29-08-2011, 12:43 PM
inca un capitol povestit din perspectiva i, urmatorul o sa fie din a amadurora dar mai mult din a lui :P
scuze de greseli :|
Capitolul 8
Ada pov.
“ Atunci cand nu te mai regasesti in tine insuti, atunci toate temerile tale ascunse vor prinde fiinta in interiorul tau. Si tu inseti vei ajunge sa lupti impotriva taâ€. Inca imi amintesc vara trecuta cand bunicul meu imi spusese aceste cuvinte. Dar de atunci s-au intamplat atat de multe, atat de multe s-au schimbat. Iar eu… eu abia ma mai regasesc in ceea ce eram atunci. Si acum, dupa atatea luni am ajuns sa ma regasesc in cuvintele lui pe care atunci le numisem ‘fara valuare’. Pentru ca inca nu le puteam intelege, inca nu ma puteam intelege. Mi se parea atat de absurda ideea de a lupta impotriva mea. Mai citisem intr-o carte cum ca “suntem singuri nostri dusmaniâ€- aberati- asa le numisem fara nici o retinere.
Si cand toate cuvintele astea se regasesc in fiinta mea, cand ele par ca prind viata si ma mustreaza pana la cel mai adanc nivel al constintei. Pentru ca mi-am permis sa fiu altfel, o tradatoare, m-am manipulat pe mine insami si m-am transformat in ceva oribil. Pentru ca am crezut ca asta e bine pentru mine? Am ajuns sa gasesc niste scuze atat de ridicole, nici macar eu nu le-as accepta…
Si gandul imi zboara din nou la el, ca de cateva ore incoace, pentru ca tot ce simteam ieri pentru el mi se pare acum atat de ciudat. L-am detestat, pentru ca m-am simtit slaba in fata lui cand el fusese singurul la care nu i-a fost frica sa-mi arate cat de jos sunt.
Nu i-a fost frica sa ma ironizeze sau ca ma voi ‘supara’. O suparare falsa, mimata. Pentru ca niciodata nu am fost genul care sa puna la suflet, pentru ca a fost doar o alta metoda de manipulare. E incredibil cat poate afecta pe cineva supararea celui de langa el. Cat de repede face compromisuri in favoarea… unui om prefacut.
Si as putea sa fiu acuzata, poate ar trebui sa sufar pentru tot ceea ce am facut. Uni ar putea sa ma considere o fiinta inteligenta pentru ca stapanesc cu atata success “arta manipulariâ€. Dar daca i-as spune cuiva ca nici macar nu realizam tot ce faceam, oare m-ar crede?
Imi scapa un oftat prelung si realizez inca o data ca ceea ce zic eu nu are credibilitate nici macar in fata mea.
Ma ridic de pe canapea si incep sa-mi caut cateva haine prin dulap. La scoala nu am mai ajuns dar sa stau toata ziua gandindu-ma la niste lucruri care nu vor face altceva decat sa ma faca sa ma simt vinovata mi se pare prostesc.
In scurt timp ies din bloc si-mi duc instantaneu mana la frunte cand sunt lovita de lumina puternica a soarelui. Ciudat, soarele nu m-a mai deranjat niciodata atat de mult, dar acum am impresia ca ma voi praji odata cu cimentul negru si voi deveni… nimic. Dar nu asta am fost mereu? Un nimic cu o eticheta de erou.
Zambesc, un zambet sarcastic fata de proprile ganduri.
Ma departez de blocul unde locuiesc de ani buni cu pasi inceti si balansati. Nu stiu unde o sa ajung dar acum nu-mi pasa, totusi drumul mi se pare cunoscut…
Nu ma gandesc la nimic, doar ma uit prin vitrinele magazinelor fara sa realizez de fapt ce e dincolo de sticla transparenta. Pentru ca chiar acum toate acestea par lucruri fara importanta. Dar nu au fost mereu asa?
Incerc sa depun un efort de memorie parca vrand sa-mi amintesc cum obisnuiam sa fiu zilele trecute, cat de mult contau pentru mine hainele, prieteni, el…
Nici un rezultat, doar un alb imens care pare ca ma va atrage in el.
Poate ar trebui sa plec de aici pentru o perioada…
Nu, nu pot. Dar de ce?
Imi apare in cap scena in care Oliver m-a prins pe scari, ziua aceea cand l-am privit prima data in ochii…
Cine ti-a cerut sa apari in viata mea si sa schimbi… totul?
Poate era mai bine sa nu te fi cunoscut niciodata. Atunci unde as fi fost astazi? Poate la scoala in banca mea incercand sa descifrez unul din biletelele de la Liz…
Imi scutur capul pentru a-mi alunga gandurile si a ma racori unpic in acelas timp. Am nevoie sa nu mai gandesc, am nevoie sa ma eliberez de tot pentru cateva minute.
In scurt timp ajung pe strada pe care e cafeneaua dar trec pe langa ea doar aruncand o privire decorului care il cunosteam pana la ultimul amanunt probabil si merg mai departe.
Am privit asfaltul zeci de minute sau poate doar cateva secunde ca dupa sa-mi atintesc privirea spre cerul lipsit de nori. Doar o intindere albastra care totusi astazi pare ca are un farmec aparte.
In scurt timp picioarele mele se opresc si imi atintesc privirea in stanga mea ca sa realizez ca am ajuns la liceu. Privesc ceasul care indica ora unu fara cinci minute.
La fix ar trebui sa term…
Dar nu apuc sa-mi finalizez gandul pentru ca il vad iesind pe usa liceului. Il privesc mirata in timp ce privirea lui emana doar o aiureala totala.
- Mai aveai cinci minute din ora. Ii spun pe un ton de mustrare in timp ce privesc ceasul.
- Nu am mai rezistat. In plus nu cred ca esti persoana potrivita sa-mi ti morala. Aveai ore pana la doua.
Imi spune cu un zambet plin de subinteles dupa care se apropie de mine si incepem sa mergem pe strada. Nu m-am obosit sa-i spun ca astazi nu am ajuns deloc la scoala.
Stramb usor din nas cand din intamplare se apropie putin mai tare. A fumat. Imi dau ochii peste cap, probabil nu a mers deloc la ultima ora…
Fara sa-mi dau seama ajungem pe o strada care nu-mi pare deloc cunoscuta. Am vorbit tot timpul cu el desi nu stiu despre ce. Il intreb unde suntem iar acesta ma priveste mirat si nevinovat.
- La mine. Urci la o cafea? Imi zice in timp ce-mi deschide usa de la un bloc.
- De ce m-ai adus aici?
- Ce vrei sa zici? Tu ai venit cu mine, nu te-a fortat nimeni…
Imi raspunde usor revoltat si dupa ce-i ofer un mic zambet de impacare intru pe usa ce inca o tinea deschisa si o iau in sus pe scari.
Oliver ma prinde imediat din urma. Il privesc pentru o secunda ca sa observ ca fata lui capatase o nuanta usoara de rosu. Chicotesc aproape indescifrabil. Nici nu vreau sa stiu la ce se gandeste…
Ajungem repede in apartament cum se afla numai la etajul doi si acesta pregateste cafea in timp ce eu incep sa ma uit prin toate camerele. Dupa cum se vede locuieste singur…
Negasind nimic interesant ajung sa ma plictisesc repede asa ca ma duc in bucatarie si imi sare in ochii un calendar unde era incercuita data de peste doua zile. Ma apropi de calendar ca sa descifrez un “ziua mea†scris micut sub data respectiva.
- Cine si-ar nota propria data de nastere? Il intreb in timp ce incerc sa-mi inabus rasul.
- Amuzant, dar anul trecut am uitat cand e ziua mea si m-am trezit cu
cateva rude pe cap. Eh, anu asta o sa fiu din fericire de unul singur.
Ma incrunt incercand sa Ie gasesc o logica cuvintelor lui, cine ar putea fi fericit ca sta singur de ziua lui?
In urmatoarea secunda ma strafulgera o idee, nu o sa stea singur de ziua lui. Cred ca un ranjet prostesc mi-a aparut pe fata pentru ca Oliver se uita la mine de parca tocmai am cazut de pe cine stie ce planeta indepartata.
- Stii? Te-ai schimbat, cumva…
Il privesc mirata si simt ca incep sa ma emotionez desi nu stiu de ce.
- Taci si da-mi odata cafeaua aia! Ii spun abia abtinandu-ma sa nu ranjesc ca o dementa.
Imi intinde cafeaua si incepem sa vorbim toate aberatile posibila in timp ce lichidul negru din cani se evaporeaza parca.
astept parerile voastre :D
scuze de greseli :|
Capitolul 8
Ada pov.
“ Atunci cand nu te mai regasesti in tine insuti, atunci toate temerile tale ascunse vor prinde fiinta in interiorul tau. Si tu inseti vei ajunge sa lupti impotriva taâ€. Inca imi amintesc vara trecuta cand bunicul meu imi spusese aceste cuvinte. Dar de atunci s-au intamplat atat de multe, atat de multe s-au schimbat. Iar eu… eu abia ma mai regasesc in ceea ce eram atunci. Si acum, dupa atatea luni am ajuns sa ma regasesc in cuvintele lui pe care atunci le numisem ‘fara valuare’. Pentru ca inca nu le puteam intelege, inca nu ma puteam intelege. Mi se parea atat de absurda ideea de a lupta impotriva mea. Mai citisem intr-o carte cum ca “suntem singuri nostri dusmaniâ€- aberati- asa le numisem fara nici o retinere.
Si cand toate cuvintele astea se regasesc in fiinta mea, cand ele par ca prind viata si ma mustreaza pana la cel mai adanc nivel al constintei. Pentru ca mi-am permis sa fiu altfel, o tradatoare, m-am manipulat pe mine insami si m-am transformat in ceva oribil. Pentru ca am crezut ca asta e bine pentru mine? Am ajuns sa gasesc niste scuze atat de ridicole, nici macar eu nu le-as accepta…
Si gandul imi zboara din nou la el, ca de cateva ore incoace, pentru ca tot ce simteam ieri pentru el mi se pare acum atat de ciudat. L-am detestat, pentru ca m-am simtit slaba in fata lui cand el fusese singurul la care nu i-a fost frica sa-mi arate cat de jos sunt.
Nu i-a fost frica sa ma ironizeze sau ca ma voi ‘supara’. O suparare falsa, mimata. Pentru ca niciodata nu am fost genul care sa puna la suflet, pentru ca a fost doar o alta metoda de manipulare. E incredibil cat poate afecta pe cineva supararea celui de langa el. Cat de repede face compromisuri in favoarea… unui om prefacut.
Si as putea sa fiu acuzata, poate ar trebui sa sufar pentru tot ceea ce am facut. Uni ar putea sa ma considere o fiinta inteligenta pentru ca stapanesc cu atata success “arta manipulariâ€. Dar daca i-as spune cuiva ca nici macar nu realizam tot ce faceam, oare m-ar crede?
Imi scapa un oftat prelung si realizez inca o data ca ceea ce zic eu nu are credibilitate nici macar in fata mea.
Ma ridic de pe canapea si incep sa-mi caut cateva haine prin dulap. La scoala nu am mai ajuns dar sa stau toata ziua gandindu-ma la niste lucruri care nu vor face altceva decat sa ma faca sa ma simt vinovata mi se pare prostesc.
In scurt timp ies din bloc si-mi duc instantaneu mana la frunte cand sunt lovita de lumina puternica a soarelui. Ciudat, soarele nu m-a mai deranjat niciodata atat de mult, dar acum am impresia ca ma voi praji odata cu cimentul negru si voi deveni… nimic. Dar nu asta am fost mereu? Un nimic cu o eticheta de erou.
Zambesc, un zambet sarcastic fata de proprile ganduri.
Ma departez de blocul unde locuiesc de ani buni cu pasi inceti si balansati. Nu stiu unde o sa ajung dar acum nu-mi pasa, totusi drumul mi se pare cunoscut…
Nu ma gandesc la nimic, doar ma uit prin vitrinele magazinelor fara sa realizez de fapt ce e dincolo de sticla transparenta. Pentru ca chiar acum toate acestea par lucruri fara importanta. Dar nu au fost mereu asa?
Incerc sa depun un efort de memorie parca vrand sa-mi amintesc cum obisnuiam sa fiu zilele trecute, cat de mult contau pentru mine hainele, prieteni, el…
Nici un rezultat, doar un alb imens care pare ca ma va atrage in el.
Poate ar trebui sa plec de aici pentru o perioada…
Nu, nu pot. Dar de ce?
Imi apare in cap scena in care Oliver m-a prins pe scari, ziua aceea cand l-am privit prima data in ochii…
Cine ti-a cerut sa apari in viata mea si sa schimbi… totul?
Poate era mai bine sa nu te fi cunoscut niciodata. Atunci unde as fi fost astazi? Poate la scoala in banca mea incercand sa descifrez unul din biletelele de la Liz…
Imi scutur capul pentru a-mi alunga gandurile si a ma racori unpic in acelas timp. Am nevoie sa nu mai gandesc, am nevoie sa ma eliberez de tot pentru cateva minute.
In scurt timp ajung pe strada pe care e cafeneaua dar trec pe langa ea doar aruncand o privire decorului care il cunosteam pana la ultimul amanunt probabil si merg mai departe.
Am privit asfaltul zeci de minute sau poate doar cateva secunde ca dupa sa-mi atintesc privirea spre cerul lipsit de nori. Doar o intindere albastra care totusi astazi pare ca are un farmec aparte.
In scurt timp picioarele mele se opresc si imi atintesc privirea in stanga mea ca sa realizez ca am ajuns la liceu. Privesc ceasul care indica ora unu fara cinci minute.
La fix ar trebui sa term…
Dar nu apuc sa-mi finalizez gandul pentru ca il vad iesind pe usa liceului. Il privesc mirata in timp ce privirea lui emana doar o aiureala totala.
- Mai aveai cinci minute din ora. Ii spun pe un ton de mustrare in timp ce privesc ceasul.
- Nu am mai rezistat. In plus nu cred ca esti persoana potrivita sa-mi ti morala. Aveai ore pana la doua.
Imi spune cu un zambet plin de subinteles dupa care se apropie de mine si incepem sa mergem pe strada. Nu m-am obosit sa-i spun ca astazi nu am ajuns deloc la scoala.
Stramb usor din nas cand din intamplare se apropie putin mai tare. A fumat. Imi dau ochii peste cap, probabil nu a mers deloc la ultima ora…
Fara sa-mi dau seama ajungem pe o strada care nu-mi pare deloc cunoscuta. Am vorbit tot timpul cu el desi nu stiu despre ce. Il intreb unde suntem iar acesta ma priveste mirat si nevinovat.
- La mine. Urci la o cafea? Imi zice in timp ce-mi deschide usa de la un bloc.
- De ce m-ai adus aici?
- Ce vrei sa zici? Tu ai venit cu mine, nu te-a fortat nimeni…
Imi raspunde usor revoltat si dupa ce-i ofer un mic zambet de impacare intru pe usa ce inca o tinea deschisa si o iau in sus pe scari.
Oliver ma prinde imediat din urma. Il privesc pentru o secunda ca sa observ ca fata lui capatase o nuanta usoara de rosu. Chicotesc aproape indescifrabil. Nici nu vreau sa stiu la ce se gandeste…
Ajungem repede in apartament cum se afla numai la etajul doi si acesta pregateste cafea in timp ce eu incep sa ma uit prin toate camerele. Dupa cum se vede locuieste singur…
Negasind nimic interesant ajung sa ma plictisesc repede asa ca ma duc in bucatarie si imi sare in ochii un calendar unde era incercuita data de peste doua zile. Ma apropi de calendar ca sa descifrez un “ziua mea†scris micut sub data respectiva.
- Cine si-ar nota propria data de nastere? Il intreb in timp ce incerc sa-mi inabus rasul.
- Amuzant, dar anul trecut am uitat cand e ziua mea si m-am trezit cu
cateva rude pe cap. Eh, anu asta o sa fiu din fericire de unul singur.
Ma incrunt incercand sa Ie gasesc o logica cuvintelor lui, cine ar putea fi fericit ca sta singur de ziua lui?
In urmatoarea secunda ma strafulgera o idee, nu o sa stea singur de ziua lui. Cred ca un ranjet prostesc mi-a aparut pe fata pentru ca Oliver se uita la mine de parca tocmai am cazut de pe cine stie ce planeta indepartata.
- Stii? Te-ai schimbat, cumva…
Il privesc mirata si simt ca incep sa ma emotionez desi nu stiu de ce.
- Taci si da-mi odata cafeaua aia! Ii spun abia abtinandu-ma sa nu ranjesc ca o dementa.
Imi intinde cafeaua si incepem sa vorbim toate aberatile posibila in timp ce lichidul negru din cani se evaporeaza parca.
astept parerile voastre :D
