06-07-2011, 01:58 PM
am venit cu next-ul, va las pe voi sa hotarati cat de reusit e, totusi din punctul meu de vedere nu-i atat de bun pe cat as fi vrut...
merci din nou de comentari si MercyD m-a bucur ca mi-ai citit fic-ul si ca-ti place :P
Capitolul 13
Hinata pov.
Am ajuns sa te iubesc mai mult decat am facut-o vreodata, mai mult decat credeam ca e cu putinta sa iubesc. Te iubesc cu intensitatea aceia nebuneasca pe care odata am crezut ca nu o voi putea simti vreodata. Atunci am crezut ca eu nu pot iubi, am crezut ca nu voi gasi niciodata pe cineva care sa ma poate faca sa simt ceva atat de intens. Ceva atat de pur incat uneori mi-e teama.
Chiar am dreptul sa patez un sentiment atat de profund? Am oare dreptul sa-l simt? Pentru ca nu fac altceva decat sa-l patez cu lacrimile mele prea murdare. Lacrimi de nimic pana la urma.
Si pentru ca am ajuns sa te iubesc asa de mult, gandul ca nu te voi avea langa mine devine atat de dureros. Ma distruge cu atata usurinta chiar daca e 'doar un gand' pana la urma. Si eu ce sunt? Doar o alta fiinta exagerat de ciudata poate, care incerca sa-si caute fericirea. Nestiind daca o cauta defapt acolo unde trebuie. Nestiind daca macar are dreptul la ea.
Si defapt de ce as avea dreptul eu sa fiu fericita? Cand toti oamenii din jurul meu au mereu aceiasi stare de iritare sau tristete. Ce drept am sa fiu fericita? Ce am facut sa merit o soarta diferita de a lor?
Poate ca nu il merit nici macar pe el. Pentru ca stiu ca si-ar putea gasi pe cineva mai bun cu o usurinta care ma raneste inca de atunci...
Stropii de ploaie ce incep sa loveasca geamul de la camera mea cu brutalitate ma aduc cu picioarele pe pamant. Ma ridic in sezut si privesc spre ceasul rotund ce sta atarnat deasupra usii. Sase si douazeci.
' In sfarsit diminiata'. Sunt obisnuita cu noptii de genul asta, albe cum s-ar spune. SI totusi, mi-as fi dorit sa dorm macar cateva ore.
' Nici o speranta'. Ma ridic incet de pe pat ca sa nu amentesc si intru pe usa verde ce ducea spre baie. Ma privesc in oglinda si scena de azi noapte imi strapunge mintea atat de aburita acuma.
Imi scutur capul usor si ma privesc din nou in oglinda. Ciudat, nu am ciarcane. Doar chipul meu pare ca a capatat o nuanta chiar mai deschisa decat de obicei.
Dupa ce imi termin toaleta dau pe gat o cana de cafea pentru a ma putea tine pe picioare intreaga zi. Privesc din nou spre ceas. Sapte fix.
Imi dau ochii peste cap si pornesc incet spre scoala. 'V-a fi o zi lunga'
Am ajuns la scoala mai repede decat m-am asteptat. Probabil prima din scoala. Fara sa vreau imi scapa un oftat scurt. Intodeauna am detestat sa fiu prima. Sa stau singura in clasa aia care pare oribil de mare si goala cand stai singur in ea.
Urc scarile incet din cauza oboselii probabil si intru cu o mica ezitare in clasa. Sala e intunecata, abia pot sa descifrezi bancile doar cu ajutorul luminii ce patrundea printre jaluzelele trase. Si totusi nu e goala. El e acolo. Stand cu capul pe banca si cu ochii inchisii. Probabil ca doarme.
Ma apropii de el si abia acuma realizez ca de fapt el sta la mine in banca.
- Ce nai... ?
Dar nu apuc sa termin pentru ca izbucnesc in ras. Un ras la fel de colorat si prostesc ca cel de noaptea trecuta, inainte sa-mi dau seama ca Kiba avea sa plece. Ce ii asa de amuzant? Fara sa vreau mi l-am imaginat pe blond cum a venit in clasa mort de somn si probabil dupa ce s-a lovit de toate bancile a cazut pe scaunul meu si a adormit instantaneu. Rodul unei imaginatii bogate sau a cefelei. Nici macar nu-mi mai pasa.
Ma pun pe scaunul din fata bancii mele si incerc sa-mi inghit rasul pentru a nu-l trezii pe Naruto. Prea tarziu. Ochii lui albastrii se deschid incet si ma privesc. Ii clar ca inca nu s-a trezit. Si totusi, il prefer asa, pare atat de inocent si neajutorat.
Brusc imi amintesc iar faza ce se intamplase doar cu cateva ore in urma. Ce poate face alcoolul din oamenii. Parca nu e acelas om.
Imi amintesc dintr-o data de petrecerea lui si cum m-am comportat eu dupa cateva pahare. Mda, nu sunt chiar in masura sa-l judec...
Naruto pov.
E stupid cum de fiecare data cand primim ceva incepem sa fim nemultumiti. Intodeauna dorindu-ne mai mult. Intodeauna acuzandu-i pe cei din jurul nostru pentru ca nu putem obtine ceea ce ne dorim. Gasind scuze de-a dreptul penibile pentru incapacitatea noastra prosteasca de-a ne exprima sentimentele. De a trece peste acele minuscule piedicii care ne intampina in viata. Care se presupune ca ar trebui sa ne faca mai puternici.
Si speram. Intodeauna speram ca lucrurile vor lua o intorsatura brusca in avantajul nostru. Vrem sa primim totul pe tava. Asa suntem toti. Sau poate e doar un mod mai indirect de a spune ca asa sunt eu. Pentru ca fiecare cuvant al meu a devenit doar a scuza pentru actiunile mele. Fiecare gest atat de imatur a devenit o modalitate de a scapa de neputinta de a-mi arata sentimentele.
Si totul ar putea sa fie atat de simplu. Pentru ca exista atatea cuvinte care ar putea sa exprime macar o parte din tot ceea ce simt. Exista atatea gesturi cu care mi-as putea arata acele sentimente care au ajuns sa ma distruga. Si asta doar pentru ca eu nu le pot oferii libertatea de care au nevoie pentru a ma face defapt fericit.
De ce ma gandesc la asta chiar acuma. Ah, daca as putea sa dorm macar pentru cateva minute ar fi minunat. Nici macar nu stiu ce a fost in capul meu. Dupa ce ca m-am imbatat ca un idiot si era sa fac ceva ce cu siguranta ar fi facut-o sa ma urasca. Bine ca tremuriciul si privirea ei speriata au facut tot efectul alcoolului sa dispara. De parca nici nu m-as fi atins de bautura. Ciudat, dar totusi avantajos pentru amandoi as zice. Da, dupa toata faza aia m-am dus acasa, am facut un dus si in loc sa incerc sa dorm, desteptul de mine si-a luat geanta si a venit la scoala. Si iata-ma, stand picat de somn cu capul pe banca ei. Nici macar nu stiu de m-am pus in banca ei, vroiam doar sa-i simt prezenta sau poate aici am nimerit in somnolenta mea dupa ce cred ca m-am lovit de cateva banci. Bine macar ca am avut cheia de la clasa, altfel poate dormeam si pe mijlocul coridorului.
Aud usa de la clasa deschizandu-se si niste pasi marunti care se indreapta cu o oarecare ezitare spre mine. Totusi nu ma simt in strare sa-mi ridic capul de pe banca sau macar sa-mi deschid ochii asa ca prefer sa ignor pe oricine ar putea fi. Probabil doar vreo femeie de serviciu care s-a speriat vazandu-ma pe aici la ora asta sau alt insomniac care bantuie scoala.
Se apropie mai tare pana ajunge in dreptul bancii in care stau. Ii aud respiartia parca greoaie urmat de un ' ce nai..?!' si un ras parca atat de cunoscut, atat de nostalgic. Imi simt inima batand mai tare parca umplandu-se de fericire. De ce fericire? Acest ras... atat de viu, atat de cunoscut si totusi atat de strain.
Cu un efort supraomenesc pentru mine, imi deschid ochii si privesc in fata. Pe scaunul din fata mea sta ea. Cu o privire atat de vie, incercand sa-si inabuse rasul probabil pentru a nu ma deranja. Un mic zambet imi apare pe fata si continui sa o privesc parca fascinat de aceasta parte a ei. Si eu care credeam ca o sa o ia la fuga cand ma vede sau cel putin o sa fie o atmosfera tensionata intre noi. Dar nimic, ea doar rade. De mine? Poate... dar cui ii mai pasa. In momentul asta nu pot decat sa ma holbez la ea ca un copil inocent care este fascinat de vreo fata mai diferita in vreun fel de ceea ce vazuse el pana atunci. Cel putin nu o sa vin cu intrebari de gen "esti un inger? ".
Chicotesc putin amuzat de proprile ganduri in timp ce bruneta se linisteste. Pastrandu-si totusi in zambet destul de larg pe fata. Mai am atatea de multe de invatat despre ea. Si totusi... simt o dorinta nebuna in mine de a o vedea razand si zambind asa in fiecare zi. Pentru mine.
Zgomotul produs de usa de la clasa atunci cand se dechide si lumina becului abia acuma aprins strica tot momentul. Cativa colegii intra in clasa privindu-ne ciudat pe mine si bruneta. Mda... singuri in clasa pe intuneric.
Fara sa mai spun nimic ma ridic din banca ei si dupa ce ii ofer un zambet cald si mare ma duc in baca mea panundu-mi capul pe banca din nou.
' Asta e doar inceputul!'. As fi vrut sa-i zic si ei asta dar nu vroaim sa le mai dau si altceva de barfit colegilor. Oricum, m-am hotarat. Nu voi lasa pe nimeni altcineva sa se bucure de rasul sau zambetul ei. Sau de buzele ei...
scuze de greseli, l-am corectat odata dar mi-e mult prea lene sa o fac din nou :))
merci din nou de comentari si MercyD m-a bucur ca mi-ai citit fic-ul si ca-ti place :P
Capitolul 13
Hinata pov.
Am ajuns sa te iubesc mai mult decat am facut-o vreodata, mai mult decat credeam ca e cu putinta sa iubesc. Te iubesc cu intensitatea aceia nebuneasca pe care odata am crezut ca nu o voi putea simti vreodata. Atunci am crezut ca eu nu pot iubi, am crezut ca nu voi gasi niciodata pe cineva care sa ma poate faca sa simt ceva atat de intens. Ceva atat de pur incat uneori mi-e teama.
Chiar am dreptul sa patez un sentiment atat de profund? Am oare dreptul sa-l simt? Pentru ca nu fac altceva decat sa-l patez cu lacrimile mele prea murdare. Lacrimi de nimic pana la urma.
Si pentru ca am ajuns sa te iubesc asa de mult, gandul ca nu te voi avea langa mine devine atat de dureros. Ma distruge cu atata usurinta chiar daca e 'doar un gand' pana la urma. Si eu ce sunt? Doar o alta fiinta exagerat de ciudata poate, care incerca sa-si caute fericirea. Nestiind daca o cauta defapt acolo unde trebuie. Nestiind daca macar are dreptul la ea.
Si defapt de ce as avea dreptul eu sa fiu fericita? Cand toti oamenii din jurul meu au mereu aceiasi stare de iritare sau tristete. Ce drept am sa fiu fericita? Ce am facut sa merit o soarta diferita de a lor?
Poate ca nu il merit nici macar pe el. Pentru ca stiu ca si-ar putea gasi pe cineva mai bun cu o usurinta care ma raneste inca de atunci...
Stropii de ploaie ce incep sa loveasca geamul de la camera mea cu brutalitate ma aduc cu picioarele pe pamant. Ma ridic in sezut si privesc spre ceasul rotund ce sta atarnat deasupra usii. Sase si douazeci.
' In sfarsit diminiata'. Sunt obisnuita cu noptii de genul asta, albe cum s-ar spune. SI totusi, mi-as fi dorit sa dorm macar cateva ore.
' Nici o speranta'. Ma ridic incet de pe pat ca sa nu amentesc si intru pe usa verde ce ducea spre baie. Ma privesc in oglinda si scena de azi noapte imi strapunge mintea atat de aburita acuma.
Imi scutur capul usor si ma privesc din nou in oglinda. Ciudat, nu am ciarcane. Doar chipul meu pare ca a capatat o nuanta chiar mai deschisa decat de obicei.
Dupa ce imi termin toaleta dau pe gat o cana de cafea pentru a ma putea tine pe picioare intreaga zi. Privesc din nou spre ceas. Sapte fix.
Imi dau ochii peste cap si pornesc incet spre scoala. 'V-a fi o zi lunga'
Am ajuns la scoala mai repede decat m-am asteptat. Probabil prima din scoala. Fara sa vreau imi scapa un oftat scurt. Intodeauna am detestat sa fiu prima. Sa stau singura in clasa aia care pare oribil de mare si goala cand stai singur in ea.
Urc scarile incet din cauza oboselii probabil si intru cu o mica ezitare in clasa. Sala e intunecata, abia pot sa descifrezi bancile doar cu ajutorul luminii ce patrundea printre jaluzelele trase. Si totusi nu e goala. El e acolo. Stand cu capul pe banca si cu ochii inchisii. Probabil ca doarme.
Ma apropii de el si abia acuma realizez ca de fapt el sta la mine in banca.
- Ce nai... ?
Dar nu apuc sa termin pentru ca izbucnesc in ras. Un ras la fel de colorat si prostesc ca cel de noaptea trecuta, inainte sa-mi dau seama ca Kiba avea sa plece. Ce ii asa de amuzant? Fara sa vreau mi l-am imaginat pe blond cum a venit in clasa mort de somn si probabil dupa ce s-a lovit de toate bancile a cazut pe scaunul meu si a adormit instantaneu. Rodul unei imaginatii bogate sau a cefelei. Nici macar nu-mi mai pasa.
Ma pun pe scaunul din fata bancii mele si incerc sa-mi inghit rasul pentru a nu-l trezii pe Naruto. Prea tarziu. Ochii lui albastrii se deschid incet si ma privesc. Ii clar ca inca nu s-a trezit. Si totusi, il prefer asa, pare atat de inocent si neajutorat.
Brusc imi amintesc iar faza ce se intamplase doar cu cateva ore in urma. Ce poate face alcoolul din oamenii. Parca nu e acelas om.
Imi amintesc dintr-o data de petrecerea lui si cum m-am comportat eu dupa cateva pahare. Mda, nu sunt chiar in masura sa-l judec...
Naruto pov.
E stupid cum de fiecare data cand primim ceva incepem sa fim nemultumiti. Intodeauna dorindu-ne mai mult. Intodeauna acuzandu-i pe cei din jurul nostru pentru ca nu putem obtine ceea ce ne dorim. Gasind scuze de-a dreptul penibile pentru incapacitatea noastra prosteasca de-a ne exprima sentimentele. De a trece peste acele minuscule piedicii care ne intampina in viata. Care se presupune ca ar trebui sa ne faca mai puternici.
Si speram. Intodeauna speram ca lucrurile vor lua o intorsatura brusca in avantajul nostru. Vrem sa primim totul pe tava. Asa suntem toti. Sau poate e doar un mod mai indirect de a spune ca asa sunt eu. Pentru ca fiecare cuvant al meu a devenit doar a scuza pentru actiunile mele. Fiecare gest atat de imatur a devenit o modalitate de a scapa de neputinta de a-mi arata sentimentele.
Si totul ar putea sa fie atat de simplu. Pentru ca exista atatea cuvinte care ar putea sa exprime macar o parte din tot ceea ce simt. Exista atatea gesturi cu care mi-as putea arata acele sentimente care au ajuns sa ma distruga. Si asta doar pentru ca eu nu le pot oferii libertatea de care au nevoie pentru a ma face defapt fericit.
De ce ma gandesc la asta chiar acuma. Ah, daca as putea sa dorm macar pentru cateva minute ar fi minunat. Nici macar nu stiu ce a fost in capul meu. Dupa ce ca m-am imbatat ca un idiot si era sa fac ceva ce cu siguranta ar fi facut-o sa ma urasca. Bine ca tremuriciul si privirea ei speriata au facut tot efectul alcoolului sa dispara. De parca nici nu m-as fi atins de bautura. Ciudat, dar totusi avantajos pentru amandoi as zice. Da, dupa toata faza aia m-am dus acasa, am facut un dus si in loc sa incerc sa dorm, desteptul de mine si-a luat geanta si a venit la scoala. Si iata-ma, stand picat de somn cu capul pe banca ei. Nici macar nu stiu de m-am pus in banca ei, vroiam doar sa-i simt prezenta sau poate aici am nimerit in somnolenta mea dupa ce cred ca m-am lovit de cateva banci. Bine macar ca am avut cheia de la clasa, altfel poate dormeam si pe mijlocul coridorului.
Aud usa de la clasa deschizandu-se si niste pasi marunti care se indreapta cu o oarecare ezitare spre mine. Totusi nu ma simt in strare sa-mi ridic capul de pe banca sau macar sa-mi deschid ochii asa ca prefer sa ignor pe oricine ar putea fi. Probabil doar vreo femeie de serviciu care s-a speriat vazandu-ma pe aici la ora asta sau alt insomniac care bantuie scoala.
Se apropie mai tare pana ajunge in dreptul bancii in care stau. Ii aud respiartia parca greoaie urmat de un ' ce nai..?!' si un ras parca atat de cunoscut, atat de nostalgic. Imi simt inima batand mai tare parca umplandu-se de fericire. De ce fericire? Acest ras... atat de viu, atat de cunoscut si totusi atat de strain.
Cu un efort supraomenesc pentru mine, imi deschid ochii si privesc in fata. Pe scaunul din fata mea sta ea. Cu o privire atat de vie, incercand sa-si inabuse rasul probabil pentru a nu ma deranja. Un mic zambet imi apare pe fata si continui sa o privesc parca fascinat de aceasta parte a ei. Si eu care credeam ca o sa o ia la fuga cand ma vede sau cel putin o sa fie o atmosfera tensionata intre noi. Dar nimic, ea doar rade. De mine? Poate... dar cui ii mai pasa. In momentul asta nu pot decat sa ma holbez la ea ca un copil inocent care este fascinat de vreo fata mai diferita in vreun fel de ceea ce vazuse el pana atunci. Cel putin nu o sa vin cu intrebari de gen "esti un inger? ".
Chicotesc putin amuzat de proprile ganduri in timp ce bruneta se linisteste. Pastrandu-si totusi in zambet destul de larg pe fata. Mai am atatea de multe de invatat despre ea. Si totusi... simt o dorinta nebuna in mine de a o vedea razand si zambind asa in fiecare zi. Pentru mine.
Zgomotul produs de usa de la clasa atunci cand se dechide si lumina becului abia acuma aprins strica tot momentul. Cativa colegii intra in clasa privindu-ne ciudat pe mine si bruneta. Mda... singuri in clasa pe intuneric.
Fara sa mai spun nimic ma ridic din banca ei si dupa ce ii ofer un zambet cald si mare ma duc in baca mea panundu-mi capul pe banca din nou.
' Asta e doar inceputul!'. As fi vrut sa-i zic si ei asta dar nu vroaim sa le mai dau si altceva de barfit colegilor. Oricum, m-am hotarat. Nu voi lasa pe nimeni altcineva sa se bucure de rasul sau zambetul ei. Sau de buzele ei...
scuze de greseli, l-am corectat odata dar mi-e mult prea lene sa o fac din nou :))
