AnimeZupCăutare

Dragostea eterna dureaza trei luni

intr-un moment de pura inspiratie m-am hotarat sa incep un al treilea fic, oricum tind sa am prea mult timp liber
am o groaza de idei pentru acest fic care sper sa fie pe gustul vostru
momentan am sa postez doar prologul, am scris si jumatate din primul capitol dar trebuie sa ma gandesc la numele personajele caci momentan nu-mi vine nimic in cap (poate imi dati vreo idee ;;) )
deci, desi nu sunt la primul fic, astept comentari si critici pentru ca inca mai am unele scapari de care vreau sa scap

tip crititca: orice fel
:D


Dragostea eterna dureaza trei luni.

Prolog

Doua suflete gemene cu concepti opuse in privinta celui mai pur sentiment. Doi oamenii care isi exprima dorinta de viata, gandurile si dorintele atat de ireale uneori prin acelas mod aberant. Umpland mii de pagini cu aceleasi cuvinte care abia mai reuseau sa le cuprinda intreaga lor fiinta in ele.
Nici macar acel dictionar plin de cuvinte in care cautau disperati nu putea descrie nimic mai mult decat o faceau gesturile lor. Dar in inima lor se ascundea mult mai mult, poate mult prea adanc ca sa poata vedea macar ei.
Si prvind in ochii lui majoritatea puteau vedea doar un vid imens, un gol pe care nimic nu-l va putea ascunde. Dar ea vedea cu totul altceva, ea vedea dincolo de orice gest.
Pentru ca doar ea l-ar putea intelege. Pentru ca numai el vede dincolo de cuvintele ei.
Si tineretea le-a umplut cu atata usurinta inima de iubire. Si au inceput sa umple acelas pahar cu sentimente. Si apoi inca unul si inca unul…
Pentru ca atunci cand iubesti nu te mai saturi de prezenta celuilalt.
Dar inima lui devenise atat de fragila, indiferent de cat incercase el sa evite acest lucru. Si intr-o zi totul s-a spulberat in fata lui. Ca atunci cand mai e putin pana la happy-end-ul unui film la care te uiti de ore intregi si dintr-odata se ia curentul. Asa a fost si pentru el. Totul devenise intunecat din cauza unor cuvinte aruncate in fata lui.
Si atunci a plecat pur si simplu. Fara sa priveasca inapoi de teama ca ea ii v-a putea vedea lacrimile si stia ca nu i-ar fi putut suporta privirea ironica, batjocorituare.
Si durea prea tare, iar ranile sufletesti pe care si le provocase singur nu puteau fi vindicate pur si simplu. Iar lipsa ei erau doar niste cutite in plus care il zgariau pana la sange in interior.
Si abia atunci si-a inteles gesturile. Abia atunci a inteles ca a dat cu piciorul la fericirea suprema doar pentru a putea inchide ochii din nou. Poate ca ii era teama de fericire. Sau poate ii era ca are sa sufere din nou, nu de asta plecase de la inceput? Fara ca macar sa o asculte.
Pentru ca s-a lasat prea usor distrus de faptul ca totul a fost doar un pariu pentru ea.
Dar toate acele cuvine, toata acea abundenta de sentimente. Fusese totul o iluzie?
Daca si-ar fi intors capul atunci oare nu i-ar fi vazut lacrimile si nicidecum ranjetul de care se ferise.
A realizat prea tarziu cat gresise. Ca si-a bagat piciorul in ceva indiscutabil mai valoros decat orgoliul lui, chiar decat viata lui.
Si poate in rafalele unei nopti de toamna se vor regasi unul pe altul…
Atunci poate vor invata din nou sa asculte linistea impreuna.
Vor invata din nou sa iubeasca. Si sufletele lor vor redeveni intregi. La fel cum au fost odata…


ps:scuzati eventualele greseli, l-am corectat de doua ori dar de obicei imi vad greselile numai cu intarziere
Hello andrra:* dupa cum vad ai inceput un nou fic:x
Deci sa incepem, prologul dupa parerea mea a fost foarte bun, mi-a inspirat multe sentimente dragoste, confuzie, tristete, multe si multe alte sentimente.
Chiar a fost placut sa citesc acest prolog dar astept povestea in sine iar in privinta numelelor daca vrei te pot ajuta.
Dar ma poti lamari cu ceva, sper sa nu te supar cu o asemenea intrebare prosteasca dar de ce ai ales acest titlu? probabil ca va avea legatura cu povestea.
Sper ca nextul va veni curand caci m-ai facut curioasa ceea ce este bine:))
Ei bine, spor la scris si anunta-ma:*
Bye
cum toata ziua a plouat si am fost si relativ insipirata, am zis ca nu va suparati daca vin cu primul capitol
cu dedicatie pentru Mina-chan care m-a ajutat cu numele personajelor :*:*:*
sper sa va placa, eu nu sunt chiar total satisfacuta de el, adica cred ca putea iesi si mai bine, in fine.. v-a las pe voi sa hotarati si scz pentru excesul de dialog si daca sunt greseli de tastare pentru ca Word-ul imi cam trage teapa uneori :P



Capitolul 1


Charlotte pov.

Ma ridic din fata leptopului luandu-mi cana de cafea de pe birou. Se pare ca inspiratia m-a parasit zilele astea. Nu conteaza, pana la urma mai am la dispozitie inca trei luni ca sa termin cartea asta. Deci, as zice ca-mi permit o mica pana de inspiratie. La urma urmei chiar si cineva ca mine are astfel de momente macar o data la cativa ani.
Ma indrept spre geam si privesc peisajul exterior. Linistit de altfel, ca in fiecare diminiata. Nu degeaba am insistat sa-mi gasesc un apartament in zona asta. Si scuza ca o scriitoare are nevoie de liniste pentru a creea adevarate opere i-a facut pe toti sa priveasca altfel faptul ca locuiesc la periferia orasului.
Vibratile telefonului care sta aruncat pe undeva prin pat ma fac sa tresar usor si sa-mi atintesc privirea spre el. Las cafeaua pe pervazul geamului si trantindu-ma inapoi in pat privesc spre ecranul luminos al telefonului. Vazand numele unuia dintre amici mei raspund fara nici o ezitare folosindu-ma de acel ‘alo’ atat de tipic.

- Salut Charllote. I-a ghici de ce te-am sunat.

- Draga noastra prietena Ida ne forteaza din nou sa ne petrecem diminiata de sambata tinandu-i ei companie.

- Ti-am mai spus ca-ti iubesc vesnica ironie? Aproape la fel de mult ca pe tine.

- Ma flatezi.

- Asta era si intentia mea.

Ii inchid telefonul lui Luck dupa ce ne luam la revedere in felul nostru unic. El e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si un pictor desavarsit. Imi amintesc ca anul trecut mi-a promis ca ma ia de nevasta daca nu ma casatoresc pana la douazeci si trei de ani. Am fost imediat de accord, de altfel ar fi de-a dreptul ingrozitor ca o scriitoare care la varsta de numai nouasprezece a scris doua romane de dragoste care s-au incadrat cu foarte multa usurinta in cadrul best seller-urilor sa ajunga ‘fata batrana’. Nu ca as intentiona cu adevarat sa ma casatoresc cu el. Cred ca mi-ar fi imposibil sa nu-mi gasesc pe nimeni in urmatori patru ani, chiar daca nu as cauta in mod special pe cineva.
Imi dau ochii peste cap amintindu-mi ca trebuie sa plec. Ida a fost intodeauna genul de persoana extreme de punctuala iar eu am fost mereu o intarziata.
Imi arunc pe birou telefonul care inca isi facea veacul in mana mea si imi iau pe mine primele haine care imi sar in ochii atunci cand imi deschid dulapul. Doar un maieu negru peste care iau o camasa simpla gri si o pereche de blugi albastrii inchis. Imi ciufulesc unpic buclele roscate si dupa ce arunc restul de cafea din cana ce ramasese pe pervazul geamului, ies pe usa pornind spre casa prietenei mele.

In mai putin de douazeci de minute sunt la ea. Ca de obicei sunt ultima, dar asta nu m-a deranjat niciodata.

- Deci care e subiectul orei de barfa de saptamana asta?
Intreb luandu-mi locul obisnuit pe fotoliul cel mai apropiat de fereastra.

- Martin Cezar.

Imi spune Ida intorcand ziarul spre mine pentru a putea vedea titlul unei articol. Ma incrunt putin si imi dau capul mai in fata ca sa pot descifra ceva.
“Dragostea eterna dureaza trei luni”. Doar atat apuc sa citesc ca blonda intoarce iar ziarul spre ea si incepe sa citeasca cu voce tare cateva randuri din articolul respectiv.

- Unul dintre cei mai tineri scriitori ai generatiei nostre, Martin Cezar, a declarat fara nici o retinere ca ‘dragostea eterna dureaza trei luni’. De asemenea a mai declarat ca el nu a fost si nu v-a fi vreodata indragostit si ca finalurile fericite dupa care tanjesc toti nu exista decat in basme. Hah, cum se poate intitula scriitor cineva care nu crede in iubire? Si nu-mi pasa daca cartile lui sunt psihologice sau orice altceva.

O privesc putin confuza pe blonda dupa care imi apare un ranjet prostesc pe fata. “El nu se va indragostii niciodata”. Cuvintele lui imi circula prin tot capul ca un ecou.

- Challote, zambetul tau ma inspaimanta chiar mai tare ca de obicei.
Imi spune Luck privindu-ma insistent, atragand si privirile celorlalti asupra mea.

- O sa-l fac sa se indragosteasca si sa-si scoata aberatile astea din cap.

Spun eu cu o voce usor ridicata dandu-mi mana prin par. Uneori chiar am impresia ca scot numai aberatii pe gura. O fi inca prea devreme pentru mine.

- Atunci hai sa facem un pariu ca sa fie mai distractiv. Daca il faci pe Cezar sa se indragosteasca nebuneste de tine sau de orice alta fata in doua saptamani atunci tu castigi pariul. Daca nu eu voi castiga.

Mi se adreseaza un barbat brunet de vreo douazeci si ceva de ani. Pana acuma nu l-am mai vazut pe aici dar Ida cunoaste o gramada de persoane din diverse profesii deci nu e chiar ceva neobisnuit.
Ii spun ca sunt de acord desi timpul mi se pare prea scurt si dam mana ca si cum am incheia ceva pact. Intodeauna am avut obiceiul prost sa mi-o fac cu mana mea. Dar acum e prea tarziu sa mai dau inapoi.
Dupa putin timp ma fac nevazuta din casa prietenei mele dand vina pe o durere de cap care ma chinuie de cateva zile. Nu-mi place sa o mint dar nici starea necesara sa mai stau acolo nu aveam.
De altfel, Luck a insistat sa ma conduca pana acasa.

- Stii? Ai mintit neobisnuit de convingator.
Imi spune satenul dupa ce intram in masina lui.

- Insinuezi cumva ca as fi mintit?

Il intreb chicotind usor. Acesta imi zambeste dupa care porneste masina.
Fara sa vreau privirea mea ramane atintita asupra satenului pentru catea secunde. Nu mi-am dat seama niciodata, dar arata chiar bine. Dupa ce termin cu pariul asta poate…

Imi scutur capul lasandu-mi gandul neterminat si zambesc privindu-l din nou pe Luck. Acesta imi raspunde tot cu un zambet, insa cred ca de doua ori mai mare ca al meu.

Ajung acasa destul de repede si dupa ce fac un dus aproape rece ma trantesc in pat cu leptopul in brate.
Incep sa scriu cateva randuri dar le sterg imediat afisand o figura nemultumita.
“Cum se poate intitula scriitor cineva care nu crede in iubire?”. Cuvintele Idei pline de rautate mi se strecoara printre ganduri.
‘Eu cred cu adevarat in iubire?’. Am sustinut intodeauana cu tarie ca da, cred. Dar chiar cred? Uneori pana si eu am impresia ca ceea ce scriu eu sunt doar basme. Neasteptand cu adevarat sa am parte de iubirea perfecta sau de sfarsitul fericit si in viata reala. Si atunci eu am vreun drept sa ma numesc scriitoare?
Dupa cum vad esti destul de modesta:)) mie mi-a placut foarte mult.
Sa incepem, deci aceasta era povestea propriu-zisa, frumos pe mine povestea ma duce cu gadul la 'dintr-un joc nebun chiar te poti indragosti' asta imi trece prin minte in momentul asta;;)
Critica nu prea pot sa iti dau pentru ca mi-a placut cum ai descris sentimentele, actiunea nu a fost deloc grabita, dialog a existat cum imi place mie, adica mai putin sincera sa fiu ma consider prea buna la dialog iar greseli de tastare nu am observat deci ... good job.
Astept next si sa nu uiti sa ma anunti:*
PS: Era sa uit merci:* mi l-ai facut dedicatie esti o scumpa:*
Bună! Am ajuns şi eu..atrasă de titlu, ca deobicei..ei bine, poate şi de faptul că este un fic nou.
Îmi place că încă de la început, titlul are legătură cu textul, bine gândit. După părerea mea asta e un lucru foarte pozitiv.
Prologul este foarte bine realizat, e amplu şi spune multe despre povestea în sine, bravo. Îmi place că e plin de sentimente, exprimă multe.
Ai început în plină forţă. Primul capitol a dezvăluit deja multe şi bănuiesc deja ce s-a întâmplat, datorita prologului, dar sunt curioasă cum s-au desfăşurat toate acestea.
Ideea îmi place. O scriitoare care vrea să demonstreze că dragostea există. Un pariu..dar nici macar ea nu este sigură că ceea ce ea doreşte să dovedească chiar e real.
Dialogul este destul de bun, deşi ai mai putea lucra puţin la el. Nu este sec, dar l-ai folosit destul de mult aici. Nu ştiu, am eu o chestiune cu el :]]
Descrierea e destul de bună, deşi lipseşte cea a peisajului şi nici sentimentele nu sunt foarte bine conturate, dar pe parcurs sunt sigură că le vei mai accentua.
Naraţiunea e bună, te descurci foarte bine la partea asta, după părerea mea.
Greşeli de tastare nu am zărit, nici nu le-am urmărit, deci..:]]
Aştept următoarea parte. Baftă la scris şi cât mai multă imaginaţie!

*Hugs`*
hello, deci am venit si cu al doilea capitol, putin cam scurt si lipsit de actiune dar m-a gandeam ca ar trebui sa pun si un capitol din perspectiva lui ca sa va faceti o idee despre el, urmatorul promit ca o sa fie mai interesant :P


Capitolul 2


Cezar pov.

Degetele mele se joaca pe tastatura intiparind mii de litere pe paginile albe. Totul atat de clar, negru pe alb. Mereu aceleasi teme lipsite de mister, poate dezgustator de reale.
Langa leptop, pe birou, se afla ziarul de astazi. ‘ Dragostea eterna dureaza trei luni’- cu cata siguranta falsa rostisem cuvintele alea. Poate incercand sa ma conving pe mine insumi ca totul e real, incercand sa ma mentin cu picioarele pe pamant.
Si inca incerc, prin tot ceea ce scriu. Mintind mereu ca scriu ca sa-i ajut pe ceilalti cand de fapt nu fac altceva decat sa ma descarc de proprile ganduri ca intr-o scrisoare lunga de zeci ne pagini. Si am pus mai multe scrisori una langa alta si astfel mi-am publicat prima carte de suces urmata de alta si probabil de alte zeci pe viitor.
Dar eu sunt doar un copil pierdut, sau cel putin asta obisnuiam sa fiu. Entuziasmat mereu doar de teme de care parinti mei nu erau incantati. Visand mereu imposibilul.
Si am fugit de acasa cu aceleasi ideologi poate stupide. Insa realitatea m-a prins din urma mult prea repede si astfel am ajuns ceea ce sunt acum. Un student la facultatea de psihologie si un scriitor de success. Un scriitr totusi fals, daca ar sti oameni cate minciuni am scris in cartile alea probabil nu le-ar mai fi cumparat niciodata. ‘Viata merge ininte’ obisnuiam sa spun asta cu fiecare ocazie. Dar chiar merge? Chiar poti sa fi un om fericit daca nu gusti din pasiunea vietii? Daca nu-ti permiti sa visezi sau sa iubesti?
Ce mai poveste de viata, chiar si pe mine ma dezgusta…

La naiba, am doar douazeci de ani si toate aceste aberati par sa ma distruga pe zi ce trece. Si faptul ca am un viitor asigurat nu ma ajuta de nici o culoare. Ceea ce dovedeste ca parinti mei scoteau pe gura numai absurditati. Poate intr-o zi o sa inteleaga si ei de ce m-am indepartat atat de mult de ei.
Ma opresc din scris si tresar usor atunci cand telefonul incepe sa sune acoperind sunetul tastaturi care predomina in toata camera. Raspund direct atunci cand vad numele prietenului meu cel mai bun. Adam, desi cu trei ani mai mare, el m-a inteles intodeauna. Ii raspund cu un simplu ‘buna’.

- Salut Cezar. Te-am sunat numai sa te intreb daca vei merge la micuta petrecere de maine.

- Inca nu stiu, de ce intrebi?

Ii spun plicisit, stie ca nu m-au pasionat niciodata aceste “mici” petreceri. Deci de ce mi-as
pierde timpul pe acolo.

- Ah, nimic. Am impresia ca o sa se intemple ceva interesant. In plus ar fi o buna ocazie sa mai socializezi putin.

El si presimtirile lui idioate, sper numai ca nu-mi pregateste ceva surprize. Ii inchid telefonul zicandu-i ca voi fi acolo. Pana la urma ce am de pierdut?
Privesc spre leptop incercand sa descifrez ceva din ce am scris insa fara success. Clipesc de cateva ori dupa care ma bag in pat gandindu-ma la petrecerea de maine.

Poate chiar o sa se intample ceva interesant…
Zambesc resemnat in timp ce imi inchid ochii. Mda, sigur…
Bună >:d<
Ţi-am citit povestea şi pot spune că mă duce cu gândul la faptul că, de la un simplu pariu, lucrurile se vor complica şi presupun că cei doi se vor îndrăgosti. Mi se pare drăguţă ideea şi chiar sunt curioasă cum va evolua :-?
Revenind la acest capitol, nu ştiu exact ce să cred despre el. E destul de trecut prin viaţă, dacă pot să zic aşa. Oricum, presupun că la petrecerea aceea chiar se va întâmpla ceva, am o oarecare idee ce anume.
Ai câteva greşeli de tastare, cam tinzi să mănânci din litere.
În rest acţiunea şi descrierea mi se par ok.
Mult succes în continuare şi te rog să mă anunţi şi pe mine când pui continuarea :x
Hello.
Asa cum ai spus si tu e un capitol destul de scurt sper ca data viitoare sa aduci unul mai lung..
Dupa cum am observat ai preferat sa te axezi pe trecutul lui, e bine, pe mine personal m-ai scos din ceata, mi-ai oferit mai multe amanunte.
Actiunea si dialogul au fost in cantitati mai putine dar asta nu inseamna ca nu au existat mi-ar fi placut sa bagi mai multa actiune dar cred ca ai lasat-o pe toata pentru capitolul urmator..
Greseli de tastare ai avut cateva dar se remediaza cu un mic edit:p
Astept nextul si anunta-ma.
Bye:*
Honey am reuşit să citesc ce ai scris la acest fic.
Din păcate mai întăi să clarific ceva cu tine:
* Nu mai lăsa aşa de mult spaţiu între rânduri.. Între fiecare e absurd deja.. împreuneazăle data viitoare.
Acum: Ai descris frumos, naraţiunea, dialogul, descrierea se îmbină bine.
Cu modurile de expunere o duci bine, dar mai trebuie să descri.
Unele propoziţi, care ar mai merge amânunţite, par seci.
În rest acţiunea nu este grăbită, ba din contră îmi plac ideile care se regăsesc în ea.
Sincer ador idea.. şi vreau să citesc mai mult. X]
sallut,
am venit cu next-ul :P
sper sa va placa si astept parerile voastre >:D<


Capitolul 3

Charllote pov.[/b]

In diminiata asta m-am trezit cu zambetul pe buze. Nu stiu de ce. Probabil nici nu vreau sa aflu.
De obicei cand am stari de genu fara nici un motiv prefer doar sa ma bucur de ele. Fara sa le gasesc o explicatie care nu ar face altceva decat poate sa la distruga farmecul.
Poate sunt mai entuziasmata decat credeam de petrecerea la care o sa-l vad in sfarsit pe Cezar. Mi-am dorit mereu sa-l cunosc personal desi draga mea prietena Ida nu la agreat niciodata. Si probabil ca nici nu o v-a face…
Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca eu am de castigat un pariu. Caci, dupa ce am stat ore intregi gandindu-ma ca am facut o prostie, am hotarat in sfarsit sa consider tot acest pariu o provocare pentru mine. Sau, in cel mai rau caz, o mica evadare din monotoneitate.
Pana la urma am nevoie de ceva care sa ma inspire, altfel mi-e teama ca nu o sa fiu in stare sa mai scriu nici macar un rand in urmatoarele saptamani.
Si cum as putea, cand a trecut atata timp de cand am gustat ultima data din fructul vietii. De cand am ras ultima data din toata fiinta mea fara sa-mi pese de ce o sa creada ceilalti.
Dar astazi se va schimba ceva, nu stiu de ce sunt atat de sigura ca o sa se intample ceva deosebit dar pur si simplu stiu.

Ies din baie caci deja ma privesc de prea multe minute in oglinda fara sa-mi dau seama defapt cum sta macar o suvita din parul meu si ma indrept spre fereastra privind spre cer. Doar o nesfarsita nuanta de gri.
Nu am mai dansat de mult in ploaie.
Oftez plictisita sperand totusi ca vreamea v-a tine cu mine macar o data in viata mea. Ciudat, odata obisnuiam sa cersesc dupa ploaie, pana la urma a fost mereu o sursa de inspirare nesfarsita. Dar nu si astazi…

Restul zilei am lasat orele sa treaca pe langa mine, parca pierzandu-mi din entuziasm cu fiecare minut. Si chiar asa a fost, acum ma intreb doar daca o sa pot sta treaza toata seara.
Cum s-ar spune, “prea tarziu pentru regrete”. Ma resemnez cu gandul in timp ce iau o gura din sucul de portocale ce statea de minute bune neatind pe masa din bucatarie. Apoi ma privesc in oglinda plictisita. Poart o rochie pana putin mai sus de genunchi de un albastru pal, fara bretele, de altfel destul de simpla. La gat mi-am pus un lant de argint cu un medalion rotund cu ceva inscripti pe care nu le-am inteles niciodata.
Ca de obicei, singurul lucru care iesea in evident la mine erau buclele lungi si roscate care pareau sa ma scoata din anonimat intodeauna.
Ma machiez usor cu un pic de negru la ochii si cu un ruj portocaliu aproape indescifrabil pe buzele mele care par ca au o culoare atat de vie in seara asta.
Ies din apartament fara sa-mi mai iau nimic pe mine desi era destul de frig afara si ma apropi de masina gri metalizat care ma asteapta de minut bune.
Il salut pe barbatul brunet care se oferise insistent sa ma duca si sa ma aduca el. Il salut fara sa ma mai scuz ca am intarziat si dupa cateva secunde masina porneste de pe loc iar intre noi se asterne o liniste aproape apasatoare. Ah, am detestat intodeauna genul asta de situati incomode, dar cel putin cu timpul am invatat ca nu trebuie sa am nici o retinere cand vreau sa scap de asa ceva.

- Pot sa te intreb ceva? Posibil mai personal. Brunetul aproba din cap fara sa ma priveasca dandu-mi de inteles ca nu am de ce sa am retineri. De ce ai facut acest pariu? Am impresia ca, conteaza destul de mult pentru tine.

Il intreb privindu-l insistent. Nu ma simt prost, nu simt ca am de ce. Pana la urma sunt doar o fire extreme de curioasa si in plus toata chestia asta mi se pare oarecum suspecta.
Barbatul ofteaza scurt fara sa-si schimbe insa expresia fetei dupa care incepe sa vorbeasca continuand sa priveasca in fata la trafic.

- Din pacate o sa afli asta doar mai tarziu, poate cand aceste doua saptamani vor lua sfarsit. Defapt, atunci imi vei intelege si singura intentile.
Imi dau ochii peste cap nemultimita de raspunsul obtinut si ii zic sa-mi spuna macar numele lui.

- Adam… Doar Adam.

Imi spuna afisand un zambet micut. Pentru o secunda m-am gandit sa ma prezint si eu dar cu siguranta stie deja cine sunt asa ca l-am lasat sa se concentreze pe condus.
In mai putin de cincisprezece minute ajungem la destinatie si dupa ce parcheaza masina intr-un loc care parea rezervat special pentru el intram in sala unde se tine asa zisa petrecere. O incapere plina de artisti din diferite domeni pe care nu am stat nicioadata sa-i cunosc personal si cativa oameni fara ocupatie insa cu o avere destul de considerabila din diferite surse.
In general evitam genul asta de iesiri, intodeauna am preferat grupurile mai restranse.
Dar astazi e o doar o exeptie, una care sper sa merite.

Condusa de Adam ajung la o masa unde sta un tanar saten probabil doar putin mai mare ca mine impreuna cu o adolescent de maxim saisprezece ani care pare ca incearca sa-i atraga atentia. Fara succes insa.
Baiatul pare insa mult mai entuziasmat de prezenta lui Adam. Ii privesc cum dau mana ca doi prieteni vechi zambindu-si in timp ce fata se departeaza bosumflata de nereusita sa.
Adam se intoarce spre mine si imi face semn sa ma apropii in timp ce satenul incepe sa ma priveasca fix. Eu avand la randul meu aceias reactie ajungand sa ne privim direct in ochii unul pe altul.
Are niste ochii albastri, mari. Atat de puri, parca ar fi plans zile intregi. Ma simt de parca m-as pierde in adancurile unui ocean si pentru cateva secunde bataile inimi mi se amplifica prosteste.
Imi schimb figura fetei din una probabil total tampa in una mai oficiala si ii intind mana ca unui partener de afaceri in timp ce ma prezint doar cu numele mic.


stiu ca am terminat capitolul in mijlocul actiuni, dar nu vroiam sa fac un singur cap de cinci pagini si ceva in Word asa ca l-am impartit cumva in doua :P
scz de greseli daca sunt, l-am corectat de doua ori dar uneori tind sa fiu de-a dreptul oarba :D
Buna >:d< Mersi de anunt ^^
Asa cum ai zis acest capitol se cam termina in mijlocul actiunii si fix cand faceau cunostinta cei doi. Se pare ca pe ea a impresionat-o putin modul in care arata el. Reactia ei m-a surprins in mod placut. Nu ma asteptam.
Actiunea a decurs bine, descrierea mi se pare ok(nu sunt cea mai buna la acest capitol, dar zic si eu).
Legat de greselile de tastare, ai cateva. Cel mai des tinzi sa mananci litere.
vreamea v-a tine - in context se scrie va legat
Am mai vazut greseala asta undeva. Si in alt loc ai scris legat cand trebuia sa scrii despartit, sper ca ai inteles la ce m-am referit.
Mi-a luat cateva minute sa realizez ca cel cu care facuse era pariul e prietenul lui Cezar, dar am citit din urma si acum totul e clar :))
Apropo, asta ma face sa ma gandesc ca el e de fapt creierul intregii operatiuni si ca spera ca ei sa se indragosteasca :D Am dreptate?
Il salut pe barbatul brunet care se oferise insistent sa ma duca si sa ma aduca el.
Cred ca acel el de la finalul propozitiei nu era necesar, de intelesese despre cine era vorba.

In concluzie: capitolul a fost foarte interesant, astept continuarea si spor la scris :x
neeext
am zis sa postez urmatorul capitol daca la calalalt am avut nesimtirea de a va lasa cu ochii in soare la sfarsit :D
e mai lung si sper ca si cat de cat reusit, urmatorul o sa vine mai tarziu cum o saptamana imi fac veacul prin sat unde nu am acces la tehnologie :|



Capitolul 4

Charllote pov.

Imi schimb figura fetei din una probabil total tampa in una mai oficiala si ii intind mana ca unui partener de afaceri in timp ce ma prezint doar cu numele mic.
Satenul ma priveste pierdut pentru cateva secunde parca neintelegand ce astept cand i-am intins mana.
Isi scutura putin capul ciufulindu-si inconstient suvitele dandu-i un aer mai rebel, dupa care imi prinde mana intr-a lui printr-un gest tandru, aproape intim dandu-mi parca fiori placuti.

- Cezar. Incantat!

Imi spune zambindu-mi micut si totusi plin de caldura. Ciudat, nu mi-l imaginam deloc asa. Mai degraba asteptam sa ma intampine niste ochii reci si goi. Cum o privea pe fata aceea…
Dupa inca cateva secunde in care nu face altceva decat sa ma priveasca pare sa se trezeasca si el la realitate si intr-un sfarsit imi da drumul la mana printr-un gest incet.
Adam se scuza bagand o scuza de-a dreptul ridcola cum ca i sa parut ca a vazut pe cineva cunoscut si ne lasa singuri cu prima ocazie. Mda, de parca ar fi locul potrivit sa ne lase “singuri”.
Locul asta plin de oameni deja a ajuns sa ma plictiseasca si sa ma incomedeze in ultimul hal.

- Sti? Imi pari foarte cunoscuta, la fel si numele tau. Totusi, nu siu de unde…

Mi se adreseaza satenul, i-as zice sa faca un efort de memorie dar chiar in secunda urmatoare cineva ne abordeaza pe amandoi aproape sarindu-ne in spate.

- Scriitori mei micuti! Nu credeam ca o sa va intalnesc aici. Mai ales impreuna. Se infiripa ceva?

Aproape ca ne striga un om grasut in urechi in timp ce-si ridica si coboara sprancenele cu subinteles.
Cezar ma priveste ciudat si cuvintele barbatului imi revin in cap ca o sageata: “scriitori mei micuti”. Nestiind cum sa reactionez la figura lui i-am zambit micut dupa care am intrat in vorba cu grasutul care e defapt directorului edituri care mi-a publicat cartile.
Prostia mea. Dar de unde sa stiu ca un om poate vorbi atat de mult. In vreo douazeci de minute stiam deja unde are de gand sa-si petreaca vacant atat de el cat si fiul lui, cu care ar fi incantat de altfel sa-mi faca cunostinta.
Am ajuns sa-mi dau ochii peste cap tot mai des sau sa oftez vizibil extreme de plictisita. Totusi, se pare ca nu are de gand sa se simta.
Il privesc rugtor pe saten, care a ramas langa noi desi a avut o multime de ocazi sa evadeze din calvarul in care doar eu m-am bagat pana la urma.
Acesta imi zambeste cu subinteles si imediat dupa se uita mirat la ceas.

- Cat de tarziu este. Imi pare rau dar trebuie sa mai ajung undeva si in plus i-am promis lui

Charllote ca o duc acasa cu masina. Desi regretam nespus mi-e teama ca o sa ascultam restul povesti cu alta ocazie.
Spune Cezar incercand sa para cat mai serios insa cu un aer ironic pe care nu si-l poate stapanii. Pentru mine e insa evident ca se preface.
Totusi, se pare ca exista chiar si oameni mai naivi ca mine. Deci, in mai putin de doua minute iesim din incapere amandoi extenuati.
Ne urcam in masina lui si porneste din loc in timp ce eu incerc sa-i explic pe unde locuiesc.

Dupa multe explicate si curbe, ajungem intr-un final si in fata blocului unde locuiesc si Cezar opreste motorul.
Il privesc pentru cateva secunde. Acum pare mult mai serios, genul acela de fata pasiva care nu exprima absolut nimic pe care am detestat-o intodeauna la un om. Poate ca asa e de obicei si toata faza de mai devreme a fost doar mica evadare…
Toata acea caldura din ochii lui, acele zambete micute insa atat de clare…
Imi scutur capul putin dupa care privesc socata pe geamul masini ca sa vad stropii de ploaie cum se lovesc cu brutalitate de el. Ca de toata masina si de tot ce-i in jurul ei de altfel.
Dar acum nu ma mai deranjeaza ca ploua, chiar deloc. Imi da mai degraba cu sentiment ciudat de eliberare acel zgomot produs de stropi mari de apa la contactul cu suprafetele solide ce ne inconjoara.
Un zambet prostesc si probabil copilaresc imi lumineaza fata imediat si il privesc din nou pe strainul, practic, ce sta langa mine.

- De cand nu ai mai dansat in ploaie?
Il intreb direct zambindu-i larg si privindu-l direct in ochii.

- Nu am dansat niciodata, de ce as face ceva atat de prostesc?

- Daca te-as intreba cand ai ras din inima ultima data mi-ai da acelasi raspuns?

- Poate…
Imi raspunde sec si lipsit de viata. Dar nu am de gand sa las lucrurile asa…


Cezar pov.

O privesc cum iasa din masina cu gesturi rapide si totusi elegante si incepe sa se invarta in ploaie in fata masini. Eu nu fac altceva decat sa o privesc fermecat. Arata de parca tocmai a iesit din unul dintre acele basme atat de ireale. Fara sa-si gandeasca rational nici unul dintre miscari, atat de copilaroasa si totusi… Atat de frumoasa.
In doar vreo doua minute deja e uda pana la piele, rochita ii sta lipita de trupul atat de firav. Cu toate astea, nu pare sa o intereseze nici unul din aspectele negative ale gesturilor ei.
Dupa ce ma mai uit putin la ea, parca vrajit de fiecare miscare din maini, fiecare rotire pe varfurile picioarelor, ies si eu din masina lasand stropi de ploaie reci sa-mi ude hainele si trupul.

- Esti nebuna!

Ii spun fara nici o inhibitie, de parca ne-am cunoaste de mult timp. Aceasta imi zambeste fara sa para deloc deranjata de cuvintele mele. Totusi, nu pare sa aiba de gand sa se opreasca. Mai degraba pare sa se contopeasca cu ploaia tot mai mult, devenind un singur intreg.
Un sentiment ciudat de teama ma cuprinde, daca va disparea in ploaie? Pentru ca acum, cuprins de atata magie, nu mi s-ar mai parea atat de aberant un lucru de asta.
Dar de ce mi-e frica ca o sa o pierd? Pana la urma nu e a mea, abia ne-am cunoscut. E doar o straina care danseaza in ploaie in fata mea. Si atunci de ce simt ca ne leaga ceva? Ceva mai presus de totate gesturile ei marunte, de toata trairea mea nesemnificativa…
Dar nu. Nu am timp pentru asa ceva. Eu trebuie sa fiu prezent, prezent in viata mea si poate si in a ei.

Ma duc spre ea si o iau in brate de la spate tragand-o in interiorul scari blocului unde am inteles ca locuieste.
E atat de calda desi ploaia care ii udase cu atata brutalitate trupul era rece, atat de rece.
Si parul ei ud pare sa elibereze atata parfum, un parfum atat de natural, dulce, care imi induce un million de imagini. Cu ea, cu noi. Parca totul ar fi doar o farama de magie care ma imbata de fericire, totul atat de absurd.
Si vreau sa o simt, vreau sa o simt mai aproape de mine, sa o protejez de orice ar putea sa-i faca si cel mai neinsemnat rau.
Dar trebuie sa-mi revin, trebuie sa o eliberez din bratele mele cat inca mai am puterea sa o fac.
Ii dau drumul trimitand-o in casa ca pe un copil care nu si-a ascultat parintii. Si asta e ea, doar un copil. Un copil care necesita protectie chiar daca poate nu realizeaza asta.
Dar in fata mea s-a deschis atat de usor, e prea naiva. Nici macar nu ma cunoaste si totusi pare sa ma citeasa mai bine ca oricine. Si poate sa ma controleze, simt ca are atata forta asupra mea…

O privesc cum incearca sa deschida usa apartamentului si ochii imi zboara direct pe trupul ei de care stau lipite hainele pline de apa. Simt o dorinta absurd de a o atinge, de a ma apropia de ea, de ai culege toata fiinta in mine.
Dar inca pot sa controlez asta. Atata timp cat nu o sa mai fie in jurul meu.
Dau sa ies pe usa blocului cand imi aud numele aproape soptit de gura ei.
Ma intorc brusc, cu un entuzism ciudat, parca chiar as fi asteptat asta. Ea ma priveste cu ochii plini de o stralucire bizara.

- Vreau sa ne revedem! Maine… - face o pauza, parca ezita- maine, se deschide o cofetarie in centrul orasului.

Ii zambesc inconstient, apoi cuvintele iasa pur si simplu din gura mea, uitand de tot pentru o secunda. Parca numai existenta ei mai conteaza.

- Vin sa te iau pe la sase.

Doar niste cuvinte atat de simple am putut sa gasesc imprastiate prin capul meu in momentul asta. O vad cum roseste usor dupa care ma aproba din cap in timp ce intra in apartament parca speriata. Probabil realizandu-si gestul si cuvintele.
Plec si eu dupa ce mai privesc usa inchiasa in spatele ei pentru cateva secunde.
Unde o sa duca asta? Un viitor atat de incert care ma entuziasmeaza intr-un mod ciudat…
Buna scumpo :*
Capitolul mi-a placut, a fost dragut. Nu ma asteptam sa se infiripe ceva intre ei atat de repede, dar nu conteaza.
Mi s-a parut amuzanta faza cu tipul de la editura :)) Geniala.
Despre descriere si dialog nu mai zic nimic ca nu am ce.
Ceea ce m-a deranjat au fost greselile de tastare/gramaticale. Ai avut cam multe ceea ce nu-mi place. Verifica textul mai bine data viitoare, ok?
Am sa-ti enumr cateva dintre greseli caci nu am avut rabdare sa le scriu pe toate:
ridcola - ridicola
i sa parut - i s-a...
Sti - stii
nu siu - nu stiu
Scriitori mei - scriitorii (greaseala asta am vazut-o de doua ori)
defapt directorului edituri - de fapt directorul editurii
vacant atat de el - vacanta, fara acel de acolo

Cam atat, imi place, dar parca lucrurile au inceput sa se intample un pic cam repede.
Oricum m-ai facut curioasa. Astept continuarea si spor la scris :x
Leontina, merci inca o data ca citesti si comentezi si ficul asta desi uneori lasa de dorit :*
de data asta m-a lovit inspiratia rau de tot, deja am tot ficul in cap desi ieri nu stiam ce sa scriu intr-un capitol macar :))
oricum, astept parerile celor care citesc ficul ;;)

Capitolul 5


Charlotte pov.


Nu-l iubesc si nu am sa o fac vreodata. Am stiut asta inca din prima clipa in care privirile noastre s-au intalnit. Dar imi place atat de mult sa-i vad reactile atat de evidente atunci cand din intamplare primeste ceva mai mult de la mine. Chipul lui care prinsese o nuanta de rosu atat de copilaroasa atunci cand trupurile noastre s-au unit pentru cateva secunde. Ii simteam atat de clar dorinta desi poate ca nici el nu-i realize adevarata amploare. Si zambetul de pe fata lui, ma simteam atat de bine sa stiu ca din cauza mea acesta va ramane prezent pe buzele lui macar cateva clipe.
Vreau sa-l vad fericit, desi inca nu inteleg motivul acestei nevoi atat de ciudate. As prefer apoate sa-l vad alaturi de altcineva, sa-l vad zambind la mana cu alta fata care sa stiu ca-l va face fericit in fiecare zi a vieti sale.
Nu pot sa le dau nici o noima acestor ganduri. Pentru ca nu stiu cum poti simti asa ceva pentru o persoana pe care abia ai vazut-o pentru o seara. De ce mi-as dori atat de mult sa-l vad fericit? Poate ca nici nu merita…
Sau poate ca Adam, care s-a dovedit a fi prieten bun cu el, mi-a transmis acest lucru. Pentru ca el cu siguranta il cunoaste mult mai bine decat mine si gesturile lui par ca au un rost destul de intemeiat in ochii lui.
Dar ce as putea eu sa fac? Cand simt ca singura mea putere asupra lui ii sa-l ranesc, simt ca-l pot distruge si totusi sunt la o distanta mult prea mare de a-l face fericit.
Pentru o clipa m-am gandit sa renunt la tot acest pariu. Dar asta ar insemna sa nu mai am dreptul sa stau in preajma lui, sa dispar pur si simplu din peisaj si poate ca Adam va gasi pe altcineva cu care sa faca acest pariu atat de absurd, o ‘ea’ care nu va da inapoi atat de usor ca si mine. Dar nu vreau asta, nu pot, desi inca nu inteleg ‘de ce?’.
Atunci ar trebui sa las totul in voia sorti. Pentru ca am avut intodeauna incredere in ea, astfel viata mea a fost mereu asa cum mi-am dorit. Dar daca nici macar eu nu stiu ce vreau, daca am ajuns in momentul incare totul e doar confuzie, aberatie…
Atunci nu are rost sa astept nimic, pot doar sa-i ofer lui elixirul fericiri? Dar nu, eu nu insemn fericirea lui. Inca am impresia ca nu am ce cauta in viata lui, inca sunt prea departe de el.

Imi las parul sa-mi acopere umeri peste materialul subtire al tricoului bleo marin si ies pe usa apartamentului atunci cand ii vad masina ajungand in fata blocului meu. Cobor scarile grabita, de parca m-ar astepta un dar mult asteptat la capatul lor si aproape dam ‘nas in nas’ cand ies in viteza pe usa blocului.
Nu-mi cer scuze si nici nu-l salut, doar ii zambesc lasandu-l de data asta sa-mi ghiceasca singur gandurile si intentile. Pentru ca simt ca poate vedea dincolo de mine, ca nu are nevoie de mai mult de o privire din partea mea ca sa inteleaga ce simt chiar mai mult decat mine, de parca ne-am cunoaste de ani ntregi. In urmatoarul moment el imi deschide portiere si pentru doua secunde sau poate mai mult, privirile noastre se intalnesc. Imi retrag privirea instantaneu si intru pe locul din dreapta soferului in scurt timp pornind cu masina din loc.
Amandoi stam tacuti, parca uitand pentru cateva minute de prezenta celuilalt. Probabil este prima data cand nu gasesc linistea apasatoare, cand nu simt ca tacerea ma va distruge. Cand sunt pur si simplu eu, pentru ca pentru un timp am avut impresia ca m-am indepartat atat de mult de mine insami. Riscand uneori sa ma pierd, uitand sa-mi ascult gandurile si sa le accept ca fiind ale mele.
Alte clipe s-au pierdut in continuare intr-o tacere care imi zbiera in fiecare molecula si uneori mi-am dorit sa-mi vorbeasca, apoi am realizat cat de placut e sa ascult linistea langa el. Pentru ca in scurt timp gandurile mele s-au calmat si au lasat doar un sentiment ciudat de melacolie sa puna stapanire pe mine.

Cezar pov.

Am simtit-o confuza, calma, disturbata si acum nostalgica. Un amalgam de stari pe care nu le inteleg. Sau poate ca doar eu sunt prea distrat astazi.
O privesc si ii zambesc, cred ca a zecea oara de cand ne-am intalnit desi nu cred ca ea a observat asta. Pentru ca desi toata acea dorinta pe care am simtit-o doar cu o seara in urma si-a pierdut din intensitate inca simt nevoia absurd de a zambi cand o am in preajma mea. Pentru cateva clipe m-am gandit ca seara trecuta a fost doar ceva de moment si le-am dat dreptate acelor ganduri.
Pana la urma mereu am fost asa, poate putin prea rational. Si mereu am dat vina pe ea pentru acest lucru. Desi, cu cateva ore in urma am realizat ca pe atunci ea fusese singura care m-a putut scoate din lantul acela de realitati de care ma agatasem si care ma distrugea fara mila. Si probabil ca Charlotte a devenit in ochii mei copia ei fidela. Si tot ceea ce se aprinsese in mine are o explicatie atat de clara incat ma dezgusta chiar si pe mine.
Poate chiar mi-am dorit pentru cateva clipe sa o iubesc, sa ma indragostesc nebuneste de ea. Sa uitam de noi, sa o am…
O privesc din nou ca o reactie la gandurile mele si zambesc din nou realizand cat de aberanta devenise mintea mea.

E doar o copila…

Ea are nevoie de protectie, de un parinte mai degraba. Nici macar nu ar trebui sa fie aici, langa mine…
E atat de firava iar pielea ei e mult prea fina ca sa o poti numi macar o adolescenta, e doar o copila. Cu siguranta nu a cunoscut suferinta, de aia pentru ea nu exista decat acela ‘happy end-uri’ atat in cartile cat si in gandurile ei.

Restul seri a trecut in aceiasi atmosfera. Nici unul dintre noi fiind cu adevarat prezent la aceasta intalnire. Nu ne-am dat seama cum au trecut orele, m-am dezmeticit putin doar in momentul in care ea a propus sa facem o plimbare impreuna sub pretextul ca inca nu ii e somn si se plictiseste singura acasa cum e intr-o pana de inspiratie.
Nu m-am straduit prea mult sa o inteleg dar i-am acceptat propunerea lasandu-ma convins poate prea usor. Asa am sfarsit plimbandu-ne pe ceva straduta pustie, luminata doar de lumina lunii si totusi cu un farmec aparte.
O privesc din nou. Nu stiu a cata oara, pentru ca deja am impresia ca a devenit un tic sa-mi intorc capul spre ea la perioade probabil regulate.
In suvitele ei rosi par ca se reflecta razele luni, sau poate doar visez eu. Se intoarce brusc spre mine arcuindu-si buzele intr-un zambet micut. Ochii ei par mai mari ca de obicei si intreaga ei fata pare cu mult mai expresiva in lumina obscura a unei seri tarzi de vara.
Imi scutur putin capul pentru ca iar am impresia ca incep sa o iau razna.

Aceleasi sentimente ca seara trecuta…

Simt un impuls prostesc de ai lua mana in a mea, parca incercand sa o protejez de ceva. Temandu-ma intr-un mod de-a dreptul idiot, pentru ea. Pana la urma ce ar putea sa i se intample?
Imi controlez impulsul si dupa ce mai mergem cativa pasi ii spun Charlottei ca sunt obosit. Prezenta ei ma epuizeaza intr-adevar desi nu inteleg de ce.

Ajungem in scurt timp in fata blocului ei si aceasta vrea sa iasa din masina. Simt din nou impulsul de a o lua de mana, de data asta acompaniat de o dorinta bizara de a o mai avea langa mine. Nu apuc sa ma controlez la timp si imediat mana mea puternica o prinde pe a ei nelasand-o sa se mai indeparteze de mine.
Charlotte doar se intoarce spre mine asteptand explicatia gesturilor mele.

- Miercuri, pe la sapte? Doar daca vrei, desigur.

Aceasta imi zambeste larg si aproba din cap eliberandu-si mana din a mea si iesind din masina.

- Ne vedem atunci. Noapte buna!

Ii aud vocea inceata dupa care intra in interiorul blocului in timp ce eu ii privesc fiecare miscare ca un obsedat dupa care pornesc cu viteza spre casa. Parca simt un fel de adrenalina in mine amestecata cu un pic de euforie, poate din cauza oboseli…




sper ca a fost ok :P
si scuze de greselile de tastatura, nu reusesc sa ma dezobisnuiesc de ele si nici prea multa rabdare nu am :|
Bun, mi-a trecut durerea de cap, deci sunt aici gata sa comentez.
Hmm, capitolul a fost dragut, cu toate ca mi se pare ca s-ar fi putut intampla mai multe lucruri. Nu stiu, poate ar fi putut discuta mai mult unul cu celalalt. Adica, nici nu stiu cate replici au schimbat pana acum, dar nu cred ca sunt prea multe. Bine, sunt cam subiectiva, pana la urma tu stii cum vrei sa evolueze lucrurile.
Ai cateva greseli de tastare, nimic grav. Una insa mi-a atras atentia, mai ales pentru ca am mai vazut ceva asemanator la tine:
nici unul - din cate stiu eu prin clasa a opta au avut loc niste modificari in gramatica, iar acum corect ese niciunul. La fel si nuciun, nuciuna etc. Parca si in cartile aparute recen tot asa am vazut ca se scrie.
A, si nu mai zice ii. Probabil tu asa esti obisnuita sa vorbesti, ca am vazut ca si la profil tot asa scrii, dar in literatura nu este corect. Mai corect e sa zici: este sau e.

Cam atat, astept continuarea. Multa inspiratie :*
stiu ca nu-i cel mai reusit capitol si nu mi-am dat silinta prea mult... in fine, sper sa va placa totusi :P
app, Luck, daca nu va mai amintiti, e prietenul (cel mai bun oarecum) al lui Charlotte, era prezent prin primul capitol :P



Capitolul 6


Charlotte pov.


Pentru ca sufletul meu plange cu lacrimi de cristal sperand sa umple golul din inima mea. Pentru ca imi citesc randurile si abia ma mai regasesc in ele. Totul a devenit prea profund si totusi atat de usor… de simtit. De parca as fi stiut dintodeauna ca el va fi, ca simturile mele o vor lua razna si nu voi mai putea sa aud decat gandurile lui. Nu voi mai putea sa simt decat atingerile lui. Nu voi mai putea sa simt decat mirosul lui sarat rasfirat de infiniti stropi de ploaie. Si atunci vom deveni un intreg, vom deveni noi, cei care am fost odata...


Un zambet micut imi apare pe chip in timp ce privesc ecranul calculatorului. Ma simt absurd de multumita.
A trecut atata timp de cand am uitat cum sa lipesc cuvintele intre ele, terminand prin a scrie fraze intregi, prin a-mi elibera sufletul si inima.

Astazi il voi vedea iarasi si abia imi mai pot stapani nevoia de a-l inunda cu intrebari cu o dorinta necontrolata de a sti totul… despre el. Pentru ca stiu ca atunci as deveni o parte din viata lui, o parte din el. Atunci i-as putea poate descoase sufletul ca sa vad cate iubiri sunt ascunse in el, cate cafele, cate nopti nedormite, cata singuratate…?

******************************************

Rafalele de aer rece imi flutura parul rosu tinandu-l parca suspendat in aer pentru cateva secunde. Ma apropi de el privindu-l direct in ochii si ii simt nesiguranta. Sau poate e nesiguranta mea…
Fara sa ma gandesc prea mult ma apropi de el si ridicandu-ma pe varfuri imi lipesc buzele de a lui pentru o secunda sau doua dupa ravenind la nivelul meu.
O secunda mai tarziu realizez ce am facut si imediat imi simt obraji arzand si inima batandu-mi de zeci de ori mai tare parca. El isi pune doua degete sub barbia mea si imi ridica capul fortandu-ma sa-l privesc desi si cea mai mica incredere din mine se pierduse. Imi simt genunchi tot mai moi si am impresia ca ma voi prabusi in bratele lui in orice secunda.

Si cine ar fi crezut ca bataile inimi lui vor fi cele care ma var linisti atat de mult…

Pentru ca simt ca inima lui vrea sa-i sara din piept la fel de tare cum vrea sa o faca a mea. Iar trupul lui pare sa fie atat de fragil uneori.
Abia acum imi dau seama cat de mult am gresit, ce gest impulsiv si prostesc am facut. Ca urmeaza sa-i frang inima, pentru ca totul e… doar un pariu…
As vrea sa-i pot spune totul dar cuvintele nu vor sa-mi iasa pe gura. As vrea sa ma urasca, sa ma jigneasca, poate sa ma injure. Macar atunci as sti ca nu o sa sufere din cauza mea, sau macar nu atat de tare…
Dar eu m-am bagat in asta, eu am zis cu atata siguranta ca il voi face sa se indragosteasca. Desi la inceput a fost doar o reactie de moment totul sa transformat in mult mai mult.
Si ce simt pentru el? Pentru ca mereu am zis ca vreau sa cunosc dragostea. Dar chiar vreau sa stiu cat de mult doare, cat de mult te poate distruge?

Ma departez de el facand un pas in spate si ma intorc brusc intrand in fuga in scara blocului. Urc scarile in timp ce-mi simt tot trupul tremurand si imediat dupa ce ajung in apartament ii aud masina si-mi dau seama ca a plecat. Ma las sa cad pe un scaun si privesc pentru cateva secunde in jos pierduta, parca nemai realizand unde ma aflu.

Tresar brusc si luand telefonul in mana il sun direct pe Adam care imi raspunde imediat cu un simplu “alo”.

- Adam, vreau sa vorbim, cat mai repede.

- In jumate de ora sunt la tine.

Imi spune dupa care inchide telefonul imediat. Puteam simti ingrijorarea din glasul lui. Dar de ce ingrijorare, ca o sa renunt la pariu? A zis ca o sa-mi dau seama singura de ce a facut acest pariu si totusi nu am nici un indiciu. Imi dau ochii peste cap gandindu-ma cum era totul acum cateva zile. Imaginea lui Luck imi apare in cap ca o sageata plina de amintiri, parca au trecut luni de cand l-am vazut ultima data.
Oftez scurt dar destul de tare si ma indrept spre fereastra privind locul unde… il sarutasem. De ce am facut-o? Pentru ca a zice ca a fost doar un gest impulsive mi se pare prostesc. Pentru ca simteam nevoia de a o face… Pentru ca vroiam sa-i simt gustul…
Ma trezesc la realitate cand vad masina lui Adam parcand exact in acelas loc si imi scutur putin capul.

Il analizez pe Adam fara sa-i spun nimic. Acelas par brunet si ochii calzi si totusi, astazi parca imi pare ceva diferit la el. Sau poate e ceva ce inca n-am vazut in el, in privirea lui, in gesturile lui…

- De ce ai facut acest pariu? Il intreb direct neincercand macar sa gasesc vreun ocolis.

- Pentru ca vroiam sa-l vad fericit. El a suferit mult inainte, cu mult ininte de acest pariu dar am vazut in tine acel ceva de care cred ca are el nevoie. Acum raspunde-mi si tu la fel de direct, de ce ai acceptat pariul?

Il privesc socata auzindu-i intrebarea si totusi cu o oarecare mila si intelegere din cauza raspunsului care ma intristase atat de usor.

- Nu stiu…

Ii spun incet in timp ce-mi dau privirea in jos spre podea pentru cateva secunde. Chiar nu stiu, a fost o provocare sau o obligatie dupa ce am afirmat cu voce tare niste cuvinte in care nici macar nu credeam. Sau poate asteptam ceva, ceva ce am gasit doar ca imi e prea teama sa accept.
Il privesc pierduta pe brunet si acesta ofteaza cu resemnare ridicandu-se de pe fotoliui si asezandu-se pe canapea langa mine.

- Daca vrei sa se termine aici, e bine, nu te fortez…

- Nu. Ii spun cu tonul ridicat intrerupandu-l. Doar ca mi-e teama ca il voi rani si mai tare. Adaug pe un ton mai scazut privindu-l in ochii de data asta.

- Chiar nu simti nimic pentru el?

Nu-i raspund, stiam ca tacerea mea era suficienta asa ca m-am limitat la ea. Adam se ridica in picioare indreptandu-se spre usa.

- Cand o sa afli raspunsul la ce te-am intrebat… Ooof, te sun eu maine, bine?

Dau afirmativ din cap fara sa-l privesc si in doua secunde iasa afara din apartament. Eu doar raman blocata acolo, privind spre nicaieri si simtind o multime de lucruri si totusi nimic. Pentru ca nimic nu mai are sens astazi…
Buna :* Mi-e cam somn deci nu te astepta la un amm prea stralucit.
Deci, capitolul a fost trist sau cel putin asa mi s-a parut mie :-? Sau poate mi s-a parut din cauza ca scultam o melodie trista in timp ce-l citeam. Cine stie?
Nu s-au intamplat multe, dar tot vreau sa citesc continuarea. Adica, doar nu va renunta pur si simplu la el nu? :( Eu cred totusi ca il place.
De descriere si de actiune nu ma leg, ca sincer nu am de ce.
In schimb iti voi spune ca ai avut cateva greseli de tastare, dar parca au fost mai putine decat ultima data. :D
Cam atat deocamdata. Astept nextul si sper ca se vor lanuri lucrurile intre ei.
Spor la scris >:d<
capitolele astea sunt mai triste :|.. oarecum...
nici eu nu ma asteptam sa iasa asa :))
in fine... sper sa va placa si scz de greseli :P



Capitolul 7

Cat de tragic poate sa fie, sa suferi in umbra si doar sa mimezi gesturile pe care le aveai candva, cand existenta ta inca isi mai avea rostul…



Cezar pov.

Ii pipai cu degetele trasaturile fine ale fetei, iar ea imi zambeste gingas, la fel cum o face intodeauna. Ma apropi de ea nelasand nici cel mai nesemnificativ spatiu sa ne desparta. Ii sarut fruntea si vad cum obraji ei capata o nuanta rosiatica, ca atunci cand eram copii si un simplu gest nevinovat insemna atat de mult. Dar asta nu ma multumea, pentru ca buzele ei rosi date cu strugurel par ca sclipesc in lumina soarelui atragandu-ma inevitabil spre ele. Amplificandu-mi dorinta de a o simti din nou, prezenta ei devenind nesfarsita in mine.
Si o sarut cu atata sete, de parca ar fi ceva interzis, ceva dupa care tanjeam de luni intregi…


Lumina soarelui ce intra printre jaluzele ma trezeste cu usurinta. Nelasandu-mi posibilitatea sa ma bucur de iluzile mele macar pentru inca cateva minute. Ma scol din pat incruntat, inca nemultumit de lumina ce-mi inundase camera pana la ultimul centimetru.
Ma duc lenes pana la bucatarie si vreau sa-mi torn niste cafea cand aud soneria. Ma indrept spre usa la fel de incet si deschid usa. In fata mea isi face aparitia Adam, ciufulit si cu ochii plini de cearcane, de parca nu a dormit de nopti intregi.
Ii fac loc sa intre si imediat il servesc cu o cafea mare. Poate, poate o sa reuseasca sa-si dezlipeasca ochii lipiti de somn.
Cand vad ca-si mai revine ii zambesc amuzant si incep imediat sa-l ironizez.

-Deci? Ce ai facut azi noapte?

Il intreb dand din gene ca una dintre acele fetiscane mironosite. Ma priveste si imediat ofteaza insa cu un zambet micut pe fata.

-M-am gandit… La tine, la Charlotte. Continua vazandu-mi privirea intrebatoare.

-Charlotte? Il intreb deodata mult mai prins in discutie.

-Da… si la ea. Spune-mi te rog sincer, te simti atras de ea? O iubesti?

Imi spune privindu-ma in ochii cand a pronuntat ultimele cuvinte. Tresar usor intalnindu-i privirea si in capul meu isi fac imediat locul sute de ganduri.

-Oare o iubesc? Iata o intrebare pe care mi-am pus-o de zeci de ori si… cel mai posibil, o fac.

Brunetul ma priveste confuz si totusi cu o urma de tristete in ochii.

-Care e relatia ta cu Charlotte? Ma trezesc intrebandu-l pe amicul meu. Tresare usor si imediat realizez ca asta nu-i de bine.

-Suntem doar prieteni… Imi spune incet, aproape soptit.

-Din pacate, nu?

Imi dau imediat seama cu cata rautate rostisem cuvintele. Poate gelozie… si tocmai el…
Ne ridicam de pe scaun in acelas timp. Pentru o secunda ma gandesc sa-mi cer scuze dar renunt imediat la idee. Nu are dreptul sa se indragosteasca de ea, pana la urma el e cel care mi-a facut cunostiinta cu ea de la inceput. Stiind parca ce urma sa se intample.
Il privesc incuntandu-ma usor, el imi evita privirea si in secunda urmatoare imi dau seama cat de ridicola devenise situatia.
In mod normal intr-un moment ca asta ne-ar izbucni rasul pe amandoi. Dar de data asta tensiunea dintre noi prindea amploare cu fiecare secunda. Nelasand nici o cale amiabila de iesire din toata aceasta situatie.
Si pentru un moment ma cuprinde un sentiment ciudat ce vrea sa iasa din mine. Ca o furie necontrolata, o ura nesfarsita… dar nu, nu e asta, petru ca nu as putea niciodata sa simt altceva decat afectiune pentru el. Doar o apreciere infinita pentru tot ce a facut pentru mine.
Imi trec prin cap toate momentele cand el a fost acolo, ca un amic care nu te lasa la greu. Oftez in timp ce ma las sa cad pe scaun.
‘De ce naibi trebuie sa fie asa?’ mi-am pus intrebarea asta de zeci de ori doar in ultimele luni. Si raspundul e mereu acelas, aceleasi randuri vopsite intr-un alb imaculat. Aceleasi zile dezagreabile, aceleasi sentimente infecte care ma distrug. Si totul e doar creatia mea, pentru ca mereu mi-am patat singur viata in cele mai anoste culori. Pentru ca astfel imi era mai usor sa arunc fiecare zi la gunoi.
Si mi-am dorit pentru cateva clipe sa schimb ceva, sa las in sfarsit una dintre acele culori pastelate care imi bantuie visele sa-mi picteze cateva clipe din viata mea.
Si din nou, de ce tocmai el? Pentru ca nimeni altcineva nu ar fi putut sa ma impiedice, nimeni altcineva nu ar putea sa ma faca sa renunt la ceea ce am pentru al vedea pe el fericit.
Ochii lui negri au incetat de mult sa mai tradeze vreun sentiment. Doar sta ca o stana de piatra in fata mea.
Si e vina lui, e vina lui ca ea a aparut in viata mea. Ca am inceput sa am toate acele vise stupide. De parca am inceput sa cred ca ea e mai mult decat un personaj episodic in viata mea.
Si tot ce tine de ea a devenit atat de irezistibil. Chiar as putea sa-l acuz ca simte ceva pentu ea? Cand e prima data cand am vazut atata puritate intr-o fiinta. Cand ma simt atat de cuprins de magie cand sunt langa ea. Chiar ma asteptam sa fiu singurul asupra caruia sa aiba efectul asta prezenta ei?
Imi vine sa tip. Sa-mi zbier toate sentimentele ca mai apoi sa pot pleca linistit, sa pot lua decizia corecta…
Adam face doi pasi spre iesire dar este oprit de vocea mea care I intreaba unde merge.

-La ea…

-Vin si eu.

Ii spun cu hotarare.Vrea sa-mi spuna ceva, probabil sa ma convinga sa nu-l urmeaz dar sfarseste prin a nu mai zice nimic si in cateva minute iesim impreuna pe usa.
Am reusit si eu in sfarsit sa cintesc ce ai scris. E intr-adevar scur, dar mie mi se cam inchid ochii si gandurile imi zboara mereu in alta parte, deci s-ar putea ca comentariul meu sa nu fie cine stie ce.
Dar revenind. Nu mi se pare chiar trist, poate doar putin. Sincer, nu pre stiu ce sa zic, asta in parte deoarece tu ai un stil de a scrie cu care eu nu sunt obisnuita. Asta nu inseamna ca nu-mi place, ti-am mai spus ce cred despre povestile tale.
Sa vedem, sunt curioasa daca Adam ii va spune de acel pariu. Ar fi chiar interesant sa vedem cum va reaotiona el la acea veste si de asemenea daca se va impaca cu Charlote.
Stiu ca nu am spus cine stie ce, dar deja nu mai am idei :))
un nou capitol inainte de scl :D
sper sa va placa :P


Capitolul 8

Iti simt parfumul in fiecare rafala de vant. Esti pretutindeni, esti in mine si in fiecare persoana
din jurul meu. Mi-e teama sa clipesc pentru ca simt ca vei disparea la un moment dat. Si atunci totul se va sfarsi…



Charlotte pov.


Sunt inca imbracata in pijamale cand soneria sparge linistea din tot apartamentul. Strig un “imediat” si fug spre dulap scotandu-mi un tricou bleo marin cu ceva modele aiurea si o pereche de blugi simpli negri. Imi desfac parul si il ciufulesc unpic lasandu-mi buclele sa se aseze pe umeri mei.
Fug mai apoi spre usa in timp ce-mi lovesc putin obraji cu palmele pentru a scapa de starea de somnolenta. Deschid incet usa si in fata mea isi fac aparitia doua siluete masculine. Ii privesc pe cei doi si dintr-odata ma simt atat de micuta.
Ma dau la o parte lasandu-le loc sa intre in apartament si le fac semn sa ia un loc.
De ce sunt amandoi aici?... Nu mai avea rost sa caut o explicatie.
Il privesc pe Cezar si imi revin in cap scenele de cand ne-am vazut ultima data. Simt cum imi arde toata fata si ma intorc cu spatele la ei si ies din camera spunand ca pun de o cafea. Spre fericirea mea nici unul nu obiecteaza asa ca ies din incapere cat pot de repede astfel incat sa nu para suspect.

Cafeaua fierbe neobisnuit de repede iar eu nu mi-am revenit inca. Parca totul e impotriva mea tocmai acum.
Deschid geamul de la bucatarie si trag de doua ori aer in piept in timp ce o rafala de vant imi zboara suvitele rosi.
Vad in geam reflexia lui Adam care tocmai intra in bucatarie si ma intorc spre el intrebandu-l din priviri daca e vreo problema.

- Am venit sa te ajut. Imi spune cu o voce de catelus nevinovat si ii multumesc imediat zambindu-i.
Adam incepe sa puna cafea in cani in timp ce eu ma intind dupa zahar.

- Deci… Care e raspunsul tau? Ma intreaba brunetul in timp ce se prefacea extrem de atent la ceea ce face. Pentru o secunda raman bulversata dar realizez imediat la ce se refera. Oftez scurt dar nu-i spun nimic.

- Stii? Te-ai inrosit ingrozitor de tare. Imi spune in timp ce incepe sa chicoteasca desi simt o urma de tristete in vocea lui.

Il lovesc usor cu cotul si chicotesc si eu gandindu-ma in acelas timp si cat de evident a putut fi. Ducem imediat cafelele in camera si ne asezam incepand sa sorbim incet din cafeaua inca fierbinte.
Adam ma intreaba cate ceva despre cartea la care lucrez. Nu cred ca-l intereseaza cu adevarat dar trebuia sa umplem cu ceva linistea din camera.
Sfarsesc prin a-i da o multime de detalii, unele care nici macar pe mine nu ma interesau in mod special.


Cezar pov.


Astia doi vorbesc intr-una, si eu care m-am tarat pana aici doar pentru a opri asta. Dar nu, eu sunt doar un obiect din decor in viziunea lor, as putea fi numit simplu ‘aer’ daca nu as avea din intamplare o forma materiala. Zambesc amuzat de gandurile ce-mi strabat capul intr-un moment ca asta. Cei doi ma privesc pentru o secunda probabil surprinsi de amuzamentul meu nefondat.
Insa nu-mi dau prea multa importanta, revenind la discutie lor plictisitoare imediat. Ma incrunt si privesc spre fereastra ca sa realizez ca ploua.
Ploua? Cand naiba sa mai intamplat si asta?
Oftez plictisit de toata scena si de mine insumi. Imi amintesc ca odata momentele astea inecate in senzati de-a dreptul deplorabile erau ceva normal pentru mine, aproape tipic…
Dar nu mai vreau sa fiu asa, nu mai vreau sa inot in deprimare si nebunie. Pana la urma nu asa a inceput toata povestea? Nu de asta am inceput sa scriu?
Incep sa-mi pocnesc degetele cu nervozitate realizand ca sunt pe punctul de a ma intoarce de unde am pornit. De data asta se pare ca le-am atras atentia celorlalti pentru mai mult de cateva secunde. Adam ma priveste ingrijorat, niciodata nu am inteles cum niste ochii negri ca a lui pot exprima atatea stari diferite. Charlotte pare mai degraba speriata, cred ca in momentul asta apar ca o monstrozitate in fata ei. Si totul se poate rezuma la un singur sentiment… gelozie.
Si ma intreb pe mine insumi de cand am ajuns sa am astfel de reacti, dar raspunsul nu-l am, raspunsurile nu apar niciodata. De parca in capul meu ar fi doar un labirint, mereu intrebandu-ma daca sa o iau la stanga sau la dreapta, insa nestiind niciodata cu certitudine care e drumul potrivit.
Imi inchid ochii pentru cateva secunde, ca mai apoi deschizandu-i realizez ca starea mea se domolise. Cei doi ma privesc, din cand in cand mai uitandu-se unul la altul, parca intrebandu-se din priviri ce e cu mine.
Totusi, nu am de gand sa le ofer prea multe informati, parca sunt un copil rasfatat pierdut pentru cateva minute intr-o stare prosteasca de iritare doar din cauza ca a fost ignorant. Da, asta ar fi comparatia cea mai potrivita…

Imi trec mana prin suvitele castanii deschis, aproape blonde, dandu-le un aer mai rebel.
Apoi ma ridic brusc de jos si ma indrept spre fereastra inca urmarit de privirile celor doi. Privesc peisajul de afara, stropi de ploaie care lovesc pamantul usor, una din acele ploi interminabile specifice toamnei. Pe fundal aud vocile soptite ale celor doi, zambesc gandindu-ma ca ei chiar presupun ca nu-i aud.

- Ce e cu el? Vocea ingrijorata a roscatei aproape ca ma convinge sa ma intorc si sa recunosc ca de minute bune fierb de gelozie.

- Aaaa, nu stiu, nu l-am mai vazut reactionand asa niciodata, poate e putin ge…

- Nu am nimic. Ma trezesc zicand cu un ton ridicat intorcandu-ma brusc spre ei. Ca un licean la care i-ar fi rusine de proprile sentimente.

Stam in tacere minute bune, sau poate numai cateva scunde, ca mai apoi Adam sa gaseasca un motiv aiurea pentru care trebuie sa plece iar eu fugind odata cu el. In momentele astea nu prea am chef sa raman singur cu ea. Am impresia cu as reusi numai sa fac vreo idiotenie si sa stric totul…



scuzeee de greseli, ca de obicei :))
Salut :P
Deci, mi-a placut mult acest capitol, are mai multa actiunea in el, stii nu-i asa? =))
A fost amuzant, faza cu Cezar find gelos pe prietenul lui cel mai bun desi nu avea motive. Deja-vu, cumva? :))
Am vazut cateva greseli, dar nimic grav. Ai cam aceleasi greseli in fiecare capitol, pui un "i" cand ai trebui sa fie doi si vice versa. Cam atat am observat.
Sunt curioasa ce se va intampla acum. Adica, va afla de acel pariu, nu-i asa? Ar fi chiar interesant sa fie asa :D. Am si eu un stres acum. :))
Cam atat, spor la scris, astept continuarea :P Scuza ca nu am zis mare lucru.
I hope you like it :D



Capitolul 9

Zambetul tau inca atat inocent ma face sa zambesc, realizand iarasi cat de frumoasa esti. Te-as implora inca o data sa pleci de
langa mine, pentru ca mi-e teama ca am devenit dependent de tine. Dar inca o data, sfarsesc prin a te lua in brate si a-ti saruta crestetul
ascultandu-ti bataile suave ale inimii…



Charllote pov.

Privesc de minute bune telefonul incercand sa gasesc un motiv plauzibil pentru a-l suna, sau mai degraba sa-mi gasesc curajul necesar gestului in sine.
Off, aceleasi motive stupide ma impiedica sa ma apropi de el, aceiasi teama absurda pe care am dat vina de atatea ori… Si inca o dau, pentru ca inca nu pot sa tastez cateva butoane, desi stiu cat de multe lucruri ar putea sa schimbe un lucru atat de marunt, aproape nesemnificativ. Pentru ca stiu ca totul ar veni de la sine, dar, din nou… nu pot sa o fac.
Mi-e teama ca ma va rani, poate Adam i-a spus deja de pariu, asta ar explica atat de usor de ce nu mi-a dat nici un semn de viata de doua zile. Si zilele par sa treaca exceptional de incet in lipsa lui, de parca el ar fi devenit deja o parte atat de importanta din viata mea.
Tresar cand telefonul aruncat pe pat in fata mea incepe sa vibreze si raspund fara sa privesc numele celui care ma suna.

- Charllote! Stiu ca n-am vorbit de mult si te sun cu cel mai stupid pretext posibil dar am o veste proasta pentru tine…
Ii recunosc imediat vocea lui Luck, si stilul lui atat de direct. Observ totusi ca de data asta ezita si ii dau imediat un impuls facandu-l sa continue.

- Aaa, faza ii ca termenul in care trebuie sa termini cartea a scazut drastic, in maxim o luna trebuie sa fie gata.
E ingrijorat, desi nu-l inteleg inca. La urma urmei nu-i ca si cum nu as fi in stare sa fac fata.

- Hmmm, nu-i problema, dar daca asta e pretextul inseamna ca m-ai sunat si din alt motiv.
Ii spun chicotind usor, realizand ca e dintr-o data mult mai relaxat. Il cunosc atat de bine, si abia acum, cand ii aud vocea calda, realizez cat de mult mi-a lipsit in aceste ultime zile.

- A, da… stiu ca e incredibil si de necrezut dar mi s-a facut dor de tine, ti-am mai spus de altfel cat de mult te iubesc, deci ce zici de o cafea? Sau te-ai lasat cumva?

- Nu, sunt la fel de dependenta de ea ca ultima data cand ne-am vazut, deci… da, suna bine.
Ii inchid telefonul dupa ce stabilim ca mica reuniune va avea loc la el acasa undeva in jurul orei opt seara.
Inchid telefonul si imediat cuvintele lui imi revin in minte “termenul a scazut drastic”. Oftez scurt, cu o urma de resemnare. Imi trag in pat laptopul de pe noptiera si il deschid. Inchid ochii si pentru cateva clipe imi apare in cap imaginea lui Cezar. Ii deschid si incep instantaneu sa scriu…

Privesc spre cer si-mi apare din nou in fata ochiilor chipul tau. Pivirea ta albastra ma priveste din nou si uit iarasi… ca exist. Il privesc pe el si din nou te vad pe tine, ii sarut buzele scarbita ca nu mai pot regasi gustul tau in ele. Iluzia a disparut de mult… totul e doar o minciuna. Te doare? Stiam ca o sa te ranesc, dar am ales sa duc totul la capat, pentru ca imi era teama ca vei fugi de mine. Si acum saruta-ma, saruta-ma pentru ca asa zic eu, atinge-ma pentru ca stiu cat de mult ti-am lipsit. Deschid ochii si il vad din nou pe el, chipul palid ii tradeaza ingrijorarea. Stie ca nu-l iubesc, a stiut in tot acest timp, dar a fost dispus sa ma ajute sa-ti sterg amintirea. Lasa-ma sa te uit, lasa-ma sa uit ca te iubesc ca o nebuna…

Oftez din nou stiind ca toate aceste randuri ii sunt adresate lui. Doar ca intr-o situatie putin diferita. Ma ridic din pat si imi indrept spatele ridicandu-mi mainile cat de sus pot.
Imi indrept privirea spre calendar ca sa realizez imediat ca mai sunt doar trei zile pana pariul va lua sfarsit oficial. Ciudat, ma simt dezamagita, desi stiam ca ceste doua saptamani nu aveau sa dureze la infinit, desi la inceput nu credeam ca lucrurile vor deveni asa. Si cum au devenit? Macar daca as stii…
Imi amintesc de Luck, el are sa stie ce sfat sa-mi dea, a stiu mereu cum sa faca lucrurile sa para mult mai simple. Chiar daca am fost mereu extreme de dificila, mai ales in preajma lui.
Imi scot din dulap un tricou albastru cu gri si o pereche de blugi albastri cat se poate de simplii. Imi trag hainele pe mine la fel de nepasatoare ca intodeauna si iau un palton subtire gri peste si imediat ies pe usa coborand scarile in viteza si iesind pe usa blocului cu un entuziasm ciudat.
Rafale reci de vant ma ating imediat lasandu-mi parul sa zboare. Tremur putin la contactul cu aerul rece dar imediat zambesc melancolica. Vine toamna…
Ma urc in masina si imi privesc chipul rosu de frig in oglida. Imediat pornesc masina pornind cu o viteza neobisnuita mie spre casa lui Luck.
***


Parchez masina cu usrinta si intru pe usa deschisa special, trupul meu rece intalnind imediat caldura din casa. Zambesc satisfacuta de senzatia placuta si ma asez pe un fotoliu din sufrageria mare, privind spre ceasul negru atarnat pe perete, douazeci si doua minute. Imi dau ochii peste cap gandindu-ma ca el se asteapta probabil sa intarziu mult mai mult de doua minute, totusi lasa-se usa deschisa.
Imediat intra in camera satenul. Nu pare surprins sa ma vada. Pune usor pe masuta din fata noastra cele doua cafele ca mai apoi sa-si atinteasca privirea asupra mea pentru cateva clipe.
Ma priveste usor nostalgic ca si cum ar incerca sa gaseasca in mine ceva ce nu mai exzista. Ii zambesc dulce, sau cel putin asta incerc sa fac si ca de obicei el este cel care incepe discutile noastre.

- Deci povestea asta a luat-o in directia in care ne asteptam cu toti. De altfel Ida a fost singura care a sustinut ca “Charllote nu se va indragosti niciodata de acel om fara inima”.
Imi zice zambind amuzat. Nici macar nu ma surprind cuvintele lui, pana la urma il cunosc atat de bine. Ii zambesc din nou realizand cat de usor ii e sa-mi aduca zambetul pe buze, si cel mai probabil o face inconstient. Satenul se aseaza in sfarsit jos, ajungand cu chipul la acelas nivel ca si mine. Il simt rece, extreme de rece, parca ne-ar fi despartit cu mult mai mult timp.

- Stii? Am sperat totusi ca aceasta sclipire mirifica din ochii tai o vei avea prima data din cauza mea…
Il privesc bulversata si in cap imi apar din nou cuvintele lui de mai devreme “ti-am mai spus de altfel cat de mult te iubesc”. Nu, nu se poate sa fi fost mai mult decat o gluma nevinovata. Privesc in jos, incepand parca sa analizez modelele de pe covor, sau mai degraba sa port o meditatie cu propria mea persoana.
Simt doua degete fierbinti care imi ridica barbia si imediat ii intalnesc din nou privirea, atat de calda…
Isi apropie chipul de al meu si buzele noastre sunt la o distant milimetrica atunci cand se opreste brusc pastrandu-si totusi pozitia pentru inca cateva secunde. Ii simt respiratia calda lovindu-se de chipul meu si bataile inimi accelerand putin.
Mai apoi se departeaza de mine aruncandu-si trupul parca epuizat dintr-o data inapoi pe fotoliu.

- De ce nu ai incercat macar sa ma opresti?
Vocea lui atat de superba imi incanta din nou auzul. Il privesc direct in ochii, fara nici o retinere. Imi intre-deschid buzele incercand sa rostesc niste cuvinte.

- Eram curioasa…
E tot ce am putut spune. Ma ridic mai apoi de pe fotoliu prin gesture incete, aproape mecanice si ma apropii de el punandu-mi mana pe pieptul lui. Ii simt bataile inimi, atat de puternice si ma intreb cum poate fi atat de calm. Brusc imi simt ochii intepandu-ma si realizez ca in orice secunda o sa incep sa plang. Dau sa ma departez de el dar simt cum ma prinde de mana. Imi intorc privirea spre el ca sa intalnesc doi ochii extreme de tristi. Continui sa merg, mana mea eliberand-se cu usurinta din a lui.
Imediat ies pe usa si urc in masina, respir adanc de cateva ori incercand sa inteleg de ce imi simt inima atat de ranita, grea…
Vinovatie? Poate…
Pornesc imediat desi constienta ca abia o sa fiu in stare sa conduc pana acasa.



....................
Buna :D Scuze ca a durat atat de mult pana sa reusesc sa citesc, dar sunt aici acum.
Asa, incep prin a-ti spune ca acest capitol mi s-a parut absolut superb :x M-ai luat prin surprindere, desi cand am citit randurile scrise de ea dupa telefonul dat de Luck ma cam asteptam eu la ceva, dar oricum, chestia cu prietenul cel mai bun fiind indragostit de ea mi se pare geniala. Chiar nu mai puteam sa-mi imaginez ce ai mai putea scrie in continuare, deci ma bucur ca ai facut lucrurile si mai interesante :D
Acum, fiind numai trei zile pana la terminarea pariului sunt extrem de curioasa de ce se va intampla dupa, daca se va mai intampla ceva bineinteles. Nu stiu de ce, dar mie tocmai mi-a venit in minte un final trist, ca tot vorbeam despre asta la un moment dat :)) Desi tind sa cred ca va fi Happy-end panan la urma. Hmm, am eu ceva cu cele triste de cateva zile incoace, ce sa-i faci?
Greseli de tastare am vazut, dar mi-e prea lene si rau ca sa le enumar. In afara de problema cu "ii" mai sunt cateva, nimic grav, parca mai putine decat de obicei.
Pai, cam atat cred. Povestea asta imi place din ce in ce mai mult, spor la scris si sper sa ai inspiratie :P
scz ca m-am oprit in mijlocul actiuni, next-ul o sa vina repede tocmai de asta
Ida=prietena lui Charlotte si Luck din primele capitole :D


Capitolul 10

Totul a devenit atat de confuz, nu-mi mai pot intelege nici macar proprile sentimente. Zambeste-mi, imbratiseaza-ma, saruta-ma, atinge-ma, aminteste-mi cat de mult iubesc toate aceste lucruri. Nu ma lasa sa inot singura in raul iubiri noastre, caci ma voi ineca…


Charlotte pov.

Mi-am pierdut noaptea inecandu-ma in probabil zeci de canii de cafea, nu le tinusem numarul. Stiam doar ca nu merit sa dorm, nu merit nici macar sa fiu unde sunt, nu merit iubirea nimanui. Si de ce cineva ca mine primeste totul pe tava? Cineva ca mine care habar n-are cum sa se foloseasca de ceea ce are si sfarseste mereu prin a-i rani pe cei care isi asuma riscul de a se atasa de mine, de a ma iubii…
Am fost mereu o fraiera, mereu prea naiva, asteptand mereu totul de la cei din jur, asteptand mereu sa ma traga in sus de cate ori cadeam pentru ca dadeam gres.

Inca privesc paginile umplute cu randuri intregi, un cuvant urmat de un altul si un altul si tot asa. Propoziti care-mi par fara sens, fraze lasate in aer pentru ca imi e prea greu sa le inchei. Sa recunosc din nou ca de fapt nici eu nu cred in acele povesti, mereu iubirea perfecta, mereu sfarsitul perfect dupa care tanjesc cu totii. Dar niciodata nu am stiut cati oamenii pot sa sufere in urma unei astfel de povesti. Cate suflete se pot prabusi intr-o singura zi, cate inimi confuze se pot ranii din necunostiinta de cauza, din pura inconstienta…
Si atunci poate ca el avea dreptate cand rostise acele cuvinte. Dragostea eterna dureaza trei luni, si cat timp ii poate dura unui om sa gaseasca adevarul din spatele acestor cuvinte?
Am fost mereu atat de naiva, crezand mereu ca fericirea se va putea citi mereu pe chipul meu, ca iubirea imi va umple sufletul de cele mai pure sentimente. Si acum trebuie sa fac fata la toata aceasta confuzie, neclaritate. Caci totul pare sa se vada in ceata.
***

Imi deschid ochii obositi atunci cand aud soneria disturabandu-mi si cele mai adanci ganduri. Ma ridic din pat incet realizand ca ma doare capul ingrozitor, un lucru ce era de asteptat de altfel.
Deschid ochii in timp ce casc si il privesc pe Adam ce sta sprijinit de tocul usi. Abia isi mai tine deschisi ochii negri, hainele sifonate aproape ca curg de pe el iar parul in toate partile il face aproape de nerecunoscut.
Isi ridica o spranceana in timp ce ma anlizeaza din cap pana in picioare facandu-ma sa realizez ca nici eu nu arat mai bine ca el.
-Arati ca o sperietoare. Ii spun fara nici o retinere, de parca i-as face un compliment.
-Nici tu nu esti mai prejos. Imi raspunde chicotind usor facandu-ma sa zambesc gandindu-ma cum aratam amandoi.
Il invit inauntru zicandu-i sa se grabeasca pana nu ne vede si altcineva in starea asta si sa traga concluzii gresite.
-Doar daca ar fi Cezar ar putea deveni grav. Oricum arat ca dracu, nu-mi lipseste un pumn in fata.
-Ce vrei sa spui? Il intreb curioasa, stiind totusi cat de aiurea e intrebarea.
-Naiva mica. Imi spune punandu-si pentru doua secunde degetul aratator pe varful nasului meu.
Ii zambesc renuntand la a-i mai pune si alte intrebari, pana la urma o sa fie mult mai amuzant sa-l trag de limba despre motivul starii lui.
Il oblig sa se aseze si-l servesc cu o cafea incepand imediat sa-l privesc insistent asteptand sa-si deschida gura. Ma priveste vizibil amuzat de reactile mele.
-Esti exact ca un copil, doar ca ai frumusete de femeie. Saracul Cezar, il compatimesc uneori, tocmai cu tine m-am trezit sa fac pariul ala.
Imi ridic sprancenele in sus usor confuza, nici nu stiu daca ma jignit sau mi-a facut un compliment. Dar nu asta conteaza, ii fac semn din mana sa continue cu chesile cu adevarat interesante, cel putin asa sper.
-Bine, o sa-ti spun. E destul de simplu de altfel, sunt indragostit.
Imi zice cu o usurinta incredibila dupa care ma priveste zambindu-mi larg, pot sa vad o sclipire ciudata in ochii lui atat de intunecati, o sclipire de fericire desi simt ca inca e nesigur. Il intreb aproape in soapta de cine, surprinzandu-ma ca chiar a auzit intrebarea.
-Aici ii mai complicat, stii? Personalitatile noastre nu sunt prea compatibile, ea e mandra, plina de ea, iar eu am descoperit ca sunt un romantic incurabil.
Deja mi-a trecut toata oboseala, simtind curiozitatea curgandu-mi prin vene cred ca ochii imi sunt tot mai mari cu fiecare cuvant pe care el il rosteste, implorandu-l din priviri sa continue.
-Mda… cea despre care iti vorbesc e Ida.
Il privesc socata si imi scutur capul ca sa ma dezmaticesc incercand sa leg cumva lucrurile in capul meu. Adam, superb, inteligent, grijuliu si se are ca si romantic si Ida, increzuta, orgolioasa, mandra, totusi frumoasa desi nu extrem de feminine. Cei doi nu apareau impreuna nici in cea mai deplasata de realitate viziune a mea.
-Gata stiu, faci un dus si dupa mergem la ea si o sa-i spui tot ce simti pentru ea.
Ii spun plina de incredere, de parca tocmai am avut cea mai geniala idee cu putinta.
-Bine surioara mea de suferinta, dar cu o singura conditie, faci acelas lucru cu Cezar!
-Hmmm, suna ca un pariu…
-Sa-i spunem intelegere!
Asa s-a incheiat discutia noastra, eu gata sa fac cel mai negandit gest din viata mea doar pentru a-l convinge pe Adam sa faca acelas lucru. Sa ma gandesc cum am sa fac prima declaratie de dragoste din viata mea, nu cred ca ar avea vreun sens…
Macar il iubesc? Cred ca o sa gasesc raspunsul doar atunci cand vom fi fata in fata, atunci cand voi simti din nou toate acele sentimente.
In mai putin de zece minute Adam iasa de la dus. Pare sa fie alt om, aranjat, pare sa mai aduca a vechiul Adam pe care il stiu si ador eu. Desi imi pare rau ca a durat atat de mult sa realizez ca mi-a devenit ca un frate mai mare, cel care imi da mereu un sfat, care ma face sa fac cele mai nebunesti lucruri cu putinta si care stie mereu de ce am nevoie, si mai ales stie ca sunt doar o copila… inca.
Intru la dus, intr-un fel incantata, de curand privindu-ma in oglinda si realizand ca arat de-a dreptul odios. Pornesc dusul si las apa calda sa-mi incante toate simturile, simtind doar placere.
Se pare că am terminat tot de citit şi în 2-3 ore am corectat şi criticat ce era ' suspect ' :))

" Dragostea eterna dureaza trei luni. "
Mă leg întâi şi-ntâi de titlu. Fără supărare, dar nu prea are logică dacă insişti asupra lui ceva timp. Ai folosit cuvinte total diferite, opuse de altfel : etern = pentru totdeauna / trei luni = puţin timp, interval scurt. Ok ?
Etern şi trei luni nu merg împreună... My oppinion...
Doua suflete gemene cu concepti opuse in privinta celui mai pur sentiment. Doi oamenii care
Okay - iată ce ai făcut tu greşit din prima frază : nu ai articulat cuvântul concepţii, tu punând un singur i în loc de doi; şi-n cealaltă parte [ mă refer la "oameni" ] ai pus doi i în loc de unul - atenţie foarte mare la greşelile de gramatică !
Correct form :
Doua suflete gemene cu conceptii opuse in privinta celui mai pur sentiment. Doi oameni care
# Alte greşeli :
acelas - acelaş
abia mai reuseau sa le cuprinda intreaga lor fiinta in ele.
Am subliniat cuvintele respective ( lor & ele ), deoarece ai făcut un pleonasm; din moment ce ai scris pronumele ' lor ', nu mai trebuia să scrii şi celălalt pronume personal ' ele ' - puteai folosi doar unul dintre acestea.
Vezi că am mai găsit pe parcursul capitolelor aceeaşi greşeală : acelaş - nu acelaş, ci acelaşi .
pana la happy-end-ul
--> nu mai folosi cuvinte în engleză sau în altă limbă pentru că nu dă bine la estetică; ai început o scriere în română, atunci o continui în română - nu-n alte limbi. Sper că ai înţeles acum ; scrierea în limba română, corect şi îngrijit este esenţială, nu numai pe acest forum, ci şi în realitate...
batjocorituare - batjocoritoare
* Acordă mai multă atenţie când scrii ! De preferat, reciteşte fiecare capitol după ce-l termini ca să fii sigură că nu ai greşeli de orice fel. Am observat lipsa anumitor cuvinte, precum : "Sau poate ii era ca are sa sufere din nou" - "Sau poate îi era teamă că va suferi din nou" - also, repeţi de prea multe ori un cuvânt sau o propoziţie / frază. Anumite propoziţii / fraze din fic încep cu "şi" - nu zic că nu-i bine, însă uneori, le foloseşti prea des, excesiv chiar.

Sper că nu mă consideri o scorpie *laughs* Vreau doar să te ajut; btw, mi-a plăcut o fază din prolog :
Si poate in rafalele unei nopti de toamna se vor regasi unul pe altul…
Ai avut descriere şi, totodată, parcă un sentiment de melancolie. Am sesizat că ai puncat evidenţa iubirii; eu văd acea noapte de toamnă, acele rafale ca nişte frânturi din viitor sau poate trecut. Mi-a plăcut totuşi cum te-ai exprimat ^^ .
Capitolul 1
leptopului - laptopului
pe pervazul geamului si, trantindu-ma ==> Ceva probleme cu virgulele. Am mai văzut pe undeva lacune dale virgulelor - mai multă atenţie, how i said.
diminiata - dimineaţa
* Hmm, am citit cu atenţie primul dialog şi, nu prea m-a încântat. Ai scris doar replicile personajelor şi atât. Un dialog nu se bazează doar pe simple replici, ci pe intrigă, mai exact, pe suspansul intens din dialog, căci acolo vorbesc personajele, deci este important. A fost prea sec, sincer. Unde-s indicaţiile epice în care descrii ceea ce face un personaj atunci când poartă un dialog ? Asta voiam eu de la tine. Uite un exemplu să te ajute :
- Salut, Charllote. I-a ghici de ce te-am sunat, aud glasul amicului meu Luck, vesel parcă.
- Draga noastra prietena Ida ne forteaza din nou sa ne petrecem dimineata de sambata tinandu-i ei companie.
- Ti-am mai spus ca-ti iubesc vesnica ironie? Aproape la fel de mult ca pe tine, mă adresez cu o uşoară nuanţă de amuzament în voce, aşteptând şi ascultând răspunsul ce nu a întârziat să apară.
- Ma flatezi.
- Asta era si intentia mea.
Cred că sună mai bine aşa.
- Deci care e subiectul orei de barfa de saptamana asta?
Intreb luandu-mi locul obisnuit pe fotoliul cel mai apropiat de fereastra.
--> bun, aici ai folosit o indicaţie, ceva care să arate concis cum a reacţionat personajul, dar nu înţeleg de ce ai scris de la capăt fraza. Scrii întotdeauna în continuare, nu de la capăt; uite : "- Deci care e subiectul orei de barfa de saptamana asta? întreb, luandu-mi locul obisnuit pe fotoliul cel mai apropiat de fereastra. şi, desigur, începi cu literă mică - am subliniat cu negru xd.
Am mai văzut undeva aceeaşi treabă, nu scrie de la capăt după o replică, ci în continuare !

indragostii - verbele nu se articulează, sunt verbe, deci NU . Foloseşti doar un singur i ! O singură excepţie : Verbul a ştii la persoana a II-a, este obligatoriu dublu i ; şi verbul a apropia - mă apropii .

Ai grăbit puţin acţiunea când ai scris " o să-l fac să se îndragostească şi să-şi scoată aberaţiile astea din cap " -- > ei bine, din moment ce protagonista încă nu a stat de vorbă cu respectivul, mi se pare că s-a cam pripit când a spus asta... Mai întâi, o persoană trebuie să-şi facă o părere generală despre cineva, purtând o discuţie cu aceasta, nu dintr-un simplu articol de ziar. Sper că ai înţeles - NU grăbi acţiunea, ia totul cu calm, căci cititorul îşi poate pierde interesul dacă treci prea repede de la una la alta.
Descrie mult, de asemenea. Acest mod de expunere este obligatoriu în fiecare poveste fanfiction şi, te ajută extrem de mult la evidenţierea emoţiilor, sentimentelor şi într-un fel, cititorul ia parte la acţiune prin descriere. Don't forget 'bout this .

proprile - propriile
suces - succes
parinti / ideologi - părinţii / ideologii ==>> Articolul ! Be careful here !
am stari de genu - am stări de genul
privindu-l direct in ochii. - privindu-l direct în ochi

# Treaba cu petrecerea mi s-a părut banală, tipică oricărei proze de altfel. Încearcă pe parcurs să surprinzi ceva originalitate folosindu-te de modurile de expunere, de figurile de stil şi de expresivitate sau limbaj.
Ai folosit acolo ceva gen " impuls prostesc " - bun. Spun sincer că mi-a plăcut, de-aia am făcut şi referire la asta. Mă duce cu gândul undeva la iubirea copilăriei, un joc al iubirii şi al naivităţii. Priveşte din acest punct de vedere.
By the way, mai redu din " poate " -uri . Am văzut prea multe şi devine la un moment dat supărător.
******************************************
Wow o.o
Deci am ţinut să precizez asta, mai puţine steluţe ! E de-ajuns doar una că să subliniezi trecerea timpului sau schimbarea acţiunii or sth like that :-?
"parul rosu" - nu este un simplu obiect, de aceea, merge părul roşcat .

În totalitatea capitolelor scrise până acum, m-au impresionat oarecum câteva fraze [ probabil că ţi-ai dat seama din moment ce am si exemplificat :)) ], but i told ya the truth really - m-au încântat, şi iată încă una : "sa mimezi gesturile pe care le aveai candva" - lovely <3.
- Stii? Te-ai inrosit ingrozitor de tare. Imi spune in timp ce incepe sa chicoteasca desi simt o urma de tristete in vocea lui.
Iată ! Aici, ai scris gândirea personajului în continuare, nu cum am văzut în pasajele anterioare... Totuşi, în loc de acel punct (.), mergea mai bine o virgulă (,).
- Aaa, faza ii ca termenul in care trebuie
* nu mai folosi acel ' îi ' o.o Chiar nu e ingenios. Poate că acel verb ' tocit ' îl folosim noi în vorbire [ când vrem ofc -.- ] sau mai des, pe mess. Ţine minte, aici NU SUNTEM PE MESS - scrii literar, ordonat şi respecţi gramatica / ortografia limbii române. Mi se pare corect aşa...

Ai scris la începutul fiecărui capitol [ aproape ] un mic prolog cred. A fost okay astfel, nu-i greşit, ba chiar a avut puţină legătură cu scrierea din întregul capitol. Mi s-a părut bine că ai procedat aşa, întrucât ai ajutat auditorul să perceapă mai bine acţiunile din chapter-ul ce urmează.
Bun. Mă apropii de final :]]
Am observat că, cu fiecare capitol postat ai făcut ceva progrese. Ai mai remediat din greşelile de tastare, dar nu definitiv. Astea TREBUIE să dispară - mnoh, cred că oricine vrea să citească o mini-carte scrisă ordonat.
Te descurci, nu poţi fii numită o novice, pentru că îmbini binişor toate modurile de expunere. Mi-a displăcut faptul că, uneori, te cam pierdeai în acţiune , adică foloseai numai naraţiune, doar povesteai şi uitai pentru puţin timp de descriere. Toate trebuie să fie în perfect echilibru; nu trebuie să lipsească nici aia, nici cealaltă.
Nu uita că scrii, te poţi afunda să zic aşa în ceea ce povesteşti, însă nu depăşi limitele realului sau a inimaginabilului cu prea multă descriere - s-a mai întâmplat aşa ceva, chiar şi mie; şi de-aceea îţi spun...
Ia totul cu calm, nu te grăbi când vine vorba de scene mai tandre, mai picante - nu te aleargă nimeni, darling.
Pune sentiment în ceea ce scrii că nu-i aşa, totul la nimereală; profită de faptul că te pricepi la scris şi, mai citeşte din când în când şi căte-o carte. Banal probabil să auzi asta [ încă o dată cred ], dar cititul îţi îmbogăţeşte vocabularul şi nu numai.
Verifică de câte ori e nevoie capitolul ce urmează să-l postezi pe forum pentru a fii sigură că nu ai niciun fel de greşeli. Ofc, nu trebuie perfect, dar cât de cât totuşi...

Ok şi cu asta am terminat; acum sigur îmi merit titlul de ' Scorpie ' : ))
Baftă anyway cu (,) continuarea şi, nu te lăsa de scris, te pricepi.

PS: Ştiuuu, ai avut mult de citit :]]