Åži au jucat ÅŸah

[Robb']

Åži au jucat ÅŸah

Prolog

Viaţa lui păruse întotdeauna un joc simplu, pe care oricine îl putea câştiga dacă-şi punea creierul la contribuţie. Dar în ziua de azi, mulţi nu mai gândesc, ci doar fac, aşa că nimeni până în momentul de faţă nu-i tulburase traiul de viaţă liniştit şi fără probleme.

Iar el, trebuie să recunoaştem, fusese şi încă era un tip blând, cu maniere şi foarte calm. Nu iubise vreodată pe cineva - poate că ţinuse la părinţii lui, dar atât - credea că dragostea te face moale şi că oricum, cei dragi pier şi tot tu eşti cel care suferă. Aşa că, încercase să nu se apropie prea mult de nimeni, călătorise mult după moartea părinţilor, vizitase tot felul de ţări şi oraşe, dar fără să-şi facă vreun prieten sau ceva asemănător.

Avea cunoştiinţe şi amici, la care putea oricând să renunţe cu ajutorul unei supradoze de somnifere sau o împuşcătură în tâmplă, dar a doua metodă făcea prea mult deranj şi nu dorea să lase mizerie atunci când va pleca din lumea celor vii. Dar ştia că asta nu se va întâmpla curând, nu acum, când cineva spărsese zidurile de apărare din viaţa lui şi intrase neinvitată, o necunoscută enervantă, aşa o considera el.

Întâlnirea lor fusese de'a dreptul banală, se cunoscuseră în tren, unde se afla şi acum protagonistul nostru. Dar să lăsăm prezentul pentru câteva minute, vom vorbi mai târziu şi despre el.
Era o zi ploioasă, urâtă, tristă şi când intrase în tren, se simţea singur, de parcă-l părăsise iubita de curând sau îi murise pisica. Dar aceste două lucruri nu se întâmplaseră niciodată, era doar vremea de vină pentru starea de melancolie profundă ce-o avea în clipele acelea.
Îşi făcuse loc pe coridor printre zecile de oamenii foarte vorbitori şi agitaţi, iar nu după mult ajunsese în compartimentul lui.
Intrase cu paşi apăsaţi, nu dăduse atenţie prea mult domnişioarei ce citea o carte şi ce avea să'i fie parteneră pentru trei-patru ore , apoi îşi pusese geamantul cu gesturi elegante pe raftul de sus. Scosese o ţigară din pachetul din buzunar, scosese şi bricheta, se aşezase foarte uşor pe canapeaua din faţa fetei şi fără a scoate o vorbă, aprinsese ţigara.
- N-ai voie să fumezi în tren, un glas ce semănă cu cel al privighetoarei îi inundă urechile. Îşi ridică privirea spre „vinovată” .
- Cine zice asta? Tu, sau regulile? o întrebă el atunci pe un ton chiar calm, atât de profund şi fascinant încât orice vorbă scoasă părea mirifică.
- Eu! Åži regulile, dar mai mult eu...
Necunoscuta îşi lăsă cartea pe genunchi , ridicându'şi privirea de un verde apăsător către tânărul fumător , care încă nu stinsese ţigara.
- Şi cine eşti tu ? strânse ţigara în pumn, stingând'o în felul acesta , iar un zâmbet de copil i se aşează fetei pe chipul îmbujorat.

Stând acolo şi privind făptura din faţa lui, se întreba câţi ani putea avea. Nu trecea de optsprezece, asta era sigur. Era un copil, unul plăpând şi delicat, dar unul frumos dezvoltat când venea vorba de trup. Părul avea culoarea focului, ardea în soare şi ochii păreau două smaralde gingaşe, dacă există aşa ceva. Era frumoasă şi el trebuia să recunoască asta.

- Medeea , sau Meea. O necunoscută pentru tine, domnule fumător enervant!
- Eşti o puştoaică, îi zise rece şi clătină din cap.
Domnişioara se strâmbă , îşi dădu ochii peste cap şi îşi îndreptă atenţia spre cartea ei.
- Dar eşti una drăguţă. Eu sunt David, glasul său nu se schimbase. Deşi era rece, deşi dădea fiori, rămânea profund.

De la aceste vorbe simple, au început să poarte o conversaţie care s-a bazat mai mult pe ironii şi certuri, care a durat chiar patru ore, până au ajuns amândoi la destinaţia dorită. În Newcastle. Acolo, drumurile lor s-au despărţit, nici unul dintre ei ştiind că aveau să se întâlnească din nou , într'o circumstanţă deloc plăcută. Dar vom vorbi despre asta altcândva, nu azi şi nici mâine.

Să ne întoarcem la David al nostru, ce acum pleca din Boston în Londra, cu trenul. Nu dorea să viziteze pe cineva, ci doar să străbată străzile oraşului de unul singur, să'şi aducă aminte de nimicurile importante din viaţa lui.
Şi'a lipit capul de fereastra rece şi a închis ochii, oftând prelung. Amintirea făpturei enervante îl ucidea.

[Julliette .]

AÅŸa bun . Eu sunt prima xD .
Ai început drăguţ , dialogul a fost sec, după părerea mea poţi să îl schimbi . Nu ştiu , poate pe ea o deranja fumatul , el trebuia să întrebe, apoi o glumă şi staff-uri din'astea .
La sfârşit de tot ai făcut o greşeală fatală , care m-a făcut să râd .
Din câte ştiu eu Bostonul e în State şi Londra e în England ... Şi să ajungi de acolo dincolo cu trenul ... Poate peste mai mulţi ani ... Evident, dacă acţiunea ta se petrece în ziua de azi chestia aia e imposibilă .
Oricum , naraţiunea şi desrierea ( deşi foarte puţină ) se îmbină foarte bine .
Aştept un next cât de curând , Robb , dude !

XOXO , Firefly .

[Daria v2]

Ouh, am trecut pe la tine datorită cererii de la critics. Ai un stil simpluț, poate prea simpluț după gustul meu. Mai unește paragrafele, sunt prea dezbinate și ca un prolog nu pot spune că este prea strălucit, cel puțin dialogul l-a stricat. Dialogul trebuie să fie unul incitant după părerea mea, să fie interesant, în schimb, la tine a fost cam banal, nu a fost ceva prea surprinzător, cel puțin faza cu „ ești o puștoaică ” nu a fost prea plăcută din partea lui David, credeam că o să îl conturezi altfel, ca un bărbat inteligent care nu folosește cuvinte ge „ puștoaică ” și intră în discuții cu tinere care spun că este fumător, și enervant. Și mai ales, este cam previzibil, ăștia doi cred că ajuns să fie împreună, no? Sper să n-am dreptate. Al doilea lucru ar fii că este extrem de scurt, gândește-te la un capitol de al tău ca la un episod dintr-un serial, și ia- gândește-te, cât timp te-ai uita la un episod bazat doar pe ze ai scris? Zece minute, cinci? Problema asta o am și eu, deci pot spune că se poate repara prin mai multă muncă o.o?
Anw, este un început drăguț, dar cred că se poate și mai mult.

P.S.: am scris mai la grabă, sper să-mi scuzi greșelile sau incoerențele.
Edit: titlul este genial dacă vei știi să-l pui în valoare.

[βεκi]

Bam ! Si am aterizat...
M-a atras mult titlul. Simplu, interesant si foarte original. Chiar ma intreb care este legatura cu ficul. Prologul mi se pare foarte ok, imi place modul tau de a scrie. Este foarte simplu si accesibil, I mean, l-am citit foarte usor si repede. Asta ma atrage pe mine de cele mai multe ori, deci felicitari din acest punct de vedere.
Yep, cum au zis si ceilalti useri, ai niste lipsuri pe la modurile de expunere, in ceea ce priveste descrierea. Puteai sa ni-l descri mai mult pe acest David, acolo l-a inceput, dar din moment ce este doar prologul, presupun ca o vei face mai mult pe parcursul capitolelor. Mai mult a dominat dialogul, care in unele parti putea fi schimbat, pe acolo pe la sfarsit. Sa il "umpli" putin, cum sa-ar zice : )). Puteai descrie putin mai mult sentimentele barbatului, gandurile acestuia fata de acea straina si atmosfera, care parea, in acel moment, foarte tensionata.
Eu nu stiu cum ajungi de la Boston in Londra, insa nu ma deranjeaza daca este vreo greasala sau nu, atata timp cat ceea ce scri tu se numeste fictiune, ceea ce inseamna ca tu esti creatorul, cel care decide ce, cum si unde se intampla.
Greseli de tastare nu am observat, nu cred ca sunt, deci ma bucur ca iti corectezi lucrarea inainte de postare. Si aranjarea ta in pagina imi place foarte mult. Cum am mai zis, foarte accesibila, usor de parcurs : ).
Pai, mie chiar mi-a placut acest inceput si mai facut al naibii de curioasa. Astept continuarea si sunt nerabdatoare sa vad ce se va intampla. So, spor la scris si multa inspiratie.