AnimeZupCăutare

Broken rose

Acest fic este o parte inspirata din viata mea, dar in mare parte este original.Sper sa va placa si paote lasati si un comm sa stiu ca nu muncesc degeaba. Multumesc si lectura placuta.

Broken Rose

Capitolul 1

Afara ploua neincetat. Picaturile stravezii si reci imi bat puternic in geam, iar eu privesc uimita si nepasatoare toata priveslistea sumbra si trista. Cerul e suparat si innorat. Plange cu atata frustrare si se varsa pe pamant cu o furie extrema. Vad ca acum incepe sa tune si sa fulgere. Linii albastre si conturate insotite de zgomote lumineaza cerul .
Totul in jurul meu e racoare si liniste. Pe masa de langa mine, sta un trandafir rosu ofilit. Camera este asa de mare incat pare sa ma inghita si sa ma pierd in ea. O odaie patrata mobilata doar cu un pat pe mijloc bine aranjat cu o cuvertura de matase galbena. In fata patului se afla geamul gol la care stau eu incremenita. In dreapta mea am masa care are si o oglinda deasupra ei placata cu rama de argint. In oglinda se vede reflexia sifonierului meu de cires care face umbra langa mine.
Ma uit fara sa vreau la trandafir, apoi imi ridic privirea in oglinda si-mi vad ochii caprui care sunt destul de patrunzatori si seriosi, fata ovala si albicioasa, buzele groase si rosiatice. Genele sunt incarcate de rimel, iar bretonul imi sta pe frunte.
Parul ciocolatiu mi-l prinsesem inca de dimineata sus si imi venea pana la solduri desfacut.
Imi trec mana prin breton si ma stramb in oglinda. Apuc, pe urma trandafirul, insa cand il ridic putin cateva petale insagerate cad ramanand absolut gol, doar stamina si bulbul de polen. Pana si mirosul era a ceva uscat. In acea furtuna, am deschis fereastra si plina de sila am aruncat tulpina de la etajul doi al casei direct in iarba. Cata raceala trebuie sa am pentru persoana pe care mi l-a dat!
Peste cateva clipe ma simt intrerupta de un ciocanit brutal in usa camerei mele. Se deschide si in crapatura apare o satena inalta si subtirica imbracata in stil gotic. Ochii ei negrii erau machiati cu negru intunecos si lucios, buzele subtirele, nasul carn. Avea parul pana la nivelul sanilor si perfect drept. Pe ambele maini avea cate 3 inele zorzonate. Pieptul era acoperit de un tricou rosu cu galben cu impremeuri copilaresti , o fusta neagra cu volane si colanti stransi pe picior negri. Ea se apropie cu teama de mine.
- Ce vrei Olivia? o intreb eu curioasa si rece.
- Avem treaba, Denissu! Iar tu stai aici singura si bocesti! Timpul ne preseaza fato! Daca vrei ca visul nostru sa se implineasca trebuie sa te zbati si daca stai aici si plangi nu faci nimic!
Cuvintele ei nu ma impresionau, dar cuvantul ''plange'' imi intepase amar sufletul de parca inghitisem otrava. Eu eram o fire dura si nu plangeam de multe ori fizic. Refuzam sa fac asa ceva.
- Si daca vrei sa stii! Stau aici si-mi planific miscarea! N-am nevoie nici de ajutorul tau, nici al Bodo, nici al nimanui! S-a inteles!?
- Bine Denissu! Da-i cu piciorul la o sansa de a iesi din mizeria asta, de a ajunge cineva! O stea, o valoare! se ratoi Olivia la mine in timp ce mai avea putin si suspina.
- Pentru ce sa devin o stea? Pentru ca altii sa ma critice ca nu sunt perfecta, sa-mi caute defectele! Revino-ti Olivia! Lumea s-a schimbat, iar eu nu am incredere in ea! zic eu repezita in timp ce ma ridic prinvind-o aprins in ochi pe fata.
- Atunci sa ramai asa...un nimic!
Suparata dupa aceasta replica, Olivia pleca din camera trantindu-mi usa in nas. Gestul ei nu m-a impresionat cu nimic, dar replica sa mi-a cam dat de gandit. Desi am fost nascuta in zi mare si am talente, lumea, de invidie ,le crede defecte, iar pe mine ma coboara si ma indeamna sa ma retrag intr-o lume a mea. Imi trec mana prin par, apoi ma arunc in pat cuprinzand perna intr-o duioasa imbratisare. Fata Oliviei si seriozitatea ei precum si dorinta de a face ceva este incredibila. Eu n-am puterea ei. Eu sunt eu...
O lacrima amara mi se strecoara printre ploape si coboara pe obraz in jos pana cade pe mana. Culmea, e rece!
Pana si perlele lacrimare sunt reci ca gheata. Poate ca are dreptate sau poate nu.
Ma ridic si-mi sterg obrazul. Realizez ca ploaia s-a oprit si deschid fereastra. Pomii varsa de pe frunzele lor numai lacrimi de roua. Cerul pare ca incepe sa se limpezeasca, dar sufletul meu inca e in furtuna. Ma uit pe iarba si vad trandafirul plouat. Era cel pe care mi-l daruise Bodo de ziua mea! Iar eu l-am distrus. Repezita ma avant pe usa, merg pe hol si cobor scarile casei galagios. Olivia statea in living, pe canapea inghenungheata tinandu-si capul in poala si fiind in continuare suparata pe mine. Eu atunci ma apropii de ea si ii pun usor mana pe umar. Ea imi respinge gestul cu brutalitate.
-Olivia asculta-ma! Daca tu vrei sansa asta profita de ea, eu nu! Imi pare rau!
Intoarce privirea jumatate incantata jumatate dezamagita.
- Asta nu mai e un vis daca tu nu ma ajuti sa-l indeplinesc! Vreau sa-l indeplinim impreuna!
Denissu Starlight a scris (08.05.2010 20:53) ↗:
Broken Rose

Capitolul 1

Afara ploua neincetat. Picaturile stravezii si reci imi bat puternic in geam, iar eu privesc uimita si nepasatoare ~ti se pare ca sunt bine?~ toata priveslistea ~ privelistea~ sumbra si trista. ~ daca ai spus sumbra ce rost mai are si trist?~ Cerul e suparat si innorat.~ "suparat si inorat"... innorat nu-si mai are locul daca deja spui suparat. Putea fi suparat daca era senin?~ Plange cu atata frustrare si se varsa pe pamant cu o furie extrema. Vad ca acum incepe sa tune si sa fulgere. Linii albastre si conturate insotite de zgomote lumineaza cerul si ma sperie.
Totul din jurul meu e racoare si liniste.~ suna ridicol. schimba!~ Pe masa de langa mine, sta un trandafir rosu ofilit. Camera este asa de mare incat pare sa ma inghita si sa ma pierd in ea. O odaie patrata mobilata doar cu un pat pe mijloc bine aranjat cu o cuvertura de matase galbena. In fata patului se afla geamul gol la care stau eu incremenita. In dreapta mea am masa care are si o oglinda deasupra ei placata cu rama de argint. In oglinda se vede reflexia sifonierului meu de cires care face umbra langa mine. ~ care face umbra langa mine. Hmm, nu-mi place ca si context.~
Ma uit fara sa vreau la trandafir, apoi imi ridic privirea in oglinda si-mi vad ochii caprui care sunt destul ~ "destul" nu-si are rostul aici, deci il poti scoate.~ de patrunzatori si seriosi, fata ovala si albicioasa, buzele groase si rosiatice. Genele sunt incarcate de rimel, iar bretonul imi sta pe frunte. ~ poate bretonul sta altundeva decat pe frunte?~
Parul ciocolatiu mi-l prinsesem inca de dimineata sus ~ puteai fi mai explicita aici.~ si imi venea pana la solduri desfacut.
Imi trec mana prin breton si ma stramb in oglinda. Apuc, pe urma trandafirul, insa cand il ridic putin cateva petale insagerate ~ insangerate~ cad ramanand absolut gol ~ cum ramane absolut gol daca tu ai mentionat "cateva"?~, doar stamina si bulbul de polen. Pana si mirosul era a ceva uscat. In acea furtuna, am deschis fereastra si plina de sila am aruncat tulpina de la etajul doi al casei direct in iarba. Cata raceala trebuie sa am pentru persoana pe care mi l-a dat! ~ era clar odata ce l-a aruncat atat de indiferenta~
Peste cateva clipe ma simt intrerupta ~ asta chiar suna foarte ridiol. Parca ma zgarie cand il citesc.~ de un ciocanit brutal in usa camerei mele. ~ nu era absolt necesar " camerei mele", se intelegea de la sine.~ Se deschide si in crapatura apare o satena inalta si subtirica imbracata in stil gotic. Ochii ei negrii erau machiati cu negru intunecos si lucios, buzele subtirele, nasul carn. Avea parul pana la nivelul sanilor si perfect drept. Pe ambele maini avea cate 3 inele zorzonate. Pieptul era acoperit de un tricou rosu cu galben cu impremeuri ~ imprimeuri~ copilaresti , o fusta neagra cu volane si colanti stransi pe picior negri. Se apropie ea cu teama de mine. ~ tu realizezi cat de urat suna? scoate acel "ea", nu-si are absolut de loc rostul.~
- Ce vrei Olivia? o intreb eu curioasa si rece. ~ acel "rece" da impresia de indiferenta si nepasare, dar daca faci legatura cu acel " curioasa" sunt deja in ceata~
- Avem treaba, Denissu! Iar tu stai aici singura si bocesti! Timpul ne preseaza fato! Daca vrei ca visul nostru sa se implineasca trebuie sa te zbati si daca stai aici si plangi nu faci nimic!
Cuvintele ei nu ma impresionau, dar cuvantul ''plange'' imi intepase amar sufletul de parca inghitisem otrava. Eu eram o fire dura si nu plangeam de multe ori fizic. Refuzam sa fac asa ceva.
- Si daca vrei sa stii! Stau aici si-mi planific miscarea! N-am nevoie nici de ajutorul tau, nici al Bodo, nici al nimanui! ~ fraza asta, dintr-un motiv necunoscut, ma sperie.:|~ S-a inteles!?
- Bine Denissu! Da-i cu piciorul la o sansa de a iesi din mizeria asta, de a ajunge cineva! O stea, o valoare! se ratoi Olivia la mine in timp ce mai avea putin si suspina.
- Pentru ce sa devin o stea? Pentru ca altii sa ma critice ca nu sunt perfecta, sa-mi caute defectele! Revino-ti Olivia! Lumea s-a schimbat, iar eu nu am incredere in ea! zic eu repezita in timp ce ma ridic prinvind-o ~ privind-o~ aprins in ochi pe fata. ~ fraza asta mi-a placut. Simplu, la obiect, realist. Felicitari~
- Atunci sa ramai asa...un nimic!
Suparata dupa aceasta replica, ~ mai bine mergea "suparata pe atitudinea mea..."~ Olivia pleca din camera trantindu-mi usa in nas. Gestul ei nu m-a impresionat cu nimic, dar replica sa mi-a cam dat de gandit. Desi am fost nascuta in zi mare si am talente, lumea, de invidie ,la crede defecte, iar pe mine ma coboara si ma indeamna sa ma retrag intr-o lume a mea. Imi trec mana prin par, apoi ma arunc in pat cuprinzand perna intr-o duioasa imbratisare. Fata Oliviei si seriozitatea ei precum si dorinta de a face ceva este incredibila. Eu n-am puterea ei. Eu sunt eu...
O lacrima neastamparata ~ "neastamparata"...cam duce la copilarie, iar momentul acesta chiar nu are lagatura cu asa ceva. E dramatic, e trist...cum poti adauga "neastamaparata"!?~ mi se strecoara printre ploape si coboara pe obraz in jos pana cade pe mana. Culmea, e rece!
Pana si perlele lacrimare sunt reci ca gheata. Poate ca are dreptate sau poate nu.
Ma ridic si-mi sterg obrazul. Realizez ca ploaia s-a oprit si deschid fereastra. Pomii varsa de pe frunzele lor numai lacrimi de roua. Cerul pare ca incepe sa se limpezeasca, dar sufletul meu inca e in furtuna. ~ inca un lucru care m-a atins. O expimare pura si un inteles apreciabil.~ Ma uit pe iarba si vad trandafirul plouat. Era cel pe care mi-l daruise Bodo de ziua mea! Iar eu l-am distrus. Repezita ma avant pe ~spre~ usa, merg pe hol si cobor scarile casei galagios. Olivia statea in living, pe canapea in capul in poala ~ nu am inteles aici.~ suparata pe mine. Eu atunci ma apropii de ea si ii pun mana usor ~ invers suna mai bine "usor mana"~ pe umar. Ea imi respinge gestul cu brutalitate.
-Olivia asculta-ma! Daca tu vrei sansa asta profita de ea, eu nu! Imi pare rau!
Intoarce privirea jumatate incantata jumatate dezamagita.
- Asta nu mai e un vis daca tu nu ma ajuti sa-l indeplinesc! Vreau sa-l indeplinim impreuna!...

Ai grija data viitoare. Ideea e destul de interesanta dar ai multe greseli de exprimare.
Bafta in continuare si multa inspiratie!
Heya(*.*)
Cum am promis sunt aici. Nu am mare lucru de spus, insa sunt unele chestii care m-au deranjat.
Denissu Starlight a scris (08.05.2010 20:53) ↗:
Acest fic este o parte inspirata din viata mea, dar in mare parte este original.Sper sa va placa si paote lasati si un comm sa stiu ca nu muncesc degeaba. Multumesc si lectura placuta.

Broken Rose

Capitolul 1

Afara ploua neincetat. Picaturile stravezii si reci imi bat puternic in geam, iar eu privesc uimita si nepasatoare-nu poti fi uimita si nepasatoare in acelasi timp- toata priveslistea-privelistea- sumbra si trista. Cerul e suparat si innorat - cele doua epitete nu isi au locul in acelasi context- . Plange cu atata frustrare si se varsa pe pamant cu o furie extrema. Vad ca acum incepe sa tune si sa fulgere. Linii albastre si conturate insotite de zgomote lumineaza cerul si ma sperie. -fraza asta a sunat cam nasol, suna mai bine daca nu adaugai "si ma sperie"-
Totul din jurul meu e racoare si liniste - nici aici cele doau cuvinte nu se potrivesc_-. Pe masa de langa mine, sta un trandafir rosu ofilit. Camera este asa de mare incat pare sa ma inghita si sa ma pierd in ea- mi-a placut fraza asta:>-. O odaie patrata mobilata doar cu un pat pe mijloc bine aranjat cu o cuvertura de matase galbena. In fata patului se afla geamul gol la care stau eu incremenita. In dreapta mea am masa -parca spuneai ca e mobilata decat cu un pat:|- care are si o oglinda deasupra ei placata cu rama de argint. In oglinda se vede reflexia sifonierului meu de cires care face umbra langa mine.
Ma uit fara sa vreau la trandafir, apoi imi ridic privirea in oglinda si-mi vad ochii caprui care sunt destul de patrunzatori si seriosi, fata ovala si albicioasa, buzele groase si rosiatice. Genele sunt incarcate de rimel, iar bretonul imi sta pe frunte. - bretonul mereu sta pe frunte, ai grija la pleonasme-
Parul ciocolatiu mi-l prinsesem-aici ai folosit un verb la trecut, mai sus ai folosit verbe la prezent- inca de dimineata sus si imi venea pana la solduri desfacut.
Imi trec mana prin breton si ma stramb in oglinda. Apuc, pe urma trandafirul, insa cand il ridic putin cateva petale insagerate-insangerate- cad ramanand absolut gol, doar stamina si bulbul de polen. Pana si mirosul era a ceva uscat. In acea furtuna, am deschis fereastra si plina de sila am aruncat tulpina de la etajul doi al casei direct in iarba. Cata raceala trebuie sa am pentru persoana pe care mi l-a dat!
Peste cateva clipe ma simt intrerupta - "ma simt intrerupta", a sunat banal- de un ciocanit brutal in usa camerei mele. Se deschide si in crapatura apare o satena inalta si subtirica imbracata in stil gotic. Ochii ei negrii erau machiati cu negru intunecos si lucios, buzele subtirele, nasul carn. Avea parul pana la nivelul sanilor si perfect drept. Pe ambele maini avea cate 3 inele zorzonate. Pieptul era acoperit de un tricou rosu cu galben cu impremeuri copilaresti , o fusta neagra cu volane si colanti stransi pe picior(,) negrii. Se apropie ea cu teama de mine. -aici iar a sunat banal, "se apropie ea":|-
- Ce vrei Olivia? o intreb eu curioasa si rece.- nu poti fi curioasa si rece in acelasi timp. Daca esti rece insemna ca nu iti pasa-
- Avem treaba, Denissu! Iar tu stai aici singura si bocesti! Timpul ne preseaza fato! Daca vrei ca visul nostru sa se implineasca trebuie sa te zbati si daca stai aici si plangi (,) nu faci nimic!
Cuvintele ei nu ma impresionau, dar cuvantul ''plange'' imi intepase amar sufletul de parca inghitisem otrava. Eu eram o fire dura si nu plangeam de multe ori fizic. Refuzam sa fac asa ceva.
- Si daca vrei sa stii! Stau aici si-mi planific miscarea! N-am nevoie nici de ajutorul tau, nici al Bodo, nici al nimanui! S-a inteles!?-?!-
- Bine Denissu! Da-i cu piciorul la o sansa de a iesi din mizeria asta, de a ajunge cineva! O stea, o valoare! - din nou mi se pare ca a sunat banal- se ratoi Olivia la mine in timp ce mai avea putin si suspina.
- Pentru ce sa devin o stea? Pentru ca altii sa ma critice ca nu sunt perfecta, sa-mi caute defectele! Revino-ti Olivia! Lumea s-a schimbat, iar eu nu am incredere in ea! zic eu repezita in timp ce ma ridic (,) prinvind-o aprins in ochi pe fata.
- Atunci sa ramai asa... (space) un nimic!
Suparata dupa aceasta replica, Olivia pleca din camera trantindu-mi usa in nas. Gestul ei nu m-a impresionat cu nimic, dar replica sa mi-a cam dat de gandit. Desi am fost nascuta in zi mare si am talente, lumea, de invidie ,la crede defecte, iar pe mine ma coboara si ma indeamna sa ma retrag intr-o lume a mea. Imi trec mana prin par, apoi ma arunc in pat cuprinzand perna intr-o duioasa imbratisare. Fata Oliviei si seriozitatea ei precum si dorinta de a face ceva este incredibila. Eu n-am puterea ei. Eu sunt eu...
O lacrima neastamparata mi se strecoara printre ploape si coboara pe obraz in jos pana cade pe mana.- lacrima mi se pare a fi ceva trist, insa cuvantul "nestamparata" a schimbat subiectul si a sunat cam urat- Culmea, e rece!
Pana si perlele lacrimare sunt reci ca gheata. Poate ca are dreptate (,) sau poate nu.
Ma ridic si-mi sterg obrazul. Realizez ca ploaia s-a oprit si deschid fereastra. Pomii varsa de pe frunzele lor numai lacrimi de roua. Cerul pare ca incepe sa se limpezeasca, dar sufletul meu inca e in furtuna. Ma uit pe iarba si vad trandafirul plouat. Era cel pe care mi-l daruise Bodo de ziua mea! -inainte de "iar" nu se pune punct- Iar eu l-am distrus. Repezita ma avant pe usa, merg pe hol si cobor scarile casei galagios. Olivia statea in living, pe canapea in capul in poala suparata pe mine. Eu atunci ma apropii de ea si ii pun mana usor pe umar. Ea imi respinge gestul cu brutalitate.
-Olivia asculta-ma! Daca tu vrei sansa asta profita de ea, eu nu! Imi pare rau!
Intoarce privirea jumatate incantata jumatate dezamagita.
- Asta nu mai e un vis daca tu nu ma ajuti sa-l indeplinesc! Vreau sa-l indeplinim impreuna!... (fara puncte de suspensie aici)

Dupa cum ai observat, nu am avut mult de comentat. Ti-am spus in principal lucrurile care m-au deranjat cel mai mult. In rest totul este okey, descrii cat de cat bine, dar vreau si mai mult. Sunt sigura ca poti face asta. Greseli de tastare nu ai avut foarte multe, decat doua sau trei, ceea ce este bine si ma bucur ca scrii ingrijit. Ideea mi se pare originala si destul de draguta, insa nu am inteles-o in totalitate. Este cumva inspirata din viata ta?
Am uitat sa`ti spun ca incurci timpurile verbelor. Si eu am facut`o, dar acum "m-am lasat" de asta. Sper sa faci si tu asta.
Vocabularul tau este bunicel, insa daca ai citi mai multe carti/ ficuri ti-ai putea dezvolta vocabularul si ai putea face descrieri mult mai elaborate. Sincera sa fiu, descrierea ta mi se pare cam fortata si uneori ai o exprimare trasa de par. Ai grabit actiunea; mi se pare ca lucrurile s-au intamplat prea repede. Plus ca personajul principal, Denissu nu este foarte detaliat, sper ca in urmatoarele capitole sa aflam mai multe despre ea.
Astept capitolul urmator si repede!

Ja ne`, dear!
Multumesc de commuri si Hiroko cand ma refeream la breton pe frunte faceam referire la faptul ca bretonul acopera fruntea. Stii ca sunt mai multe feluri: in trepte, in parti etc. Oricum si eu nu mam exprimat bine. Voi incerca sa tin cont de sfaturile voastre si acum nextu. Stiu ca acest capitol este putin ''varsat''.

Capitolul 2

Am ramas uimita de ce-mi putea spune Olivia, faptul ca depindea de mine sa fim impreuna in toata tarasenia asta. O privesc cu atata mirare vreo cateva clipe, nestiind ce sa-i raspund. Revin la ipostaza mea de tipa rece si ii intorc spatele. Ea incepe sa planga cu lacrimi mari si grei sughitand. Imi vine sa ma bat cu palma in frunte. Probabil ea ma considera prietena ei cea mai buna, care o cunoaste cel mai bine si are nevoie de ajutor. Eu nu-i pot oferi ceea ce ea vrea. Sunt prea introvertita. In momentul de fata nu ma pot ajuta pe mine.
Incerc sa urc cu pasi usori inapoi la etaj, in camera mea si s-o las sa se vaicareasca cat doreste.
- Denissu, esti o lasa!!! se rasteste Olivia cu un ton furios intorcandu-se catre mine cu o uitatura profunda.
Cuvintele ei m-au strapuns direct in suflet asemenea unui cutit. Simt cum un fior rece imi rasare in tot pieptul si parca ma tine pe loc. Nu pot face nici o miscare.
- Ce ai spus?? Ai grija cum vorbesti pustoaico! Nu ma face lasa, daca nu stii cum sunt!
- Ba esti! Ti-e frica sa infrunti lumea doar pentru ca ai conceptiile si parerile tale despre ea! Lasi propriile pareri sa te doboare sa-ti atingi scopul! Daca ti-ai dori cu adevarat sa-ti implinesti visul ai lasa deoparte prejudecatile tale si parerile celorlalti despre tine!
- Vorbesti prea mult! Nu sunt o lasa! Sunt o luptatoare si nu voi fugi, voi lupta cat va fi nevoie.
- Sa te vad Denissu! Atunci sa te descurci singura! Eu nu ma mai bag!!
Olivia se ridica si trece pe langa mine fara a mai scoate o vorba. Isi ia vestuta de blugi de pe cuier si pleaca pe usa trantindu-o aproape s-o scoata din balamale. Eu raman nedumerita si incerc sa inteleg de la ce a pornit aceasta cearta stupida. Peste cateva clipe imi suna telefonul, care era un jaf de Nokia n97. Vad ca era Bodo care si de dimineata incercase sa ma sune, dar eu nu am fost pe faza. Apas butonul de raspuns si duc celularul la ureche. Nici nu apuc bine sa salut ca Bodo parea stresat si avea o voce tremuranda in telefon.
- Bodo, ce s-a intamplat? intreb eu speriata.
- Denissu vreau sa te vad! Ce zici ne intalnim in 20 de minute la cafeneaua Exer!
Eu il refuz, dar insista. Stau cateva clipe pe ganduri si ii aprob invitatia. Inchid telefonul si urc sus sa ma imbrac. Deschid sifonierul si incep sa inhat un tricou mov cu o pereche de blugi si adidasi obisnuiti albi. Imi pieptan putin parul si inchid usa la intrare. Merg pe jos vreo 10 minute pana trec parcul Central, apoi vreau s-o iau pe o alee direct la cafenea. Strada este pustie deocamdata si nu are decat o singura banda de mers. In ambele parti este cate un trotuar pe care umblau trecatorii nepasatori. Ma apropii incet de parcul Central care este unul de dimensiuni remarcabile. Un loc impadurit impanzit de banci si cateva tarabe cu scaxuri unde ai vrea sa-ti petreci o dupa-amiaza. Concertul pasarilor din nuci , castani si stejari se intrec melodios si ma linististesc.
Nici nu apuc sa trec parcul si vad o Toyota Avensis neagra ca opreste in dreptul meu. Eu continui mersul, dar tipul cu masina claxoneaza insistent. Deja incepe sa ma streseze si sa ma dispere. Pentru a nu face scena in mijlocul strazii, m-am chinuit sa ma abtin.
Geamul portierei soferuluis se deschide si nu vad pe nimeni altul decat Bodo. Cand il vad tresar de uimire, dar si de entuziasm. Ce ma bucura ca-l vad!
Urc in masina si ma conduce in parcarea cafenelei. Cand dau sa cobor, el ma opreste cu mana sa-mi dau jos centura. Atunci in sufletul meu se instaleaza teama si ingrijorarea. Il privesc pe acest baiat saten cu ochii albastri si cu parul tepos. Are niste buze asa de bine definite, dar eu pastrez distanta. Pe moment purta costum de blugi si jacheta neagra, iar in maini manusi care acopera doar podul palmei.
- Ce vrei Bodo?
- De ce nu m-ai sunat azi dimineata?
- Poftim? Pe ploaia aia? Ai innebunit?
- Denissu! Denissu!
- Ce vrei? Nu mai ma sacai! Ai vorbit cu Olivia?
- Nu vrea sa raspunda la telefon. Iarasi cred ca v-ati certat! Denissu daca tu nu vrei sa faci nimic sa ne ajuti, spune odata ca te retragi si am incheiat citatul! adauga Bodo repezit uitandu-se aspru la mine si parca vrand sa cobor din masina.
Eu am intuit dorinta lui si fara vorba am coborat din masina lui stupida. I-am trantit portiera in nas cu putere si am plecat cuprinsa de nervi.
- Atunci sa nu mai indraznesti sa ma suni si sa-mi ceri ajutorul! Sayonara!
Alerg cuprinsa de furie in drum spre casa. Pentru ce m-am deranjat sa vin. Cum imi prind eu mintea cu doua specimene! Oficial am decis sa tai toate legaturile cu acesti oameni.
Zilele urmatoare ambii au incercat sa ma sune, dar eu continuam sa-mi fac veacul singura hoinarind prin casa pustie. Mergeam ca de obicei la scoala, unde si acolo imi iroseam cateva 6 ore din viata numai sa-i ascult pe colegii mei care vorbesc cu niste cuvinte necivilizate si niste fete, de mai bine de n-ar fi. Stau singura in banca si incerc sa nu-i iau in seama. Viata mea se scurge incet, iar eu nu stiu daca vreodata pot sa-mi ajung visele. O fata ca mine nici nu cred ca are sanse! Totusi sper si sper ca poate intr-o zi totul se va schimba. ..
Capitolul 3


La ore nu pot sta concentrata. Ce se intampla cu mine? Off! Toate gandurile mele zboara ca o furtuna in mintea mea, iar sperantele se ingramadesc in suflet si parca s-ar rupe una cate una pana nu ramane decat un mare gol abisal. Ma chinuie gandul rau si alte posibilitati de iesire din situatia asta. Viata mea merge in jos, la scoala nu ma asculta si apreciaza nimeni, acasa ma confrunt cu parintii, visul nu mi-l pot atinge si singurele persoane cu care mai puteam schimba o vorba m-au parasit. Sunt singura intr-o lume plina de demoni fara valoare. Si nu pot sa scap niciunde...
Ziua de azi este total pe dos. De dimineata, stateam in ora de fizica si scriam, cand proful s-a rastit la mine. Eu, eleva model, m-am ridicat in picioare la ordinul lui. Profesorul, un om gras cu parul carunt, ochelari foarte mari si nasul stramb ma privea cu dispret. Purta tot timpul numai costume de sarafan. Si cu mainile la spate, plimbandu-se in jurul meu, a inceput sa ma ia peste picior. Furia mea crestea, deoarece nu facusem nimic gresit sa merit o asa caterinca.
M-a scos la tabla incercand sa ma provoace si mai tare. Mare greseala! Am iesit mergand ca un melc cu pasi fini si lini.
- Scrie ecuatia principiului 1 al termodinamicii!
Eu ma faceam ca gandesc, dar de unde! Nu deschisesem cartea dupa cearta cu Bodo si Olivia.
Am scris pe tabla o amarata de ecuatie ce-mi aparuse intr-un ultim moment. Colegul meu de banca ca era un tocilar, dar in tot sensul cuvantului. Invata mecanic si uita sau se balbaia cand urma sa fie ascultat. A tot incercat sa ma faca sa ma uit la el, sa-mi spuna, dar nimic. Am continuat sa-mi storc mintea, dar nimic nu-mi iesea clar. Vedeam doar scenele mele cu Bodo cand ne certam sau cuvintele Olviei cand m-a facut lasa si mi-a zis despre vis.
- N-ai deschis caietul, nu-i asa? Treci la loc! Imi pare rau, dar asta e! Ai un 4 pe ziua de azi!
Toata clasa a ramas cu gura cascata. Eu am merg nervoasa spre banca cu pasi repezi, aruncandu-ma in scaun cu forta.
- Multumeste-ti ca nu ti-am dat ca la altii 2! Multumeste-mi!
'' Ti-as multumi daca m-as scapa de tine!''
Ora a trecut repede dupa asta. Si asa am tinut-o toata ziua. Si acum tin supararea, iar nervozitatea mea este critica. Sunt suparata si pe mine si pe scoala, aproape ca ma gandesc sa las fie toate si sa plec departe, fie sa mor si iarasi sa plec. Nu stiu, dar daca as fugi as fi o ''lasa''.
Sunt o luptatoare si nu voi renunta. Vreau sa o sun pe Olivia sa-mi cer scuze, dar ceva ma opreste. Au trecut 3-4 zile si nu mi-a dat nici un semn, mi-a respectat dorinta. Ceva din mine ma impiedica, dar las acest obstacol si trec. Ma ridic din patul meu caldut si iau telefonul, apelez si duc la ureche. Dupa cateva secunde suna. Nu raspunde nimeni si ma prinde casuta.
- Olivia, sunt eu Denissu! Imi pare rau ca ne-am certat! Promit sa incerc sa ma schimb si stiu ca inca esti suparata pe mine! Sper sa primesti mesajul meu! Cu bine!
Dupa ce inchid telefonul ma uit pe geam. Si vad langa mine oglinda. Ma privesc si nu stiu cine mai sunt. Ma uit pe pervarz si vad o fundita si un boboc de trandafir. Fundita are culoarea sangelui si sclipeste uimitor. Apuc trandafirul si il plimb pe buze. Parfumul lui imbietor si puternic imi inunda narile si il inspir cu drag. Un miros fermecator! Stiu de unde mai primisem un asemenea trandafir, de la Bodo, de ziua mea!
- Asta e...Asta e de la Bodo! Dar cand a avut el timp sa se strecoare in camera mea si sa-mi lase asta!?
Plina de suspans si totodata si frustrare ca-mi invadase spatiul chiar si pentru o clipa, l-am strans in mana, distrugand fragilitatea si frumusetea florii si transformand-o in fragmente aspre parfumate. L-am aruncat iarasi pe geam, de data asta plangand si ofticandu-ma. Am un nod in inima, il simt clar. De ce ma doare?
- Bodo, idiotule! Hotaraste-te ce vrei de la mine? Daca vrei sa-ti ceri iertare, n-o mai face!...
Buna Denissu vad ca ai un nou fic, si eu nu stiam de el =(( Oricum am citit si verdictul meu final este : „Super dragut ficul ! :*” Chiar e dragut si imi place mult de tot. Descriere ai, si este foarte draguta Naratiune de asemenea si stii cum sa o pui in evidenta. Dialogul nu este sec si stii cum sa te axezi pe el. Foarte bine. Greseli parca am vazut pe acolo, dar nu stau sa le insir -_- (erau putine oricum) Actiunea nu este grabita si imi place personajul Denissu, din moment ce ai zis ca este inspirat din viata ta, banuiesc ca esti tu :> Imi place caracterul ei, desi si (cacofonie asai?) personajul Olivia este draguta foc. Pai ce ar mai fi de spus? :-? Aaa da vreau sa vad si nextul te rog frumos din inimioara aia a mea dusa cu pluta pe Amazon sau Atlantic (cum vrei tu) te roog
Bye bye and *hug* and *kiss*
Sankyu Ali ca tiai facut timp si ai trecut si pe la je cu un comulet. :* Acum iata nextul.

Capitolul 4


Ma chinui sa descifrez gestul lui Bodo, desi e tot mai enigmatic. Las in urma aceasta sinchiseala si ma apuc sa-mi restabilesc gandurile si sa le pun intr-o ordine mai precisa.
Viata mi-a luat o intorsatura gresita, iar eu n-o sa stau cu mainile in san. Este dimineata si soarele imi orbeste ochii cu razele sale patrunzatoare. Este din cate vad, pe calendarul agatat in perete; sambata. O zi de libertate pe care mi-o voi petrece prizoniera intre patru pereti. Sunt adancita in suferinta si pot sa simt clar cum inima sangereaza de otrava. Toata viata mi s-a reprosat ca nu sunt buna, ca nu stiu ce. Am invatat ignor cu desavarsire toate aceste cuvinte si jigniri, care nu dau decat urme de lipsa de bun simt. Eu sunt eu, asa ca sa nu se compare cu mine!
Stau intinsa pe pat privind in vag tavanul. E o intindere de var alb lucrata cu maiestrie de zidari. Lustra este stinsa. Patul meu este dezordonat si la fel sunt si sentimentele mele. Nu mai pricep nimic. Am luat acel 4 la fizica, daca ii spun mamei, va suferi enorm. I-am promis serios ca nu vor mai fii note sub 6, dar de unde. Cu un profesor ca al meu ma mir!
Imi plimb picioarele unele peste altele in pat. N-am stare. Anxietatea se transforma in nervi fara sursa de provenienta. Stau asa ore intregi pana la pranz. Nici la micul dejun nu ma deranjez sa ma duc.
Pe la 12,30 telefonul meu suna intruna. Ma uit disperata sa vad cine era. Pe ecran apare numele Oliviei. Inima imi sta in loc si parca totusi astept cu nerabdare sa-i vorbesc. Au trecut 5-6 zile , poate chiar saptamana. Apas pe butonul de acceptare si duc celularul la ureche.
- Denissu, esti bine? Cum te simti? spuse Olivia cu o stare de ingrijorare. N-ai mai dat semn de o saptamana? Ce s-a intamplat?
- Mi-ai respectat dorinta! Asta ai facut!
- Denissu, peste o saptamana avem proba de auditii, vreau sa stiu daca vii depinde de tine!
- Cum ramane cu Bodo? intreb eu putin ironica.
- Bodo ni se va alatura! Te rog, Denissu. Trebuie sa ne atingem visul! Te rog spune-ne!
- Dar eu ce voi face...Nu sunt pregatita! exclam eu cu o voce slaba.
- Tu esti sufletul formatiei! Tu vei da valoare la RED STONES!
Cuvintele ei m-au marcat profund si sinceritatea cu care le rostise si mai tare. Faptul ca vroia sa facem o formatie cu mine ca solista, cu vocea mea cu melodiile mele. Cu toate astea, ma simt flatata ca totul sta pe baza mea. Accept propunerea ei si stabilim si o intalnire impreuna: eu, Olivia si Bodo. upa ce termin convorbirea, ma imbrac intr-un hanorac maroniu si o pereche de blugi mulati. Parul il las desfacut si pornesc pe scari in jos, inhatand telefonul in graba. Casa era pustie. Pasii mei avura ecou, semn ca traiesc intr-un loc inchis si sufocant. Merg cu taxiul pana la parc. Acolo gasesc pe cei doi uimiti si veseli ca ma revad dupa atata timp. Citesc in ochii Oliviei un dor apasator si duios , iar la Bodo un dulce sentiment de revedere. Ii pup pe amandoi pe obraji si incepem sa discutam. Bodo frecandu-si mainile,ma roaga sama alatur formatiei.
- Bine fie! Visul nostru va deveni real! Sa punem Red Stones pe picioare! Cand e reprezentatia!?
- Sambata viitoare, astfel ca nu ne afecteaza programul scolar! La ora 11 vom fi acolo, stadionul Panduru.
- Deci Olivia, ce melodie vom aborda? intreb eu putin curioasa.
Bruneta plina de incredere in sine raspunse:
- ''Broken rose!''...
Hei Denissu >:D< ai venit cu un capitol nou yupy :X (mai traiesc si eu sa aduc nexturile?:-?) Pai sa vedem am citit si am zis ca daca tot mi-ai multumit asa frumos sa ma fac cu un mic comulet pe aici. Iti zic ca dorm pe mine si de aceea voi spune totu in mare ^.^
- descriere => draguta
- naratiune => are grija de ea
- dialogul bine plasat
- actiunea => are grija de silueta si de aia nu ai pus-o la slabit, dar totusi a avut o tenta de fuga pe undeva ai grija ^_^
- mi s-a parut scurt insa are 43 de randuri ^.^ daca nu am numarat bine dati-mi cu ceva in cap ...
- greseli de tastare / gramatica => nu am vazut si nu m-am uitat dupa ele :d

Pai te astept cu nextu
Capu Chuu' >:D<
Multumesc din nou Ali ca ai trecut pe aici ^_^ >:D< . Acum nextul :

Cap 5

La stadionul Panduru vor fi jurizate 5 formatii punk si rock. Voi avea ocazia. A trecut o saptamana obositoare repetand negresit, clipe de clipe dorind perfectiunea. Totul atarna de umerii mei, nu pot gresi. O singura ocazie pentru a ne indeplini visul. Si visul meu nu este numai acesta. Mai am unul care trebuie urgent implinit, pentru ca de acesta atarna viata unei persoane pe care o iubesc si este speciala pentru mine.
Sudoare mi se scurgea pe obraji si gura mi-era satula si uscata de cantat, dar tot n-am renuntat. Luam microfonul in mana si exersam. Cantam singura privita de luna si incetam la ivirea zorilor. Asta este munca asidua! Inima este epuizata, prinsa in maracinile suspansului si entuziasmului. Daca n-o fac, o voi ucide si va curge din ea otrava esecului. Totusi nu este admis! Vreau sa fiu cineva de valoare, nu mai vreau sa fiu un nimic de elev retras in coltul banci stand singura si incercand sa ma privesc o stea doar in vise. Vreau o schimbare.
Dimineata de sambata este astazi. Ora ceasului se bate cu precizie de ora 9 si jumatate. Mai am putin. Ma imbrac si ma dichisesc cum pot. Port o fusta turcoaz cu incretituri si o bluzita de aceeasi culoare. Pe mana imi pun niste manusi tot turcoaz care au degetele libere si peste mai pun cate sase bratari la fiecare mana. Imi iau vesta neagra cu guler si tenesi, parul mi-l las in bataia vantului, ma machiez strident cu albastru si imi pun cate doi cercei in fiecare ureche.
In fond, trebuie sa seman unei vedete rock. Ma uit pentru ultima data in oglinda dupa care plec grabita pe scari. Trantesc usile casei si pornesc cu masina condusa de majordom la Parcul central. Drumul nu dura decat 15 minute aproximativ. Eu incerc sa-mi pastrez calmul si sa ma concentrez pe melodie. Ajunsa la parc, acolo intalnesc pe colegii mei de trupa: Olivia si Bodo. Olivia purta o fusta neagra stil gotic cu colanti negri, o bluza mov cu zorzoane si multe bratari. Bodo, un baiat bine, se imbracase in haine de rocker, costum de piele, parul facut cu gel si cercel in urechea stanga. I-am salutat cum se cuvine si am pornit spre Bmw-ul lui Bodo.
Dupa ce ne-am urcat, tot drumul n-am scos un cuvant. Oliviei ii este teama sa nu greseasca si repeta totul in minte. Eu privesc nepasatoare imprejurimile incercand sa fac conexiunea suprema cu sufletul meu, sa fiu una cu el. Bodo conduce incet si pasnic, fara stres ca de obicei. Lasa totul in plata Domnului.
- Hey am ajuns, spre sa nu intarziem! intervine Bodo putin ironic
- Inscrierile le-am facut de saptamana trecuta! raspunde Olivia plina de incredere si cu putin venin afisat in privire.
- Haideti acum!
Pornim pe scena asezati dupa cortina. Inaintea noastra canta o formatie pop 3 Sud-est. Era populara cand eram copilita acum pare sa se destrame de tot, dar cu toate acestea, ei vor din nou sa fie in top. Imposibil!
- Denissu, astia nu sunt Sud-estul?
- Ba da, Bodo! Ciudat au renuntat sa mai scoata cantece de aproape doi ani! Ce cauta aici?
- Poate vor sa ne fure gloria? intreba putin inspaimantata bruneta.
- Nu, vor sa se lanseze iarasi! Dar parca se destramase! In fine...
Dupa cantecul lor care parea pitiguiat, a urmat o alta formatie punk care era rivala noastra numarul 1. Yasu era sef in ea si i-a placut de mine cand eram boboaca, apoi si-a schimbat gusturile. Tipul era un chelios adolescentin care purta des ochelari de soare. Avea voce frumoasa in materie de punk. A venit tocmai din Japonia in Romania, acum vreo 10 ani.
Cantecul lor se termina cand eu raman blocata la miscarile lui Yasu. Olivia vorbeste, dar eu nu-i aud glasul sau nu-i dau ascultare. Cei patru membrii ai formatiei rivale fac o plecaciune, apoi pleaca in sir indian din scena sarutandu-si fanii. Yasu trece pe langa mine si cand ajunge in spatele scoate un ras ciudat. Eu nu sunt surprinsa de atitudinea sa, desi ma cam calca pe nervi. Incerc sa stapanesc senzatia, pentru ca una ca mine nu se coboara asa de josnic. Simt o mana rece prinzandu-se de mana mea si strecurandu-si degetele in ale mele. Ii simt prezenta grea in spatele meu si ii vad umbra suprapunandu-se peste a mea.
- Denissu, sopteste Yasu la urechea mea cu o voce mieroasa, ce frumoasa te-ai facut! Au trecut aproape 2 ani!
- Yasu ia mana de pe mine!
- Tot rea ai ramas din cate vad! De ce nu pleci din formatia asta ce 2 bani si alatura-te la Trapwest. Vom pleca in Japonia!
- Nici prin cap nu-mi trece! Raman la Red Stones si pleaca de langa mine! zis eu furioasa intorcandu-ma spre el.
Bodo intervine pentru mine in zadar. Ar dori sa-l pocneasca pe Yasu, dar degeaba. Olivia ii opreste incercarea si Bodo incearca sa se calmeze. Privirea Olviei de implorare il inmuie pe baiat in cele din urma. Yasu tot nu pleaca. Se apropie de mine si sa saruta repezit pe buze. Eu il imping brutal si foarte furioasa.
- Nenorocitule! Cum indraznesti?
- Ia-o ca pe un succes din partea mea si ia aminte la vorbele mele: Intr-o zi vei fi una de a noastra indiferent!
- Niciodata, cand o zbura porcul!!
Din scena se auzi numele formatiei noastre. Noi atunci intram lasandu-l pe chelios in urma. Eu imi iau rolul de solista. Bodo canta la tobe si Olivia e chitarista. In fata aveam un public larg aproape ca la un concert si un juriu asezat la coltul scenei.
- Doamnelor si domnilor, noua formatie Red Stones!
Lumea aplauda. Numele este promitator. Ritmul incepe si incep sa simt in sange. Pornesc a canta purtata de valurile muzicii. Colegii mei ii simt de partea mea. Prima noastra melodie : Broken rose, mai mult dedicata lui Bodo indirect pentru pasiunea si grija pe care cred ca o poarta asupra mea...
Denissu >:D< iota-ma iar ;)) Si ce mai faci? ... mda nu conteaza acum ... ^.^"
Pai trebuie sa recunosc ca imi place. Nu imi sta in fire sa recunosc ceva, dar e adevarat ...
Pai sa incepem putin cu ce trebuie sa zic nu? :-?

Descriere => ai pus, dar mai poti adauga pe viitor...
Dialog => nici foarte mult nici foarte putin si nu este sec ^.^
Naratiune => nu ma leg de ea, o lasam in treaba ei ...
Actiunea => nu mi s-a parut foarte grabita
Greseli de tastare / gramatica => nu am vazut si nici nu am cautat in amanunt ^.^

Pai cam atat am de spus ... daca am omis ceva voi da un edit -.-'
Te astept cu neztu si toate cele bune >:D<

Capu Chuu'
Mersi Aly ca ai mai trecut si pe la mine. Chiar apreciez :* Nextul :

Cap 6

Ma chinui sa cant. Imi doresc din tot sufletul ca visul nostru sa se implineasca, daca nu sunt in stare s-o fac, ma voi simti neputiincioasa. Privirea mea zboara pe micul public venit sa asiste la preselectie. Rockul formatiei mele si miscarile noastre pare sa-i cucereasca. Aplauda si ne tin pumnii. S-ar putea sa avem o sansa. Yasu, de dupa cortina, priveste suspicios si invadat de ciuda toate gesturile noastre, in special ale mele. Eu cant in continuare cuprinsa de fiorul eliberarii. Simt clar adrenalina care imi incalzeste trupul si ma face parca sa tip de bucurie. Ma simt libera sa dau drumul sentimentelor prin intermediul versurilor cantecului. Olivia, alaturi de mine e la fel de energica canta la bass ca si cum nici n-ar fi ea. O privesc cu coada ochiului si pare total scufundata in profunzimea melodiei. In timp ce Bodo, loveste tobele mecanic putin concentrat, mai se uita la Yasu care ne analizeaza cu ochi ca de vultur.
Ma plimb de-a lungul scenei si cant cat pot de tare:
'' When you are with me at that time
I chased after your shadow
Running barefoot, stop me
The more I try to shut it away, the more twisted this love gets
Kiss me softly and tenderly ''
Versurile iasa singure printre buze si sunt purtate de vibratiile microfonului si boxelor care parca ar bubui sub privirea mea. Suntem trei, impreuna doar niste adolescenti ne vom atinge scopul. Juriul aproba si fac gesturi de incurajare de la masa de jurizare. Toate formatiile concurente se mira si par cuprinsi de renumita frica de scena. Incep la un moment dat sa aud prin spatele publicului cineva strigand plin de curaj:
- Hai Red Stones!!!
Inima imi tresare din piept cand aud asa ceva si cred ca oricui i s-ar intampla. Colegii mei de trupa isi dau tot ce au mai bun , asa cum au promis. In cateva minute imi las vocea la tonalitatea joasa si inchei melodia. Imediat toata lumea se ridica de pe scaune si aplauda furtunos. Noi ne apucam de maini si facem o plecaciune, dupa care ne retragem de pe scena. Cand ma retrag putin cu pasi grabiti, Olivia si Bodo ma imbratiseaza duios.
- Am reusit! Am reusit! striga cei doi in cor!
- Asteptati sa vedem! Mai sunt trupe! Aveti rabdare!
Juriul striga urmatoarea trupa, iar eu ma indrept spre cortina unde il gasesc pe Yasu aplaudand ironic. Ma simt frustrata si ma uit la el cu o licarire de ciuda otravitoare, de parca vroiam sa-l ucid. Cheliosul ma vede, dar nu zice nimic si sta ca mutul pret de cateva secunde. Se apropie de mine si imi ia mana dreapta calm mangaind-o.
- Denissu, scumpo, ai fost minunata! De ce nu vii, mai, cu noi? Paraseste pe ratatii aceia si haide!
- Ma vrei in trupa doar pentru ca am voce! Si acei ''ratati'' sunt prietenii mei, nemernicule! Acum du-te la narozii tai!
Intorc spatele brusc si plec catre colegii mei. Privesc cu atentie la celelalte formatii. Mai sunt doar doua dupa care se alege cine merge in final si incheie un contract cu casa de discuri. Aveam oportunitatea de a canta in strainatate, si de a imi indeplini visul si de iesi din aceasta lume din plastic in care am trait atata. Am copilarit in singuratate si batjocura, desi acum am invatat sa ma bucur de cel mai micut si fericit lucru al vietii pentru ca avea ce sa-mi amintesc. Gandurile incep sa mi se amestece si imi pierd concentrarea de a examina concurentii. Cad prada in lumea mintii mele unde ma scufund sa vad ce sa fac, cine sunt si unde vreau sa ajung. La finalul melodiei, ma trezesc la real de o zdruncinatura din partea Oliviei.
- Aaa. Ce e Olivia? M-ai speriat!
- Ce faci Denissu? Dormi din picioare? Ultima echipa a fost cam slabuta, a cantat o melodie rapp-pop. Nu prea se asculta prin partile astea rapp de ceva vreme!
- Nu-i subestima, pot sa readuca la viata si jazzul ca gen muzical vechi in partile astea daca se pricep! interveni Bodo serios.
- In fine, si de manele ce mai zici? intreb eu cu un ton de gluma.
- Pff. Cand s-o baga manele aici in loc de rock, eu imi schimb si numele si cetatenia plus ca ma si tirez!
- Bodo, Denissu glumea!
Am inceput sa radem spre a mai inveseli atmosfera. Mai este o formatie dupa care marea decizie care ne va schimba vietile se va lua. Daca iesim pe una dintre cele 3 locuri mergem la marea confruntare din finala, unde acolo cine castiga, castiga tot. Eu una nu vreau sa las pe nimeni sa castige! Am muncit prea mult ca sa pierdem!!...



NOTA: IN CAZUL IN CARE DA UN MODERATOR PE AICI, VA ROG/ O ROG MULT SA NU INCHIDA FICUL PENTRU O SAL CONTINUI, NU MAI CA NU AM TIMP SA SCRIU MEREU CAPITOLELE. PROMIT CA IN CATEVA ZILE PUN NEXTUL. MULTUMESC ANTICIPAT! ^_^
Hey >:D<
Uite cum vin eu din nou 7.7 nu scapi de mine asa usor > : ). Sunt suparata pe "fani" ei dor citesc? nu lasa si comuri? : - w
Uf pai ce sa zic? Imi place mult de tot.
Descriere => ai avut si mi-a placut
Actiunea => nu a fost foarte grabita
Dialogul => nu a fost sec
Naratiune => fara cuvinte 7.7
Greseli de tastare / gramatica => nu m-am uitat dar nu cred ca ai ^.^

Bun sper ca nu te-a deranjat comul si ca vii cu nextul curand >:D<
Capu Chuu'
Olla , Desnissu-chan , am citit si eu ficul tau :> Si ulala , interesanta idee , si Bodo ala ah ce nume :X Da deci idee e destul de interesanta ;) Descrierea si naratiune ai la fel si dialog care nu este sec , deci te felicit ;x Marimea textului putea fi putin mai mare ;)) In mare parte e bine , chiar foarte bine xD Astept next-ul ;) Spor la scris si imaginatie , sa ma anunti cand aduci next , da ? Pa:-h
Am redeschis ficul. M-a cuprins nostalgia si imi pare rau ca nam apucat sal termin. O so voi face acum. Multumesc commurilor vechi.. Sper sa va placa

Capitolul 7

Toate formatiile se prezinta pe scene in scopul anuntului castigatorilor preselectiei. Cred cu tarie in colegii mei. Visez prea mult ca sa pierd. Imi doresc din tot sufletul sa ajung unde vreau si sa nu mai fiu un nimic ignorat de societate. Sa stie lumea cine sunt. Acum ma uit cu invidie la echipa lui Yasu si ceilalti. Si el la randul sau, ma priveste cu ochi dubiosi si otravitori, parca m-ar uri dupa cat de mult l-am infruntat. Sagetile privirilor lui straine nu ma deranjeaza. In fond, nu e prima data cand ma confrunt ca aceasta privire. Toata viata nu am prea intalnit uitaturi calde, decat otravitoare si dusmanoase. Inima imi bate cu putere. Chiar nu stiu cum sa mai reactionez. Pe la spate tin degetele incrucisate rugandu-ma in strafundul inimii sa dea Dumnezeu sa nimerim pe vreun loc, nu mai sa mergem mai departe.
Adrelina crestea si in trupul Oliviei. Citesc clar pe chipul ei semne de tensiune interioara si o doza de speranta zidita in suflet. Ochii ei se uita tinta catre masa de jurizare asteptand momentul culminant. In colturile fruntii, cateva picaturi minuscule de sudoare se scurg pe pometii fetei in jos. Tobosarul meu, Bodo se uita si el fix, dar nu la fel de stresat ca noi doua. Lui ii este cam indiferenta decizia care va lua intorsatura viitorului formatiei. Cateva trupe mai vechi erau uimite de perfomanta noastra si cu toate acestea n-am debutat. Se presupune ca finala competitie va fii si difuzata la televizor. Debutul nostru s-a facut pe o scena a unei competitii. Impreuna ne apucam de mana. Stransoarea se transmite prin trupurile noastre si respiram adanc. In sfarsit in acea liniste, se ridica cel mai batran jurizator, un om carunt si gras cu gusa la gat si cu ochelari foarte mari pe nas. Domnul cu putina chelie in crestet si imbracat in costum negru ca de inmormantare si foarte elegant , tusi. Ridica foaia mai aproape de ochi si ceru sa se faca liniste perfecta. Incepu sa spune despre performantele noastre doar cateva vorbe dupa care anunta castigatorii:
- Dragii mei, va felicit ca ati avut curajul de a va prezenta aici! Totusi numai cei buni vor pleca mai departe si au sansa de a ajunge celebritati. Deci castigatorii sunt: Trapwest locul 1 si...
In acel moment mi-a venit sa ma omor direct. Am simtit cand am auzit numele formatiei rivale , ca explodez ca un vulcan. De abia ma puteam controla . Cum puteau ei sa ne ia? Cum??
- Pe locul 2 avem o formatie tanara si foarte talentata: Black Stones.
Imi ridic capul si speranta parca se zideste la loc ca si cum n-ar fi fost stinsa pentru putin. Tip tare, iar Olivia sare in sus si ma cuprinde in brate. Ea incepe sa rada si ca planga de fericire. Bodo gesticuleaza ca un rocker fericit pe scena. Yasu paru oarecum si fericit ca l-am ajuns, dar si surprins.
- Deci competitia finala pe 12 decembrie 2010 la ora 11 la Bucuresti! Veti primi curand mai multe informatii pe siteul anacora.
Yasu se apropie de mine lasandu-si colegii in urma. Eu ma despart de ai mei si plec de langa grup cativa metri inainte. El ma priveste putin entuziasmat, iar eu plina de ura. Bodo e cu ochii milimetric pe mine, parca ar fi gata sa-l bata daca ar fii cazul. Fiind mai inalt ca mine, se apropie si mai mult de mine de parca ar vrea sa-mi sopteasca vorbele. Isi stapaneste gesturile si rosteste :
- Bravo tie, Denissu!... Ai reusit! Dar sa vad cat de buna esti la marea finala! Daca nu reusesti, te voi lua fortat in Tapwest!
- Nu-mi parasesc echipa indiferent de ce se intampla! Si mai lasa-ma dracului in pace!am spus eu dupa ce l-am palmuit. El paru uimit si isi puse la loc ochelarii de soare in liniste si se indeparta de mine. Imi spuse ca am tupeu, dar tot sunt slaba.
Nu inteleg ce vrea sa spuna cu asta, dar totusi semnul mainii mele ramasese imprimat pe obrazul sau. Olivia fu asaltata de reactia mea brutala. Bodo nu paru surprins, se astepta sa fac asa. Ma intorc catre colegi ca si cum nimic nu s-a intamplat.
- Bravo Denissu, ma consoleaza Bodo!
- Totusi nu trebuia chiar asa de brutal sa-l pocnesti!
Olivia speriata putin, pleaca dupa cortina in culise. Eu raman cu Bodo. El se apropie tiptil de mine si ii simt caldura mainii care ma cuprinde printre degete. Privirea lui se schimba brusc intr-una mieroasa si dregastoasa. Ma inmoaie acea caldura cu care ma imbata. Imi vine o senzatie ciudata prin inima, pe care n-o mai simtisem demult, cand petreceam clipele cu familia mea.
- Ma bucur ca n-ai ales sa stai cu imbecilul ala de Yasu!
- Bodo, eu nu voi sta cu niciun baiat! Si in plus, tu stai cu Olivia!
- Nu Denissu, doar suntem prietenii buni care ne intalnim des. Eu cu ea nu iesim ca si cuplu. Vreau sa formez cuplu cu altcineva...
- Nu, e imposibil! Nu nu pot permite sa ma indragostesc! Nu acum Bodo!
- Si pentru ce sa mai astept, ca sa te ia Yasu si sa te duca de cap sa intri la formatia lui!??
- Nu sunt chiar asa!
Bulversata de ce spune, ma duc direct la Olivia. Trec pe langa ea si ma vede ca sunt nervoasa. Parca intuieste ce mi s-a intamplat. Baiatul amorezat a ramas in urma ofticat. Bruneta s-a dus la el si l-a mustrat. El s-a supus si a asultat ca un catelus. Eu ma indrept spre taxi, nu voi merge cu acest obsedat de mine, ca un masina sa ma privesca dulce. Mi s-a acrit de privirile dulci si mincinoase. La iesirea din stadion , fac cu mana la o intersectie. Acolo un taxi galben opreste si ma urc in el. Masina porneste incet spre casa mea. Eu ma uit pe geam suparata si putin anxioasa de reactia mea. Cum voi mai da ochii cu el acum? Iarasi s-a produs o ruptura de colaborare pasnica intre formatia mea!...
E destul de scurt, dar voi reveni cu lucruri mai bune.


Capitolul 8

Ma aflu intru-un taxi galben care se tot clatina pe toate partile si nu stiu ce naiba are. Nu pot sa cred ca dupa cate am infruntat impreuna in exercitiu, acest concurs, ma cert iarasi cu colegii mei de trupa. Ne-am calificat in finala si urmeaza sa plecam pe 12 decembrie la Bucuresti. Indeciziile ma tot bantuie si totul pare foarte incert. Nu stiu daca sa merg sau nu. Totusi cei doi nu au voce, eu sunt solista. Ar fi umiliti daca nu as aparea pe scena. Ceilalti colegi ai mei de trupa raman in urma. Deocamdata ramane in ceata decizia de a ma duce sau nu, desi sunt convinsa pe moment sa nu merg.
Ma vait ca am luat 4 la fizica, profesorul pare o fiinta ciudata care tine mult la materia lui si crede ca totul se invarte in jurul lui, dar n-are idee cat se inseala. Masina se misca printre blocuri repede si ma face emotiva. Privesc cu raceala aceste mari constructii de beton si fier care adapostesc oameni. In scurt timp, ironia sortii facu sa ajung mai repede acasa. Taxiul opri incet in dreptul portii, cobor si cu o lene sau mai bine zis sila grozava urc scarile si strecor cheile in broasca. Aceasta scoate un sunet si usa se deschide singura, parca scutindu-ma de efortul chiar de o mai deschide. Casa mea e complet goala? Unde sunt ai mei? Am uitat ca sunt singura si ei sunt la lucru.
Urc scarile de la etaj si pornesc spre camera mea. Usa parea neclintita, putin intredeschisa si patul cam ciufulit. Oare asa am lasat totul. Ma indrept spre oglinda si incerc sa-mi aranjez superficial parul, insa intorc capul. Stai putin, eu mereu cand plec, sau aproape mereu, pun o hartiuta la tocul usii sa stiu daca a intrat cineva in spatiul meu personal. Daca hartiuta e la loc inseamna ca nimeni nu mi-a invadat spatiul, dar de data asta era deplasata cu mult de la locul ei. Ma duc , ma aplec si vad ca hartiuta fusese pusa pentru a ma duce in eroare, dar nu functioneaza. E clar! Cineva a fost aici! Cineva care stie ca eu pun marci la usa.
Incep sa cercertez prin camera si vad ca nimic nu era nelalocul lui. Patul era putin vraiste. Asta era! Ma uit mai atenta si vad ca era un plic pus pe asternut. Parea dubios. Cine sa fii intrat sa-mi lase bilet. Chiar langa el era inscrisul tatei care zicea: ''Fata mea, am gasit acest plic la usa casei, ti l-am pus in camera. Si sa stii ca nu ti lam citit. E sigilat. Cu drag, tatal tau''
'' Ce dulce! Nu mi-a violat intimitatea! De data asta...''
Deschid plicul si scot o scrisorica. Data , era ziua anterioara, noaptea scrisa pe la 2-3. Incep a-l citi. Recunosc scrisul. E al lui Bodo. Introducerea era simpla si directa ca la toate scrisorile.
'' Draga Denissu,
Vad ca vorbesc cu tine, dar tu ma ignori... Am incercat sa te inteleg, dar jur ca esti cea mai complicata fata. Mi-e greu sa te inteleg, ce sa mai nu te inteleg deloc. Azi esti cineva, maine esti o alta. Ce se intampla? De ce nu bagi de seama ca eu ma chinui sa-ti atrag atentia, sa fii cu mine, iar tu te prefaci ca nu exist. Am inceput sa....sa te iubesc si tu iti bati joc cu desavarsire de iubirea mea. Am incercat sa las pasiunea asta sperand ca va disparea, sperand ca ma pot orienta catre altcineva.. Incepusem sa ies cu Olivia, dar nu merge. Nu este bine. Atitudinea ta ma baga intr-o confuzie tare si deasa. Spune ce e cu purtarea asta pe tine?La scoala , te cred esti ciudata din cauza colegilor, dar nu cred ca merit acelas tratament ca ei. Cel care te iubeste sincer nu merita tratat asa, ai sa pierzi. Nu vreau sa-l las pe Yasu sa se lege de tine. Tu il urasti din cale-afara, dar si pe mine? Asta e nedumerirea mea. Cu bine, Bodo!''
Deci in sfarsit, aflu ce e cu purtarea ta. Ma iubesti zici? Vad ca mereu esti de partea mea, am sprijini, dar nu e momentul inca sa-ti intorc favorul. Iarta-ma Bodo, dar asta e! Nu-mi bat joc, doar ma port rece. N-am ce face asta sunt eu. De data asta scrisorica aterizeaza intr-un sertar intunecos si stramt, dar confortabil. Nu o arunc pentru ca acest baiat si-a irosit speranta in a scrie ceva frumos si cu mult suflet. Nu sunt asa de rece!
Maine dimineata voi incerca sa dau uitarii toate incidentele de azi. Weekendul e pe sfarsite. Maineva trebui sa plec la scoala. Si iarasi va trebui sa fac pe indiferenta...
S-au dus 24 de ore. Deci un nou capitol . Asta e proaspat facut. Sper sa fie bun. :*

Capitolul 9

Soarele incepe sa-si strecoare razele prin fereastra mea si sa se abata cu aura lui peste patul meu, curand ajungand pana la fata mea si orbindu-ma de atata lumina puternica. Simt chiar si adormita sclipirile sale intense pe fata mea. Ma trezesc bulversata si oarecum speriata. Azi e luni, va trebui sa confrunt o noua batalie interioara, critici otravitoare din partea colegilor si mai ales critici fara sens din partea profului de fizica. Ceea ce imi acaparase mintea era situatia mea scolara la aceasta materie fara inteles, adica fizica in sine pare logica, dar persoana care o preda , nu.
Stau in pat cu patura acoperindu-mi picioarele si talia. Ma uit in toate colturile camerei in zadar. E o liniste completa, apoi ma arunc din nou cu capul pe perna moale si alba. Somnolenta isi pusese mana pe mine si paru sa ma inghita complet, cand aud soneria ceasului atat de strident. Ma ridic repezita din pat, dau patura la o parte si cobor din pat. Ma uit in oglinda si imi vad chipul parca palid si sters, destul de indiferent si un par foarte dezornonat. Pijamalele mele sunt roz, nu o culoare tocmai pe gustul meu, dar sunt foarte lejere. Deschid geamul si caldura si prospetimea diminetii ma imbata, parca devine un drog pentru simturile mele si imi topeste aceasta stare de gheata pe care o am. Ma indrept la sifonier si nici nu stau sa analizez tinuta de azi. Imbrac o bluza violet cu un trandafir galben imprimat pe ea si niste blugi mulati negri. Ma decid sa iau niste pantofi platforma nu exagerat de inalti negri. Parul il prins intr-o coada lasata pe spate, imi iau ghiozdanul de scoala si inchid usa la camera cu insemnul hartiei. Cobor scarile fara graba si ajung la living. In mijloc fusese asezata in locul coltarului masa din bucatarie, o masa de 12 persoane. In coltul mesei , imi paru ca vad o fafurie cu supa de pui cu tacamurile frumos puse si un biletel agatat de o vaza transparenta cu garoafe. Atunci nevoia fireasca de hrana incepe sa-mi bantuie stomacul , mirosul acela delicios de supa de casa imi mangaia narile. Ma apropii de masa, trag scaunul usor, ma asez cand remarc biletul.
'' Draga mea, m-am gandit ca o supa de casa ti-ar face bine. Considera un gest de afectiune din partea mea si sper sa-ti placa. Am gatit-o pe placul tau.
Tatal tau !''
Destul de dragut, gestul lui m-a inmuiat. Am mancat supa intr-o maniera destul de repezita, apoi mi-am luat ghiozdanul si am plecat. Majordomul este afara de ceva vreme, ma conduce pana la scoala. Tot drumul am stat ingandurata nici nu sesizasem ca eram la scoala deja. Cobor din masina, ma strecor pe coridor. Nimic neobisnuit, aceleasi fete fandosite, baieti care se vaicaresc. Ceva e diferit. Lumea ma priveste fix, dar nu cu sageti otravitoare, ci surprinzatoare. Unii ma aratau si cu degetul, apoi o colegul meu de banca imbracat la costum si bine parfumat ma lamureste :
-' Neata Denissu ! Esti tare celebra azi !
- Cu ce ocazie ? intreb eu ironic asezandu-mi ghiozdanul in banca. A aflat toata scoala ca am 4 la fizica?
- Nu ! Cativa colegi , acum doua zile, s-au dus prin oras, si au auzit de concursul formatiilor de pe stadion. Te-au vazut intr-una din formatii, te-au si auzit cantand.
- Si voi ati imprastiat in toata tara ca si eu eram acolo ? Ce oameni!
- Asculta, asta e sansa ta sa schimbi lucrurile !
- Da, dar pentru mine, prin aceasta popularitate vor ajunge la concurenta cu fandositele scolii.
Nu mai scot nici un cuvant. Ma simt tulburata de aceasta conversatie inutila. Prima ora fizica. Si mai nasol! Proful apare in clasa cu un tanc de lucrari de acum 1 luna. Alta veste proasta! Omul e imbracat intr-un costum crem de sarafan cu camasa alba. Se aseaza la catreda, isi pun ochelarii mari si incepe sa strige notele. Nu aud nimic pana nu-mi rosteste numele. Fara ezitare si putin surprins , proful imi spune nota : 7. Incredibil ! M-am salvat !
- Domnisoara, aceasta nota e pentru ca ai studiat atunci si erai altfel, acum te-ai prostit !
Aceasta replica ma face sa explodez de nervi, era imposibil sa nu strecoare un strop de gluma ieftina. Ridic mana politicos si imi spun opinia. Ma simt revoltata .
- Domn profesor, dati-mi voie, in ce sens m-am schimbat ? Sunt aceeasi!
- Te-ai schimbat de cand am auzit de vestea ca tu frecventezi intr-o formatie rock. Ce vis nerealist !
Nu-mi venea sa cred, ce putea scoate pe gura aia. Simt cum toti nervii se intensifica, apoi se sfarama pana ce devine ca praful. In suflet acum sunt goala, aruncata intr-o fundatura abisala, unde visul meu e inecat in acest intuneric. Cuvantul ''nerealist'' , ma macinase launtric. Tac, inghit in sec si il injur in gand.
A doua ora, am franceza. Profa este in varsta, vopsita brunet, slabuta imbracata cu o fusta lunga neagra si camasa albastra de catifea. Aceasta doamna fusese stilata la viata mea, margelele albastre de la gatul ei dovedind o nota de o usoara elenganta. M-a zarit abatuta si stia despre ce e vorba, doar eu eram acum cea mai noua barfa din cancelarie. Se apropie de mine si rosti pe un ton prietenos si parintesc aproape :
- Draga, stiu ce s-a intamplat. In lumea asta exista numeroase vise. Unele mai obisnuite, altele mai marete. Al tau este maret, dar daca tu vrei sa canti intr-o formatie, atunci urmeaza calea asta.
- Multumesc foarte mult doamna profesoara !
Cuvinte de incurajare, destul de mieroase care imi mangaie acum inima si alunga durerea. Astfel celelalte 4 ore, trecura fara prea mare importanta. La finalul cursurile, ma indrept spre iesire cand intalnesc la intrare pe Bodo, imbracat in costum de blugi turcoaz si cu parul lui tepos. Se apropie spre mine cu pasi repeziti, ma apuca de incheietura mainii si ma tranteste de un perete. Nu apuc sa reactionez nimic, il simt pe Bodo apropiindu-se de mine. Buzele lui carnoase le cuprinde pe ale mele intr-un joc pasional. Ma uit la el uimita, el ma saruta pe mine. Ce are in cap? La scurta vreme se desprinde din sarut ca o pala de vant pe o vreme insorita.
- Te iubesc ! imi sopteste el aprins. Da' tu esti prea oarba ca sa vezi ! Yasu nu tine la tine, eu da si sincer !
Nu pot spune nimic, nu-mi permit, doar ii fac un semn sa plece. Plec capul si privesc podeaua, apoi ii spun aproape ca un ordin repezit :
- Pleaca ! Acum !