1 Litre Of Tears

[Mina.]

Eu, ce sa spun? Povestea e despre o fata care sufera de o boala numita "spinocerebellar ataxia" [gugal it! duh].
Mi se pare putin cam tipic si cam multa tragedie/plans dar de aia se numeste 1 Litre of Tears, ne?
E frumos cum fetita a reusit sa treaca peste acea dorinta de sinucidere si pana la urma s-a ales si cu tipul, ca sa spun asa.

Si de pe wiki:

The drama is an adaptation of the diary of a Japanese girl named Aya Kitō, who suffered from spinocerebellar ataxia. She began keeping a diary at the suggestion of her doctor, and continued to write until she could no longer hold a pen. The diary, titled 1 rittoru no namida, was published shortly before her death. Although some of the characters and situations are fictionalized in this television version, the dialogue frequently draws directly from Aya Kitô's own words. Moreover, each episode concludes with a narrated diary excerpt, framed with photographs from various stages in Kitô's life, before and after her diagnosis. The screenplay thus attempts to balance between faithfully working with actual text from the book, 1 rittoru no namida, while also inventing situational contexts so as to portray the struggles of the book's characters in dramatic scenarios. The character Haruto Asô, for example, does not exist in the original diary; however, as a fictional character created for this series, he provides an important mechanism through which Aya's inner feelings, the diary's language on a page, can become more fully actualized as part of a day-to-day narrative.

Pareri, ceva?

BTFW nu am vazut alt topic, dar daca e, scuzele mele.

[Flash]

Am vazut aceasta jdrama . Este pur si simplu pe atat de frumoasa pe atat de trista . Am cautat despre boala aia si este chiar ingrozitoare . La un moment dat imi venise sa palng deoarece erra mult prea trista si te cuprindea asa . Sentimentele actorilor au fost transmise direct catre noi .
Este frumoasa si impresionanta , spune o poveste cat se poate de
reala in zilele noastre si cat se poate de
intriganta si pe atat de dramatica .

[Denny]

Abia azi am inceput sa o vizionez am ajuns pe la episodul 5. Am plans incontinuu, mai ales atunci cand s-a dus la focurile de artificii. Este o drama foarte reusita, si din pacate reala, am cautat pe wikipedia si o femeie, singurul purtator din lume, a fost acum 21 de ani. Mi se pare ingrozitor ca o fata de 15 ani, care nu si-a trait viata sa aiba aceasta boala, o sa o urmaresc in continuare si o dau un edit cand o sa o termin.

Edit :

Am urmarit-o pana la sfarsit, aceasta j-drama m-a marcat, mai ales ca e inspirata din realitate. Nu am putut sa nu plang vazand cu cata disperare se agata de orice pentru a supra vietuii. Nici la final nu se da batuta. Aceasta boala este letala, o moarte sigura, lenta si dureroasa. Este o j-drama care mi-a placut, m-a facut sa plang cu adevarat, m-a facut sa tremur de frica dar in acelasi timp o usurare trecea prin mine ca nu sunt eu o fata cu aceasta boala.

[Ahmon]

Mi s-a parut a avea un final dezamagitor.. adica, imi place Haruto, personajul lui, si la final: nimic de el...
Nu, nu am plans [ca de, eu a dracului piatra...]. Desi mi-a placut evolutia personajelor,si il pot considera un film educativ, din care intr-adevar ai ce invata. Le-ar prinde bine oamenilor cu ganduri de sinucidere...
Imi placea cum Aya nu renunta niciodata, si faptul ca ea le-a dat multora un motiv de a continua sa traiasca. Imi aduce aminte de o manga~
Desi am spus, faptul ca l-a final nu s-a auzit nimic de Harto m-a enervat ceva ce nu se putea. Spera si eu o data ca Haruto ramane cu Aya, sau ca se intampla ca in Koizora, moare Aya tinand-o de mana, si am sperat pana la partea a doua episodul 11.
Si uneori mi se parea groaznic de lalait, incat ma plctisisem de el...

[Teh]

Am urmărit şi eu această jdrama de curând şi pot spune că mi s-a părut superbă. Mi-a plăcut la nebunie.
Toată povestea mi s-a părut incredibil de tristă. Vreau să zic, a fost reală şi asta i-a dat câteva mii de plusuri, ca să zic aşa. Aya mi s-a părut o fată incredibil de curajoasă , ceea ce şi cred că a fost. A putut înfrunta totul foarte... Of, nu ştiu cum aş putea să descriu însă aceasta chiar a putut face faţă unor lucruri cărora, cel mai probabil, jumătate din noi nu ar fi putut... Pentru că a fi bolnav [ şi ca boala respectivă să fie şi incurabilă ] ei bine, asta îţi distruge complet moralul, respectul de sine şi cheful de viaţă . Faptul că a decis să îşi păstreze amintirile în mintea sa, pentru a-şi aminti pur şi simplu că odată fusese şi ea '' altfel'' etc , m-a impresionat profund. Pentru că este total greu să faci aşa ceva. [ părerea mea ]. În mod normal , sau cel puţin pentru mine , ar durea rău de tot să ştiu că nu mai pot merge şi că am putut cândva chiar să joc baschet, parcă nu aş dori să îmi amintesc perioada aia pentru că nu o mai puteam avea acum. Însă nu şi Aya, este un personaj incredibil de puternic.
Ideea cu jurnalul mi s-a părut excelentă încă de la început. Şi se pare că aşa a şi fost....
Încă de la începutul serialului se putea vedea că este foarte trist, dacă nu deduceai după nume. Vreau să zic că şi melodia de pe background, şi felul în care vorbeau personajele , etc. Deşi Aya părea plină de viaţă şi aşa mai departe, se vedea parcă pe faţa ei că urma să i se întâmple ceva extrem de grav. Bine, asta s-a dedus şi de la început când vorbea mama ei cu doctorul despre boală, în fine.
Ceea ce iar mi-a plăcut enorm a fost atunci când la sfârşitul fiecărui episod dădeau poze cu persoana adevărată căreia i s-a întâmplat aşa ceva.... Mi s-a părut extraordinar din partea lor, aşa chiar au putut să o ţină pe Aya în '' viaţă '' , în amintirile celorlalţi şi să o aducă şi la noi, să o cunoaştem. A fost minunat.
Mi-au plăcut toate personajele. Tipul ăla care a scos-o la întâlnire [ her senpai, i-am uitat numele ] mi s-a părut un jerrrrrrrk , dar pe de altă parte l-am înţeles. Pentru că aşa sunt oamenii. Şi nu avem ce să facem în legătură cu asta. Chiar şi pe fratele ei l-am înţeles într-un anumit punct, pentru că era un copil... şi deşi aceea era sora lui îi era greu, pentru că aşa cum sunt prietenii de joacă foarte răutăcioşi.. am văzut cu toţii ce se întâmplă. M-a surprins plăcut sora lui Aya, a fost mai bine decât mă aşteptam. Sincer eu credeam că ea va fi cea căreia îi va fi ruşine cu sora ei. Însă m-am înşelat, şi mă bucur. S-a dovedit a fi foarte responsabilă şi faptul că a putut duce la capăt visul lui Aya [ cu liceul ] m-a încântat. Este un personaj aparte.
Mi-a plăcut şi Haruto cum a reuşit să stea alături de Aya şi cum întotdeauna îi lua apărarea, dar ar fi fost imposibil să stea alături de ea. Vreau să zic că am fost de acord cu scrisoarea pe care i-a dat-o Aya , şi deşi am plâns şi a fost incredibil de trist.... asta a fost cel mai bine. Aşa sunt oamenii, asta este legea naturii, nu putem să ne minţim că aşa ceva ar putea exista când este imposibil.
ŞI ideea de menţinere a speranţei a fost minunată, parcă îmi dădea şi mie putere să fac ceea ce vreau şi totodată parcă îmi simţeam sufletul încărcat. Mda, este ceva foarte greu de explicat , însă această jdrama merită într-adevăr să fie vizionată.
Şi actorii au jucat excepţional, I so think.

[βεκi]

Superba din toate punctele de vedere.
1 Litre of Tears chiar isi merita numele, nu am plans in viata mea asa cum am facut-o la aceasta drama o_o La finalul fiecarui episod imi dadeau lacrimile si plangeam asa continuu. Povestea mi s-a parut extrem de trista, cred ca cea mai trista. Mi s-a facut pielea de gaina cand am aflat ca este o poveste adevarata. E ingrozitor pentru persoanele care sufera de aceasta boala, nu sti niciodata ce se poate intampla cu tine. Este mai ingrozitor cand persoana respectiva este doar un copil T__T Adica e foarte chinuitor. Ii multumesc lui Dumnezeu ca eu sunt sanatoasa, eu una nu as suporta sa ma aflu in locul acelei fete. Ar fi mult prea dureros pentru mine.
Adica, in fine, este dureros pentru oricine. Si ma rog sa nu mai existe persoane care sufera de aceasta boala. Aya mi s-a parut un personaj incredibil, din toate punctele de vedere. Este o fata extrem, extrem de puternica. A continuat sa traiasca asa cum a putut ea, fara a da inapoi. A promis ca va face tot posibilul sa traiasca asa cum trebuie T_T Personajul ei reprezinta un model pentru mine pe care cu siguranta as vrea sa-l urmez. Este o persoana mereu vesela, desi cu totii stim ca in spatele acelui chip angelic se afla un suflet umplut de durere. Am plans mult la acea scena de prin primele episoade cand Aya a intrebat ceva de genul "De ce boala a ales-o pe ea?" O intrebare fara raspuns. In acele momente si eu as fi dorit sa aflu de ce mi se intampla tocmai mie, de ce Dumnezeu m-a ales pe mine.
Mi-au placut absolut toate personajele, caracterul fiecaruia. Actorii sunt pur si simplu senzationali. Au jucat extrem de bine, ne-au transmis ce au avut de transmis.
O drama de nota 11.

[chu]

Într-adevăr, este o dramă splendidă. Am plâns. Am plans încontinuu. Am plâns pentru că am realizat că lucrurile despre care mă plâng eu mereu sunt nimicuri pe lângă ce a experimentat acea fată. E îngrozitor să nu fi în stare să faci ceea ce fac persoanele de vârsta ta. E îngrozitor să nu fi capabil să te bucuri de viaţă. E impresionant cum Aya nu s-a dat bătută şi şi-a continuat viaţa. Oricât de greu i-a fost, a acceptat boala şi a continuat să lupte. Aya este cu siguranţă un personaj cu un caracter puternic. Ryo a jucat excelent, dar şi Sawajiri Erika este o actriţă bună. Am putut să simt durerea lui Aya şi dorinţa ei de a trăi.
Aceasta este cu siguranţă una din dramele mele preferate. Tot respectul pentru oamenii ca Aya.

“People shouldn`t dwell on the past. It`s enough to try your best in all that you`re doing now.” - Aya

[Aerith]

Am văzut şi eu această dramă cu ceva timp în urmă. Am crezut că nu va fi cine ştie ce, şi că oamenii exagerează ca de obicei. M-am uitat la ea, mi se părea plictisitoare pe la început, dar după a venit acţiunea. Chiar m-am îndrăgostit foarte tare de personaje, şi am învăţat destule din această dramă. Aya era o persoană foarte bună şi puternică. Mi-a plăcut caracterul ei şi era şi foarte cute. Când a început adevărata dramă nu mă mai puteam opri din plâns. Plângeam la sfârşitul fiecărui episod când vedeam acele poze. Pot spune că această dramă m-a făcut să-mi preţuiesc familia mai mult, prietenii şi viaţa. vorba aia: \"Nu şti ce ai până nu pierzi\".
Este singura jdrama care mi-a plăcut şi la care m-am uitat. Eu de obicei mă uit la cele coreene, de aia zic. Aş putea s-o revăd de miliarde de ori, dar emoţia întâmplărilor nu mă va părăsi, şi sunt sigură că o să plâng din nou. Chiar şi când derulez singură imagini din dramă în mintea mea, îmi vine să plâng şi sunt tristă.