Asiaticii manâncă ciudăţenii: scorpioni, şerpi, gândaci şi chiar pisici şi câini. Totuşi, o poveste care a ieşit la iveală prima dată acum aproape 15 ani, a reînviat zilele trecute, iscând un scandal de proportii.
Nu poate fi considerat macabru, şocant, inuman. Nu există cuvinte îndeajuns de dure, care să caracterizeze comportamentul unor oameni. Este vorba despre chinezi şi taiwanezi care se hranesc cu fetuşi umani, avortati.
Prima dată s-a aflat despre această practică în 1995, când cotidianul The Eastern Express a publicat un amplu material referitor la acest aspect. Reporterul Bruce Gilley a reuşit să convingă pe cineva de la un spital că e de încredere şi a cerut apoi să cumpere nişte fetuşi, spunând ă e bolnav şi, aşa cum auzise, dacă va mânca aşa ceva, se va simti mai bine. Asistenta cu care a vorbit i-a spus că tocmia li se terminase stocul, dar nici o problemă, poate să revină în câteva zile. Şi, aşa a fost. Îl aşteptau 10 fetuşi, pe care putea să-i cumpere şi cu 10 dolari bucata. Ce nu se vindea, era luat de medici.
Situatii asemanatoare au fost ulterior semnalate şi de revista Next Magazine, din China, iar în 2006, un material amplu a fost publicat de cotidianul german Spiegel.
Un alt caz macabru a fost prezentat de ziarul Eastweek, în 2001, când au fost publicate poze cu un taiwanez care se hranea cu un fetus prajit, aşezat pe un platou, ca un pui.
Zilele trecute, au aparut alte poveşti, preluate imediat de publicatii din întreaga lume. Mai ales că au apartu şi filmulete mai mult decât şocante, pe YouTube. Despre ce e vorba? Potrivit The Seoul Times, chinezii bogati manâncă o delicatesă... supă de fetuşi. O farfurie din această mâncare costă 4.000 de dolari şi se spune că face bine la potenţă, sanatate în general şi la un aspect luminos al pielii.
Link sters de mod, a.k.a DiZ.
Nu stiu ce parere aveti voi,dar mie mi se pare groaznic. Chinezii sunt niste nenorociti.Criminali care trebuie sa moara. Nu numai ca ucid catei,pisici etc. Pentru ca se omoara intre ei.