AnimeZupCăutare

Laevis

Deci asa cum vedeti este un fic in colaborare cu Denny, din punctul meu de vedere o sa fie interesanta aceasta colaborare:) Sper sa reusim sa creem ceva nemaipomenit.
Ce sa va spun despre poveste? Este genul fantastic si o sa vedeti rasturnari de situatie si multa actiune, dar pentru un inceput va rog sa suportati impreuna cu mine o mica incursiune in istoria celor ce au ajuns sa traiasca pe Pamant.:)
Sper sa va placa si sa ne spuneti parerea voastra.
Laevis

Prolog

Pamantul este pe moarte, iar omenirea este impartita in doua. Oameni care au reusit sa ramana normali, luptandu-se cu aerul toxic, ce constituie acum in anul 2234 atmosfera Pamantului, si cu apa poluata si oameni care au suferit transformari din cauza ca nu au avut posibilitatea de a se proteja. Unii au murit, altii au suferit groznice mutatii, dar majoritatea au suferit niste mutati la nivelul adn-ului care le-a oferit niste puteri. Acestia din urma au fost numiti mutanti si sunt vanati de cei care se numesc „ Normali” pentru ca sunt diferiti. Cand Pamantul era pe punctul de a deveni o planeta ostila, Normali au construit nave si s-au dus pe o planeta numita Anoestera. O planeta in afara sistemului nostru solar, o planeta pe care se lucra de ani de zile tocmai pentru a o face sa corespunda cu nevoile oamenilor. Asa ca au plecat, lasand pamantul sa moara in pace si lasand mutanti pe acesta sa moara si ei odata cu el. Numai ca nu am murit, sper nemultumirea Normalilor. Asa cum am spus, noi avem puteri. Acestea se manifesta in natura, dar ne-a luat multi ani sa invatam sa le controlam, din moment ce totul pe aceasta lume era corupta, facand totul foarte greu de controlat. Unii controlau focul si cu ajutorul acestuia si metalele, reusind sa creeze diferite lucruri iar cu aceasta abilitate au curatat pamantul si apele de toate metalele ce otraveau locurile inconjuratoare. Altii controlau apele si toate vietuitoarele, in afara de oameni. Acestia erau mult mai greu de controlat si de inteles, fiind fiinte care gandesc. Cei ce aveau acea putere impreuna cu cei ce puteau controla pamantul si automat si plantele, au redat culoare planetei, readucand la viata specii de plante si animale de mult disparute, iar ultimii puteau manipula aerul, atmosfera, clima, ei au scapat de toxinele ce il otraveau, redandu-i acea culoare de albastru deschis cerului ce de mult timp nu m-ai cunoscuse altceva decat negru si gri. Si imi amintesc acea zi in care cei ce stapaneau aceste elemente au terminat. Nu aveam decat doisprezece ani, dar imi amintesc de parca ar fi ieri. In acea zi am vazut pentru prima data in viata mea soarele. A fost atat de minunat. Sa simt caldura lui cum imi mangaie pielea mea albicioasa si bolnavicioasa. Singurii care nu aratau ca mine erau negrii si cei care erau o amestecatura intre negrii si albi, dar nici pielea acestora nu arata sanatoasa. Soarele reda tuturor culoarea aceea sanatoasa pe care o vazusem de multe ori in cartile foarte vechi ce povesteau despre un alt timp. Un alt timp in care existau patru anotimpuri, nu doar doua, un alt timp in care nu exista atata poluare, in care nu existam noi.
Nu imi venea sa cred. Nu cunoscusem aceasta latura a planetei in care traisem, niciodata. De altfel, nici nu speram vreodata sa o cunosc. Tot ce stiam era acel deseu de viata, in care trebuia sa lupti cu dintii pentru o masca de oxigen sau o gura de apa cat de cat curata. Nici nu imi inchipuiam sa mananc altceva decat terciul acela ce ni-l dadeau asociatiile guvernului. Cine manca altceva era bogat de isi permita hrana adevarata. Fructe si carne, lucruri ce puteau fi mestecate nu baute. Lacrimi mi-au aparut in ochi cand mi-am dat seama ca acum eram libera sa respir fara masca, libera sa beau dintr-un rau fara sa imi fie teama ca o sa mor in cateva ore. Nu eram multi. Doua mii de persoane. Un numar relativ mic fata de Normali, asa cum ne placea sa ii numim, iar majoritatea aveau puteri de apa, aer si pamant, doar vreo o suta stapaneau focul, inclusiv eu. Aveam sa inteleg mai tarziu de ce. Focul era cel mai puternic dar si cel mai instabil si periculos, dar nu ne pasa.
Am inceput sa ne cream singuri un mod de a ne organiza si ne-am impartit in patru clase dupa puterile noastre. Apoi fiecare clasa s-a impartit in familii si si-a creat singura orasul sau. Ne intelegem bine cu toti si din cauza tuturor greutatilor prin care am trecut, nu existau bani, toti eram egali si toti ne ajutam, asa ca nimeni nu avea motiv sa fure sau sa ucida, pentru ca ceea ce avea unul avea si celalalt. Bineinteles, ocazional mai existau crime din pasiune dar si acestea erau atat de rare. Nu pot sa va explic de ce. Poate ca o data cu noile puteri, fiind mai aproape de natura, am devenit mai pasnici, mai buni. Dar sa revenim la oile noastre. Ne ajutam reciproc chiar daca eram de clase diferite, neexistand nici un pic de rasism si prejudecata in mintile noastre, singurul lucru care ne despartea era limba. Nu eram toti de aceasi nationalitate si automat nu vorbeam aceasi limba. Dupa ce ne-am organizat si la conducerea statului s-au ales patru oameni, fiecare dintr-un clan, acestia au luat hotararea ca toti sa invatam stravechea limba a atlantilor, latina. Norocul nostru era ca aveam cativa vorbitori de limba latina care ne-au invatat, iar unde nu gaseam traducerea corecta a unui cuvant o inventam, incercand sa o ghicim. Sa fim cat mai aproape de adevar si uite asa cu toti am ajuns sa vorbim o singura limba. Vechile nume pe care le dadusem claselor au devenit pentru: apa – Aqua, foc – Ignis, aer – Aeris si pamant – Angelus, iar orasele le-am numit: Apamea, Elatea, Aegles si Ceres. Acestea erau doar orasele capitala ale fiecarei clase, existau si alte orase, dar mai putin importante.
Cat despre infatisarea noastra, va pot spune ca nu mai aratam umani dupa cativa ani. Aveam treizeci si patru de ani cand am inceput si eu sa ma schimb, ca toti ceilalti. Bineinteles copii mei se nascusera deja schimbati. Cei din clanul Aqua au inceput sa aiba parul si ochii in toate nuantele de albastru si albastru-verzui, de la cea mai inchisa nuanta pana la cea mai deschisa. Clanul Ignis le aveau in toate nuantele de galben-rosiatic, portocaliu, rosiu si negru-rosiatic. Clanul Aeris alb, roz pal, de la alb spre blond pana la gri, gri-albastrui, iar cei din clanul Angelus aveau culorile de la verde inchis la deschis, pamantiu si verde-pamantiu. Era o incantare sa iesi pe strada si sa vezi oameni cu parul intr-o multitudine de colori, semana cu un curcubeu ce intotdeauna era in miscare.
Am prosperat avand grija de pamant si incercand sa avansam tehnologic, dar tehnologia pe care o cautam trebuia sa nu polueze pamantul. Nu vroiam sa facem aceleasi greseli ca strabuni nostri, nu vroiam sa otravim din nou planeta. Din cand in cand mai aveam cate un vizitator de pe Anoestera care venea sa vada daca relatiile de amicitie inca mai sunt valabile intre planeta noastra si a lor. Imi amintesc si ziua in care a venit prima data un mesager sa vada ce s-a petrecut cu aceasta lume si cu cei pe care i-au lasat in urma. Toti nu am fost deloc multumiti cand l-am vazut pentru prima oara, aterizand pe Normal, dar cum traiam o viata pasnica, lipsita de razboaie, foame si poluare si cum era impotriva convingerilor noastre, l-am primit cu bratele deschise, incercand sa uitam ca oameni lui au fost aceia care ne-au lasat aici sa murim. Intr-un fel trebuia sa le multumim, dar cel care merita recunostinta noastra este Dumnezeu, nu ei, pentru ca El ne-a dat aceste puteri.
-Deci, copii aceasta este povestea noastra. Asa cum am trait-o eu atunci cand eram ca si voi, doar o copila, le spun eu celor douazeci si ceva de copii ce erau stransi in jurul meu ascultandu-ma cu atentie.
Ma uitam la fiecare cu atentie si cu mici perle sarate in ochii mei negrii-rosiatici, lacrimi de bucurie ca am supravietuit o suta cincizeci si sase de ani si am putut sa imi vad nepotii crescand, avand si ei copii lor de care sa aiba grija. Nu existau multi ca mine, de fapt nu mai existau multi ca mine, sa traiasca asa de putin. Eram printre ultimi dintre cei care au trait in acele timpuri cand Pamantul era pe moarte si acum incet si eu aveam sa ma indrept spre somnul cel de veci, sa ii las pe copii mei sa spuna povestea la randul loc cand vor fi la fel de batrani ca mine. Am murit cu zambetul pe buze, la cateva zile dupa ce mi-am spus povestea, fericita fiind ca lumea era pasnica si buna si ca nu existau pericole in aceasta societate in care traiam. Niciodata nu mi-am inchipuit cat de rau m-am inselat. Niciodata nu m-am intrebat de ce era necesar ca fiecare membru dintr-o clasa sa se casatoreasca tot cu un membru din aceasi clasa si nici nu aveam sa aflu raspunsul la aceasta intrebare, dar sunt sigura ca voi il veti afla. Am o presimtire ca asa se va intampla.
adn -- se scrie cu majuscule, a.k.a - ADN ( nu ştiu de ce, dar sunt cam 90% sigură că aşa trebuie ) .
sper nemultumirea -- spre

Ah , mi -a plăcut.
Ideea am mai găsit-o şi prin alte părţi , mai ales de când cu povestea cu sfârşitu' din 2012. Chiar săptămâna trecută am găsit o idee asemănătoare cu a ta, cu plecare pe o altă planetă etc etc etc. Dar îmi place, mai ales că ideea cu mutanţii care au refăcut planeta e foarte interesantă şi ceva mai originală. Mi-a plăcut cum ai povestit totul şi că a fost din perspectiva unui personaj ce, din câte am înţeles eu, a murit. Deci, vor veni alte personaje. Presupun.
A fost un prolog interesant şi destul de captivant. Ai un stil frumuşel de a scrie, mi se pare mie. Deşi prin unele rânduri mi s-a părut oleacă obositor, poate din cauză că mi-e mie somn. În fine, lăsând asta la o parte am menţionat două din greşelile existente. Ştiu că mai era una pe undeva dar nu ştiu unde şi mi-e lene să o caut, în rest nu am văzut cine ştie ce " erori".
A fost plăcută povestea şi introducerea în această lume, sunt curioasă cum o să decurgă povestea de aici înainte. Prologul mi-a plăcut. A fost interesant, descris bine, naraţiune bazată ca lumea, acţiunea interesantă, povestea frumoasă. Plus că ador că s-a ales limba latină, denumirile alea sună prea bestial. Ador şi termenul de Normali. Hmm, oare cu ce ne ve-ţi surprinde?
Nu ştiu.
Ah, am uitat să menţionez . Mi se pare foarte interesant titlul şi de abia aştept să înţeleg şi eu la ce anume sau la cine anume face referire. Este destul de... nemaiîntâlnit :)) dar să văd şi ce semnificaţie are şi după comentez per total şi cu siguranţă. La prima vedere e foarte plăcut.

Spor la scris >:d<
Reuşesc şi eu să citesc ... Ah şi scrisese comentariu , dar l-am şters Xd

Nu sunt o mare adeptă a genului Fantasy , dar povestea mi-a plăcut , mai ales partea cu puterile . Mi-am amintit de perioada în care îmi doream să stăpânesc puterea focului , apoi a pământului :)). Oricum e incredibil de interesant să deţii puteri şi să le foloseşti pentru a salva planeta . Până la urmă partea cu poluare a fost bună , astfel Pământul a primit şansa de a se regenera . Poate trebuie să se întâmple aşa ceva , să o luăm de la capăt şi să evităm greşelile trecutului .
Nu ştiu cât de originală este poveste sau detalii asemănătoare , dar totuşi de abia aştept să aflu ce se va întâmpla . Din câte am înţeles personajul din prisma căruia e realizat primul capitol a murit . Deci îi va redată viaţa ? Sau poate a altcuiva ... asta rămâne de văzut .
Greşelile de tastare au fost deja menţionate . Nu am mai citit ceva scris de tine , dar există un început . Oricum ai stilul interesant de a scrie , dar poate deveni greoi .
Sunt curioasă ce înseamnă titlul .
Aştept următorul capitol !Baftă la scris ...
Hey

Ma credeti ca a trebuit sa imi inving lenea cu cea mai mare durere din lume:))a fost atat de greu, ar am invins-o uraaaaa
Asa am citit si bingo( is cam distrata azi) si mi-a placut. Interesant deci luati nota maxima, original aici luati nota maxima plus un plus:D Si mi-a placut cum ai relatat, deci chiar nu am mai citit pana acum asa ceva.
E foarte originala idee, adica eu nu mai intanlit-o pana acum. Deci felicitari. Descrirea mi-a placut foarte mult, si wow, sunt putine persoanele care ma fac sa imi place acest mod de expunere pe care il detest din toata inimioara mea.
Vreau nexu asa ca te rog Denny sa vi repejor, da?:))

Succes la scris si kissu!
Hello fetelor >:D< Am venit si eu cu capitolul unu xD.
Teh, tilul de Laevis se refera la Instabilitate [ceea ce inseamna si cuvantul ] o sa vezi tu cum o sa se lege de poveste. ^^
Neith, persoana aceea nu va fi reinviata, a fost doar un personaj de care s-a folosit Crina pentru a povesti. ^^
Raluca, mersi de comm <3 ma bucur ca iti place ideea si crezi ca e originala. xD

Si multam si celor care au citit dar nu au dat comm.
Enjoy !



Capitolul unu


Nu-mi venea sa cred ! Priveam invitatia din mana mea nevedindu-mi sa cred de aceasta 'onoare'. Eram invitati (eu si cu mama si tata ) la petrecerea uneia dintre cele trei familii ale clanului Ignis. Familia din care facea parte Clara. Ma intreb cu ce scop, totusi. Daca ar fi fost o petrecere ... normala, cred, nu ne-ar fi invitat, cred ca avea sa fie ceva grandios. Am pus invitatia pe masuta din camera mea si apoi m-am dus spre pat si m-am asezat oftand. Era o ocazie perfecta sa o vad pe Clara, era minunat ! Insa, nu in aceste circumstante, cand nu ma pot apropia de ea decat pentru a o saluta si a o intreba ce face, si sa primesc un raspuns formal, ma distrugea. Nu puteam sa inteleg de ce trebuia sa-mi ascund acest sentiment, despre care marii poeti vorbesc cu atata mandrie, dragostea, sentimentul sfasietor pe care-l simteam si ma distrugea, deoarece era una imposibila din mai multe motive.
Am inchis ochii si am tras aer adanc in piept si am incercat sa ma calmez. M-am intins pe pat si curand am adormit.
***

M-am privit in oglinda inainte sa imi iau sacoul negru pe mine. Azi era petrecerea. Inca eram intrigat de motivul ei, niciuna dintre variantele mele nu au fost confirmate. Urasc acest sentiment de curiozitate deplina, urasc sa nu stiu unele lucruri si sa aflu mai apoi ceva ce o sa imi darame lumea pe care am construit-o cu atata grija. Am auzit o ciocanitura la usa camerei mele iar apoi vocea mamei ca sa ma anunte ca ei erau gata. Am vrut sa spun ca eram gata, dar oare eram ? Eram pregatit sa ma duc acolo si sa o vad pe Clara si totusi ... sa nu ma port cu ea prieteneste si diplomat ? Da, eram, pe naiba.
Am auzit usa deschizandu-se si m-am intors pentru a vedea cine e, era doar mama. Am zambit si ea a facut la fel. Am pasit spre usa pentru a iesi si a merge la aceea 'petrecere' a carui rost nu i-l vedeam.
***

Mai spre seara am ajuns in tinutul Ignis, mai exact la casa gazdei. Am intrat in urma parintilor mei, paseam neincrezator, uitandu-ma in jurul meu, atent la fiecare pas. Sala unde se tinea aceasta petrecere era una mare si frumos decorata. Un chelner a venit la noi servindu-ne cu bautura, am luat unul dintre paharele aflate si tava si am savurat incet alcoolul. Ma uitam dupa Clara, dar nu o vedeam. Pe durata a cateva zeci de minute au tot venit oameni sa ma salute, zambeam, raspundeam la intrebari politicos, nu eram eu cu adevarat. Curand, alaturi de fantana arteziana din incapere a aparut conducatorul familiei care a inceput sa vorbeasca ceva, caruia nu i-am dat importanta. Dintr-o data am vazut ca toata lumea si-a schimbat starea de spirit, intr-una plina de admiratie. Am mai vazut ca se uitau cu toti in acelasi punct, mi-am indreptat privirea si eu spre acel punct, si mare mi-a fost mirarea. Sincer sa fiu, nu mai vazusem nimic asemanator pana acum. Pe scarile care duceau de la etaj, a cobora incet Clara, aratad divin, avea pe ea o rochie albastra, destul de deschisa nuanta, parul ei negru rosiatic ii era lasat desprins, usor buclat, gatul ii era impodobit cu un sir de perle albe ca si cea mai pura nea iar de urechi ii atarnau niste cercei tot cu perle. Si totusi, era frumoasa, de fapt frumos era putin spus, arata splendid. Am luat ultima inghititura din pahar pentru ca mi se uscase gatul. I-am urmarit fiecare pas, fiecare gest, se vedea pe ea ca nu era in apele ei, privirea ii era coborata la podea. Ce era cu ea ?
S-a alaturat tatalui ei si a schitat un zambet fals. De ce zic fals ? Pentru ca eu il stiam pe cel real si nu se compara cu cel ce il afiseaza ea. Curand, tatal ei a inceput sa vorbeasca iar, facea un anunt.

- V-am adunat azi pentru a va da o mare veste ! Datorita faptului ca eu sunt batran, si sfarsitul ma paste, am decis sa o casatoresc pe fiica mea cu descendentul celei de a doua familii a clanului Ignis !

Aceea veste a fost ca si cum ar fi aruncat cineva cu o galeata de apa peste mine. Casatorie ?! Cum s-a putut ajunge la asa ceva ?
Involuntar am strans paharul din sticla ce-l aveam in mana si l-am spart, cateva cioburi mi-au intrat in piele, dar nu-mi pasa. Cum puteam sa tac stiind ca ea se casatoreste cu altul ? Mi-am ridicat privirea si am observat ca atentia era indreptata asupra mea. Nu mi-a pasat, mi-am mutat privirea spre ea, si i-am vazut chipul plin de uimire. Apoi, am inceput sa rad, da, un ras fals si totusi credibil.

- Ce neatent sunt ! Heh, probabil ca m-am entuziasmat cu vestea.

Am spus incercand sa spun altceva decat ceea ce gandeam. Am plecat de acolo spre baia unde mi-a aratat-o unul dintre chelnerii ce se aflau acolo. Odata ajuns am inceput sa-mi scot cioburile din rana, parca trebuia sa simt durerea provocata de sticla scoasa din tesut, dar nu simteam nimic. Eram imun, parca gol, imun la alte sentiemente sau simturi. In timp ce imi spalam mana cu apa calda am auzit usa de la baie deschizandu-se. Era cineva, nu am dat atentie chipului persoanei, nici macar nu stiam daca e barbat sau femeie, a venit sa ma panseze, nu am protestat. Dupa ce a terminat am plecat de acolo, nu inainte de a-i multumi. Cand am pasit in sala cativa dintre oaspeti, unii care imi erau cat de cat apropiati au venit sa se ingrijoreze pentru mine, le-am raspuns politicos, asigurandu-i ca nu aveam nimic. Curand, am inceput sa o caut, desigur discret, pe Clara. Dupa un timp, am vazut-o stand afara, pe balcon. Era racoare, mai bine zis era destul de rece, dar stiam ca nu are nimic pentru ca cei din clanul focului se incalzesc singuri, deci sunt imuni la frig. M-am apropiat de ea, mi-am intins mana sa o ating, dar inainte ca sa pot sa o fac s-a intors, parca simtind ca eram acolo. Ochii ei, de un auriu vechi, erau plini de lacrimi. Suferea, de ce ? Pentru ca se marita ? Pentru ca nu il iubea. Am vrut sa spun ceva, dar imbratisarea in care m-a prins, m-a redus la tacere. Ii simteam trupul cald lipit de al meu, lacrimile ei udandu-mi camasa, si cu toate acestea, mie nu-mi pasa. I-am cuprins trupul si eu in imbratisare, o mana plimbandu-mi-o in parul ei. S-a indepartat de mine si m-a privit in ochi.

- Du-ma de aici, Amadeus. Te rog !

Mi-a spus printre suspine, cu glasul putin ragusit. Sa o duc ? Unde ? Am pune familiile din ambele clanuri, Aqua si Ignis, pe capul nostru, puteam sa fac asta ? Da, puteam, insa, ea putea iesi ranita din toata treaba asta, si atunci nu mi-as ierta-o niciodata. Am inchis ochii si mi-am dus mainile pe umeri ei.

- Nu, Clara, nu o sa te duc nicaieri. Tu o sa ramai aici, sa-ti indeplinesti atributie de urmasa a familiei, la fel cum am sa fac eu.

Am spus-o fara sa ma opresc, fara sa respir, si totusi cu o durere mare in piept, in suflet, care aproape ca m-a distrus. Si totusi, trebuia sa rezist pentru ea, ca sa-i fiu alaturi cand o sa aiba nevoie de mine, in calitate de prieten, cel putin. I-am privit fata, care acum se asemana cu cea a unui catel care a fost certat de stapanul lui. Ma durea sa o vad, uram asta, si totusi, ma uram pe mine, eu am facut-o sa se simta si mai rau din cauza a ceea ce am spus.

- Dar ...

A inceput sa spuna, dar am oprit-o, daca nu o faceam, aveam sa ma dau batut, si sa o duc departe, cu riscul de a pune cele doua clanuri pe urma noastra, si totusi as avea-o langa mine.

- Dar nimic, Clara. Acum, te rog sa ma scuzi, eu o sa plec de aici. La revedere, Lara !

De cand oare nu i-am mai spus asa ? De ceva vreme, cativa ani poate ? Nu stiu, in acel moment nu conta, inima mea era facuta bucati, si sunt sigur ca si a ei era la fel, pana la urma eu o iubeam, ea nu stiu, poate ca da, niciodata nu mi-a spus-o, insa eu speram din adancul meu ca raspunsul sa fie 'da'.
Am plecat acasa, nu am mai rezistat, de ce as fi stat acolo ? Sa vad minunatul cuplu ? Mai bine nu, acasa puteam fi eu, puteam sa sufar fara ca cineva sa ma intrebe ce am, sa sufar in liniste, exact cum vroiam.
Așaaa, a venit într-un final și capitolul 1. De abia așteptam să apară :)) și iată că a venit.
Căci sunt extrem de curioasă ce și cum . Bine deja mi-ai zis câte ceva pe mess dar nu o să iau în seamă asta acum, ideea îmi place și capitolul a fost foarte tare.
Deși mi se părea la un moment dat destul de evident că tipa urma să se căsătorească, adică faza cu petrecerea și așa trebuia să ducă undeva pe acolo. Ok dar lăsând asta mi-a plăcut comportamentul lui Amadeus, personă aj care îmi place. Momentan Carla nu mă atrage în niciun fel , poate pt. că mi se pare doar genul tipic de fată care .. oh nu îmi găsesc cuvintele . Dar probabil o să îmi schimb părerea după ce se va povesti și din perspectiva ei. Sau odată cu trecerea capitolelor. Că poate nu e din perspectiva Clarei, că nu știm sigur =) waaaaaaaaah de abia aștept să văd cum stă treaba asta. Așa că voi aștepta cu nerăbdare capitolul lui Fallen.
Ugh deși eu una mă așteptam sau intuiam că va fi altceva încă din primul capitol, în fine cu lupte și așa mai departe dar e doar primul capitol așa că nu sunt gata să judec, să spun că e vorba doar de romance or whatever. La prima vedere și din primul capitol pare că e doar calmul dinaintea furtunii, că ceva e pe cale să înceapă. în fine, nu știu și aștept să văd cum decurge. îmi plac poveștile fantasy și vreau să văd cum o să fiu surprinsă , Și să văd și cum va scrie Fallen din perspectiva personajului ei, oricare ar fi acela.
Am văzut o greșeală pe undeva dar nu îmi amintesc care și nu mai am timp acum să stau să mă uit prin capitol ca să o menționez. Per ansamblu mi-a plăcut; în special faza cu paharul și cioburile a fost foarte tare. Ugh mi se pare cam ironic Amadeus, și îmi place ! : ) ok și îi ador numele.
Ok ok ok, gata că trebuie să plec. baftă la scris și aștept următorul capitol.
am venit cu continuarea:) sper sa va placa:)

Capitolul doi

Urăsc acest oraş! Il urăsc! De ce ne-a adus tata aici? De ce nu putea să mă lase să stau la casa noastră de la agrestis. Era atât de frumos acolo. Soarele mângâind copacii şi florile dându-le un farmec afară din această lume şi toate acele mici vietăţi care îţi duc viaţa în apropierea casei noastre... of! Cât de mult îmi lipseşte acel colţ rupt din Eden. Nu pot să spun că nu îmi place să locuiesc in oraş, mai ales în acest oraş, dar sunt perioade în care nu pot să suport multitudinea de culori care parca îmi zgârie ochii şi toate acele oglinzi care reflectă lumina soarelui cu atâta indiferenţă. Îmi place să stau aici doar atunci când frumosul meu cu părul albastru se află şi el in preajmă. Face ca lucrurile să nu fie atât de insuportabile doar prin simpla lui prezenţă. Dacă aş putea să îi mărturisesc cât de mult ţin la el... dacă aş putea să găsesc acel curaj de a-i spune adevărul... dar nu pot. Suntem doar doi copii care din cauza singurătaţii s-au găsit unul pe altul.
Şi atunci il văd. Merge liniştit pe stradă, înconjurat de prieteni lui şi râde. Cât de mult iubesc acel sunet pe care îl scoate de câte ori este fericit. Era muzică pentru urechile mele. Păul lui scurt, de un albastru închis, asemănător oceanului în timpul unei furtuni era ciufulit, probabil din cauză ca s-a bătut cu vreun prieten sau poate doar din cauza vântului care bătea cu câteva minute mai devreme. Nu ştiu şi nici nu ma interesează prea tare. Îi dă un aer dur părul ciufulit şi îmi place. Din păcate nu pot să îi văd chipul prea bine şi nici ochii, ochii aceia minunaţi de un albastru-verzui, în care mă pierd de fiecare dată când mă uit la ei. Vreau să îl strig, să îl salut şi să îl invit sus, dar nici nu deschid bine gura că îl aud pe tatăl meu cum îmi spune numele, forţându-mă să mă întorc pentru a-l privi în ochi. Nu era deloc politicos ca o tânără domnişoară să stea cu spatele la cel care doreşte să îi adreseze câteva cuvinte.
-Clara? Şopteşte tatăl meu în acel mod in care trimite mici fiori pe spinarea mea.
Întotdeauna reuşeşte să îmi rostească numele cu acea voce atât de plină de autoritate care mă face să îmi îndrept spatele şi să îmi ţin capul cât mai sus când sunt în prezenţa sa. Era înfricoşetor. Numai când îmi amintesc cât de puternic era şi acea amintire a puterii sale mă face să îmi doresc să fiu într-un loc cât mai departe de el, dar stau dreaptă şi încerc să nu îi arăt cât de teama îmi era de acesta. Nu ştiu cât de bună sunt la ascunsul sentimentelor, însă în acea clipă nu imi acordă prea multă atenţie.
-Da, pater?
-Ţi-ai uitat manierele, mea filia? Ce te-a învăţat ta mater?
-Să nu mă aplec peste pervazul ferestrei? Întreab eu neştiind unde am greşit.
-O fată niciodată nu ţipă după un băiat, spune el cu calm şi cu o expresie de gheaţă pe chip.
-Da, pater. Îmi cer scuze pentru indiscreţia pe care era să o fac. Promit să fiu mai atentă data viitoare.
-Să sperăm că nu va mai fi o dată viitoare, Clara. Cine era cel sau cea după care vroiai să strigi?
Nu ştiu ce să îi răspund. Să îi spun adevărul? Dar dacă îmi va interzice să îl mai văd? O fată dintr-o familie atât de renumită ca a mea nu are voie să se vadă cu un băiat dintr-o familie mai puţin renumită ca a lui, plus nici nu facem parte din aceleaşi caste. Eu sunt din Ignis, iar el este din Aqua. Văd focul ce începe să ardă în ochii roşii ai tatălui meu şi cu greu înghit nodul ce mi s-a format în gât pentru a putea sa îi răspund.
-Amadeus, şoptesc eu aproape începând să plâng numai la gândul a ceea ce va face tatăl meu.
-Amadeus Nymphe din clanul Aqua? Spune el nevenindu-i să creadă cu cine putea sa umble singura lui fată, singura mostenitoare a familiei Plater.
-D..d...da... mă bâlbâi eu simţind furia ce creşte văzând cu ochii a tatălui meu.
-Hmp... Nu contează. În această seară mama ta si cu mine dăm o petrecere. Este o petrecere foarte importantă şi te-am ruga să te îmbraci cu acea rochie albastră in care îţi stă atât de bine. O să cunoşti pe cineva foarte important în această seară. Poţi începe să te pregăteşti. Este ora şase, iar la opt fix tu te vei afla in dreptul scării ce uneşte palierul de la primul etaj cu sala de distractii, după ce termină dispare ducându’se in camera sa pentru a se pregăti.
Mă uimeşte când trece cu vederea peste mica mea „indiscreţie”, dar în acelaş timp sunt îngrijorată de această aşa zisă petrecere. Nu pot să nu mă intreb dacă nu cumva ceva se va întâmpla diseară şi nu îmi va plăcea, sunt sigură. Dar fac cum îmi spune tatăl meu şi scot din dulapul din lemn de mahon rochia mea de un albastru deschis. Nu prea mă încântă aceasta rochie. Era un dar de la Siracus şi deşi băiatul din cealaltă familie din clanul Ignis nu este atât de rău, eu nu îl pot suporta. Asta poate din cauză că mama mea încearcă de câteva zile să mă facă să mă îndrăgostesc de el. Mi-l bagă pe gât de fiecare dată când ne întâlnim. Ceva nu îmi miroase a bine in toată această afacere, dar ce pot să fac? Nu pot să trec peste cuvântul tatălui meu... Lacrimi amare încep să se prelingă încet pe chipul meu din cauza neputinţei mele. Ca o fată cuminte mi le şterg şi mă uit la ceas. Este şase patruzeci si nouă, mai am o oră şi ceva să mă pregătesc. Mă îmbrac cu rochia ce am pus-o pe pat şi apoi mă duc la toaleta mea pentru a căuta nişte accesori potrivite. Nu vreau nici să sufoc ţinuta mea cu multe bijuteri, asa că aleg o pereche de cercei cu o mica perla albă si un colier facut tot din perle de marime mijlocie albe ca neaua. Îmi dau o notă de eleganţă şi de superioritate. Mama va fi extrem de mândră de mine atunci când mă va vedea.
Am mai pierdut câteva minute uitându-mă în oglindă până să mă hotărăsc cum să îmi aşez părul. Într-un final am optat pentru o coafură simplă, ca părul meu negru-roşiatic asemnănător tăciunelui ce încă mai arde să mi se refarse liber peste umeri mei, fiind foarte puţin ondulat. Nu mi se mai văd cercei, dar sunt sigură că atunci când îmi voi întoarce capul oaspeţii vor observa mica sclipire a perlelor. Puţin dermatograf pentru a-mi accentua ochi, putin fard albastru de gheaţă, mascara negru pentru extra volum pentru genele mele şi puţin gloss incolor şi machiajul meu este gata.
Era opt fără cinci minute când m-am decis să cobor jos. Simt cum cu fiecare pas pe care il fac, apropiindu-mă de acea scară că mă îndrept spre un destin de mult plănuit, de mult pus la punct, însă nu mă pot opri. Nu mă pot întoarce înapoi în camera mea, refuzând să ies pentru că nu voi rezolva nimic. Dacă voi face aşa ceva, tatăl meu va veni după mine la nici două minute întârziere şi mă va târî în sala de festivităţi. Aşa că îmi fac curaj şi mă îndrept spre acea scară infernală. Ajung acolo şi aştept ca ceilalţi să facă linişte. Nu trebuie să aştept mult. Siracus apare de nicăieri şi îşi ţine mâna întinsă aşteptând ca eu să i-o dau pe a mea. Îmi cobor privirea pentru a nu mai vedea marea de oameni care îmi urmăresc fiecare mişcare mai rău decât nişte vulturi şi îi dau mâna. Încet, coborâm pentru a ne alătura tatălui meu. Siracus îmi şopteşte să zâmbesc, iar eu îi ofer unul nu prea bun. Ştiu că seamană cu o grimasă oribilă, dar mai mult de atât nu pot să fac. Cum ajung în dreptul tatălui meu, acesta începe să vorbească din nou. Siracus zâmbeşte multumit şi este atât de plin de sine... îl urăsc!
- V-am adunat azi pentru a vă da o mare veste! Datorită faptului că eu sunt bătrân, şi sfârşitul mă paşte, am decis să o căsătoresc pe fiica mea cu descendentul celei de a doua familii a clanului Ignis!
Ce? Poftim? Ce a spus? Mă căsătoresc cu Siracus?! Nu... nu am auzit eu bine. Trebuie să nu plâng pentru că este o greşeală, totul este o mare greseală. Da, asta trebuie să fie.
Nici nu mă liniştesc bine că aud cum un pahar este spart. Toată atenţia mi se îndreaptă spre locul de unde s-a auzit acel sunet. Şi atunci l-am văzut. Stătea şi se uita la mine, nevenindu-i nici lui să creadă ceea ce tocmai a spus tatăl meu şi sângele îi curegea din mâna cu care ţinea paharul. Apoi când şi-a dat seama ce a făcut a început să râdă. Un râs fals, care nu era al lui şi care ma rănea mai mult decăt orice altceva.
- Ce neatent sunt! Heh, probabil că m-am entuziasmat cu vestea, zice el dispărând.
Nu ştiu cât timp a trecut de la acel incident, dar eu după ce am reuşit să scap de Siracus m-am refugiat afară, pe balcon. Era răcoare, mai bine zis era destul de rece, dar nu conta. Cei din clanul meu au o temperatura corpului mult mai ridicată decât ceilalţi, deci nu îmi făceam griji că pot să mă îmbolnăvesc. Încercam să îmi ţin sub control lacrimile când simt pe cineva în spatele meu. Oh, doamne, te rog nu Siracus, orice numai el nu! Când mă întorc îl văd pe Amadeus. Aş vrea să zâmbesc şi să îi spun că totul este bine, să nu se îngrijoreze pentru mine, dar nu găsesc acea putere în mine. În schimb stau şi mă uit la el. Simt nevoia să îl îmrăţişez şi fără să mă gândesc la consecinţe chiar asta fac. Îl îmbrăţişez, iar el nu stă mult pe gânduri şi mă prinde şi el, în braţele lui tari şi puternice, mângâindu-mi părul meu lung şi mătăsos.
- Du-mă de aici, Amadeus. Te rog! Şoptesc eu, desprinzându-mă din braţele sale.
Şi-a inchis ochii pentru câteva secunde şi şi-a dus mâinile pe umeri mei.
-Nu, Clara, nu o să te duc nicăieri. Tu o să rămâi aici, să-ţi îndeplineşti atribuţiile de urmaşă a familiei, la fel cum am să fac eu.
A spus-o fără să se oprească, fără să respire de parcă îi era teamă că dacă se va opri nu va mai putea continua. Mi-am privit faţa, care acum se asemăna cu cea a unui caţel care a fost certat de stapanul lui. Mă dureau cuvintele lui, simţeam că mă sufoc, că nu pot să respir. M-a respins... m-a respins...
-Dar ... am început să spun dar m-a oprit.
De ce a făcut-o? Nu ştiu.
-Dar nimic, Clara. Acum, te rog să mă scuzi, eu o să plec de aici. La revedere, Lara!
Oare de când nu mi-a mai spus aşa? Nici nu mai ştiu. Pare atât de departe acel timp în care ne bucuram ca doi copii, unul de prezenţa ceiluilalt. Ma lăsat acolo, fără să se mai uite o dată înapoi. Nu mă iubea şi o ştiam încă din-nainte să îmi deschid gura şi să îl rog să mă ducă departe. De ce m-ar fi iubit? Nu avea motiv să o facă şi în acest caz îl înţeleg de ce nu a vrut să mă scape de soarta crudă pe care mi-a ales-o tatăl meu. Numai dacă aş putea să plec şi eu de la această petrecere aşa cum a facut Amadeus, doar că eu nu pot. Sunt gazda şi trebuie să stau să mă îngrijesc de invitaţi şi să primesc felicitările lor pentru nunta ce aşteaptă după colţ. Amadeus, mai lăsat singură!
Mi-a fost o sila pana acum sa dau un comm..Doamne...iarta-ma:))
Asa, deci sa incep:
Mi-a placut cum ati scris cap 1 si cap 2. Mi-a placut cum ati descris totul si dialogul mi-a placut, a fost interesant si lejer , deci in concluzia a fost fain.;)
Chestia asta cu batranul tata si regulile familiei sunt cam cunoscute, insa e fain si asa. Sper doar sa intervina mai multe lucruri , nu doar familia ce ii desparte si alte de astea...oricum imi place, e frumos construit , Amadeus a facut ceea ce trebuia, insa ea e putin cam stangace ca sa zic asa, adica putea totusi sa isi dea seama si face cam prea mult pe victima...ma cam deranjeaza asta la ea, e prea fricoasa, si asteapta ca saracu baiat sa ii ia teama cand era nu face nimic ca sa scape de acea frica.
Sper ca in curand sa putin urmatorul capitol sa aflu ce se intampla in continuare.
Succes la scris.

Bye bye si kissu!:*
Hello
In sfarsit am ajuns si aici:]]
Soo fetelor imi place povestea numai ca pana acum nu prea am inteles mare lucru:]] Denny e de vina ca nu vine cu continuarea:]] Glumeam.(dar totusi daca nu te grabesti te dau in judecata si nu mai primesti tort, te pun la regim:]] )
Asa sa incep...
Pai greseli nu am prea vazut, una singura mi-a atras atentia acum la sfarsit :
*Mi-am privit faţa*- cum adica si-a privit fata? Adica avea o oglinda sau cum a reusit? Banuiesc ca nu si-a scos ochii:]] Nu stiu poate nu am fost eu atenta cand am citit:]]
Nvm trecem peste. So actiunea nu e deloc grabita si aveti grija la detalii, ati avut rabdare si ne-ati explicat in primul capitol cum sta treaba cu acesti mutanti si toata chestia aia cu apa, focul si aerul. Sunt elemente interesante si fac din acest fic ceva unic, ideea este originala, eu una cel putin nu am mai citit nicio poveste care sa contina asa ceva.
Soo eu o sa astept cuminte continuarea, dar totusi Denny ar trebui sa ti se faca mila de mine si sa te pui pe scris:o3
Hurry up with the next chapter pls pls
Cya:*:*:*
:bye:
Mersi fetelor de commuri ma bucur ca va place. Aici e nextul. ^^

Capitolul trei

Se casatorea ! Inca nu-mi venea sa cred. De fiecare data cand imi aminteam nervii clocoteau in mine. Cat de naiv am fost cand am crezut ca puteam avea un viitor impreuna, viitor pe naiba ! Eu eram nascut din apa iar ea din foc. Doua elemente care se atrag, dar nu se combina prin simplul fapt ca se naste cunosa. De cateva zile incoace parca sunt un corp fara viata, nu mananc cum trebuie, nu ma ingrijesc, afara nu prea ies iar poezii ... nici nu compun. Inainte le compuneam pentru ea, doar gandul la ce snetimente nutream fata de ea ma inspira, doar rostrul ei ma facea sa scriu pagini si pagini, chiar daca nu aveau sens eu ma simteam implinit, doar pentru ca m-am descarcat pe hartia alba punanad cateva pete de cerneala pentru a-i da putina culoare.

Dupa doua saptamani de la aceea veste, Mark, prietenul meu cel mai bun a venit sa ma cheme la o intalnire cu grupul nostru. Era un grup restrans, il formau vreo opt persoane dintre care faceam parte si eu si Clara. Presupuneam ca avea sa fie si ea acolo asa ca la inceput am ezitat, dar Mark mi-a facut capul calendar si asa am acceptat sa ma duc cu el. I-am zis sa ma astepte pana ma imbrac. Cand am fost gata am iesit afara si am coborat la parter pentru a pleca impreuna la locul de intalnire stabilit. Am optat pentru o camasa alba si niste pantaloni de stofa. Primul nostru principiu era sa folosim haine care sunt facute din materiale care nu afecteaza mediul inconjurator.
Nu am regretat ca am iesit afara deoarece era o zi de toamna insorita, adoram acest anotimp. Se caracterizeaza cu elementul meu, toamana e ploioasa, ploaie automat apa. Soarele stralucea pe cer voios, oamenii se plimbau de colo in colo razand si facand tot felul de lucruri care orice om obisnuit. Cand am ajuns in parcul in care obisnuiam sa ne petrecem timpul, am observat ca majoritatea frunzelor erau pe jos, in timp ce pe copaci ramaneau cateva, care dadea senzatia unei femei dezbracate.
Erau toti acolo, inclusiv ea. De ce a trebuit sa vina ? Dar de ce sa nu o faca ? Am incercat sa schitez un zambet dar nu stiu cat de bine mi-a iesit. Cand ne-au observat, o fata a venit repede sa ne intampine, Beth. A sarit la gatul meu pupandu-ma pe obraz. Asa era ea, copilaroasa, era din clanul Aqua, asa ca eram prieteni buni, era mai mica decat mine asa ca pentru mine era sora mea mai mica. Ne-am salutat pe rand si cand am ajuns in dreptul ei i-am spus un rece si simplu ' Buna ' , fara alte pupaturi sau imbratisari cum faceam inainte, ea mi-a raspuns la fel.

- Amadeus, tocmai vorbeam cu Clara despre nunta ei, vei fi prezent, nu ?

M-a intrebat Diana, o fata relativ simpatica. Am zambit amar si m-am uitat catre Lara apoi mi-am mutat pirivrea inapoi la Diana.

- Nu, curand voi pleca la casa de tara a parintilor mei, voi pleca cu vreo doua - trei saptamani inainte. Avem niste probleme de rezolvat acolo asa ca ... imi pare rau ca nu voi putea merge.

Ultima parte am spus-o mai mult pentru mine. Caci era minciuna, nu m-am gandit sa ma duc, doar am inventat, ce probleme puteam avea acolo ? Niciuna. Oricum, poate pana la urma ar trebui sa ma duc acolo, departe de oras, departe de ea, ca sa poata fi fericita si in acelasi timp, eu sa o uit, si sa fiu si eu fericit, daca se putea.

- Apropo, Beth, ce ar fi sa vi si tu cu mine ? Adica, inainte de nunta sau dupa. Sunt sigur ca lui Yaya i-ar placea, nu te-a vazut de cand erai mica.

Am spus aproape inconstient. De ce nu ? Pana la urma ea putea fi salvarea mea, i-am vazut reactia de fericire si cum a aprobat din cap, si a zambit. Am privit-o pe Lara cu coada ochilui si am vazut ca nu i-a picat deloc bine, cu ce motiv ? hm, poate nici nu a auzit ce am spus, probabil era ingrijorata cu nunta ei.

- Da, o sa vin, abia astept sa vad ce e pe acolo, nu am mai fost de cand aveam treisprezece ani, mai tii minte cand aveam opt ani si am mers in mlastina ? Era sa fiu mancata de un crocodil de nu erai tu acolo.

A zis razand, la fel am facut si eu. Da, sigur, imi aminteam, era si Clara cu noi, ne uitam la niste pasari in timp ce Beth a mers cam prea aproape de apa, norocul ei a fost ca am invaluit-o intr-o bula de apa si crocodilul nu a putut sa-i faca nimic. De ce ? De ce Clara trebuia sa fie prezenta mereu in amintirile mele ? Peste tot in mintea mea era ea, oricat de inapoi as privi cele mai bune momente le-am avut alaturi de ea.

- Si mai sti cand ....

Dar nu am mai auzit-o pe Beth ce a spus, gandurile mele fiind cuprinse de durere. Da, aceea durere sufocanta care ma facea sa-mi pierd controlul. Cat de mult nu as vrea sa-i spun sentimentele mele adevarate, sa-i spun ca o iubesc, sa plecam de aici undeva unde sa nu ne gaseasca nimeni.
Niciodata nu am inteles de ce trebuia sa existe asemenea dureri, durerile din dragoste. Le uram, am citit multe povesti, tragedii, niciodata cand am terminat o carte nu m-am simtit cum ma simt acum, de ce oare ? Ma-ntreb de ce fiintele ca si noi, umane, sau neumane, trebuie sa simtim durere si sa suferim ? De ce pur si simplu nu suntem imuni ? As prefera sa fiu un robot, fara sentimente, fara ganduri, sa nu am vointa, sa ma ghideze cineva in viata, si sa ma las ghidat. Cum sunt eu, pe jumatate uman, ma impotrivesc unui destin scris de dinainte ca eu sa ma nasc.

Un simplu destin

Mi-am zis in minte

M-am uitat in jur, nu mai era nimeni, inafara de ea. Unde se dusese toti ? Am privit buciumac totul, mi-am indreptat atentia asupra ei, ma privea curioasa.

- Ce s-a intamplat ?

Am intrebat-o aproape fara vlaga.

- Nici eu nu stiu. Ai ramas asa nemiscat ... si s-a inserat si s-au dus toti acasa, am zis ca raman cu tine, cine stie ce s-ar fi intamplat dacar te-as fi lasat singur.

Mi-a raspuns zambind. Nemiscat ? Cat timp ? Am simtit o briza de aer rece si mi-am indreptat privirea spre cer, era noapte. M-am incruntat. M-am ridicat si i-am spus ca plec, apoi i-am multumit ca a stat cu mine.

- Amadeus !

Am auzit-o strigand, m-am intors, ce vroia ?

- Eu ... .

Nu a mai continuat, caci altcineva a vorbit pentru ea.

- Aici erai !

A spus un barbat inalt, binefacut, brunet cu o privire blanda, era logodnicul ei. I-am privit pentru ultimadata si am plecat de acolo, nu cred ca puteam rezista sa o vad impreuna cu el. Trebuia sama las in voia destinului, sa ma dau batut in a-i castiga dragostea. Pentru ca pe noi ne despartea o prapasite mult prea adanca.
Bum bum^^
Da da trebuie sa ma dai in judecata pentru ca am intarziat asa de mult, dar in sfarsit am ajuns:]]
Pai draga mea totul e perfect si imi place. Ai descris frumos dar e trist, mult prea trist :(
Ma enerveaza Amadeus asta>.< de ce papucii mei nu lupta pentru Clara... Hmpf om incapatanat...
A fost putin cam ciudat ca el a ramas nemiscat si nimeni nu l-a deranjat, totusi daca Clara a ramas cu el inseamna ca il iubeste si ca el e un dobitoc pentru ca se da batut asa de repede>.< Pe brunetul ala deja imi vine sa il strivesc ca pe un gandec chiar daca inca nu stiu nimic despre el... pff ce se baga el intre astia doi?
Hehe uite ca am gasit si doua greseli:
Inainte le compuneam pentru ea, doar gandul la ce snetimente nutream fata de ea ma inspira...
Pentru ca pe noi ne despartea o prapasite mult prea adanca.
Se observa ca e din cauza ca te-ai grabit, dar am vrut si eu macar odata sa gasesc o greseala:]] ma mandresc si eu ca sunt foarte harnica si caut greseli=]] in rest totul e perfect.
Bafta la scris (la amandoua:]] ) si Angel grabeste-te cu urmatorul capitol pentru ca eu duc lipsa de citit:]]
Cius:*:*
:bye:
Iti multumesc pentru coment si pentru faptul ca citesti Mitus, sper sa iti placa continuarea.
Sper ca si ceilalti care citesc sa isi invinga lenea(da stiu ca este greu, dar trebuie;))) si sa lase parerea lor despre acest fic dar si despre colaborarea mea si a lui Denny.

Capitolul patru

„Oare ce caut eu aici?” nu pot sa nu ma intreb, mai ales, cand ma trezesc stand printre acesti copii pe care eu ii numesc prieteni mei. Prieteni mei si ai lui Amadeus. Asta ma doare, nu erau numai ai mei ci erau si ai lui si stiam ca trebuie si el sa isi faca aparitia curand, iar eu nu vroiam sa dau ochii cu el, nu cel putin dupa ceea ce s-a intamplat la acea petrecere. Anuntarea logodnei mele. Hmph. Ce gluma! De ce nu puteam sa ma logodesc cu cel pe care il iubesc? Cu cineva pe care eu l-as fi ales, pe care l-as fi iubit? Dar gandurile mele au fost intrerupte de aparitia baiatului care mi-a frant inima cu par albastru inchis la fel de ciufulit ca in ziua in care l-am cunoscut si cu ochii de un alt tip de albastru in care m-as fi pierdut fara parere de rau. Cand l-am vazut si cand si ceilalti mi-au urmarit privirea pentru a vedea ce mi-a atras atentia, toate discutiile au incetat. Nu puteam sa spun decat : „Slava Domnului!” pentru ca eram intrebata de nunta ce urma sa aibe loc doar peste o luna, iar eu nu aveam nici un chef sa ma gandesc la acea asa numita „nunta”.
O fata pe nume Beth din clanul Aqua, normal, i-a sarit de gat si cred, de fapt sunt convinsa, ca l-a pupat pe obraz. Ma uit la ea si nu imi vine sa cred cat de usor a facut acel gest. Asa eram si eu inainte. Cati ani au trecut de atunci? Nici unul. Doar cateva zile, dar am impresia ca au trecut secole de cand eram doar eu cu Amadeus, doi copi care se placeau si se distrau impreuna. Imi las ochii in jos, nu pot sa mai privesc aceasta scena, imi frange inima, infige un cutit incet in ea incercand fara de succes sa scoata dragostea.
- Amadeus, tocmai vorbeam cu Clara despre nunta ei, vei fi prezent, nu ?
Intreaba o fata pe nume Diana. Mi-a atras atentia si mi-am ridicat privirea pentru a vedea ce avea sa raspunda. O mica speranta se nascu in sufletul meu la posibilitatea unui raspuns pozitiv. Sunt sigura ca ochii mei de un auriu-rosiatic erau in flacari din cauza acelei scantei numita speranta.
- Nu, curand voi pleca la casa de tara a parintilor mei, voi pleca cu vreo doua - trei saptamani inainte. Avem niste probleme de rezolvat acolo asa ca ... imi pare rau ca nu voi putea merge.
Dezamagire totala. Nici nu m-a privit cand a spus asta, ceea ce ma face sa cred ca minte, dar nu pot sa ma gandesc la acest lucru. Nu mai vreau sa imi creez singura sperante desarte, inima mea nu suporta acest gen de amagire. Focul ce se aprinse in ochii mei la speranta ca poate va veni s-a stins mai repede decat daca ai fi turnat apa peste el si acum sunt sigura ca au devenit din nou goi, asa cum erau in ultimele zile din cauza ca trebuia sa suport toate acele vizite ale logodnicului meu si pregatirile pentru nunta. Si apoi nu am mai fost cu gandul la ceea ce se intampla in jurul meu ci m-am scufundat incet in intunericul ignorantei incercand sa uit de toate lucrurile care ma distrugeau incetul cu incetul.
Nici nu mi-am dat seama cand s-a lasat seara. Diana ma scutura uitandu-se la mine cu teama. Nu stiam ce se intampla, ma uitam la ea ca la cineva strain pana cand am auzit si am inteles ce spune.
-Clara! Clara! Trezeste-te, este tarziu si trebuie sa plecam si Amadeus este cufundat in ganduri la fel ca si tine si nu putem sa il trezim.
Cand am auzit-o rostind numele lui Amadeus imediat m-am trezit.
-Poftim? Ce s-a intamplat cu el?!
Ingrijorarea si frica pentru soarta dragului meu Amadeus se putea citi de la o posta in glasul meu dar nu imi pasa. Tot ceea ce conta era sa aflu daca a patit ceva si ce pot face sa il ajut.
-Stai calma, vreau doar sa ramai cu el pana se trezeste. Tu nu o sa ai probleme cu ai tai daca mai stai, dar noi, restul, trebuie sa plecam. Ne cerem scuze ca va lasam singuri... dar nu am mai lasat-o sa termine.
-Nu e nimic. O sa stau eu cu el pana se trezeste, promit.
Mi-a zambit sau mai bine zis a incercat sa imi ofere un zambet incurajator dar era prea speriata de atitudinea mea si cred ca si de cea a lui Amadeus pentru a fi sincera. Nu pot spune ca o condamn, nu eram eu in ultimul timp si pana la urma de ce as fi? Poate dramatizez lucrurile, insa nu ceilalti se casatoresc cu cineva pe care nu suporta. Nimeni nu il cunostea pe Siracus, cel putin nu asa cum il cunosc eu. Si din nou am cazut in intuneric, numai ca de data asta in loc de dulceata nimicului am dat peste o amintire amara.
Ma intalneam prima data cu Siracus dupa anuntarea logodnei, deasemenea era prima noastra intalnire in care eram singuri: nici un tata care intra peste noi prefacandu-se ca a uitat ceva, nici o mama care a venit sa aduca ceva racoritoare sau aperitive; eram perfect singuri in parc. Am ajuns in parc pentru a ne plimba dupa ce am fost cu el la un restaurant. Pe tot parcursul serii s-a purtat ca un adevarat gentelman, asta cel putin pana cand am ajuns in parc. Aici parca s-a schimbat si nu puteam sa imi dau seama ce s-a intamplat. Simteam o raceala si o duritate venind dinspre el cum nu mai simtisem pana acum si asta bagase sperieti in mine. Nu mai vroiam sa stau o secunda singura cu el, mai ales in acest loc unde intunericul domnea sustinut de natura inconjuratoare, in special de salcamii enormi care nu faceau decat sa adauge o nota de disperare si singuratate locului. In timp ce ne plimbam il vad cum deodata se opreste si se intoarce cu fata la mine, luandu-mi mainile in ale lui.
-Clara, draga mea, spune el uitandu-se direct in ochii mei.
Ce bine ca era atat de intuneric incat nu puteam sa ne vedem foarte bine, altfel nu stiu ce as fi facut daca i-as fi vazut expresia.
-Da? Intreb eu nereusind sa imi fac vocea sa nu tremure.
-Stiu ca nu ma iubesti, deasemenea stiu si ca il iubesti pe acel derbedeu din clanul Aqua, dar nu imi pasa pentru ca nici eu nu te iubesc, de fapt imi esti chiar antipatica. Eu prefer fetele care stiu ce vor nu fetitele inocente care inca sunt virgine, asa ca uite iti propun un pact.
Ma lasa fara cuvinte. Nu credeam ca cineva poate sa fie atat de rece si dur, de obicei cei din clanul Ignis erau impulsivi si foarte iute la manie, nicidecum atat de calmi, dar am gasit in mine acelasi tip de raceala si i-am raspuns cu acelasi ton.
-Ce pact?
Aproape ca nu ma mai recunosteam.
-Tu imi vei darui mie un baiat si dupa ce imi faci un baiat esti libera sa traiesti unde vrei cu cine vrei, iar eu iti voi fi fidel pana cand se va naste baiatul. Astfel toti vor fi multumiti si noi amandoi vom fi scutiti de datoria pentru clanul nostru. De acord?
Si atunci m-am trezit. Nu stiu ce m-a scos din acea amintire dar ii eram datoare. Am observat ca Amadeus a revenit la realitate si se uita buimac in jur neintelegand ce se intampla, i-am oferit cateva minute de liniste pentru a se aduna.
- Ce s-a intamplat ?
M-a intrebat aproape fara vlaga.
- Nici eu nu stiu. Ai ramas asa nemiscat ... si s-a inserat si s-au dus toti acasa, am zis ca raman cu tine, cine stie ce s-ar fi intamplat dacar te-as fi lasat singur.
I-am raspuns zambindu-i, parea ca incearca sa isi dea seama cat timp a trecut de cand a cazut in acea stare. Dupa calculele mele au trecut cel multi trei ore. Apoi am simtit o briza rece ce m-a facut sa ma cutremur si il vad cum se ridica spunandu-mi ca trebuie sa plece si multumindu-mi ca am ramas cu el. Nu puteam sa il lasa sa plece asa, pur si simplu nu puteam.
- Amadeus !
M-a auzit si s-a intors sa vada ce vreau.
- Eu ... .
Insa nu am mai putut sa continui deoarece cineva a carui voce am ajuns sa o detest m-a intrerupt. Nici nu trebuia sa ma intorc pentru a ma convinge cine era, iar privirea lui Amadeus era mai mult decat deajuns pentru a ma face sa imi dau seama de identitatea celui care ne-a intrerupt.
- Aici erai !
A spus un barbat inalt, binefacut, brunet cu o privire blanda, era logodnicul meu. Amadeus s-a facut nevazut la cateva secunde lasandu-ma singura cu el. As fi vrut sa strig dupa acesta si sa il oprec, sa il rog sa nu ma lase singura pentru ca simteam ca ceva rau se va intampla, dar nu imi gaseam vocea, asa ca l-am lasat sa plece in timp ce o lacrima si-a facut loc printre genele mele si a cazut udand drumul pietruit pe care stateam. M-am ridicat cu greu in picioare pentru a mai micsoara diferenta de inaltime dintre noi. Poate ar fi fost mai bine daca as fi stat jos. Nu cred ca as fi prevazut vreodata ce a urmat. A ridicat palma si m-a plesnit facandu-ma sa ma dau doi pasi inapoi, punandu-mi mana pe obrazul ce incepuse sa ma intepe si sunt sigura ca se inrosise luand forma mainii sale. Nu am spus nimic ci doar incercam sa imi tin lacrimile sub control, nu vroiam cu nici un pret sa ma vada plangand. Oh, cat de mult il uram in acel moment.
-Sa nu te mai prind niciodata singura in compania acelui baiat! A tipat el si aproape ca am vazut pentru o secunda flacari ce ardeau in locul ochilor sai. Hai acum, sa te conduc acasa. Sper ca ti-ai invatat lectia.
A intins mana spre mine pentru a ma apuca de brat insa eu m-am ferit de atingerea sa ceea ce l-a infuriat si mai tare, tocmai se pregatea sa ma loveasca atunci cand din senin o bula de apa s-a creat prinzandu-l in interiorul sau. Nu stiu cine era salvatorul meu, dar in nici un caz nu am stat sa aflu. Am inceput sa fug prin parc nepasandu-mi ca alerg aiurea si ca s-ar putea sa ma pierd. In acea clipa nu imi pasa de nimeni si de nimic, vroiam doar sa fiu cat mai departe de lumea in care ma nascusem si in care traisem si sa sterg rusinea pe care o suferisem. Daca as fi avut puterile mele, ale clanului Ignis l-as fi facut sa regrete ca a ridicat vreodata mana asupra mea, eram mult mai puternica decat el, stiam mult prea bine acest lucru doar ca el era mai mare decat mine si automat puterile i se activasera deja. Eu mai aveam de asteptat ceva timp pana sa mi se activeze puterile.
Am vorbit cu Denny si dupa cat se pare ea nu mai are inspiratia necesara sa continuie aceasta poveste asa ca raman eu sa o continui, sa vedem daca si eu o voi continua sau nu, momentan nu am nici o ideea asupra urmatorului capitol si nu am nici cheful necesar pentru a ma apuca de scris, dar rog totusi admini sa nu imi inchida povestea pentru ca o voi continua candva in viitorul mai indepartat. adica peste vreo luna cel tarziu.
no, ce sa va mai spun? urasc sa fac dublu posting si chiar imi pare rau ca Denny nu mai poate continua, dar sper ca se va razgandi mai incolo.:)
Astept parerile voastre despre ultimul capitol postat.
dupa o llunga absenta am venit intr-un sfarsit cu continuarea, sper sa impartasiti cu mine parerile voastre.


Capitolul cinci

Cum am putut sa o las singura cu acel nemernic? Stiam de ce era in stare, auzisem zvonurile care circulau printre prieteni mei si stiam cat de mult o compatimeau pe Clara pentru ca trebuia sa se casatoreasca cu un asemenea monstru si totusi am lasat-o singura cu acela, stiind mult prea bine ca avea sa o raneasca, dar am inchis ochi si am plecat lasand-o sa mearga pe calea pe care a ales-o. Si atunci m-a plesnit, nu ea a ales calea aceasta, asta incerca sa imi spuna chiar din acea seara, nu a ales sa isi lege destinul de un netrebnic ca Siracus, tatal ei a obligat-o, din cauza traditiei clanurilor. La fel o sa ma oblige si tatal meu sa ma insor cu cineva pe care nu iubesc? Dar nu trebuie sa ma gandesc la asemenea lucruri in aceste momente, trebuie sa ma concentrez la a o prinde din urma pe Clara si a-i explica totul, poate... poate ce? Poate imi va mai da o sansa? De ce sa imi mai dea o sansa? Doar ca sa ii dau cu piciorul? Dar jur ca nu voi face asta, jur!
Fugea, o vedeam in fata mea la cativa metri departare in ciuda faptului ca era intuneric bezna iar luna intrase intre nori, parca si ea suparata ca cineva a avut tupeul sa loveasca un asemenea inger trimis de sus. Din fericire pentru mine parul ei incepuse sa lumineze ca un adevarat foc in acea bezna, iar eu am putut sa o urmaresc pana cand ea a obosit si s-a prabusit, literalmente, pe jos. M-am speriat cand am vazut-o cazand si m-am fortat si mai tare pentru a ajunge cat mai repede la ea sa o ajut. Am ajuns intr-un sfarsit la Clara doar ca sa observ ca incet, incet pielea ei devenea un adevarat foc viu care nu ma lasa sa ma apropii de aceasta. A fost pentru prima oara cand mi-am dat seama de ceea ce insemna acel eveniment, prima oara cand am constientizat de prapastia imensa ce se afla intre mine si ea, iubirea vietii mele. Mi-am adus aminte de ceea ce mi-a spus tatal meu cand am implinit saisprezece ani, varsta la care orice baiat din orice clan devine barbat indiferent daca i-au aparut sau nu puterile, mi-a spus ca nu voi putea sa am niciodata o adevarata relatie cu altcineva din alt clan, ca oricat as incerca niciodata nu voi putea atinge acel nivel de intimitate pe care l-as putea atinge cu cineva de acelasi fel ca mine; in acel moment nu am inteles la ce se refera, dar acum, cand vad cum puterile de foc ale celui mai puternic clan Ignis se trezesc la viata in corpul persoanei iubite de mine inteleg mult prea bine la ce se referea tatal meu, mult mai bine decat mi-as fi dorit vreodata sa inteleg. De cate ori va avea probleme cu puterile ei, eu nu o voi putea ajuta, nu o voi putea proteja de propriile ei puteri si asta numai din cauza ca sunt ceea ce sunt si anume un membru al clanului Aqua si ma doare sa recunosc acest fapt, sa recunosc ca daca va sta cu mine eu voi fi neputincios in fata problemelor prin care va trece, ca nu o voi putea ajuta cu nimic. Desi ajunsesem sa constientizez aceste lucruri am ramas alaturi de Clara si am incercat atat cat a stat in puterile mele sa ii usurez tranzitia prin care trecea. Am tinut-o de mana desi apa pe care o pusesem sa imi protejeze mana de focul ce luase locul pielii ei catifelate nu rezista mai mult de trei minute, iar eu nu puteam sa fac un nou scut destul de repede incat sa imi feresc mana, insa nu m-am dat batut. Am stat langa ea, incercand sa o asigur ca nu este singura toata noaptea, pentru ca atat i-a trebuit pentru a renaste ca un adevarat phoenix, iar atunci cand primele raze ale dimineti au atins-o Clara s-a ridicat de la sol in noua ei forma si a renascut pasind incet pe drumul noii ei vieti.
Arata incredibil, in viata mea nu mai vazusem un Ignis in punctul forte al vietii sale si era magnific. Toate formele ei erau un foc viu care se unduia in toate directiile, nici nu stiu cum sa o descriu pentru ca orice descriere as incerca sa ii fac nimic nu poate sa transmita ceea ce vad eu in aceste momente. Si apoi a coborit in fata mea si si-a luat forma umana inapoi, aparand in fata mea ca persoana pe care eu o doream.
-Ai stat cu mine toata noaptea... a soptit Clara, un zambet de-a dreptul gingas aparandu-i pe chip si luminandu-l.
Am vrut sa ii raspund, sa ii zic ceva insa ea si-a pus degetul pe buzele mele si a dat din cap in semn ca nu vrea sa vorbesc, iar eu am ascultat-o, inghitandu-mi cuvintele.
-Ceea ce urmeaza sa fac este considerat un sacrilegiu de Ignis si pedeapsa este una capitala, dar esti doar tu si in tine am incredere, de aceea iti incredintez aceste informatii sa le ti secrete pentru ca o data cu cheia lor iti incredintez si viata mea. Ceea ce ai vazut a fost renasterea mea ca si conducator de drept al clanului, nu stiu cum este la voi, insa la noi asta se intampla si parinti mei, ca si ceilalti care ii urmeaza pe parinti mei, sunt constienti ca eu sunt conducatoarea de drept pentru ca am sange regal in vene si ca responsabilitate trebuie sa ofer clanului un conducator, un baiat. De aceea Siracus a fost ales pentru a-mi fi sot, pentru a oferi un baiat, un rege. Eu sunt fata si deci o dezamagire pentru parinti mei pentru ca nu au fost capabili sa de-a un fiu ca prim nascut si in acelasi timp voi fi intotdeauna mama viitorului rege, inca de pe acum sunt cunoscuta ca cea care le va darui un rege. Si acest lucru este o povara pe umeri mei pe care nu o doresc, dar de care nu pot sa scap. Ai vazut cum arat cand imi dezlantui puterile, asa voi arata si daca ma voi darui complet celui ales de mine... acum, asa vrea sa stiu... dar nu mai putu sa continuie din cauza ca glasul a parasit-o.
Stiam ce vroia sa spuna, vroia sa stie daca si eu voi fi capabil sa ma daruiesc complet ei, iar raspunsul meu era da si singurul mod prin care puteam sa o fac sa inteleaga era sa o sarut, asa ca asta am facut. Am sarutat-o cu toata fiinta mea, iar aceasta nu s-a dat la o parte ci mi-a raspuns la sarut cu aceasti intensitate si pasiune.
-Hai sa fugim de aici, plecam din acest loc si ne facem noi unul unde sa putem sa traim linistiti, ii spun eu cand ne despartim unul de altul pentru a respira.
-Sa fugiti unde? Aud o voce necunoscuta spunand. Ea a fost promisa mie si numai mie, nu ai nici un drept asupra ei, albastrelule.
Am vazut-o pe Lara cum se albeste la fata, toata culoarea disparandu-i din obraji si mi-am dat seama ca Siracus era cel care aparuse in spatele meu, era sansa mea sa ii dovedesc lui Lara ca o pot proteja. M-am intors cu fata spre inamicul meu gata sa o protejez.
-Ce ai de gand sa faci piticanie? Crezi ca imi este frica de micile tale trucuri de magie? Zise el pufnaind in ras intr-un mod batjocoritor.
Si m-am enervat. Cine se credea el sa rada de un fiu al clanului Aqua? Am creat un bici din apa din imprejurimi si l-am lovit cu acesta pana cand zambetul i-a disparut de pe chipul lui de om prost. Din pacate din cauza furiei mele nu am vazut ca acesta pusese un scut in jurul sau, iar loviturile mele nu isi atingeau tinta, ceea ce i-a dat lui ocazia sa isi pregateasca atacul. Ceea ce s-a intampla dupa asta nu pot sa explic si nici sa spun in cuvinte pentru ca intr-o singura secunda, Lara care se afla in spatele meu, era acum in fata mea eliminand atacurile de foc ale lui Siracus si era transformata in forma ei, in care o vazuse cu cateva minute in urma. Siracus ramase cu gura cascata cand si-a dat seama cu cine se lupta.
-Cum? Cum... cum se poate asa ceva? Intreba el.
Capitolul sase
Ma trezesc intr-un pat strain cu Amadeus dormind pe un scaun, cu capul pe picioarele mele. Soarele stralucea pe cer si dupa cate pot sa imi dau seama era putin peste ora douasprezece. Nu imi aduc aminte cum am ajuns aici si nici nu am putut sa imi dau seama unde era „aici”. Ma dau jos din pat fara sa il trezesc pe Amadeus cu scopul de a vedea cum arata restul casei, poate reusesc sa imi amintesc ceva in legatura cu acest loc. Totul era mobilat dupa gusturile clanului Aqua, adica in culori reci de albastru, alb si albastru inchis, aproape negru, dar nimic nu imi parea cunoscut. As putea sa jur ca nu am mai fost in acea camera niciodata. Dar cum de am ajuns acolo? Sa ma fi adus Amadeus? Si daca m-a adus el, de ce a facut asa ceva? Nu reusesc sa imi amintesc deloc ce s-a intamplat seara trecuta, iar de cate ori incerc o durere de cap insuportabila imi apare fortandu-ma sa renunt. M-am intors in camera in care ma trezisem pentru a ma imbraca cu ceva curat deoarece hainele cu care eram imbracata erau murdare si sfasiate in anumite locuri. Gasesc in sifonier o rochie alba, simpla din matase. Am luat-o si am intrat in baie pentru a face un dus rapid inainte de a ma duce in bucatarie sa prepar ceva de mancare. Eram sigura ca o data ce Amadeus avea sa se trezeasca, acesta avea sa aduca putina lumina in toata situatia in care ne gaseam. Cand termin cu dusul, ies imbracata din baie si ma duc in bucatarie. Acolo gasesc frigiderul gol, fapt ce ma mira. Singurul lucru la care pot sa ma gandesc era ca Amadeus m-a adus intr-o casa nelocuita de foarte mult timp. Las asta la o parte si continui cautare pentru ceva comestibil. Din fericire camara este plina de alimente. I-au un borcan cu miere, unul cu gem de visine si o cutie cu cereale care pot fi mancate si fara lapte. Apoi ma intorc in bucatarie si scot dintr-un raft de sus doua castroane medii in care pun putina miere, gem si cereale si apoi pun putina apa. Terminand cu asta i-au doua cani si un ibric in care pun apa pentru a o incalzi, insa pana sa gasesc modalitatea prin care sa ii dau drumul la aragaz apa din ibric este deja fierbinte. Ma uit spre usa si il vad pe Amadeus stand sprijinit de toc.
-Buna dimineata, Clara. Te voi duce acasa... daca asta vrei, a spus el uitandu-se pe tavan.
Urasc cand face asta, spune cate ceva si apoi nu isi sustine vorbele, refuzand sa ma priveasca direct in ochi. Era ceva specific lui mai ales atunci cand ceea ce spunea nu era ceea ce vroia sau gandea. De ce nu putea sa fie sincer cu mine? Nu stia cat de mult il iubesc? Poate ca nu stia...
-Buna dimineata. Nu stiu unde ma aflu, dar ma incred in tine pentru ca sunt sigura ca nu vei lasa nimic rau sa mi se intample. Dar... incep eu sa vorbesc, dar vocea ma tradeaza.
-Dar? Intreaba el asteptand sa auda continuarea.
-Oricum aceasta casa cum este pozitionata este sigura si nu vreau sa ma intorc acasa pentru ca... pentru ca... te iubesc! Reusesc eu sa zic in timp ce imi simteam cum obraji incep sa mi se incalzeasca si probabil inrosindu-se.
Amadeus a facut niste ochi atat de mari incat nu imi venea sa cred ca asa ceva era posibil, nu ma asteptam sa fie chiar atat de uimit. Din cate imi amintesc i-am mai marturisit o data ca il iubesc. Nu intelegeam de ce trebuie sa fie atat de uimit de cuvintele mele.
-Si eu te iubesc, Lara, imi zice el uitandu-se in jos, inrosindu-se in obraji la fel ca si mine, dar spre deosebire de mine el arata atat de simpatic.
Ma duc la el si il imbratisez pupandu-l rapid pe buze. Intr-un sfarsit reusim sa recunoastem adevarul, dar ce pacat ca soarta nu ne va lasa sa fim impreuna, insa am jurat ca nu ma voi da batuta asa de usor si nu am de gand sa o fac tocmai acum cand stiu ca si el imi va sta alturi in timp ce ne vom infrunta parinti.
-Ce s-a intamplat aseara? Nu reusesc sa imi amintesc nimic...
-Nu? Intreaba el nevenindu-i sa creada. Te-ai transformat atunci cand l-ai vazut pe Siracus cum ma ataca. Nu am reusit sa ii fac fata asa ca ai c-am pierdut controlul si l-ai fi omorit daca nu s-ar fi aparat apoi pur si simplu te-ai prabusit, ti-ai pierdut cunostinta si ai devenit din nou tu. Nu stiu cum sa iti explic...
-Deci trebuie sa plecam imediat de aici.
-Da. Parinti tai cred ca stiu deja de aseara ca te-am luat, este foarte posibil sa ii fi anuntat si pe ai mei si in curand o sa vina sa ne caute aici. Asta este casa bunicii mele, este destul de izolata asa ca nu ne-a vazut nimeni venind aici. Dar trebuie sa plecam.
-Si unde sa mergem? Il intreb eu sperand ca el sa imi dea un raspuns.
Chiar inainte sa apuce sa raspunda am auzit un ciocanit in usa care ne-a speriat. Eram blocati in acea casa destul de mare fara posibilitatea de a evada. Imi ascund fata in pieptul lui, strangandu-l cat pot de tare, fiindu-mi teama ca daca ii dau drumul fie si pentru o singura secunda s-ar putea sa dispara din fata mea pentru totdeauna. Nu se putea ca soarta sa fie atat de cruda. Pur si simplu nu se putea. Amadeus isi pune mainile in jurul taliei mele, strangandu-ma la randul lui in acelasi mod. Ce aveam sa ne facem nu stiam, dar stiam amandoi ca aveam sa luptam pentru dragostea noastra chiar si cu parinti nostri daca asta trebuia.
Hello, si welcome back>:D<.
Ador sfarsitul. Atat suspans in niste simple batai in usa, iubesc chestia asta.
Ai vrut "detaliat" asa ca te rog sa nu te superi daca o sa iau si cea mai mica greseluta pe care am vazut-o.
Ma trezesc intr-un pat strain cu Amadeus dormind pe un scaun, cu capul pe picioarele mele. Soarele stralucea pe cer si dupa cate pot sa imi dau seama era putin peste ora douasprezece. Nu imi aduc aminte cum am ajuns aici si nici nu am putut sa imi dau seama unde era „aici”. Ma dau jos din pat fara sa il trezesc pe Amadeus cu scopul de a vedea cum arata restul casei, poate reusesc sa imi amintesc ceva in legatura cu acest loc.
Cateva verbe sunt la trecut, dar majoritatea sunt la prezent. Puteai foarte usor sa spui "este putin peste ora..." , sau "unde este "aici". ".
I-au un borcan cu miere, unul cu gem de visine si o cutie cu cereale care pot fi mancate si fara lapte. Apoi ma intorc in bucatarie si scot dintr-un raft de sus doua castroane medii in care pun putina miere, gem si cereale si apoi pun putina apa.
Cred ca acel "I-au" e verbul a lua, adica fara cratima, si puteai sa pui virgula dupa cuvantul "lapte", nu neaparat punct.
Terminand cu asta i-au doua cani si un ibric...
Din nou, a lua:D

Acum ca l-am recitit, chiar mi se pare putin diferit, dar nu stiu exact ce. Unele propozitii scurte,cateva puncte in loc de virgula, mai ales in dialoguri, si poti foarte usor sa transformi capitolul in ceva mai ciudat, insa, dupa parerea mea, atunci cand citesti pentru prima data un capitol esti atat de captivat de poveste incat chiar nu mai observi chestii astea, si povestea ta e destul de atragatoare incat sa ma faca sa trec peste unele greseli. Geselile, mie personal, mi se par minore, si chiar nu stiu de ce astepti la critici dure atata timp cat lumea nu are ce sa corecteze. Dialogul, desi putin diferit, ramane la fel de bun, iar descrierea, crec ca stii deja, este superba. Naratiunea nu se lasa mai prejos decat celelalte doua si se potriveste perfect. Greseli de tastare n-ai, ceva obisnuit.
Povestea este la fel de frumoasa si atragatoare, poate chiar si mai captivanta acum ca ai pus si capitolul sase. Mai pot doar sa-ti repet: imi place la nebunie sfarsitul capitolului.
Per total este o continuare perfecta a unui fic grozav, si deabia astept capitolul urmator.
Buh bye :-h
thx Dark Blue pentru parerea ta, inseamna foarte mult pentru mine. Am venit intr-un sfarsit cu continuarea, nu aruncati va rog cu pietre;)) sper sa cititi si sa imi spuneti parerea voastra.;)
Capitolul sapte
Oh, Doamne ce o sa ne facem? Daca sunt garzile trimise de parintii mei sigur o sa il pedepseasca crunt pe Amadeus...
Ma uit speriata in ochii albastrii ca marea si vad siguranta care a pus stapanire pe el. Deasemenea simteam cum mainile lui ma strang mai tare in brate, atat de tare incat ma lasa fara suflare pentru cateva secunde. Totul parea atat de indepartat, de parca nu mi se intampla mie ci eu eram doar o alta spectatoare care asista la aceasta despartire crunta. Despartire? Da, acesta era motivul pentru care ma simteam asa de incordata, de ciudat. Era ca si cum el si-ar lua adio de la mine. Nu stiam ce avea de gand sa faca, oh cat de mult imi doream in acele clipe sa ii pot citi gandurile pentru a-l opri din nebunia care ii acaparase mintea. Se departeaza putin de mine pentru a plasa un scurt sarut pe buzele pe si apoi imi da drumul vrand sa iasa afara, insa nu il las. Il apuc de incheietura mainii stangi si il opresc. Se intoarce si se uita la mana mea cu tristete. Aproape ca pot sa citesc ceea ce gandeste. Isi inchipuie ca era pentru ultima oara cand pielea mea o atinge pe a lui. Simteam cum inima mi se sparge in mii de bucatele, iar acea persoana sau acele persoane continuau sa bata la usa fara sa scoata un cuvant.
-Te rog... nu te duce... soptesc eu in timp ce ochii mi se umple de lacrimii sarate pregatite sa curga in fiecare secunda care trecea.
Isi intoarce capul pentru a nu ma mai privi. Inteleg ca nu poate sa se mai uite la mine pentru ca daca continua nu va mai fi in stare sa isi puna planul in aplicare. Vreau sa ma apropii de el, sa il imbratisez si sa nu il las sa plece insa eram impietrita in acea pozitie, neputand sa ma misc deloc. Ma uit in jos la picioarele mele si vad apa inghetata care mi le tine prizoniere in acel loc. Si atat le-a trebuit lacrimilor pentru a incepe sa curga. Imi patau obrajii croindu-si drum pana la barba mea de unde picurau usor pe gat, disparand intre sani. Dar nu imi pasa de asta atunci. Tot ceea ce era importan era in fata mea si avea sa dispara din viata mea in acea secunda.
Isi scutura mana si reusi sa iasa din mana mea. Nu se uita nici o data in spate in timp ce se indrepta spre cealalta camera, ducandu-se sa raspunda la usa.
-Iarta-ma, l-am auzit spunand inainte sa iasa din incapere si m-am prabusit pe jos.
-Amade... dar vocea m-a tradat fiind ingrosata din cauza lacrimilor care refuzau sa se opreasca.
Nu puteam sa fac nimic pentru ca simteam cum inima imi este smulsa din piept si ma durea ingrozitor de tare. Atat de tare incat nu ma puteam gandi la nimic. Nu puteam face nimic, eram imobilizata, inutila... buna de nimic. Degeaba detineam acea putere daca nu aveam puterea sufleteasca sa o folosesc.
-Unde este fata, corcitura? Am auzit pe cineva de afara maraind si am recunoscut glasul unui gardian din slujba tatalui meu.
Am stiut in acea secunda ca eram condamnata, iar Amadeus era ca si mort. Nu am mai putut sa ma abtin si am lesinat... sau cel putin asa am crezut ca s-a intamplat.
De fapt, ceva s-a rupt in mine si m-am transformat intr-o ucigasa in acea zi. M-am ridicat in picioare, eliberandu-mi-le din acea inchisoare inghetata si m-am indreptat spre fata casei, acolo unde avea loc o batalie. Amadeus se lupta cu patru garzi care se aflau in slujba tatalui meu. Era o lupta necinstita, dar el continua sa le tina piept cu disperare. Mana lui dreapta era arsa foarte rau, nemaiputand sa se foloseasca de ea pentru a controla apa, insa nu se daduse batut. Continua sa se lupte stiind ca o facea pentru libertatea noastra. M-am apropiat de Amadeus, de iubirea mea si am pus mana pe umarul lui. Cand am aparut garzile incetasera sa il atace si incepusera sa vorbeasca cu mine, ingrijorati de sanatatea mea.
-Printesa, sunteti bine!
-Am crezut ca v-a ranit!
-De ce v-ati lasat rapita?
Vorbeau aiurea, inutil. Nu intelegeam ce spun, nici nu ma chinuiam sa ii inteleg deoarece in mintea mea deja erau morti. Nu contau. Nimic nu conta, in afara de iubirea mea, iar acesta era ranit. Ranit de ei. Deci trebuiau sa moara, asa ca m-am intors cu fata spre ei si am lasat focul sa imi inconjoare trupul, sa preia controlul. L-am imbratisat, apoi, pe Amadeus.
-Inchide ochii si orice s-ar intampla, nu te departa de mine, bine? I-am soptit in ureche.
Acesta nu m-a ascultat... cel putin nu intru totul pentru ca a stat lipit cu spatele lui de pieptul meu, insa ochii si i-a tinut deschisi curios sa vada ce avea sa se intample.
Nu a fost o priveliste frumoasa. Cei patru garzi se uitau uluiti la mine, nestiind ca puterile mi s-au trezit. Nici unul nu se astepta sa izbucneasca in foc. Nici unul nu se astepta la durerea groaznica pe care am provocat-o doar cu puterea mintii mele. Am vazut-o in ochii lor: uluirea, groaza, teama de moarte. Am citit acolo ura pentru ca ii omoram, am citit acuzatia muta: „Esti o criminala” si le-am raspuns la fel. Ei erau criminali, ucigasi, vroiau sa imi distruga inima. Cum puteau eu lasa asa ceva sa se intample? Nu puteam, acesta era raspunsul meu, aceasta era actiunea rationala pe care trebuia sa o fac din prima clipa in care au batut la usa. Cand ultimul dintre ei a respirat pentru ultima oara, m-am prabusit peste Amadeus care nu se astepta.
Nu imi mai amintesc ce s-a intamplat dupa aceea sau poate nu mai vreau sa imi amintesc. Intunericul m-a cuprins, iar eu l-am imbratisat nedorind sa dau ochii cu Amadeus pentru ca imi era teama de ceea ce avea sa creada, sa spuna...
In acea zi, in mine s-a trezit un monstru. Un monstru insetat de sange.
Hey:-h
Doar un capitol? Sper ca nu l-ai lasat balta…
Ei bine, nu mai stiu ce as mai avea sa-ti spun. Capitolul este mai scurt decat de obicei, si chiar imi placeau foarte mult acele capitol lungi si frumoase. Nu am observat greseli de tastare sau exprimare, ca de obicei ai grija de ceea ce scrii. Am observat ceva: de ce aici nu ai lasat spatiu? Daca ma gandesc mai bine, la aproape toate ficurile nu ai lasat spatiu intre randuri, si, daca nu e in exces, arata chiar bine, si ar ajuta mult cititorul.
Despre poveste cred ca mi-am spus parerea in unul din comentariile anterioare…imi place ca partea feminina este jumatatea puternica, dar fara sa il transforme pe Amadeus intr-o persoana lipsita de aparare. Si…in legatura cu partea feminina, nu neaparat in ultimul capitol, mai degraba in penultimul, ai folosit numele Clara, dar si numele Lara. Probabil ca nu am observant atunci, dar acum mi-a sarit in ochi.
Pai…cam atat, cred…astept urmatorul capitol>:D<
nu nu l-am lasat balta;) si nu stiu de ce capitolele sunt atat de greu de scris pentru aceasta poveste:| a si Clara si Lara sunt acelasi lucru. Lara este numele de alint pe care Amadeus i`l da fetei.;)
astept parerile voastre;)
thx dark pt ca ai mai dat pe aici>:D<

Capitolul opt

-Inchide ochii si orice s-ar intampla, nu te departa de mine, bine? Mi-a soptit la ureche.
Insa eu nu am ascultat-o. Cum puteam sa o ascult, mai ales atunci cand cea care sta in fata mea era cu totul o alta persoana decat cea pe care o cunosteam si o iubeam. Eram curios sa vad ce avea de gand sa faca si in acelasi timp ma simteam neputincios. Neputincios pentru ca nu mai eram in stare sa imi controlez puterile pentru a o aparata pe iubita mea Lara si atunci imi dau seama. Motivul pentru care ea nu mai semana cu persoana pe care eu cu atata nebunie o iubeam eram eu, era neputinta mea, era slabiciunea mea. Daca as fi fost mai puternic, Lara nu ar fi venit sa ma ajute stiind ca ma pot descurca, insa ea stia ca nu pot sa ii inving, asa ca s-a implicat.

Eu eram de vina pentru actiunile ei. Eu eram vinovatul pentru mainile ei patate cu sange. Nu am putut sa ma uit la modul crud in care ii omora pe acei oameni, pur si simplu nu am putut si nu deoarece o consideram un monstru. Nu! Nu as putea niciodata sa o consider asa ceva pe cea care mi-a furat inima si refuza sa mi-o dea inapoi, nu ca as dori sa o am inapoi...
M-am trezit cand am vazut-o pe Lara lesinand in fata mea, mi-am intins repede mainile si am prins-o inainte sa atinga pamantul. Nu o condamnam. Tocmai a dat dovada de o putere incredibila, o putere care nu s-a mai vazut pe aceasta planeta de la Stramosii nostri, cei care au fondat aceasta civilizatie.

Nu stiu ce sa fac. Imi dadeam seama ca Lara era instabila din cauza tuturor lucrurilor care avusera loc in ultima vreme si care o faceau sa fie indecisa, sa aleaga intre familie si cel pe care il iubea. Incept sa ma gandesc ca poate nu era cea mai inteleapta alegere pe care am facut-o atunci cand am decis sa fug impreuna cu Lara... poate ea chiar trebuia sa ramana impreuna cu familia ei pentru ca acestia sa aiba grija de ea, sa nu mai se intample ceea ce se intamplase astazi.
„Dar cum pot eu sa renunt la un asemenea inger?” ma intreb uitandu-ma la frumusetea cu parul de foc ce dormea linistita in bratele mele.

„Oare nu sunt eu indeajuns de bun pentru ea? Oare eu nu pot fi cel care sa o aduca inapoi la inocenta ei pe care o pierde atunci cand se transforma in acea flacara vie care ii este esenta vietii?” continui sa ma intreb dar fara nici un rezultat. Nici un raspuns nu imi apare in minte si nimeni nu ma poate ajuta cu unul pentru ca nu am pe cine sa intreb... eram singur si tot singur trebuia sa iau o decizie.
„Sa o las sa se intoarca la famillia ei, sa ii frang inima pentru binele ei sau sa o tin langa mine ca un egoist ce sunt si sa incerc sa o ajut? Dar oare pot sa o ajut?”

Atatea ganduri ma mananca pe dinauntru si eu nu am un raspuns sigur pentru nici una din acele intrebari. Dar ies din aceasta stare atunci cand soarele se lasa in jos si atingand cu razele lui calde varful copacilor imi raneste ochii care erau fermecati de inocenta Larei. Da, arata atat de inocenta atunci cand dormea incat uitam de mine, uitam de lume, uitam de tot. De cate ori nu m-am furisat noaptea atunci cand nu puteam sa dorm doar sa o vad pe ea cum doarme linistita in patul ei...

Am intrat inapoi in casa si am urcat la etaj pentru a o baga in patul de doua persoane din dormitorul principal. Nu as fi vrut pentru nimic sa o parasesc, sa ii dau drumul, insa nu am alta solutie. O las jos, incet, cu grija pentru a nu o trezi si o invelesc cu cearceaful subtire. Inainte sa ies din incapere ii las un mic pupic pe frunte, dandu-i la o parte parul negru-rosiatic care intotdeauna ii amintea de un taciune. Luase o decizie atunci si acolo: avea sa faca bagajele, sa ia ceva de mancare si niste bani si aveau sa plece maine de dimineata la prima ora amandoi. El si cu ea singuri, infruntand lumea. Numai asa puteau sa fie impreuna si sa scape de oamenii trimisti de parinti lor pentru a-i aduce inapoi acasa. Stia ca nu vor scapa intru totul de ei, ca intotdeauna vor fi nevoiti sa se mute din loc in loc, dar considera ca atata timp cat vor fi impreuna totul avea sa fie bine. Trebuia sa o tina pe Clara departe de cei care ii ameninta sa ii desparta, pentru ca altfel avea sa se transforme din ce in ce mai mult intr-o ucigasa si nu putea permite asa ceva. O iubea prea mult pentru a o lasa sa se transforme in ceva ce ura. Intr-o arma fara minte, insetata de sange.

Clara dormi toata noaptea, lasandu-l pe Amadeus sa isi vada de pregatirile lui in liniste si pace. Cand termina, undeva pe la douasprezece noaptea se baga in pat cu ea si adormi tinand-o in brate, fericit ca a ales aceasta varianta, aceasta cale. Spera doar ca si Clara sa fie de acord cu el.
Hi:D
Nu stiu ce am azi, dar totul mi se pare mult prea scurt, cel putin capitolele tale.
Capitolul e bun, am vazut cateva puncte lipsa pe ici pe colo si cateva fraze ciudate, dar fara greseli de tastare sau ale programului. De asemenea e foarte posibil ca si ceea ce am gasit sa fie din cauza somnului, si a faptului ca m-am desobisnuit sa stau pana tarziu, si probabil ca o sa fiu un pic afectata de asta. In cel mai rau caz o sa dau un edit maine cand o sa fiu un pic mai treaza, pana atunci, dupa cum ti-am mai spus, capitol bun, se putea si mai bine, totusi vorbim despre tine, se poate mult mai bine. Sper ca Amadeus nu incepe sa se simta slab, si sa se considere inutil, e placut sa stiu ca Clara e mai puternica, dar nu as vrea ca el sa se simta prost pentru asta...oricum tu alegi, sunt sigura ca o sa fie bine.
Buh-Bye, Sweet dreams with angels>:D<
sorry sorry pentru aceasta pauza atat de lunga...doar ca nu prea stiu cum sa continui povestea si am probleme cu scrierea capitolelor noi.:) gomen. dar uita-ti urmatorul capitol.


Capitolul noua

Razele soarelui de vara m-au trezit a doua zi. Si uite asa, prin ceata somnlui simt mainile cuiva incolacite in jurul meu, dar nu ma sperii deoarece stiam mult prea bine cine era. Era atat de bine sa ii simt bratele in jurul meu protectandu-ma. Imi dadea astfel de inteles ca nu era speriat de ceea ce am facut ieri, ca inca ma iubea ceea ce ma bucura nespus de mult. Nu era vorba ca nu aveam incredere in el sau in dragostea ce imi purta dar nu l-as fi invinuit daca nu ar mai fi vrut sa fuga cu mine. Cine ar fi vrut sa stea cu o ucigasa? In lumea noastra nu exista razboi sau cearta, nu existau crime si nici omucideri si sa vezi asa ceva infaptuindu-se direct in fata ta era groaznic. Iti zguduia credinta si oricine altcineva m-ar fi parasit fara sa se mai gandeasca o singura clipa la mine, dar nu el. El ma iubea si m-ar proteja cu viata lui. Ma intorc cu grija cu fata spre acesta si imi ingrop chipul in pieptul sau, incercand sa ma culc la loc.

Dupa vreo zece minute de incercari inutile, ma strecor cu grija din imbratisarea sa si ma duc jos sa pregatesc micul dejun, insa atunci cand ajung jos observ micile rucsacuri care stateau langa usa. Daca ar fi fost altfel situatia nu m-as fi gandit nici macar o secunda la ceea ce insemnau acele doua lucruri, dar nu era asa ca ma asez pe ultima treapta a scarii uitandu-ma la cele doua fara sa le vad.

Stiam ca trebuie sa plecam din acest loc atat de linistit si pasnic, aproape paradisiatic. Stiam asta. O sa trimita mai devreme sau mai tarziu alti oameni dupa cei pe care i-am omorit ieri si daca ramanem aici riscam sa fiu la un moment dat prinsi si despartiti. Dar unde vroia Amadeus sa merge, nu stiam. Nu aveam unde sa ne ascundem, nu aveam la cine sa apelam mai ales ca acum eram nimic mai mult decat niste fugari. Prietenii aveau sa ne uite daca nu ne-au uitat deja iar restul persoanelor care ne cunosteau nu aveau de ce sa ne ajute. Bani nu aveam prea multi deoarece nu ne-am gandit nici unul dintre noi in ziua in care s-a intamplat asta ca aveam sa fugim impreuna. Unde aveam sa mergem? Cine avea sa ne ajute pana cand eu si el aveam sa ne gasim ceva de munca pentru a supravietui?

Nu stiam raspunsul la toate aceste intrebari si oricat m-as fi chinuit sa gasesc o modalitate de a ne descurca nu gaseam nimic. Eram intr-o situatie teribila si ma ingrozea acest lucru.
Eram prea adancita in gandurile mele pentru a-l auzi pe Amadeus cum coboara treptele si se aseaza langa mine luandu-ma in brate. De abia atunci cand il simt imbratisandu-ma ii constientizez prezenta si ma afund si mai mult in imbratisarea sa.
-Ce o sa ne facem? Cum o sa ne descurcam? Soptesc eu nedorind un raspuns de la el sau o incurajare.
Nu vroiam sa il aud cum imi spune ca totul va fi bine mai ales ca stiam amandoi adevarul. Totul nu avea sa fie bine, totul avea sa fie nespus de greu dar macar ne iubeam, macar aveam sa trecem prin asta amandoi.
-O sa gasim o modalitate de a supravietui, de a trai fericiti impreuna, imi zise el pupandu-ma pe frunte. Hai sa mancam si sa nu ne mai gandim la asta, trebuie sa plecam cat mai repede de aici. Nu vreau sa ne intalnim din nou cu alte garzi, spuse ridicandu-se si luandu-ma de mana pentru a ma conduce in bucatarie.

Am mancat amandoi in liniste ceea ce el a facut in cateva minute. Nici nu imi amintesc ce a facut, dar nu era atat de important. Dupa ce am terminat ne-am luat fiecare rucsacul in spate si am parasit acea casa in care ne ascunsesem pentru atat de putin timp.
Am lasat in urma in acest fel tot ce consteam. Urma sa incepem o noua viata in care ne formam singuri calea pe care vroiam sa mergem si asta era singurul lucru care conta pentru amandoi. Asta si faptul ca ne iubeam. Inainte sa ies din acea casa mi-am promis ca voi face tot posibilul pentru a fi fericiti, nu conta daca aveam sau nu un acoperis deasupra capului sau daca aveam ce sa mancam. Puteam sa trecem peste toate atata timp cat eram impreuna, eram sigura de asta.
Nu stiam atunci ca aveam sa regret aceasta promisiune, ca aveam sa imi blestem zilele pentru alegerea facuta in acea zi.
Hey>:D<
Un picut mai scurt de obicei, dar e mai bine decat deloc, multumim frumos ca ti-ai facut timp sa postezi, cel putin pentru mine inseamna foarte mult povestile tale. Sper ca imaginatie sa-si revina cat ma repede, am devenit dependenta de ficurile tale.
Sa revenim la Laevis. Nu-mi vine sa cred ca esti la capitolul noua, este penultimul fic ca lungime, dupa "Am I not Good Enough" daca nu ma insel. Deabia astept sa vad ce o sa se mai intample.
Am vazut cateva greselute, cum ar fi " protectandu-ma , paradisiatic" si alte cateva virgule lipsa si fraze ciudate, dar nimic grav, un capitol urmator ingrijit ar putea repara tot.
Ideea e...cam ca de obicei, ador partea fantasy, e acea lume cu patru elemente in care mi-am petrecut eu marea parte a copilariei, si focul de care eram eu obsedata, ador personajele si caracterul Larei, care e enervant de potrivit pentru mine. Cred ca am inceput sa ma atasez de ea..
In concluzie totul e minunat, cateva greseli usor de corectat, si in rest e ok.
Din nou, astept urmatorul capitol, buh bye:-h
well kitties...hello and bye bye.
De ce bye bye? Pai pentru ca acest topic de maine va fi inchis. nu vreau sa fiu ca alte persoane si sa inchid o poveste fara sa va dau macar o explicatie si nici nu vreau sa va rapesc dreptul de a ma face in tot felul in timp ce plangeti ca vreti sa stiti cum voi continua si cum se va termina, desi sunt sigura ca nu va raspunde mai nimeni.nu ma pacalesc zicandu-mi ca aceasta poveste este citita de mai mult de 1 persoana:)
Motivul il puteti vedea foarte clar. spre deosebire de celelalte povesti ale mele, aceasta are parte de niste capitole din ce in ce mai mici si mai penibile. nu pot sa cred acum ca ma uit peste ceea ce am postat ca eu chiar am scris asa ceva, este o oroare pentru mine sa imi dau seama cat de prost este scrisa aceasta poveste.
Dar ca sa nu ma uriti in totalitate, va promit ca pana la inceputul lui august, cel tarziu, veti vedea a doua varianta din Laevis, mai buna, mai imbunatatita. Povestea, ideile, personajele si comportamentul lor nu se va schimba ci modul de a povesti. Prologul ramane dar restul capitolelor vor fi scrise la persoana 1 prezent sau poate a 3a, inca nu m-am hotarit.
Ideea este ca nu i-am acordat destula atentie acestei povesti asa cum ar fi trebuit si intotdeauna a fost ultima in mintea mea si nu mi se pare corect. este o idee care imi place si vreau sa fiu dreapta cu aceasta poveste.;)
SO, aveti pana maine sa va plangeti pt ca maine voi vb cu un admin sa inchida acest topic daca nu deja o sa o faca at cand o sa vada acest post.
Sper sa nu.
Chiar le rog pe fete sa lase pana maine deschis topicul daca cumva arunca un ochi si vad ce am scris eu aici:)
fic închis la cererea autoarei.