[Terminat] Love isn't simple [yaoi]

[myuu]

Am sa postez inca un capitol care va fi si penultimul din fic. L-am scris cu diacritice [sper sa nu fi scapat vreuna]
Anyway...multumesc celor care au citit si au comentat pana acum si sper sa va placa si ultimele capitole

Capitolul XXXII

Un tânăr cu părul şaten stătea în pragul uşii potrivindu-şi o şuviţă de păr care se încăpăţâna să nu stea în niciun fel. Zâmbetul său cinic nu dispăruse nicio secundă lăsând la iveală intenţiile cu care venise la vila brunetului. Daisuke era sigur că îl căuta pe Senji şi voia să-l apere, oricare ar fi preţul pe care va trebui să-l plătească. Se săturase să tot apară cineva care să-l îndepărteze de argintiul şi avea de gând ca, înainte să-l mai piardă o singura dată, să lupte pentru el pană la sfârşit. Pentru unii s-ar fi numit încăpăţânare, pentru alţii exagerare, însa brunetul făcea acest lucru doar din dragoste şi nu aştepta nimic în schimb.
Îl privea pe Kain uimit văzând asemănarea perfectă dintre ei doi, asemeni unor picături de apă. Însă, aşa cum picăturile de apă diferă între ele prin mărime, şi cei doi băieţi aveau câteva însuşiri proprii precum culoarea părului şi a ochilor, dar nimic mai mult. Două figuri asemenea, două modele din ceara făcute de acelaşi sculptor, dar vopsite diferit. Se întreba cum a permis natura ca două fiinţe străine să fie identice. Cum a permis ca două persoane care nu s-au văzut niciodată să semene atât de mult? Sau...poate că nu erau atât de străine, în fond şatenul a folosit cuvântul „fraţioare”, însă la ce s-a referit? A vrut doar să-l enerveze sau el se minţea singur nevenindu-i să creadă că avea un frate de care nu a ştiut niciodată?
A închis ochii pentru câteva clipe încercând să se calmeze fiindcă primul impuls era să-l lovească pe şaten pentru ce-i făcuse iubitului său.
- Ce întrebare stupidă! A spus Daisuke plin de o încredere aparentă. Cum ar putea să-mi fie dor de cineva pe care nu l-am vazut în viaţa mea? Stai cam prost cu logica şi cred că nu e singurul capitol la care te aflii în situaţia asta. Iubitul meu e nemulţumit de „serviciile” oferite la pat! A continuat Daisuke sarcastic încercând să îl enerveze pe şaten, dar nu părea să aibă prea mult succes.
- Chiar? S-a prefăcut surprins Kain punandu-şi o mană pe barbia brunetului, dar acesta l-a îndepărtat imediat. Cred că ar fi mai bine să încerci tu! Iubitul tău, dacă într-adevăr e iubitul tău, minte, aşa că va trebui să afli singur adevărul, a spus Kian cu nonşalanţă. Ce spui? Te culci tu cu mine în locul lui Senji? Oricum de el m-am plictisit deja.
Daisuke ar fi vrut să râdă de ceea ce-i spunea tânărul, dar, din ce auzise despre el de la Senji, ştia că nu glumeşte şi că aştepta un răspuns de la el. A deschis gura grăbindu-se să îl refuze şi, probabil să-l ia în râs, dar nu a mai apucat să spună acele cuvinte. Se gândea că, dacă ar fi suportat el sa se culce cu şaten, Kain îl va lăsa în pace pe Senji şi va pleca când se va plictisi. Părea destul de nestatornic aşa că nu ar fi trebuit să aştepte mult şi totuşi... Dacă tânărul ar fi continuat să-l oblige pe argintiu să se culce cu el, indiferent de ce ar face brunetul? Nu, nu va permite el asta, nu îi va mai permite niciodată.
Fără tragere de inimă s-a apropiat de Kain pentru a putea să audă doar el răspunsul. I-a pus mâna pe umăr cu un gest amical, care însă ascundea ura acumulată de sufletul său.
- De acord, culcă-te cu mine, fă ce vrei din mine, dar lasă-l în pace pe Senji! I-a răspuns scârbit brunetul, gândindu-se că luase cea mai bună decizie. Avea de gând, poate pentru prima dată în viaţa sa, să joace murdar pentru a câştiga. Şi, acum, doar acum, simţea că victoria era mult mai aproape de el decât a fost vreodată. Unde vrei? A rostit simplu ştiind că oricum şatenul avea să înţeleagă la ce se referă.
-Păi...spunea tânărul fiind încă surprins de decizia brunetului. În mod normal aş fi spus că e bine în orice pat sau canapea, dar, fiind vorba de tine, inteligentul şi perfectul meu frate, cred că te-ai descurca la fel de bine şi pe masă. Unde e bucătăria?
Lui Daisuke i-au trebuit câteva secunde pentru a se acomoda cu ideea. Urma să se culce cu un bărbat, unul ce pretindea a fi fratele sau pe...o masă? Asta avea să intre sigur în topul celor mai ciudate lucruri care i s-au întâmplat vreodată. Fără a mai pierde timpul, i-a făcut semn cu mâna lui Kain pentru a-l urma până în bucătărie aşa cum îi ceruse. Înainte de a intra în camera cu pricina, l-a rugat pe argintiu să se ducă la etaj şi să rămână acolo până ce totul se va termina, apoi l-a sărutat scurt. Deşi i-a promis că totul avea să fie bine, tânărul a început să protesteze şi să se exchiveze în toate felurile încercând să-l oprească pe iubitul său de la acelaşi chin pe care l-a suportat şi el.
Brunetul era prea sigur pe el pentru a se mai răzgandi aşa că a încuiat uşa după el şi Kain, lăsându-l pe argintiu cu lacrimi în ochi. Ştia că îl facea să sufere şi să se îngrijoreze, dar curând se va termina totul, nu?
Ducându-se lângă masă, şi-a scos tricoul aşezandu-se din proprie iniţiativă pe suprafaţa rece din lemn şi lăsându-se pe spate. Kain devenise deja nerăbdator să aiba corpul persoanei pe care o ura cel mai mult pe lume, însă nici el nu ştia motivul pentru care se comporta aşa. Pentru el chiar totul se reducea la sex? Oricum ar fi, nu-l interesa. S-a dezbrăcat imediat fără să-i pese în ce colţ al camerei îşi aruncă hainele şi s-a urcat şi el pe masă cu o expresie ameninţătoare, dar care îl lasa rece pe brunet. I-a desfăcut pantalonii plin de satisfacţie urmărind fiecare linie a muşchilor tânarului care, trebuia să recunoască, erau destul de dezvoltaţi pentru vârsta sa. Când a vrut să-şi ridice capul pentru un sărut violent, care să-i arate brunetului cine deţinea controlul, s-a trezit cu un cuţit care îl ameninţa proptit de gâtul său. S-a mişcat încrezator fiind sigur că Daisuke nu îi va face niciun rău, dar lama ascuţită i-a rănit uşor pielea lăsând un firişor de sânge să curgă pe pieptul bine făcut. Simţind tăietura, şi-a şters sângele cu mâna, apoi l-a privit sceptic, fiindcă nu-i venea să creadă că Daisuke a făcut asta. Se uita fix, cu o privire ucigătoare, creată de nişte ochi furioşi, semn că acum îl lua în serios.
- Ştii cât pot să te urăsc? Eşti prima persoana pe care, dacă aş putea omorî, aş ucide-o fără să mă gândesc vreo secundă în plus. Din prima clipă când am auzit de existenţa ta, te-am urât şi încă o mai fac. Mi-am jurat că vei plăti pentru tot...spunea şatenul simţindu-se în inferioritate din cauza cuţitului.
- Şi...de ce mă rog, mă urăşti aşa de tare? Nu sunt eu cel care ţi-a distrus viaţa, ci tu! Singur ai ales asta! i-a răspuns Daisuke imediat.
- Încă nu-ţi dai seama, nu? A spus tânărul cu un glas din care se putea observa părerea de rău. Dai, sunt fratele tău, fratele tău geamăn! Părinţii nu ţi-au spus niciodată că, imediat după ce m-am născut, s-a descoperit că am o boală, un fel de tumoare la creier. Ei, fiind prea mândrii, nu au vrut un copil care să aibă un asemenea „handicap”, aşa cum l-au numit ei, deci au decis să mă abandoneze. S-au interesat să-mi plătească toate operaţiile şi medicamentele de care aveam nevoie, apoi au uitat de mine, lăsându-mă singur într-un orfelinat. Am stat acolo până la vârsta de 14 ani când am fost anunţat că părinţii îmi lăsaseră destui bani pentru a trăi în lux cel puţin 10 ani. Doar bani...atât mi-au lăsat. Nu le-a păsat cât de singur am fost, cât de mult mi-a lipsit iubirea unei familii. Tu...tu le-ai avut pe toate!
Daisuke aproape că a scăpat cuţitul din mână în momentul în care a auzit trecutul lui Kain. Se pare că până la urmă erau fraţi gemeni şi motivul pentru care îl ura era tocmai faptul că el a primit un cămin spre deosebire de şaten. Îi părea rău de el, nu auzise niciodată de la părinţii lui că ar avea un frate geamăn. Nimeni nu-i spusese nimic. A trăit în minciună până acum şi, dacă Senji nu l-ar fi găsit pe Kain şi nu i-ar fi dat de înţeles că îl cunoaşte pe brunet, încă ar fi crezut că el e singurul din familie care încă mai trăieşte. Nu i-a crezut niciodată pe părinţii lui în stare de aşa ceva, nu a crezut că va fi adâncit într-o realitate aparentă.
Şatenul, văzându-l pe fratele său neajutorat, deşi avea un cuţit în mână, s-a grăbit să-i ia arma, dar brunetul a fost mai rapid. I-a prins braţul şatenului şi l-a trântit pe masă urcându-se deasupra lui pentru a fi în avantaj. A apropiat din nou lama ascuţită de gâtul tânărului fiind gata să-i pună capăt zilelor. O merita pentru tot ce-i făcuse lui, dar mai ales lui Senji, iubitului său. A proptit vârful cuţitului în pielea subţire şi catifelată fiind pe punctul de a o sfâşia, luându-i tot până la ultima fărâmă de viaţa. Mâna s-a încordat pe mânerul negru al armei fiind gata de o mişcare scurtă, dar puternică.
Pe punctul de a-l omorî pe Kain, şi-a adus aminte de chipul angelic al iubitului său care plângea undeva în spatele uşii încuiate. Ce avea să-i spună, cum putea să-i explice că a omorât un om? Nu era îndeajuns că acea acel înger se îndrăgostise de un demon? Mai trebuia şi să trăiască cu amintirea lui Daisuke care îşi omorâse fratele fără pic de regret? Nu. Nu putea să-l omoare pe şaten, deşi îşi dorea şi avea suficiente motive să o facă, dar ar fi pătat sufletul pur al lui Senji ce nu merita să iubească un criminal.
Kain începuse să tremure şi, pentru prima dată în viaţa lui, să-i fie frică pentru viaţa sa. Nu-şi dorea să moară, deşi avea atâtea probleme şi era atât de singur. Voia să trăiască, să înveţe să iubească şi să fie iubit înainte de a muri. Păcat că nu şi-a dat seama de asta înainte, fiindcă nu ar mai fi distrus atâtea persoane. Deodata iubirea începea să capete formă, culoare şi să devină un cuvânt de sine stătător, fără a mai fi sinonim cu sexul. Sub ameninţarea cu moartea, realiza ce e viaţa şi înţelegea că nu exista doar suferinţă pe lume, ci exista deopotrivă fericire. A închis ochii aşteptând valul de sânge ce îi va pune capăt oricărui gând, însă avea să afle că nimic din toate astea nu vor veni.
- Pleacă! Pleacă cât mai repede, cât mai departe! Nu mai vreau să te văd sau să aud de tine! Juri să te ţi departe de Senji şi să uiţi de existenţa mea? A spus Daisuke încercând să îşi astâmpere nervii.
-...Jur, jur să vă las în pace, şi-a recunoscut şatenul înfrângerea acceptând o pace decât o învingere sigură din partea brunetului. O singură dorinţa am înainte de a nu te mai vedea niciodată: sărută-mă...şi fă-o din dorinţa ta!
- Şti că nu...a început Daisuke, dar a fost întrerupt de buzele moi ale tânărului care se mişcau delicat peste ale sale lăsând să se simtă o părere de rău. Ştia că nu putea să-l iubească pe Daisuke şi nici nu-şi dorea, însă era nerăbdător să vadă cum e un sărut care să nu implice o dorinţă fizică, ci sentimente.
A fost un sărut scurt care s-a terminat cu câteva lacrimi pe care le vărsa Kain în speranţa că îşi va elibera toată ura pe care o strânsese în suflet fără rost. S-a îmbrăcat repede şi nu a mai recurs la jocurile sale erotice care, acum, păreau să nu-l mai satisfacă. Când a fost gata, a ieşit pe uşă spunându-i brunetului că nu el a fost cel care l-a răpit pe Senji şi că aceea era Jasmine. Apoi i-a promis că-şi va ţine jurământul şi va încerca să o ţină la distanţa şi pe roşcată şi va încerca să se îndragostească de ea, fiindcă avea nevoie de cineva pe care să iubească şi în acelaşi timp să consoleze şi el un suflet.
Uşa s-a închis în urma şatenului şi aceea a fost ultima oară când l-a văzut pe tânăr. Kain avea să-şi găsească oarecum fericirea alături de Jasmine sub pretextul că încerca să o consoleze, iar fata va fi bucuroasă că cineva, care o înţelege, o va iubi.
Senji s-a dus la iubitul său pe care l-a găsit pe scaunul din bucătărie fumând degajat o ţigare, vechiul său viciu. L-a privit fericit văzând că brunetul era bine şi că şatenul renunţase la planul său. Nu avea să ştie că Daisuke îl ameninţase cu un cuţit, dar ce mai conta? În sfârşit erau împreună, fără nimeni pe urmele lor, fără cineva care să îi pândească din umbră. Acum puteau fi fericiţi şi simteau că vor urma doar zile senine, pline de o iubire sinceră pe care nimeni nu le-o va mai interzice.
Pentru prima dată în viaţă aveau totul, deşi suferiseră atât. Soarele abia răsărise anunţând o nouă zi, un nou început, unul ce va îngropa treptat trecutul.