[+18] Inchis sub Piele

[kat2108]

Titlul original: Inchis sub Piele
Varsta minima: 18
Gen: romance, SF, introspectie, drama si tot ce mai dicteaza inima
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: scene +18 (mai tarziu)
Tipul de comentariu solicitat: orice comentariu este bine-venit.

Inchis sub piele
Capitolul I

Din nou si din nou si din nou... O mie de sarutari pe foaia de hartie, fara insemnatate si fara de nume. Continui sa astern cuvinte fara sens momentan sau pentru totdeauna; ele moarte stau cuminti pe linii. Inchid ochii si suspin, chipul sau nu imi da pace, iar mana scrie patimasa ultimele cuvinte ale scrisorii de adio. Suspinand adanc pun punct si de la capat ma semnez. Cu urme de lacrimi in ochi o indoi in mai multe parti inegale. Chiar daca incerc sa ma stapanesc, vars o nenorocita de lacrima pe blestemata foaie. Indes rapid scrisoarea intr-un plic pentru a nu lasa alte lacrimi sa o atinga. Dau cu lipici pe partea adeziva, iar apoi presez ambele capete si gata. Imi arunc ochii asupra oglinzii si privesc persoana de dupa ea. „In niciun caz nu sunt eu aceea reflexie! Chipul plin de roseata si lacrimi nu imi apartine!” Imi indrept privirea spre picioarele mele desculte, iar apoi ma ridic de pe scaunul care aproape ma prinse in radacini. Cu plicul in mana pasesc spre camerea sa. „Noroc ca e plecat!” imi zic in minte in timp ce deschid usa vopsita in alb. O lacrima cade pe scrisoare in timp ce o analizam. O pun pe birou cu partea uscata in sus si parasesc dramatic incaperea.

Merg incet spre baie, cu privirea in pamant de... hm... fericire. Da! Simt fericirea deoarece el va stii totul. Cand intru in toaleta dau drumul la apa sa cada in vana. Scap de hainele de pe mine si le arunc intr-un colt al incaperii. Stand in lenjerie intima ma privesc hipnotic in oglinda. Pielea alba de pe umeri, tatuajul de pe gat si barbia evidentiata imi sar in ochi si incep sa le analizez. Zambesc pentru ca el va stii ce simt eu, dar cred ca existenta mea aici va lua sfarsit. Sincer, am facut tot ce se putea: am fumat, am baut, am facut sex, am luat chiar si iarba odata. Intr-un final i-am zis persoanei pe care o iubesc ce simt si sunt gata. Observ ca s-a umplut cada, asa ca opresc apa. Intru in ea cu goliciunea acoperita si imi asez capul pe margine. Zambesc pentru ultima data, iau o gura mare de aer si imi bag capul sub apa.

Stau aproximativ 20 de secunde fara nicio problema, dar apoi pierd aerul si organismul ma indeamna sa respir. Apa navaleste pe nasul si gura mea, dandu-mi o senzatie neplacuta. Apoi o durere de piep foarte puternica ma face sa imi pierd cunostiinta. Vad negru in fata ochiilor, doar in imaginatia mea rulau cateva imagini. Nu simt nimic, parca doar acele memorii ma mai tin in viata. Incerc sa urmaresc imaginile, dar ele se misca prea repede, incepand sa le pierd si pe acestea cred ca se va sfarsi. Singuratatea, neajutoararea si teama ma cuprind. Am senzatia ca cineva imi va curma viata din moment in moment, insa mi-am facut-o cu mana mea. Sunt intr-un intuneric bezna, nu vad, simt, aud, miros absolut nimic. „Oare asta e dupa moarte? Nimic?”, „Nu se poate sfarsi asa!”, „Cat timp voi mai sta asa?” acestea sunt primele ganduri dupa ceva timp de „nimic”. Cred ca mai trec cateva minute, dar nimic nu se intampla. Incep sa ma gandesc ca voi sta in aceasta stare pentru totdeauna. Paranoia ma acapareaza, iar mii de ganduri imi apar dupa fiecare stimul imaginar primit. A trecut foarte mult timp, mi-am pierdut orice speranta la „viata de apoi”. Cred ca asta e doar un mit, un vis frumos. Adevarul e ca dupa moarte e ... nimic.

[KarinaD]

Sincer nu las eu comentarii de genu' [ chiar deoc. bine poate inainte cand comentam ficuri Naruto ], dar chiar mi-a placut la maxim ce-ai scris tu acolo. Chiar daca esti noua pe site vad ca ai ceva experienta in scris. [ gresesc? ] Sper sa nu, pentru ca tot ce ai scris tu acolo a fost bine pus cap-la-cap. Imi place felul in care explici lucrurile si cum ti le imaginezi. Ai folosit cuvinte foarte frumoase si chiar imi place. Dupa ce am dat click pe ficul tau am inceput sa citesc o propozitie asa la intamplare, dar apoi nu m-am putut opri. Greseli nu am vazut, da cuvantul ' piele' din titlu trebuia scris cu litera mica. Spor la scris, sa ai imaginatie si tot ce-ti trebuie. O sa-ti citesc ficul in continuare.

[kat2108]

Multumesc pentru comenatariu, apreciez. Si, legat de titlul, stiu ca de obicei "piele" se scrie cu p mic, dar am vrut sa fie mai de efect xD
Enjoy! ^_^

Capitolul al II-lea

Dar apoi se intampla ceva. O lumina orbitoare, ca in filme, imi apare in fata. Eu reactionez ascunzandu-mi ochii pe sub pleopele subtiri, dar dupa ceva timp le ridic. Acel alb disparuse, orice alta sursa de lumina fiind inexistenta. Merg prin intuneric cativa pasi, apoi picioarele mele simt o muchie ascutita ce parerea o margine. Fara nicio ezitare mai fac un pas, iar corpul meu cade intr-un abis parca fara sfarsit. Simt ca zbor in timpul cazaturii, ma aseman unui corb in mintea mea, un corb negru ce pandeste din intuneric. Simt libertatea, ma simt de parca toata lumea ar fi a mea, iar eu pot face tot ce doresc cu ea. Nu imi dau seama daca ma misc sau nu in timpul cazaturii deoarece totul se petrece asa ciudat, mai apoi aterizez pe o suprafata plana. Nicio durere nu izbuteste sa ma atinga, niciun fel de rau nu ma poate rani. Ma ridic aparent fara nicio dificultate si fac cativa pasi. Nimic nu este schimbat la mine, poate doar faptul ca nu simt nimic ma diferentiaza de perioada cand am fost in viata. Stiu sigur ca nu traiesc, niciun om normal nu cred ca ar simti tot ce simt eu acum. Dupa un drum destul de lung ma opresc, dar nu pentru ca am obosit ci pentru ca asta as fi facut daca as fi fost uman. Pentru ca podeaua este prea incomoda pentru a sta pe ea, ma ridic si plec. Nu stiu incotro ma indrept, dar stiu ca ma asteapta ceva. Am presentimentul asta si mereu cand am presimtiri acestea sunt adevarate. Nu pot sa imi dau seama cat timp trece sau macar sa imi dau seama daca mai exista timpul aici unde sunt eu.
Incep sa imi reamintesc acea lumina si sa mi-o imaginez ca fiind fix in fata mea. Strang puternic din ochii, iar cand ii deschid gandul mi se inplini. Merg parca sub controlul cuiva spre alb, dar eu nu ma impotrivesc. Distanta pare mai lunga decat oricare alta strabatuta pana acum. Solul devine din ce in ce mai denivelat, iar apoi se umple cu ceva ce semana cu nisipul. Imediat ce talpile mele ating acea suprafata, in mintea mea se auzeau valurile venind spre mal. Si ciudat este ca asta s-a si intamplat. Cand privesc mai bine spre acea lumina, vad dincolo de ea marea. Din instinct incep sa alerg spre apa, iar cand ajung aproape de ea imi dau seama ca este doar un miraj, nisipul disparand, iar apa secand. Dar cu siguranta lumina este reala. Nu stiu de ce, dar stiu ca asa este.

Chiar as dori sa se intample ceva, subconstientul meu s-a plictisit de mult timp de acest mers fara destinatie. Ca si cand as avea o mie de dorinte, capriciul meu se indeplini. Lumina paleste putin, iar in fata mea apar doua porti imense, de argint. Fac pasi spre ele si observ ca sunt sculpate in detaliu, ilustrand diverse scene. Fara sa le atinga cineva, acestea se deschid in fata mea, iar eu intru intr-o incapere gigantica, alba. Picioarele mele inainteaza fara ca eu sa le fi dat vreo comanda si ma duc spre o fereastra. Prin geamul curat ca lacrima vad niste gradini imense, cu multe flori si o gramada de copaci care tin umbra. Deodata mai multi copii navalesc pe iarba proaspat uda, facandu-ma sa doresc si mai mult sa ma aflu acolo. Precum copii aceia ma comport, vrand sa trec cu mana prin sticla, insa fara reusita, desigur. Imi impun controlul asupra picioarelor si ma intorc cu spatele la fereastra, cautand o usa pentru a iesi in gradina. Zaresc una la cativa metri distanta, insa in fata mea apare un zid urias care imi bloca drumul. Inghit in sec, cu firea putin speriata de ce ar putea urma.

[a beautiful lie]

Here I am! Intr-un sfarsit ...
Este exact asa cum ma asteptam! M-a impresionat intr-un mod placut( nu stiu cum faci de alegi teme care imi starnesc interesul). Ideile mi se par grozave, ingeniose si original formulate, iar pentru aristi imaginatia bogata este extrem de importanta, insa, doar ca o parere: ai fi putut sa te concentrezi mai mult pe descriere, in sensul de a prezenta fapte impletind armonios descrierea si naratiunea( „Zaresc una la cativa metri distanta, insa in fata mea apare un zid urias care imi bloca drumul”). P.S nu stiu daca am reusit sa ma fac inteleasa. Si inca ceva daca tot e nevoie si de critica( constructiva sper eu) „zbor in timpul cazaturii” nu o consider cea mai potrivita exprimare, cu toate ca am inteles genul de atmosfera, senzatie, pe care incerci sa o generezi ( sugerez „in timpul caderii, picajului” ). Am impresia ca repetitia pronumelui si a adjectivului demonstrativ in propozitii consecutive ” asta, presentimentul asta, acestea, acea „(sau formularea poate) e oarecum deranjant( imi da senzatia ca doar narezi fiecare pas intr-un pasaj in care incerci sa descrii trairile starnite de patrunderea in acel spatiu nou).
Cu siguranta voi astepta nerabdatoare nextul la acest fic(care e +18app) chiar cred ca te descurci grozav si la proza. Spor la scris si inspiratie!

[kat2108]

Multumesc pentru comentariu si sper sa-ti placa in continuare:*

Capitolul al III-lea

Din tavan cade in fata mea o fata cu chipul palid si corpul slabit. Are tresaturi ingeresti, ochi albastrii, buze rozalii, maini aparent fine si chiar si aripi. Ma mir cum de nu le-am vazut cand a coborat, mai ales ca sunt uriase, sunt de doua ori mai mari decat trupul ei. Imi zambeste calduros, parca nestiind cine sunt eu defapt si ce fel de pacate am, iar mana ei se inclesteaza cu a mea. Aceasta nu emite niciun fel de caldura, dar pielea ei este mai fina ca orice material atins de mine vreodata. Fara sa sesizez, fata incepe sa dea din aripi si ma trage dupa ea, spre presupusul tavan care defapt nu exista. Sentimentul nu este acelasi cu cel cand am cazut, este mai frumos si mai pacifist. Imi simt trupul ca si cand ar fi o pana, zburand printre norii josi, chiar foarte josi. Nu cred ca plutesc la mai mult de zece metrii de sol, dar nimic nu ma mai sperie acum, dupa moarte. Ingerul ma aduce spre un palat destul de maricel, sculptat bineinteles. Presupun ca este din marmura dupa ce il admir indelung. Observ o usa larg deschisa din lemn, impodobita cu flori si cu o cruce atarnata de un cui. Fac un pas, doi, trei si ajung in fata acesteia, arunc o privire inauntru, iar imensul alb imi rasare in ochi. Cand intru imi dau seama ca ingerul disparuse, deoarece nu o zaream pe fata. Incaperea este uriasa, e atat de mare incat ar incapea aici un stadion intreg, sau poate exagerez eu. Insa este chiar mai mare decat arata exteriorul. Pasii mei se aud grav pe podeau alba, facand un ecou in toata sala.

Ajung aproape de fundul incaperii si nu observ nimic nou, doar acel alb imaculat se zareste. Incerc sa ma gandesc la un altar urias cu multe statui pe laturi, iar dorinta mi se indeplini. In fata mea apare o lumina orbitoare, parca fara culoare, ce se apropria din ce in ce mai mult de mine. Ochii mei nu izbutesc sa se inchida, iar acel intreg luminos ma cuprinde si ma adoarme instant. Incerc sa ma trezesc, insa fara rezultat. Nu pot sa imi misc niciun deget, capul imi sta teapan si incep sa cred ca am paralizat. Ma gandesc la ce s-ar putea ascunde in spatele acelei lumini, iar apoi ma cuprind niste fiori groaznici. Pielea mi se face ca de gaina deodata. Incep sa respir mai repede si mai sacadat, iar aerul mi se pare ca devine tot mai greu. Dupa, un ultim fior mai indelungat si mai profund care ma acapareaza, nu mai simt nimic. Incerc din nou sa ma misc, insa de data asta cu un rezultat diferit.

Cu mana stanga pipai o suprafata catifelata si moale, iar piciorul drept il indoi. Capul accepta sa se miste, iar primul lucru zarit a fost un tavan albastru. Ma ridic si ma pun in sezut, observand ca stau pe un pat cu asternuturi lila. In fata vad mai multe dulapuri de aceeasi culoare cu tavanul, iar in drepta este un birou acoperit cu mai multe hartii. Ma scol din pat si parca ma simt altfel. Stand in dreptul mesei privesc mai multe foi cu haine desenate. Ating unul dintre ele cu degetul, iar apoi observ o diferenta. Duc mainile mai aproape de fata si le analizez fara a scoate vreo vorba. „Ce ciudat! Am slabit destul de mult!”, acesta devine concluzia finala, apoi las mainile pe langa corp si mai fac cativa pasi, din nou cu aceeasi senzatie stranie. Ajung in fata unei usi maronii, diferita de oricare alta. Dincolo de ea este un hol micut care duce spre o alta incapere. Pardoseala este acoperita cu un covor pufos, dandu-le talpilor mele un stimul placut. Intr-o alta incapere, mai mica decat prima, este o masuta de cafea din lemn, alaturi de ea fiind o canapea crem, iar in fata un televizor. Pe un perete sta atarnat un tablou frumos, un peisaj surprins in timpul unui apus, culorile sale parca vin din alta dimensiune. In acea sufragerie mai sunt si cateva dulapioare de aceeasi culoare cu masuta si o carpeta acoperea o parte din parchet. Camera are o alta usa care pare ca da intr-o alta incapere. Merg si descopar ca e vorba despre o bucatarie. Spatiul destinat gatitului este destul de mic, un frigider, un aragaz, un cuptor, mai multe dulapioare si o chiuveta. In fundul camerei troneaza o fereastra pe care o deschid si trag mult aer in plamani. Cand ma uit mai bine zaresc o cladire care imi aminteste de Los Angeles. In jurul ei sunt altele care mi se par cunoscute si ajung la concluzia ca eu chiar acolo sunt. „Exact de unde am plecat am ajuns!” imi spun in minte si inchid fereastra. Par a ma fi familiarizat cu locuinta, asa ca plec inapoi in dormitor unde observ o alta usa. O deschid si observ o baie cu faianta si gresie albastra, cu un dus, o chiuveta cu oglinda si un wc. Ma apropi de oglinda, iar corpul meu nu mai reactioneaza la vederea reflexiei.