25-10-2010, 08:49 AM
hmm... Am adus next :-??
Cap. 06 ~ Va fi complet?! ~
Ma gandeam la ceea ce a spus Dei’ in aceasta seara. Si daca stau sa ma gandeasc, are logica. Cum a putut un singur om sa distruga unclan intreg de cel putin 30 de vampiri? E clar ca nu numai focul ma distruge sau, ma rog, tot ce lasa in urma foc, dar trebuie sa mai fie ceva, cu viteza noastra Orochimaru nu ar fi prins nici unul dint-ai mei. Sau poate au vrut sa fie prinsi? Dar atunci de ce mama m-a lasat in viata? Si daca vroiau sa se omoare, de ce nu incepeau sa se lupte intre ei? Si daca Orochimaru i-a distru pe toti ai mei, cum as putea eu, una singura, sa ma pun cu el? Dar daca nu a fost singur? Daca ar fi avut o armata de ninja, care stiau sa foloseasca katon, ar fi avut o sansa. Sunt sigura ca toti adultii si-au aparat copiii. Asa cum mama m-a aparat pe mine. Dar asta ar insemna ca nu sunt singura supravietuitoare? Sau ca sunt ultima care a ramas in infern? Si totusi nu ar avea sens. Era clar ca pe langa slabiciunile enumerate de Deidara, era ceva mai puternic ca focul, care sa aiba efect imediat si fara tipete prea multe. Dar atunci, amintirea mea din acea noapte sa fi fost Genjutsu? Tot focul sa fi fost doar o iluzie? Pentru ca atunci cand Allen m-a gasit, mi-a zis ca aveam pete pe piele. Iar daca era asa de mult foc, muream, mai ales ca era prea mica ca sa ma pot apara. Cat de putin o fi fost, cert este ca au folosit si foc.
Capul incepea sa imi bubuie. Am tipat. Prea multe intrebari, prea putin timp. In curand, zilele acestea daca nu chiar acum, voi deveni vampir complet si probabil amintirile mele imi vor fi sterse. Dar am o idee. Echipei mele i-am spus ca in acesta noapte voi dormi in fosta casa a lui Allen, cea din padure. Au aprobat intelegatori si mi-au spus ca maine este inmormantarea, pe la pranz. Deci nimic nu ma oprea sa merg acasa. Desi capul inca ma durea, m-am ridicat tremurat si am inceput sa alerg spre vest. In cateva minute eram in fata usii. Am deschis-o temator, iar acolo erau coechipierii mei. I-am privit uimita. Cum de nu le-am simtit mirosul sau chackra? Chiar atat de rau sa ma doara capul. M-am uitat la Kakashi si dadea dezaprobabor din cap. Am inceput sa numar zilele. 1, 2, 3, 4…31 septembrie. Mi-am marit ochii de soc.
-Ma puteti certa mai tarziu, va rog? Am ceva foarte important de facut. – le-am spus si am alergat spre camera mea, de sus. Am umblat prin sertare pana ce am dat de hartie si un pix. Am coborat inapoi in sufrageria incapatoare si am inceput sa imi scriu “povesteaâ€. Am luat-o cu inceputul, de cand m-a gasit allen, pana in prezent. Am evitat numele celor din Akatsuki, pentru ca nu le placea sa fie cunosctuti pe adevaratul nume. 30 de minute. Atat mi-a trebuit sa scriu si sa imi amintesc tot ceea ce facusem. Am aranjat foile, le-am pus teanc una peste alta. Apoi am ridicat privirea spre Kakashi, care abea acum am vazut ca avea Sharingan-ul activat, la fel si Sasuke.
-Ii cunosti bine, nu? – m-a intrebat sensei, privindu-ma ciudat. Stiam la cine se refera si am aprobat din cap. Ei, chiar daca nu s-au uitat la ce am scris, mi-au vazut miscarile maini, deci si-au dat seama de toata povestea mea. Am lasat capul in jos.
-De ce ai scris tot? – m-a intrebat brunetul punandu-si mainile in san.
-Pentru ca zilele acestea transformarea mea va fi completa, adica peste trei zile. Va fi ziua mea si ziua in care clanul meu a fost distrus. In fine, cert este ca transformarea completa imi va lua o parte din amintiri si nu vreau asta. Imi va lasa numai ce este esential, precum ca am fost gasita de Allen, ca a murit si ca fac parte dintr-o echipa de inca 4 persoane si un sensei. Dar nu imi voi aminti nimic petrecut cu voi sau cel putin numele voastre sau a tuturor cunostintelor mele. Imi voi uita pana si povestea. – am spus, lasand capul in jos strangandu-mi pumnii. –De ce sunteti aici? – i-am intrebat.
-Pai s-a intamplat ca in momentul in care ti-am auzit tipatul clona ta sa dispara instantaneu. Tie ti se pare cava normal? – a spus Sakura ranjind. Acum eram socata. Nu era de loc normal sa se intample asta. Cum adica clona adisparut in momentul in cre am tipat? Am incercat sa imi maresc coltii, dar nu am reusit. Era ceva total alarmant. Ce era deosebit la aceasta noapte? Inainte sa se intunece avem mirosul viteza si putere.
-Lee, acum 8 ani, pe 31 septembrie, a fost noapte fara luna? – a stat putin sa se gandeasca.
-Da! De ce intrebi?
-Pentru ca Zoe e prea linistita si nu imi pot controla coltii. Iar daca acum 8 ani, pe 31 septembrie a fost noapte fara luna, inseamna ca asa a reusit Orochimaru sa imi omoare clanul. – acum incepeam sa mormai, mai mult pentru mine. Ma plimbam prin camera. Asta sa fi fost cel mai mare ajutor al acelui nenorocit? Pentru o noapte sa fiu doar om? Am reluat scrisul, lasand sa curga pe hartie si ceea ce mi-am dat seama acum. Eu, da poate ca pot fi om pentru o noapte,pentru ca sunt pe jumatate umana, dar mama, tata? La ei nu ar avea nici o legatura. Sunt singura semi-vampir din tot clanul. Ma rog, acum sunt singura in viata din tot clanul. Si pana la urma, de ce eram singura semivampir? Mai erau copii in clan? Uff! Ce imi vine acum cu toate intrebarile? Poate frica ca nu voi mai sti nimic dupa ma face acum sa scot la iveala tot ce ma sacaie. Sau poate ca este doar curiozitatea. De obicei, Zoe raspundea la majoritatea intrebarilor despre vampiri, iar eu doar transmiteam mai departe. Shizune sa fi stiut despre asta?! De aceea sa ma fi atacat, mai devreme? Sa fi fost pusa de Kabuto? Daca asa este atunci ii sunt datoare pana in gat lui Deidara. Am inhalat nervoasa. Dar… nu mai pot detecta persoanele din camera dupa miros. Coltul drept era crescut doar pe jumatate si nu il puteam face mic la loc.
-Cine e Deidara? – a intrebat Lee ridicand sprancenele. M-am uitat la el putin sceptica. Ce treaba are Deidara cu toate astea?! Si de unde a aflat el de blond?
-Ai spus ca ii esti datoare lui Deidara asta pana in gat… – m-a lamurit Sakura, vazandu-ma incruntata. Doar nu… Oh Doamne.
-Am zis toate astea cu voce tare?!
-Pai, da. Asta si ai scris mare pe foaie Deidara. – a ridicat Naruto din umeri. Am injurat printre dinti. Am mai inspirat o data adanc, sperand ca Zoe sa fie acolo, in interiorul meu si sa se infurie pe mine ca mi-a scapat asa ceva. Dar nu era. M-am incruntat.
-Frate, e atat de usor sa ma calmez acum, dar totusi… UNDE E ZOE?! – am zis, lasandu-ma pe spate, pufaind nervoasa. M-am uitat in jos, la foaia pe care am scris numele blondului. Ce as fi putut sa le zic? -Lee, da-mi o palma! – am mormait. Poate o pot trezi pe Zoe asa.
-Vrei sa raman fara mana?!
-Plezneste-ma! – am tipat la el, aproape ingrozita. Avenit si m-a lovit. Ciudat, dar durea.
-De ce nu ma doare mana? Si… de ce esti asa de moale? Arishima, ce se petrece?!
-As da orice sa aflu…
-Sasuke, ai observat asta? – m-a intrerup sensei, incruntandu-se.
-Da, e foarte ciudat. Abea pot tine Sharingan-ul activat. Chackra ei creste cu fiecare minut. – a oftat brunetul, apoi a continuat. –Esti sigura ca peste trei zile vei devenii vampir complet? – eu am aprobat din cap. O durere insuportabila mi-a inundat tamplele, provocandu-mi sustinerea dreapta aproape imposibila. M-am prins de manerul canapelei, strangand tare. Era ciudat. Durerea s-a intensificat, dar peste cinci minute nu am mai simtit nimic, doar am cazut la pamant intr-o stare de somnolenta neobijnuita.
Deidara P.O.V.
Am lasat pelerina in cuierul din coltul camerei si am iesit afara. Fantul adia usor, ducand mirosul de trandafiri, undeva departe, improscand imprejurimile cu acea aoma inconfundabila. Ii zisesem lui Pain ca plec sa ma plimb, asa ca nu aveam de gand sa stau pe loc. Am sarit pe acoperis, de unde Sasori privea spre casa albastrelei. Avea ochii visatori si m-am gandit ca nu ar fi frumos din partea mea sa il deranjez. Observasem ca si el era fara pelerina. Tacerea a fost sparta. Nu de mine, nu de el, ci de tipatul, aproape insangerat, al fetei ce plecase mai devreme. Ne-am uita unul la altul apoi am strigat in acelasi timp:
-Itachi! – dar o facusem de geaba, el deja alerga spre ruta obijnuita care duce la casa lui Allen. Speriati, am luat-o dupa el. Daca tipa, Shizune parca, avea ajutoare si a ranit-o pe albastrea? Am marait inconfortabil. Nu era stilul meu sa vad partea goala a paharului. Am ajuns destul de repede, cam in 20 de minute. In mod normal faceam cam o ora pe drum. Cel mai ciudat era ca am auzit tipatul de la departare mare.
Am sarit in dreptul ferestrei din sufragerie, urmarind ce se intampla acolo. Sprancene stufoase o pleznea de pe Arishima. Am vrut sa intervin, dar mana lui Uchiha imi statea in cale. Am putut auzi doar ceea ce vorbeau fratele lui Itachi si Jounin-ul. Iar apoi, am observat cum albastreaoa cadea la pamant inconstienta. Nu m-am gandit la pagube, am disparut intr-un nor de fum aparand exact acolo, prinzand-o inainte sa se loveasca. Nu imi pasa ca toti din camera, mai putin cei doi cu Sharingan se uitau ciudat la mine. Vroiam doar ca ea sa fie in siguranta. M-am indreptat cu pasi mici spre scarile ce duceu la camera tinerei, iar langa mine au aparut Itachi si Sasori. Nu mi-a scapat ca era o foaie pe care scria mare si clar numele meu. Am ranjit subtil. Mda, nimeni nu scapa de sarmul “Deidaraâ€. Apoi mi-am amintit ceva.
-Daca mai dai o data in ea, nu voi fi bland! – am marait spre Sprancene-Stufoase. El s-a incruntat si mai rau. Apoi m-am intors spre Sasori. – Du-te si spunei ca plimbarea mea va fi mai lunga decat ma asteptam.
-Esti prost? Chiar crezi ca o voi lasa DOAR cu tine intr-o camera?!â€
-Aaa… da, cred! – am zis nervos. O mana micuta s-a asezat pe pieptul meu si m-am uitat in jos. Am vazut-o pe Arishima incruntandu-se. Am fost aruncat intr-un perete, cu ea inca in bratele mele.
-Viseaza… – m-a lamurit Itachi.
-Astea da cosmaruri… – am bombanit nemultumit. Am reluat drumul spre dormitorul fetei, nebagand in seama susotelile din camera.
-Hei, blondu-le, lasa-ne coechipiera in pace! – a tipat unul caraghios, pe care l-am presupus Naruto.
-El e Kyuubi? Mda… i-am promis ca nu ne atingem, asa ca hai sa ne grabim, altfel sar la bataie. – a zis roscatul strambandu-se.
-Da’ misca-te la acoperisul tau de visator, nu te tine nimeni aici!†– am marait iar la el.
-Ba de fapt ma tine! – a ranjit, facnd semn spre mana lui ce era caprurata de o mana a Albastrelei. Am pufait nevos, pana am ajuns, intr-un final, in camera, surpriza, bleo. Ultima data cand am intrat acolo era verde mar. In urma noastra era doar Jounin-ul. S-a srpijinit de tocul usii, privindu-ma cum o asez pe fata incep pe patul ei.
-Kakashi… o placere sa te intalnesc din nou. – l-am auzit pe Itachi vorbind.
-Nu pot spune acelasi lucru, mai ales in aceasta ipostaza. – am murmurat, facand semn apre tanara.
-De asemenea. – a raspuns tipul de la usa, probabil neauzindu-ma. –Ar fi deranjul prea mare sa va pun cateva intrebari? Nu despre Akatsuki, ci despre legatura voastra cu ea. – noi am aprobat din cap, la cuvintele acestuia.
-Depinde de intrebare. Daca nu raspundem, inseamna ca pur si simplu este prea… personal. – a zis Uchiha, imediat dupa auzind o zarva incontrolabila, provenind de la parter.
-Sasuke, tine-i acolo. Altfel toti veti face 2000 de flotari! – a tipat Jounin-ul, probabil enervat. –De cand o cunoasteti?
-De… - am inceput sa numar pe degete – 6 ani.
-Cate stie despre voi?
-Destule cat sa isi dea seama ca nu noi suntem aia rai. – a replicat Sasori, incruntandu-si cipul ala de piatra al lui.
-Ce vreti de la ea?
-La inceput, sa faca parte dintre noi, dar cand ne-a refuzat de 5 ori, am renuntat si am ramas… prieteni. - a zist Uchiha. –Ne ajuta, o ajutam. – a continuat ridicand din umeri.
-Ce ati vrut sa ziceti prin: Mda… i-am promis ca nu ne atingem? – de data asta, pentru cateva secunde, am tacut toti malc. Pana la urma, am oftat si am raspuns eu.
-Ne-a pus conditii. Nu ne atingem de persoanele pe care le cunoaste, la care tine sau care o cauta, cel putin nu fara motiv intemeiat. - Kakashi a aprobat din cap, strigand dupa una, Sakura, care a aparut intr-un nor de fum in fata sensei-ului ei, cu spatele la noi. Si am recunoscut-o.
-Hei, tu esti tipa care era sa il omoare pe Sasori! – am replicat batand din palme. Roscatul a mormait enervat, intorcand capul ca un copil suparat. Fata doar a ridicat din umeri, ignorandu-ma.
-Sakura, iti poti da seama ce are?
-Nu sunt sigura. Pielea ei este foarte groasa, iar vindecarea ei naturala, este exagerat de rapida. In mod normal ar trebui sa fie apoape complet vindecata. Dar vreau totusi sa incerc. – a zis rozalia, mergand spre patul Arishimei, de parca noi nu eram acolo. M-am holbat la ea. Chiar ne-am pierdut farmecul de tot?!
Pfff… tocmai am ajutat o persoana mai dulce decat si-ar putea imagina cineva, cum sa putem speria? Cel putin, nu pe cei din casa asta.
Fata a pus mana pe fruntea albastrelei, inchizand ochii. A stat asa cateva minute bune, timp in care innebuneam de-a binelea. Apoi a schimbat locul, punand palma pe pieptul frumoasei adormite. Peste cateva momente a deschis ochii mirata si speriata.
-E ca si cum ar fi moarta. Simt cum ii curge ceva in vene, dar nu are puls, adica inima nu-i mai bate. Nu am mai vazut ceva asemanator. Si nici nu respira. A zis, privind abdomenul Arishimei, ce nu se misca. M-am uitat surprins la Itachi.
-Doar nu crezi ca…
-Ba da. Noaptea fara luna a accelerat transformarea.
Asta mi-a raspuns la intrebari. Dar totusi, cand se va trezi, va putea sa se stapaneasca la fel de bine ca pana acum? Sau va fi nevoie sa se sacrifice unul?
Cap. 06 ~ Va fi complet?! ~
Ma gandeam la ceea ce a spus Dei’ in aceasta seara. Si daca stau sa ma gandeasc, are logica. Cum a putut un singur om sa distruga unclan intreg de cel putin 30 de vampiri? E clar ca nu numai focul ma distruge sau, ma rog, tot ce lasa in urma foc, dar trebuie sa mai fie ceva, cu viteza noastra Orochimaru nu ar fi prins nici unul dint-ai mei. Sau poate au vrut sa fie prinsi? Dar atunci de ce mama m-a lasat in viata? Si daca vroiau sa se omoare, de ce nu incepeau sa se lupte intre ei? Si daca Orochimaru i-a distru pe toti ai mei, cum as putea eu, una singura, sa ma pun cu el? Dar daca nu a fost singur? Daca ar fi avut o armata de ninja, care stiau sa foloseasca katon, ar fi avut o sansa. Sunt sigura ca toti adultii si-au aparat copiii. Asa cum mama m-a aparat pe mine. Dar asta ar insemna ca nu sunt singura supravietuitoare? Sau ca sunt ultima care a ramas in infern? Si totusi nu ar avea sens. Era clar ca pe langa slabiciunile enumerate de Deidara, era ceva mai puternic ca focul, care sa aiba efect imediat si fara tipete prea multe. Dar atunci, amintirea mea din acea noapte sa fi fost Genjutsu? Tot focul sa fi fost doar o iluzie? Pentru ca atunci cand Allen m-a gasit, mi-a zis ca aveam pete pe piele. Iar daca era asa de mult foc, muream, mai ales ca era prea mica ca sa ma pot apara. Cat de putin o fi fost, cert este ca au folosit si foc.
Capul incepea sa imi bubuie. Am tipat. Prea multe intrebari, prea putin timp. In curand, zilele acestea daca nu chiar acum, voi deveni vampir complet si probabil amintirile mele imi vor fi sterse. Dar am o idee. Echipei mele i-am spus ca in acesta noapte voi dormi in fosta casa a lui Allen, cea din padure. Au aprobat intelegatori si mi-au spus ca maine este inmormantarea, pe la pranz. Deci nimic nu ma oprea sa merg acasa. Desi capul inca ma durea, m-am ridicat tremurat si am inceput sa alerg spre vest. In cateva minute eram in fata usii. Am deschis-o temator, iar acolo erau coechipierii mei. I-am privit uimita. Cum de nu le-am simtit mirosul sau chackra? Chiar atat de rau sa ma doara capul. M-am uitat la Kakashi si dadea dezaprobabor din cap. Am inceput sa numar zilele. 1, 2, 3, 4…31 septembrie. Mi-am marit ochii de soc.
-Ma puteti certa mai tarziu, va rog? Am ceva foarte important de facut. – le-am spus si am alergat spre camera mea, de sus. Am umblat prin sertare pana ce am dat de hartie si un pix. Am coborat inapoi in sufrageria incapatoare si am inceput sa imi scriu “povesteaâ€. Am luat-o cu inceputul, de cand m-a gasit allen, pana in prezent. Am evitat numele celor din Akatsuki, pentru ca nu le placea sa fie cunosctuti pe adevaratul nume. 30 de minute. Atat mi-a trebuit sa scriu si sa imi amintesc tot ceea ce facusem. Am aranjat foile, le-am pus teanc una peste alta. Apoi am ridicat privirea spre Kakashi, care abea acum am vazut ca avea Sharingan-ul activat, la fel si Sasuke.
-Ii cunosti bine, nu? – m-a intrebat sensei, privindu-ma ciudat. Stiam la cine se refera si am aprobat din cap. Ei, chiar daca nu s-au uitat la ce am scris, mi-au vazut miscarile maini, deci si-au dat seama de toata povestea mea. Am lasat capul in jos.
-De ce ai scris tot? – m-a intrebat brunetul punandu-si mainile in san.
-Pentru ca zilele acestea transformarea mea va fi completa, adica peste trei zile. Va fi ziua mea si ziua in care clanul meu a fost distrus. In fine, cert este ca transformarea completa imi va lua o parte din amintiri si nu vreau asta. Imi va lasa numai ce este esential, precum ca am fost gasita de Allen, ca a murit si ca fac parte dintr-o echipa de inca 4 persoane si un sensei. Dar nu imi voi aminti nimic petrecut cu voi sau cel putin numele voastre sau a tuturor cunostintelor mele. Imi voi uita pana si povestea. – am spus, lasand capul in jos strangandu-mi pumnii. –De ce sunteti aici? – i-am intrebat.
-Pai s-a intamplat ca in momentul in care ti-am auzit tipatul clona ta sa dispara instantaneu. Tie ti se pare cava normal? – a spus Sakura ranjind. Acum eram socata. Nu era de loc normal sa se intample asta. Cum adica clona adisparut in momentul in cre am tipat? Am incercat sa imi maresc coltii, dar nu am reusit. Era ceva total alarmant. Ce era deosebit la aceasta noapte? Inainte sa se intunece avem mirosul viteza si putere.
-Lee, acum 8 ani, pe 31 septembrie, a fost noapte fara luna? – a stat putin sa se gandeasca.
-Da! De ce intrebi?
-Pentru ca Zoe e prea linistita si nu imi pot controla coltii. Iar daca acum 8 ani, pe 31 septembrie a fost noapte fara luna, inseamna ca asa a reusit Orochimaru sa imi omoare clanul. – acum incepeam sa mormai, mai mult pentru mine. Ma plimbam prin camera. Asta sa fi fost cel mai mare ajutor al acelui nenorocit? Pentru o noapte sa fiu doar om? Am reluat scrisul, lasand sa curga pe hartie si ceea ce mi-am dat seama acum. Eu, da poate ca pot fi om pentru o noapte,pentru ca sunt pe jumatate umana, dar mama, tata? La ei nu ar avea nici o legatura. Sunt singura semi-vampir din tot clanul. Ma rog, acum sunt singura in viata din tot clanul. Si pana la urma, de ce eram singura semivampir? Mai erau copii in clan? Uff! Ce imi vine acum cu toate intrebarile? Poate frica ca nu voi mai sti nimic dupa ma face acum sa scot la iveala tot ce ma sacaie. Sau poate ca este doar curiozitatea. De obicei, Zoe raspundea la majoritatea intrebarilor despre vampiri, iar eu doar transmiteam mai departe. Shizune sa fi stiut despre asta?! De aceea sa ma fi atacat, mai devreme? Sa fi fost pusa de Kabuto? Daca asa este atunci ii sunt datoare pana in gat lui Deidara. Am inhalat nervoasa. Dar… nu mai pot detecta persoanele din camera dupa miros. Coltul drept era crescut doar pe jumatate si nu il puteam face mic la loc.
-Cine e Deidara? – a intrebat Lee ridicand sprancenele. M-am uitat la el putin sceptica. Ce treaba are Deidara cu toate astea?! Si de unde a aflat el de blond?
-Ai spus ca ii esti datoare lui Deidara asta pana in gat… – m-a lamurit Sakura, vazandu-ma incruntata. Doar nu… Oh Doamne.
-Am zis toate astea cu voce tare?!
-Pai, da. Asta si ai scris mare pe foaie Deidara. – a ridicat Naruto din umeri. Am injurat printre dinti. Am mai inspirat o data adanc, sperand ca Zoe sa fie acolo, in interiorul meu si sa se infurie pe mine ca mi-a scapat asa ceva. Dar nu era. M-am incruntat.
-Frate, e atat de usor sa ma calmez acum, dar totusi… UNDE E ZOE?! – am zis, lasandu-ma pe spate, pufaind nervoasa. M-am uitat in jos, la foaia pe care am scris numele blondului. Ce as fi putut sa le zic? -Lee, da-mi o palma! – am mormait. Poate o pot trezi pe Zoe asa.
-Vrei sa raman fara mana?!
-Plezneste-ma! – am tipat la el, aproape ingrozita. Avenit si m-a lovit. Ciudat, dar durea.
-De ce nu ma doare mana? Si… de ce esti asa de moale? Arishima, ce se petrece?!
-As da orice sa aflu…
-Sasuke, ai observat asta? – m-a intrerup sensei, incruntandu-se.
-Da, e foarte ciudat. Abea pot tine Sharingan-ul activat. Chackra ei creste cu fiecare minut. – a oftat brunetul, apoi a continuat. –Esti sigura ca peste trei zile vei devenii vampir complet? – eu am aprobat din cap. O durere insuportabila mi-a inundat tamplele, provocandu-mi sustinerea dreapta aproape imposibila. M-am prins de manerul canapelei, strangand tare. Era ciudat. Durerea s-a intensificat, dar peste cinci minute nu am mai simtit nimic, doar am cazut la pamant intr-o stare de somnolenta neobijnuita.
Deidara P.O.V.
Am lasat pelerina in cuierul din coltul camerei si am iesit afara. Fantul adia usor, ducand mirosul de trandafiri, undeva departe, improscand imprejurimile cu acea aoma inconfundabila. Ii zisesem lui Pain ca plec sa ma plimb, asa ca nu aveam de gand sa stau pe loc. Am sarit pe acoperis, de unde Sasori privea spre casa albastrelei. Avea ochii visatori si m-am gandit ca nu ar fi frumos din partea mea sa il deranjez. Observasem ca si el era fara pelerina. Tacerea a fost sparta. Nu de mine, nu de el, ci de tipatul, aproape insangerat, al fetei ce plecase mai devreme. Ne-am uita unul la altul apoi am strigat in acelasi timp:
-Itachi! – dar o facusem de geaba, el deja alerga spre ruta obijnuita care duce la casa lui Allen. Speriati, am luat-o dupa el. Daca tipa, Shizune parca, avea ajutoare si a ranit-o pe albastrea? Am marait inconfortabil. Nu era stilul meu sa vad partea goala a paharului. Am ajuns destul de repede, cam in 20 de minute. In mod normal faceam cam o ora pe drum. Cel mai ciudat era ca am auzit tipatul de la departare mare.
Am sarit in dreptul ferestrei din sufragerie, urmarind ce se intampla acolo. Sprancene stufoase o pleznea de pe Arishima. Am vrut sa intervin, dar mana lui Uchiha imi statea in cale. Am putut auzi doar ceea ce vorbeau fratele lui Itachi si Jounin-ul. Iar apoi, am observat cum albastreaoa cadea la pamant inconstienta. Nu m-am gandit la pagube, am disparut intr-un nor de fum aparand exact acolo, prinzand-o inainte sa se loveasca. Nu imi pasa ca toti din camera, mai putin cei doi cu Sharingan se uitau ciudat la mine. Vroiam doar ca ea sa fie in siguranta. M-am indreptat cu pasi mici spre scarile ce duceu la camera tinerei, iar langa mine au aparut Itachi si Sasori. Nu mi-a scapat ca era o foaie pe care scria mare si clar numele meu. Am ranjit subtil. Mda, nimeni nu scapa de sarmul “Deidaraâ€. Apoi mi-am amintit ceva.
-Daca mai dai o data in ea, nu voi fi bland! – am marait spre Sprancene-Stufoase. El s-a incruntat si mai rau. Apoi m-am intors spre Sasori. – Du-te si spunei ca plimbarea mea va fi mai lunga decat ma asteptam.
-Esti prost? Chiar crezi ca o voi lasa DOAR cu tine intr-o camera?!â€
-Aaa… da, cred! – am zis nervos. O mana micuta s-a asezat pe pieptul meu si m-am uitat in jos. Am vazut-o pe Arishima incruntandu-se. Am fost aruncat intr-un perete, cu ea inca in bratele mele.
-Viseaza… – m-a lamurit Itachi.
-Astea da cosmaruri… – am bombanit nemultumit. Am reluat drumul spre dormitorul fetei, nebagand in seama susotelile din camera.
-Hei, blondu-le, lasa-ne coechipiera in pace! – a tipat unul caraghios, pe care l-am presupus Naruto.
-El e Kyuubi? Mda… i-am promis ca nu ne atingem, asa ca hai sa ne grabim, altfel sar la bataie. – a zis roscatul strambandu-se.
-Da’ misca-te la acoperisul tau de visator, nu te tine nimeni aici!†– am marait iar la el.
-Ba de fapt ma tine! – a ranjit, facnd semn spre mana lui ce era caprurata de o mana a Albastrelei. Am pufait nevos, pana am ajuns, intr-un final, in camera, surpriza, bleo. Ultima data cand am intrat acolo era verde mar. In urma noastra era doar Jounin-ul. S-a srpijinit de tocul usii, privindu-ma cum o asez pe fata incep pe patul ei.
-Kakashi… o placere sa te intalnesc din nou. – l-am auzit pe Itachi vorbind.
-Nu pot spune acelasi lucru, mai ales in aceasta ipostaza. – am murmurat, facand semn apre tanara.
-De asemenea. – a raspuns tipul de la usa, probabil neauzindu-ma. –Ar fi deranjul prea mare sa va pun cateva intrebari? Nu despre Akatsuki, ci despre legatura voastra cu ea. – noi am aprobat din cap, la cuvintele acestuia.
-Depinde de intrebare. Daca nu raspundem, inseamna ca pur si simplu este prea… personal. – a zis Uchiha, imediat dupa auzind o zarva incontrolabila, provenind de la parter.
-Sasuke, tine-i acolo. Altfel toti veti face 2000 de flotari! – a tipat Jounin-ul, probabil enervat. –De cand o cunoasteti?
-De… - am inceput sa numar pe degete – 6 ani.
-Cate stie despre voi?
-Destule cat sa isi dea seama ca nu noi suntem aia rai. – a replicat Sasori, incruntandu-si cipul ala de piatra al lui.
-Ce vreti de la ea?
-La inceput, sa faca parte dintre noi, dar cand ne-a refuzat de 5 ori, am renuntat si am ramas… prieteni. - a zist Uchiha. –Ne ajuta, o ajutam. – a continuat ridicand din umeri.
-Ce ati vrut sa ziceti prin: Mda… i-am promis ca nu ne atingem? – de data asta, pentru cateva secunde, am tacut toti malc. Pana la urma, am oftat si am raspuns eu.
-Ne-a pus conditii. Nu ne atingem de persoanele pe care le cunoaste, la care tine sau care o cauta, cel putin nu fara motiv intemeiat. - Kakashi a aprobat din cap, strigand dupa una, Sakura, care a aparut intr-un nor de fum in fata sensei-ului ei, cu spatele la noi. Si am recunoscut-o.
-Hei, tu esti tipa care era sa il omoare pe Sasori! – am replicat batand din palme. Roscatul a mormait enervat, intorcand capul ca un copil suparat. Fata doar a ridicat din umeri, ignorandu-ma.
-Sakura, iti poti da seama ce are?
-Nu sunt sigura. Pielea ei este foarte groasa, iar vindecarea ei naturala, este exagerat de rapida. In mod normal ar trebui sa fie apoape complet vindecata. Dar vreau totusi sa incerc. – a zis rozalia, mergand spre patul Arishimei, de parca noi nu eram acolo. M-am holbat la ea. Chiar ne-am pierdut farmecul de tot?!
Pfff… tocmai am ajutat o persoana mai dulce decat si-ar putea imagina cineva, cum sa putem speria? Cel putin, nu pe cei din casa asta.
Fata a pus mana pe fruntea albastrelei, inchizand ochii. A stat asa cateva minute bune, timp in care innebuneam de-a binelea. Apoi a schimbat locul, punand palma pe pieptul frumoasei adormite. Peste cateva momente a deschis ochii mirata si speriata.
-E ca si cum ar fi moarta. Simt cum ii curge ceva in vene, dar nu are puls, adica inima nu-i mai bate. Nu am mai vazut ceva asemanator. Si nici nu respira. A zis, privind abdomenul Arishimei, ce nu se misca. M-am uitat surprins la Itachi.
-Doar nu crezi ca…
-Ba da. Noaptea fara luna a accelerat transformarea.
Asta mi-a raspuns la intrebari. Dar totusi, cand se va trezi, va putea sa se stapaneasca la fel de bine ca pana acum? Sau va fi nevoie sa se sacrifice unul?
P.S.: Ăăă... nimic 
![[Imagine: 40241432_UBASAWIFV.jpg]](http://4.bp.blogspot.com/-h4r02eu0Ja4/TgsBzgBO2iI/AAAAAAAACyA/VHAkRp14oC0/s1600/40241432_UBASAWIFV.jpg)