02-01-2010, 12:34 PM
Am urmărit şi eu această jdrama de curând şi pot spune că mi s-a părut superbă. Mi-a plăcut la nebunie.
Toată povestea mi s-a părut incredibil de tristă. Vreau să zic, a fost reală şi asta i-a dat câteva mii de plusuri, ca să zic aşa. Aya mi s-a părut o fată incredibil de curajoasă , ceea ce şi cred că a fost. A putut înfrunta totul foarte... Of, nu ştiu cum aş putea să descriu însă aceasta chiar a putut face faţă unor lucruri cărora, cel mai probabil, jumătate din noi nu ar fi putut... Pentru că a fi bolnav [ şi ca boala respectivă să fie şi incurabilă ] ei bine, asta îţi distruge complet moralul, respectul de sine şi cheful de viaţă . Faptul că a decis să îşi păstreze amintirile în mintea sa, pentru a-şi aminti pur şi simplu că odată fusese şi ea '' altfel'' etc , m-a impresionat profund. Pentru că este total greu să faci aşa ceva. [ părerea mea ]. În mod normal , sau cel puţin pentru mine , ar durea rău de tot să ştiu că nu mai pot merge şi că am putut cândva chiar să joc baschet, parcă nu aş dori să îmi amintesc perioada aia pentru că nu o mai puteam avea acum. Însă nu şi Aya, este un personaj incredibil de puternic.
Ideea cu jurnalul mi s-a părut excelentă încă de la început. Şi se pare că aşa a şi fost....
Încă de la începutul serialului se putea vedea că este foarte trist, dacă nu deduceai după nume. Vreau să zic că şi melodia de pe background, şi felul în care vorbeau personajele , etc. Deşi Aya părea plină de viaţă şi aşa mai departe, se vedea parcă pe faţa ei că urma să i se întâmple ceva extrem de grav. Bine, asta s-a dedus şi de la început când vorbea mama ei cu doctorul despre boală, în fine.
Ceea ce iar mi-a plăcut enorm a fost atunci când la sfârşitul fiecărui episod dădeau poze cu persoana adevărată căreia i s-a întâmplat aşa ceva.... Mi s-a părut extraordinar din partea lor, aşa chiar au putut să o ţină pe Aya în '' viaţă '' , în amintirile celorlalţi şi să o aducă şi la noi, să o cunoaştem. A fost minunat.
Mi-au plăcut toate personajele. Tipul ăla care a scos-o la întâlnire [ her senpai, i-am uitat numele ] mi s-a părut un jerrrrrrrk , dar pe de altă parte l-am înţeles. Pentru că aşa sunt oamenii. Şi nu avem ce să facem în legătură cu asta. Chiar şi pe fratele ei l-am înţeles într-un anumit punct, pentru că era un copil... şi deşi aceea era sora lui îi era greu, pentru că aşa cum sunt prietenii de joacă foarte răutăcioşi.. am văzut cu toţii ce se întâmplă. M-a surprins plăcut sora lui Aya, a fost mai bine decât mă aşteptam. Sincer eu credeam că ea va fi cea căreia îi va fi ruşine cu sora ei. Însă m-am înşelat, şi mă bucur. S-a dovedit a fi foarte responsabilă şi faptul că a putut duce la capăt visul lui Aya [ cu liceul ] m-a încântat. Este un personaj aparte.
Mi-a plăcut şi Haruto cum a reuşit să stea alături de Aya şi cum întotdeauna îi lua apărarea, dar ar fi fost imposibil să stea alături de ea. Vreau să zic că am fost de acord cu scrisoarea pe care i-a dat-o Aya , şi deşi am plâns şi a fost incredibil de trist.... asta a fost cel mai bine. Aşa sunt oamenii, asta este legea naturii, nu putem să ne minţim că aşa ceva ar putea exista când este imposibil.
ŞI ideea de menţinere a speranţei a fost minunată, parcă îmi dădea şi mie putere să fac ceea ce vreau şi totodată parcă îmi simţeam sufletul încărcat. Mda, este ceva foarte greu de explicat , însă această jdrama merită într-adevăr să fie vizionată.
Şi actorii au jucat excepţional, I so think.
Toată povestea mi s-a părut incredibil de tristă. Vreau să zic, a fost reală şi asta i-a dat câteva mii de plusuri, ca să zic aşa. Aya mi s-a părut o fată incredibil de curajoasă , ceea ce şi cred că a fost. A putut înfrunta totul foarte... Of, nu ştiu cum aş putea să descriu însă aceasta chiar a putut face faţă unor lucruri cărora, cel mai probabil, jumătate din noi nu ar fi putut... Pentru că a fi bolnav [ şi ca boala respectivă să fie şi incurabilă ] ei bine, asta îţi distruge complet moralul, respectul de sine şi cheful de viaţă . Faptul că a decis să îşi păstreze amintirile în mintea sa, pentru a-şi aminti pur şi simplu că odată fusese şi ea '' altfel'' etc , m-a impresionat profund. Pentru că este total greu să faci aşa ceva. [ părerea mea ]. În mod normal , sau cel puţin pentru mine , ar durea rău de tot să ştiu că nu mai pot merge şi că am putut cândva chiar să joc baschet, parcă nu aş dori să îmi amintesc perioada aia pentru că nu o mai puteam avea acum. Însă nu şi Aya, este un personaj incredibil de puternic.
Ideea cu jurnalul mi s-a părut excelentă încă de la început. Şi se pare că aşa a şi fost....
Încă de la începutul serialului se putea vedea că este foarte trist, dacă nu deduceai după nume. Vreau să zic că şi melodia de pe background, şi felul în care vorbeau personajele , etc. Deşi Aya părea plină de viaţă şi aşa mai departe, se vedea parcă pe faţa ei că urma să i se întâmple ceva extrem de grav. Bine, asta s-a dedus şi de la început când vorbea mama ei cu doctorul despre boală, în fine.
Ceea ce iar mi-a plăcut enorm a fost atunci când la sfârşitul fiecărui episod dădeau poze cu persoana adevărată căreia i s-a întâmplat aşa ceva.... Mi s-a părut extraordinar din partea lor, aşa chiar au putut să o ţină pe Aya în '' viaţă '' , în amintirile celorlalţi şi să o aducă şi la noi, să o cunoaştem. A fost minunat.
Mi-au plăcut toate personajele. Tipul ăla care a scos-o la întâlnire [ her senpai, i-am uitat numele ] mi s-a părut un jerrrrrrrk , dar pe de altă parte l-am înţeles. Pentru că aşa sunt oamenii. Şi nu avem ce să facem în legătură cu asta. Chiar şi pe fratele ei l-am înţeles într-un anumit punct, pentru că era un copil... şi deşi aceea era sora lui îi era greu, pentru că aşa cum sunt prietenii de joacă foarte răutăcioşi.. am văzut cu toţii ce se întâmplă. M-a surprins plăcut sora lui Aya, a fost mai bine decât mă aşteptam. Sincer eu credeam că ea va fi cea căreia îi va fi ruşine cu sora ei. Însă m-am înşelat, şi mă bucur. S-a dovedit a fi foarte responsabilă şi faptul că a putut duce la capăt visul lui Aya [ cu liceul ] m-a încântat. Este un personaj aparte.
Mi-a plăcut şi Haruto cum a reuşit să stea alături de Aya şi cum întotdeauna îi lua apărarea, dar ar fi fost imposibil să stea alături de ea. Vreau să zic că am fost de acord cu scrisoarea pe care i-a dat-o Aya , şi deşi am plâns şi a fost incredibil de trist.... asta a fost cel mai bine. Aşa sunt oamenii, asta este legea naturii, nu putem să ne minţim că aşa ceva ar putea exista când este imposibil.
ŞI ideea de menţinere a speranţei a fost minunată, parcă îmi dădea şi mie putere să fac ceea ce vreau şi totodată parcă îmi simţeam sufletul încărcat. Mda, este ceva foarte greu de explicat , însă această jdrama merită într-adevăr să fie vizionată.
Şi actorii au jucat excepţional, I so think.