu coada ochiului, ceva mai departe, pe o banca, un tip, de vreo 16-17 ani. Ei bine, ce pot sa spun, nu parea deloc modelul eminent de elev pe care ar fi vrut sa il promoveze Wammy. Purta o bluza in dungi gri-rosii, statea cat se poate de cracanat pe banca, cum s-ar spune, ca la el acasa, fuma o tigara si parea ca se joaca ceva pe telefon. Avea asa, o aura de mare futador. Bineinteles, cum eu l-am vazut, m-a vazut si el pe mine. Simteam ca ma scaneaza din cap pana in picioare, dar ce puteam sa fac ? Mi-am intors privirea cat de subtil am putut si mi-am continuat drumul. Speram doar sa nu strige ceva stupid dupa mine. Dar, a facut-o:
-Fata, fata !
Cand m-am intors, nu a spus nimic, doar mi-a facut cu mana si a zambit, oarecum, asa ca am facut acelasi lucru.
Odata ce am intrat, am inchis usa si am inceput sa inspectez camera: un pat cu lenjerie albastra, o biblioteca, un birou cu un scaun, un dulap si o oglinda. Deasupra patului era o mica icoana, iar pe alt perete un tabou cu un peisaj de tara. Baia era cam mica, dar cu strictul necesar. Toate erau simple, dar noi. Dupa ce mi-am pus obiectele in ordine, m-am trantit in pat si cred ca am adormit cel putin 1 ora.
Acum, stand la geam si rememorand totul, simt frica, dar si entuziasm pentru tot ce va urma. Sunt tanara, sanatoasa, si destul de inteligenta pentru a fi admisa la Wammy. De ce sa imi fie frica ?
Bun, stiu ca titlul e plictisitor, probabil il voi schimba, dar vreau sa stiu daca are rost sa il continui. Am pus +18 pentru ca prevad ca nu voi folosi cel mai academic limbaj, cat despre scene "fierbinti" habar n-am inca.
Accept orice fel de critica, oricat de dura ar fi, asa ca va rog, da-ti-va cat mai mult cu parerea ^_^[/size][/font]
Am ajuns in jur de ora 6, si nu am putut sa nu-mi dau seama cat de norocoasa sunt, pana la urma. Pentru ca din acest loc, inca am o sansa sa reusesc in viata.
De cum intri pe poarta orfelinatului, dai de anexa principala. O cladire in stil gotic, cu un etaj, mai mult lunga decat inalta. Are functie administrativa, biroul directorului, secretariate, contabilitati, arhive sali de primire a oaspetilor si tot ce mai trebuie pentru buna functionare a unei institutii care adaposteste atatea suflete. In spatele acestei cladiri sunt alte 4 corpuri. Nu au un stil aparte, sunt simple, dar par nou renovate si bine intretinute. Corpul A, din cate mi s-a spus este scoala propriu-zisa. Are 2 etaje si cam atat stiu deocamdata. Corpul B este intins pe o suprafata mai mare si are 3 sali se sport. Langa el, in aer liber sunt 2 terenuri de tenis, unul de forbal si unul de baschet. Cu ferestre mai mari decat celelalte cladiri este corpul C, si, din cate am inteles, are rol de biblioteca. D, ultimul si cel mai mare corp este destinat dormitoarelor. Are 4 etaje si e, practic, un bloc de garsoniere. Toate aceste anexe formeaza un careu, iar in mijloc este un spatiu verde, cu cateva banci si alei care duc spre fiecare anexa.
Parea destul de pustiu cand am ajuns, insa era vineri seara, asa ca majoritatea elevilor se relaxau probabil in camerele lor, ori erau in oras.
Am fost condusa de catre o asistenta foarte amabila catre biroul directorului pentru a finaliza procesul meu de transfer. Directorul, domnul Roger Ruvie, un barbat de vreo 60-65 de ani m-a primit cu caldura, insa era vizibil obosit. Nu de nopti nedormite, ci, probabil de griji. Parca fiecare generatie ce i-a trecut prin maini i-a mai stors din energie. Parul alb, mai des pentru varsta lui decat m-as fi asteptat era usor dat pe spate. Statura era medie, nasul un pic incovoiat, iar ochii verzi, peste care clipea rar ma fixau.
-Ei, cum a fost drumul ? Totul bine ?
-Da, totul e-n regula, am raspuns eu schitand un zambet.
-Bine, atunci ia loc si sa vedem ce mai avem de completat...
A deschis sertarul unei biblioteci maro inchis si a scos un dosar.
Am petrecut in jur de 20 de minute inauntru, si, dupa ce am terminat cu hartiile si mi-a facut urarile clasice de bun venit, mi-a dat cheia de la camera mea. Camera 16, etajul 3.
Dupa ce mi-am luat bagajul pe care il lasasem la usa, m-am indreptat direct spre camera mea. In timp ce eram pe alee, infundata in propriile ganduri, zaresc cu coada ochiului, ceva mai departe, pe o banca, un tip, de vreo 16-17 ani. Ei bine, ce pot sa spun, nu parea deloc modelul eminent de elev pe care ar fi vrut sa il promoveze Wammy. Purta o bluza in dungi gri-rosii, statea cat se poate de cracanat pe banca, cum s-ar spune, ca la el acasa, fuma o tigara si parea ca se joaca ceva pe telefon. Avea asa, o aura de mare futador. Bineinteles, cum eu l-am vazut, m-a vazut si el pe mine. Simteam ca ma scaneaza din cap pana in picioare, dar ce puteam sa fac ? Mi-am intors privirea cat de subtil am putut si mi-am continuat drumul. Speram doar sa nu strige ceva stupid dupa mine. Dar, a facut-o:
-Fata, fata !
Cand m-am intors, nu a spus nimic, doar mi-a facut cu mana si a zambit, oarecum, asa ca am facut acelasi lucru.
Odata ce am intrat, am inchis usa si am inceput sa inspectez camera: un pat cu lenjerie albastra, o biblioteca, un birou cu un scaun, un dulap si o oglinda. Deasupra patului era o mica icoana, iar pe alt perete un tabou cu un peisaj de tara. Baia era cam mica, dar cu strictul necesar. Toate erau simple, dar noi. Dupa ce mi-am pus obiectele in ordine, m-am trantit in pat si cred ca am adormit cel putin 1 ora.
Acum, stand la geam si rememorand totul, simt frica, dar si entuziasm pentru tot ce va urma. Sunt tanara, sanatoasa, si destul de inteligenta pentru a fi admisa la Wammy. De ce sa imi fie frica ?
************
Bun, stiu ca titlul e plictisitor, probabil il voi schimba, dar vreau sa stiu daca are rost sa il continui. Am pus +18 pentru ca prevad ca nu voi folosi cel mai academic limbaj, cat despre scene "fierbinti" habar n-am inca.
Accept orice fel de critica, oricat de dura ar fi, asa ca va rog, da-ti-va cat mai mult cu parerea ^_^[/size][/font]
And in that moment, I swear I was angrier than Eren Jaeger