Disclaimer: Nu detin niciun personaj din cele mentionate (exceptndu-le pe cele create de mine) si nu fac profit de pe urma lor.
[align=center] Capitolul 1.
Am trecut prin ''campiile'' disperate ale depresiei deja.. poate asta e si motivul pentru care acum pare o nimica toata. Dar de ce ar trebui sa fiu trista? Cu un iubit care seamana mai mult pe o pasare de noapte, hoinarind prin cearsafurile prietenelor mele si o aventura cu un barbat insurat, ar trebui sa ma simt mult mai vinovata... Insa nu pentru ceea ce am facut, ci pentru ca nu am curajul sa fug cat mai departe si sa scap din ghearele viitorului rece ce mi se arata. De ce sunt o lasa? Daca nu imi este frica de consecintele unei despartiri, atunci de ce anume ma ascund?.. Sunt doar o fata de 18 ani, care incearca sa-si gaseasca fericirea, aparent, punand-o pe a altora in pericol.
-Sakura, nu mai sta asa aplecata pe balcon, s-ar putea sa pici, draga mea. Imi sopteste iubitul meu apropiindu-se tot mai mult de mine.
-Ah, Naruto, tu erai, stai linistit. Ai fi fost tu aici sa ma prinzi daca era cazul.
Naruto imi zambi la auzul vorbelor mele, isi flutura putin parul si imi oferi un scurt sarut inainte ca telefonul sa-i sune. Nu am putut auzi cine era sau de ce a plecat asa grabit, insa sincera sa fiu, nici nu sunt prea interesata. Pe zi ce trece, sentimentele mele fata de el dispar... Abia de-mi mai pot aminti cum fusese la inceput. Totul pare asa vag, de parca noi n-am existat niciodata in adevaratul sens al cuvantului. Ne intorceam unul la altul mai mult din suferinta ce ne-o oferea realitatea, iar iubirea.. nu stiu cum ar putea fi iubire intre doi oameni care nu se pot iubi nici macar pe ei insisi. Cazuta pe ganduri, deodata imi vibra telefonul. Citind mesajul imi aparuse un zambet larg pe fata si nu mai stiam cum sa ies mai repede din casa. Era un mesaj scurt si simplu: ''Vreau sa te vad. Sunt singur, treci pana la mine.'' Sasuke nu obisnuieste sa imi scrie prea des, prefera discutiile fata in fata, din cauza casniciei cu Ino. Ino are 21 de ani, iar Sasuke 23, dupa parerea mea nu se potrivesc si nici nu cred ca se vor potrivi vreodata. Nu judec oamenii, poate doar situatiile. Ea pare o persoana agitata, stapana pe situatie, vrand mereu sa controleze totul. Blonda si cu picioare lungi e greu sa treaca neobservata. O astfel de femeie are nevoie de un barbat asemenea ei. Singura problema e ca nu poate accepta ajutorul celorlalti, desi incearca sa ascunda asta, are o frustrare sufleteasca ce o apasa mai mult decat ar trebui. Studiind psihologia, se poate vedea direct prin ochii ei ca nu e un lider adevarat, e un vanator de recompense, un pirat care tocmai a aterizat pe insula gresita.
Ma imbrac cat mai provocator, ma urc in masina si pornesc incet spre casa lui Sasuke. De data asta nu m-am obosit sa vad daca nu cumva sunt urmarita, sau poate vreun vecin bagacios se gandeste sa stea pe geam.. de data asta, o sa fac doar ce simt. Ajungand in fata casei, Sasuke iese sa imi deschida usa chiar inainte sa apas pe clanta, ma uit surprinsa la el si cu un suras il sarut pe obraz. Imediat dupa ce incuiase usa, ma ia de mana si printr-o miscare rapida ma tranteste de perete. Ma pregateam sa il sarut, insa el doar se uita la mine cu o privire pierduta, parca vazand in mine. Nimeni nu m-a privit cu atata liniste in ochi pana acum. Luandu-ma in brate si ducandu-ma grabit la el in camera, ma arunca pe pat si sare peste mine.
-Ma bucur ca ai venit. murmura Sasuke in timp ce isi lipea usor buzele de gatul meu.
-Cum as putea sa te refuz, cand stiu cat de mult ma vrei. Ii soptesc eu schitand un zambet pe fata. Atunci el se lasa brutal pe mine si imi trase ciorapii pana ii rupse.
-Taci fraier-o, stim amandoi ca doar incerci sa pari fara sentimente, cand esti topita dupa mine.
Cu asta Sasuke stricase totul, pentru ca avea dreptate. Atunci si acolo am realizat ca asta am facut in toti acesti ani. Am fugit de sentimente, am fugit de responsabilitati, am fugit de iubire.. doar ca acum sa ma prinda si sa imi arate ca si cei mai buni innotatori pot fii mancati de rechini. Era oare el rechinul meu? Iar daca ar fi asa.. de ce ma las muscata si imi si place pe langa?..
Noaptea mea de dragoste cu Sasuke se termina, era timpul sa plec inainte ca Ino sa ajunga acasa.
-Am o idee, ce-ar fi sa plecam undeva departe, doar noi. Imi spuse Sasuke cu o privire de om nebun pe fata.
-Haha, nu ai fi in stare sa faci asta! Mai ales ca nu o poti lasa pe Ino de izbeliste.
-Nu ma cunosti Sakura, nu stii de ce sunt capabil sa fac pentru ce iubesc.
-Poftim?.. Tocmai mi-ai zis ca ma iubesti?.. spunand astea asteptand un raspuns din partea lui, primisem doar un zambet larg.
-Cum ai vrea sa fug cu tine cand nu esti in stare nici sa-mi raspunzi la intrebare?! Zic eu destul de incruntata.
-Draga mea, Sakura, stii care e diferenta dintre noi doi?
-Nu, dragul meu Sasuke, care este?
-Eu intodeauna zambesc cand te privesc. Imi zice el pe un ton calm, iar apoi sarutandu-ma lung pe buze.
Ar fii fost cel mai frumos moment de care puteam sa-mi amintesc.. pana cand ne-am intors amandoi spre usa, iar Ino era acolo cu un pistol in mana, privindu-ne de ceva vreme...
[align=center] Capitolul 1.
Am trecut prin ''campiile'' disperate ale depresiei deja.. poate asta e si motivul pentru care acum pare o nimica toata. Dar de ce ar trebui sa fiu trista? Cu un iubit care seamana mai mult pe o pasare de noapte, hoinarind prin cearsafurile prietenelor mele si o aventura cu un barbat insurat, ar trebui sa ma simt mult mai vinovata... Insa nu pentru ceea ce am facut, ci pentru ca nu am curajul sa fug cat mai departe si sa scap din ghearele viitorului rece ce mi se arata. De ce sunt o lasa? Daca nu imi este frica de consecintele unei despartiri, atunci de ce anume ma ascund?.. Sunt doar o fata de 18 ani, care incearca sa-si gaseasca fericirea, aparent, punand-o pe a altora in pericol.
-Sakura, nu mai sta asa aplecata pe balcon, s-ar putea sa pici, draga mea. Imi sopteste iubitul meu apropiindu-se tot mai mult de mine.
-Ah, Naruto, tu erai, stai linistit. Ai fi fost tu aici sa ma prinzi daca era cazul.
Naruto imi zambi la auzul vorbelor mele, isi flutura putin parul si imi oferi un scurt sarut inainte ca telefonul sa-i sune. Nu am putut auzi cine era sau de ce a plecat asa grabit, insa sincera sa fiu, nici nu sunt prea interesata. Pe zi ce trece, sentimentele mele fata de el dispar... Abia de-mi mai pot aminti cum fusese la inceput. Totul pare asa vag, de parca noi n-am existat niciodata in adevaratul sens al cuvantului. Ne intorceam unul la altul mai mult din suferinta ce ne-o oferea realitatea, iar iubirea.. nu stiu cum ar putea fi iubire intre doi oameni care nu se pot iubi nici macar pe ei insisi. Cazuta pe ganduri, deodata imi vibra telefonul. Citind mesajul imi aparuse un zambet larg pe fata si nu mai stiam cum sa ies mai repede din casa. Era un mesaj scurt si simplu: ''Vreau sa te vad. Sunt singur, treci pana la mine.'' Sasuke nu obisnuieste sa imi scrie prea des, prefera discutiile fata in fata, din cauza casniciei cu Ino. Ino are 21 de ani, iar Sasuke 23, dupa parerea mea nu se potrivesc si nici nu cred ca se vor potrivi vreodata. Nu judec oamenii, poate doar situatiile. Ea pare o persoana agitata, stapana pe situatie, vrand mereu sa controleze totul. Blonda si cu picioare lungi e greu sa treaca neobservata. O astfel de femeie are nevoie de un barbat asemenea ei. Singura problema e ca nu poate accepta ajutorul celorlalti, desi incearca sa ascunda asta, are o frustrare sufleteasca ce o apasa mai mult decat ar trebui. Studiind psihologia, se poate vedea direct prin ochii ei ca nu e un lider adevarat, e un vanator de recompense, un pirat care tocmai a aterizat pe insula gresita.
Ma imbrac cat mai provocator, ma urc in masina si pornesc incet spre casa lui Sasuke. De data asta nu m-am obosit sa vad daca nu cumva sunt urmarita, sau poate vreun vecin bagacios se gandeste sa stea pe geam.. de data asta, o sa fac doar ce simt. Ajungand in fata casei, Sasuke iese sa imi deschida usa chiar inainte sa apas pe clanta, ma uit surprinsa la el si cu un suras il sarut pe obraz. Imediat dupa ce incuiase usa, ma ia de mana si printr-o miscare rapida ma tranteste de perete. Ma pregateam sa il sarut, insa el doar se uita la mine cu o privire pierduta, parca vazand in mine. Nimeni nu m-a privit cu atata liniste in ochi pana acum. Luandu-ma in brate si ducandu-ma grabit la el in camera, ma arunca pe pat si sare peste mine.
-Ma bucur ca ai venit. murmura Sasuke in timp ce isi lipea usor buzele de gatul meu.
-Cum as putea sa te refuz, cand stiu cat de mult ma vrei. Ii soptesc eu schitand un zambet pe fata. Atunci el se lasa brutal pe mine si imi trase ciorapii pana ii rupse.
-Taci fraier-o, stim amandoi ca doar incerci sa pari fara sentimente, cand esti topita dupa mine.
Cu asta Sasuke stricase totul, pentru ca avea dreptate. Atunci si acolo am realizat ca asta am facut in toti acesti ani. Am fugit de sentimente, am fugit de responsabilitati, am fugit de iubire.. doar ca acum sa ma prinda si sa imi arate ca si cei mai buni innotatori pot fii mancati de rechini. Era oare el rechinul meu? Iar daca ar fi asa.. de ce ma las muscata si imi si place pe langa?..
Noaptea mea de dragoste cu Sasuke se termina, era timpul sa plec inainte ca Ino sa ajunga acasa.
-Am o idee, ce-ar fi sa plecam undeva departe, doar noi. Imi spuse Sasuke cu o privire de om nebun pe fata.
-Haha, nu ai fi in stare sa faci asta! Mai ales ca nu o poti lasa pe Ino de izbeliste.
-Nu ma cunosti Sakura, nu stii de ce sunt capabil sa fac pentru ce iubesc.
-Poftim?.. Tocmai mi-ai zis ca ma iubesti?.. spunand astea asteptand un raspuns din partea lui, primisem doar un zambet larg.
-Cum ai vrea sa fug cu tine cand nu esti in stare nici sa-mi raspunzi la intrebare?! Zic eu destul de incruntata.
-Draga mea, Sakura, stii care e diferenta dintre noi doi?
-Nu, dragul meu Sasuke, care este?
-Eu intodeauna zambesc cand te privesc. Imi zice el pe un ton calm, iar apoi sarutandu-ma lung pe buze.
Ar fii fost cel mai frumos moment de care puteam sa-mi amintesc.. pana cand ne-am intors amandoi spre usa, iar Ino era acolo cu un pistol in mana, privindu-ne de ceva vreme...