23-02-2012, 07:40 PM
[spoiler] Luni am citit Strania poveste a lui Benjamin Button/The curious case of Benjamin Button, de F. Scott Fitzgerald. Este o povestioară de vreo 45 de pagini, dacă îmi amintesc cu exactitate... am citit-o în traducere pentru că aşa am prins-o de la o colegă de clasă, şi mi-a plăcut. Totuşi, comparată cu filmul, aş înclina balanţa mai mult asupra peliculei deoarece îmi pare mai reuşită, deşi nu-s mare fană a lui Brad Pitt ce-l joacă pe Benjamin în film, totuşi povestea este structurată mult mai complex şi mai interesant relatată, să zicem. Totuşi, eu am avut o oarecare destul-de-mare simpatie şi pentru povestioară, pentru că... în fond, acesta-i originalul, ci nu filmul aşa că ar trebui tratată ca atare această chestiune. Plus că mi s-a părut simpăticuţ şi modul de relatare, şi mai ales clipa în care s-a născut Benjamin şi mica discuţie cu taică-său. Există anumite lucruri ce mi-au plăcut mai mult în povestioară decât în film precum faptul că vorbea de la început cu taică-său, mica conversaţie a fost foarte amuzantă cât şi faptul că aici Mister Button îl ia acasă şi... fie ce-o fi! a fost o lectură destul de plăcută, deşi deloc complexă.
După aceea am prins între mâini Atac în bibliotecă de George Arion. Nu aş spune că mi-a plăcut în mod deosebit, dar nici că mi-a displăcut. A fost o lectură plăcută, să zicem, deşi nu am gustat atât de mult amuzamentul aşa zis prezent în aceasta. Presupun că eu sunt cuprinsă de un alt fel de simţ al umorului, sau pur şi simplu nu am avut dispoziţia necesară pentru cartea respectivă... nu ştiu cu siguranţă, deşi aş zice mai degrabă că nu este genul meu de comedie printre pagini. Ce mi-a plăcut, totuşi, a fost limbajul... maniera în care a fost scrisă cartea: erau nişte termein de-ţi venea să îţi tragi palme în cel mai amuzant chip şi asta este marea frumuseţe a micului roman: acele replici, acele cuvinte de fapt pe care poate că mulţi dintre noi nici nu le-au auzit vreodată şi maniera oarecum funny a autorului de a se exprima. Nu o cataloghez drept ceva complex şi nici neapărat amuzant, deşi cartea a tot post amintită ca un fenomen comic... pur şi simplu pe mine nu m-a atins în aceeaşi manieră, deşi i-am dat vreo 3 stele pe goodreads şi m-am desfătat -deşi prea mult spus- cu ea pe la şcoală... a fost okay; nu ştiu dacă aş recomanda-o, dar nici nu regret că am citit-o.
De asemenea, ieri am terminat şi O moarte care nu dovedeşte nimic de Anton Holban. Eram prin bibliotecă cu o colegă care îşi împrumuta Iona şi cum eu nu posed o fişă şi nici posibilitatea de a-mi face una din motive pe care nu am chef să le amintesc aici, mi-am luat şi eu ceva pe numele ei. Auzisem de ceva vreme de aşa zisa Ioana a lui Anton Holban - cred că am observat un oarecare comentariu cu privire la acest roman chiar pe anime-empire într-o discuţie despre cărţi, dar nu îmi mai amintesc exact, însă am mai întâlnit, la un moment dat, citate din această carte prin cărţile de subiecte tip I pentru bac, din foarte puţinele pe care le-am făcut, mi s-a dat să dau tocmai de citate din Ioana şi mi s-a născut o curiozitate... ca toate curiozităţile, aşa că am zis s-o împrumut şi să-mi satisfac aşa numita curiozitate. Numai că Ioana venea în pachet cu celălalt roman al lui Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic. Şi în final... am început să citesc mai întâi romanul acesta.
Ce pot spune? Mi-a plăcut, deşi nu m-a impresionat, mi-a plăcut stilul. Este o combinaţie de Marcel Proust şi Camil Petrescu, ca să zic aşa, deşi am impresia că romanul ăsta a fost publicat cam în aceeaşi perioadă cu Ultima noapte... a lui Camil Petrescu, deşi nu sunt sigură căci încă nu am citit prefaţa, de obicei citesc datele despre autor and co. după ce îmi lecturez conţinutul. În orice caz, stilul este filosofic, să zicem, cu tendinţe de analiză psihologică. De fapt, nu tendinţe, ci chiar este prezentă analiza psihologică şi aşa zisul intelectual lucid. Îmi place genul acesta de literatură şi maniera filosofică în care decurge firul narativ. Probabil că singurul lucru reproşabil ar fi al limbajului învechit; cuvintele precum "complectă", "falşă" tind să mă enerveze uneori, când citesc, dar... în fond, aşa era odată limba română aşa că nu este un punct atât de tragic. Povestea în sine a fost okay, dar cred că cel mai mult mi-a plăcut stilul pentru care am o oarecare înclinaţie şi toate aşa-zisele-aberaţii din interiorul paginilor mie mi-au plăcut foarte mult. I-am dat cam 3/5 pe goodreads şi am citit ba pe la şcoală, ba pe acasă, când am avut timp...
_
Momentan citesc Ioana de Anton Holban pe care, poate, o să o termin azi dacă voi avea timpul şi cheful necesar să citesc astă-seară.
După aceea am prins între mâini Atac în bibliotecă de George Arion. Nu aş spune că mi-a plăcut în mod deosebit, dar nici că mi-a displăcut. A fost o lectură plăcută, să zicem, deşi nu am gustat atât de mult amuzamentul aşa zis prezent în aceasta. Presupun că eu sunt cuprinsă de un alt fel de simţ al umorului, sau pur şi simplu nu am avut dispoziţia necesară pentru cartea respectivă... nu ştiu cu siguranţă, deşi aş zice mai degrabă că nu este genul meu de comedie printre pagini. Ce mi-a plăcut, totuşi, a fost limbajul... maniera în care a fost scrisă cartea: erau nişte termein de-ţi venea să îţi tragi palme în cel mai amuzant chip şi asta este marea frumuseţe a micului roman: acele replici, acele cuvinte de fapt pe care poate că mulţi dintre noi nici nu le-au auzit vreodată şi maniera oarecum funny a autorului de a se exprima. Nu o cataloghez drept ceva complex şi nici neapărat amuzant, deşi cartea a tot post amintită ca un fenomen comic... pur şi simplu pe mine nu m-a atins în aceeaşi manieră, deşi i-am dat vreo 3 stele pe goodreads şi m-am desfătat -deşi prea mult spus- cu ea pe la şcoală... a fost okay; nu ştiu dacă aş recomanda-o, dar nici nu regret că am citit-o.
De asemenea, ieri am terminat şi O moarte care nu dovedeşte nimic de Anton Holban. Eram prin bibliotecă cu o colegă care îşi împrumuta Iona şi cum eu nu posed o fişă şi nici posibilitatea de a-mi face una din motive pe care nu am chef să le amintesc aici, mi-am luat şi eu ceva pe numele ei. Auzisem de ceva vreme de aşa zisa Ioana a lui Anton Holban - cred că am observat un oarecare comentariu cu privire la acest roman chiar pe anime-empire într-o discuţie despre cărţi, dar nu îmi mai amintesc exact, însă am mai întâlnit, la un moment dat, citate din această carte prin cărţile de subiecte tip I pentru bac, din foarte puţinele pe care le-am făcut, mi s-a dat să dau tocmai de citate din Ioana şi mi s-a născut o curiozitate... ca toate curiozităţile, aşa că am zis s-o împrumut şi să-mi satisfac aşa numita curiozitate. Numai că Ioana venea în pachet cu celălalt roman al lui Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic. Şi în final... am început să citesc mai întâi romanul acesta.
Ce pot spune? Mi-a plăcut, deşi nu m-a impresionat, mi-a plăcut stilul. Este o combinaţie de Marcel Proust şi Camil Petrescu, ca să zic aşa, deşi am impresia că romanul ăsta a fost publicat cam în aceeaşi perioadă cu Ultima noapte... a lui Camil Petrescu, deşi nu sunt sigură căci încă nu am citit prefaţa, de obicei citesc datele despre autor and co. după ce îmi lecturez conţinutul. În orice caz, stilul este filosofic, să zicem, cu tendinţe de analiză psihologică. De fapt, nu tendinţe, ci chiar este prezentă analiza psihologică şi aşa zisul intelectual lucid. Îmi place genul acesta de literatură şi maniera filosofică în care decurge firul narativ. Probabil că singurul lucru reproşabil ar fi al limbajului învechit; cuvintele precum "complectă", "falşă" tind să mă enerveze uneori, când citesc, dar... în fond, aşa era odată limba română aşa că nu este un punct atât de tragic. Povestea în sine a fost okay, dar cred că cel mai mult mi-a plăcut stilul pentru care am o oarecare înclinaţie şi toate aşa-zisele-aberaţii din interiorul paginilor mie mi-au plăcut foarte mult. I-am dat cam 3/5 pe goodreads şi am citit ba pe la şcoală, ba pe acasă, când am avut timp...
_
Momentan citesc Ioana de Anton Holban pe care, poate, o să o termin azi dacă voi avea timpul şi cheful necesar să citesc astă-seară.