03-01-2011, 11:17 PM
Doresc orice fel de critici.
ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRĂIESC
Cap. 1
Avuse loc o crimă.Pe orice profesor pe care l-ai întreba despre clasa aceea, ţi-ar fii răspuns că are cei mai silitori şi inteligenţi elevi din şcoală, iar acum mă întrebam care dintre acei elevi a fost ucis. Spaima se împrăştiase printre copiii din jurul meu la aflarea veştii.Directorul intră în clasa nostră şi ne povesti incidentul cu un ton aspru şi rigid. Faţa lui după care se putea citea teama era crispată , ceea ce era de înţeles. M-am ridicat prima, luând hainele din cuier ale copiilor din clasă şi ajutând pe unii din ei să se îmbrace şi să iasă din încăpere. Nu ştiam cum se întamplase, cum murise, însă din ceea ce discutau nişte adulţi pe coridoare aflasem că aceea clasă era în ora de sport, iar acea oră se desfăşoară în sala de sport. Mai aflasem că băiatul ucis se afla în sala de clasă, nu la sală. În timp ce coboram scările am călcat pe niste cioburi, multe cioburi. M-am uitat spre ceilalţi copii şi i-am ajutat să coboare scările mai repede spre ieşire.Nici nu mi-am putut îndrepta capul spre uşa clasei în care se întâmplase totul. În mai puţin de cinci minute şcoala a fost părăsită de elevii speriaţi şi curioşi, în schimbul lor venind maşini de poliţie şi ambulanţă. Inima îmi bătea ca nebuna, capul îmi zvâcnea, simţeam că totul se întamplase prea repede,eram uimită de ceea ce abuse loc.
Nu orice fel de criminal ar fii în stare de aşa ceva, într-o şcoală, decât unul profesionist. Eram curioasă, însă nu vroiam să aflu mai multe pentru că mă nelinişteau complet şi îmi furau pacea. Era trei după-amiază, însă mai era puţin şi se întuneca. Am grăbit pasul spre casă deoarece îmi era frig. Sau frică.
Din simplul fapt că doream nişte bani în plus mi-am propus cu trei luni în urmă să ajut învătătoarea din clasa a patra din şcoala nou construită cu copiii, lucrul manual, materialele necesare şi orele de muzică.Nu erau deloc mulţi bani şi nici nu mă aşteptam la asta, însă eram mulţumită.
Zi de zi veneam la şcoală şi îmi făcea mare plăcere să fiu ca un fel de învăţătoare pentru copiii cu şapte ani mai mici ca mine. Mă împrietenisem cu ei şi învăţătoarea avea încredere în mine. Până azi. Astăzi când mi-am propus să nu mai păşesc în acel loc niciodată.
Priveam oamenii de pe stradă ca şi cum ei aveau ceva să-mi ascundă, acest eveniment mă marcase şi nu ştiu de ce, avem impresia că încă nu se treminase.Mi-am strans geanta la piept.
Mai aveam de trecut o strâduţă mică pentru a ajunge în faţa blocului în care locuiam cu părinţii. În faţa mea, jos îmi puteam vedea umbra întunecată conturată de luminile puternice ale farurilor unei maşini. M-am întors speriată. Era o maşină pe trotuar! M-am îndepărtat observând că maşina se apropia cu viteză spre mine. Eram buimăcită. Terifiată, mi-am dat seama că vor să mă ucidă. Cu greu am observat că în maşină erau patru oameni. Am alergat, dar orice faceam , mă puteau călca oricum. Am gonit spre crama din apropiere agăţându-mă de stâlpul rigid şi alb din faţa ei. Maşina repetă gesturile mult mai repede, însă nu mă puteau răni doar dacă izbeau zidul, şi asta nu ar fi fost posibil fără ca cel puţin autovehiculul să sufere. Acesta se îndepărtă. Ştiam că încă nu eram în sigurană, însă până să intru în cramă, coborî cineva din maşină cu un pistol şi se apropie de mine. Eram pur şi simplu stupefiată,nu mai aveam aer şi abia dacă mai puteam realiza ce se întâmplă. Individul stătea cu puşca în mână şi mă înconjura. Ştiam că nu era timpul să fac ceva greşit, însă eram disperată.
- Ce vrei de la mine?! am ţipat spre el, din vocea mea ieşind unde de frică.
- Dă-mi geanta. spuse el cu mâna tremurâdă fără să ezite şi uitându-se spre un mic obiect pe care îl ţineam în mână.
Geanta?! Era prea uşor. Îmi vroia geanta, era un hoţ, ce prostie era şi asta. Nu, trebuia să fie altceva. Într-o secundă îi pasasem geanta, iar el se lăsă puţin pe vine şi îmi aruncă pistolul. Ce să fac? Să îl iau?Prea târziu, nu era nici urmă de el. Am lăsat acolo pistolul şi am fugit spre blocul meu cât mă ţineau picioarele. M-am oprit în faţa lui stupefiată. Pielea mi se făcuse ca-de-gaină. Ceva luminase întunericul nopţii şi faţa mea palidă. Îmiîntoarsem capul cu mişcări robotice. Nu-mi venea a crede ochilor! Crama, acel loc unde se petrecuse acea teroare şi unde rămăsese pistolul explodase, fum,miros, zgomot toate îmi bonbardaseră pe loc capul. Nu aveam cuvinte, nu mai puteam gandi, nu mă mai puteam mişca. Întrebările nu mai aveau loc.Poate doar una, una care nu îmi dădea pace. Unde era lumea? Acela nu era un incident neobservabil, zgomotul, lumina, totul nu se putea sa nu capteze atenţia oamenilor. De ce nimeni nu mă ajutase?
Apoi, ceva îmi tăie din nou respiraţia. Priveam în vitrina blocului, şi în reflecţia ei îl puteam vedea pe el, individul care vroia să mă omoare. M-am întors repede. Ce avea de gând? Când se vor sfârşi toate?
Ţinea în mână o zgardă iar în acea zgardă ţinea o pisică. De unde luase pisica, ce infractor, după ce distruge o clădire şi face atâtea ar plimba o pisică?
Aceste întrebări nu îşi aveau sensul , ştiam că totul avea să continuie şi că nu se va lăsă până nu mă va omorî.
- Ce naiba ţi-am făcut ca să îmi faci asta?! ţipam în liniştea nopţii la tipul care nu era nici la zece metrii în faţa mea. Împuşcă-mă şi gata. Oricum , nu înţeleg ce sens ar avea! Ceea ce mă mira în acel moment era putearea pe ceare o aveam ca să ţip la el. Eram prea obosită să mai fac ceva, insă puteam ţipa.
Corpul meu nu cred că mai experimentase atâtea sentimente sau trăiri vreodată ca acum. Şi mereu îmi spuneam că nu se va termina. Nu se va termina.
Astept comentarii.
ÎNVAŢĂ-MĂ SĂ TRĂIESC
Cap. 1
Avuse loc o crimă.Pe orice profesor pe care l-ai întreba despre clasa aceea, ţi-ar fii răspuns că are cei mai silitori şi inteligenţi elevi din şcoală, iar acum mă întrebam care dintre acei elevi a fost ucis. Spaima se împrăştiase printre copiii din jurul meu la aflarea veştii.Directorul intră în clasa nostră şi ne povesti incidentul cu un ton aspru şi rigid. Faţa lui după care se putea citea teama era crispată , ceea ce era de înţeles. M-am ridicat prima, luând hainele din cuier ale copiilor din clasă şi ajutând pe unii din ei să se îmbrace şi să iasă din încăpere. Nu ştiam cum se întamplase, cum murise, însă din ceea ce discutau nişte adulţi pe coridoare aflasem că aceea clasă era în ora de sport, iar acea oră se desfăşoară în sala de sport. Mai aflasem că băiatul ucis se afla în sala de clasă, nu la sală. În timp ce coboram scările am călcat pe niste cioburi, multe cioburi. M-am uitat spre ceilalţi copii şi i-am ajutat să coboare scările mai repede spre ieşire.Nici nu mi-am putut îndrepta capul spre uşa clasei în care se întâmplase totul. În mai puţin de cinci minute şcoala a fost părăsită de elevii speriaţi şi curioşi, în schimbul lor venind maşini de poliţie şi ambulanţă. Inima îmi bătea ca nebuna, capul îmi zvâcnea, simţeam că totul se întamplase prea repede,eram uimită de ceea ce abuse loc.
Nu orice fel de criminal ar fii în stare de aşa ceva, într-o şcoală, decât unul profesionist. Eram curioasă, însă nu vroiam să aflu mai multe pentru că mă nelinişteau complet şi îmi furau pacea. Era trei după-amiază, însă mai era puţin şi se întuneca. Am grăbit pasul spre casă deoarece îmi era frig. Sau frică.
Din simplul fapt că doream nişte bani în plus mi-am propus cu trei luni în urmă să ajut învătătoarea din clasa a patra din şcoala nou construită cu copiii, lucrul manual, materialele necesare şi orele de muzică.Nu erau deloc mulţi bani şi nici nu mă aşteptam la asta, însă eram mulţumită.
Zi de zi veneam la şcoală şi îmi făcea mare plăcere să fiu ca un fel de învăţătoare pentru copiii cu şapte ani mai mici ca mine. Mă împrietenisem cu ei şi învăţătoarea avea încredere în mine. Până azi. Astăzi când mi-am propus să nu mai păşesc în acel loc niciodată.
Priveam oamenii de pe stradă ca şi cum ei aveau ceva să-mi ascundă, acest eveniment mă marcase şi nu ştiu de ce, avem impresia că încă nu se treminase.Mi-am strans geanta la piept.
Mai aveam de trecut o strâduţă mică pentru a ajunge în faţa blocului în care locuiam cu părinţii. În faţa mea, jos îmi puteam vedea umbra întunecată conturată de luminile puternice ale farurilor unei maşini. M-am întors speriată. Era o maşină pe trotuar! M-am îndepărtat observând că maşina se apropia cu viteză spre mine. Eram buimăcită. Terifiată, mi-am dat seama că vor să mă ucidă. Cu greu am observat că în maşină erau patru oameni. Am alergat, dar orice faceam , mă puteau călca oricum. Am gonit spre crama din apropiere agăţându-mă de stâlpul rigid şi alb din faţa ei. Maşina repetă gesturile mult mai repede, însă nu mă puteau răni doar dacă izbeau zidul, şi asta nu ar fi fost posibil fără ca cel puţin autovehiculul să sufere. Acesta se îndepărtă. Ştiam că încă nu eram în sigurană, însă până să intru în cramă, coborî cineva din maşină cu un pistol şi se apropie de mine. Eram pur şi simplu stupefiată,nu mai aveam aer şi abia dacă mai puteam realiza ce se întâmplă. Individul stătea cu puşca în mână şi mă înconjura. Ştiam că nu era timpul să fac ceva greşit, însă eram disperată.
- Ce vrei de la mine?! am ţipat spre el, din vocea mea ieşind unde de frică.
- Dă-mi geanta. spuse el cu mâna tremurâdă fără să ezite şi uitându-se spre un mic obiect pe care îl ţineam în mână.
Geanta?! Era prea uşor. Îmi vroia geanta, era un hoţ, ce prostie era şi asta. Nu, trebuia să fie altceva. Într-o secundă îi pasasem geanta, iar el se lăsă puţin pe vine şi îmi aruncă pistolul. Ce să fac? Să îl iau?Prea târziu, nu era nici urmă de el. Am lăsat acolo pistolul şi am fugit spre blocul meu cât mă ţineau picioarele. M-am oprit în faţa lui stupefiată. Pielea mi se făcuse ca-de-gaină. Ceva luminase întunericul nopţii şi faţa mea palidă. Îmiîntoarsem capul cu mişcări robotice. Nu-mi venea a crede ochilor! Crama, acel loc unde se petrecuse acea teroare şi unde rămăsese pistolul explodase, fum,miros, zgomot toate îmi bonbardaseră pe loc capul. Nu aveam cuvinte, nu mai puteam gandi, nu mă mai puteam mişca. Întrebările nu mai aveau loc.Poate doar una, una care nu îmi dădea pace. Unde era lumea? Acela nu era un incident neobservabil, zgomotul, lumina, totul nu se putea sa nu capteze atenţia oamenilor. De ce nimeni nu mă ajutase?
Apoi, ceva îmi tăie din nou respiraţia. Priveam în vitrina blocului, şi în reflecţia ei îl puteam vedea pe el, individul care vroia să mă omoare. M-am întors repede. Ce avea de gând? Când se vor sfârşi toate?
Ţinea în mână o zgardă iar în acea zgardă ţinea o pisică. De unde luase pisica, ce infractor, după ce distruge o clădire şi face atâtea ar plimba o pisică?
Aceste întrebări nu îşi aveau sensul , ştiam că totul avea să continuie şi că nu se va lăsă până nu mă va omorî.
- Ce naiba ţi-am făcut ca să îmi faci asta?! ţipam în liniştea nopţii la tipul care nu era nici la zece metrii în faţa mea. Împuşcă-mă şi gata. Oricum , nu înţeleg ce sens ar avea! Ceea ce mă mira în acel moment era putearea pe ceare o aveam ca să ţip la el. Eram prea obosită să mai fac ceva, insă puteam ţipa.
Corpul meu nu cred că mai experimentase atâtea sentimente sau trăiri vreodată ca acum. Şi mereu îmi spuneam că nu se va termina. Nu se va termina.
Astept comentarii.