24-07-2011, 10:56 AM
deci am venit cu un nou capitol, merci mult de comentari :*
Leontina, pai fic-ul nu urmareste numai povestea lor de dragoste, urmareste evolutia psihica a lui Ada ca personaj, cum am mai spus de acolo vine si titlul, de aia am pus mult accent pe reactile si gandurile ei, si pe sentimente intr-o oarecare masura si mai putin pe actiunea in sine
oricum, sper sa va placa noul capitol si scz daca va plictiseste dar noh, asa ceva vroiam sa iasa de la inceput deci nu oblig pe nimeni sa-l citeasca daca nu-i place :D
Ada pov.
Uneori mi-as dori sa nu ma cunoasca nimeni. Sa fiu doar o necunoscuta, poate o straina. Nu conteaza, vreau doar ca ei sa nu ma stie.
Si atunci m-as putea plimba pe strazi in nestire, mirosind aerul orasului la fel cum facem atunci cand eram mica. Nepasatoare, privind mereu spre cer cautand o modalitate as fiu mai aproape de el.
Incercand sa zbor, zicandu-le tuturor ca o pot face, zambindu-le larg, copilaresc…
Atunci as fi poate libera. As putea sa colind magazinele fara sa-mi fie teama ca o suvita de par nu e la locul ei. Pentru ca nimeni nu m-ar cunoaste. Nimeni nu-mi va observa prezenta, o prezenta pe care am incercat atatia ani sa o fac remarcata.
Si cu ce scop? Doar pentru a sti ca sunt cineva, ca sunt recunoscuta ca fiind. Un scop care acum imi pare atat de prostesc. O absurditate.
Ma intreb cand am renuntat la mine si de ce am facut-o?
Poate la inceput cu un alt scop muribund si apoi cu un altul. Pana m-am pierdut de tot intr-o zi.
Si acum nu mai are rost sa sap trecutul, nu as face decat sa ma ranesc singura chiar mai mult. Pentru ca deja o fac de atatia ani. Mustrandu-ma mereu ca am fost slaba in fata unei situatii. Si acum, acum ca am fost slaba in fata lui.
As fi putut macar sa-I raspund rautacios, cum fac atunci and nu-mi vine nici o idee mai buna. Dar nu, am stat pur si simplu privind spre un loc care statea gol de minute in sir.
Si doare, doare ca dracu. Si nici macar nu stiu de ce. Cat naiba de mult m-am putut atasa de baiatul ala? Cum mi-am permis sa-mi las sentimentele sa-si faca de cap?
Stiind mereu cata slabiciune ascund. Stiind cat de usor ajung sa depind de cineva. Si am preferat totusi sa fiu inconstienta de gesturile mele, sa-mi inchid ochii pentru cateva clipe. Poate am crezut ca si el e ca toti ceilalti. Ca o sa ma accepte cu usurinta asa cum sunt. Ca-mi v-a oferi tot ce are mai de pret fara sa astepte defapt ceva in schimb. La fel cum o fac ei. La fel cum am fost obisnuita ani de-a randu.
Si caldura trupului lui, o caldura care imi trimitea fiori placuti in tot trupul, credeam ca inseamna mult mai mult. Prea mult…
Dar eu sunt eu. Si am jurat ca nu o sa ma las calcata in picioare. De absolut nimeni, indiferent de cate sacrifice presupune asta. Indiferent de cate ori ar trebui sa-mi calc inima in picioare.
Pentru ca am zis ca voi obtine tot ce vreau. Asa a fost mereu si asa are sa ramana.
Si acum il vreau pe el.Il vreau atat de mult incat ma uimeste propria-mi hotarare.
Dar lui nu trebuie sa-i dau satisfactia de a sti ca poate sa faca orice din mine. Ca poate sa-mi dea cele mai ridicole stari. Nu, el nu trebuie sa stie asta. El trebuie doar sa devina slab in fata mea. Caci vreau sa simt ca pot sa-l am oricand. Sa stiu ca ma doreste intr-un mod absurd. Sa simta si el toate aceste sentimente care eu abia le mai pot controla.
Si atunci voi avea satisfactia sa-i dau cu piciorul. De a-i spune pe un ton rece ca nu am nevoie de el. Ca nu e decat o piesa amarata si nesemnificativa din puzzle-ul meu.
Si aceea satisfactie ar fi majora. M-as putea hrani cu ea zile intregi, sau mai bine zis
mi-as hrani ego-ul, care cu siguranta e de doua ori mai mare decat a oricui, decat a lui…
De astazi lucrurile vor sta altfel. Dragul meu, de astazi imi vei apartie. Impreuna cu intreaga ta fiinta. Impreuna cu toata acea caldura pe care o emani. Care ma face dependenta de tine.
Ma ridic din pat cu un entuziasm ciudat si cu un ranjet de-a dreptul dement. Ma duc la baie si imi torn cativa pumni de apa pe chipul inca adormit. Dupa care ma imbrac in niste blugi simpli negri, un tricou verde lung si o vesta maro peste. Imi pun cateva bratari de lemn si imi iau bascheti negrii in picioare.
In mai putin de zece minute sunt deja in drum spre scoala. Merg hotarata si cu o viteza neobisnuit de mare pentru mine.
- Adaaa!
Aud o voce care ma striga din spatele meu si ma intorc brusc zarind-o pe Liz fugind ca nebuna spre mine cu bratele larg deschise. Pana sa apuc sa reactionez deja imi sare in brate. O dau cu greu jos de pe mine intreband-o ce a patit.
- Nimic, sunt doar vesela sa te vad. Ieri am fost putin ingrijorata pentru tine.
- Ah, vroiam sa te intreb. Sti baiatul ala care m-a prins cand am cazut pe scari? Nu stii cum il cheama?
Liz ma priveste ciudat si isi ridica una dintre sprancene ca si cum m-ar acuza de ceva.
- Oliver.
Imi zice sec inca privindu-ma suspicios.
- Sa nu-mi spui ca te intereseaza.
Chicotesc putin amuzata de reactia ei.
- Surprinzator, ma intereseaza.
Ii spun hotarata dupa care o iau inainte lasand-o pentru cateva clipe cu ochii in soare. Isi revine totusi repede si vine dupa mine punandu-mi tot felul de intrebari la care nu-i raspund. In capul mu e un singur lucru: “Oliverâ€.
Cand ajungem intr-un final la liceu, urc direct la etajul patru unde stiam ca e clasa lui. Din fericire un coleg de-a lui isi facea veacul prin fata clasei.
- Hei, ai un coleg pe care il cheama Oliver, nu? Poti sa-l chemi putin.
Acesta da afirmativ din cap si intra in clasa strigandu-l in gura mare pe colegul lui. Imi dau ochii peste cap. Pana acuma nu am observant dar coridorul asta ii groaznic de intunecat.
Il vad pe saten iesind din clasa si un zambet pueril imi apare pe fata.
- Iti aduci aminte de mine?
Il intreb ironica asteptand sa-si stearga figura confuza de pe chip.
Oliver pov.
- Iti aduci aminte de mine?
Ma intreaba ca un copil care isi vede unchiul preferat dupa mult timp. O privesc confuz pentru cateva clipe dupa care imi revin. Ii raspund cu un “aha†care denota lipsa mea de chef. Chipul ei isi schimba figura brusc parca realizand dintr-o data ca nu asa trebuia sa fie. Ma priveste fix in ochii dupa care continua.
- Vroiam sa te intreb daca nu ai vrea sa iesim undeva dupa scoala? Numai noi doi.
A pus accent pe ultima propozitie deci. Se pare ca i-am atras atentia dintr-un anumit motiv. Sau poate ca pur si simplu nu suporta sa fie respinsa de cineva. Un joc care ma incanta destul de tare.
- Of, credeam ca am fost destul de clar cand ti-am spus ca nu te vreau in preajma mea.
Ii spun cu o oarecare iritare aratandu-i ca prezenta ei nu ma incanta in nici un fel.
As zice ca sunt un actor inascut, din pacate ea e chiar mai buna ca mine. Sau mai bine zis are de doua ori mai multa experienta.
Se apropie periculos de mult de mine. Bataile inimi mele deja se amplifica aratandu-mi toata slabiciunea. Buzele ei le ating pe ale mele sarutandu-le, ma prinde de tricou si ma trage mai aproape de ea adancind sarutul.
Simt cum toata temperature corpului mi se ridica instantaneu. Si bataile inimi, dar nu le aud numai pe ale mele, le aud si pe ale ei. Asta inseamna ca…
Nu. O imping cu forta aproape lovind-o de peretele coridorului. Nu o pot lasa sa-si joace jocul cum vrea ea, chiar daca nu am crezut ca o sa mearga atat de departe.
Eu nu sunt jucaria nimanui. Mi-am jurat asta cu luni in urma si aveam de gand sa ma tin de cuvant. O sa-mi inec toate sentimentele pentru ea. Pentru ca totul e doar un joc. In urma caruia au suferit multi inaintea mea iar acum eu sunt victima ei principala.
Nu inteleg de ce la cineva i-ar putea placea atat de mult sa ii manipuleze pe ceilalti. Sa stie ca nimeni nu o sa se ridice impotriva ei. Asta chiar este un mod de viata? Sau doar o amagire continua.
Leontina, pai fic-ul nu urmareste numai povestea lor de dragoste, urmareste evolutia psihica a lui Ada ca personaj, cum am mai spus de acolo vine si titlul, de aia am pus mult accent pe reactile si gandurile ei, si pe sentimente intr-o oarecare masura si mai putin pe actiunea in sine
oricum, sper sa va placa noul capitol si scz daca va plictiseste dar noh, asa ceva vroiam sa iasa de la inceput deci nu oblig pe nimeni sa-l citeasca daca nu-i place :D
Capitolul 4
Ada pov.
Uneori mi-as dori sa nu ma cunoasca nimeni. Sa fiu doar o necunoscuta, poate o straina. Nu conteaza, vreau doar ca ei sa nu ma stie.
Si atunci m-as putea plimba pe strazi in nestire, mirosind aerul orasului la fel cum facem atunci cand eram mica. Nepasatoare, privind mereu spre cer cautand o modalitate as fiu mai aproape de el.
Incercand sa zbor, zicandu-le tuturor ca o pot face, zambindu-le larg, copilaresc…
Atunci as fi poate libera. As putea sa colind magazinele fara sa-mi fie teama ca o suvita de par nu e la locul ei. Pentru ca nimeni nu m-ar cunoaste. Nimeni nu-mi va observa prezenta, o prezenta pe care am incercat atatia ani sa o fac remarcata.
Si cu ce scop? Doar pentru a sti ca sunt cineva, ca sunt recunoscuta ca fiind. Un scop care acum imi pare atat de prostesc. O absurditate.
Ma intreb cand am renuntat la mine si de ce am facut-o?
Poate la inceput cu un alt scop muribund si apoi cu un altul. Pana m-am pierdut de tot intr-o zi.
Si acum nu mai are rost sa sap trecutul, nu as face decat sa ma ranesc singura chiar mai mult. Pentru ca deja o fac de atatia ani. Mustrandu-ma mereu ca am fost slaba in fata unei situatii. Si acum, acum ca am fost slaba in fata lui.
As fi putut macar sa-I raspund rautacios, cum fac atunci and nu-mi vine nici o idee mai buna. Dar nu, am stat pur si simplu privind spre un loc care statea gol de minute in sir.
Si doare, doare ca dracu. Si nici macar nu stiu de ce. Cat naiba de mult m-am putut atasa de baiatul ala? Cum mi-am permis sa-mi las sentimentele sa-si faca de cap?
Stiind mereu cata slabiciune ascund. Stiind cat de usor ajung sa depind de cineva. Si am preferat totusi sa fiu inconstienta de gesturile mele, sa-mi inchid ochii pentru cateva clipe. Poate am crezut ca si el e ca toti ceilalti. Ca o sa ma accepte cu usurinta asa cum sunt. Ca-mi v-a oferi tot ce are mai de pret fara sa astepte defapt ceva in schimb. La fel cum o fac ei. La fel cum am fost obisnuita ani de-a randu.
Si caldura trupului lui, o caldura care imi trimitea fiori placuti in tot trupul, credeam ca inseamna mult mai mult. Prea mult…
Dar eu sunt eu. Si am jurat ca nu o sa ma las calcata in picioare. De absolut nimeni, indiferent de cate sacrifice presupune asta. Indiferent de cate ori ar trebui sa-mi calc inima in picioare.
Pentru ca am zis ca voi obtine tot ce vreau. Asa a fost mereu si asa are sa ramana.
Si acum il vreau pe el.Il vreau atat de mult incat ma uimeste propria-mi hotarare.
Dar lui nu trebuie sa-i dau satisfactia de a sti ca poate sa faca orice din mine. Ca poate sa-mi dea cele mai ridicole stari. Nu, el nu trebuie sa stie asta. El trebuie doar sa devina slab in fata mea. Caci vreau sa simt ca pot sa-l am oricand. Sa stiu ca ma doreste intr-un mod absurd. Sa simta si el toate aceste sentimente care eu abia le mai pot controla.
Si atunci voi avea satisfactia sa-i dau cu piciorul. De a-i spune pe un ton rece ca nu am nevoie de el. Ca nu e decat o piesa amarata si nesemnificativa din puzzle-ul meu.
Si aceea satisfactie ar fi majora. M-as putea hrani cu ea zile intregi, sau mai bine zis
mi-as hrani ego-ul, care cu siguranta e de doua ori mai mare decat a oricui, decat a lui…
De astazi lucrurile vor sta altfel. Dragul meu, de astazi imi vei apartie. Impreuna cu intreaga ta fiinta. Impreuna cu toata acea caldura pe care o emani. Care ma face dependenta de tine.
Ma ridic din pat cu un entuziasm ciudat si cu un ranjet de-a dreptul dement. Ma duc la baie si imi torn cativa pumni de apa pe chipul inca adormit. Dupa care ma imbrac in niste blugi simpli negri, un tricou verde lung si o vesta maro peste. Imi pun cateva bratari de lemn si imi iau bascheti negrii in picioare.
In mai putin de zece minute sunt deja in drum spre scoala. Merg hotarata si cu o viteza neobisnuit de mare pentru mine.
- Adaaa!
Aud o voce care ma striga din spatele meu si ma intorc brusc zarind-o pe Liz fugind ca nebuna spre mine cu bratele larg deschise. Pana sa apuc sa reactionez deja imi sare in brate. O dau cu greu jos de pe mine intreband-o ce a patit.
- Nimic, sunt doar vesela sa te vad. Ieri am fost putin ingrijorata pentru tine.
- Ah, vroiam sa te intreb. Sti baiatul ala care m-a prins cand am cazut pe scari? Nu stii cum il cheama?
Liz ma priveste ciudat si isi ridica una dintre sprancene ca si cum m-ar acuza de ceva.
- Oliver.
Imi zice sec inca privindu-ma suspicios.
- Sa nu-mi spui ca te intereseaza.
Chicotesc putin amuzata de reactia ei.
- Surprinzator, ma intereseaza.
Ii spun hotarata dupa care o iau inainte lasand-o pentru cateva clipe cu ochii in soare. Isi revine totusi repede si vine dupa mine punandu-mi tot felul de intrebari la care nu-i raspund. In capul mu e un singur lucru: “Oliverâ€.
Cand ajungem intr-un final la liceu, urc direct la etajul patru unde stiam ca e clasa lui. Din fericire un coleg de-a lui isi facea veacul prin fata clasei.
- Hei, ai un coleg pe care il cheama Oliver, nu? Poti sa-l chemi putin.
Acesta da afirmativ din cap si intra in clasa strigandu-l in gura mare pe colegul lui. Imi dau ochii peste cap. Pana acuma nu am observant dar coridorul asta ii groaznic de intunecat.
Il vad pe saten iesind din clasa si un zambet pueril imi apare pe fata.
- Iti aduci aminte de mine?
Il intreb ironica asteptand sa-si stearga figura confuza de pe chip.
Oliver pov.
- Iti aduci aminte de mine?
Ma intreaba ca un copil care isi vede unchiul preferat dupa mult timp. O privesc confuz pentru cateva clipe dupa care imi revin. Ii raspund cu un “aha†care denota lipsa mea de chef. Chipul ei isi schimba figura brusc parca realizand dintr-o data ca nu asa trebuia sa fie. Ma priveste fix in ochii dupa care continua.
- Vroiam sa te intreb daca nu ai vrea sa iesim undeva dupa scoala? Numai noi doi.
A pus accent pe ultima propozitie deci. Se pare ca i-am atras atentia dintr-un anumit motiv. Sau poate ca pur si simplu nu suporta sa fie respinsa de cineva. Un joc care ma incanta destul de tare.
- Of, credeam ca am fost destul de clar cand ti-am spus ca nu te vreau in preajma mea.
Ii spun cu o oarecare iritare aratandu-i ca prezenta ei nu ma incanta in nici un fel.
As zice ca sunt un actor inascut, din pacate ea e chiar mai buna ca mine. Sau mai bine zis are de doua ori mai multa experienta.
Se apropie periculos de mult de mine. Bataile inimi mele deja se amplifica aratandu-mi toata slabiciunea. Buzele ei le ating pe ale mele sarutandu-le, ma prinde de tricou si ma trage mai aproape de ea adancind sarutul.
Simt cum toata temperature corpului mi se ridica instantaneu. Si bataile inimi, dar nu le aud numai pe ale mele, le aud si pe ale ei. Asta inseamna ca…
Nu. O imping cu forta aproape lovind-o de peretele coridorului. Nu o pot lasa sa-si joace jocul cum vrea ea, chiar daca nu am crezut ca o sa mearga atat de departe.
Eu nu sunt jucaria nimanui. Mi-am jurat asta cu luni in urma si aveam de gand sa ma tin de cuvant. O sa-mi inec toate sentimentele pentru ea. Pentru ca totul e doar un joc. In urma caruia au suferit multi inaintea mea iar acum eu sunt victima ei principala.
Nu inteleg de ce la cineva i-ar putea placea atat de mult sa ii manipuleze pe ceilalti. Sa stie ca nimeni nu o sa se ridice impotriva ei. Asta chiar este un mod de viata? Sau doar o amagire continua.
