Love In Silence

[Verrine]

Bun deci ms ptr comentarii... cele existente si cele care au fost =))
Asa... continuarea.
Sper sa va plak:))

Capitolul XXXIII: Rascolind trecutul. “Promisiunea ramane promisiune!”

-Unde mergem?
Ok. Inca nu ma gandisem la acest aspect. La o adica aveam mai multe locuri in care ne puteam ascunde pana cand o sa gasesc un plan eficient de al opri pe Sasuke.
-Pentru inceput, o sa mergem spre Satul Ascuns in Ceata.
-De ce acolo?
-Vreau sa imprumut un jutsu.
Acesta ma privi suspicios, dupa care ofta.
-Deci sa-l furi.
-Da.
Bun, ma bucur ca nu era impotriva mea. Defapt, nu avea incotro. O sa fie o calatorie distractiv. Am fost mereu curioasa sa vad cum e sa calatoresti cu un tantalau; cred ca acum am oportunitatea de a afla.
Asadar… am pornit la drum. Ceea ce era surprinzator era faptul ca am mers in jur de jumatate de ora, iar Naruto nu a scos nici macar un cuvant. Puteam sa observ ca nu prea era in largul lui, iar acest lucru nu putea sa duca decat la o atmosfera linistita si apasatoare ce deveni in scurt timp plictisitoare.
-Sa stii ca daca planuiesti sa fugi sau ceva de genul asta nu o sa functioneze.
-Nu o sa fug,nu atata timp cand soarta Konohai e in joc.
Tonul serios cu care vorbi imi atrase pentru prima data atentia. Nu il vazusem niciodata asa… defapt nu credeam ca el poate sa fie asa. Imi aduce aminte de Ran… El si obsesia lui de a salva pe toata lumea… pur si simplu nu inteleg aceasta conceptie stupida. De ce sa salvezi pe cineva daca stii ca el nu ar face-o? Atat de ilogic…
Ne-am continuat drumul. Am parcurs cu Naruto cam jumatate din distanta pana cand la inserare. Am hotarat sa nu mergem noapte, deci am innoptam intr-o pestera din apropiere.
-Sakura… de ce vrei sa salvezi satul? ma intreba acesta in timp ce musca din pestele abea prajit.
Am stat cateva clipe sa ma gandesc daca ar fi bine sau nu sa-i spun. Nu stiam exact care vor fi consecintele, insa m-am gandit ca in loc de atmosefra aceea plictisitoare mai bine sa-i vorbesc despre intentiile mele.
-Am facut o promisiune.
-Promisiune? repeta acesta in timp ce isi schimba expresia curioasa intr-una uimita.
Eram sigura ca voia sa stie mai multe detalii, iar daca i-as fi raspuns cu un simplu “da” sigur ar fi continuat subiectul in stilul lui enervant. Prin urmare…
-Da… Am promis ca voi apara Konoha indiferent de situatie. A fost dorinta lui.
-A lui?
Nu i-am raspuns. Tot ce am facut a fost sa las capul in jos, incercand sa-mi ascund privirea trista.
-Haide spune-mi. Poti sa ai incredere in mine…
Nici de data aceasta nu i-am raspuns. Nu ma miscasem din pozitia aceea. Incercam din rasputeri sa alung acele ganduri cu Ran ce imi provocau o durere ingrozitoare.
-Stii… La inceput nimeni nu ma placea, toti ma vedeau ca pe un monstru… Iruka-sensei a fost prima persoana care mi-a vorbit, era singurul care voia sa fie in preajma mea.
Mi-am ridicat capul si l-am privit uimita. Vocea melancolica ce o a folosit-o imi arata ca nu erau doar vorbe in vant… Am auzit de la multe persoane ca Naruto a avut o copilarie dificila datorita Vulpii cu Noua Cozi, insa cum a pus el problema… Nu mi-am imaginat niciodata ca el s-ar putea simti asa…
I-am zambit.
-Ran… Numele lui era Ran. A fost prima persoana care mi-a fost aproape… a fost prima persoana care si-ar fi dat viata pentru a ma salva.
Am facut o pauza scurta in care am incercat sa-mi controlez respiratia.
-Inainte de a muri mi-a spus “Promite-mi ca o sa ai grija de Konoha. Promite-mi ca ai sa ai grija de ea cum ai avut de mine. Promite-mi ca o sa tii la ea cum ai tinut la mine.”
Aceasta era singura amintire clara pe care o mai aveam de la moartea lui… Toate acele cuvinte imi rasunau puternic in cap, ca un ecou, iar acele repetitii enervante pe care le facea pur si simplu ma inebuneau. Vocea lui ma trezi…
-Atunci nu te da batuta! Promisiunea ramane promisiune! spuse acesta cu un entuziasm ce a aparut de nicaieri. O sa te ajut, fii sigura de asta!
Ok. Asta devinde ciudat. Cuvintele lui trezira ceva in mine,nu stiam exact ce si nici cum sa denumesc acel sentiment.
-E o promisiune? intreb eu.
-Fii sigura! a raspuns acesta plin de hotarare ce ma mobiliza si pe mine.