Ce carte citesti acum?

[Teh]

Momentan citesc tot The portrait of a lady de Henry James. Mai am vreo 250 de pagini, dar trebuie să recunosc că nu știu când o să le citesc, momentan nu am chef, that's all of it.

Săptămâna asta am citit așa... (copy/paste de pe un alt site, ofc)

De Anton Cehov
Pescăruşul
A fost drăguţă, mi se părea chiar simpatică înainte să le citesc pe următoarele două. Adevărul este că acum, amintindu-mi de ea, mi s-a părut uşor ... slabă, să zicem, dat fiind că mi s-a părut că s-a încercat punerea unui accent asupra unui anumit subiect, dar în final nu s-a pus accent pe nimic anume. M-a cam indus în eroare şi poate că părerea mea este influenţată şi de faptul că am citit piesa de teatru la şcoală şi era destul de mare gălăgie în jurul meu. În orice caz, piesa de teatru nu mi s-a părut chiar atât de extraordinară, nici prin temă, subiect sau personaje, dar unele replici mi-au plăcut foarte, foarte mult, iar sfârşitul a fost foarte frumos/potrivit/delicios, atât în ceea ce mă priveşte, desigur.
2/5 pe goodreads

Livada de viÅŸini
Piesa aceasta a fost... frumoasă şi interesantă, de-o potrivă. Mi-a făcut mare plăcere să observ atmosfera societăţii ruseşti şi... de fapt, îmi cam place atmosfera pe care o dau ruşii prin literatură în general. În orice caz, subiectul abordat a fost pe placul meu şi aici, în comparaţie cu Pescăruşul, am găsit mai multe detalii "plăcute", în sensul subiectiv, căci a reuşit să mă captiveze, să mă prindă mai tare decât cealaltă piesă şi mi s-a părut, prin urmare şi probabil strict subiectiv, mult mai bine scrisă decât precedenta. Deşi s-ar putea să fie doar părerea mea şi una destul de greşită, dar cum am citit ieri în The portrait of a lady, I prefer to judge and judge wrong than not to judge at all - aşa că pur şi simplu mi-a plăcut mai mult Livada de vişini şi am adorat atmosfera posomorâtă de aici şi, de asemenea, m-a încântat sfârşitul.
3/5 pe goodreads

Unchiul Vania
Piesa aceasta de teatru mi s-a părut interesantă, frumoasă, foarte bine scrisă, plină de replici şi personaje interesante - mai ales Vania pe care pur şi simplu l-am adorat şi am extras şi vreo două citate din această piesă de teatru şi, deasemenea, nu doar că am extras citate, dar am şi citit unele paragrafe de vreo două ori, pentru că mi-au plăcut foarte mult. Le-am numit paragrafe pentru că piesa de teatru cuprinde şi nişte monolog interior delicios/interesant care, vrând -nevrând, a reuşit să mă captiveze la extrem. Sfârşitul mi-a plăcut la nebunie şi piesa de teatru în sine mi s-a părut incomparabil mai bine scrisă şi mai interesantă şi plină de replici frumoase şi interesante şi aşa mai departe, decât celelalte două. De fapt, din cauza faptului că le-am citit pe toate trei într-o zi şi aproximativ una după alta, tind să le compar şi să formez o balanţă/medie între cele trei, poate şi din această cauză mi-a plăcut Unchiul Vania atât de mult.
I-am dat 4/5 pe goodreads şi... hmm, pot spune că mi-a plăcut foarte mult.

-asta e şi ordinea în care am citit piesele de teatru. Le-am citit de la editura Adevărul, lol. În orice caz, mi-a plăcut şi traducerea, dar trebuie să recunosc că mi se întâmplă adesea să regret foarte tare că nu cunosc toate limbile străine de pe planetă. Limba rusă este foarte grea, probabil şi mi-ar plăcea să o cunosc pentru simplul fapt că sunt absolut sigură că aceste piese de teatru ar fi avut o splendoare aparte în limba lor maternă şi mi-ar fi plăcut mult, mult, mult mai mult în limba rusă, dat fiind că aş fi înţeles anumite subtilităţi şi detalii ce altfel mi se par... slabe, să zicem, şterse chiar sau poate inexistente. Mi-ar fi plăcut să pot gusta adevărata esenţă a acestor piese de teatru căci sunt absolut sigură că am ratat-o prin traducere... sau, cel puţin, o parte din ea.

Vreau să mai menţionez şi faptul că ador literatura rusă sub această manieră... tragică, atmosfera este sărăcăcioasă, în anumită manieră, există un spirit simplu, practic, dar totodată complicat şi dezordonat - există anumite ambianţe ruseşti care de fapt, pentru mine/noi, par, de fapt, turbulenţe şi gândirea/mentalitatea rusească din literatură, cel puţin, măf ascinează. Asemenea limbajului, replicilor, gesturilor - desigur, astea pot fi perfect gustate în piesele de teatru ce, la urma urmelor, traduc comportamentul persoanelor dintr-o anumită societate, la o anumită vreme -cel puţin unele piese de teatru, deşi eu aş zice majoritatea. Stilul lui Cehov îmi place, am citit 4 piese de teatru de acesta până acum - şi tot ce am citit de el, lol - dar îmi place modul în care le-a expus, cum a scris, cum le-a sfârşit, cum a conturat personajele şi cum a reflectat mentalitatea rusească.
Pentru Cehov, 5/5 *smiles*


_
A trebuit să facem anumite propuneri pentru ce am dori să citim pentru ora de literatură universală semestrul acesta și, pe lângă altele, s-a făcut și propunerea de a citi Vraciul. Profesorul Wilczur de Tadeusz Dolega Mostowicz, așa că m-am văzut nevoită să merg la bibliotecă și să o împrumut - desigur, cum Biblioteca Județeană nu binevoiește să împrumute cărți decât celor ce au domiciliul în oraș, am trecut prin niște frustrări interminabile cu privire la subiectul în sine, revoltându-mă evident - dacă merg să împrumut o carte, nu e evident că vreau să o citesc și să o restitui, că doar nu merg de florile mărului la bibliotecă... whatever. În cele din urmă am împrumutat-o pe numele unei colege și m-am apucat să o citesc. Asta se întâmpla pe joi.

Cartea este structurată în două părți; de fapt, sunt două volume, și așa le-am și notat pe goodreads, diferit. Deși am auzit o mulțime de cuvinte de laudă cu privire la această carte din partea a două colege ce o citeau în aceeași vreme ca și mine, nu am putut înțelege de unde provenea/provine tot acel entuziasm. Personal, de abia am putut înghiți primul volum, care nu mi s-a părut deloc strălucit și mă întrebam de ce naiba citim asta la literatură universală, când pentru mine e foarte clar că opera lui Mostowicz nu este decât o carte comercială, împărțită în două volume, care are un subiect relativ interesant, dar prea diversificat pentru a se putea imprima asupra unui singur aspect pur și clar. Deși povestae urmărește ”evoluția”, ”declinul” sau simpla viață a profesorului Wilczur, se întâlnesc o mulțime de alte aspecte.

Am observat tendința autorului de a crea anumite aspecte moralizatoare și de a transmite anumite observații cu privire la caracterul uman și moralitatea, cât și imoralitatea ființelor umane. De fapt, dacă nu ar fi avut un aspect atât de comercial, probabil că ar fi reușit să creeze un fel de capodoperă moralizatoare cu privire la moravurile umane - dar aici ne referim strict la caracterul psihic/moral, etc. În orice caz, nu s-a reușit.

În decursul a celor 640 de pagini am întâlnit multe pasaje cuprinse de diverse artificii compoziționale ce reușeau să ajungă și la opinia mea destul de rigidă cu privire la lectură în sine. Au fost multe pasaje care m-au enervat, dar și altele care mi-au făcut plăcere și m-au făcut să zâmbesc - dar acele momente erau adesea stricate printr-o replică deloc potrivită sau prea stupidă, ceea ce mă făcea să îmi schimb iar părerea despre operă, într-un mod deloc favorabil.

Primul volum mi se pare cu mult mai slab decât cel de-al doilea.
Primul volum, Vraciul, nu este deloc bine conturat, în opinia mea și nu se bucură decât de anumite aspecte și evenimente, nu prea multe, care îl fac să înflorească într-o oarecare măsură și să îl contureze într-o manieră favorabilă în raport cu celelalte aspecte. Anumite evenimente și personaje, precum pasajele despre fiica profesorului, despre logodna ei cu tânărul C. -al cărui nume, nici de-aș încerca, nu mi-l pot aminti... precum și prima operație a ”vraciului” - pur și simplu au fost și aspecte interesante, mai cu seamă conversația pe care a avut-o pe la început cu Jemiol. Oricum, celelalte aspecte mi s-au părut foarte-foarte slabe, la fel și scrisoarea primită printre primele pagini de la Beata - pur și simplu nu găseam nimic interesant, ci doar un aspect ieftin, aproape telenovelistic, care nu reușea deloc să mă atragă.
I-am dat 2/5 pe goodreads pentru câteva secvențe care mi-au făcut plăcere.


Profesorul Wilczur, adică cel de-al doilea volum, este cu mult mai bun decât primul... pentru mine, pentru că am găsit acolo mai multe pasaje în care este întâlnit Jemiol, un personaj pe care l-am plăcut foarte mult și replicile sale m-au interest într-o manieră destul de ridicată. Pur și simplu se ridică pe un alt rang, acst volum, îmi pare cu mult mai bine scris și pot afirmă că, per total, mi-a plăcut, în comparație cu primul care nu pot spune că mi-a plăcut ci că doar l-am tolerat datorită unor evenimente și personaje și a unor secvențe episodice. Cel de-al doilea volum îmi pare mult mai bine conturat, povestea mai bine structurată și mai ”cu sens” decât primul, pe care l-am considerat mai mult întâmplător și fără de temei.
3/5 pe goodreads.

Oricum, din pură lene nu mai continui comentariul căci aș mai avea și alte lucruri de adăugat. nu recomand cartea - o consider doar o operă comercialî/de consum. Stilul nu mi-a plăcut în mod deosebit - doar conversațiile de neînțeles purtate de Jemiol - și ultima pagină mi-a făcut deosebită plăcere doar din cauza faptului că acesta închide acțiunea printr-o ultimă replică interesantă și confuză de-a sa. Oricum, consider că s-a pierdut o parte din frumusețea stilului prin traducere, de aceea nu îl condamn total și irevocabil, dar subiectivismul meu este prea grav încât să nu spun că ” nu prea mi-a plăcut”. De-asemenea, am întâlnit o mulțime de greșeli de tipărire, nume pocite pe alocuri, cuvinte scrise greșit, și așa mai departte, ceea ce nu a ridicat prea mult traducerea în ochii mei.
Despre autor nu mi-am format o părere radicală, dar aceea pe care o am momentan nu este una proastă sau defavorabilă. Sunt doar prinsă în subiectivism și nu pot scăpa de el; totuși, anumite particularități ale stilului, anumite caracteristici, replici și trimiteri la anumite titluri/nume, m-au făcut să am o impresie destul de plăcută asupra autorului, chiar dacă nu i-am apreciat atât de tare opera, pe care o consider doar o altă carte adăugată la colecție, să zicem, căci nu m-a impresionat cu nimic - deși au existat anumite pasaje și replici care chiar mi-au plăcut, pe care le-am mai întâlnit în alte contexte și le-am apreciat ca atare.