Cavalerul de Otel

[Storymaker]

Cap III O noua sansa

Eram trist si admiram copacii in tramvai. Lumea parea mai frumoasa azi si zgaltaitul tramvaiului era asemeni leganarii unui copil in bratele mamei sale. Erau frumoase cladirile, pline de povestile oamenilor ce au lucrat la ele, ce au trait in ele. Si oamenii erau frumosi, fiecare ducandu-si lupta. Cine stie cati sufera mai mult ca mine si ce razboiae poarta omul, si totusi ei castiga bataliile iar asta ma bucura nespus. Capatasem pace, iar ochii mei o caldura a parte. In spatele meu o fata rasufla trista. M-am intors si am vazut-o zambind, fara intentii rele, cu inima curata. Era sincera si ma iubea. Zidul gandirii mele era asediat. Fiecare rasuflare a ei, iubirea ei si dorinta ei de a sta langa mine era asemeni unei armate de razboinici ce asaltau fara mila cavalerul de otel. Izbitura dupa izbitura, armura cavalerului se frangea. M-am speriat cand mi-am vazut zidul pravalindu-se morman iar cavalerul de otel stand in genunchi, sangerand, blacand cu greu loviturile ce ii se dadeau. Ea era atat de frumoasa si de curata, cu o inima atat de mare. Rar sa vezi o asemenea fata.
De atunci am lalait-o ba fugind de ea, ba dorind sa stau langa ea caci prezenta ei ma bucura dar ma si facea sa ma tem. Intr-un final, trista de absenta mea indelungata si de modul meu de a ma comporta, a gasit un alt baiat. Era inalt, frumos si o placea, iar in timp ar fi iubit-o. L-am vazut in tramvai, langa ea. L-am privit si m-am bucurat pentru ei. Desi cavalerul de otel inca traia adanc in sufletul meu, puterea lui fusese slabita. Puteam sa redevin un copil, un omulet fara complexe, un om iubitor de oameni, iar pentru asta ii multumesc frumoasei fete ce a fost atat de buna cu mine incat luni intregi sa ma iubeasca chiar daca eu eram prea temator sa fac vr-un pas. Ii multumesc si ii voi multumi mereu in inima mea pentru bunatatea ei. Acum sunt in sfarsit... liber!