Momentan citesc Verisoara mea, Rachel - Daphne du Maurier. Si pentru ca e o carte a naibii de buna ( am zis buna, nu geniala sau capodopera ), nu ma lasa inima sa nu scriu ceva despre ea.
Mai am pana la sfarsit, putin ca sa fiu sincera, si cu toate acestea eu tot n-am aflat nimic concret. Nu e vorba ca actiunea e prea lenta sau lalaita, caci nu e ci de mister. Foarte mult mister. Ceva tipic stilului lui Daphne du Maurier din cate mi s-a spus. Dar doza asta de mister bine proportionata m-a facut sa nu las cartea jos din mana. Cel putin in ultimul timp in care m-am apucat serios de ea.
Povestea e simpla. Si nu as vrea sa dezvalui prea multe. Philip Ashley, ramas orfan din copilarie, este crescut de catre varul sau Ambrose - inca un nume care mi-a placut la nebunie. Relatia dintre cei doi este foarte stransa. Au preocupari comune, impart aceeasi viata lipsita de complicatii, se aseamana atat la fire, cat si la chip, chestii d"™astea. Tanarul Philip il vede pe varul sau ca pe un model demn de urmat, il cam idolatrizeaza dupa parerea mea. Ma rog, linistea ii este spulberata de plecarea lui Ambrose intr-o calatorie la Florenta unde o gaseste pe verisoara Rachel de care se indragosteste si cu care se casatoreste. Nu trece mult timp si Ambrose moare in circumstante destul de ciudate. Se presupune a fi o tumoare pe creier intocmai cum avusese si tatal sau, dar eu am alte pareri
.
Asa revenind. Asa, si tipa asta dubioasa, Rachel, dispare pentru o perioada apoi vine in Anglia si prostutul de Philip isi schimba toate parerile negative pe care le avusese inainte despre ea si este irezistibil atras de vaduva sus-metionata.
Toate bune si frumoase pana aci. Dar ce facem cu dragul nostru Philip pe care-l chinuie indoielile? Caci s-ar parea ca minunata lui verisoara sa fi fost implicata in moartea suspecta a lui Ambrose. Desi la cum se afiseaza femeiusca pana acum a-i baga mana in foc ca n-ar putea omori nici o musca. Oricum, tipa mi-a parut mereu suspecta. Si comportamentul ala de vai, totul e numai lapte si miere ( strica farmecul reclamei ) si nu stiu, falsitate de care da dovada si felul in care profita - cu toate ca nu o arata, stiu foarte bine ca tipa e o profitoare notorie - de bietul Philip ma dezgusta. Totusi, imi cam place de ea cum se comporta in societate. Se vede ca a petrecut ani multi golind buzunarele nobililor italieni.
Philip e... Dulce. Da! Si prostut. Desi copchilasul are 24 de ani si in unele cazuri da dovada de maturitatea si intelepciunea unui om batran, e pur si simplu o papusa fara creier in mainile acestei... individe. Devine orb si surd la vocea creierasului sau, oscileaza intre extreme, sfideaza normele si suporta consecintele comportamentului sau nesabuit. Dar totusi, e pur si simplu adorabil cand face toate astea, cand e gelos, egoist si rasfatat. Iar cateodata e atat de profund. Dar e prostut. Foarte. Si cu capul in nori. Sunt atatea lucruri evidente in jurul lui, chestii care-i sar pur si simplu in ochi, dar el... Pff, e prea incuiat ca sa le observe. Si nu ma refer neaparat la talentul actoricesc al lui Rachel sau la masca ei ce incepe sa crape, ci la ceea ce se intampla cu scumpa de Louise. Se vede chiar si din avion ca fata asta il place. Nu, il iubeste. Dar neah, ce-i pasa lui. Chiar zice la un moment dat ca nu-i vine sa creada ca Louise Kendall pe care obisnuia s-o traga de cozi in copilarie se uita la el cu respect. Ha! De parca fata nu avea altceva de facut. Mda, se pare ca latura mea de feminista convinsa a iesit din nou la iveala.
Ma rog, pana in momentul de fata, carte m-a impresionat si m-a captivat, fiind o lectura usoara si totusi complicata din cauza misterului ce o invaluie pe Rachel si moartea lui Ambrose. Si este si o poveste de dragoste destul de placuta - desi, la naiba!, vreau ca Philip sa o observe odata si-odata pe Louise. Totusi, astept sa o termin. Am niste mici banuieli legate de deznodamant, dar nu ma grabesc sa le confirm. In orice caz, daca pana la sfarsit o sa-mi placa la fel de mult - poate chiar mai mult, de ce nu? - ma voi apuca si de alte carti scrise de aceasta autoare.
Mai am pana la sfarsit, putin ca sa fiu sincera, si cu toate acestea eu tot n-am aflat nimic concret. Nu e vorba ca actiunea e prea lenta sau lalaita, caci nu e ci de mister. Foarte mult mister. Ceva tipic stilului lui Daphne du Maurier din cate mi s-a spus. Dar doza asta de mister bine proportionata m-a facut sa nu las cartea jos din mana. Cel putin in ultimul timp in care m-am apucat serios de ea.
Povestea e simpla. Si nu as vrea sa dezvalui prea multe. Philip Ashley, ramas orfan din copilarie, este crescut de catre varul sau Ambrose - inca un nume care mi-a placut la nebunie. Relatia dintre cei doi este foarte stransa. Au preocupari comune, impart aceeasi viata lipsita de complicatii, se aseamana atat la fire, cat si la chip, chestii d"™astea. Tanarul Philip il vede pe varul sau ca pe un model demn de urmat, il cam idolatrizeaza dupa parerea mea. Ma rog, linistea ii este spulberata de plecarea lui Ambrose intr-o calatorie la Florenta unde o gaseste pe verisoara Rachel de care se indragosteste si cu care se casatoreste. Nu trece mult timp si Ambrose moare in circumstante destul de ciudate. Se presupune a fi o tumoare pe creier intocmai cum avusese si tatal sau, dar eu am alte pareri
.Asa revenind. Asa, si tipa asta dubioasa, Rachel, dispare pentru o perioada apoi vine in Anglia si prostutul de Philip isi schimba toate parerile negative pe care le avusese inainte despre ea si este irezistibil atras de vaduva sus-metionata.
Toate bune si frumoase pana aci. Dar ce facem cu dragul nostru Philip pe care-l chinuie indoielile? Caci s-ar parea ca minunata lui verisoara sa fi fost implicata in moartea suspecta a lui Ambrose. Desi la cum se afiseaza femeiusca pana acum a-i baga mana in foc ca n-ar putea omori nici o musca. Oricum, tipa mi-a parut mereu suspecta. Si comportamentul ala de vai, totul e numai lapte si miere ( strica farmecul reclamei ) si nu stiu, falsitate de care da dovada si felul in care profita - cu toate ca nu o arata, stiu foarte bine ca tipa e o profitoare notorie - de bietul Philip ma dezgusta. Totusi, imi cam place de ea cum se comporta in societate. Se vede ca a petrecut ani multi golind buzunarele nobililor italieni.
Philip e... Dulce. Da! Si prostut. Desi copchilasul are 24 de ani si in unele cazuri da dovada de maturitatea si intelepciunea unui om batran, e pur si simplu o papusa fara creier in mainile acestei... individe. Devine orb si surd la vocea creierasului sau, oscileaza intre extreme, sfideaza normele si suporta consecintele comportamentului sau nesabuit. Dar totusi, e pur si simplu adorabil cand face toate astea, cand e gelos, egoist si rasfatat. Iar cateodata e atat de profund. Dar e prostut. Foarte. Si cu capul in nori. Sunt atatea lucruri evidente in jurul lui, chestii care-i sar pur si simplu in ochi, dar el... Pff, e prea incuiat ca sa le observe. Si nu ma refer neaparat la talentul actoricesc al lui Rachel sau la masca ei ce incepe sa crape, ci la ceea ce se intampla cu scumpa de Louise. Se vede chiar si din avion ca fata asta il place. Nu, il iubeste. Dar neah, ce-i pasa lui. Chiar zice la un moment dat ca nu-i vine sa creada ca Louise Kendall pe care obisnuia s-o traga de cozi in copilarie se uita la el cu respect. Ha! De parca fata nu avea altceva de facut. Mda, se pare ca latura mea de feminista convinsa a iesit din nou la iveala
.Ma rog, pana in momentul de fata, carte m-a impresionat si m-a captivat, fiind o lectura usoara si totusi complicata din cauza misterului ce o invaluie pe Rachel si moartea lui Ambrose. Si este si o poveste de dragoste destul de placuta - desi, la naiba!, vreau ca Philip sa o observe odata si-odata pe Louise. Totusi, astept sa o termin. Am niste mici banuieli legate de deznodamant, dar nu ma grabesc sa le confirm. In orice caz, daca pana la sfarsit o sa-mi placa la fel de mult - poate chiar mai mult, de ce nu? - ma voi apuca si de alte carti scrise de aceasta autoare.