AnimeZupCăutare

Vreau să fiu EU

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Hello, am revenit cu al doilea fic. Lectură plăcută:].

Disclaimer: Nu deţin niciun personaj din manga/animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma lor.
Vreau să fiu EU


Capitolul 1
Ploaia din sufletul meu


Mici stropi de ploaie ating uşor pervazul ferestrei mele. Melodia creată mi se pare maiestuoasă, dar totuşi liniştitoare, asemănătoare unui concert din muzica compozitorilor austrieci. Norii cenuşii plâng cu lacrimi amare din ce în ce mai mult peste un sătuc vesel numit Konoha. Dar soneria ceasului, de pe noptiera din lemn de abanos, mă trezeşte din starea de visare absolută în care mă aflu de peste jumătate de oră. Îmi place să visez cu ochii deschişi- visele sunt unica ieşire din lumea reală şi umbrită de oamenii care îmi doresc răul, un univers numai şi numai al meu în care mă pot refugia de toţi ceilalţi, în care dorinţele şi aspiraţiile mele pot lua naştere. Un loc în care sunt recunoscută.
Mă ridic leneşă din patul cu perne pufoase de un violet pastelat şi privesc în jur. Camera mea este mai întunecată în această dimineaţă, pereţii au căpătat o culoarea movalie în locul unui lila inocent. Oglinda cu rama argintie de lângă pat nu îmi oferă însă o privelişte prea plăcută: ochii mei lila deschis, o nuanţă apropiată de alb, specifici clanului Hyuuga, sunt umbriţi de nişte cearcăne uriaşe. Cu siguranţă se datorează "nopţii albe" petrecute până pe la patru- cinci dimineaţa. Atunci, nimeni şi nimic nu mă putea distrage din gândurile mele despre ceea ce spusese Iruka-sensei cu o zi în urmă:

"Felicitări, de azi sunteţi shinobi ai Satului Ascuns între Frunze. Începând de mâine, veţi forma echipe echilibrate de câte trei persoane îndrumate de un Jounin. Lista cu echipele o veţi găsi mâine dimineaţă la afişierul Academiei."

Mintea mea se concetrează numai asupra unor cuvinte-cheie: trei persoane.
Încerc să ghicesc ce a hotărât Iruka-sensei în privinţa mea şi sper din tot sufletul să nimeresc cu un anumit blond în echipă. Acel băiat m-a fermecat încă de la prima vedere cu zâmbetul său larg şi copilăros, cu felul său inedit şi original de a fi şi a rămâne puternic. Ceilalţi colegi ai mei de la Academie vorbesc foarte rar cu el şi îl resping, nu ştiu din ce cauză. Şi totuşi, de când l-am cunoscut este un model pentru mine. Desigur, niciodată nu am avut curajul necesar să-i vorbesc deschis despre sentimentele mele pentru că am fost, sunt şi voi fi mereu o fire extrem de timidă şi o mare fraieră. Oftez. În fiecare zi încerc din răsputeri să mă schimb, să devin persoana încrezătoare în sine, puternică, sociabilă şi veselă din visele mele. Dar nu e atât de uşor pe cât pare.
Mă îndrept cu paşi mărunţi, de-abia auziţi, spre baie si îmi încep rutina de dimineaţă: un duş lung şi răcoritor, care îmi trezeşte la viaţă fiecare celulă a corpului meu firav, în aroma ispititoare a gelului de duş cu extract de flori de portocal, urmat de un mic dejun consistent. Îmi iau obişnuita mea jachetă de culoare crem şi pornesc într-un ritm alert spre Academie. Nu-mi pasă dacă picăturile minuscule de ploaie îmi udă părul scurt, proaspăt spălat. Vreau să aflu. Trebuie să aflu.
Ajung mai devreme ca niciodată, în doar zece minute. Dar se pare că nu sunt singură- nişte voci foarte cunoscute distrug liniştea dimineţii:
- Sakura-chan! Suntem în aceeaşi echipă!
- Naruto, dă-te imediat jos de pe mine! Eşti aşa un mare idiot! Noroc că îl am pe Sasuke în echipă să mai echilibreze nivelul de inteligenţă.
- Sasuke, Sasuke, mereu Sasuke… Să se ducă dra… Au, Sakura, pentru ce naiba a fost asta?!
Rămân şocată. Naruto e în echipă cu Sakura? O lacrimă cristalină îmi umezeşte discret obrazul stâng. De ce totul trebuie să fie mereu atât de nedrept? Am avut doar o singură dorinţă arzătoare: aceea de a fi colegă cu băiatul pe care îl admir. Sakura nu îl merita. E o fată destul de draguţă, printre puţinele mele amice de la Academie. Părul roz, lung şi strălucitor, ochii mari, de un verde pur, formele feminine dezvoltate îmi provoacă puţina invidie. Dar caracterul ei lasă de dorit- ce motiv are pentru a-l lovi pe Naruto cu fiecare ocazie? De ce toţi îl tratează într-un asemenea mod? Prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri. Oftez resemnată, îmi şterg rapid lacrimile, încerc să schiţez un mic zâmbet pe faţa mea îndurerată şi mă îndrept spre afişier cu o doză mai redusă de curiozitate şi nerăbdare decât înainte.
- 'Neaţa, Hinata! mă salută veselă Sakura, ca în fiecare dimineaţă.
- Bună dimineaţa… reuşesc într-un final să îngân, pe un ton scăzut al vocii. Cu cine eşti în echipă? o întreb, prefăcându-mă că nu am auzit conversaţia anterioară.
- Sunt cea mai norocoasă fată din univers! Sunt cu Sasuke! A da, şi cu idiotul ăla blond, Naruto. Dar cui îi pasă de el…
"Mie!" aş vrea să-i zic. În schimb, aprob din cap în semn de "aha". Închid ochii, trag adânc aer în piept şi mă uit pe listă:

Echipa numărul 8: Aburame Shino, Inuzuka Kiba, Hyuuga Hinata

Şi încă o dată: dovada pură a ghinionului meu în viaţă. Shino- un băiat mai ciudat. Genul acela misterios, care îşi petrece mai tot timpul singur. Kiba- tipul puternic, sociabil, care se crede foarte cool.
- Hei, Hinata!
Vocea aceea… Oare mă strigă pe mine? Mă întorc instantaneu, asemenea unui robot de ultimă generaţie.
- Da...? singurul cuvânt pe care izbutesc să-l pronunţ în timp ce mă pierd încet, dar sigur în acei ochi albaştri ca cerul unei zile senine de vară.
- M-am uitat pe listă- colegii tăi sunt Shino şi Kiba. Sunt de gaşcă, dar pot fi destul de duri uneori. Să ai grijă.
Naruto îşi face griji pentru... mine. Pentru mine. Pete roşii îşi fac apariţia pe obrajii mei foarte palizi. Încerc să le ascund, dar fără succes.
- Hmm... ai ceva ciudat pe buză.
Naruto îmi atinge delicat buza superioară, iar tenul meu capată o nuanţă de roşu aprins. Închid tandru ochii, în speranţa de a primi primul meu sărut.
-Mmm… Ciocolată cu lapte şi alune de pădure, preferata mea. Ce-ai păţit, Hinata? Esti foarte roşie, cred că ai febră. Poate ar trebui să te duc la cabinet.
Blondul îmi atinge cu întreaga mână fruntea fierbinte. O atingere atât de caldă şi delicată. Inima îmi bate necontrolat, în toate direcţiile posibile. Cu un efort extraordinar, respirând sacadat, reuşesc să spun câteva cuvinte:
- Nu, mulţumesc. Nu e nevoie.
- Naruto, idiotule! Grabeşte-te! Trebuie să ne întâlnim cu Kakashi-sensei la ora nouă, în pădure. Nu mai pierde timpul! se răsteşte Sakura din spatele blondului.
- Trebuie să plec la antrenament. Vreau să devin cel mai puternic ninja din Konoha pentru a obţine într-o zi titlul de Hokage! Ne mai vedem pe aici, Hinata, îmi zâmbeşte Naruto.
- Da, sigur.
Îl văd mergând alături de noii săi coechipieri, pe mine lăsându-mă în urmă. Oftez pentru a treia oară pe ziua de azi. Privesc spre cer- ploaia a încetat, dar ploaia din sufetul meu nu se va opri prea curând.
well, i am the 1st! Ideea ficului este una originala, iar sentimentele Hinatei sunt descrise foarte bine! Ar trebui sa descrii locul unde se afla, pentru a stii cum arata acel tablou! ,,Blondul idiot":)) pare destul de amuzant, si deabia astept sa vad cum se dezvolta relatia lor! Sper ca Hinata sa prinda curaj si sa ii marturiseasca lui Naruto ce simte, sau cel putin sa nu mai fie asa de timida!
asta este tot ce am avut de zis! sper ca nu te-au deranjat criticile si sa sti ca nici eu nu sunt perfecta! Spor la scris si astept nextu'! Bye!:*
A doua la comm, huh si am ce sa comentez.
In primul rand titlul este obiectiv, bun. Sper sa nai de gand sa te lasi de acest fic, pentru ca din primul capitol am avut ce sa citesc. Ai incercat sa piperezi situatia inca din primul capitol. Asta imi place mult :*. Imi place ca ai descriere multa si te axezi pe sentimente, dar nici fizicul nul lasi balta. Bravo! Scrii la persoana 1 ceea ce e bine si un avantaj. ^_^ De cum am citit am putut sa simt oarecum starea Hinatei si sa stiu prin ce trece.8-> Actiunea nau fugarito afusitele alea de gaste si e sub control =)). Dialogul iasari e destul, nu este sec si este deasemenea pus unde trebuie. Un atuu in plus! ;)
Povestea in sine, presimt ca va fii una draguta si merita citita din cauza ca o scrii cum trebuie. Aboa astept urmatorul capitol si sper sal pui curand. SI TE ROG SA CONTINUI FICUL! Multa bafta :* :-h

Denissu was here. ^_^
brunetzika_rebela: N-ai idee cât de mult mă bucur că îţi place ficul meu:). Sper să te impresioneze următorul capitol şi te mai aştept pe aici cu un comm ;;).

Denissu- chan: Mulţumesc muuult pentru încurajări:*. Şi m-am hotărât: nu mă las de fic indiferent de câte comm-uri sau vizualizări am:P. Aa da, şi mă bucur că gâştele tale sunt satisfăcute de acţiunea mea:)).


Capitolul 2
O nouă provocare


Un peisaj splendid de toamnă târzie se oglindeşte în faţa ochilor mei. Verdele gălbui al ierbii vestejite şi portocaliul vesel al frunzelor, culori specifice acestui anotimp pitoresc, formează un contrast intens, care mă duce cu gândul la un tablou parcă pictat de cei mai talentaţi artişti. Frunzele ruginii se separă încet- încet de crengile goale, împodobite doar cu lumina plăpândă a soarelui obosit. Vântul aspru de toamnă se joacă cu şuviţele mele de păr brunet, în timp ce foşnetul magic al pădurii acoperă cât de cât lătratul nerăbdător al unui caţeluş alb, foarte jucăuş.
Eu şi colegii mei de echipă îl aşteptăm de peste o oră pe noul nostru sensei, în locul stabilit chiar de el. Oare cât mai durează? Ce îl poate reţine atât de mult? În acest moment, vreau doar să fug din luminiş şi să mă opresc doar când voi ajunge în camera mea din capătul scărilor. Este unicul loc din lume unde îmi pot vărsa în voie lacrimile amare stăpânite cu greu şi pot încerca să uit de această zi groaznică. Prevăd deja o noapte lungă. Dar cum mereu e mai uşor să gândeşti decât să pui în aplicare un plan, singurul lucru mai interesant de făcut rămâne cercetarea cu atenţie a coechipierilor mei.
Shino se ascunde parcă de lumina slabă a zilei, stând la umbra unui stejar bătrân. Niciodată nu am putut înţelege cum reuşeşte să vadă clar prin ochelarii lui negri. Îi poartă încă din primul an de Academie. Ochii săi au fost şi rămân în continuare un adevărat mister pentru mine, cel puţin. Mi se pare un băiat destul de ciudat… Dacă eu, Hinata, supranumită de colegi "trista, timida, înfricoşata şi absolut total ciudata din ultima bancă" am dreptul să spun aşa ceva.
Kiba şi căţeluşul său, Akamaru, se joacă împreună prin întregul luminiş şi sunt foarte energici, seamănă cu doi titirezi în mâna unui bebeluş malefic. Chicotesc uşor la acest gând. Îmi face plăcere să privesc cum se înghiontesc unul pe altul, ca între cei mai buni prieteni. Nu-l cunosc foarte bine pe Kiba, singura amintire legată de el e guma de mestecat cu extra-aromă de căpşuni pe care mi-a lipit-o în păr pe vremea când aveam vreo cinci-şase ani. El, Shikamaru si Chouji s-au distrat copios pe seama mea, în timp ce obrajii mei deveniseră roşii aprins. Zâmbesc discret şi melancolic la amintirea acelor zile îndepărtate din copilaria mea şi îmi ridic privirea la nesfârşita boltă cerească. Norii de un gri palid se grupează în formaţiuni ce vestesc o altă ploaie de toamnă.
Ar fi bine totuşi să nu mai stau retrasă, să mă ridic de pe buturugă şi să încerc să socializez cu noii mei colegi. În special cu Shino, el pare genul meu: este mai singuratic, mai misterios. Şi, cine ştie, poate între noi se va lega o prietenie frumoasă. Dar dacă el mă va considera o ciudată, la fel ca toţi ceilalţi? Dacă se va crede superior şi nu va dori sa vorbească cu o fraieră ca mine?
- Bună-ziua, copii! o voce destul de cunoscută mă readuce la realitate. Îmi cer scuze pentru întârziere. Am fost reţinută de Iruka. Se pare că s-a produs o eroare la repartizarea Jouninilor şi am înteles că voi preda la echipa 7, dar iată-mă într-un final aici. Numele meu este Kurenai Yuuhi. Aş vrea ca voi trei să va prezentaţi, să ziceţi ce vă place, ce nu vă place şi ce vise aveţi pe viitor. Să începem cu tine, băiatul care poartă glugă.
- Ok. Păi, numele meu este Kiba Inuzuka, iar el este caţelul meu, Akamaru. Cel mai mult îmi place să mă antrenez şi să mă joc împreună cu Akamaru. Urăsc pisicile şi nu-mi place deloc ca cineva să-mi subestimeze calităţile ninja. Visul meu? Să ajung unul dintre cei mai puternici şi talentaţi shinobi din Konoha.
- Foarte interesant, Kiba. Dacă vei munci şi te vei antrena mai mult, cu siguranţă îţi vei împlini visul, l-a încurajat noul nostru sensei cu un zâmbet dulce. Următorul, cel cu ochelarii negri.

Kurenai… singura persoană care mi-a înveselit ziua. O cunosc de foarte mult timp şi mi-a fost aproape în cele mai grele clipe pe care le-am trăit. Încă îmi mai amintesc acea convorbire care a avut un impact imens asupra mea. A fost momentul când propriul meu tată mi-a negat existenţa:

"Te-am chemat să vorbim în legătură cu Hinata. Fiica mea este mult prea slabă şi nu merită să fie moştenitoarea prestigiosul clan Hyuuga."
"Dar, Hiashi-sama, i-am supravegheat cu mare atenţie antrenamentul şi am observat că se străduieşte din greu. Dacă va munci mai mult, cu sigurantă…"
"Niciun <dacă>, Kurenai! Până şi sora ei, Hanabi, mai mică cu doi ani decât ea, este mult mai puternică şi curajoasă! De acum încolo, doresc să ai grija de Hinata, să o antrenezi cum crezi tu de cuviinţă! De acum încolo, nu o mai consider fiica mea!"
"Cum doriţi, Hiashi-sama."

Am ascultat la uşă scurta, dar marcanta conversaţie, încercând cu greu să-mi stăpânesc şiroiul de lacrimi care mă putea da de gol. Sentimentele pe care le-am experimentat în acea zi sunt aproape de nedescris. Tristeţe, singurătate, agonie, nelinişte interioară, toate combinate cu ura pentru propria mea pesoană. Am fugit repede pe scări pentru că doream să petrec câteva momente izolată de cei din jurul meu şi să-mi clarific scopul pentru care trăiesc, dar mai ales sa plâng. Însă o anumită persoană mi-a ghicit intenţiile, iar nişte braţe delicate m-au prins si m-au cuprins într-o îmbrăţişare caldă şi afectuoasă. Era Kurenai. De atunci, ea este sora mai mare pe care n-am avut-o niciodată sau, mai degrabă, o a doua mamă. M-a antrenat în fiecare zi şi mi-a oferit cu generozitate iubirea de care aveam atât de mare nevoie. O femeie puternică, dar totuşi foarte frumoasă: ochii roşii ca focul încadraţi de nişte sprâncene perfecte, pielea albă ca fulgii proaspeţi de nea, părul lung, negru, ondulat…

- Hinata, este rândul tău, m-a trezit din amintiri noul sensei.
Mă uit buimacă prin jur. Se pare că am fost atât de concentrată pe gândurile mele, încât nu am realizat că Shino deja s-a prezentat.
- Numele meu este Hinata Hyuuga. Îmi place să…
Fac o pauză destul de lungă, gândindu-mă ce ar fi potrivit să spun pentru a nu face o primă impresie proastă.
- Da, Hinata, continuă, te rog, mă încurajează Kurenai cu acelaşi zâmbet pe care i l-a oferit şi lui Kiba.
- Îmi place să citesc cărţi de aventură, să scriu poveşti şi să desenez. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu s-ar fi inventat hârtia şi creioanele colorate. Nu pot să zic că îmi displac anumite lucruri. Visul meu este să devin una dintre cele mai puternice kunoichi din sat şi să impresionez două persoane importante din viaţa mea!
M-am surprins plăcut singură. Nu am mai vorbit niciodată cu atât de multă încredere în mine. Poate că acesta este începutul schimbării mult aşteptate. Totul datorită lui Kurenai.
- Ei bine, se pare ca toţi trei aveti planuri de viitor măreţe. Mă bucur că predau unor Genini atât de ambiţioşi. Dar nu vă umflaţi prea tare în pene pentru că, înainte de toate, trebuie să daţi un test şi…
- Un test?! Dar de-abia am absolvit ieri Academia! se plânge Kiba.
- Acel examen nu a avut o importanţă prea mare şi a fost mult prea uşor! Testul de azi constă în dovedirea adevăratelor voastre abilităţi. Fiecare dintre voi trebuie sa găsească o cutie mică de lemn dintre cele trei ascunse strategic în pădure, în direcţii total opuse. Trebuie să-l completaţi în maxim o oră, iar dacă picaţi, vă veţi întoarce la Academie... şi nu cred că vă doriţ aşa ceva. Toate acestea fiind spuse, vă urez succes tuturor!
Kurenai dispare rapid într-un norişor de fum. Îmi privesc uimită colegii de echipă. Şi ei sunt destul de şocaţi de noua provocare.
- Eu personal voi completa misiunea în cel mai scurt timp, zice Shino ca pentru sine şi dispare printre crengile copacilor.
- Dacă te crezi aşa de tare, să nu te aştepţi să ne lăsăm mai prejos, nu-i aşa, Akamaru? strigă Kiba şi pleacă în cealaltă parte a pădurii, lăsându-mă singură.
Cum reuşesc băieţii să fie mereu încrezători, chiar dacă îşi asumă un risc ridicat? Îi cunosc mai bine doar de două ore şi deja ii invidiez. Mă uit dezorientată prin luminiş. Nu ştiu ce să fac, de unde ar trebui să încep. Dar în mintea mea revin cuvintele spuse mai devreme: "Visul meu este să impresionez două persoane importante din viaţa mea!". De această dată, sunt hotărâtă- voi reuşi! Trebuie să reuşesc!
Nextul si revin cu un comm. Huh imi place ca ai pus in aplicare toate sfaturile mele, insa nu ma asteptam sa faci un capitol asa de bun intrun timp atat de scurt XD. Se pare ca ai ambitie sa progresezi,bravo si avand in vedere varsta e un realmente atuu. Bravo.
Pai toata actiunea sa petrecut numai in jurul Hinatei, ai avut descriere din plin si frumoasa, dialog lung si pus unde trebuia si nu e nici sec. Foarte bine. Greseli nam vazut mai deloc, si chiar daca o fi fost vreuna neah numi pasa. Actiunea este perfect in toi, gastele nau mai fugarito, siau vazut de treaba =)). In rest totul imi place,lai facut si lung si interesant.
Astept nextul si muuulta inspiratie la el. Te pup diar :* :-h


Denissu was here. ^_^
Aşa deci, doreşti să termini cu ficul şi să fie închis ? Da sau nu ? Cât despre tine Denissu eşti total off de la subiect. Dacă simţi nevoia să te exprimi faţă de acest fic o faci pe mess sau prin PM. So, can i close this thread ? Zi ' mi şi se rezolvă, dacă vrei să ţi ' l redeschid de asemenea Pm şi se rezolvă. Iar pentru ceilalţi dacă mai aveţi posturi dastea de jale rezolvaţi cu autoarea.
Mai rugat sa-ti las' un com si iatã-mã ! Pai ... ideea imi place nu am mai vazut una asemanatoare pana acum . Imi place ca scri la persona I . Ai destul dialog si nu este sec . Narezi bine si naratiunea se impleteste bine cu descrierea si dialogul . Ca veni vorba de descriere , mie nu mi se pare ca ai probleme la acest capitol . Capitolul mi se pare putin cam scurt . Nu am vazut greseli de tastare si abia astept nextu . Presupun ca daca m-ai rugat sa las com nu te lsi de fic , right ? Crede-ma nu se merita sa faci prostia asta pentru ca ficul este destul de bun . Si poate deveni si mai bun . Ma rog , faci cum vrei , ai si tu motivele tale probabil ;) . Oricum eu iti urez succes in tot ceea ce vei face . Scuze pentru ca acest comentariu este scurt dar sunt foarte plictisita ... ;)

Te pup :*:*
Mata ne ! :-h
Helloooo >:D<...
După o pauză cam lungă (doh), am revenit în sfârşit cu capitolul al treilea. Nu prea am avut timp de scris... ştiţi voi: teme, şcoală, examenele stupide dintr-a 8-a despre care nu încetează babacii să vorbească:]]. Ideea e că am lucrat destul de mult la acest capitol, ştiu că e cam scurt, dar sper să vă placă... Şi să mai băgaţi şi voi nişte comentarii, vă roagă Ada frumos ;;).
Brunetzika_rebela, Denissu-chan şi Pustoaica_cu_ochii_verzi, mulţumesc foarte muuuuult pentru comentarii!!:*. Sunteţi foarte drăguţe:*
Fără să mai lungim vorba iaaatăăă *drums* capitolul 3 în avanpremieră:)):


Capitolul 3
"- Eşti atât de slabă..."


- Mult prea uşor...
Tresar la auzul acestor simple cuvinte. Vocea mi se pare atât de cunoscută- calmă, dar totuşi exprimă discret o notă de îngâmfare. Seamănă cu cea a lui Shino. Dar cum de a terminat misiunea într-un timp atât de scurt? Nu prea ştiu să apreciez, dar sunt sigură că nu au trecut mai mult de zece-cincisprezece minute de când a început examenul final. Zâmbetul şi atitudinea mea optimistă de mai înainte dispar la fel de repede cum au luat naştere. Îmi cobor privirea- mă simt total descurajată. Nu degeaba Shino a fost numit de către Hokage-sama unul dintre studenţii Academiei cu cel mai mare potenţial. Mereu a fost muncitor şi inteligent: s-a descurcat excelent la practicarea noilor jutsuri predate de Iruka-sensei şi a obţinut aproape toate notele maxime la teste de-a lungul celor patru ani. În schimb, Shino a fost întotdeauna o fire retrasă şi nu cred că şi-a făcut prea mulţi prieteni la Academie. Măcar avem un lucru în comun; când vine vorba de capitolul "putere", trebuie să recunosc: sunt total în direcţia opusă lui.
Puternic, singuratic, foarte deştept... Toate aceste cuvinte conturează în mintea mea chipul unei singure persoane, odată extrem de specială pentru mine: Sasuke Uchiha. Ochii mari şi negri ca două lacuri întunecate, în spatele cărora se ascunde o poveste parcă de nedescris, şi părul brunet, cu reflexii albăstrii. Este băiatul care a reuşit să frângă inimile tuturor fetelor din Konoha cu o simplă privire, încă de la o vârstă fragedă. Iar eu, din păcate, nu am fost o excepţie. L-am văzut mereu singur, plin de mistere, am vrut să-l ajut, să discutam despre problemele noastre şi poate ne-am fi simţit mai bine împreuna. Dar acea zi... a schimbat absolut totul, de atunci nici nu mai am curajul să-l privesc în ochi. Îmi amintesc atât de clar: o superbă seară de vară târzie, la lumina unui foc de tabără călduros. M-am apropiat de acel băiat fermecător, iar el... Dar nu, nu este timpul potrivit să-mi amintesc- trebuie să şterg aceste imagini din minte şi să-mi îndepărtez gândurile negre pentru că, în situaţia în care mă aflu, nu este vorba de Sasuke. Este vorba de o singură persoană şi de un singur lucru: eu şi viitorul meu.
- Byakugan!
Activez tehnica secretă a clanului Hyuuga. Ochii îmi devin albi, simt cum adrenalina în forma sa pură îmi curge prin sânge, iar eu capăt o doză în plus de putere. De când n-am mai trăit acest sentiment… Kurenai-sensei nu a menţionat nimic în legătura cu anumite tehnici speciale. A spus doar sa ne dovedim adevăratele abilităţi, iar Byakuganul este ceea ce mă deosebeşte de ceilalţi, acel ceva care mă transformă într-o persoană unică.
Bingo! Cu ajutorul lui, reuşesc să identific ceea ce căutam: două puncte distincte de chakra. Unul dintre ele se află în centrul pădurii. Probabil este Shino, care o aşteapta în linişte pe Kurenai. Ce uşor este totul în cazul lui… Al doilea, în nord-vest, undeva pe la capătul pădurii, unde începe şirul de munţi stâncoşi. Se pare că nici Kiba nu a găsit înca cutia şi o caută în continuare împreună cu Akamaru. Iar al treilea… Al treilea?! Cine ar putea fi în pădure într-o simplă după-amiază de sâmbătă, mai ales în timpul unei ploi torenţiale? Încerc să mă liniştesc, nu merită să îmi fac atât de multe griji pentru nimic. Este posibil ca profesoara să ne verifice, să vadă dacă am progresat sau nu, la fel ca şi în cazul unui examen obişnuit, corect? Dar totuşi...
- Gata, ştiu de unde să încep! exclam extrem de fericită, în timp ce mă îndrept în direcţia de sud-vest.
Las copacii cu frunze colorate în urma mea cu o viteză încântătoare, care mă uimeşte pâna şi pe mine. Picăturile de apă asemănătoare unor mici diamante fine mi se preling pe chip. Simt cum frigul aspru de toamnă îşi spune răspicat cuvântul, cum fiori de gheaţă îşi pun amprenta pe întreaga mea fiinţă- nu ştiu sigur dacă sunt din cauza vântului, sau, mai degrabă, a nerăbdării şi a extazului.
Vremea aceasta tipică lunii noiembrie, îmi provoacă mereu sentimente de nelinişte, poate chiar de frică. Observ în treacăt un mic cuib din paie lângă un stejar tânăr, răsturnat din cauza furtunii. Mă gândesc cu groază la bietele păsări, nişte fiinţe atât de firave şi delicate, care au trebuit să-şi părăsească acel loc numit "acasă" în căutarea unor meleaguri mai bune. Urăsc toamna. Este momentul în care toată frumuseţea naturii văratice dispare atât de repede şi uşor ca şi cum ai stinge o lumânare de ceară. Ca şi cum ai şterge speranţa unui vis...
Cred că deja caut de foarte mult timp. Trebuia să ajung demult la râul din sudul pădurii... sau poate doar l-am trecut cu vederea. Nu, nu e posibil aşa ceva. Cunosc această pădure mult prea bine. Este un loc special pentru mine, unde veneam şi mă antrenam intens după orele de curs de la Academie. Atunci l-am văzut pentru prima dată pe Naruto, care încerca să-şi controleze chakra în mâinile sale mici de copil pentru a sparge câţiva buşteni. Nu l-am băgat în seamă la început şi m-am antrenat singură în voie. Când seara a pus stăpânire pe întreg satul, m-am hotărât să plec, dar nu înainte de a-l mai verifica încă o dată pe micuţul blond. Era la acelaşi nivel, dar, după patru ore, tot nu se dăduse bătut. Am fost total impresionată.
- Ah! În ce naiba am mai călcat şi eu acum?!
Privesc nervoasă la picioarele mele şi descopăr stupefiată un cuib de păsări, aparent nesemnificativ. Acelaşi ca şi acela pe care l-am văzut acum ceva vreme… Nu e posibil să mă fi rotit în cerc, mai ales după ce am străbătut o bună bucată din drum. Asta nu poate însemna decât un singur lucru.
- Eliberare!
Cu câteva semne ale mâinii, reuşesc să dezactivez jutsul aplicat asupra mea. Dar rămâne totuşi o întrebare importantă: cine l-a aplicat?
- Inteligent…
Acest cuvânt, spus cu atât de multă răutate şi ignoranţă. Tremur involuntar. Cine poate fi? Sau poate e doar mintea mea obosită, folosită şi refolosită la rezolvarea prea multor probleme, care îmi joacă feste din nou. Încerc să mă liniştesc, însă nu am parte de niciun rezultat favorabil. Calmează-te, Hinata, în numele lui Dumnezeu, nu e nimic serios!
Sânge… roşu, cu un miros îngrozitor şi de nesuportat. Cadravrul unui mic iepuraş alb, chiar lângă mine. Omorât cu un kunai. Mă sperii la gândul că nu el trebuia să fie ţinta atacatorului. Nu mai e simplă imaginaţie, e realitatea inevitabilă. Acum înţeleg- al treilea punct de chakra! Cineva periculos se află chiar acum în spatele meu. Nu vreau să mă uit la faţa acestui animal fără pic de inimă. Încep să fug disperată în direcţia opusă, sleită de puteri, sperând să scap şi să ajung cât mai repede în luminiş. Vreau să uit tot ce s-a întamplat acum câteva minute, să nu fi venit azi la Academie, să nu fi picat în echipa asta blestemată! De ce eu? De eu eu sunt atacată, de ce eu sunt mereu acea oaie neagră, care are parte numai de ghinion? Întrebări inutile fără niciun răspuns. Există doar o soluţie: să fug cât de repede reuşesc.
- Eşti atât de slabă… îl aud pe acel animal râzând ironic.
În câteva secunde, apare în faţa mea. Privesc înspăimântată chipul demonului, dar nu reuşesc să-i desluşesc nicio trăsătura. Mintea mea e epuizată, trupul la fel, ştiu că nu mai am cale de scăpare. Cu ultimele puteri, reuşesc să îngân câteva cuvinte:
- C-cine eşti...?
Hehe sunt prima ^_^ Ma bucur foarte mult ca lai continuat si ai pus nextul. Si sankyu ca mai anuntat. :* Acum sa vedem. Pentru inceput sati zic ce ma deranjat efectiv la ochi. Eu inteleg ca incerci sa dai un efect de ala dramatic specific Hinatei, dar iti recomand sa nu mai pui atetea semne de suspensie la fiecare enunt ''...'' Da senzatia nu stiu a gol.
Acum partea buna, imi place cum a evoluat povestea, sunt curioasa cine este acel demonas cred ca e gaara :->, sau ceva de genul. Ai descriere frumoasa, actiunea nu e fugarita de gaste :)). Naratiunea se impleteaste cu descrierea si povestea si dialogul. Hmm dialog , mergea un pic mai mult, dar decat sa fie sec e mai bine asa. ^_^. Greseli de ortografie chiar nu am gasit si ma bucur. Pe scurt mia placut foarte mult acest capitol. Sunt multimita si bravo ca, continui ficul. Bye si succes mult la nextu' :] :*

Denissu was here ^_^
Ei bine, am citit si eu in sfarsit povestea ta... si sunt surprinsa cum de nu am dat de ea pana acum.
Trebuie sa recunosc... prima impresie buna mi-a facut-o faptul ca este o poveste despre Hinata. Si ai acel mod ambiguu de a prezenta lucrurile... adica ai spus ca ii place de Naruto dar ai prezentat-o si ca o admiratoare a lui Sasuke... inca nu mi-am facut o idee cu cine va ramane in povestea ta si asta e un lucru bun.
Imi place modul cum prezinti, se vede ca esti foarte atenta la detalii, genul de perfectionista care nu scapa nimic din vedere.
Unele exprimari mi s-au parut putin fortate, dar numai putin si au fost chestii minore.
Per total esti o naratoare foarte buna, descri totul atat de placut. Se vede ca sti sa incadrezi naratunea intr-un decor adecvat si de asemenea pot observa cu usurinta ca stapanesti toate cele trei tehnici: naratiune, dialog si descriere.
Sunt cateva lucruri care mi-au sarit in ochi, niste virgule puse aiurea pe acolo, dar nu au fost greseli... cel putin eu nu le-am sesizat si per total estetica este un placuta.

Povestea ta pare interesanta, Hinata este exact asa cum o stim noi si chiar vreau sa vad cum te-ai gandit sa o modelezi mai departe.
O singura precizare... ai spus prea mult "blondul" incearca sa ii mai gasesti sinonime... nu stiu daca sinonime e cuvantul potrivit, dar ai prins tu ideea.

Legat de titlu... o sa fiu sincera: Nu e ceva tocmai spectaculos... adica e o dorinta a ei, a Hinatei si banuiesc ca povestea va fi un anevoios drum de formare a personalitatii. nu e urat, sa nu intelegi asta, dar s eputea si mai bine. Oricum s epotriveste intr-un fel, caci cum ti-am zis, imi transmite telul ei. (Recunosc ca prima data cand am vazut povestea ta, m-am gandit ca e tot despre Sakura, dar cand am citit ochii lila, ahh... fericire suprema :)))

Pana acum este interesanta, merge pe calapodul anime-ului si astept sa vad ce ne rezerva viitorul.
Ah... tin sa te felicit pentru nota de mister, eu una chiar am simtit-o.
Mult succes si sper sa pui in curand continuarea.

P.S:
Se pare ca amandoua ne-am gandit sa scriem despre cu totul alte personaje decat celebrii Sakura si Sasuke :)) Tu ai ales fata timida, iar eu fata superficiala. Frumos... interesanta combinatie :)) o sa urmaresc povestea ta cu atentie sa vad unde ajungi cu Hinata :>

Mult Succes!
Heeei:*.
Dupa 3 luni de zile (3!), m-am gandit si eu sa pun capitolul 4 :-". Stiu ca e cel mai scurt de pana acum (nu stiu daca are macar 40 de randuri), l-am scris azi dupa scoala la insistentele lui Pandora96 (:*) si sper sa pun nextul in vacanta intersemestraiala 8->.

Thanks la fete pentru comm!
Myawa :]: Ai avut dreptate! Dupa ce am recitit capitolu', mi-am dat seama cate puncte de supensie am putut sa folosesc o.O. Pe unele le-am corectat, paaarcaa:-?. Oricum, mersi muuuult ca m-ai convins sa continui si sper sa ramai pe faza cu nexturile :].
Miss Serenity: N-ai idee cat de mult m-a bucurat comentariul tau. Multumesc mult pentru sfaturi si incurajari. Da, si eu m-am gandit la multe alte titluri dupa ce am inceput sa scriu. Va avea o importanta mai mare in capitolu' 30:>. Aaa da si, stiu ca esti foarte ocupata, dar eu astepta in continuare nextu' de la "Pierduta prin vise". Anyway, sper sa-mi oferi sfaturi si in continuare ;;).
Pandora96: Otiiii>:D<. Am aduus nextu', asa cum am promis. Si ma bucur sincer ca iti place ficu' (mai ales partea cu bebelusu' malefic :]])

Sooo, oameni buni, capitolul 4 :>:


Capitolul 4

Lacrimi si frica



Il vad stand in fata mea, privindu-ma cu un zambet total superior, la fel ca cel al unui criminal in serie care tocmai si-a gasit victima perfecta. Simt cum intregul meu corp tremura doar la auzul respiratiei barbatului, bataile puternice ale inimii care parca incearca prin ritmul lor alert sa-mi transmita mesajul "Pleaca de acolo, Hinata! Fugi cat mai poti!", dar un anume sentiment reuseste sa ma tina pe loc: o curiozitate absurda de a-mi cunoaste atacatorul, cel care, dupa nici macar cinci minute, ma considera deja slaba. Cat de puternic ar putea fi el?
Imi inchid pentru o secunda ochii si incerc sa imi sterg toate aceste ganduri stupide: in momentul de fata nu prea conteaza capacitatile sale ninja, ci scopul pentru care ma ataca. Poate e un "ding-ding la cap" (cum zice Naruto!) care se distreaza copios cand ucide oameni nevinovati si inocenti, un adolescent rebel peste care alcoolul si-a pus evident amprenta sau poate chiar un shounin trimis de Kurenai-sensei pentru a a-mi testa capacitatile in situatii extreme.
In marea de intuneric care ne inconjoara si incepe putin cate putin sa ne acopere, cateva raze de lumina difuza contureaza chipul atacatorului. Ii observ cu uimire ochii obositi, de un visiuniu misterios, fata palida si aproape inexpresiva, in timp ce pletele negre si rebele ii acopera umerii. Imi pare atat de cunoscut…
- Draguta, chiar vrei sa stii cine sunt? ma intreaba demonul in bataie de joc dupa multele schimburi de priviri.
Ma uit in pamant, nestiind ce altceva sa mai spun. Sunt in stare de soc- nu pot sa gasesc niciun plan inteligent pentru a scapa macar cu viata, iar corpul nu mai reactioneaza nici la cele mai mici comenzi. Parca as fi… paralizata.
Atacatorul imi mangaie cu degetul mare obrazul, eu tresarind usor la simpla atingere.
- Stii, scumpo… daca ti-as povesti despre mine si viata mea, probabil ca ai incepe sa plangi si sa tremuri si mai tare de frica. Sincer, azi chiar nu am chef de drame. Asa ca hai sa terminam repede si fara durere, bine? ma intreaba retoric, indreptandu-si kunaiul in directia mea.
Frica. Diseperare. Soc. Groaza. Exista oare vreun sentiment in intreagul univers care sa exprime toate aceste trairi? Toate regretele mele, visele spulberate intr-o singura secunda? Oare viata atarna doar de deciziile neintelese ale persoanelor din jurul tau? Cei care pretind ca te iubesc si tin la tine sau, dimpotriva, aceia care apar pe neasteptate si iti shimba radical destinul.
Picaturi mici de apa imi acopera fata. Plang incontrobil, de parca as cersi mila demonului din fata mea. Plang pentru ca mor mult prea repede, pentru ca nimeni, nici Kurenai, nici Kiba, nici… Naruto nu vor sti vreodata cine a fost ucigasul meu. Plang pentru ca nu am avut pana acum curajul sa-mi impartasesc sentimentele fata de persoana pe care o iubesc cel mai mult in lume, pentru ca nu voi lasa nimic in urma mea. Plang pentru a ma linisti in asteptarea momentului fatal.
- Lacrimile si frica sunt pentru cei slabi, murmura demonul la vederea mea.
Tresar. El obisnuia sa-mi repete incontinuu asta cu o urma subtila de regret in glas: "Lacrimile si frica sunt pentru cei slabi, Hinata. Lacrimile si frica sunt doar pentru cei slabi…".
- Byakugan! strig cat de tare pot.
Dintr-o singura saritura, ma retrag cu succes cam cinci metri in fata barbatului. Simt cum bobite de transpiratie mi se se preling pe fata datorita efortului depus. Gafai usor, in timp ce ma relaxez pentru cateva secunda la umbra protectoare a unui copac.
Sunt in viata.
Il privesc prevententiv pe demon, pastrand totusi distanta. Pentru prima data, zambetul lui ironic a fost inlocuit cu o expresie uimita. Parca ar avea o multime de intrebari pentru victima sa aproape perfecta.
- Surprins? cuvantul imi iese din gura fara a ma gandi la consecinte.
- Trebuie sa recunosc, draguta, nu m-am gandit un moment ca am de-a face cu un mostenitor al clanului Hyuuga.
Il observ cum imi analizeaza cu atentie cutele din jurul ochilor.
- Chiar si asa, nu te bucura prea mult. Inca nu s-a terminat, situatia s-a schimbat total.
"In bine sau in rau? " as vrea sa-l intreb, dar prefer sa-mi inghit singura cuvintele cu un sunet zgomotos.
- In cazul asta, se pare ca trebuie sa aplic artileria grea, ma ameninta demonul, privindu-ma lung si afisand inca o data surasul sau malefic.
Nu realizez ca trupul mi-a luat-o inainte cu mult timp in urma. Intreaga mea chakra este supraconcentrata la nivelul talpilor, iar eu las in urma locul unde acum cateva minute plangeam fara oprire. Daca maratonul ar fi organizat in padurea din Konoha, cu siguranta as castiga medalia de aur. Poate ca sunt o mare lasa- fug de pericolul fatal pentru a doua oara astazi, dar macar fug in viata si nu sunt in targa unor ninja medicali. Totul a devenit o cursa pe viata si pe moarte.
- Kurenai, Kurenai! Shino! Ajutor! strig din rasputeri, dar tot ce primesc ca raspuns e un ras demonic de undeva, din spatele meu.
Deci in primul rand multumesc ca mai anuntat. :] Si nu, nu am uitat de ficul tau XD. Bag de seama ca acest capitol a venit destul de tarziu, dupa o luna sau doua, in orice caz mia adus multe surprize. O_O In primul rand vad ca ai mai progresat la descriere si tin sa te felicit. Sunt mandra de tine :-> :* Si de insistentele mele care teau batut la cap si toate sugestiile au dat roade :-".
Acest capitol mia placut din toate punctele de vedere, ai in el dialog suficient si nu sec, descriere reusita, actiune care nui fugarita de gaste :x. Si ai mai exersat si cu estetica. Nu mai ma bat la ochi acele puncte de suspensie, si vad mai multa ortografie ingrijita. :]
Imi place foarte mult de tot acest capitol, ma impresionat evolutia, perioada ta de pauza. ^_^ Sunt insa curioasa cam cine ar fi demonul, e posibil ori sa fie Gara ori un dracusor obisnuit. :]] Oricum astept nextul si multa inspiratie :* >:d< Bye

Denissu was here. ^_^
Soo... intr-un final am revenit cu capitolul 5:)). Dupa cam... 3 luni?

Myawa :]: multumesc mult pentru comment! Chiar apreciez:*. Dah, am avut din nou o perioada de pauza ^^'. Sper sa-ti placa noul capitolul si sa comentezi in continuare:>.


Capitolul 5
O treime dintr-un intreg


- Ah!
Durerea e suprema. Nu imi mai simt corpul, totul in jurul meu a capatat dintr-o data o nuanta de rosu aprins si cateva urme de negru. Ce… ce naiba se intampla cu mine? Incerc sa rascolesc prin minte ultimele amintiri, dar totul este invaluit parca intr-o ceata deasa, iar imaginile sunt greu de descifrat.

Am fugit de demon, dar nu pentru mult timp. Cateva… fractiuni de secunda, poate? Are o viteza uimitoare, depaseste nivelul unui Jounin. M-a prins. Am renuntat la fuga- nu e o solutie prea inteligenta cand vine vorba de un ninja care detine asemenea calitati. Am incercat sa lupt, sa folosesc in continuare Byakuganul, dar am esuat lamentabil. Eram amandoi langa rau, iar eu voiam sa-mi spal ranile de pe obraji si maini cu apa aceea cristalina si proaspata. Aveam incredere in proprietatile regenatoare ale raului, mai ales dupa intamplarea petrecuta cu sase sau sapte ani in urma:

Cand eram studenta la Academie si invatam tehnica de taiere a bustenilor, Kurenai-sensei m-a gasit sleita de puteri in luminis. Asemenea unei mame protectoare, m-a condus la raul din sudul padurii si, cu grija, mi-a ingrijit ranile.
"Uaau, Kurenai-sensei, sunteti uimitoare!" a rostit fericita acea fetita cu ochii mari si sfiosi.
Un suras jucaus a luminat chipul jouninului.
"Nu doar eu. Intreaga natura este fascinanta. Nu numai apa raului are o putere ridicata- padurea Konohei ascunde in continuare multe mistere interesante. Ai auzit vreodata de ninja medicali? " m-a intrebat, ezitand putin la inceput.
"Ninja medicali? Sunt cei care folosesc jutsu pentru vindecarea coechipierilor, nu? "
"In mare parte… da. E mai mult decat atat. Daca vrei, am cateva cunostinte si as putea vorbi cu cativa dintre ei. Cine stie, poate intr-o zi tu vei…"
"Nu, in niciun caz! Vreau sa devin un shounin adevarat! De ce as vrea sa fiu un ninja medical? Nu sunt destul de puternica…? " am intrebat-o descurajata.
Kurenai si-a pus atunci mainile pe umerii mei si m-a privit adanc in ochi.
"Hinata Hyuuga, niciodata nu am zis asa ceva. Poti sa devii o kunoichi puternica, iar calitatile clanului tau te avantajeaza. Dar poate… nu esti destul de pregatita pentru viata dura a unui ninja."

Azi cuvintele ei sunt atat de adevarate.
Am lasat garda jos pentru cateva secunde si acum sunt in plasa atacatorului. Stiu ca traiesc, dar nu o simt. Vazul, auzul, mirosul… toate aproape ca au disparat. Incerc sa ma concentrez. Reusesc sa aud un murmur care seamana cu vocea demonului:
- Hai sa terminan o data cu asta. Tsukuyomi!
Tsukuyomi? Am auzit despre tehnica asta de la niste ninja din sat. E un genjutsu special, specific clanului… Uchiha? Stai un pic, singurul Uchiha pe care il cunosc si se spune ca e ultimul supravietuitor e Sasuke. Dar cel de langa mine clar nu e Sasuke: inalt, parul lung si negru, ochii aceia de un rosu intens. E un Uchiha.
Intregul meu univers se schimba treptat. Cerul incepe sa se miste, capata nuante de rosu, la fel ca si luna. Norii devin negri si domina peisajul deja apasator. Observ cu uimire la doi- trei metri distanta o casa. Inconjurata de o gradina imensa cu flori ingrijite de cativa angajati, casa este impunatoare si pare un palat pe langa celelalte. Zidul din jurul ei este insemanat cu simboluri ale clanului Hyuuga. Acum inteleg de ce mi se parea atat de familiara. Casa mea? Dar cum am reusit sa ajung aici?
Alerg cat pot de repede in directia ei. Nimeni nu ma observa cand ajung la poarta. Inauntru este o liniste apasatoare. Nu vad pe nimeni cunoscut, dar poate ca toata lumea doarme la ora asta tarzie, inclusiv sora mea, Hanabi. Nicio urma de pasi, nicio umbra nu apare pe peretii albi imaculati in timp ce traversez holurile inguste. Ma gandesc sa merg in biroul tatalui meu, Hiashi-sama, poate el imi va putea explica ce se petrece. La intrare insa dau peste cineva mult mai scund decat mine, care, surprinzator, nu pare ca m-a vazut. Micutul incearca sa se abtina de la a plange in hohote, dar ii pot vedea lacrimile sincere si cristaline pe chip. Desi este destul de intuneric si camera este luminata doar de cateva lumanari de ceara, incerc sa-i vad chipul si sa-l iau in brate, poate-poate isi va reveni. Cand ii privesc fata raman stupefiata: are ochii clanului Hyuuga, parul scurt, bretonul drept care ii acopera fruntea delicata si obrajii imbujorati.
Eu sunt. Cand eram mica.
Nu mai inteleg absolut nimic. In ce univers paralel am ajuns si eu?
Intru in biroul tatalui meu, dar se pare ca nu e singur- poarta o conversatie aprinsa cu cineva. Nici el nu ma observa. Cele doua persoane din camera parca ar fi desprinse din filmele vechi ale anilor '30- sunt conturate in nuante de alb-negru.
Femeia din birou pare foarte deranjata de discutia cu tatal meu:
- Hiashi-sama, i-am supravegheat cu mare atentie antrenamentul si am observat ca se straduieste din greu. Daca va munci mai mult, cu siguranta…
- Niciun "daca", Kurenai! Pana si sora ei, Hanabi, mai mica cu doi ani decat ea, este mult mai puternica si curajoasa! De acum incolo, doresc sa ai grija de ea, sa o antrenezi cum crezi tu de cuviinta! De acum incolo, nu o mai consider pe Hinata fiica mea!
Nu. Nu se poate. De ce acea zi? De ce acea conversatie? Mi-a marcat intreaga viata. Incep sa plang , la fel cum am plans in acea zi, la fel cum plange micuta de langa mine, dar nimeni nu ma aude. Kurenai adauga ceva din nou:
- Hiashi-sama, i-am supravegheat antrenamentul…
Discutia dintre cei doi se repeta iar si iar. Nu mai suport sa-l aud de zece ori pe propiul meu tata zicand ca sunt prea slaba, ca nu ma mai considera fiica lui. Vreau sa fug din acest loc, dar parca as fi intepenita, nu ma mai pot misca, iar picioarele nu mai raspund la comenzile mele.
- Ce se intampla?! tip cat de tare pot, in speranta ca poate ma va auzi cineva.
Demonul a aparat in spatele meu:
- Bun-venit in lumea Tsukuyomi. Aici, totul se va repeta timp de 72 de ore. Toata aceasta conversatie, accentueaza atacatorul.
72 de ore? Adica… 3 zile?! Nu mai rezist nici macar un minut.
- De ce?! plang in hohote. De ce imi faci tocmai mie una ca asta?
- Pentru ca pot, imi raspunde cu un zambet smecher. Pot sa contolez timpul si spatiul. Draguta, ti-au mai ramas 71 de ore 59 de minute si 59 de secunde.
- Te rog, nu mai pot. Te rog, scoate-ma de aici. Te implor!
Este penibil. Cersesc mila unui demon, dar adevarul e ca nu mai am nicio alta solutie.
Intre timp, in birou, tatal meu ii replica nervos lui Kurenai:
-… De azi Hinata nu mai este fiica mea!

Imi simt corpul pe ceva tare, o piatra sau poate un lemn de copac. Mijesc ochii si vad cateva raze caldute de soare. Raze de speranta. E posibil, oare, sa fiu in viata?
Incerc sa ma ridic, dar sunt sleita de puteri, iar trupul meu este amortit. Pot sa vad padurea, frunzele, copacii, pot sa simt mirosul florilor colorate de pe marginea raului. Un zambet imens de bucurie imi lumineaza intregul chip. Am rezistat genjutsului. Traiesc.
Dar fericirea mea e trecatoare, ca de obicei. Demonul apare la cativa metri distanta:
- Esti una dintre putinii care au reusit sa invinga puterile Tsukuyomiului. Dar asta nu insemna aproape nimic. Esti o fiinta slaba, lipsita de aparare, care va cauta intotdeauna puterea pentru a le demonstra celorlalti contrariul. Nu vei reusi niciodata intr-un sat prapadit cu ninja slabi, precum Konoha. Eu ti-o pot insa oferi in urma unui mic schimb, desigur.
Mi-a privit atent expresia fetei inainte de a continua:
- Stiu ca esti interesata, dar nu vrei chiar acum. Te gandesti numai la satul asta de doua parale. In orice caz, intr-o buna zi vei cauta adevarata putere. Stii unde sa ma gasesti.
Atacatorul e pe punctul de a pleca, dar eu il intreb, fara a ma gandi:
- Stai un moment. Cine esti?
- Numele meu nu este deloc important, imi raspunde plictisit. Il vei afla oricum. Si inca un lucru de lamurit: nu zi nimanui ce ti s-a intamplat azi. Nu vrei sa stii ce patesti in cazul in care scoti un singur cuvant nevinovat.
Speriata, imi inghit nodul din gat.
Demonul dispare intr-un nor de ceata, iar totul in jur pare intact, de parca nu s-ar fi petrecut nimic. Oare cate zile au trecut?
Deodata, aud sunetul unei alarme provenind din mijlocul padurii. La naiba, am uitat de examen si de cutia pe care trebuia sa o gasesc. Shino si Kiba au terminat cu siguranta de foarte mult timp. Se pare ca echipa numarul 8 va fi singura compusa din doi membri. Eu… ma voi intoarce la Academie.
Oftez. Macar sunt in viata. Peste patru ani, voi lua examenul a doua oara si totul va fi bine. Alerg in viteza pana in luminis si ma pregatesc sufleteste pentru pedeapsa lui Kurenai.
In locul stabilit sunt deja cei doi baieti. Shino- plistisit, la umbra unui copac, iar Kiba langa el cu doua cutii de dimensiuni mici in mana. Un moment… doua cutii?
- Hei, Hina! imi face Kiba semn din mana.
Ma indrept uimita in directia lui.
- O, Dumnezeule mare, ce ai pe maini si pe fata? ma intreaba el. Ai cazut in urzici sau ce?
Rasul lui este de-a dreptul molipsitor.
- Da, pot sa zici si asa, raspund stanjenita.
Kiba devine serios si imi intinde una dintre cutii:
- Uite, asta e pentru tine!
- Kiba, nu pot accepta asa ceva! Ai muncit dublu pentru amandoi! Ar fi foarte urat din partea mea.
- Hai, lasa-ma cu chestiile astea! Suntem o echipa, ok? Toti trei ar trebui sa fim ca o singura persoana. Daca ai nevoie de ajutor, poti veni oricand la mine sau la Shino. In plus, ma simteam vinovat: eu si Akamaru ne-am despartit pentru zece minute. Cand ne-am intalnit, eu am adus o cutie- el alta si era mult prea tarziu ca sa o pun pe a ta la loc. In plus, timpul era pe sfarsite si nu stiam daca vei reusi. Ma rog, macar suntem aici toti trei cu toate cele trei cutii. O da, suntem cei mai tari!
- Multumesc mult, Kiba. Chiar apreciez.
- Nu ai pentru ce, imi zice baiatul zambind.
In acest moment, parca am uitat totul. Demonul, genjutsul lui periculos, propunerea lui- totul pare o imagine indepartata din trecut. In timp ce ii privesc pe cei doi cu un suras imens pe buze si pe Akamaru latrand bucuros, simt ceva special. Ceva ce nu poate fi exprimat nici in cele mai frumoase cuvinte, care nu are o definitie exacta. Ceva atat de frumos, care ii uneste pe oameni intr-un tot unitar. Un sentiment care poate fi inteles cu adevarat de putine persoane. Se numeste… prietenie.
Revin dupa o pauza lunga..Din nou sankyu ca mai anuntat ^_^. Sincer credeam ca te vei lasa de fic la ce mult a trecut.=_= 3 luni??? Cand au trecut atatea? >_> Oricum revin la fic... Acest capitol mia placut foarte mult. :x De unde tia venit ideea? Este chiar bune. O intoarcere in timp a Hinatei, sa retraiasca momentul cand tatal ei ia zis parca lui Kurenai, faptul ca fiica lui nui o fata buna si silitoare si toate alea. Aceasta tactica fiind folosita de ace demon cu abilitati genjutsu. :x O idee foarte buna!!! La acest capitol actiunea mi sa parut palpitanta, ai avut descriere buna, se poate un pic mai bine, dar nu mai conteaza :-j Actiunea nu a fost fugarita de gaste si naratiunea si dialog sau imbinat perfect. Totul a decurs foarte bine!! ^_^
Mia placut... Succes cu nextul si muuulta inspiratie. Bye :* :-h



Denissu was here ^_^
Heiii, dragilor >:D<.
Am venit mult mai devreme cu nextul fata de data trecuta. Tin sa anunt ca urmatorul capitol il voi pune pe la inceputul lui iulie, cand termin si eu cu scoala si evaluarile nationale :-s.
Hope u like it! XD

tamoshiku: Ma bucur atat de mult ca iti place:*. Daca demonul este Itachi? Hmm... vei vedea daca citesti capitolul asta:>. Si nu ma deranjeaza sa te anunt :].
pandora96: Otiliiici:*. Sper sa-ti placa si nextu :].
Myawa :]: Cititoarea mea fidela >:D<. Am facut niste gaste happy din nou:)). Ma bucur ca iti plac ideile mele, iar in capitolu' asta am incercat sa tin cont de sfaturile tale.

P.S.: Ii rog dulce ca o savarina pe cei care au facut spam (comentarii mai mici de 3 randuri) sa le editeze. Chiar imi doresc ca ficul meu sa se reintoarca la Naruto Fics pentru ca eu una zic ca merita.
Thx XD!


Capitolul 6
"- Ai cumva… un frate?"


In ultimele saptamani, m-am tot gandit la propunerea atacatorului. Sau ar trebui sa spun… lui Uchiha? Asemanarea dintre el si Sasuke este uimitoare: ochii, parul brunet, pielea de culoare deschisa si privirea aceea mereu rece. In plus, tehnica genjutsu pe care a folosit-o e specifica clanului Uchiha. Si totusi, am auzit ca Sasuke e ultimul supravietuitor. Este ceva ciudat la mijloc in toata povestea asta.
Nu inteleg de ce "Uchiha" ar vrea sa ma antreneze. Cum zicea si el, nu sunt destul de puternica, iar Byakuganul meu este slab dezvoltat, desi fac parte din ramura principala a clanului Hyuuga. Poate ca vrea doar sa ma foloseasca in planurile sale malefice… Poate era doar un ninja pus pe glume proaste, cu abilitati uimitoarea si care s-a distrat pe seama mea. Dar zicea despre Konoha ca e "un sat de doua parale", asa ca treabuie sa aiba o legatura mai veche cu satul, corect? Dar atunci, de ce l-a parasit?

Nu stiu. Totul e mult prea complicat, iar eu am prea multe ipoteze stupide. Inca nu am vorbit cu nimeni despre el, dar sunt foarte curioasa cine este. Nu vreau sa-l caut sau sa ma mai intalnesc inca o data cu atacatorul -chiar nu am nevoie de ajutorul lui. Echipa din care fac parte acum imi da un sentiment profund de siguranta si ma inteleg bine cu baietii, am devenit toti trei foarte buni amici.
In special cu Kiba. Mi-a devenit fratele mai mare pe care nu l-am avut niciodata. E mereu protector, are grija de mine si e foarte atent. Desigur, mai face si glumite pe seama mea cand gresesc la antrenamente, dar ele nu ma supara pentru ca stiu ca nu sunt facute cu rea intentie. La Academie nu eram asa de apropiati, relatia dintre noi se reducea la "Salut!". El avea grupul lui de prieteni unde se dadea mereu in spectacol, in timp ce eu vorbeam cam in fiecare pauza cu Sakura. Acum, Kiba este la fel de amuzant, dar mi se pare mult mai matur.
Shino… este ok. Prima impresie pe care mi-am facut-o in padurea Konohei nu prea s-a schimbat: mereu retras si serios, chiar si la farsele pe care i le face Kiba. Pana acum, nu cred ca l-am vazut vreodata razand, iar daca ar zambi macar pentru cateva secunde ar fi o minune. In schimb, este la fel de puternic cum era in Academie si reuseste din prima incercare tehnicile noi predate de Kurenai-sensei. Eu si Kiba nu prea "socializam" cu el, dar, in timpul antrenamentelor, ne descurcam excelent ca o echipa de trei persoane.

Imi amintesc cu drag de colegii mei acum, cand privesc pe fereastra peisajul Konohei. Cerul imprastie mici picatele albe peste acoperisurile viu- colorate ale caselor. Fulgii de zapada se unesc intr-un dans zglobiu care parca te poarta intr-un univers paralel- o lume mai buna unde nu exista ganduri negative sau oameni rauvoitori precum demonul…
Oftez. Nu reusesc sa uit imaginea atacatorului si nici ochii aceia visinii care parca ma urmaresc incontinuu, indiferent la ce altceva ma gandesc. Sunt atat de curioasa cine era.
Dar daca…
Ma indrept cu pasi grabiti spre dulapul cu haine. Garderoba mea nu e prea variata- majoritatea hainelor mele sunt inchise la culoare. Imi aleg la intamplare niste colanti negri mai grosi, un pulover lung mov si o jacheta draguta crem cu blanita. Nu imi prea place sa ma machiez, asa ca doar aplic un strugurel cu aroma de cirese.
Ies grabita din casa si ma indrept spre centrul Konohei. E destul de frig pentru mijlocul lui decembrie, iar strazile sunt aproape pustii. Vad doar din cand in cand cate un ninja care se indreapta in fuga in parti diferite ale satului. Pe trotuare s-a asezat deja un strat destul de gros de zapada.
Cladirea in care se afla biroul Hokageului nu este pazita de prea multi shinobi. Patrund aproape nevazuta inauntru si ma indrept direct spre birou, insa, pe masura ce inaintez, aud cateva voci:
- Kakashi, ma bucur ca echipa ta a trecut testul. Cred e printre primele, rade discret Hokage-sama. Imi dau seama ca e foarte greu sa mentii echilibrul, mai ales cu atatea personalitati diferite. In plus, mai e si Naruto care…
Naruto? Acum inteleg totul: Kakashi este un Jonin de elita si se pare ca e noul sensei al echipei 7, formata din Naruto, Sakura si Sasuke. Un moment… Sasuke? Discutia din birou incepe sa devina mai interesanta.
In timp ce trag cu urechea la usa biroului, Hokage-sama ii mai spune lui Kakashi cateva cuvinte:
- Urmatorul loc de antrenament este cascada din padure. Succes cu Naruto si Sasuke! Cread ca vei avea nevoie.
O alta idee geniala pe ziua de azi: daca vreau neaparat informatii, de ce sa nu apelez chiar la sursa? Picioarele mele, deja supraincarcate cu chakra, se indreapta parca singure spre locul de antrenament al echipei 7. Cascada nu e prea departe, poate la 4-5 km distanta. Gandul ca ma voi reintoarce in padure imi da fiori pe sira spinarii, mai ales ca n-am mai fost acolo din ziua examenului.
Ajung relativ repede, in cam zece minute. Padurea, la fel ca si satul, este acoperita de un stat fin de zapada, iar cascada inghetata ofera o priveliste uimitoare.
Exact cum ma asteptam, toti trei sunt in locul stabilit. Naruto, hiperactiv ca de obicei, nu sta locului nici macar o clipa si ii pune Sakurei tot felul de intrebari. Rozalia, evident enervata de gesturile baiatului, incearca sa ramana calma, dar ii da cate un pumn la fiecare cinci secunde. Rad singura: scena pare desprinsa din niste desene animate foarte amuzante.
- Hei, Saku! o strig din departare.
Fata alearga spre mine afisand un zambet larg.
- Hinata, ce ma bucur sa te vad! ma intampina Sakura si imi ofera una dintre imbratisarile ei calduroase.
Imi studiez cu atentie prietena- este foarte diferita fata de acum cateva saptamani. Alaturi de colantii negri si un palton in aceeasi culoare, ea poarta o rochita rosie, putin cam stramta pentru gusturile mele si cam subtire pentru vremea asta geroasa. Ochii ei mari si verzi ies in evidenta datorita dermatografului si rimelului negru, iar parul ei lung pare mult mai matasos. E usor de ghicit motivul unei schimbari atat de bruste.
- Cum te intelegi cu Shino si Kiba? ma intreaba interesata Sakura.
- Foarte bine. Am devenit prieteni si toti trei formam o echipa care se completeaza reciproc. Dar tu cu Naruto si Sasuke? Sau ar trebui sa spun doar Sasuke? o intreb la randul meu cu un zambet mai smecher pe fata.
Sakura face ochii mari de bucurie.
- Oh, este atat de perfect: serios, puternic, destept, dragut! Ino sigur moare de ciuda chiar in momentul asta!
Ino Yamanaka. Cine ar putea s-o uite? La Academie, Sakura si Ino au fost foarte bune prietene la inceput, pana cand a intervenit Sasuke. Amandoua il placeau (si inca il mai plac) extrem de mult si, o data cu trecerea timpului, au devenit dusmance. Nu trecea o zi fara ca ele sa se certe, iar eu a trebuit sa suport zilnic toate crizele nervoase ale Sakurei in legatura cu Ino. Iar partea cea mai amuzanta este ca Sasuke nici macar nu le observa si nici nu e interesat de ele. Mi se pare asa de pueril sa renunti la o prietenie de-o viata doar din cauza unui baiat.
Cat despre Ino… nu imi era chiar cea mai buna amica. In cei patru ani, mereu am sustinut-o si am consolat-o pe Sakura, deci am devenit si eu in mod automat "dusmanca" lui Ino. Cred ca am vorbit o singura data cu blondina despre tema la ora de istorie a Konohei. In rest, relatia noastra era nula.
- Hinata, ce mai faci? Ce cauti tocmai aici?
Recunosc vocea asta vesela, care emana cu fiecare cuvant energie pozitiva. Ma trezesc din amintirile mele si ma las pierduta in ochii lui.
- B-bine, tu ce faci?
Evident, cel mai sec raspuns din lume trebuia sa fie spus de mine. Curaj, Hinata, e doar un baiat ca oricare altul.
- Hehe, foarte bine. Am inceput antrenamentele si ghici ce: chiar ma descurc! a zis Naruto cu un suras larg. Ma rog, singura parte nasoala e tipul ala care se da cool si puternic, mi-a soptit, aratand cu degetul in directia lui Sasuke.
Nu, nu e un baiat obisnuit. Cati dintre ei m-au vrajit doar cu un singur cuvant sau cu o fraza stupida? El e special. Zambetul, veselia lui, ochii mari de un albastru intens si ambitia lui de a merge inainte. Toate ma fac sa rosesc doar cand ma gandesc la el.
Chiar daca as mai putea vorbi o zi intreaga cu Sakura si Naruto, am un alt scop pentru care am venit la cascada. Imi iau inima in dinti si le zic celor doi:
- Naruto, Sakura, ne vedem in doua secunde.
- Ok… imi raspunde Saku, privindu-ma suspicioasa.
Incet-incet, cu pasi greoi si mai mult fortati, ma indrept catre Sasuke. Relaxat si ganditor, el sta cu mainile in buzunare, sprijit de trunchiul unui copac si se uita dispretuitor in timp ce ma apropii de el.
- Ce mai vrei? ma intreaba plictisit.
Era totusi dragut un simplu "Salut!", dar merge si asa.
- Sasuke, trebuie neaparat sa-ti vorbesc. Stiu ca ma eviti dupa seara aceea de la focul de tabara, dar am nevoie de ajutorul tau.
- Si de ce te-as ajuta? imi spune pe acelasi ton.
Rosesc si mai tare, dar adaug:
- Nu ai niciun motiv, dar chiar nu mai am la cine sa apelez. Este ceva mai complicat: s-a intamplat acum cateva saptamani cand am dat examenul.
- Ok atunci, hai sa te-aud.
- Stiu ca ti se va parea mai ciudat. Dar… ai cumva… un frate?
In viata mea nu l-am mai vazut pe "fermecatorul Uchiha" atat de uimit si de incurcat. Deodata, pare chiar interesat de discutia cu mine si ma priveste intr-un mod foarte ciudat.
- De unde stii? L-ai vazut? S-a intors in sat? Ma cauta?
Cred ca raspunsul lui inseamna "da". Ma apuca brusc de umeri si se uita disperat la mine, asteptand un raspuns la fiecare intrebare. Majoritatea fetelor, mai ales Sakura si Ino, ar lesina in locul meu, dar eu doar rosesc si incerc sa-mi pastrez privirea ferma.
- Sasuke, ti-am zis, nu s-a intamplat chiar recent. M-a urmarit prin padure in timpul examenului, m-a amenintat cu moartea, eram speriata si…
Dar nu mai pot continua pentru ca un nor de fum dens ne invaluie pe amandoi. Ii vad doar pe Naruto si Sakura venind in directia noastra.
- Hei, baieti, scuze pentru intarziere, aud vocea linistita a barbatului din biroul Hokageului.
- Intarziere?! Mai aveam putin si va dadeam disparut! Si sa nu mai folositi scuza cum ca v-ati pierdut pe drumurile vietii!
- Calmeaza-te, dragul meu Naruto, ii raspunde Kakashi. Te vei antrena pana diseara si totul va fi bine. Oh, un al patrulea membru al echipei? intreaba ironic senseiul uitandu-se la mine.
- Pai… eu plecam… soptesc rusinata si fac stanga-mprejur, fara sa-mi iau ramas-
bun de la Sakura.
- Hinata, un moment! Maine, cofetarie, ora doua? ma intreaba rugator Sasuke, dandu-mi de inteles ca vrea sa continuam discutia de mai devreme.
- Sigur…
Reusesc doar sa observ privirea rautacioasa si plina de manie a Sakurei, in timp ce ma indrept spre iesirea din padure. Imi dau ochii peste cap. Grozav: pana maine la ora doua, tot satul va afla ca am o "intalnire" cu Sasuke Uchiha.
Mă bucur atât de mult că ai adus nextu, pentru că pur şi simplu îţi ador ficul. Cum spunea şi voi reaminti idea este pur şi simplu originală şi , îmi permit să adaug, genială. Nu mai văd ce rost ar avea să spun că te îmi place dialogul, naraţiunea şi descrierea, dar totuşi o fac.
Hmm... Hinata iese cu Marele Uchiha la cofetărie, săraca Sakura probabil că se simte trădată de cea mai bună prietenă. Aștept să văd cum va decurge întâlnirea celor doi, deși nu prea o văd cu ochi buni. Sper să postezi mai repede continuare pentru că nu mai am răbdare.
salluty my dear
ti-am citit fic-ul, sincer speram sa am mai mult de citit :D
fic-ul tau e capitivant, adica m-a prins inca din primele doua capitole
ma voi limita la comenta ultimul capitol mai mult dar putin si per total: deci, descrierea ti-e pusa la punct, e frumoasa si m-a incantat inca de la inceput. Dialogul: putin si bun, pe placul meu si.. ce sa mai comentez. Povestea in sine e buna, originala, se vede ca e 100% rodul imaginatiei tale care cu siguranta este foarte bogata. Imi place cum evolueaza lucrurile, ai pus la momentul oportun putina drama (sau mai multa) si totusi nu ai exagerat cu ea.
Ideea fic-ului, titlul spune multe despre ea, e buna, probabil nu perfecta dar buna (de parca chiar am dreptul sa comentez la chestia asta)
Daca fic-ul e Naruhina (pentru ca asa sper ;;)) as vrea sa vad mai multe reactii din partea lui Naruto, chiar daca scrii din perspectiva Hinatei, de exemplu la sfarsitul acestui capitol cand Sasuke ii face invitatia Hinatei, adica ai scris ca a vazut "privirea rautacioasa si plina de manie " a Sakurei dar la Naruto nu a vazut nici o reactie sau pur si simplu nu a avut niciuna (ar fi tragic :(()

cam atata cred, sa nu ai impresia gresita, falsa si eronata ca am exagerat cu... complimentarea fic-ului sau ca am scris numa asa (crede-ma... sunt dura atunci cand e nevoie >:) )
deci in final si in concluzie m-ai facut sa fiu o cititoare fidela a fic-ului tau :)) asa ca sa nu-ti mai treaca prin cap sa renunti la el, problema cu fic-ul e ca nu-i asa cunoscut (trebuie sa recunoastem ca faptul ca e la 'Atelier' ii un dezavantaj destul de mare, desi evident locul lui nu e aici)

sper sa reuseasca Hinata sa fie asa cum vrea (Ah! Si eu am trecut prin asta si pot zice ca mi-am avut happy end-ul intr-o anumita masura) si sa se descopere pe sine cea reala si desigur ador doza de dragoste pe care o are fic-ul tau, nici prea multa nici prea putina, si ce complicat ai facut totul (ahhh, sunt curioasa)
desi ma enerveaza timiditatea excesiva pe care o are Hinata fata de blondin, o face sa para si mai slaba si parca prostuta, bine parca totusi nu a avut o reactie atat de grava in ultimul capitol, parca...

ok, nu o mai lungesc ca nu mai termin
sper ca mi-am atins scopul suprem de a te face sa continui fi-ul (e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit pana la urma) si sper sa ti-l mute la Naruto fics in curand, adica eu ti-am scris cred vreo 20 de randuri si altii nu au ce scrie in trei (nu ma refer la cineva in mod special, doar ca noh...)
Hellooou :*.
Asa cum am promis, am venit cu nextul. Putin cam tarziu, desi aveam destule idei :">. Daca tot a inceput vacanta si am scapat de clasa a VIII-a, cred ca de acum incolo voi publica un capitol pe saptamana sau o data la doua saptamani.
Asaa... Sper sa va placa:D.
Multumesc foarte mult pentru comentarii! Ma bucur ca imi apreciati munca si va mai astept pe aici cu opinii despre fic.

tamoshiku: Multumesc foarte mult >:D<. Am cam intarziat cu nextul, dar sper ca imi vei spune si de data asta ce parere ai :>.
Hanzade: Naruhina sau Sasuhina? Asta o sa fie un mister pana la sfarsit *muahaha*. Dar da, vor exista cupluri in fic :].
zitaa: Mersi mult:*. Vei afla cu cine va fi Hinata daca citesti pana la sfarsit:>.
andrra : Stiu ca public cam rar, dar crede-ma ca muncesc foarte mult la un capitol. Recunosc, m-am cam pierdut si am uitat de cateva detalii destul de importante:">. Si nah, nu mi se pare corect ca din moment ce eu, autorul ficului, nu fac spam, ficul sa fie mutat la Atelier din cauza altora. Dar voi rezolva eu cumva :]. Multumesc mult inca o data :].


Capitolul 7

Resedinta Uchiha



Tic-tac…
Ceasul rosu de pe biroul meu din lemn de abanos anunta intr-un mod enervant ora unu si jumatate dupa-amiaza.
Ar trebui sa ma pregatesc cumva pentru “prima mea intalnire”? Inca de cand eram mica, mi-am imaginat ca prima data voi iesi cu… Naruto. Imagini imposibile se creau atunci in mintea mea, in timp ce priveam visatoare cerul unei nopti de vara, presarat cu praf de stele: eu si el, pe o pajiste acoperita de flori delicate, doar noi doi si suspinile unui rau din apropiere; eu si el intinsi pe iarba, uitandu-ne in ochii celuilalt, incercand sa gasim un semn ce-ar putea trada sentimentele noastre de iubire; eu si el, fericiti si impreuna.
Tic-tac…
Sunetul produs de ceas ma readuce insa la realitate. Este ora doua fara un sfert si eu inca sunt in camasa mea de noapte violet, visand la imposibil. Nu am iesit deloc azi din camera, profit de faptul ca tatal meu e plecat intr-o misiune in Satul Ascuns al Ploii. Altfel, ar fi trebuit sa ma trezesc dis-de-dimineata pentru antrenament, dar azi am cam tras chiulul. In plus, gerul de afara e prea aspru, iar intreaga Konoha este acoperita de un strat gros de zapada.
I-am promis lui Sasuke ca voi fi acolo, asa ca, fara prea mare tragere de inima, ma ridic din pat si ma imbrac cu ce gasesc la indemana: un pulover de casmir mov, pantoni de ninja negri si obisnuita mea geaca maro captusita cu blanita alba.
Tic-tac…
Raman putin in cumpana. Sa merg sau nu? Pana la urma, nu e chiar o “intalnire”, ci doar un schimb reciproc de informatii despre cine cred eu ca este fratele lui Sasuke. Nimic mai mult. Dar Sakura crede exact opusul si cu siguranta a anuntat si celelalte fete din sat. Am de ales intre a-mi “trada” prietena cea mai buna si putinele kunoichi pe care le cunosc sau a sti mai multe despre atacator. Si, cum sunt o fire extrem de curioasa, ard de nerabdare sa aflu detalii despre demon. Cred ca cel mai bine ar fi sa plec chiar acum, iar in legatura cu Sakura… ii voi explica mai tarziu motivul intalnirii mele cu Marele-Uchiha-Domnul-Atitudine si, daca intr-adevar este prietena mea cea mai buna, ma va intelege.
Oftez descurajata si privesc, inainte de a iesi din camera, reflectia mea in oglinda cu rama argintie de langa pat: arat comun, obisnuit, poate prea obisnuit. Ochii clanului Hyuuga, de o culoarea cam stearsa dupa parerea mea, poate sunt speciali, dar nu tradeaza nici cea mai mica urma de emotie. Poate de aceea reusesc sa-mi ascund foarte bine sentimentele. Unele fete de varsta mea prefera sa afiseze un zambet larg, de cele mai multe ori fals, in timp ce eu cred ca un mic suras e mult mai dragut si mai sincer. Dar gata, e timpul sa plec, daca nu vreau sa intarzii. Sasuke, vin acum…

Ninsoarea tine de cateva zile bune, iar imaginea Konohei este mirifica: seamana cu o ilustratie dintr-o carte cu povesti de Craciun pentru copii. Cativa ninja ajuta la deszapezirea strazilor principale, iar sunetul motoarelor de masini perturba foarte rar linistea care acopera intregul sat.
Cofetaria este foarte aproape de casa mea, asa ca ajung destul de repede. Nu am mai fost aici de cand eram mica, pe vremea cand mergeam alaturi de sora mea, Hanabi. Eu imi alegeam mereu inghetata de vanilie cu topping de capsuni, iar ea- prajitura de ciocolata. Ne intelegeam foarte bine atunci, cand nu eram intr-o competitie continua. Eram doar niste copii naivi si inocenti, care ne bucuram de fiecare clipa si de fiecare moment petrecut impreuna. Acum… totul s-a transformat in cateva amintiri frumoase, pe care le pastrez cu grija in suflet.
Si totusi… de ce a vrut Sasuke sa ne intalnim la cofetarie? El e genul de baiat retras, singuratic, care nu prea frecventeaza astfel de locuri publice. Mai ales ca scopul este acela de a vorbi despre un ucigas si nu prea cred ca ar vrea ca lumea sa ne auda conversatia. Situatia e destul de ciudata, dar… cine sunt eu sa judec? Dau din umeri resemnata in speranta ca imi voi alunga toate suspiciunile.
Un clinchet de clopotel se aude atunci cand intru in cofetarie. Nu s-a schimbat foarte mult: atmosfera e la fel de placuta ca in vremea copilariei mele, mesele rotunde, scaunele comode de culoare rosie, perdelele vesele cu model floral si tejgheaua cu o gama diversificata de dulciuri, de la inghetata, pana la briose cu ciocolata. Aproape toate mesele sunt ocupate, asa ca incerc sa-l caut cu privirea pe brunet. Observ cativa copii cu parintii lor, un grup de varstnici la o masa mai indepartata din colt, niste tineri Genini care chiulesc de la cursuri si fac glume pe seama celorlalti clienti si trei kunoichi, foste colege de la Academie, susotind si aruncandu-mi priviri pline de dispret probabil din cauza lui Sasuke.
El nu e aici.

Am intarziat eu prea mult? Nu cred: am plecat devreme de acasa. Atunci de ce m-a lasat balta? Sau poate, cine stie, a fost doar o gluma proasta si acum se amuza copios pe seama mea. Dar el nu e genul de baiat care ar face asa ceva. Kiba, poate ca da, dar Sasuke in niciun caz. Ce naiba s-a intamplat?
Ma indrept rapid catre tejghea si o intreb pe una dintre vanzatoarele pe care le cunoasteam:
- Buna, Akemi. Stii daca a trecut pe aici Sasuke Uchiha?
- Salut, salut, imi raspunde Akemi cu obisnuinta ei de a repeta unele cuvintele. Uchiha? zice mirata. Nu l-am vazut de foarte mult timp si, sincer, nici nu cred ca a intrat vreodata la noi in cofetarie. Ca veni vorba, nici tu, Hinata, nu ai mai fost de foarte, foarte mult timp. Ce mai face Hanabi?
- E bine. Esi sigura ca Sasuke nu a fost aici?
- Pentru numele lui Dumnezeu, Hinata, ti-am zis ca nu. Dar de cand esti tu atat de interesata de Uchiha? Iti place si tie de el? ma intreaba, afisand un zambet smecher.
Imi dau ochii peste cap si, in acelasi timp, aud un clinchet de clopotel din directia usii. Poate fi…
- Batranule Unkai, vad ca ati adus foarte repede lazile cu fructe! ii spune Akemi celui care a intrat.
Ma uit spre asa-numitul “batran Unkai”: un om scund, cu ochelari mici si rotunzi si parul alb, tuns scurt. In mod evident, nu el e cel pe care il caut.
Unkai ii spune foarte mandru lui Akemi:
- Hehe, sufletul meu e inca tanar. Nu te lasa influentata de aspectul meu. Inauntru se ascunde un barbat puternic si curajos, aflat in floarea varstei.
- Da, da, sunt sigura de asta, ii zice vanzatoarea. Daca tot va simtiti astazi asa de puternic, va rog duceti lazile in spate si veniti la mine dupa aceea sa va dau banii.
Unkai intra in incaperea destinata aprovizionarii cofetariei, iar eu imi continui discutia cu Akemi:
- Banuiesc ca nu mai sunt si alte cofetarii in Konoha, nu-i asa? o intreb descurajata.
- Din cate stiu eu, nu. Dar mai asteapta, poate Sasuke apare curand.
- Intr-adevar, e singura cofetarie… daca nu o mentionezi pe cea de langa resedinta Uchiha.
Eu si Akemi ne uitam surprinse spre directia celui care a vorbit: batranul Unkai.
- Resedinta Uchiha? exclam cu o doza de spreranta in glas.
- Exact. Pe vremuri, era o cofetarie foarte frumoasa acolo: gaseai torturi si vata pe bat cu un gust deosebit. Dar, o data cu arderea casei, a fost distrusa si ea. Am lucrat acolo o lunga perioada de timp. Tin minte ca intr-o zi…
- Multumesc foarte mult! Ne mai vedem, Akemi!
Ma indrept grabita spre iesire in timp ce aud un “Sigur, sigur” din partea vanzatoarei si fraza “Tinerii din ziua de azi- nu mai au rabdare nici doua secunde”, probabil venind de la Unkai.
Inca mai exista speranta, iar acum totul se leaga: din cate am auzit, resedinta Uchiha este distrusa si parasita, iar Sasuke m-a invitat acolo, fiind un loc linistit, unde putem discuta fara a fi intrerupti.
Intru rapid in padurea Konohei. Privind-o, rad in sila de ghinionul meu: fac ce fac si tot in acest colt de iad blestemat ajung. Dar nu e momentul sa ma gandesc la cele petrecute acum cateva saptamani: Sasuke probabil ma asteapta de foarte mult timp.
Inca de la o mare departare, pot observa gardul inalt, din lemn masiv care imprejmuieste mini-cartierul Uchiha. Pe masura ce ma apropii, peisajul devine din ce in ce mai infricosator, iar corpul meu traieste o senzatie ciudata: tremur, transpir si inima imi bate neobisnuit de neregulat.
In cele din urma, ajung in fata resedintei si raman in stare de soc.

Gardul nu e atat de inalt pe cat il credeam, doar portile principale au mai ramas din el. Cladirile, probabil zugravite in culori pastelate, au pete rosiatice imense care miros a sange. Ferestrele, acoperite cu un material negru si vechi nu mai lasa nici o raza de lumina sa patrunda inauntru. Usile sunt rupte in bucati mari si aruncate pe langa case. Observ cofetaria despre care imi povestea Unkai… sau ce a mai ramas din ea: cateva scanduri si pancarde colorate arse pe jumatate. In jur nu mai exista nici urma de iarba, de copaci si niciun animal nu indrazneste sa calce pe acest pamant. Ce ucigas a putut sa faca asa ceva?
Ce ma ingrijoreaza cel mai tare este ca nu-l vad pe Sasuke. Sunt mult prea speriata si confuza ca sa-mi activez Byakuganul. Imi simt palmele transpirate si intreagul peisaj parca se invarte in jurul meu. Incerc sa-mi mentin echilibrul, dar nu reusesc si cad la pamant. Scot un tipat infiorator, de disperare, in speranta ca ma va auzi cineva.
Si se pare ca a avut efec. Identific in intunericul padurii doi ochi rosii si o voce masculina, foarte cunoscuta, imi spune:
- Credeam ca nu mai vii.
Deci îmi place la nebunie... Dar să știi că am găsit o greșeală, probabil singura, dar nu vreau să fie totul perfect, trebuie să comentez ceva, nu. Deci greșeala este...frumose în loc de frumoase, probabil ți-a scăpat, dar acum mă simt rea și critic asta...
Acum să lăsăm "gigantica" greșeală la o parte și să-ți spun că ai făcut un capitol uimitor. De ce? Pentru că asta știi tu să faci, să impresionezi cititori cu capitolele tale. Ador cum descrie peisajele și sentimentele fetei. Îmi place că nu te bazezi prea mult pe dialog, și narațiunea este foarte faină.
Ce să mai spun, vreau cât mai repede nextu și aștept să văd cu ce îți vei mai uimi cititori.

Îmi doresc să vină cât mai repede, şi baftă la scris.:bye:
hello
pai, imi place noul capitol desi ne-ai lasat in mijlocul actiunii cand devenea interesaaant
ma bucur oricum ca o sa postezi capitolele mai des si ca esti plina de idei :D
despre capitol, vad ca folosesti si dialogul destul de mult in unele parti, totusi nu am nimic de comentat despre el, e bun, il stapanesti bine si il folosesti in cantitati rezonabile
actiunea imi place, nu-i grabita deloc, de fapt am fost dezamagita cand s-a terminat capitolul, eram prinsa si nu ma asteptam :))
descrierea e la fel de buna ca si in celalalte capitole, iar descrierea fizica cu cea a a trairilor interioare se impleteste armonos si frumos
deci, nimic de reprosat, sunt la fel de curioasa ca toti ceilalti care sunt personajele protagoniste ale fic-ului si ce cupluri o sa fie pana la sfarsit (nu ca mi-as dori sa se termine prea repede)
greselii, nu am vazut nici una, ar trebui sa invat de la tine sa lucrez mai ordonat :P
atat, ma bucur ca iti dai silinta si chiar iti iasa deci spor la scirs in continuare si vino cu next-ul cat mai repede :D (nu te presez, nu te presez)

bye bye
Hello, hello :*.
Long time, no see.
Stiu ca am promis ca voi publica mai des, dar am fost plecata mai mult decat planuisem. Dar ma voi revansa cu cel mai lung capitol de pana acum. Nu garantez ca e corectat in totalitate (vedeti si voi ca e 5 dimineata:))) si sper sa nu fi exagerat cu dialogul si detaliile.

Soo... va promit ca din capitolul 9 totul va deveni un pic mai... romance :>.
Btw, ficul meu a implinit un an de la prima postare zilele:)). Sper sa ma rezistati inca unul (ficul va avea in jur de 25 de capitole).
Multumesc mult pentru comentarii:*. Ma bucur ca imi apreciati munca :D.


pandora96: Ma bucur muuuult ca iti plac ideile mele si sper sa urmaresti in continuare ficul. Poate mai lasi si tu o parere, doua ;;).
tamoshiku: Eh, nu a venit chiar atat de repede. Mersi ca ai sesizat greseluta (am corectat-o din cate imi amintesc) si sper sa ramai o cititoare fidela. Iti astept in continuare criticile si parerile :].
andrra: Imi place sa va tin in suspaaaans >:). Cat despre cupluri, vor fi mai multe. Vei vedea daca citesti capitolele urmatoare.
stylish.lov3: Ma bucur ca iti place :]. Naruhina, Sasuhina? U’ll see soon :>.
PinkAngel: Voi publica mai des. It's a promise! Ficul urmareste dezvoltarea Hinatei si evident ca vor fi cateva cupluri. Vei vedea tu care :>.

Si cam gata cu introducerile. Enjoy!


Capitolul 8
Urme din trecut


Cu o mişcare mai mult forţată, îmi ridic încet capul spre cel care mi-a vorbit. Rămân înmărmurită la vederea chipului său şi am o senzaţie ciudată de déjà vu. Ochii lui inexpresivi şi roşii, cu o tentă subtilă de vişiniu, mă fixează cu privirea, în timp ce pielea sa albă ca fulgii de zăpadă ce zboară prin jurul nostru îmi aminteşte de cineva din trecutul meu recent. Imaginea demonului se creează încet-încet în mintea mea, iar eu tremur involuntar. Încerc să strâng cât de tare pot din ochi în speranţa stupidă ca voi uita măcar pentru câteva secunde de atacator. Nu reuşesc. Nu acum, când în faţa mea e Sasuke. Personajul-Malefic-Neindentificat şi Domnul-Atitudine seamană ca două picături de apă: una mai mare, iar cealaltă este copia ei perfectă în miniatură.
“De ce ai Sharinganul activat?” aş vrea să-l întreb, dar mă abţin cu gândul că aş putea să par penibilă. El parcă îmi citeşte gândurile şi, treptat, ochii săi redevin negri. Acel negru abisal, profund, care te poartă într-un univers încă nedesluşit. Surprinzător, linia buzelor lui se arcuieşte un pic la capete- în sfârşit, după o lungă perioadă de timp, Sasuke... zâmbeşte. Oare eu sunt motivul pentru care surâde?
- Mă bucur totuşi că ai venit, cu sau fără întârziere. Avem cam multe de discutat.
Expresia feţei sale capătă o urmă de îngrijorare şi teamă.
- De ce m-ai adus tocmai aici? încerc să subliniez cuvântul “tocmai”, dar tonul vocii mele sună mai iritat decât ar trebui.
Mă ridic de pe pământul umed şi îl privesc suspicioasă pe Sasuke.
- Nu am vrut ca Naruto sau altcineva din ehipă să afle unde suntem. Hai să zicem că am folosit un fel de limbaj codificat care se pare că a mers destul de bine. În plus, nu ai mai fost de mult timp aici... de pe vremea când ne jucam împreună. Aşa că mi s-a părut locul perfect.
Băiatul mă apucă de mâna dreaptă şi îşi împreunează degetele într-ale mele. Un gest simplu, şi totuşi foarte melancolic. Obişnuiam să ne ţinem de mână când eram mici şi să alergăm pe câmpiile cu păpădii din jurul casei mele ca să vedem cine ajunge primul la apus. Era o ambiţie pe atât de naivă, pe atât de frumoasă. În acea zi, eram îmbrăcată într-o rochiţă lungă şi diafană de culoare albă care parcă plutea în bătăile uşoare ale vântului în timp ce alergam, la fel ca şi părul meu brunet şi foarte lung pe vremea aceea. Ne uitam veseli unul în ochii celuilalt, ne ofeream reciproc câte un zâmbet sincer şi râdeam amândoi de fericire. Nu aveam mai mult de trei, poate patru anişori.
- Hinata, eşi bine? mă întreabă Sasuke destul de îngrijorat.
Eu doar aprob din cap şi îl privesc în treacăt pe băiatul pe care aproape nu îl mai recunosc. Este oare posibil să redevină acel Sasuke al meu? Faţă de el nu am nicio urmă de timiditate. Nu roşesc, nu simt cum bătăile inimii sunt mai dese ca atunci când vorbesc cu Naruto sau cu oricare alt băiat care mă salută sau mă întreabă lucruri mărunte. De ce? Pentru că sunt obişnuită cu Sasuke, prietenul meu cel mai bun din copilărie.

Ne aşezăm pe o buturugă din apropiere şi se instalează o linişte apăsătoare între noi. Prea apăsătoare. Amândoi vrem să aflăm răspunsurile la anumite întrebări, dar niciunul nu are curajul sau nici nu ştie cum ar trebui să înceapă discuţia. În cele din urmă, trag adânc aer în piept şi îl întreb pentru a doua oară:
- Ai un frate demult pierdut despre care nu mi-ai povestit?
El priveşte un punct fix de pe pământ şi îmi zice mai mult şoptit:
- Itachi. Itachi Uchiha.
Rămân uimită, dar îmi continui calmă interogatoriul.
- De ce nu mi-ai spus niciodată despre el?
- Când eram noi doi prieteni, fratele meu devenise deja un ANBU, aşa că pleca foarte des în misiuni. Şi nici nu eram foarte apropiaţi: el era mereu rece, distant, se vedea că ascunde un mare secret. Nu l-am mai văzut din ziua în care...
Îi privesc chipul îndurerat şi realizez că nu are amintiri prea plăcute.
- În care...? încerc să-l conving să mi se destăinuie.
- ... Mi-a ucis întreaga familie, membru cu membru, fără pic de milă. De ce?! Ca să-mi dovedească că el e cel mai puternic Uchiha! Apoi, a ars întrega reşedinţă şi doar pe mine m-a lăsat în viaţă. Hinata, şi-a bătut joc de mine, de sentimentele mele!
Demonul... nu mai poate fi numit demon. Mai degrabă monstru, ucigaş fără milă! Cum a putut să-i facă aşa ceva lui Sasuke, propriului său frate? Mă trec fiori reci pe şira spinării când mă gândesc la ce ar fi putut să-mi facă mie Itachi. Şi totuşi, sunt în viaţă.
- Oh, Sasuke, îmi pare rău! Chiar... chiar nu ştiam.
- Nu-i nimic, Hina. A trecut.
Sasuke se uită apoi la cerul întunecat şi adaugă sigur pe sine:
- Din ziua aceea am jurat să nu mai vărs nicio lacrimă şi să răzbun moartea părinţilor mei, iar scopul meu în viaţă a devenit acela de... a-l ucide pe Itachi.
Deşi puţin şocată de planurile sadice ale brunetului, rămân profund impresionată de hotărârea de care dă dovadă.
- Şi acum se pare că fratele tău malefic s-a întors în Konoha, murmur mai mult pentru mine.
- Da, dar nu din cauza mea.
- Atunci care e motivul? îl întreb curioasă pe Sasuke în timp ce îi citesc îngrijorarea pe chip.
El închide ochii pentru o secundă şi îmi răspunde:
- Tu.
- Poftim?! C-cred că glumeşti, nu?!
Încerc să asimilez informaţia, însă nu reuşesc. În cele din urmă, adaug disperată:
- Sasuke, nu înţeleg!
- El s-a luptat cu tine şi ţi-a testat abilităţile, corect?
- Da, dar…
Băiatul îmi întrerupe propoziţia şi deviază total de la subiect:
- Ai ştiut vreodată motivul pentru care părinţii noştri au vrut ca noi doi să ne căsătorim?

Ah, atât de multe amintiri prind contur acum în mintea mea.
Eu şi Sasuke ne-am cunoscut într-o după-amiază de vară în parcul de joacă. Mai bine spus, părinţii noştri ne-au făcut cunoştinţă. Prima mea impresie despre el? Un băiat de treabă, vesel, pus pe glume, total diferit faţă de cum e în prezent. Credeam că vom fi amici foarte buni pentru totdeauna. De-a lungul anilor, relaţia noastră de prietenie a evoluat: vorbeam despre micile noastre secrete, ne antrenam împreună şi ne vizitam din ce în ce mai des. Totul era atât de frumos între noi doi.
Într-o zi, Sasuke şi cu mine ne-am furişat pe holul de lângă biroul tatălui meu pentru a-i “spiona” pe ai noştri. Conversţia dintre clanurile Uchiha şi Hyuuga ne-a uimit pe amândoi, în special pe mine: am aflat că părinţii plănuiau de foarte mult timp căsătoria dintre mine şi brunet. Spre deosebire de Sasuke, nu am vrut să ascult restul discuţiei, aşa că am mers aproape fugind până la lacul de lângă casa mea. Îmi priveam tristă reflecţia în apa cristalină în timp ce mă gândeam la cât de puţin mă înţelegeau ai mei. Da, îl iubeam pe băiat, dar era o dragoste naivă, ca între fraţi.
Am refuzat să-l mai văd pe Sasuke, aşa că certurile dintre mine şi tatăl meu nu întârziau să apară. Până într-o zi când am aflat de la nişte vecini că familia lui Sasuke a murit într-un incendiu. De atunci, tatăl meu nu a mai pronunţat niciodată numele lui Uchiha, dar a devenit tot mai sever şi mai dur cu mine.
Am intrat apoi în primul an la Academia din Konoha. Toate colegele mele, fără nicio excepţie, au început să fie interesate de Sasuke. Într-adevăr, aspectul lui fizic era şi este al băiatului perfect, dar ele nu îl cunoşteau la fel de bine ca mine. În speranţa că cei din jurul meu mă vor accepta şi mă vor respecta mai mult dacă voi avea un “iubit cool”, am început să mă reataşesz de brunet, dar de data aceasta pe plan emoţional. Era o dragoste superficială, creată mai mult din iluzii, dar pe vremea aceea chiar credeam că-l plac. În plus, cheia inimii mele o avea şi încă o mai are un alt băiat.
Eram conştientă că aveam mai multe şanse la Sasuke decât oricare fată. Tânjeam după el cum tânjeşti după un lucru care ţi-a plăcut foarte mult în trecut, te-ai plictisit de el, iar acum vrei să-l recâştigi. Ca un trofeu sau o medalie olimpică. Cât de superficială am fost...
La sfârşitul primului an, s-a organizat o petrecere în pădurea satului, la un foc de tabără. Am crezut că era momentul perfect pentru a-i împărtăşi lui Sasuke sentimentele mele. El stătea, ca de obicei, retras de toţi ceilalţi colegi şi privea plictisit zâmbetele şi râsetele lor. Se schimbase atât de mult: era rece, inexpresiv şi părea mereu enervat de cei din jurul său. Înţelegeam că moartea familiei lui îl afectase, dar trecuseră ani buni de atunci. Într-un final, mi-am luat inima în dinţi, am mers în direcţia lui şi i-am zis tot ce aveam pe suflet. Sasuke a reacţionat contrar aşteptărilor mele: printre cuvinte urâte adresate mie şi familiei Hyuuga, se vedeam că era supărat de faptul că îl ignorasem complet pentru o lungă perioadă de timp. Orgoliul meu era mult prea mare pentru a-mi cere scuze, aşa că am început să ţipăm unul la altul până cănd am realizat că toţi colegii se holbau la noi miraţi. A fost de-a dreptul penibil. De atunci, nici măcar un simplu “Salut!” sau “Ce mai faci?” nu a mai spart tăcerea adâncă dintre noi. Până ieri...

- Hina, iar te-ai pierdut prin universul tău? mă întreabă Sasuke serios.
- Ah, scuze. Sunt doar foarte confuză. De ce te-ai legat tocmai de căsătorie?
- Crede-mă, m-am gândit toată noapte la Itachi, la trecutul meu, al nostru. Totul are o legătură... Tu nu ai ascultat conversaţia părinţilor noştri până la capăt. Ei nu insistau ca noi doi să ne căsătorim doar pentru “fericirea” noastră, era un plan mult mai elaborat: Hokage-sama a propus ca un moştenitor Hyuuga şi unul Uchiha să creeze arma supremă a satului, adică un copil cu abilităţi şi de Sharingan, şi de Byakugan. Cu alte cuvinte, copilul… nostru. Dar planul a căzut când părinţii mei au murit.
Îi ascult cu atenţie fiecare cuvânt şi, la sfârşit, rămân surpinsă: nu m-aş fi aşteptat nciodată la aşa ceva.
- De ce tocmai noi doi? Tu ai un frate, eu am o soră…
- Da, dar noi avem vârste apropiate. Imaginează-ţi un cuplu format din Itachi şi Hanabi. Cam ciudat, nu? În plus, fraţii noştri sunt consideraţi cei mai puternici din clan, iar...
-... Iar talentul lor nu ar trebui irosit, îi închei fraza în timp ce el doar aprobă trist din cap.
- Ok, înţeleg. Dar care-i faza cu Itachi? El ce rol joacă în toată povestea asta?
Nici nu reuşesc să pun bine întrebarea, că aud un zgomot ciudat în apropierea noastră. Presupun că cineva a căzut dintr-un copac. Dar cine?
- Sasuke?
El doar dă plictisit din umeri.
- Linişteşte-te, Hina. Poate că e numai un animal sălbatic stângaci. Revenind la Itachi, cred că scopul lui este acela de a crea arma supremă.
- Vrei să spui că eu... şi fratele tău... copil?
Sasuke aproape că râde la auzul presupunerii mele. Ah, ce n-aş da să-i mai aud măcar o dată râsul!
- Nu, nu! Din câte ştiu, Itachi a dezvoltat în ultimii ani nişte jutsuri interzise, aşa că sunt sigur că are alte metode. El te consideră uşor influenţabilă şi probabil te va mai căuta cât de curând. Hinata, eşti într-un pericol destul de mare.
Nu mi-e ruşine să plâng în faţa lui cu gândul la un viitorul meu nu prea frumos. Lacrimi asemea unor lăcrămioare pure îmi acoperă chipul, dar el le şterge cu grijă. Contactul dintre pielea degetului său arătător şi cea a feţei mele trezeşte în mine nişte fiori calzi, plăcuţi.
- Te rog, Hinata! Nu mai plânge! Vom găsi noi o portiţă de scăpare!
- Sasuke, îmi pare rău pentru tot! Am fost o mare proastă!
Îl îmbrăţişez cum nu am mai făcut-o de mult în timp ce Sasuke îmi mângâie cu mişcări uşoare spatele.
- Ce faceţi voi doi aici?
Tresar la auzul vocii inconfundabile. “Animalul sălbatic stângaci” este defapt un blondin cu ochi albaştri care ne priveşte confuz.


nu vrei sa sti cum arata fata mea la sfarsitul capitolului o.O :))
deci dupa mult timp ai venit cu un capitol care ne-a dat pe spate, cel putin pe mine
esti sadica :)), ca si mine, iti place sa ne ti in suspans :D
acum sa mai semene a comentariu: dialogul a fost destul de mult dar as zice ca nu fara rost, in plus se vede ca replicile au fost gandite
descrierea, aici nu am ce comenta :X:X
actiunea, frumoasa, deloc grabita, adica au fos mai mult amintiri si un moment de afectiune intre cei doi, ma bucur totusi ca sentimentele Hinatei pentru Sasuke sunt mai mult de prietenie decat altceva, si ar putea fi un lucru bun ca blondul i-a vazut impreuna :D
deci urmatorul capitol o sa fie mai romance, abia astept in cazul asta
asa ca pune-te sa scrii cat mai repede (nici o presiune :)))
ok, atunci te astept cu nextul :X:D
(cam multe mutricioare...)
Heii:*.

Scuze că am întârziat cu nextul, dar am avut o lipsă totală de inspiraţie. Nu e printre cele mai reuşite capitole, dar sper să vă placă :]!

andrra:Daaa, sunt sadică >:).Te mai aştept pe aici cu sfaturi şi păreri :].
PinkAngel: Yep, secvenţă SasuHina special pentru tine:*. Sper să rămâi o cititoare fidelă :*.
stylish.lov3: Faza de la sfârşit am gândit-o de la începutul capitolului pentru că voiam să vă las pe toţi în supans :>. Anyway... mă bucuuuuur mult de tot că îţi place >:D<.


Capitolul 9

O primă atingere, o primă speranţă



- N-Naruto?
Cuvântul desprins de pe buzele mele tremurânde sună mai mult ca o şoaptă, dar străpunge tăcerea dintre noi... trei. Închid ochii pentru o secundă cu gândul că totul este un alt vis stupid, şi nu o scenă penibilă la care participă cele mai importante două persoane din viaţa mea. Însă e prea târziu.
Băiatul care abia a apărut în peisaj se încruntă în timp ce îşi ţine mâinile încrucişate la piept. Îmi urmăreşte fiecare mişcare sau gest minor şi se uită sfidător la la mine şi la Sasuke. C-ce se întâmplă cu Naruto?! Niciodată nu l-am mai văzut aşa de... de mânios, de frustat. Îi urmăresc cu atenţie direcţia privirii: mâna mea... peste cea a lui Sasuke.

A interpretat totul greşit! Îmbrăţişarea şi întâlnirea dintre mine şi brunet nu au fost mai mult decât o refacere a prieteniei noastre! Simt o durere puternică în tot corpul, simt cum inima mea se sfâşie în mii de bucăţele. Bucăţele care, la rândul lor, devin doar nişte particule minuscule de praf.
- Te rog, Naruto, există o explicaţie!
Două- trei lacrimi îmi pătează delicat chipul. Le şterg rapid cu mâneca dreaptă a gecii şi încerc să ma abţin de la o altă repriză de plâns. În fond, scena dintre noi e deja destul de jenantă, aşa că nu vreau s-o transform într-o telenovelă lacrimogenă.
- Hinata, chiar nu e nevoie să te consumi.
Vocea seriosă şi dură brunetului mă surpinde. Mă uit în direcţia lui şi observ cum Sasuke îl priveşte plin de dezgust pe Naruto.
Pe un ton mai nervos, Uchiha continuă:
- Abilităţile tale de ninjutsu sunt cam slabe, să ştii. Nici măcar Tehnica Transformării nu-ţi iese prea bine. Aşa că renunţă la tot teatrul ăsta, Sakura.
- Poftim?!
Întrebarea mea seamăna mai mult cu un ţipăt isteric.
Falsul Naruto nu mai e la fel de sigur pe el ca înainte. Se teme. Îi pot citi frica în ochi, pe întreg chipul. Un nor de fum dens se ridică din direcţia lui şi învăluie peisajul, iar în locul blondinului apare Sakura, prietena mea cea mai bună.

O privesc surprinsă timp de câteva secunde. Dar uimirea s-a transformat în şoc, iar şocul în mânie. Acum înţeleg comportamentul lui “Naruto”: el nu era gelos pe Sasuke, el era gelos pe mine.
Încerc să fiu oarecum calmă şi să nu trag concluzii pripite, aşa că o întreb:
- Sakura, ce cauţi aici?
- Hina, chiar îmi pare rău... Ştiam că tu şi Sasuke vă întâlniţi ... şi... te-am urmărit. Scuze.
Îi ascult scuzele jalnice şi explicaţiile fără sens. Poate că acum rozalia pare neajutorată şi inocentă, dar am presimţirea că nu este deloc sinceră. Ea crede că îi pot ierta orice greşeală, dar nu mai suport felul în care se comportă cu mine, cum profită de slăbiciunile mele.
- E chiar atât de important Sasuke?! Nici măcar nu e interesat de tine! Nu îl cunoşti, nu ştii cum gândeşte. Eşti atât de superficială, Sakura... Îţi place doar fizicul lui şi nimic mai mult! Şi sunt sătulă de felul în care mă tratezi! Te-ai transformat în Naruto doar ca să-mi răneşti sentimentele, să mă faci să sufăr. Un fel de răzbunare pentru că ţi l-am furat pe dragul de Sasuke, nu-i aşa?
Cred că este printre primele dăţi când vorbesc aşa de hotărâtă şi sigură pe mine. Brunetul mă priveşte uluit şi mândru în acelaşi timp, în timp ce Sakura doar îşi înclină descurajată capul spre pământ.
Continui pe acelaşi ton ferm:
- Mereu am stat în umbra ta, te-am împins de la spate, te-am ajutat să evoluezi. Iar tu ştii doar să profiţi de punctele mele slabe. După ce ai reuşit să pierzi prietenia cu Ino din cauza lui Sasuke, nici noi nu mai suntem prietene. Şi ghici de ce? Din cauza iluziilor tale stupide şi a obsesiei pentru un băiat. Felicitări, scumpo. Şi, ca să te fac mai fericită, eu şi Sasuke nu suntem decât amici vechi.
- Hinata, stai! Eu doar...
Dar imediat ce îmi termin aşa-zisul discurs, fug înapoi spre sat cu o viteză uluitoare. E deja prea multă presiune pentru o singură zi: m-am împăcat cu cel mai bun prieten şi m-am certat cu cea mai bună prietenă. În plus, povestea lui Itachi încă mă afectează.
Ajung la lacul de lângă reşedinţa Hyuuga, singurul loc unde mă pot relaxa şi îmi pot clarifica sentimentele. O mică întindere de apă cristalină, acum îngheţată, în inima unei păduri nu prea dese de stejar formează micul meu colţ de Rai. Copacii din jur sunt acoperiţi de un strat fin de zăpadă şi îmi amintesc de vata de zahăr din copilărie. Îmi place albul acesta pur, specific iernii. Îmi dă un sentimentent de profundă siguranţă.
Mă aşez pe o buturugă la margine lacului şi privesc visătoare cerul întunecat, zugrăvit ici-colo de nori cenuşii. Uneori îmi doresc să fiu doar un simplu nor. Să nu am nicio grijă, să plutesc veselă peste întrega planetă şi să mă las purtată de val. În schimb, sunt o fiinţă umană, un biet atom, un fir de praf uitat undeva, în propriul meu univers. Deseori mă întreb care este sensul vieţii, motivul pentru care noi, oamenii, trăim. Majoritatea persoanelor afirmă că este acela de a iubi. Da... este frumos să iubeşti. Dar cred că e şi mai frumos să fii iubit.
Încă resimt furia provocată de cearta cu Sakura şi mă întreb dacă nu am fost prea dură cu ea. Faza cu iluziile stupide şi obsesia pentru un băiat a sunat cam ironic. Oare eu nu mă regăsesc perfect în ea? Poate că rozalia exagerează, dar măcar persoana pe care o iubeşte este conştientă de sentimentele ei. În schimb, eu îl iubesc sincer, dar nu am avut niciodată curajul necesar să-i mărturisesc, nu ştiu cum ar reacţiona.
Mă uit tristă la reflexia mea pe suprafaţa lină a gheţii, însă nu sunt singură acolo. O siluetă foarte cunoscută se contureză treptat, iar eu îi observ trăsăturile feţei şi acei ochi albaştri inconfundabili.
- De ce naiba ai venit? Sunt foarte supărată şi nervoasă acum, înţelege! îi spun, fără a mă uita la chipul lui.
- S-scuze, Hinata. Păi, ce am făcut greşit?
Acea voce îmi răspunde pe un ton confuz. E chiar el?
- Ah, îmi pare rău, Naruto, te-am încurcat cu altcineva! Scuze, am avut o zi complicată. Tu ce mai faci?
Se pare că furia are un efect benefic asupra mea. Deşi inima îmi bate de două ori mai repede, eu nu mă simt deloc intimidată şi sunt sigură că tenul şi obrajii mei au culoarea lor obişnuită.
- Eu bine, am avut o zi grea de antrenament. Sakura şi inteligentul ăla de Sasuke au lipsit, aşa că Kakashi-sensei mi-a arătat cânteva jutsuri noi. Foarte tare, nu?
Eu aprob din cap şi îl întreb suspicioasă:
- Şi cum de ai ajuns tocmai aici?
- Vin la lac foarte des, mă relaxeză locul ăsta. Îmi place foarte mult.
- Mai mult decât standul cu ramen?
Băiatul surâde uşor şi îmi zice:
- Nu, nimic nu se compară cu un bol de ramen de la Ichiraku! Sau poate două boluri…
Chicotesc discret când îi aud răspunsul. Un dialog atât de simplu cu Naruto îmi înveseleşte întreaga zi, iar prezenţă lui mă face să mă simt fercită şi protejată. Dar gândul la Itachi, acea bestie care mă pândeşte din întuneric, îmi distruge zâmbetul şi buna-dispoziţie.
- Tu nu pari ok. Hinata, ce ai păţit? Eşti în regulă?
Îi aud vocea bâlbâită şi îi privesc uimită chipul îngrijorat. În timp ce ne uităm unul la altul şi menţinem un contac vizual intens, Naruto îşi pune timid mână pe umărul meu stâng.
daca e din lipsa inspiratiei te scuzam :))
pai, e un capitol bun, parca asteptam mai mult de la tine la partea cu descrierea dar e doar capitolul 9 deci mai ai timp sa te revansezi
acum sa fiu mai explicita, ai descris mai mult sentimentul de relaxare si putina visare decat sentimentele ce le avea Hina in unele parti (la inceput cand la vazut pe Naruto, cand sa transformat in Sakura, aceea furie, dezamagire, tristete etc... si la sfarsit, a fost mai bine dar...)
sa nu ma intelegi gresit, descrierea Este buna doar ca in comparatie cu ce ne-ai aratat ce poti in alte capitole parca nu mi-ai transmis sentimentele ei atat de bine
dialogul, a fost bun, te folosesti de el doar atat cat ai nevoie in general, deci nu o sa ma leg de parte asta
atiunea, nu este grabita (la tine nu a fost niciodata), in plus, atrage, e bine sa faci cititorul mereu curios de ce va urma in urmatorul capitol, in felul asta ii vei transforma de asemenea in cititori fideli

te astept cu nextul :X si sper ca nu te-a suparat comentariul in vreun fel :|

bye bye
Heii :3

Se pare ca am aterizat si eu pe aici, am aterizat intr-un loc placut, in Hawaii pe timp de iarna:X e posibil?
Vreau sa mentionez ca ti-am urmarit ficul de mult, dar nu ti-am lasat com pentru ca nu m-am simtit in stare -_|| da, stiu! Scuza mea e mai rea decat a lui Sakura dar serios sunt o uituca si acum ma intreb, se primeste com-ul? ;;)

Din nou suspans?! Cred ca vrei sa ne prajesti ca daca ne mai tii mult devenim aramii ,citiitori aramii, ne luam offtic pentru toamna, cenusiu, aramiu spre negru, ne innegrim rau de tot =))

Acum o parere despre tot ficul, va fi greu dar sa vedem ce iese:
Descriere: hmm, stai bine aici, sentimente sunt, a imprejurimilor este de asemenea. Stai bine la acest capitol, mult mai bine decat mine si folosim acelasi personaj, te superi daca te iau drept model? :o3
Dialog: stau cel mai rau la comentariile despre dialog, deoarece il folosesc prea des, in vorbire adica:)) si totusi nu-mi pare ceva rau la el, adica se imbina frumos cu naratiunea si descrierea nu prea am ce zice.
Actiune: Pare destul de stabilita, m-am prins ca-i vorba despre viata ei dar care ar fi, defapt, subiectul acestui fic? Bine, m-am prins ca-i Hinata si ca-i indragostita de Naruto si ca s-a impacat cu Sasuke dar altceva adica subietul, problema si misteriu sau ceva de genu' ? E Itachi? Si daca nu-i atunci inseamna ca inca nu l-ai introdus sau cum?

Eh, cam atat am avut de zis. Scuze daca te-am suparat dar chiar nu am inteles. Defapt daca ma gandesc mai bine nici eu nu mi-am clarificat lucrul asta deci nu-s mai buna decat tine. Defapt nici nu te ajung si nici nu inteleg prea bine lucruri, cred ca-i normal sa pun niste intrebari ciudate si probabil fara sens ^^"
Ma rog, iar indrug lucruri fara sens, spor la scris. Ma anunti, te rog, daca ai timp?

Bye Bye :bye: