Soul Eater

[Crazy~Tenshi]

Am terminat si eu Soul Eater acum trei zile. A fost dragut, nu neaparat stilul pe care obisnuiesc sa il urmaresc (mai ales in ultimul timp), dar oricum nu m-a plictisit. Nu cred ca am fost foarte atenta la detalii, insa nici nu cred ca am pierdut ideea din cauza asta. Grafica mi s-a parut buna, majoritatea personajelor mi se par frumoase din punctul asta de vedere. Era amuzant soarele ala care ranjea malefic si luna care sangera, dar si Shinigami cu masca si vocea lui aiurita.
Maka mi s-a parut draguta si desteapta, desi a mai avut si ea crizele ei de personalitate. Mi s-a parut amuzanta faza in care discuta cu Chrona despre mama ei, iar cealalta nu intelegea relatia lor ciudata si admiratia fetei pt mama ei. Soul nu a prea fost printre preferatii mei, avea niste dinti extrem de ciudati si limba aia pe care o scotea cand manca un suflet... Plus ca in majoritatea timpului zicea doar ce e "cool" si ce nu.
Black Star imi aminteste de Naruto prin felul in care tipa, se da mare si se face auzit. Simpatic tipul, oricum e singurul cu un scop in viata ceva mai bine definit, desi destul de nerealist. Pe Tsubaki o admir pt rabdarea pe care o are cu el, chiar imi place calmul ei.
Dintre surorile alea, Liz si Patty, Patty e putin enervanta pt ca e asa o copila prostuta, Liz e mai ok, mai rezervata, chiar daca si inteligenta ei cam lasa de dorit. Death The Kid le completeaza la capitolul asta, mi se pare un tip foarte destept, obsesia pt simetrie e singura chestie care il face sa para amuzant si care ii da o anumita slabiciune. Cum a zis si Chriss, mi-ar place sa aflu cine e mama lui, m-am intrebat asta tot timpul.
De Chrona imi pare rau sa spun ca mi-a inspirat tot timpul mila, parca mutra ei sugera o continua suferinta si disperare, dar adevarul e ca ea cam asta a trait. Nu as vrea sa stiu cum e ca propria mama sa faca experimente pe mine si sa nu aiba nicio retinere sa ma omoare daca i se pare ca ii stau in cale.
Personal, cel mai mult mi-a placut de Stein, desi nu imi dau seama exact de ce. Mi s-a parut foarte amuzant la inceput, cand tot incerca sa isi faca intrarea si se varsa cu scaunul ala pe roti. Si apoi cu obsesia lui pt disectii... Omul parea de-a dreptul stupid si aiurit, dar am ajuns sa-l consider genial in modul lui de a-si stapani nebunia si de a incerca in continuare sa gaseasca o solutie pt a-i ajuta pe cei de la Shibusen sa pastreze ordinea.
Finalul a fost ca unul dintr-o poveste pt copii, cu morala si cu mesajul ca prietenia si curajul sunt cele mai importante. Dar mi-a placut avand in vedere genul pe care il reprezinta si il recomand celor carora le plac povestile pline de fantastic si de aventura bazate pe ideea prieteniei si urmaririi unui tel in viata.