ÃŽnainte de mine am fost eu

[ultimate wulf]

Capitolul VII: Adevărul

În Universul nostru existau trei mari categorii de imperii: Imperiul Morților care aparținea demonilor, Imperiul Terestru în care se găseau mereu în conflict zeii cu vampirii și Imperiul Ceresc în care îngerii domneau. Îngerii căzuți au fost acele creaturi care au încercat să obțină puterea atât în Ceruri cât și pe Pământ prin alianțe cu demonii. Alințele au fost descoperite de îngeri și aceia care au trădat au fost izgoniți. Li s-au tăiat aripile, au fost trimiși în lumea materială și au primit numele de “Cei Căzuți”.

Mă grăbeam către Avelon. Cu fiecare secundă pe care o petreceam în avion cu atât nervii mei se întindeau la maxim. Îmi revenisem complet din depresia mea și arătam din nou ca odinioară. Nu știam care era situația, cine declanșase războiul și cine încălcase vre-un tratat, dar știam că este timpul să lupt. După câteva ore infernale de zbor în care auzeam huruitul motorului în creier vedeam deja pe fereastră insula Avelon. Alexander mă privise tot timpul acesta. Tăcerea mă omora.
- Ți-a mai crescut părul, am spart eu gheața. Adică vreau să zic că e drăguț.
- Nu m-ai mai sunat, spuse el sec.
Îmi venea să pufnesc în râs, dar spre deosebire de el știam când să tac.
- Nici tu, am atacat eu.
- Tu ești regina. Tu ar trebui să-ți chemi supușii.
- De ce o ții sus și tare chestia asta cu regina? Nu îmi mai zice așa!
- Îmi cer scuze, maiestate, adăugă ștrengărește.
- Ai uitat ce era să se întâmple data trecută pentru că nu ai știut să taci?
Nu se schimbase deloc. Pe lângă faptul că arăta mult mai bine era la fel de prost și căuta moartea cu lumânarea. Mi-am înfipt unghiile în scaunul din piele pe care eram așezată numai ca să nu fac vreo prostie.
- Ai rămas la fel de impulsivă, observ.
- Iar tu la fel de sfidător. Nu mă supăra că s-ar putea s...
- S-ar putea să ce?
În nici măcar o secundă a fost deasupra mea. Eram țintuită de scaun de o forță mult mai puternică decât a mea. Așa ceva nu era posibil. Cum se putea ca el să fie... și dacă era, cum se face că a devenit atât de puternic în doar un an sau mai puțin.
- Cine ți-a făcut asta? Răspunde-mi!
- Nimeni nu îmi comandă mie. Vei vedea.
Începuse aterizarea. În câteva secundea avea să fiu cu picioarele pe pământ. Am coborât imediat ce trapa s-a deschis, Alexander urmându-mă. Știam cum încep războaiele. În sala de conferință a reședinței. Dacă nu se punea de acor asupra unui lucru începea bătălia. Dar de ce ar vrea vampirii să se bată cu noi? Vedeam cum aceștia împânzeau locul, dar nu erau doar vampiri, ci și demoni. Ceva nu era bine, cu siguranță nu era bine. Când am trecut pe lângă ei aceștia s-au aplecat în fața mea. Am intrat în reședință, am alergat către sala de conferințe și mi-am văzut familia acolo: Anastasia, Julieen, Louis și tata în capul mesei. În partea dreaptă erau câțiva reprezentanți ai vampirilor iar în partea stângă ai demonilor. Păreau toți foarte calmi. Se uitau la mine și mă citeau ca pe o carte deschisă. Vedeau pe fața mea nelămurire.
- Surioară, strigă Julieen, în sfârșit ai apărut.
- Ce naiba se întâmplă aici?
- Ia un loc, ordonă tata pe cel mai rece ton pe care l-am auzit de la el în atâtea milenii.
Alexander intră și el și se așeză lângă o vampă. Păreau că se cunosc și că se înțeleg foarte bine. Am mai aruncat un ochi în cameră încă o dată și am văzut lângă Louis pe cineva pe care nu observasem înainte. Era sora lui Alexander și era exact ca el. Cât timp am dormit? Mi-a fost rău o săptămână, nu trei decenii. M-am așezat pe un scaun și am așteptat. Un individ ciudat a aruncat o privire în cameră. În momentul în care m-a zărit a dat de veste că am ajuns. Zbieretele lui ar fi sculat și morții. Toți de la masă s-au ridicat. Eu nu aveam de gând. Tata a venit lângă mine și m-a tras de mână violent.
- Nu este nevoie să fi-ți dur cu ea, nu a învățat că în fața unui Creator trebuie să te ridici.
Am recunoscut imediat vocea. Era de neuitat un glas ca acela. Plind de invidie și de goană după putere. Era un nenorocit de înger căzut.
- Câtă modestie, acum vă spuneți Creatorii? am întrebat ironică.
- Nu te juca cu focul pentru că s-ar putea să te arzi prințesă.
- Un amărât ca tine convoacă atâta adunare? Acum ce vrei, Australia? Insulele Grecești?
- Vezi cum vorbești frumușico. Ar fi păcat să ți se întâmple ceva.
Eram recunoscuți pentru sarcasmul și orgoliul pe care îl aveam, atât zeii, cât și îngerii. Îmi plăceau demonii, ei nu mergeau pe atâtea amenințări. Ei tăceau și omorau.
- Nu eu am convocat nimic, ci șeful meu.
- Șeful zici? De când urmezi tu ordinele altora, Lucifer sau acum lucrezi cu jumătate de normă?
- Ar trebui să te...
- Nu vei face nimic, interveni o voce necunoscută. Pe ușa sălii intră un bărbat înalt, cu păr lung și negru. Era îmbrăcat cu un sacou foarte frumos. Toți cei din sală se aplecară în fața lui, eu fiind singura care nu se sinchisise nici măcar să se ridice de pe scaun.
- Pe cât ești de frumoasă, pe atât de inteligentă și orgolioasă. Poveștile despre tine sunt adevărate spre bucuria mea, zâmbi bărbatul.
- Cu cine am onoarea?
Era mult mai rafinat și mai manierat decât Lucifer. Timpul petrecut în inchisoarea de foc se pare că l-a lăsat cu sechele.
- Canaan. Doar Canaan.
Se apropie de masă și de mine. Știam ce avea să urmeze. M-am ridicat, iar el mi-a sărutat mâna.
- Nimeni nu l-a mai înfruntat pe Lucifer așa cum ai făcut-o tu, spuse încântat Canaan.
- Nimeni nu l-a cunoscut pe Lucifer așa cum am făcut-o eu, am adăugat în scârbă.
- Ridicați-vă, porunci Cannan.
Toți se așezară la locurile lor.
- Mă bucur că voi avea o mireasă ca tine.
Pentru câteva secunde nu am perceput bine cuvintele, dar când am realizat ce spuse am rămas înmărmurită.
- Se pare că nu ai fost anunțată. Vremea tatălui tău se apropia de sfârșit. În schimbul unui nou contract pe următoarele trei milenii mi te-a oferit pe tine.
Am aprobat din cap și mi-am mușcat buză, după care m-am uitat către tata.
- Tată, ce mi-ai zis tu când m-am născut?
Îl vedeam cum lasă capul în jos.
- Tată, te rog frumos să îmi zici.
Niciun răspuns.
- Ai zis că nu ne vindem familia, tată. Ai zis că familia este cea mai importantă și că nu o trădăm. Asta ai zis, tată! Asta ai zis în morții mă-sii de treabă, tată. De ce? Spune-mi de ce? Ce se întâmplă dacă eu nu vreau să mă căsătoresc cu tine, l-am întrebat pe Canaan.
- Contractul existrent cu tatăl tău este apropae de sfârșit. Pentru că el nu a fost un zeu născut din sânge pur a căutat diverse moduri prin care să rămână în viață. Daca nu încheiem un nou contract se va transforma în cenușă.
- Dar, tu ești un zeu pur, tată!
A urmat o liniște mormântală. Eu eram un zeu pur, la fel Julieen și Louis.
- Deci este o altă minciună de-a ta. Nici măcar nu sunt fiica ta. Cât ne-ai șters din memorie? Câte minciuni ai pus de la tine? Și cu Alexander ce ai făcut? A fost parte din planul tău? Tot ce ai făcut în ultima perioadă a fost din vina ta? Eu nu am fost bolnavă doar o săptămână, nu-i așa? Și asta din cauza ta, te hrăneai cu mine. Mă dezguști. Mi-e silă de tine și de locul ăsta.
- Antoinette, să nu judecăm prea devreme, interveni Louis.
- Îi iei apărarea? Deci și tu știai. De cât timp?
- Antoinette, te rog să înțelegi...
- Taci din gură mai bine. Văd că deja ai îmbrăcat-o cu hainele ei. Nu va ține înșelătoria asta. Nu așa cum ai vrea tu. Nu ai păcălit moartea frățioare, asta nu e Cornelia!
- Draga mea, se apropie Canaan de mine și îmi șopti, tu alegi ce vrei să faci. Te poți căsători cu mine și să îl salvezi pe cel care te-a crescut, sau îl poți lăsa să moară și dă te răzbuni. Mie îmi place orice variantă.