Tentatii din New York

[Kira's Scarlet]

Va multumesc tuturor pentru comentarii. Crii!! Da, pentru tine. Special pentru tine. Iuly, Iulika...Am o vaga impresie ca sunteti una si aceiasi persoana. Alice, multumesc mult. Sper sa-ti placa si in continuare. Angel and Yami, va pup dulce. Multumesc pentru comuri.
Am adus next !

Capitolul doi

Era destul de devreme. Probabil nu multa lume era treaza la ora asta, cel putin nu prietenii mei. Tinand cont ca e sambata, iar de invatat nici nu se pune problema, o sa fiu nevoit sa hoinaresc pe strazile aglomerate ale New York-ului in cautarea unei ocupatii. De preferabil, una distractiva, desi nu am chef de nimic. As prefera sa ma avant in lumea viselor si sa ma trezesc abia ziua urmatoare. Trebuie sa recunosc, dorm destul de mult in ultima vreme. Scoala asta e de vina, imi spun in gand in timp ce casc cat sa inghit toata America. Daca nu as avea atatea teme si ore obositoare, as dormi mai putin si as petrece mai mult. Ma indrept spre baie, unde, imediat cum scap de boxeri, intru sub jetul de apa calda, care la inceput ma facea sa ma infior, dar dupa ce corpul s-a obisnuit cu senzatiile trimise, imi venea sa nu mai ies de acolo. Pielea imi era mangaiata de micutele picaturi de apa ce se jucau si saltau din loc in loc, iar temperatura apei ma facea sa ma inmoi si imi oferea un sentiment de relaxare totala. Totusi, nimic nu e vesnic. Ies tremurand si ma infasor repede cu prosopul. Pasesc lent, avand grija sa nu alunec pe gresie, pentru ca la cat sunt eu de impiedicat sau ghinionist, orice e posibil, si ma opresc in fata oglinzii, pentru a imi pieptena parul ud si pentru a ma privi putin. Mda, dimineata aratam ca un mort viu; unul cu ochii albastrii si parul negru ca abanosul. Ies din baie si ajung la dulap, unde insfac o pereche de jeansi albastri si un tricou gri, putin mulat. Cum am iesit din camera, am coborat in graba scarile duplexului in care locuiam, si m-am indreptat spre bucatarie cu viteza unei rachete. Am ajuns la timp ca sa-mi iau ramas bun de la mama, care tocmai pleca la munca si chiar inainte sa mi se raceasca micul dejun, ce era constituit din : oua, clatite si suc de portocale. Cum toate imi faceau cu ochiul, nu am stat mult pe ganduri si m-am pus pe infulecat. Mhm, ador mancarea. Daca as putea, as manca pana as exploda asemeni baloanelor umplute cu prea mult aer. Totusi, presimt ca o sa mi se faca rau daca ma lacomesc.

Plictisit fiind, ma jucam cu cheile, invartindu-le pana cand mi-au cazut pe podea. Nu m-am obosit sa le ridic inca. Lenea si plictiseala salasluiau peste tot in jurul meu, crescand imposibilitatea de a imi ocupa timpul cu activitatii recreative. Eram prins in ganduri si tentat sa cad din nou in lumea somnului, chiar acolo, in locul ala, pe blatul rece, dar reconfortant. Asta pana cand soneria ma trezeste din transa, iar insistenta persoanei din spatele usii nu imi permitea sa raman in acea stare molesitoare. Ma ridic de pe scaunul din bucatarie si merg cu pasi lenti spre usa, asemeni unui batran handicapat, de optzeci de ani care nu se poate deplasa nici pana la baie. Imi lipsea doar un baston si poate par facial si pielea zbarcita. Cat de pesimist pot sa fiu. Deschid usa si il vad pe David, cel mai bun prieten al meu, englez venit din Anglia, zambind strengareste, care nu a ezitat si isi facu loc sa intre. Ma uit la el ca la masini straine si ma intreb ce cauta el aici? De obicei doarme pana spre seara in zilele de weekend. Il cercetez atent, sa vad ce mai pune la cale de data asta. Ma priveste amuzat si apoi imi spune:
- Nu am putut sa mai dorm, lucru foarte ciudat pentru mine, asa ca mi-am zis ca o plimbare nu ar strica. Si ghici ce? M-am intalnit cu mama ta, care mi-a spus ca esti treaz si nu ai nimic de facut, spune el. Mda, bravo mamico! Ai facut o treaba destul de bunicica.
- Si astfel ai ajuns aici. Interesanta poveste! Ar trebui sa o publici in ziar, ii spun ironic.
- Foarte amuzant, clovnule. Deci, ce facem azi?
- Habar nu am. Vreo idee? Il intreb, dupa care casc lung, fiind inca somnoros.
- Ma gandeam sa mergem in parcul de distractii, spune el, zambind gales. Ma uit la el, intrebandu-ma ce a fumat si ma invart ganditor prin incapere, cu mana sub barbie. Ceva era dubios aici. David niciodata nu se trezeste devreme si in niciun caz, nu merge in parcul de distractii. Sigur nu a fost inlocuit de un extraterestru? Sa ma uit mai atent, poate are vreo tentacula care iese la iveala, sau poate vreo buba verde. Dar, nu. Nimic ciudat la el inafara de infatisarea sa de print cu parul blond, ochii verzi maslinii si pielea alba si delicata. Pe langa asta, soarele care intra pe geamul imens, il facea sa straluceasca, ca si cand ar avea o aura. Clipeam des si il priveam putin mirat pe David, uimit de imaginatia mea bogata care nu avea limite. Ma uitam apoi la jeansii negrii cu care era imbracat, iar privirea mea se muta tot mai sus spre camasa roz, desfacuta la aproape toti nasturi, astfel incat sa ii se observe pieptul si pandantivul Aqua pe care il purta. Nu, nu te uita. Imi scutur capul si inchid ochii pentru cateva secunde.
- Hei, Axel! Ce e cu tine? Te simti bine? Intreaba el, venid la mine si scuturandu-ma.
- Aa, nimic. Ma duc sa-mi iau cheile si mergem. M-am intors in bucatarie mormaind si uitandu-ma unde am scapat afurisitele alea de chei. Asa, uite-le! Cand sa le ridic de jos, simt pe cineva rasufandu-mi in ceafa si tresar ca ars. Imi duc instinctiv mana in acel loc si frec, in incercarea de a scapa de senzatia aceea ce imi provoca furnicaturi.
- Ha ha ha, ce usor te sperii. Hm, stii, nu ar trebui sa iti expui asa posteriorul, spune David cu o voce perversa.
- Iar tu nu ar trebui sa apari asa. Bagi oamenii in spital!
Picioarele aproape ca ma lasau si a trebuit sa ma sprijin de blatul de bucatarie, ca sa nu ma prabusesc. Inima imi batea ca o toba si singurul gand care imi trecea prin cap era ca trebuie sa-l omor pe David intr-o zi si ziua aia e din ce in ce mai aproape. Imi incrucisez bratele la piept si il privesc bosumflat, iar el nu face altceva decat sa rada in continuare, de parca as fii un actor de comedie, iar el spectatorul din primul rand. Isi drese glasul si apoi afiseaza privirea de om serios. Asa e mai bine.
- Scuze, dar nu m-am putut abtine, spune el, luandu-ma de dupa cap.
- Te iert si de data asta, ii spun. De cate ori nu l-am iertat, imi spun in gand, oftand cu voce tare. Hai sa mergem, continui eu. . Ma plictisisem de locul asta care ma facea sa ma simt ca o pasare inchisa in colivie, si care cu fiecare zi, isi pierdea pana cu pana din cauza tristetii coplesitoare ca nu mai poate zburda din nou pe cerul albastru si senin.