16-08-2012, 11:32 AM
Eu am terminat cu placere zilele trecute Sint o baba comunista de Dan Lungu. Ce urmeaza e in forma de recenzie, caci vreau s-o pun si pe goodreads dupa ce o scriu, asa ca va rog sa scuzati un pic tonul impersonal (asta daca nu ma evitati ca ciuma cand ma pun sa scriu de astea hehe).
Sint o baba comunista este o carte care minte. Este dureros de sincera in mare parte, dar minte in ceea ce tine de ceea ce este cu adevarat.
Povestea sa este una incredibil de simpla: o batrana, Mica, isi aminteste despre perioada comunismului si cat de bine ii era ei atunci in comparatie cu zilele de dupa Revolutie, neintelegand de ce fiica ei plecata in Canada incearca s-o convinga sa nu voteze din nou cu comunistii la venirea alegerilor. Astfel se porneste un sir de amintiri, intr-o anumita ordine ce pare aleatorie la inceput, ce par sa evoce o perioada mult mai insorita in viata Romaniei, prin ochii personajului principal.
Si aici intervine dihotomia cartii, aici intervine marea sa minciuna. La o prima vedere este o evocare, o lauda adusa unei perioade care pe unii i-a servit bine. Dar pagina dupa pagina, independent de vointa Micai, povestea intinde un deget acuzator spre raul timpurilor comuniste, spre traiul greu, spre coruptia incredibila (n-am trait atunci...dar cu cat citesc mai mult despre perioada cu atat imi pare ca furtul de acum e minciuna fata de ce se facea atunci pe fata).
"Priviti!" ne striga cartea, "Priviti cum indestularea comunista nu inseamna altceva decat ca si cei mai mici puteau fura in nestire! Priviti cum tara putrezea pe dinauntru iar nimanui nu-i pasa atat timp cat puteai da o mita pentru o portocala! Priviti-i pe cei ce au trait bine atunci cum nu le pasa de cei ce traiau rau! Era mai bine, da?! Era mai bine? "
Intr-un fel devine trista elegia Micai pana la final, credinta ei de nestramutat ca nu era nici o vina in a fi fericita cu comunistii, ca nu trebuiau toti sa fie fericiti ca ea sa-si permita sa fie fericita.
Devina trista povestea ei iar ironia se ingroasa si se ingrosoaza, strat dupa strat, privirea personajului rascolind trecutul pentru toate momentele ei de fericire, trecand totusi peste gropile neasfaltate, peste cozile kilometrice, peste vitrinele goale, brazii vopsiti si vacile date cu lac pe copite pentru vizita Geniului Carpatilor.
Pentru mine a fost o carte pe care am cumparat-o din impuls si care am citit-o pe nerasuflate aproape, inghitind detaliile si trasand paralele pentru lucrurile pe care le cunosteam si eu din experienta. E o carte ce cred ca trebuie citita si apreciata pentru ce este, pentru minciuna ei, dar si pentru adevarurile ei. Au fost intr-adevar si romani fericiti in comunism.
Dar aveau ei dreptul de a fi fericiti?
E interesanta intrebarea si n-are un raspuns prea clar, cel putin nu doar dupa aceasta lectura.
Ca o prima intalnire cu autorul Dan Lungu, nu pot zice decat ca sunt fericit ca am ales aceasta carte si sa-l felicit pe respectivul pentru viziunea sa.
Sint o baba comunista este o carte care minte. Este dureros de sincera in mare parte, dar minte in ceea ce tine de ceea ce este cu adevarat.
Povestea sa este una incredibil de simpla: o batrana, Mica, isi aminteste despre perioada comunismului si cat de bine ii era ei atunci in comparatie cu zilele de dupa Revolutie, neintelegand de ce fiica ei plecata in Canada incearca s-o convinga sa nu voteze din nou cu comunistii la venirea alegerilor. Astfel se porneste un sir de amintiri, intr-o anumita ordine ce pare aleatorie la inceput, ce par sa evoce o perioada mult mai insorita in viata Romaniei, prin ochii personajului principal.
Si aici intervine dihotomia cartii, aici intervine marea sa minciuna. La o prima vedere este o evocare, o lauda adusa unei perioade care pe unii i-a servit bine. Dar pagina dupa pagina, independent de vointa Micai, povestea intinde un deget acuzator spre raul timpurilor comuniste, spre traiul greu, spre coruptia incredibila (n-am trait atunci...dar cu cat citesc mai mult despre perioada cu atat imi pare ca furtul de acum e minciuna fata de ce se facea atunci pe fata).
"Priviti!" ne striga cartea, "Priviti cum indestularea comunista nu inseamna altceva decat ca si cei mai mici puteau fura in nestire! Priviti cum tara putrezea pe dinauntru iar nimanui nu-i pasa atat timp cat puteai da o mita pentru o portocala! Priviti-i pe cei ce au trait bine atunci cum nu le pasa de cei ce traiau rau! Era mai bine, da?! Era mai bine? "
Intr-un fel devine trista elegia Micai pana la final, credinta ei de nestramutat ca nu era nici o vina in a fi fericita cu comunistii, ca nu trebuiau toti sa fie fericiti ca ea sa-si permita sa fie fericita.
Devina trista povestea ei iar ironia se ingroasa si se ingrosoaza, strat dupa strat, privirea personajului rascolind trecutul pentru toate momentele ei de fericire, trecand totusi peste gropile neasfaltate, peste cozile kilometrice, peste vitrinele goale, brazii vopsiti si vacile date cu lac pe copite pentru vizita Geniului Carpatilor.
Pentru mine a fost o carte pe care am cumparat-o din impuls si care am citit-o pe nerasuflate aproape, inghitind detaliile si trasand paralele pentru lucrurile pe care le cunosteam si eu din experienta. E o carte ce cred ca trebuie citita si apreciata pentru ce este, pentru minciuna ei, dar si pentru adevarurile ei. Au fost intr-adevar si romani fericiti in comunism.
Dar aveau ei dreptul de a fi fericiti?
E interesanta intrebarea si n-are un raspuns prea clar, cel putin nu doar dupa aceasta lectura.
Ca o prima intalnire cu autorul Dan Lungu, nu pot zice decat ca sunt fericit ca am ales aceasta carte si sa-l felicit pe respectivul pentru viziunea sa.
![[Imagine: 14wyiz6.jpg]](http://i43.tinypic.com/14wyiz6.jpg)
Pentru intrebari sau orice alte interactiuni cu mine, folositi cu incredere mesajele de profil. Contrar opiniei populare eu nu musc...si chiar daca as musca, am toate vaccinurile facute.