AnimeZupCăutare

RE: Culoriile copilariei original fiction by me:P

Culoriile copilariei original fiction by me

Capitolul 1

Ce se poate spune despre o persoana care sufera?Mai ales cand acea persoana eram chiar eu si vazand cu ochii,mei ce mi se intampla una din acele istorii pe care niciodata nu esti in stare sa le intelegi la timp si din cauza careia eram gata sa urlu uitand ca plansul e atat de caraghios.
Ma cheama Lucia.La drept vorbind am o varsta fara importanta.Frate-meu,Emanuel,e mai mare decat mine si de aici mi se trag foarte multe necazuri.Ieri,de pilda,ma gandeam ca intr-o buna zi are sa se produca un cutremur.
S-au adunat prea multe in sufletul meu,incat explozia ar putea fi prevazuta daca mama s-ar uita macar o clipa serios in ochii mei.Nimeni,insa,nu ma ia in serios.Sunt un zero.Mi se arata pe fata ca nu insemn nimic pentru nimeni.Evident,asta ma scoate din sarite.Pana cand?Ma intreb,albastra de furie si-mi raspund singura:''Ah!lasa!Am sa va dovedesc cat de rau va inselati asupra mea!''
Nici mama (de tata n-are rost ma mai vorbesc),nici n-au banuit, mai mult decat atat nici nu le-ar trece prin minte,ca sufar de gelozie,plus o suta de sentimente contrarii.
Pe zi ce trece sunt tot mai geloasa pe fratele meu din zeci de mii de motive,insa principalul e tocmai faptul care ma calca pe nervi:el e baiat si pe el il iubesc toti,pe cand eu,ei da,cu mine se petrece un lucru extrem de grav.Si pe deasupra mai sunt considerata si mica,rea si culmea de obraznica.
Fratele meu se bucura de toate laudele iar despre mine nimeni,nici macar matusile mele stafidite nu spun o vorba de bine.
Situatia,zici eu, a devenit intolerabila.Nu mi se da atentie,nu sunt consultata in problemele de familie.Mama spune cam asa:''Eh!Lucia,n-are pic de bun simt!''Ceea ce ma enerveaza teribil.
Poate nu spune chiar asa,orcum insa,sunt mereu un element secundar,iar fratele meu totdeauna se afla in frunte.
Cu ce drept?Sigur,la scoala ia numai note de 10,e ordonat si silitor,nimic de zis,dar si eu as putea fi la fel ,numai ca de la o bucata de vreme nu mai vreau.De atunci de cand frate-meu a inceput sa-si dea aere de superioritate fata de mine si tata nu l-a pedepsit.
Am incercat mai intai sa ma impun,adica sa mi se recunoasca personalitatea.
Ce vina am ca trebuie sa port fuste si n-am voie sa fluier si nici macar sa arunc de pe pod pietre in apa?
Frate-meu de ce are voie sa joace fotbal si eu nu? De unde pana unde el sa aiba dreptul la alatea liberati,pe cand eu trebuie sa ma port ca sclifosita de vara-mea Liz,care-si duce batista la nas din nimica toata.Ei bine,nu vreau sa ma port nic ca mata de Oana care habar n-are ce placut e s-arunci cu pietroi in peretele casei vecine.Sau borcane goale,asa cum face Emanuel si Catalin.

Sorry,stiu ca este prea scurt.Capitolul urmator o sa fie lung promit.Astept comm-urile voasrtre.

Pozele:
Lucia:
Spoiler[imagine: http://www.desenatori.ro/other/velfina/upload/Image/ani…ge/anime_girl_11.jpg]
Emanuel:
[imagine: http://th00.deviantart.net/fs71/150/f/2010/363/b/6/brow…reamer93-d35z31i.jpg]
Liz:
[imagine: http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTHscgMBnRUYObe…pkPtbrmHmgFVgbOQ&t=1]
Hey, eu sunt prima:d

Biata Lucia...e mereu in umbra fratelui ei.Stiam eu ca fratii nu's buni de nimic:-w Si parintii ei tin cu el...nedrept!Eu l-as zbura pe luna pe nemernic.Sau...ma rog, in cel mai rau caz as fugi de acasa:)) Totusi fratesau e hooot rau:x Cel mai mult ma intriga faptul ca ea nu poate juca fotbal doar pentru ca e fata...si eu sunt fata si joc fotbal:)
Pei...ce sa mai zic...imi e mila de biata Lucia:( Sper ca lucrurile sa se schimbe si sa realizeze si fratesau ca nu e singurul care merita atentie.
Ficul e foarte tare si te rooog sa pui repede continuarea:d

Mult noroc in continuare.JA-NE:bye:
Capotolul 2

De ce frate-meu sa fie mereu laudat si pe mine sa ma considere un zero?
M-am decis sa nu-mi mai pese de nimic.Fac pe dos tot ce mi se cere.
Mama imi spune :
-Nu umbla prin curte fara sandale !
Tocmai pe unde s-au spart sticle merg cu picioarele goale si ma aleg cu taieturi destul de adanci.As putea muri,dar imi dau seama ca,din atat nu se duce omul pe nasalie,desi as fi vrut sa impresionez putin.
Alaltaieri,m-am intors de la scoala si eram foarte bine dispusa.Batusem un baiat din clasa a 3 a pentru ca mi-a zis ca sunt ‘’pirpirie’’.I-am aratat,pe loc,de ce forte fizice dispun.Si Emanuel proceda la fel cu baietii care-i spuneau ceva care nu-i convenea.
Am de gand sa-mi impun autoritatea cu orice risc.
Naiba stie de ce ploua acum.Ma intorc de la scoala si ploua de se sfarseste pamantul.Ploua fara pic de jena si din cauza asta stau sub acoperisul unei case si am sa intarzii la masa.
Daca as avea o umbrela n-ar mai trebui sa stau aici ca o vrabie nenorocita si sa spumeg de necaz ca am uitat sa-mi iau azi dimineata umbrela.
Mama iar o sa tipe la mine si o sa-mi spuna :’’uituca ce esti !’’Si natural,eu ma voi supara si n-am sa mai mananc.
Ce sa fac ?Trebuie sa astept.Urmaresc picaturile umflate cum pleznesc piatra trotuarului.Si nu ca ma plang de ce o sa spuna mama dar,in definitiv,de data asta intarzii dintr-un motiv total independent de vointa mea.Ce ?Am vreo putere sa opresc ploaia ?Nu.Si nu cred ca are cineva o asemenea putere.
Ma uit la castani.Nici lor nu le pare bine ca ploua.Fiindca ii uda,ca si pe mine,drept in cap.
Altadata le-as spune o poveste ;acum sunt prea preocupata de situatia grea in care am intrat.
Trebuie sa gasesc un mijloc de a atrage atentia asupra mea.E limpede ca n-am sa mai pot dormi ,n-am sa ma mai pot concentra asupra scolii,lectiile mele vor zace rau de tot,pana cand nu voi rezolva intr-un fel suferinta.
Nu vreau sa sufar.Nu vreau sa plang.Nu vreau sa creada lumea ca sunt o proasta si niciodata n-am sa ajung sa-mi pun batista la gura ca vara-mea Liz.
Trei zile in sir m-am tot gandit.In timp ce profa de mate ne explica legea regulei ‘’de 3 simpla’’,eu ma gandeam ce sa fac,cum sa actionez pentru ca mama sa-si intoarca privirile spre mine.
Aveam un pisoi foarte naravas.Dupa parerea tatei o adevarata uzina de microbi,iar dupa a mamei,o nesfarsita pacoste daca il inchuiam prin vreo camera sau si mai grav,daca se intampla din neatentie sa-l inchidem in camara.Stiam prea bine ce inseamna.Bob suferea de claustrofobie si-si iesea din minti cand se afla sub cheie.
Mi-a venit ideia de a-l inchide intentionat in camara.
Era un gand rau,ba mai mult chiar,dujmanos,pentru ca mama in fiecare zi ne spunea fiecaruia in parte:
-Sa nu-l uitati pe Bob in casa.
Ochii imi straluceau de entuziasm si cred ca ma agitam in banca.Ideia era prea nebuneasca.Profa a observat ca nu ma preocupa regula ''de trei simpla'' si m-a scos imediat la tabla.
M-am balbait intr-un mod jalnic.Si cat uram de mult matematica,dar in clipa aceea am blestemat-o din tot sufletul,detestand-o si mai mult.Imi aparea in fata ochilor ca o adevarata catastrofa,de neinteles pentru mintea mea concentrata spre alte probleme cu alte necunoscute.
Evident,la intrebarile profei,n-am stiut sa raspund si m-am ales cu nota 2.
A doua zi de dimineata,am pandit momentul,ca o fiinta nedemna si razbunatoare,am inchuiat pisoiul in camara.Am plecat la scoala.In fiecare ora ma gandeam la Bob,care sare de pe un borcan pe altul,cum sfasie tot ce intalneste in cale.
Am vrut sa fug pana acasa sa-l eliberez.Ma cuprinse remuscarea.Si-apoi,ca sa fiu sincera mi-era o frica de moarte.Colegele mele se distrau,in timp ce eu stateam lipita de zidul scolii,intepenita,incapabila sa iau o hotarare.L-am vazut pe frate-meu cu cei dintr-a 7-aB si m-am facut nevazuta.
La sfarsitul orelor n-am avut curaj sa ma duc acasa.Un sentiment nou,foarte vinovat m-a facut sa iau alt drum.
Unde sa ma duc?Ma intreb si naiba stie de ce nu ma trage inima la nimic.
Daca as putea pleca intr-o calatorie....dar ce ma fac cu scoala?Ah!Blestemata asta de scoala imi sta mereu ca un zid in calea proiectelor.
Ma indrept cu pasi mari spre casa.Sa se intample orice.Mor de curiozitate sa vad ce se intampla.
Ma uit la ceas.S-a facut aproape trei si un sfert,ora la care mama ajunge acasa.Am inceput sa alerg.Nici nu m-am oprit sa le spun castanilor mei,cei de pe strada mea sunt numai ai mei,vreo vorba.Intru in casa rasufland ca un cal de curse.
-Unde-ai umblat pana acum? ma intreaba Emanuel
Mama nu venise inca.
-Ce te intereseaza?Am avut treaba!
Mi-am aruncat ghiozdanul pe fotoliu.
-Asculta,nu se lasa frate-meu,mi-a zis Micky ca l-ai batut.
-Eu? ma mir nevinovata.Micky-biciclistul merita sa-i sparg capul!Dar nu m-am atins de bila lui tunsa.
-Ba da,l-ai batut!Mi-a zis si Oana ca-i curgea sange din nas si maica-sa are de gand sa-ti traga doua palme.Ce-ai avut cu el?
-A strigat sa sunt pirpirie!
-Da?
-Da!
-Ai sa ajungi ca Gogosaru.Batausa clasei.Ba,ce zic eu,ai sa-l intreci pe Gogosaru.
I-am aruncat o privire.Gogosaru asta raspandea in jurul lui fiori de frica.Numai sa se uite la cineva si acela manca pamantu de spaima.Din nenorocire ramanea mereu repetent.Avea 13 ani si ajunsese abia in clasa a patra.
-Ei,dar nici sa-l las pe Micky-tontu sa rada de mine!Ce parere ai?
-Te priveste.Ai sa vezi ce o sa-ti faca maica-sa.Eu nu ma amestec sa te apar.
-Nici nu-i cazul!
Ma duc la baie sa ma spal pe maini.Mi-e o foame teribila dar n-am curajul sa ma duc in bucatarie.
Acum Bob probabil distruge ceea ce se afla in camara mai teribil decat o masina de razboi.Inima mi se urac-n gat.Aud cheia in usa.Vine mama...

In timp ce tata se uita la Tv,eu cu gandul la spectacolul din camara, stau cu nasul in problemele de mate.
-Vreau liniste! spune tata apasat.
-N-am nimic impotriva stirilor tale,tata!
-Te-as ruga!
Eu ma pregateam sa-mi fac temele,Emanuel invata niste formule chimice,tata se uita la TV,cand mama a intrat in camera complect schimbata la fata.Am inteles ca descoperise dezastrul.
Cu o voce inghetata mama a intrebat:
-Cine a inchis pisica in camara?Cine a umblat azi in camara?
O liniste de mormant.Tata scapa ziarul din mana.Eu ma uit la mama cu gura cascata.Prevad o furtuna.
Vad ca nu primeste raspunsul la intrebari,luandu-ne pe fiecare de maneca ne duce la fata locului cu forta.
Borcane cu muraturi,dulceata,bulion,borcane si sticle de tot soiul,proviziile,saci cu cartofi,faina,totul,absolut toate sunt praf si pulbere.
Mama a intrebat din nou,rar,accentuand pe fiecare silaba.
-Cine a inchis pisica in camara?Cine???
-Ce naiba se intampla? zise tata
Mama il prinse rapid de maneca halatului:
-Te rog sa te uiti cu atentie si sa vezi ce s-a petrecut,tipa ea.
Tremuram din toate incheieturile.Fratele meu a vrut sa plece,mama il prinde imediat.
-Emanuel,striga ea brusc,stai aici!E cazul sa stai aici!
Tata zise:
-Ti-am spus de atatea ori,i se adresa mamei,sa dai pisica altcuiva .Poarta microbi;pentru copii e complect neigienic.
Ma pufneste rasul.Mi-am sus palma la gura prefacandu-ma ca sughit.Nu am vrut sa rad.
-Razi,Lucia?Mi se pare ca-ti arde de ras!
-Nu.Nu!
-Acum nu e vorba de microbi,zise rar mama,tinandu-ne locului;tie,se repezi la tata,iti pasa de microbi,cand vezi prea bine ca toate proviziile au fost distruse.Am impresia-si-l privi ingrozitor-ca tu,uituc si distrat cum esti,ai umblat in camara si-ai inchuiat pisica.
-Eu!?!Stii bine ca eu nu umblu niciodata in camara.
Sigur,tata era exclus din capul locului;el nici nu stie bine ce e cu camara.Ma intrebam ce rost avea sa-l cerceteze mama si pe el.Tata scapase.
-Atunci,Emanuel,tu ai facut-o?
Impresionat profund si jignit de moarte ca mama a dat vina pe el,incepu sa se jure imediat ca el,pe cuvantul lui de onoare,nu,n-a avut cum,nici prin cap nu i-a trecut sa caute ceva in camara.Si-apoi plecase de acasa inaintea mea,avea si martori pe baietii vecinilor.Impreuna cu ei facuse drumul pana la scoala.
Dupa ce sfarseste argumentele de aparare propie s-a intors spre mine cu o adevarata satisfactie,ca precis eu sunt vinovata,numai eu indrazneam sa fac asa ceva.
Mi se facuse paru maciuca in cap.Iar pielea mi se facuse ca de gaina.Mama s-a intors spre mine.Deci,de la inceput a stiut ca eu sunt vinovata.
-Lucia,da,tu,draguto,l-ai incuiat pe Bob in camara!Cel mai cinstit lucru este sa recunosti.O minciuna,in situatia de fata,nu poate decat sa agraveze pedeapsa.
Sunt absolut convinsa ca fara voia mea am inceput sa plang.
-Da.Emanuel nu e vinovat.Eu l-am lasat pe Bob aici.
Ne-am privit lung.
-Eram sigura.Emanuel este un baiat serios.Numai tie iti poate trece prin cap sa faci o asemenea marsavie.
Exact asa a definit dorinta mea de razbunare:MARSAVIE.

Se alcatuieste,un ceas,consiliul de judecata.
Trebuie sa mi se dea cea mai inalta pedeapsa si evident,educativa.
Ca tata e mofluz,nu ma mira.Ca Emanuel isi da importanta,iar nu ma mira.Ca fiecare e obligat sa ma condamne e firesc;toate acestea nu ma dor de loc.
Am atras atentia asupra mea.Toti se uita la mine ganditori si gravi ca niste statui antice.
In cele din urma decide tot mama,ea fiind curtea suprema:
-In primele 3 saptamani din vacanta pe care o vei lua peste putin timp,vei sta inchisa in casa.Sa stii odata pentru totdeauna cum sa te porti.Si cat vei sta in casa,in fiecare zi sa inveti 40 de pagini din dictionarul limbii engleze.Seara,inainte de culcare,te voi asculta.Pentru fiecare greseala de pronuntie sau cuvant nestiut se va adauga un nr de zile de stat inchuiata.O greseala echivaland cu o jumatate de zi.Ai auzit?
Ma asteptam la absolut orice numai la asa ceva nu.Cred ca m-am facut galbena ca ceara.Inima mi se prefacuse intr=un turture mic.Privesc cu jale in jur,il implor pe tata sa se opuna.Dar tata imi ocoleste privirea.Nu,era prea nedrept,prea aspra pedeapsa.Singura 3 saptamani sub cheie cu dictiorarul limbii engleze de invatat!Nu!Era cumplit,inspaimantator!Hotarat,nu era educativ,puteam sa jur ca nu se va alege nimic de capul meu.Simt durerea grea.Vreau sa vorbesc si nu pot din cauza nodului din gat.Mama ia tacerea mea drept incapatanare.
-Ai auzit?Repeta intrebarea.
Dau din cap in semn ca da.Nu rostesc nici-un cuvant.
Emanuel zice:
-Asa meriti!
Ma duc in camera mea.Ma asez pe marginea patului prostita.Parca n-as sti ce e cu mine.Capul mi se invarte,peretii se invart si ei cu intreaba mea fiinta.
Peste oras coboara invaluind casele,strazile cu un voal cenusiu..Nu-mi amintesc visele acelei nopti,dar in nici-un caz n-au fost roze.

Astept comm-urile voastre.Chuuu:x:x:x

P.S. Mousy arigato pentru com:-*:x:-*citeste in continuare si vei vedea=))) iti garantez ca o sa-ti placa incontinuare:-*

poza Bob-pisic
[imagine: http://www.pureanimegallery.com/d/7262-1/anime-cat.jpg]
Se pare ca de data asta eu sunt prima surioara!
Imi place foarte mult povestea ta.Este interesanta si din punctul de vedere al educatorului din mine,care nu provine dintr-un copil cuminte ci dintr-unul foarte zapacit.Imi aduce aminte de cum este sa fii copli si toata lumea sa te considere ''inamicul public numarul unu.''Nu am facut asa ceva insa,am facut alte prostioare...
acum despre povestea ta:este amuzanta si captivanta.nu cred ca ai greseli,eu nu vanez greseli.
saraca fata...ce parintii are...dar in pacate chiar exista semenea parinti lipsiti de tact si pedagogie...
Astept cu nerabdare urmarea.
Well, multumita extraordinarului meu net, nu sunt eu prima.

Dar nu conteaza.Mei in primu rand imi e mila de motan:)) Bietul de el...victima colaterala.Mei o inteleg pe biata fata de ce isi uraste fratele.Din punctul meu de vedere e putin(mai mult) nesuferit.Serios acum e enervant cum nu isi apara deloc sora:(
Pei, se pare ca si Lucia maltrateaza baietasii care o scot din sarite.Bravo ei:)) Desi intr-o oarecare masura imi e mila de bietul baiat...sau nu.
Ficul tau e foarte amuzant si merita citit.Imi place ca de data asta ai facut capitolul mai lung.Greseli nu am vazut, nici nu cred ca sunt.

Well, cam atat.Sper sa vii repede cu nextu.Mult noroc in continuare.Ja-ne!:bye:
Multumesc Shuichi_Angel,ryuichi_alexa si Mousy ca a-ti comentat.Sper, ca o sa va placa incontinuare.:-*:-*:-*
Si akum next-ul:P

Capitolul 3

As vrea sa stiu ce-ar face o alta persoana in locul meu!Sa aiba perspectiva unei pedepse similare ca a mea! Sa ai un calendar si in fiecare dimineata sa numeri cate zile de libertate au mai ramas.Sa vezi cum orele fug si lasa sa se apropie o anumita data pe care,personal,as dori sa o pot decapita dupa sistemul medieval.Tare mult as vrea sa-l vad pe acela care ar rezista in fata unei asemenea situatii fara sa urle de necaz.
Eu,una,stiu ca ma apuca fiorii numai cand ma gandesc.De aceea incerc sa uit.
Niciodata n-am iubit scoala asa cum o iubesc astazi.Fiinca de scoala depinde iesirea mea din casa.Pentru prima data as vrea sa nu mai vina vacanta,eu,tocmai eu,care am asteptat mereu vacanta cu cea mai ametitoare bucurie.Si cand aud cum colegii mei isi fac planuri pentru vacanta,cu toata puterea mea de a indura,simt ca mi se sfarseste sufletul si cu greu ma abtin sa nu-i sparg capul vara-mii Liz care ma piseaza intr-un mod revoltator.In pauza imi spune ca o sa plece la munte cu parintii si ce grozav se va distra.Parca nu stiu eu de ce-i in stare Liz.
-Ia mai du-te dracu cu muntii tai!Ii spun si-i trag un pumn in piept.Liz casca ochii si gura la mine si nu-i vine sa creada ca am putut sa-i trag un pumn.
O las singura si fug sa joc fotbal cu baietii.Poate ca plange in urma mea dar chiar nu imi pasa.In ora de geografie,asta imi mai lipsea,Oana ma intraba ce o sa fac in vacanta.Oana e o schlifosita si-o mironosita care nu iese din vorba maica-sii nici moarta.Toata ziua se chinuie sa cante la pian,dar nu iese nimic.Raspund apasand pe fiecare cuvant:
-Plec la Polul Nord!Ce parere ai?
-Chiar la Polul Nord?Acolo unde sunt ghetari!
-Tu ce crezi?Crezi ca-mi arde de gluma!
-Extraordinar!zise si ma priveste cu invidie.Ai sa vezi ursi polari si noptile,noptile albe.Acolo sunt noptile ca ziua!
Nu stiam,dar nu vreau sa-si dea seama cum stau lucrurile.
-Sigur ca stiu.Si am sa le traiesc!
-Vai!Ce placere!Sa-mi scrii!Da!
-Nu,n-am sa-ti scriu.Acolo nu sunt carti postale!
-Si cat stai?
-Mai mult de trei saptamani!Si nu mai fi atat de curioasa!E un secret.Daca spui despre asta,te omor!
-Ce mister!Nu,n-am sa spun la nimeni,daca imi promiti ca-mi aduci ceva de acolo.
-Am sa vad eu!
Ar fi minunat sa plec!Ce bine ar fi sa ma pot transforma intr-o pasare si sa zbor ca un avion.Ma gandesc la asta si ochii mi se umezesc de lacrimi.Dar.la urma urmei de acasa as putea fugi!
Daca ar sti Oana si vara-mea Liz ca nu plec nicaieri si colac peste pupaza,mai sunt si pedepsita sa stau inchuiata si sa tocesc nenorocitul ala de dictionar,ce-ar mai rade!Nu vor afla!Nimeni,inafara de frate-meu ,nu cunoaste adevarul.
Ma uit pe geam,mare minune nu vad,dar e si acesta un semn de protest.Nu sunt atenta la ora.Si de ce-as fi,ma rog.Ma preocupa o ideie mai buna.Cum as putea,de exemplu,sa fug de acasa!La matusa-mea,Magda,unde am fost in fiecare vacanta din anii trecuti as gasi o cale de a o convinge sa ma ascunda.
Desi Magda e o pisaloaga cum nu se afla in toata lumea.Nu prea am chef sa merg la ea,dar in sitautia mea n-ar trebui sa am pretentii.
La sfarsitul orelor,proful de muzica ne retine pentru repetitie.
In timp ce profesorul de muzica ne aseaza pe voci:intaia,a doua,a treia,eu ma gandesc ce placut ar fi fost sa iau premiul intai.Sunt convinsa ca mama nu m-ar mai fi pedepsit.Dar,spre nenorocul meu,serbarea de sfarsit de an nu va fi decat o noua infrangere.Zbier atat de tare in cor incat ma sperii chiar si pe mine.Si fara discutii ii trag un cot in coaste lui Petru.Petru tipa-"Auuuuu!"
-Fals! tipa profu asurzitor.
-Nu e fals,indrazneste Petru.D-le profesor,Anton Lucia mi-a tras un cot in coaste!
-Baietas,te ia dracu daca mai scoti o vorba!
Exact asa a strigat din rasputeri.Imi venea sa-i zic si eu:''bravos!'' pentru ca i-a dat peste nas paratorului.
-Minte,d-le profesor,spun,eu cantam.
-Iesi,iesi imediat din cor si pleaca!
Simt ca se invarte pamantul cu mine mai repede decat e necesa.Cine m-a pus sa deschid gura?!?Cine?
Imi iau ghiozdanul din banca mea si parasesc sala cu pasi rapizi.Pe coridoarele lungi si pustii mi se pare ca m-am transformat intr-un gandac de bucatarie.Ma opresc si pocnesc de 10 ori cu varful pantofului de zidul scolii.Talpa pantofului s-a dezlipit,varful e facut praf.Imi pare bine.Cel putin mi-am racorit nervii.Fiinca am inceput sa am nervi.O sa ajung ca matusa Luiza.Pe ea o auzi zicand din nimica toata:''Ia mai taci ca ma apuca nervii!Ah!Ah!Ahhh!Inima!".
Nu as vrea sa ajung astfel.
Dar de la un timp de vreme,sunt sigura ca,cu mine se petrec lucruri destul de ciudate.Pe terenul de fotbal,baietii din clasa a 6 a joaca fotbal.Imi las ghiozdanul langa gard si ma reped vitejeste la minge.Din nenorocire,avantul imi e retezat brusc.M-am impiedicat de o piatra si am cazut in genunchi.Zac pe jos rasufland din greu.Sangele tasneste furios din genunchi,m-am ales cu o rana ''delicioasa'' la piciorul drept.Imi iau esarfa de la gat si-mi imi infasor genunchiul.
Baietii s-au strans in jurul meu.Nu-i cunosc.Pe nici unul nu stiu cum ii cheama.ii stiu asa din vedere.Desi rana ma doare ingrozitor,tac,chiar ma uit la fetele baietilor rosii,absurde si zambesc.Binenteles,zambetul meu e cam albastru.Nici daca as muri de durere nu as plange.Sigur ca ar rade de mine daca as incepe sa plang.
-O nimica toata,spun;m-am zgariat putin.
-Nu prea cred! zice unul.Curge sange ca de la un porc injunghiat.
Cativa rad in hohote.
-Ma plictisiti,plecati de aici!Spun cu toata demnitatea si taria.

Astept comm-urile voastre.:-*

Poza:Oana
Spoiler[imagine: http://www.blurtit.com/var/group/images/g/g6/g63/g638/g…g638/g638251_141.jpg]
o.O si ea e obligata sa ramana la cor?Nici mie nu imi place corul:)) De fiecare data pun un coleg sa ma sune si zic ca ma cheama mama acasa de urgenta=))

Well, capitolul a fost foarte interesant.Ma intreb cat de tont poate fii cineva sa creada ca ea chiar merge la Polu Nord >.<
Ma rog, exista si cazuri de idiotenie acuta.Pei da, asa e cand nu te uiti pe unde calci(sau fugi o.O)Te impiedici si zbaaang!Cazi!


Cam atat(lipsa de inspiratie, am irosit-o pe un desen)Sper sa vii repede cu nextu.Mult noroc la scris.Ja-ne:bye:
Mmmmiiii de scuze!! Stiu ca trebuia sa termin de citit ieri, dar... Uff prea multe s-au intamplat, dar cert este faptul ca intr-un final am revenit si eu si am apucat sa citesc tot.
In primul rand, trebuie sa zic: in sfarsit!!! De cand asteptam un fic scris serios de tine! Ai o groaza de idei si e clar ca nu trebuie sa le lasi doar la stadiul de idei.
Acum despre fic in sine: ma regasesc 100% in personalitatea eroinei tale! :)) Uraste mironositele, isi petrece timpul jucand fotbal, prefera compania baietilor decat a fetelor, e mandra, are un aer "razboinic" si este neglijata de familie. Pana aici parca m-am descris pe mine! :D De aici incep diferentele: nu inteleg comportamentul fratelui, e absurd, e arogant, ingamfat... e un idiot.De parinti nici nu mai zic! In loc sa gaseasca in inimile lor aceeasi dragoste si pentru ea ca si pentru fratele ei... Ei bine, ai descris superb trairile ei interioare in aceste 3 capitole si abia astept sa inceapa practic si actiunea si urmarile actiunilor ei!
Spor la scris in continuare si cat mai repede next! :D

Culoriile copilariei original fiction by me:P

Arigato Shuichi_Angel,Yoko si Mousy ca a-ti comentat.:*

Capitolul 4

Imi imaginez un camp imens pe care se joaca o mie de caprioare.Stiu,caprioarele nu traiesc in camp,dar eu as vrea sa le vad, aici,aproape,sub geamul de la camera mea.
Astazi este a noua zi de captivitate.Sunt 9 zile de cand nu ies din casa si stau aici, in camera mea, cu dictionarul englez sub nas.Cum,au trecut nu-mi amintesc.Prima zi de captivitate a inceput cu un strigat puternic al meu in fata mamei:
-De ce nu ma transform intr-un copac sau chiar intr-o vrabie daca in baiat nu se poate?De ce mai rasare soarele?Pentru ce este afara o lumina si o viata atat de placuta daca eu trebuie sa stau la masa cu inima zdrobita?
A fost un strigat patetic si a impresionat-o pe mama destul de mult ca mi-a micsorat numarul de pagini de la 40 la 5.
Niciodata nu a mai fost frumoasa o dimineata de vara ca cea de azi.Soarele si-a facut datoria si-a rasarit de mult ,un urias cald si bun,s-a urcat pe cerul albastru aruncand de acolo surasuri pentru toata lumea.Nici un nor nu ma tulbura lumea.
Toti oamenii se plimba,sunt in vacanta,scolarii printre care si vara-mea Liz au plecat in tabara,numai eu stau aici,stau la geam si si-mi imaginez un camp si caprioare.
De ceva timp sunt treaza si ma gandesc la o multime de lucruri.Sunt trista,furioasa dar mai ales singura.Plec de la geam,ma doare inima cand imi amintesc de Oana si Liz,ele ma cred la Polul Nord,fiinca asa le-am spus.
Ma asez in varful patului,ma gandesc si ma tot gandesc la mine si la viitor.Frate-meu va deveni un om serios ,cu ochelari pe nas,va fi atat de calm si de imperturbabil cand copiii lui vor plange.Copiii lui vor avea cornite de tapi,il vol trage de papuci si-i vor suci nasul si urechile.Dar eu?Eu cum voi fi oare?
Inainte de toate voi sti sa vorbesc englezeste.O domnisoara de 18 ani,care vorbeste corect ,cu calcaile plinde de cicatrice pentru ca am umblat fara sandale.Voi rasturna mesele si scaunele,in vizita,pentru ca nu stiu sa ma port civilizat.
Si daca nu ma transform acum in baiat,mai tarziu chiar nu se va putea.
Cand imi amintesc ca Emanuel a plecat in excursie ,m-apuca ameteala.Durerea imi striveste capul si devine tot mai mare cu cat imi dau seama ca nu ma intelege nimeni.Frate-meu si-a agatat ruxacul de umeri si s-a dus.De ce nu sunt baiat?De ce? Daca as fi baiat l-as intrece de un milion de ori pe Emanuel.
Sigur ca da,nu am chef sa mananc,cand esti suparat nu iti trebuie sandvisuri si suc.
Acum mi-ar trebui un cavaler care sa ma elibereze.Dar cavalerul asta nu va veni.Stiu prea bine.Ieri,tot asa am crezut ca va veni o zana sau un cavaler,dar nu au venit si am dorit sa inchei toate acestea.
Indiferent ce spune,stiu ca nu exista cavaleri si zane.M-am convins in vacanta mare a anului,trecut cand Vicky,singura mea prietena adevarata,m-a mintit!
Si povestea cu Vicky e un episod dureros al vietii mele,dar nu vreau sa-mi aduc aminte.Atunci nu eram geloasa pe fratele meu si nici nu-mi venise dorinta de a fi baiat.
Cu Vicky m-am cunoscut cam pe vremea asta,acum un an,venise in orasul nostru pentru ca si ea era in vacanta.Si era singura ca si mine.
Intr-o dupa amiaza,sunt convinsa ca atunci cand trecuse pe strada mea ne-am remarcat reciproc,desi n-am intrebat-o niciodata.
M-am uitat la ea doar si am simtit ca vrea sa stam de vorba.I-am zis ''buna'' si ea s-a aoprit.Tinea in brate un catel alb si pufos.
-Ce faci? M-a intrebat.
-Bine.Ce sa fac?Stau.Multumesc de intrebare.
-Vrei sa ne plimbam?
-Da.
Sigur ca am vrut sa ma plimb.Eram in vacanta si m-am plictisit sa stau singura,pentru ca mama nu m-a lasat sa plec cu Emanuel in tabara.
-Cum te cheama? a zs ea
-Lucia.Dar pe tine?
-Vicky.Ce crezi,ai sa rezisti pana la pod?
-Desigur.Am mai fost.
Vicky era inalta,parul ei era tuns scurt iar ochii caprui.Ne-am imprietenit repede.Mi-a spus ca este studenta in anul 2 la arhitectura.Ea,persoanal cunoscuse o zana adevarata,nu din povesti.
Ne-am dus pana la pod.Batea vantul.Salciile de pe malul raului se aplecau exact ca niste valeti.
Apa raului era limpede in ziua aceea se vedeau pietrele din adanc si nu am vrut sa o tulburam aruncand alte pietre de pe pod asa cum faceau Emanuel si prietenii lui.
Ne-am rezemat de balustrada.Era atata liniste in jur incat auzeam foarte clar sasaitul vantului si clipocitul muzical al apei.
Atunci Vicky mi-a povestit despre o zana adevarata pe care o cunoscuse persoanal.
Ascultasem povestea zanei cu respiratia taiata.Nu prea imi venea sa cred ca era adevarata.
-Crezi ca e adevarata?intrebam
-Am vazut-o cu ochii mei.
-Pot sa o vad si eu?
-Da.
-Cand?
-Intr-o zi.
Multe am vrut sa-i spun dar nu aveam curaj.Trebuia sa ne intoarcem in oras.Soarele incepuse sa coboare lin spre asfintit.Salciile se aplecau mult.Stiu ca inainte sa ne indreptam spre casa am intrebat-o.
-Tu crezi ca salciile sunt umile?
Salciile spre deosebire de castanii de pe strada mea,care stau tot timpul tanstosi chiar si cand bate vantul...

poza:Vicky
Atașamente
  • Vichy.jpg
Hey macar a scapat doar cu 5 pagini:))

Pei, da...eu as face o criza de nervi daca as stii ca fratele meu este in tabara si eu nu(da, da stiu azi e ziua lui si trebuie sa tac, noroc ca e inca in italia, ca alt fel trebuia sa ma comport frumos cu el)
Saraca Lucia prin cate trece...sper sa i se termine repede peeapsa, ca sa incaseze alta:))
Imi place ficul tau, e interesant si captivant.

Sper sa pui repede nextu.Mult noroc la scris.Ja-ne!:bye:
"Frate-meu va deveni un om serios ,cu ochelari pe nas,va fi atat de calm si de imperturbabil cand copiii lui vor plange.Copiii lui vor avea cornite de tapi,il vor trage de papuci si-i vor suci nasul si urechile.Dar eu?Eu cum voi fi oare?" - descrierea asta mi-a placut la nebunie! Superb! Parca mi-l pot imagina si eu pe fratele ei exact in aceleasi ipostaze...

"-Tu crezi ca salciile sunt umile?
Salciile spre deosebire de castanii de pe strada mea,care stau tot timpul tanstosi chiar si cand bate vantul..."
- pur si simplu fenomenal! Orice alte cuvinte sunt de prisos.

Tineam neaparat sa scot in evidenta cele doua pasaje pentru ca mi-au placut prea mult! Ce ma enerveaza cel mai tare e ca atunci cand gasesc ceva in genul asta, nu gasesc cuvinte sa descriu cat de mult imi plac! :))
Oricum, capitolul in sine a fost superb.
Spor la scris in continuare!

Culoriile copilariei original fiction by me:P

Shukhram Shuichi_Angel,Mousy si Yoko ca a-ti comentat.Orcum,sunteti singurele care comenteaza:(:*:x

Capitolul 5

Si m-am gandit daca nu cumva si copacii,in comparatie unii cu altii,pot fi de doua feluri.Unii mandrii asa cum sunt castanii mei si altii umili asa cum sunt salciile.
Cand a auzit intrebarea mea Vicky a inceput sa rada.A ras tinandu-se cu mainile de balustrada,aproape ca nu se putea opri.In cele din urma,vazandu-ma naucita si-a dat capul pe spate si uitandu-se in ochii mei, a zis:
-Nu.Nu cred ca sunt umile.Sunt intelepte.
Nu intelegeam.Si atunci mi-a povestit o fabula despre salcie si despre plop.
In timp ce ne intorceam acasa,mi-a explicat de ce salcia e inteleapta:se apleaca cand vantul o obliga.Ne-am despartit in fata casei mele dupa ce stabilisem o intalnire a doua zi.

Imi amintesc cu strangere de inima despre toate acestea.
Nu ar fi trebuit sa-mi amintesc de ea.Intodeauna simt un gol in piept cand ma gandesc la tot ce-a fost.
Vara trecuta am trait cea mai fericita vacanta.Niciodata nu m-am intrebat cat va durea,nu credeam ca prietenia mea cu Vicky se va sfarsi.Si totusi s-a sfarsit,pentru ca ea m-a tradat.Cu toata durerea mea,trebuie sa spun ca Vicky m-a mintit!
Era pe la jumatatea lunii august.Ca in fiecare dimineata,ne-am intalnit in fata casei mele.Vicky avea ochii rosii de plans,mi-a spus ca nu dormise toata noaptea.Doar ne vom plimba prin oras si in magazine.
Intai m-a dezamagit ca a recunoscut deschis ca a plans.As fi vrut sa-i spun imediat ce credeam eu despre plans si mai ales ca eu nu plangeam considerand plansul ceva caraghios si nedemn.Mergeam pe trotuar si ea tacea.In celelalte zile nu se intampla sa taca.Gasea mereu ce sa spuna.
La un moment dat am intrat intr-un magazin.N-a stat mult pe ganduri,Vicky si-a cumparat o fusta mini din blugi si o pereche de colanti negri.
-Vreau si eu,te rog,o fusta ca a ta!
-Nu se poate.Tu esti prea mica pentru asa ceva.Am sa-ti cumpar o jucarie.
Am simtit o durere imensa.Imi venea sa plang in hohote dar m-am abtinut.M-a luat de mana si m-a dus la raionul cu jucarii,unde mi-a cumparat un ratoi si un vapor.
Uram ratoiul si vaporul,dar nu spuneam nimic.
Il mai am si acum pe ratoi,dar nu vreau sa-l vad in fata ochilor.De vaporas m-am descotorosit de mult,i l-am dat lui Micky.
Pe strada am izbucnit in plans.Vicky s-a speriat ,m-a intrebat de ce plang dar eu am fugit.Am ajuns acasa urland din rasputeri,tata m-a dat bani si chiar atunci m-am dus la magazin si mi-am cumparat o fusta mai frumoasa decat a ei.
Imi amintesc cum in aceas seara m-am imbracat cu ea si am iesit pe strada.Ca de obicei Micky-biciclistul era la el in curte si-si repara bicicleta.L-am strigat ca sa ma vada.A iesit si a inceput sa se laude ,mincinosul,ca a fost intr-o aventura cu Robin Hood pe luna si gasise niste broaste mari cat casele.Am ras de asemenea nazbatii;cum sa nu rad?In nici-o parte a lumii nu pot exista broaste atat de mari.Iar pe luna,nu cresc nici macar gandaci de bucatarie.''Micky-biciclistul spune minciuni!''Ii strigam.
Dar adoua zi,dimineata,Vicky n-a mai venit la intalnire.
Inca de la ora opt am iesit in strada si am asteptat-o.Am stat pana seara dar nu a venit.
A doua zi,la fel,a treia....Este inutil sa descriu in ce stare ma aflam atuncea.Vicky ma tradase.
Nici nu mai aveam lacrimi.Nu-mi mai pasa ca ma vede Emanuel plangand,ei bine,chiar daca se rasturna pamantul tot nu-mi pasa.
Ma gandeam la toate zilele care trecusera,la toata bucuria mea care se sfarsise.
Realitatea acestui cuvant ma ustura asemenea unei rani proaspete.
Am vrut sa se intoarca la mine.Si atunci mi-am amintit de zana cea care a fost in desert si acum locuia in casuta cu pereti albi.Nu stiu de ce,dar am avut pe neasteptate ideia ca zana imi va spune unde e Vicky si mi-ar aduce-o inapoi.
Era o adevarate minune ca-mi amintisem.Stiam ce trebuia sa fac si n-am mai stat nici o clipa pe ganduri.
Mergeam repede pe strada,hotarata.Soarele se afla chiar in mijlocul cerului,caldura inundase toate colturile orasului si chiar si umbra copacilor era fierbinte.Pasii mei rasunau solitari pe trotuarul lipsit de viata.Oamenii se ascunsesera in case din cauza caldurii.Doream sa ajung mai repede in casuta zanei.
Ma ardea spatele si simteam ca ma topesc de caldura...

Curand next-ul:P
Uffff... Inocenta copilariei, nazuintele, visurile nastrusnice, precum si naivitatea infantila... Nu inteleg de ce ne dorim cu totii sa fim adulti atunci cand ar trebui sa ne bucuram de placerile copilariei, totul pentru a privi cu regret in urma atunci cand ajungem la varsta maturitatii... :(
Dragut capitol si plin de sentimentalism.

Spor la scris in continuare si cat mai repede next! :D
Hey gata si eu treburile si pot sa iti las comm:d

Dragutz:d Imi place tot mai mult povestea.Cred ca daca mi-ar spune cineva ca nu imi pot cumpara o fusta pentru ca sunt prea mica l-as zbura pe luna in cel mai rau caz:))
Pei, da ce sa facem...asa-s uneori prietenii.Oare cat i-a mai ramas Luciei din pedeapsa:-?
Oricum abia astept sa vad ce se va intampla in continuare.

Mult noroc la scris.Ja-ne!:bye:
Stau si ma gandesc ca nu am fost atenta la ce varsta a spus ca are...eu nu am gasit aceasta informatie.
Imi da impresia ca este o fetita micuta si usor alintata ce isi doreste sa fie bagata in seama, bine...asta ai specificat deja.
Povestea ta ma face sa imi amintesc de mine, din perioada cand aveam si eu ceva mai putini ani, cand aveam aceeasi senzatie, culmea, din cauza fratelui meu mai mic ci nu a unuia mai mare.
Intre mine si fratele meu e o distanta de 10 ani..si el e mereu alintatul...oarecum...e emanuel din povestea ta, insa niciodata nu m-am considerat "lucia"
Personal, in ciuda faptului ca nu lasi spatiu dupa semnele de punctuatie like . , ! ? si chiar si dupa linia de dialog [ chestie ce ma cam enerveaza...adica ....strica parte din aspectul povestii], povestea mi se pare ca decurge intr-un mod cursiv si usor de inteles.
Ar fi ceva daca ai incerca sa legi mai multe propozitii, uneori am senzatia ca se termina fraza prea brusc si e continuata doar de o propozitie de nici macar un rand. Foloseste mai multe cuvinte de legatura in cazul acesta.
Eu ma simt de parca citesc o poveste frumoasa numai buna pentru a reaminti copilaria...si asta ma cam incanta desi imi lasa si un sentiment ciudat...o nostalgie . Cat de adorabila e copilaria, nu?
fic deschis la cererea autoarei ^___^
Capitolul 6

Rataceam de pe o strada pe alta tot cautand casuta alba,dar parca intrase in pamant.Eram furioasa si plictisita,un gand imi dadea tot mai des tarcoale,il alungam insa ingrozita.''Daca Vicky a mintit?''ma intrebam o clipa pentru ca in urmatoarea sa afirm tot eu,cu tarie,cu deznadejde:''Nu se poate.De ce sa fi mintit?!''Trebuia sa o gasesc pe zana.Trebuia ca zana sa-mi vorbeasca despre prietenie si sa mi-o aduca pe Vicky inapoi ori macar sa-mi spuna unde este.Ma durea stomacul de emotie si caldura cu mirosul ei de cenusa ma sleise de puteri.Mi-am adunat ultimele forte.Nu ma puteam intoarce cu aceeasi inima,ba chiar mai indurerata,nu aveam curajul sa indur inevitabilele consolari ale tatei si dispretullui frate-meu.
Incercam sa fiu extrem de atenta la fiecare casa,dar constatam ca nimic nu parea misterios si o casuta alba nu aparea nicaieri.Cotisem pe o straduta laturalnica dar,mi-am dat seama,era o fundatura.Ma intorsesem,cautarea devenea tot mai zadarnica si pentru intaia oara aveam impresia ca nu mie mi se intamplase toate astea.Existau in mine doua persoane,una naucita,zdrobita de oboseala,gata sa se intoarca,moarta de foame,dispusa sa suporte cu fruntea sus toate napastele.Dar cealalta strangea pumnii convulsiv nu vroia sa accepte.O iubeam prea mult pe Vicky,amintirea rasului ei,a cuvintelor,a zilelor cand petreceam atat de frumos,era inca proaspata de tot si absenta ei imi dadea ameteala.Gandindu-ma mereu la asta m-am ratacit,m-am impotmolit cu adevarat.Dorinta de a ajunge la zana,devenise acuta.Numaram casele,una dupa alta,cercetandu-le.Simteam ca ma apuca durerea de cap numai la ideia ca,desi eram destul de mare aveam pretentia sa-mi cunosc foarte bine orasul,izbutisem sa ma ratacesc.Nu.Nu era admisibil.Mi-am ridicat fruntea cu incapatanare si dintr-o data privirile mi s-au oprit in mijlocul strazii unde statea dreapta o femeie nemaipomenit de frumoasa.Din prima clipa mi-am dat seama ca era ea si numai ea putea fi zana.Aflase ca m-am ratacit cautand-o si venise sa ma scoata din neagra incurcatura.
Era imbracata toata in alb si fata ii era inconjurata de o nebanuita umbra plina de mistere.Ma uitam la ea fix, cu bucurie,cu speranta.Mergea grabita spre ascunzatoarea.fara sa mai pierd vremea m-am luat dupa ea.O urmarisem pas cu pas.Mintea imi clocotea de entuziasm,eram dispusa sa alerg pentru ca s-o prind de mana.Insa,nu stiu cum,o neliniste vaga,un fel de teama neclara ma oprea.''dar daca nu era zana?'' In definitiv mai vazusem si alta doamne imbracate in alb.Faptul ca nu se oprea si nici nu se uita la mine ma provoca la un fel de intrecere.
Dupa ce merse un timp drept inainte femeia coti la dreapta si ca prin farmec disparu.Alergasem ca sa n-o pierd si ajunsesem intr-adevar dupa colt chiar in secunda cand rochia alba se ascundea intr-un noiman de verdeata.
In cele din urma,rasufland sacadat din pricina alergaturii m-am trezit in fata cu acea casuta alba.Trecusem cred,de vreo suta de ori pe langa ea dar n-o observasem din cauza iederi ce acopera pe de-a-ntregul fatada.Mi-am zis ca tocmai asa trebuia sa fir.Ce s-ar fi intamplat daca lumea intreaga ar fi stiut ca zana se ascundea aici si binenteles,ar fi dorit s-o vada.
O senzatie uriasa de bucurie imi inunda inima.Eu cunosteam taina zanei,eu si numai eu si cu Vicky,aveam dreptul s-o vedem.Era o minune.Mi-am sters sudoarea de pe tampla,respiram adanc pentru a-mi reveni indeajuns ca sa pot discuta cu zana clar si drept tot ce aveam pe suflet.Un fluture zbura prin fata mea.Avea aripile colorate cu rosu si galben si am vrut sa-l prind.
Asteptam in fata portii pentru ca zana sa-mi deschida si cum fluterele zbura mai departe nu m-am dus dupa el.Dar iata ca nimic nu s-a intamplat.Asteptam cu emotie dar zana nu venea sa-mi deschida portile.Atunci am luat hotararea de a mi-o descchide singura.
Pasul cel mai dificil il facusem.Simteam in jur atmosfera dominanta de o vraja plina de farmec.Ma apropiam de casuta,incercam sa-mi fac un plan odornat din tot ce trebuia sa-i explic zanei.Desigur,gandeam,ca avea sa ma inteleaga din putine cuvinte.Eram in fata usii,o usa masiva de lemn din stejar.Zana avea sa afle istoria prieteniei mele Vicky,toate amanuntele pana la intamplarea cu rochita.
Am batut,pierzandu-mi rabdarea,timid la usa.De ce nu aparea?Asteptam putin si repetam ciocanitul,ceva ami tare.Devenisem tot mai nerabdatoare.Ciudat,foarte ciudat,nimeni nu aparea.O teama imi umbri toata bucuria.Poate ca zana nu vroia sa ma primeasca!Stia doar ca eram aici,de ce nu vroia sa ma primeasca?
Ridicasem ochii spre cer gata sa plang.Fiindca nu mai puteam pleca de aici fara sa stiu adevarul.
Vroiam sa stiu tot adevarul.Tocmai cand lacrimile imi inundara ploapele am zarit mica sonerie ingropata aproape in zid.Am apasat brusc butonul,simtindu-ma eliberata.
Minute in sir mi-am invartit limba in gura,incapabila sa articulez o silaba.in fata mea se afla un domn grozav de inalt si suparat.Inregistrasem intrebarea lui pusa pe un ton grav si taios ''Ce este?''.
Domnul statea in prag cu mainile ascunse la spate si repeta cu o insistenta ingrozitoare,intrebarea cea mai cruda:
-Ce este?Ce vrei?
-Eu sunt...stiti,am venit...trebuie sa vorbesc!
Ah,daca nu m-as fi balbait atat de rusinos,in fine ma cuprinsese o rusine de nedescris.
-Ce? intreaba din nou si se holba la mine complet uluit.
-O caut pe zana,am de discutat ceva cu ea!
Incercasem sa dau cuvintelor o nota de hotarare si siguranta,dar ele sunasera,chiar si in auzul meu pline de indoiala.
Domnul parea complect naucit si eu trecusem printr-o aventura neagra precum smoala.
L-am vazut inchizand ochii,cercetandu-ma indelung,apoi ca si cum ar fi suferit nespus de mult vorbi:
-Nu inteleg!Pe cine cauti?
-Pe zana.
-care zana?
-Aia care a venit din desert.
-Din desert....Nu cumva ai gresit?
-Nu cred,domnule!
-ba eu cred ca ai gresit!
Ceva miraculos s-a produs brusc in mine.Mi sa-a limpezit fulgerator mintea,cum de nu ma gandisem!dar,desigur,zana era prizoniera acestui urias,de asta nu aparuse.
-Nu,n-am gresit si am decis sa salvez zana.Sunt sigura ca aici sta zana,am vazut-o cu ochii mei si cand a aparut in strada si apoi a intrat in casa!Aici! Si stie si Vicky de asta!
isi puse mana la frunte,arata ca sufera din pricina ca-l prinsesem cu minciuna.Acum nu mai putea sa ma insele.
-Vicky?Cine-i Vicky?
-Cine sa fie decat prietena mea!
-Si te-a trimis aici?
-Nu.Eu am venit.Trebuie sa discut ceva cu zana!
-Nu inteleg nimic!Ce vrei de la mine?
-Ce vreau?Nu v-am spus ce vreau?Sa discut cu zana si daca-i prizoniera dumneavoastra am sa va rog sa o eliberati!
Izbucni in hohote de ras.
-Asa,zise,asa,acum am priceput!Si radea mai departe printre sughituri.
-In definitiv,si o imitam pe mama in felul de a discuta,nu vad nici un motiv de ras!Sunt hotarata sa o eliberez pe zana,zana aceea buna si frumoasa venita din desert.
-Aha!Aha!Asculta-ma,n-am nimic impotriva zanei din desert,desi am o durere de cap teribila.daca vrei sa ne intelegem poftim in casa.
-Da.Asa trebuie!
Imi arata un fotoliu pe care sa ma asez.faptul ca se poarta mult mai civizilat ca vara-mea Liz,ma infuria.
M-am trantit pe un fotoliu.Domnul se intinse pe o canapeluta.
-Vorbeste,zise el de sub prosop,te ascult!
Domnul suferea de o durere de cap,altfel nu-si punea prosopul pr frunte.Era ori nu era cel care o facuse prizoniera pe zana?O fractiune de secunda mi-a trecut prin cap ca greseam.Insa nu stiu cum,nu eram convinsa ca totul e limpede.
Aveam impresia ca totusi zana exista si era ascunsa intr-o alta camera.Si apoi o vazusem cu ochii mei.Ceva era neclar si trebuia sa ma lamuresc.
-Hei! Ti-au mancat soarecii limba?
Fata lui arata putin suparata.
Am tusit,mi-am dres glasu.
-Tineam foarte mult sa vorbesc cu zana!
-Aceea care a venit din Sahara?
-Nu.Cea din desert.
-Care desert? Desertul Globi?
-Nu.Stiti, e vorba de zana din planeta Venturn care a nimicit imperiul prostilor.Si din pricina asta a fost dusa de zei in desert.
-Aha!
-O stiti acum!
-Mda,incerc sa-mi amintesc.
-Pai?Cum?Nu-i prizoniera aici?
-Deocamdata nu, nici prin gand nu mi-a trecut sa fac prizoniera o fiinta atat de importanta.
-Eh!Asa ma gandeam si eu!Dar unde-o fi?
-Va sa zica,spune,domnisoara....este absolut urgent sa vorbiti cu zana?
-Desigur.
-Dar aici nu se afla nici-un fel de zana.Pur si simplu ai gresit.Intruncat eu nu sunt capacun ci medic.
-Medic!Vai de mine!
-Da,da.
-Nu sunteti capacaun,ba eu cred ca sunteti.Toti medicii sunt un pic capcaun.Si pedepsesc copii degeaba.
-Bun.Atunci cum ai avut curajul sa intri in casa unui asemenea capcaun?
M-am ghemuit in fotoliu,i-am spus sfasiat de lacrimi:
-Eu o caut pe zana ca sa-i spun cat de nefericita si singura sunt!
Domnul sare de pe canapea,prosopul ii cade de pe frunte si vine drept in fata mea si spune:
-De ce plangi?Te rog,nu mai plange!Pana la urma o sa ne intelegem.Ai vazut sigur ca zana a intrat pe usa unde ai sunat?
-Nu.Fiindca a disparut.
-As vrea sa ne intelegem.
-Chemati-o pe zana sau duceti-ma la ea,va rog frumos!
Domnul gemea de durere. Aproape imi era mila de el.Tace o buna bucata de vreme.
-Uite asa ma chinui de doua ore.Am o durere de cap innebunitoare si tu ma acuzi ca as fi cel ce-ti tine zana prizoniera!Zau, asa!Cine a mai pomenit una ca asta?!
-Pe tata nu-l doare capul niciodata!
-Crezi?In mod sigur tu ii dai durere de cap!
-Nu.Nu vreau sa sufere.
-Atunci de ce umbli brambura?
-Cuuuum?
-De ce nu stai acasa?sa citesti o carte.Sau sa te joci cu o prietena....
-N-am,nu mai am nici-o prietena.Sunt foarte trista!
-Esti trista?Maica-a-soldatilor-raniti,ce mi-e dat s-aud?Esti trista? Se uita la mine cu ochii mari,mai mari decat cartofii.Fireste de indignare.
-Da.Sunt suparata!
-Asa,va sa zica esti trista!si de cand o cauti pe zana?
-De la pranz.
-Lasa!Fii linistita.Vom gasi o solutie.Numai daca ai vrea sa-mi povestesti si mie cum s-au petrecut faptele.
-Pai,pur si simplu,acum o saptamana nu a mai venit la intalnire.
Domnul s-a culcat pe canapea si-a pus din nou prosopul ud pe frunte.Un timp am tacut amandoi si ne-am gandit fiecare la o mie de lucruri.
In cele din urma,domnul ofta tare,apoi fara sa se ridice striga:
-Eduard!Eduard!
Si-apoi se auzi un glas de baiat:
-Oui,papa!
-Eduard,fiul meu!Vino aici!
Eduard era un baiat cam de 14 ani.A intrat in camera cu un pas elegant si pot spune chiar distins cum nu mai vazusem la nici un alt baiat.Era imbracat cu un tricou sport si cu pantaloni scurti.Se uita la mine intr-un anume fel,cu superioritate si apoi a zis:
-Buna ziua.De ce m-ai chemat papa?
-Eduard,te rog frumos sa-mi aduci un prosop uscat din baie!
-Imediat,cher papa!
In vreme ce Eduard cauta un prosop uscat,tatal lui m-a intrebat:
-Nu mi-ai zis cum te cheama?
-Lucia.Anton Lucia.
-Lucia di Lamermoor!A zis si a ras.
-Nu.Lucia Anton.
-Vroiam sa spun, draga Lucia,ca ai un nume frumos!Muzical!Ales!Iti dai seama ce mult inseamna sa ai un nume frumos?!
Eduard se intoarse cu prosopul.Tatal sau i l-a luat din mana.
-Iti multumesc.Si acum ia loc.Vei afla de la domnisoara Lucia Anton o poveste grozav de trista!Asculta cu atentie ce i s-a intamplat.
Simteam ca intru in pamant de rusine,fiindca Eduard a intors spre mine o privire plina de ironie.Ori mie mi s-a parut ca are o privire plina de desconsiderare pentru fiinta mea neinsemnata.
-Hai,Lucia,zise domnul,spune-i fiului meu prin ce tragedie treci.Poate ca o sa vrea sa te ajute.
-Numai zana ma poate ajuta!am spus eu cu naduf.
Vedeam prea bine ca ma copatimeau.La amandoi le era mila de mine si asta m-a infuriat.
-Zana?Eduard se mira extrem de tare.Ce zana?Ce ajutor?Nu inteleg!
-Nu intelegi,fiindac nu stii!
-Tocmai de aceea,interveni dommnul,povesteste-i si lui Eduard.
-Ei,si daca nu am chef?
-Dar cu Vicky cum ramane?intreaba domnul.
-Am sa vad eu ce am sa fac!Atat as vrea sa stiu daca nu cumva Vicky m-a mintit in legatura cu zana!
-Eduard,tu ce parere ai?zise domnul
-Nu stiu cine-i Viky.
-Vicky este sau mai bine zis,a fost prietena Luciei.Acum o saptamana a parasit-o.Fara nici-un motiv.Tu ce parere ai?
-Fara un motiv?Asta e,stiu si eu?! Un fel de nesinceritate.Un fel incorect de a te purta.
Dupa ce spuse aceste cuvinte Eduard imi arunca o privire plina de mila.''Biata de tine,Lucia!imi pare tata de rau!''Era prea mult si prea de neindurat.M-am ridicat deodata din fotoliu cu pumnii stransi,cu obrajii in flacari.
-Vreau sa plec!Am strigat tare,din rasputeri.
-Dar zana? intreaba domnul
-Mi se pare ca Vicky m-a mintit si nu exista nici-o zana.
-Da.Da,Lucia,nu exista nici o zana.Zanele nu traiesc in realitate ci numai in bazme,in imaginatie!
Ma uitam la el cu ochii grei,cu inima franta.Simteam un vartej in cap si daca n-ar fi fost Eduard de fata,m-as fi trantit jos,asteptand sa mor.M-am retinut cu greu.Cu sufletul inghetat am avut puterea sa mai intreb:
-Va sa zica m-a mintit?!
-N-as zice ca chiar a mintit.Dar,tu esti destul de mare ca sa nu mai crezi ca basmele sunt adevarate!
Vai de capul meu!mi s-au retezat picioarele de durere.M-am prabusit pe fotoliu si abia mai rasuflam.
-Eduard,spune si tu ceva,zise domnul!
-Zanele exista doar in bazme!Si in bazme cred numai copiii!
-Va sa zica Vicky m-a luat drept copil mic?! spusesem cu o voce franta.Un nod in gat imi apasa beregata.Am rezistat un minut,apoi catastrofa s-a prosus.Am izbucnit,fara voia mea in hohote de plans.
Nu imi dadeam seama de nimic decat de faptul brutal ca n-am s-o mai vad niciodata pe Vicky.Eduard m-a luat de mana si mi-a spus:
-Te rog,nu mai plange!Nu se poate!In definitiv poti sa ai si alte prietene!
-Pe cine? urlam printre sughituri!Pe vara-mea Liz mata aia proasta,sau pe Oana care nu e in stare sa mearga pe jos pana la pod?
-Lucia,draga mea!Te rog frumos,inceteaza cu plansul!Ce rusine.O domnisoara ca tine sa planga atat de...
-Eduard,am tipat eu,esti prea dragut,dar nu mai vreau sa traiesc!
De pe canapea domnul a inceput sa rada nestapanit.Hohote care ma acoperaeu ca o panza.Si cand am ridicat ochii,Eduard isi puse mana la gura sa nu rada si el.
Gestul asta m-a dat gata.Am tacut brusc naucita de rusine.
-De ce radeti, domnule?
-Stii de ce rad?Chiar vrei sa stii?
-Sigur!
-Fiindca esti urata cand plangi!
-Vreau sa plec!
-Cum doresti!Esti libera sa faci ce poftesti.
-Am sa plec.
-Dar,draga Lucia,spuse domnul,mi-ar pare foarte rau sa pleci suparata pe mine.
-Nu sunt suparata pe dumneavoastra,domnule.Imi pare rau de mine!
-Lasa-ne sa-ti venim in ajutor.Eu vreau sa fim prieteni.Si Eduard vrea,nu-i asa Eduard?
-Oui papa!
Mi-am luat ramas bun de la tatal lui Eduard dand mana cu elApoi m-am uitat la Eduard si am zis:
-La revedere.
Dar el a zis:
-Te conduc la tine acasa!N-as vrea sa te ratacesti!
-Nu-i cazul.Stiu drumu!
-Lucia draga,interveni domnul,fiul meu vrea sa se plimbe cu tine!De ce refuzi?
-Nu refuz.Ziceam asa,ca stiu drumul acasa.
-Atunci nu te superi ca Eduard te insoteste?
-Nu.
Ed era chiar mai inalt decat Emanuel,dar nici nu ma uitam la el.Mergeam alaturi pe strada si nu vorbeam nimic,nimic.Eu ma gandesc la ale mele,el se gandea cine stie la ce.
Cand m-a intrebat pe ce strada stau i-am raspuns scurt.Dupa foarte putin timp am ajuns acasa.
M-am oprit la poarta.
-Aici stau eu,asta e casa mea.Multumesc frumos ca m-ai condus.La revedere!
-La revedere. a spus si el si mi-a intins mana ca papa a lui.Si cu asta basta.Am fugit pe alee,am deschis usa ca un uragan.Mama.tata si Emanuel ma asteptau toti cu fetele negre de manie.Eu,cum i-am vazut,m-am trantit jos si da-i cu urlatu.Urlam intr-un mod extrem de neplacut:
-Sunt dezamagita!Dezamagita!
Mama s-a uitat la mine crunt.Am auzit-o rostind rar:
-Ei, bine, am sa ma ocup eu putin de dezamagirea ta!
Si fara alte cuvinte mi-a tras doua palme.Pentru intaia data mancam bataie.In loc sa urlu mai departe,am tacut speriata.
-Unde mi-ai fost toata ziua?
Tata nu zicea nimic.Statea in picioare langa perete.
-Raspunde,raspunde!tuna iar mama.Era verde de suparare si ochii ii scanteiau maniosi.
-Vorbeste!
-Am cautat-o pe zana!
-Pe cine?
-Zana cea buna,care nu exista.Vicky m-a mintit.
S-a produs atunci un miracol.Mama s-a schimbat imediat la fata si in ochi i-am citit parerea de rau ca ma pocnise.
-Trebuia sa spui,Lucia,nu asa se procedeaza.Eu,tata si Emanuel te trei ore te cautam prin tot orasul.Simteam ca imi plezneste capul de ingrijorare.Cum ai putut sa pleci fara sa spui unde te duci?Sa nu se mai repete!
Iar am incepu sa urlu,acum,ca mama ma batuse,aveam un motiv.
-Sunt dezamagita!
Tata l-a luat de mana si m-a mangaiat pe par.
-Lucia,spuse el bland,daca esti o fata cuminte iti cumpar ce vrei tu.
-Dar Vicky,Vicky?Strigam si ma inecam de durere.Vicky m-a tradat!
-Si daca plangi crezi ca o sa vina inapoi?
-Nu stiu,nu stiu.....ziceam si eram foarte amarata.

poza:
Eduard:
[imagine: http://farm3.static.flickr.com/2593/3735621793_97920226…21793_97920226c8.jpg]
Waw...in sfarsit urmarea...am asteptat-o un secol...Hm...eu vorbesc care postez din an in paste,dar oricum tu stii de ce nu am postat.Ma bucur ca povestea Luciei continua si astept urmare cu mare nerabdare.Spor la lucru si succes!@};-:*
Eu aterizat pe-aici fiindca autoarea mi-a zis de fic, altfel habar aveam :))
Deci...

Capitolul 1: Greseli de punctuatie, draga mea, si de scriere, am gasit ulterior. Pozele sunt destul de dragute... Eu, cum sunt mare fana yaoi, as fi preferat asa ceva, dar pentru tine fac o exceptie si citesc si asta... E foarte draguta introducerea.

Capitolul 2: Oh, God:)) S-a batut cu un baiat? Fata asta e similara nebunei de mine:)) Am vazut si niste greseli de punctuatie si una de scriere care m-a iritat nitel: ''dujmanos''? Vrei cumva sa te trezesti cu un cuvant bagat in fund sau ce?:)) ''ideia''? Si pe-asta ti-o bag in fund. e IDEE [Riscul de a primi un comentariu de la mine, critica xD] Tipa asta e cam obsedata de atentie >.> Numeralele se scriu in litere, nu in cifre, ca e numar mic, draga mea. [Asta simt si eu despre mate:|] E naspa ca sunt asa mici... Complet, nu ''complect''! Nu se scrie prescurtat in ficuri! '' Nici-un'' e NICIUN

Capitolul 3: Greselute de punctuatie. VIrgulite, mai exact. Nici de m-ar inchide in casa n-as zice de scoala c-o ador :)) O ador pe Diriga, da` scoala nu! Baietoasa tipa >,>

Capitolul 4: Despre numerale ti-am zis mai sus. Ce tipe proaste, ele cred ca Lucia e la Polu` Nord:)) Draci, cine se duce la Polu` Nord?! In afara de cercetatori si nebuni!
'' Ruxac '' e rucsac. Vicky..?:-? Nu ma asteptam la aparitia ei. Dar e bine-venita.

Capitolul 5: Jucarie?:)) O.o Drace=)) Nu-mi vine sa cred ca VIky nu mai vine O.o De ceeeeeeeee?! Nu-mi vine sa cred:|
Acum, gramatical... Ai inceput sa pui virgulele mai bine ;)

Capitolul 6: Sa fiu sincera nu am astepam ca zana sa existe... A fost prea mult dialog aici, ponderea dintre acesta si naratiune s-a rasturnat si ajunge sa fie sec, din pacate.

Acum o parere generala: in afara de greselile destul de mici, as putea spune, ca sunt de tastare si unele faci greseala sa scrii cum nu trebuie, in variante populare, ca sa le zic asa.
In fine, e destul de interesant, pana acum pot spune ca e o drama...
Imi place. Good job, ya` sweety! >:D<
Astept cont! Anunta-ma:* Si da si link:)) Si tine-o tot asa;)