18-02-2013, 10:58 PM
@yaoi maniac
Sfatul meu, pe care poti sa-l iei sau nu in considerare, este sa ramai la filologie. Este adevarat ca prin terminarea unui profil real, teoretic, o sa ai mai multe "portite", dar, totodata, daca esti la un profil real, iar materiile ce tin de specializarile aferente nu se lipesc de tine, deci nu le poti folosi intr-o viitoare cariera, o sa regreti amarnic.
De ce zic asta? Pentru ca desi examenul de BAC la real nu este unul greu, ci unul mediocru, cere, insa, niste cunostine, o putere de conexiune logica a datelor. Nu numai ca ar trebui sa apelezi la meditatii pentru a acoperi lacunele, dar iti trebuie si un efort suplimentar in a invata ceva ce nu iti place.
Tu zici ca in generala matematica ti s-a parut grea si nici celelalte materii legate de profilul real nu te incanta, iar ceea ce se face in liceu nu numai ca e la un nivel mult peste generala, dar este si un volum mai mare de munca. Din clasa a 11-a nu ai numai cel putin 4 ore de matematica (depinde daca esti bilingv/intensiv o lb. straina), dar ai si 4 ore de informatica, 3 de fizica si tot asa.
Asadar aceasta motivatie, ca ma duc la real pentru ca am mai multe portite, nu stiu cat te va bucura ulterior.
Daca esti foarte buna pe un anumit lucru, iti poti crea singura oportunitati. Sunt putine facultati acum care sa-ti asigure un loc de munca la terminarea lor.
Ziceai de alegerea unui profil economic... nu stiu cat de benefica ar fi. Daca doresti sa urmezi o facultate ce tine de economie, o poti face si daca ai terminat filologia, doar ca trebuie tras putin pentru admitere si la cateva materii in sesiuni, dar nimic fenomenal.
Sper ca mesajul meu te-a ajutat cu ceva.