Precum in fiecare zi soarele rasare,asa si in univers in fiecare zi de a noastra rasare cate o lume.Aici vom istorisi povestea unei lumi,o lume cu totul speciala fata de celelalte.Taron este o regiune foarte intinsa ce face parte din acea lume.Ca aspect geografic in est se afla marea Mereeanelor,in nord Agmund o alta regiune vecina cu Taron,in vest Desertul de Rasarit si in sud padurea Leona.Taron este o regiune bogata in munti,paduri lacuri si alte forme de relief.De asemenea apropiindu-ne de partea vestica incep sa apara si elementele intunecate ale acestei regiuni.In est o regiune de la malul marii pana la Siten este separata de restul Taronului,de catre lantul muntos Siria,din care izvoraste raul Siten ce formeaza trei brate.
In est apar urmatoarele orase:Siten(Situat la poalele muntilor),Ruma(situat langa lacul Ruma format dintr-un brat al raului Siten),satul Navon,Tagmund(situat aproape de Navon),Tamen(situat pe malul marii),Anhon(orasul parasit de pe Insula Maron),Fira si Aren(Fiecare situate pe o insula ce formeaza impreuna cu alta insula Triunghiul Dragonului,intre insule aflandu-se Ochiul Dragonului un vartej puternic),Ahtun(Capitala piticilor situata adanc in muntii Siria),Gravi,Siron,Vansen si Grohun(orase situate tot in muntii Siria).
In padurea Leona apar urmatoarele orase:Leona(capitala elfilor),Himira,Sitrina,Androne si Emon(situat langa lacul Esmon),(Aceste orase fiind locuite de elfi).
In Agmund apar:Reilon(oras se afla aproape de granita cu Desertul de Rasarit),Fiora si capitala regiunii,Agmund(ce se afla aproape de lacul Agmund).
In Desertul de Rasarit apar:Nekron(capitala Deatheatherilor),Sin(Situat langa raul Sin),Pantos,Avalanche,Nimira si Deatheather(situat langa vulcanul cu acelasi nume).
In centrul Taronului se afla:Vangon(capitala oamenilor si a acestui tinut),Rene(situat langa lacul ce ii poarta numele),Haimen,Saron(situate langa Padurea Stacojie),Vistril,Heimond,Dagmon si Iria.
P.S.Puteti de asemenea sa mai inventati si voi cateva orasele sau sate,de exemplu locul natal al personajului sau bla,bla,bla....
Acum istoria acestui tinut:
De mult,nu departe de inceputul acelei lumi au aparut muntii ,lacurile,desertele,padurile si tot ce poate avea un tinut.Mai intai au aparut piticii care,precum se zice au fost creati din piatra de zeii acelei lumi.Vazand continentul asa de pustiu si soarele arzator parlindu-le corpul,s-au adapostit in muntii din vest pe care i-au numit Siria(in limbajul lor inseamna Varfurile Aducatoare de Racoare).De atunci piticii locuiesc in muntii vazandu-si de treburile lor,rareori iesind afara.
Mai tarziu au venit elfii cu barcile lor maiestuoase pe marea care au numit-o Marea Mereeanelor.Ajungand la tarm au descoperit acest tinut plin de paduri,verdeata si viata,preferand sa se stabileasca insa in padurea din sud careia i-au dat numele Leona.Nu dupa mult timp au inceput sa intretina relatii si cu piticii ajutandu-se reciproc.
Peste catva timp au venit si oamenii care s-au tabilit in centrul,in estul si in nordul continentului.Nu dupa mult timp au descoperit pe elfi si pitici intretinand si cu acestea legaturi comerciale,militare...,precum faceau si cu Agmund.
Va intrebati cum au aparut Deatheatherii nu?Aceasta este povestea formarii neamului lor:
Dupa cateva secole de la formarea Taronului si aparitia oamenilor,elfilor si a piticilor,la curtea regelui Osmund,conducatorul oamenilor,a existat un cavaler cum nu mai era pe atunci,un cavaler inteligent ,iscusit ,dibace, puternic,care stia sa manuiasca orice fel de arma si care imblanzea pana si taurul cu privirea sa.Tinutul Taron mai era locuit inafara de oameni,elfi si pitici si de Mirioni(Mirionii sunt creaturile,fiarele ce au fost create odata cu lumea,si au diferite infatisari)care atacau asezarile omenesti.
Acest cavaler se nume Heren Aaron si impreuna cu maestrul sau Hamund Bempis erau cei mai favoriti si importanti oameni ai regelui.Intr-o misiune impotriva mirionilor Heren l-a pierdut pe maestrut sau care a fost ucis intr-o ambuscada in timp ce el a fost prins in alta.Coplesit de dusmani Hamund oricat de iscusit si puternic ar fi fost,in final a fost infrant.
Dupa ce a reusit sa scape din ambuscada,fiind grav ranit,s-a indreptat spre capitala,ducandu-se la rege.Regele afland aceasta veste,insa necrezand ca asa ceva a fost posibil,a trimis oameni sa cerceteze locul.Regele a descoperit corpul lui Hamund insa in el era infipta sabia lui Heren si nu armele monstriilor.Infuriindu-se pe Heren si blestemandu-l ca el la ucis pe Hamund,care ii era un prieten apropriat,si nu monstrii,l-a dat afara din palat,exilandu-l.
Jurand sa se razbune pe monstrii care l-au ucis pe Hamund si care au pus la cale acest siretlic,Heren a plecat din cetate indreptandu-se spre Desertul de Rasarit.Acolo a fost prins intr-o ambuscada organizata tot de cei care l-au ucis pe maestrul sau.Vazand asta si infuriindu-se,mintea i se umplu de ganduri negre de razbunare,in acel moment chemand spiritele intunecate de pe pamant pentru ai omora si pentru a ii chinui pe Mirioni.
Insa spiritele fiind prea puternice,mai puternice decat el il luara in stapanire.Ceea ce a fost pana atunci o minte luminata si desteapta,acum a devenit un Deatheather,o faptura intunecata stapanita de spiritele negre si ganduri rele.Subjugand Mirionii si transformandu-i in sclavi sai,Heren care atunci si-a schimbat numele in Nekron si a jurat sa se razbune pe Taron.
De atunci oamenii,elfii si piticii duc un razboi impotriva Deatheatherilor. Numai oamenii din est care sunt aparati de Siria nu au aflat inca nimic.
P.S.De asemenea voi incerca sa scanez harta Taronului pentru a va ghida pe ea.Harta este creata exclusiv de mine.
Undeva, prin muntii Siriei.
O noapte rece, fara zapada. Echinoctiul de iarna.
Isi simtea trupul obosit, sudoarea curgandu-i nefiiresc de mult si repede de pe frunte si gat. Urca la pas, gafaind avand nevoie din ce in ce mai mult de pauze, tot mai dese, mai mari. Doamne, ajuta-ma! frica. tot trupul si toata mintea ii erau cuprinse de o teama hilara, lesne de inteles. Pentru ea.
Se apelca mai mult in fata tarsindu-si corpul, peste pamanul abrupt si pietre.
Dupa mult timp ajunse langa o fanta, din piatra, pe jumate distrusa. Un loc unde adesea intra lumina puternica a lunii. o lumina rece, greoaie, de iarna.
Gafaind printre dintii se sprijinii c-o mana de ea si se lasa sa cada in genunchi. Doare, doare!
Isi stranse ochii si-si inclesta dintii pentru a-si abtine urlete.
Rochia alba, sfasaiata de la genunchi in jos si pe brate se ingropa in praful de pe pamantul tare si negru.
Se chircii simtind frigul intrandu-i in oasele slabe, lipsite de calciu. AH!
rochia incepu sa ii se pateze de sange incepand de deasupra omoplatilor.
O zgarietura mica, superficiala a epidermei, apoi alta si alta pana omoplatii ii fura inconjurati de zgarieturi. Dar mai rapid decat zgarieturile iesira niste capete de oscioare, albe.De jur imprejurul lor incepu' sa curga sange iar pe masura ce oasele cresteau carnea ramanea pe ele, parca trasa prin bat.
Urla. o durere infioratoare ii cuprinse trupul si inima parca parca incepea sa-i cedeze.
rupturile se largira tot mai mult, tot mai mult muschi si fibra rupandu-se ramanand nesimtit pe oasele proaspat iesite.
Dupa o jumatate de ora hainele si spatele erau facute zdrente iar ea se prabusise jos, langa fanta, lipindu-si aripile patate de sange si carne de fantana.
Privea pierita in gol, spre luna rece de iarna. Schlifen mein Prinzhen, Schlifen mintea o tinea treaza.Acelasi cantec de leagan german.
Off Riluri, nu stiam ca trebuie neaparat un OOC...
Trecusem de mult de orasel Pantos si ma indreptam spre padurea Mecron. De ce? Nici eu nu stiam dece...Dar din moment ce nu aveam familie sau prietenii ma putam plimba in voie si din cand in cand putam ucide si cativa din acei viermi ticalosi, numiti oameni si aliati de-ai lor...
Am intrat in padurea deasa, adancindu-ma tot mai mult... era destul de intuneric...Iar plimbarile nocturne prin paduri dese si misterioase imi facea mare placere... M-am oprit langa un lac sa-mi analizez infatisarea... In limpezimea lacului mi-am putut vedea chipul... Aveam o mica pata de sange pe fata...probabil de la vreo victima..Eh...se mai intampla. M-am aplecat si mi-am spalat chipul cu apa rece a lacului, sub privirile trufase ale lunii.
Dar un zgomot m-a oprit... Auzul meu foarte ascutit m-a anuntat ca cineva era prin preajma si ori ma spiona ori nu avea ce face acasa. M-am ridicat si mai uitat in jur...
Se făcuse noapte şi eram oarecum speriată de ce se putea întâmpla sau urma. Sincer mă pusese toţi pe gânduri din cauza asta şi ştiam că nu trebuia să plec de acolo. Eram înfricoşată pentru că ştiam că dacă voi începe să plâng ca un copil de doi ani, mă vor vedea restul şi nu doream să par aşa de fragilă şi firavă, deşi la prima vedere păream, dar dacă te uitai adânc în ochii mei vedeai aura mea demonică.
Nu doream să fiu văzută aşa că priveam Taron de sus din cer, bine nu la prorpiu ci la figurat căci îmi înălţasem aripile şi am zburat tocmai sus. Era rece afară şi purtam doar o rochiţă subţire fără decolteu sau aşa ceva, era albastră şi nu avea mâneci şi era până la genunchi dintr-un material satinat. Nu vroiam să dau ochii cu ceilalţi ci îmi plăcea să stau şi să privesc taron căci mă încânta să fac asta.
E intuneric afara.Deja-i noapte?A trecut deja o zi si eu n-am facut aproape nimic?Ce prostie, nici macar nu m-am antrenat, nici macar n-am mancat!Nu m-am simtit deloc bine...
Si bravo mie ca am decis sa ma plimb in padure la ora asta.In primul rand, mor de foame, si ma mai urmareste cineva.Ii simt presiunea ce-o degaja.E foarte puternic.Grozav.Bravo mie!
N-am de ales; trebuie sa-l vad pe... pe cine ma urmareste de ceva timp!
-Cine e?Oricine ai fi, iesi la iveala!
Nu mi-a raspuns.Se pare ca vorbesc degeaba.Nu mi-a raspuns si nici n-a iesit din umbra.I-o fi frica?Nu, in starea in care ma aflu nu sperii nici macar o pisica amarata, d-apoi cu cineva ce detine o presiune uimitoare.
Elimina din corpul sau din ce in ce mai multa putere.Presiunea sa incepe sa ma sufoce.Acum, daca ma uit mai bine, vad doua aripi intine, inca in umbra si doi ochi infricosatori.
Oare cine o fi?
Ma plimbam, cand am simtit o prezenta in jur....Am urmarit-o sa vad cine era.... I-am putut simti aura si mi-am dat seama ca era un elf...un elf... Acele fiinte care se cred nobile si intelepte.... atat de inganfati... Am continuat s-o urmaresc pana cand intr-un final si-a dat seama c-o urmaresc...dupa expresia fetei nu era prea incantata...mai ales ca eram si in forma mea de demon...Era aproape speriata... Se uita la mine ca la felul paispe, cu mutrisoara aia a ei de elf... Hm... ce elfa ciudata... se vedea ca era de vita nobila... Nu puteam sa sufar elfii... si in special pe cei de vita nobila... erau asa snobi si laudarosi..
Ooc: Lya...sau care vrea...
Se apropia din ce in ce mai mult de mine.Inima-mi patea asa de puternic incat am inlemnit.Cine poate fi atat de puternic?Poate un Deather?Nu ma mira, chiar seamana la contur cu unul.
In final, iesi din intuneric.Arata inspaimantator; nu stiam ce sa fac.Ochii ei ma priveau cu atata ura... Corpul sau era gata de atac.
-Deci chiar esti din Ordinul de Noape, nu?ii zic eu prinzand curaj.
I-am urat si-i voi uri intodeauna pe Deatheri.Nu-i pot ierta pentru ca mi-au omorat familia, regatul si cel mai important mandria noastra, mandria familiei regale.Ne-au facut sa ne fie rusine, sa cerem ajutor de la altii.Cum poti ierta asa ceva?
Sila mea sporeste fata de demoni de la o zi la alta.Numai asa am putut trai fara niciun regret; stiind ca am un rost pe lume, acela fiind sa omor toti Deatherii pe care-i intalnesc.Sunt constienta ca nu este deloc usor, ci chiar foarte dificil.De aceea incerc sa devin mai buna decat sunt. "Insa, ce rost are asta daca n-ai curaj?"
Tot timpul imi vine in minte aceasta fraza.Trebuie sa am, este obligatoriu in momente ca acesta. Acum ori niciodata!
Mi'am ridicat privirea spre cer privind cu dispret stelele ce parca stralucau cu si mai multa putere in aceasta noapte. Rochia din matase neagra, era fluturata usor de aerul inghetat ce probabil anunta o ninsoare. Mi'am trecut mecanic mana prin parul alb, acesta biciuindu'mi fata din cauza vantului ce se intetise. Micii clopotei ce ii aveam prinsi de bratari si colier incepura sa sune, deranjand cu nerusinare, as putea spune, linistea meschina a noptii.
Aerul rece al noptii ma ajuta sa gandesc...Desi nu eram sigura ca vroiam sa mai gandesc.Gandisem timp de 100 de ani.Ma intrebam daca mai are sens sa incerc sa ma razbun.
Ma plimbam sub clar de luna,privind la stele si fredonand o melodie in timp ce gandeam.Gand.Acest cuvant nu-mi dadea pace.
Dar am simtit ca ma urmareste cineva.As fi simtit daca era o prezenta malefica,am un dar fenomenal de a simti prezentele rele.Totusi,ca o fire precauta ce sunt,m-am oprit din plimbare si mi-am scos sabia.Am asteptat vreo 20 de minute,acolo,in mijlocul padurii,sperand ca fiinta aceea se va arata.''Daca e elf,sigur se va arata''.Insa nu s-a sinchisit sa apara din umbra noptii.
-Oricine ai fi,iti ordon sa te arati!
Ii aud vocea si imi intorc privirea spre locul acela. Imi ordona? Cine era ea sa imi ordone mie? Un ranjet superior si ironic imi inflori pe buze si am pasit in lumina lunii privind'o arogant.
-Tu, imi ordoni mie? intreb eu si ma abtin sa nu rad. De cand si pana unde un amarat de el imi poate ordona mie ce sa fac? ii adresez alta intrebare.
Am simtit cum sunt cuprinsa dintr'o data de o voiosie stranie. O licarire sadica imi aparu in ochi privind'o atenta pe fata ce mi se infatisa inaintea ochilor.
Deathether,asadar.Cum banuiam.Ranjetul de pe fata ei ma enerva teribil.Se credea atat de superioara mie!Privirea din ochii ei imi dadea de inteles ca avea un plan in minte...Problema era,daca il va pune sau nu in aplicare.Vroiam sa fiu pregatita de orice,mi-am adunat asadar toate puterile si m-am pregatit de lupta.Am privit spre luna si am zambit.
-Amarat de elf?Chiar asa?
Am intrebat eu,in timp ce ea pasea in lumina frumoasa-mult prea frumoasa a lunii,in acea seara.Parea ca prevesteste sfarsitul tragic ce ma pandea...
-De ce ma urmaresti?
Am intrebat-o fara sa vreau macar sa stiu raspunsul.Intuitia imi spunea ca puteam evita o lupta,daca incercam sa fiu daca nu prietenoasa,dar macar sa o tratez cu respect...
Mi'am abtinut un chicot cand am simtit cat este de enervata. Credea ca daca isi foloseste puterile ma poate invinge. Of, of, creaturi fara pic de creier in cap. Chiar credea ea ca un elf putea omora singur un deathether, fara sa aibe putin ajutor? Ah, creatura mica si naiva, cat te puteai insela.
-Dar cine a zis ca te urmaresc pe tine? intreb eu ridicand amuzata o spranceana.
Inca mai aveam acea lucire sadica in ochi, dar ma gandeam ca oricat as vrea sa ma distrez in acea noapte mai bine ma lipseam. Nu imi placeau creaturile slabe, iar in ea nu puteam simti nicio amenintare prea mare. Ea, un elf ca oricare altul de varsta ei nu avea ce sa imi faca. Mi'am indreptat privirea spre luna, calmandu'mi acea stranie voiosie ce ma cuprinsese odata cu vederea fetei ce statea in fata mea. Am privit'o cu coada ochiului, pastrand acelasi zambet superios si arogant ce il adresasem si mai devreme.
Asadar chiar nu avea sa incerce sa ma ucida?Gandurile sunt si ele bune la ceva,mi-am spus eu,caci doar...gandul bun la vremea potrivita m-a determinat sa ies in acea seara.Norocul era de partea mea.Si un sentiment ciudat se strecurase in sufletul meu.Oare...ceva imi spunea sa ma imprietenesc cu fata ce statea in fata mea?Simteam ca stia nu vroiam sa-i fac nimic,ci doar vroisem sa ma asigur ca sunt in siguranta.Si mai stiam ca daca ar fi vrut sa-mi faca felul,n-ar mai fi stat in povesti cu mine.Deh,e si ea o deathether.
Privind-o in continuare,am zambit usor si mi-am pus sabia inapoi in teaca.
-Imi cer scuze,pentru intrebarea mea stupida.Cred ca am o problema cu increderea.Dar ma poti condamna?Ai mei au fost ucisi de unii de-ai tai.Sper ca ma poti ierta pentru tonul superior cu care ti-am vorbit inainte.
Si,desi nu credeam ca voi face asta vreodata,m-am inchinat in fata ei.In fata unui deathether.Si mi-am asteptat soarta cu bratele deschise.Ori...ma va cruta...ori...acesta imi va fi sfarsitul.
Am privit'o cu uimire, ce'i drept. Oricine ar fi vazut asta ar fi reactionat la fel ca deh, ea un elf sa se inchine in fata unui deathether, si mai ales dupa ce cei din rasa mea ii ucisesera parintii. Momentul de uimire disparu la fel de repede precum aparu si acelasi ranjet arogant imi "impodobi" chipul, surprins iar de aceeasi vesela stare ce incepea sa ma enerveze. Ce avea fata aceasta de imi crea atatea sentimente? Pff grea intrebare, nici eu nu stiam. Am strambat din nas, la gandul de a ma inchina si eu in fata ei si de a'mi cere scuze. Probabil paream meschina, dar aloo, eram un deathether, eu nu ma inchinam in fata oamenilor sau a elfilor, ci ei se inchinau in fata mea. Mi'am alungat gandurile si am privit'o atenta, fara sa imi iau ochii dupa ea.
-Nu face nimic, spun eu pe un ton calm, in timp ce continuam sa o privesc.
Eram calma, si probabil era o minune de altfel, mai ales cu intamplarile din ultimele zile. Acea clipire sadica din ochi disparuse de mult fiind inlocuita cu o sclipire pur si simplu indiferenta, plictisita. Fusese ceva de fatada acel moment, dar inca sangele imi clocotea in vene gandindu'ma ca as fi putut sa ma distrez putin cu ea. Dar, ma rog, va mai fi timp si vor mai fi alti elfi sau oameni eventual, desi nu mi'ar fi luat mult sa ma transform si sa ma joc cu ea. Era o singura explicatie la gandurile mele si aceea era simpla: Lipsa de chef si probabil si lenea te poate face sa pari nebuna in fata altora.
Clipele s-au scurs extrem de greu in asteptarea raspunsului ei.
-''Nu face nimic''...
Acele cuvinte mi s-au parut o binecuvantare.Era ca si cum ar fi spus,''Nu te pot condamna''.Tonul vocii ei mi s-a parut aproape prietenesc,si totusi mai aveam indoieli in privinta gandului de a mi-o face prietena.Prietena cu o deathether-ce straniu suna.
Mi-am ridicat privirea si i-am zambit.Acelasi zambet prietenos,pe care-l afisam in fata oricui mi se parea simpatic.Desi evenimentele tragice din trecutul meu si sangele meu de elfa imi spuneau:''STOP!Nu poti sa devii prietena cu o deathether'',i-am ordonat vocii din capul meu sa taca.Sincera sa fiu,m-am saturat sa incerc sa ma razbun.Si aveam de gand sa trec peste unele...obstacole,daca vroiam sa traiesc in pace cu lumea.
Fata inca mai zambea.Acelasi zambet arogant ii reaparuse pe fata,dar nu mai parea atat de ingrozitoare.
-Iti multumesc,fiindca te-ai decis sa-mi acorzi o sansa.
Si sufletul meu zambi.Acesta parea inceputul unei prietenii.Intre un elf si un deathether.Cel putin,pentru mine.Nu stiam ce simtea ea,cu adevarat,dar stiam ca,in adancul sufletului ei,nu ma considera vrajmasa.
-Numele meu e Sayuri Hea.Presupun ca ai si tu un nume,nu?
Am stiut in acel moment,ca probabil eram prima din neamul elfilor care conversa prieteneste cu o deathether.Si nu-mi pasa,chiar daca neamul meu ma va fi considerat nebuna.
"Numele meu e Sayuri Hea.Presupun ca ai si tu un nume,nu?"
Presupui bine, micuto, am un nume, dar inca ma intreb daca chiar este bine ceea ce fac. Cel putin din perspectiva mea, mi'ar fi indiferent, dar ma intrebam ce vor zice semenii mei, nu ca mi'ar fi pasat. Nu'mi pasa de ce ziceau ei, ci doar de parintii mei pe care nu as fi suportat sa'i vad tristi. Iar daca ma gandesc mai bine, ei nu mi'ai cerut nicicand socoteala, indiferent de fapta pe care am facut'o, si daca ceilalti deathetheri le vor reprosa ceva, voi avea grija eu singura sa le inchid gura.
-Numele meu este Poison Katherine, spun eu iar acel zambet arogant se transforma incetul cu incetul intr'unul mai cald.
Deci, se parea ca pana la urma voi lasa la o parte acel orgoliu si voi trece de la mine faptul ca fata este un elf. Ma rog, asta se va intampla doar cu ea, ceva imi spunea sau mai degraba imi striga ca puteam avea incredere in persoana ei. Nu voi mai acorda niciunui elf aceasta incredere ce acum mi se parea absurda in cel mai stupid mod, iar daca cineva va zice ceva voi stii eu cum sa ii fac sa taca.
Am zambit fericita ca avea incredere in mine,si aveam incredere in ea.Ma intrebam daca voi reusi sa pastrez acel zambet pentru multa vreme,dar imediat ceva imi spuse ca indiferent ce se va intampla,Catherine si eu ne vom purta mereu respect reciproc.Mai stiam ca elfii vor arunca vorbe in mine,dar mult prea putin imi pasa.Ce naiba,ei n-au fost nici pe jumatate sinceri cu mine,in toata viata lor amarata,pe cat de sincera a fost noua mea prietena in acea seara.
Incet,se crapa de ziua,si simteam semnele oboselii.Am mai privit o data spre cer,am inspirat adanc aer in piept si,inainte de a ma departa,mi-am luat la revedere de la Catherine.
-Ei bine,Catherine...E timpul sa plec.Sper ca te voi mai revedea,chiar daca pentru asta va trebui sa indur ura alor mei.
Da,eram pregatita sa indur orice sacrificiu.Nimeni din lume nu merita sa renunt la o prietena precum Catherine.Si,cu un ultim zambet,am inceput sa pasesc tot mai repede,pana cand am ajuns sa fug.Spre draga mea casa.
(...)sa indur ura alor mei.
Aceste cuvinte inca imi rasunau in minte cand ea pleca de acolo, incepand sa fuga intr'un final. Elfi nu erau ca noi, nu rezistau la fel de bine ca un deathether, iar la ei in popor moartea era o solutie rezonabila pentru a scapa de cineva numit de cei batran "tradator". Am scrasnit din dinti, iar parul dupa ceafa se zburli cu gandul ca elfii i'ar putea face rau lui Sayuri. Nu o cunosteam de mult timp dar nu puteam suporta sa o vad ca sufera si nu stiu exact de ce se intampla asta. Am plecat de acolo, indreptandu'ma spre casa cu mintea ravasita de o multime de ganduri ce nu imi dadeau pace.
Eram la doi pasi de casa,cand privirea mea s-a oprit pe doi batrani.Doi elfi batrani.Discutau aprins si nu m-am putut abtine sa nu ma aproprii sa ascult.Dar de ce trebuia sa ma ascund,de fapt?Eu doar vroiam sa merg acasa.Nu aveam de ce sa ma tem.Am inaintat asadar,si in scurt timp am ajuns in usa.Atunci m-am simtit privita,iar sangele imi ingheta in vene.
In seara precedenta comisesem un pacat-ma rog,era considerat asa de batranii nostri.Ma imprietenisem cu Catherine,care facea parte din rasa deathetherilor,si asta egala tradarea.Nu vroiam sa privesc in ochii lui,stiind ca si asa rosisem.Stiam ca ma ura acum de moarte,ca toti elfii ma urau.Era pentru mine de neindurat,sa stiu ca-i ranisem.Dar nu vroiam sa renunt la prietenia mea cu Catherine,si nu vroiam nici sa-mi cer iertare pentru ce facusem.Era un act nevinovat-de unde si pana unde era o crima sa iti faci prieteni?
Dar ma simteam de parca lumea se sfarsise pentru mine...Genunchii au inceput sa tremure sub mine si am simtit ca nu mai pot respira.Am incercat sa ma prind de ceva,dar cuprinsa de o ameteala nemaipomenita,am lesinat.
''Ce-am facut...?''
Cum am intrat in satul meu toate privirile au fost atintite deasupra mea. Mama, da stiu ca va place sa barfiti, nu gluma! Am zambet superior mi se asternu pe fata cand am trecut pe langa batrani si m'am oprit langa ei, vazandu'l pe tata. Acesta ma privea mandru, iar eu doar am zambit si mai larg. Cateva dintre privirile ce se asternusera pe mne erau aprobatoare, exprimand mandria ca am putut face un lucru atat de stupid. Am incalcat pactul batranilor intelepti doar pentru o prietenie cu un elf. Unul dintre cei batrani au vrut sa spuna ceva dar am ridicat mana privindu'l superior.
-Inainte sa spuneti ceva, ar fi mai bine sa taceti si sa ma ascultati cu atentie! spun eu cu un glas calm, in care se putea citi totusi mania si furia. Nu aveti niciun drept sa ma judeti, deoarece dupa cum stiti eu nu fac parte din acest sat, chiar daca am fost crescuta de familia Poison!
Cei din jurul meu tacura ascultandu'ma cu atentie. Am tras aer in piept incercand sa imi calmez bataile inimii ce parea ca vor sa imi sparga pieptul. Nu mi'era teama de ce ar putea sa se intample. Cativa dintre batrani aprobara scurt dupa ce vorbisem in sens ca erau de acord cu mine. Atat imi trebuia. Le'am intors spatele si am plecat relaxata spre casa, stiind ca nu mi se va intampla nimic. Totul era asa cum ma asteptasem!
M-am trezit,nici eu nu stiu cum era posibil acest lucru,intr-un loc total necunoscut mie.Lac,padure...Era un peisaj mirific.Dar nu stiam cum am ajuns acolo...
Oh...dar ma inselam,trebuia sa stiu ca elfii m-au dus in acel loc.Eram o tradatoare si nu mai puteam sa traiesc printre ei.Nu ca asta ar fi fost o problema prea mare pentru mine.Intr-un fel,ma saturasem de fitele si de judecata lor.DA,eram elfa,dar nu insemna ca aveam sa respect fiecare regula de-a lor.Desigur,n-aveau decat sa comenteze.
Ma multumeam ca eram libera,nu mai era nimeni in jurul meu care sa judece fiecare pas pe care il faceam.Cu alte cuvinte,eram libera,speram doar ca efii o vor lasa in pace pe Catherine.Speram ca n-o vor invinovati de faptul ca i-am tradat.A fost alegerea mea,eu trebuia sa fiu pedepsita.Si mai speram ca familia ei n-o va judeca prea aspru.
''Doamne,te implor,spune-mi ca Catherine e bine.''
Doar atat imi doream,in timp ce priveam peisajul din jurul meu.
Cand soarele rasarise in sfarsit am iesit afara privindu'i de sus pe cativa deathetheri care se uitau uimiti la mine. Am iesit din sat, indreptandu'ma spre lacul de langa padure. Vroiam sa scap de privirile ce parca ma ardeau. Chiar daca cei mai multi ma priveau cu mandrie, nu doream sa ii privesc in ochi. Nu faceam asta deoarece mi'era rusine, ci din contra, vroiam sa le demonstrez ca nu imi pasa si ca puteam bine mersi sa ma multumesc cu simplele mele ganduri. Pana la urma era viata mea si faceam tot ce vroaim cu ea, fara ca cineva sa'mi impuna reguli sau alte generalitati cum se intamplau cu ceilalti. Nu, eu nu eram asa, si asta se putea dovedi dupa semnul si podoabele ce ma "acopereau". Cand tata m'a gasit a spus ca acele bijuterii le aveam pe mine si de asemenea si acel semn. Batranii au zis ca acele lucruri sunt semnele celor razvratiti, dar serios daca imi pasa!
In timp ce ma jucam cu apa,iar razele soarelui ma mangaiau usor,mi-am dat seama ca trebuia sa ma aflu intr-un oras al oamenilor.Nu simteam nicio urma de deathetheri sau elfi,asadar,doar oameni puteau sa se afle in acel oras.
Am luat-o din loc si am iesit din padure.Casele se aratau incet,si speram sa gasesc ceva de mancare,fiindca nu mai puteam suporta foamea.Insa cat zaream cu ochii,nu vedeam miscare.Am continuat sa cercetez orasul,vroind sa descopar in ce parte a Taron-ului ma aflam cu adevarat.Orasul trebuia sa aiba un nume.
Tot umbland,am dat de o casa ce parea a fi a unui om nu prea bogat.Sincer nici nu-mi pasa cine locuia acolo,stiu doar ca simtisem miros de mancare.Cineva gatea,ori tocmai terminase de gatit.Era un miros atat de apetisant..Insa,cand sa intru in curte,am dat cu ochii de un tanar chipes.Privea la campul ce se intindea in spatele casei lui.Am ramas cu privirea atintita asupra lui...
Iesisem afara dorind sa scap de gura cumnatei mele. Ma oprisem in spatele casei, privind campul ce se intindea cativa metrii buni. Totul era aramiu acum, iar recoltele fusesera de mult culese. Mi'am trecut mana prin par si mi'am bagat mainile in buzunare intorcandu'ma pe calcaie. Doream sa ma plimb, pentru ca oricum nu aveam ce face acasa. M'am indreptat spre poarta dar cand am ajuns in fata casei m'am lovit de cineva. Mi'am dus mana la cap ridicandu'mi privirea spre cea de care ma lovisem. Era elf? Wow, asta era ceva nou.
M-a privit cu uimire si cu prietenie in acelasi timp.I-am zambit,si mi-am inclinat usor capul.Vroiam sa-i arat ca nu-i eram vrajmasa,ci vroiam doar sa gasesc un loc unde sa stau.Avand in vedere ca in orasul meu natal nu ma mai puteam intoarce decat cu riscul de a fi ucisa,iar lui Catherine nu-i puteam cere ajutorul,stiind ca desi mi-e prietena,nu va risca o cearta cu familia ei,pentru a ma adaposti pe mine.
-Buna...
Am spus eu timid,in timp ce el se uita in continuare la mine.
-Frumoasa zi,nu?Eu sunt Sayuri Hea...Care e numele tau?
Probabil ma credea nebuna,eu,elf,stand in fata casei lui,vorbind cu el...Dar nu-mi pasa,trebuia sa-mi incerc norocul.Daca nu,probabil aveam sa traiesc in padure toata viata.Iar aceasta era ultima mea optiune.