AnimeZupCăutare

The Power of Love [ Metal & Nya ]

Ok, deci cum cred că v`aţi dat seama deja, acest fic este făcut de mine şi Live And Die For Metal. Este povestit din două puncte de vedere şi este o idee cam... ciudată, let`s say. :]] Acum mă opresc din vorbit şi vă las pe voi să vă daţi seama de restul. ^^ Hope you`ll like it.
Capitolul 1
Eireen P.O.V.

Mergeam sigură pe mine spre bărbatul ce stătea la colţul blocului, în timp ce fumam o ţigară. Mă privi complice şi mii de gânduri mi-au invadat mintea. Oare de ce întârziase? Deşi mă uitam în altă parte, îi puteam simţi privirea aţintită asupra mea. Când am ajuns aproape de el mi-am aruncat ţigara pe jos şi am stins-o, călcând pe ea. Mi-am trecut o mână prin părul roşcat şi i-am aruncat o privire întrebătoare. A oftat, s-a uitat în jur, apoi a scos din buzunarul hanoracului o punguţă mică, din plastic. Am luat-o uşor, mirosind conţinutul, un praf alb. Am dat din cap mulţumită şi i-am dat bărbatului o sumă de bani, nu prea îmi păsa cât.
- Brad, ce s-a întâmplat? De ce a durat atât? l-am întrebat cu o voce joasă.
- Eireen, ştii prea bine care sunt riscurile. Poliţia m-a urmărit. Este foarte probabil să fie prin preajmă acum, îmi răspunse uitându-se în ochii mei negri.
- Prostule!
Insulta mea a sunat ca un mârâit. Dacă poliţia era prin preajmă, asta însemna că trebuia să dispar o vreme. I-am aruncat o privire plină de ură. Mă privi uşor speriat, apoi îmi întoarse spatele şi plecă. Am ascuns drogurile în buzunarul pantalonilor şi am mers, cât se poate de inocentă, spre staţia de autobuz. Nu ştiam unde voiam să merg, ştiam doar că trebuia să fie în afara oraşului. Dacă poliţia mă văzuse… Nici nu voiam să mă gândesc. Mi-am scuturat capul, încercând să găsesc un loc sigur. Totuşi, nu credeam că există un astfel de loc. Mi-am aprins o ţigară, nepăsându-mi că eram înghesuită de o grămadă de oameni, în autobuz. Aveam nevoie cu disperare de droguri, dar ţigara mă ajuta pe moment. În timp ce autobuzul se elibera treptat, mi-am dat seama unde trebuia să merg. Când eram mică, adică atunci când părinţii mei erau în viaţă, mama îmi spunea legende despre creaturile ce trăiau în pădurea de la marginea oraşului. Atunci mă fascinau, credeam fiecare cuvânt. Dar când ei au murit, drogurile mi-au dat vise mult mai frumoase, mult mai intense. Dar ştiam că nu sunt reale, în ciuda splendorii lor. Eram una dintre puţinele persoane care se droga, dar încă era conştientă de realitate. Chiar unică, aş putea spune. Deci, mă hotărâsem. Mergeam în pădure, indiferent dacă muream atacată de un unicorn. Am râs, iar persoanele din jurul meu s-au uitat la mine ca la o nebună, ceea ce probabil eram. Am simţit cum obrajii mi se colorează în roşu. Nu mai roşisem de ani de zile, iar acest lucru nu mă făcea să mă simt confortabil. Era clar, aveam nevoie de droguri. M-am uitat în jur. Nimeni nu mă privea, majoritatea oamenilor stând foarte departe de mine. Am luat uşor punguţa din buzunar şi am turnat puţin din ea în gură. Nu îmi păsa că nu făceam asta corect, aveam nevoie să-mi revin. Vocea şoferului anunţă ultima staţie. Nu mai era nici un om în vehicul, căci nimeni nu cobora în această staţie, de unde întunecimea pădurii îţi dădea fiori. Am coborât repede, poate uşor emoţionată. Când am trecut prin dreptul şoferului, el mă privi uşor panicat. Îmi puse o mână pe umăr şi îmi vorbi blând:
- Puştoaico, nu te duce în pădure. Se va întuneca în curând.
Am dat din cap, a negaţie. I-am îndepărtat palma, poate puţin mai brutal decât aş fi vrut, continuându-mi drumul. De parcă mie îmi era frică de întuneric. M-am oprit chiar la marginea pădurii, oftând. Aveam curajul necesar să fac asta, dar problema era alta. Aveam droguri doar cât pentru o zi. Cum voi rezista după? Totuşi, era mai bine decât dacă mă prindea poliţia. Până acum nu mă mai ascunsesem niciodată, nu avusesem nevoie să mă feresc. Dar din cauza cretinului de Brad, trebuia să stau în pădurea asta tâmpită, în loc să fiu acasă, în pat. Acasă… Acest cuvânt suna atât de sec pentru mine. Nu puteam numi acel loc în care stăteam ‘acasă’. Era doar un apartament mărişor, prea nefolositor pentru mine. Dar măcar însemna că aveam un acoperiş deasupra capului. Cuvintele sunau atât de patetic încât am râs. Îmi croiam drum printre copaci, gândindu-mă că la un moment dat voi da de un luminiş primitor. Primitor fiind un cuvânt prea imperios pentru cum arăta locul. Totuşi am continuat să merg. Simţeam cum picioarele erau pe cale să-mi cedeze, dar m-am forţat să rămân ţeapănă. Nu eram obişnuită să merg mai mult de zece minute pe jos. După câteva ore, sau poate doar minute, nu puteam ţine şirul timpului, am ajuns într-un loc fără aşa de mulţi copaci, unde mă puteam întinde, pentru măcar o noapte. M-am aşezat pe pământul umed. Nu era chiar aşa frig pe cât credeam. Mi-am dat jos hanoracul, făcându-l ghem şi punându-mi-l sub cap. Era bine, aproape ca o ieşire cu cortul, presupun. Mi-am strâns genunchii la piept, cuprinzându-mă cu braţele. Tricoul de pe mine nu era decât o pânză subţire. De abia acum, când tremuram, mi-am dat seama că afară chiar era frig. Deşi în oraş era o căldură copleşitoare, aici copacii ţineau soarele la distanţă. Am închis ochii, încercând să adorm. Oboseala era prea mare, încât grijile nu mai păreau aşa importante. Mi s-a părut că am auzit nişte zgomote în jurul meu, dar somnul şi drogurile puteau foarte bine să mă şi facă să aud lucruri imaginare.
Nu eram trează decât de o secundă. Săgeata care mi se înfipsese în spate era motivul trezirii mele. Nu puteam vedea, dar ştiam că sângele curgea şiroaie. Simţeam durerea, în timp ce mă zvârcoleam. Nu ştiam cine fusese persoana, sau creatura, care mă atacase, dar nu m-am putut întoarce să văd. În spatele meu, atacatorul, sau poate chiar atacatorii, bolboroseau. Mi-am dat seama că probabil vorbeau. Voiam să aleg moartea, în locul durerii. Ştiam că probabil nimeni nu murea de la o săgeată în spate, dar totuşi voiam să mor. Voiam ca durerea să înceteze, speram ca cineva să mă vadă, să mă salveze. Dar nu venea nimeni. Chiar dacă mă vedea cineva, de ce m-ar fi salvat? Eram ca o sursă de hrană. Gândul m-a cutremurat. În mintea mi-au apărut imagini cu şoareci morţi şi cu pisici lingându-se pe bot. Cumva această viziune mă amuză. Am scos un chicotit gâjâit, apoi am îngheţat de spaimă. Nu trebuia să scot nici un sunet. Liniştea ce se lăsase peste fiinţele din spatele meu, era apăsătoare. Ştiam că mă vor lovi iar, cu mai multă putere. Oare chiar nimănui nu îi păsa de un om? Nu am ştiut ce se întâmplă, dar am închis ochii, încercând să mă despart de această lume. Poate pur şi simplu acceptam moartea. Dar încă nu vedeam lumina.
Bun, mie chiar imi place pana acum ficul deoarece abordeaza un subiect nou...cel putin eu nu am mai vazut ceva asemanator. E foarte original si ceva imi spune ca ce va urma va fi peste asteptari . La modurile de expunere te-ai descurcat bine, dupa parerea mea, cu toate ca se poate si mai bine. Nu m-am uitat dupa greseli pentru ca stiu ca nu prea faci. Imi pare rau pentru Eireen ca a avut o viata grea, dar ce sa faci? Trebuie sa existe un personaj lovit de soarta, sau ma insel? :zuppy02:In concluzie, imi place mult, abia astept continuarea! Spor la scris!
Hello
In sfarsit un subiect diferit. Sincer, m-am cam saturat de licee si cupluri care se formeaza dupa o cearta zdravana, dar la inceput nu vor sa-si recunoasca sentimentele,bla,bla,bla...boring.... Desi trebuie sa recunosc, imi plac astfel de povesti, dar cateoadata mi se pare ca "citesc in reluare". Nu imi amintesc sa fi citit un fic asemanator, deci o sa-l citesc "cu sufletul la gura" sa zic asa, la majoritatea ficurilor imi fac o idee inca de la primele capitole, dar continui sa le citesc pentru ca mereu e loc de o schimbare.
Mi-e mila de saraca fata, e singura, nu e nimeni caruia sa-i pese cu adevarat de ea (deocamdata, parca vad ca in curand o sa apara si un baiat, doar de asta se numeste ficul "The Power of Love", nu?) si in plus e si dependenta de droguri. Totusi nu inteleg ce cauta sagetile intr-o padure de la marginea unui oras din secolul 21? Parca se amesteca timpurile povestirii, anyway, voi intelege eu pe parcurs.
Spor la treaba.
:bye:
Buna D: !!!
Well... am citit ieri capitolul, dar a fost tarziu si nu am dat comm asa ca dau acum. xD
So... mi-a placut foarte mult acest prim capitol. :x Ador ideea ficului si mi se pare originala <333... [ cel putin eu n`am citit nimic asemanator. ].: - ?
Am citit cu sufletul la gura acest capitol si sincer, de acum va spun ca o sa citesc fiecare capitol si sunt de acum un fan al acestui fic cu un inceput *dupa parerea mea* superb si promitator. ^^ Saraca fata, imi pare rau de ea , e dependenta de droguri si singura si numele ei, al personajului este foarte frumos. xD
N`am gasit nici o greseala de tastare sau de exprimare... deci e bine, dar la descriere mai ai de lucrat, dar oricine are. ^^
Titlul : 'The Power of Love' ...: - ? el m`a atras foarte mult si de aceea am inceput sa citesc capitolul / ficul. E foarte inspirat si foarte dragut... suna super tare. ^^ Per total capitolul a fost bun. : ]]
Spor la scris si astept nextul! xD Bafta ! ;]
Buuun <333 ! Deci , am citit capitolul asta de vreo patru ori , si acum , a cincea oara , m-am decis sa postez . Pai ce sa zic , a fost un capitol destul de bun si pare un fic very promitator . In ideea ca este un subiect destul de original , desi ti-am spus ca ideea mi se pare extrem de izbitoare cu Cartile lui Holly Black ( Jertfa & Curajul ) . But , sunt sigura ca este doar o coincidenta , de' se mai intampla xD ( stiu asta din proprie experienta , cuz stiu ca tu ( Nya ) , nu ai citit aceste carti * off : Ti le recomand :x * . ).
Eireen este un nume bine ales , foarte inspirat , n-am ce zice . Ca t despre titlul , n-am nimic cu el , but cred ca ar trebui sa va axati pe titluri in romana , ca doar scrieti in romana ( parerea mea xD ) . Oricum suna foarte nice .
Actiunea a fost okay , sincer nu mi-am dat seama daca a fost grabita sau nu , pur si simplu a fost okay . Cat despre dialog , pai 3 ... 4 replici , so , n-am ce zice despre el , nu mi s-a parut sec . La descriere mai ai de lucrat ( cine nu are de lucrat la ea ?! ) , dar e buna .
Capitolul a fost cam scurt , but ma multumesc si cu el asa .
Sincer deja cam presimt ce se va intampla in continuare . Capitoul , per total a fost bun , asa ca nu pot sa fac altceva decat sa astept nextul , so Live And Die For Metal nu ne lasa sa asteptam too much .
Bye si astept nextul ! Bafta !
Hellow! Scuzaţi întărzierea, dar şcoala mi-a acaparat aproape tot timpul liber. >.<
@ Sweet Aiko - Noi ne străduim ca ficul să fie bun şi original. :D Ne bucurăm că îţi place şi te mai aşteptăm.

@Kripterya - Şi eu m-am cam săturat de poveşti d'astea cu formarea cuplurilor după o ceartă, aşa că Nya şi cu mine ne-am gândit să facem ceva nou. Cât despre apariţia săgeţilor în secolul 21 nu îţi putem spune încă :-" O să aflii pe parcurs. :D

@Berry - Ne bucurăm că îţi place ficul şi sperăm că o să îl citeşti în continuare ^^ .

@Elusive Wolf - Mulţumim pentru commentariu. Sincer, eu nu am auzit despre această Holly Black. Am auzit de ea când ai postat tu şi atunci credeam că e un "el" :)) . Bine că m-a luminat Nya :)) . Păi... n-am auzit de cărţile astea [ şi nici de autor ] , so, nu prea ştiu dacă ideile sunt asemănătoare. :-?? N-am mai citit o carte de ceva timp :)) Ultima fuse acum ceva timp :-"

Capitolul 2
Derik P.O.V.
[/align]


Mergeam prin curtea castelului privindu-i relaxat pe localnicii agitaţi. Ca de obicei, dimineaţa femeile alergau de colo colo pentru a-şi îndeplinii sarcinile. Bărbaţii le ajutau sau, pur şi simplu, pierdeau vremea.
Un bărbat înalt, cu faţa palidă şi purtând o armură maro, se îndrepta spre mine. Paşii lui greoi se auzeau pe pietrele cubice. M-am oprit şi l-am privit politicos.
-Derik, trebuie să te duci să o ajuţi pe Lyniah la întinsul rufelor, îmi spuse el pe un top superior.
Am ridicat dintr-o sprâceană, dar nu m-am clintit din loc. Mi se părea o treabă inutilă şi patetică. De ce aş întinde rufe? Sau, de fapt, de ce eu şi nu altcineva? Nu vroiam să fac ce îmi zicea şeful gărzilor.
-Lasă-mă în pace. Lyniah se poate descurca şi singură. Nu are nevoie de ajutorul meu, am spus şi m-am întors cu spatele la el, luând-o spre ieşirea din castel. Nu aveam chef de tâmpeniile lui.

Stăteam pe creanga unui falnic copac, privind în gol. Vântul adia uşor împletind frunzele într-un vals şi ciufulindu-mi părul lung, de un blond deschis spre argintiu şi făcând să mi se vadă urechile ascuţite. Pe drumul noroios ce şerpuia prin pădure nu era nimeni, doar câteva frunze acopereau mocirla. Am privit printre copaci şi am văzut zidul de piatră pe care îl avea castelul. Nu putea fi observat de oricine, culoarea lui fiind aproximativ identică cu a copacilor. Locul unde trăiau elfii nu putea fi văzut de un ochi de muritor şi nici turla principală nu era foarte înaltă.
Am luat în mână arcul ce îl ţineam prins la spate, lângă tolba cu săgeţi. Nu l-am folosit de ceva timp, luptele fiind puţine prin aceste zone. Oamenii nu îndrăzneau să intre în această pădure pentru că ei cred că era bântuită. Nu înţeleg de ce cred asta pentru că noi, elfii, eram foarte discreţi.
Mi-am ciulit urechea şi am auzit nişte voci goase în partea din nord a pădurii, acolo unde era drumul creat de muritori. Voicile râdeau şi tropăiau pe iarba fragedă. Nu puteau să fie elfi. Noi nu aveam voci aşa de groase. Am hotărât să verific pentru că nimeni nu se aventurase prea curând în acea zonă. Am sărit de pe creangă pe iarba de pe marginea drumeagului. Alergam cu rapiditate spre locul de unde se auzeau vocile, dar în acelaşi timp încercam să fiu discret, să nu realizeze că mă îndreptam spre ei. Când eram destul de aproape, m-am lipit de trunchiul gros al unui copac şi am privit în direcţia aceea. Trei sau patru fiinţe mici de înălţime, cu pielea închisă la culoare şi cu părul roşcat vorbeau. Purtau haine de un gri spre negru şi ţineau în mână arcuri, securi sau săbii. Gnomi, fără îndoială. M-am uitat pe lângă coprul unuia şi am văzut pe cineva întins pe iarbă. Avea părul roşcat, asemenea lor, dar trupul îi era inert. Din spate îi ieşea o săgeată lungă şi sânge îi curgea. Gnom? Nu, ei nu ar fi nimicit pe cineva din neamul lor şi corpul fiinţei era mult mai subţire şi delicat decât al gnomilor. Atunci, poate era om? Am ciulit urechea vrând să aud discuţia gnomilor.
-Ce pradă bună. O să ne sature, am auzit vocea goasă a unuia dintre ei.
-Da, carne dulce şi fragedă de om. Pur şi simplu un deliciu. Abia aştept să o înfulec, a zis un altul.
-Să o omoîm! O voi omorî eu. E un deliciu să vezi cum se zvârcolesc de pe-o parte pe alta, a zis cel de-al treilea. Cel cu securea, probabil, pentru că am văzut cum o ridică în aer, pregătit să lovească.

„Mai trăieşte. Să o salvez sau să o las să fie omorîtă de gnomii ăia? Nu, nici eu nu sunt atât de crud încât să privesc un om cum moare în faţa mea.” Am gândit eu concentrat.
[/align]

Am atins, cu vârfurile degetelor mâinii drepte, sabia ce o aveam prinsă la brâu. Cu atenţie, am scos-o din teacă, având grijă ca cineva să nu mă fi auzit. Am privit cum securea se ridica deasupra capului gnomului şi se îndreapta spre fată, aerul şuierând. Cu un salt şi alergând, am ajuns lângă trupul fetei şi am oprit securea cu spada. Pe faţa creaturii se putea citi uimirea combinată cu nervozitatea. Continua să îşi ţină muşchii braţului încordaţi şi apăsa securea pe sabie, parcă sperând că aş putea ceda sau că ar putea reuşi să rupă spada. Ceilalţi doi, stăteau împietriţi şi mă priveau. Parcă aş fi fost un inorog sau cine ştie ce minune a lumii.
-Trebuia să apară un nenorocit de elf. Tot pământul ăsta este plin de creaturile astea nesuferite ce le poartă o prea mare grijă oamenilor. Rareori apucă un om să spargă bariera dintre lumile noastre şi atunci se trezeşte un elf, bombănea gnomul cu securea, lasând-o în jos.
Am lăsat şi eu sabia pe lângă corp, privindu-i atent. Feţele le erau nervoase şi roşii. Ochii le tânjeau după sângele creaturii umane din spatele meu. Căutau o cale de a mă depăşi şi a sfâşia carnea crudă şi proaspătă a fetei, apoi îmbătându-se cu sângele ei roşu precum vinul.
Cu coada ochiului, am privit trupul întins pe iarbă şi am observat cu sângele îi curgea şiroaie din rană. Dacă aveam de gând să mai aştept mult, atunci degeaba i-am înfuriat pe gnomi.
-Poate că nu vă este destul de clar. Eu voi avea grijă de această fată, deci aşteptarea voastră este în van. Nu vă voi lăsa să o atingeţi. Cred că ar fi bine să plecaţi, sau poate doriţi să chem Consiliul? Am spus eu pe un ton serios, ridicând din sprânceană.
Consiliul... Adunarea de care se temeau toate fiinţele magice. Acest cuvânt, aparent simplu, avea urmări oribile. La Consiliu se adunau mari puteri ale creaturilor magice şi dezbăteau o problemă, care trebuia să fie destul de gravă. Cei ce erau găsiţi vinovaţi erau alungaţi din lumea noastră – în cel mai bun caz – sau erau executaţi pe loc. Toate fiinţele se tem de această adunare şi mulţi vroiau să o evite. Din cauză că le era teamă, mulţi nu mai făceau lucruri oribile şi pacea rămânea intactă.
-Plecăm, plecăm... Se auzeau vocile şoptite precum un susur ale celor trei gnomi.
Nu am schiţat nici un gest şi privesc cum o luau cu paşi mici şi greoi pe drumul noroios. Bocancii lor se afundau în stratul gros de noroi, murdărindu-i. Încă le puteam auzi vocile nemulţumite.
M-am întors pe călcâie şi am privit spre fată. Nu arăta prea bine. Faţa îi era albă precum hârtia şi sângerarea nu se oprise. M-am apropiat de ea cu paşi mari, rapizi. Se părea că aş fi putut scoate săgeata fără a-i agrava rana. Ăsta era singurul mod prin care puteam să o salvez. Am tras cu rapiditate de săgeată, scoţând-o. Am stat şi am privit preţ de o secundă rana. Nu s-a infectat, un lucru bun. Rapid, am rupt o bucată din pelerina maro şi i-am bandajat rana. Nu eram foarte priceput în a face bandaje, dar era mai bine decât nimic. M-am aplecat şi am luat-o uşor în braţe. Trebuia să o duc cât mai rapid la castel. Alergam printre copaci fără a fi atent la ce era în jurul meu. Auzeam foşnetul frunzelor şi simţeam cum vântul îmi flutura prin părul lung. Copacii se pierdeau în urma mea ca şi când nici nu i-aş fi văzut. Am intrat vijelios pe poarta din lemn şi am alergat spre camera mea. Elfii mă priveau întrebători, toţi ridicând din sprânceană şi oprindu-se din treburile lor. Am trecut rapid pe lângă Migorn, şeful gărzilor cu care m-am certat în această dimineaţă. S-a încruntat şi a început să îmi zică ceva, dar n-am auzit. Nu am fost atent şi încă o ceartă cu el chiar nu îmi trebuia. Ştiam prea bine că o să îmi facă o „vizită” curând, dar am preferat să amân momentul din mai multe motive.
Am început să urc câteva trepte către dormitoare. Aici nu era urmă de elf. Nimeni nu se prea ducea acolo în miezul zilei. M-am oprit în faţa unei uşi pe care am deschis-o rapid. Grăbit, am intrat în cameră, nefiind atent la orice detaliu care mă înconjura. Am aşezat-o pe tânără pe patul moale şi am căutat bandajele. Numai când mă gândeam că o să o bandajez mă apucau nervii. Nici o mică tăietură nu puteam să bandajez, dar o rană cauzată de o săgeată? Am oftat. În timp ce desfăceam trusa de prim ajutor, priveam chipul fetei. Faţa îi era albă precum hârtia şi contrasta frumos cu părul ei precum focul. Părea atât de liniştită, deşi rana nu era aşa de mică. I-am privit chipul absorbit preţ de mai multe minute. Apoi, când faţa i s-a strâmbat, am revenit la realitate. Am început să o bandajez cu grijă şi atenţie.
Baaau XD :>

Asa, azi am avut chef de citit si comentat un fic :-" si al vostru mi-a picat in ochi =)) [ Nya a fost de vina ! daca nu ma facea sa-l pun al index :)) ]. Asa sa incep cu inceputul :>

La partea cu greseli nu stati rau, adica eu personal nu am gasit nicio greseala in ceea ce priveste captolele voastre. Imi place ca nu va incarcati cu descriere inutila si plictisitoare, desi descrierea in sine, cea captivanta este prezenta. Imi place faptul ca nu aveti foarte mult dialog si ca e interesanta actiunea. Adica, pe forum eu nu am mai vazut [ citesc cam toate ficurile ] o poveste intre un om si un elf [ din ce mi-am imaginat eu elful acela e cam hot =)) ].
Acum sa ma bag putin la tine Nya. Vreau sa-ti dau un sfat. Tu ai creeat-o pe Eireen ca si o fata de caruia nu-i prea pasa de viata, era comoda, prefera sa moara in loc sa o doara. Efectele drogurilor ? Poate. In fine, vreau sa spun ca pentru mine personal, ar fi o dezamagire foarte mare ca peste cateva capitole sa-i schimbi atitudinea ca sa fie o fata super sweet si alea alea :-?, ar fi cam deranjant [ de aceea e preferabil sa-i faci o personalitate cat de cat deschisa] . Desigur, eu nu o sa comentez prea multe pe tema asta pentru ca e abia primul capitol din perspectiva ei.
Si un sfat la partea cu drogurile X_X vezi ca daca e praf se ineaca saraca fata :))) ca nu ai cum sa bagi prafu` ala sa-l inghiti si sa nu patesti ceva [ d'aia se injecteaza/ia pe nas (ce ma stiu b-))] i-ar fi trebuit apa sau ceva, desi s-ar fi facut terci :| cum se face faina cu apa =)). Bleah !

Asa, Metal, pai la tine e destul de interesanta faza, stii sa scrii si inca esti si baiat, nu o lua ca pe o insulta, insa mi-e cam greu sa ma obisnuiesc cu baietii care scriu ficuri [ dat fiind ca au fost [ cu tot cu tine ] 3 pe site :-? [ din cati cunosc eu ] ]. Te descurci foarte bine si ceea ce ador este faptul ca stilul tau se apropie cu cel al Nyei si se imbina foarte fain. Am o obiectie la tine, la ultima parte ai cam incurcat-o din punctul meu de vedere. Uite de ce :
M-am întors pe călcâie şi am privit spre fată. Nu arăta prea bine. Faţa îi era albă precum hârtia şi sângerarea nu se oprise.

Si apoi ... mai in jos ...
Faţa îi era albă precum hârtia şi contrasta [...]

Asa, desi nu ai folosit aceasta comparatie una dupa alta [ intr-o fraza si dupa in alta ] tot m-a deranjat. Puteai sa faci o alta comparatie ca sa nu se repete, capitolul daca era mai mare si puneai undeva la inceput aceasta comparatie si dupaia la sfarsit tot aceeasi, tot ar fi fost urat pentru ca cititorul [ subconstientul ] inregistreaza cuvintele care le citeste, si dupaia nu suna prea bine sa citesti aceeasi comparatie de mai multe ori.
Nu cred ca e o greseala asa de mare :-? dar nah.


En fin, povestea voastra e originala din cate am citit. Abia astept capitolele urmatoare. Si sper sa fie ca si pana acum, fara greseli :>.

Bafta in continuare !



P.S: Stiti ce ar fi fost interesant ? Sa inversati rolurile :> Metal - fata, Nya- baiatu` =)) Ar fi fost genial :)).
Hello
Ahaa, acum inteleg misterul sagetilor:)), cand am citit primul capitol nu m-am gandit nicio clipa la elfi, a fost o surpriza placuta sa vad ca i-ati introdus...Derik imi aduce aminte de Legolas:x (Orlando nu m-i se pare frumos, dar cand a jucat rolul lui Legolas arata chiar bine). VReau sa vad cum o sa evolueze povestea, pentru ca, din cate observ eu, se va naste o poveste de dragoste intre Derik si Eireen...intuitie feminina:)).
Nu am vazut greseli inafara de comparatia pe care a gasit-o Denny, oricum eu nu prea ma uit dupa asa ceva, dar alea au "sarit in ochi".
Abia astept urmatorul capitol.
Kissez :bye:
@ Queen D. : Jesus, cum ți`am zis, tu n`ai ce face, Denny. Ia treci, don`șoară, la teme [ că, na, când devii majoră și mă mut cu tine, vreau să stau în casă cu o persoană cu temele făcute =)) ]. Mulțumim că ne`ai dat sfaturi și vom încerca să ținem cont de el. Btw, eu vreau ca Eireen să fie exact cum am descris`o în primul capitol, și exact așa va rămâne. ^^

@ Kripterya : Mulțumim mult de părere! ^^ Nici mie nu`mi place Orlando Bloom, dar în L.O.T.R mi s`a părut o frumusețe de băiat. <3 Btw, intuiția feminină nu dă grej niciodată. ;;) Te așteptăm și la acest capitol!

Acest capitol nu e prea lung, dar având în vedere că școala îmi ocupă tot timpul, n`am timp să scriu mult. Sorry. D:

Capitolul 3
Eireen P.O.V.


Mi-am adus aminte de cele petrecute înainte de trezirea mea şi am tremurat. Îmi simţeam corpul amorţit, de abia putând să mă mişc. Durerea din spate era prezentă, şi o simţeam groaznic de tare, căci nu mai aveam droguri în sânge. Doar drogurile m-ar fi putut face să uit de durere. Am deschis uşor ochii, privind în jur. Cu siguranţă nu era raiul, dar cu atât mai puţin iadul. Bun, deci nu murisem. Atunci unde mă aflam? Nu puteam recunoaşte interiorul camerei şi nu se putea spune că această încăpere era una prea modernă. Era frumoasă, nu neg, dar nu arăta ca o cameră umană. Tot ce-mi puteam da seama era faptul că acest loc, în care mă aflam, era un dormitor. Eu stăteam întinsă pe o suprafaţă foarte moale, ceea ce mă relaxa. Nu mai era nici un om în încăpere, sau vreo altă fiinţă vie. Mi-am dus mâna câtre buzunarul pantalonilor, căutând cu disperare punguţa cu droguri. Nu mai era acolo. Am paralizat involuntar. Ce mă făceam fără droguri? Şi nici ţigări nu mai aveam. “ Dracu! ” Am încercat să mă ridic în şezut, dar durerea din spate mi-a oprit acţiunea. Am scos un mic ţipăt, apoi mi-am acoperit repede gura cu mâna. Nu voiam să fac nici un zgomot. Dacă cel ce mă adusese aici era rău? Sau dacă eram aici pentru a fi fiartă? Imagini cu mine într-un ceaun mare, îmi apărură în minte. M-am forţat să mă ridic, muşcându-mi buzele pentru a nu ţipa. Cu siguranţă săgeata aceea fusese bine ţintită. Probabil că eram bandajată, căci altfel sângele încă ar fi curs. Am reuşit cumva să mă ridic. M-am analizat preţ de câteva secunde. Eram murdară, foarte murdară. Pantalonii mei, ce la început erau roşii, acum aveau o ciudată nuanţă de maro. Am oftat puternic, apoi m-am îndreptat spre uşa camerei, dorind să ies. Dar chiar când să deschid uşa, cineva o deschise. M-am dat repede în spate şi am sărit la loc pe pat. Bărbatul din faţa mea mă privea încruntat. Avea părul negru şi lung până la umeri, chipul palid şi era foarte înalt.
- Sunt Migorn, spuse el cu o voce calmă, dar care nu îi putea ascunde aversiunea faţă de mine. Cum te cheamă?
- Eireen . . .
Răspunsul meu a fost simplu, chiar nu aveam ce spune altceva. Spatele mă durea şi mai tare şi aşteptam ca interlocutorul meu să mai zică ceva. Dar nu a mai spus nimic. Doar stătea pe un scaun, uitându-se la mine urât. Speram că nu el era cel care mă salvase. Mi-am băgat o mână în buzunarul pantalonilor şi am găsit o ţigară strivită. Am scos repede şi bricheta din alt buzunar şi mi-am aprins ţigara. Am tras din ea, răsuflând uşurată, nepăsându-mi că Migorn ( parcă aşa îl chema, nu? ) mă privea uluit. Eram atât de fericită că în sfârşit puteam să mă relaxez şi să uit de durere. Fumul ce îl inhalam era foarte liniştitor, mă calma. Am auzit un glas nervos pe hol, apoi uşa se trânti de perete. Un bărbat cu părul lung, blond – argintiu intră în încăpere. Se uită urât la Migorn, în timp ce eu mă uitam la el, ameţită. De ce toţi aveau privirea aia nervoasă? Blondul îi făcu un semn cu capul, în semn de ‘ poţi pleca ’, apoi se întoarse spre mine cu o privire blândă. Ce naiba era cu lumea? Mai întâi se uita urât, nu conta că nu la mine, iar acum are o expresie blândă. Mi-am dat seama că în orice secundă îmi puteam arde părul cu ţigara, din cauză că era prea aproape. Am lăsat-o să cadă pe jos, călcând-o uşor cu piciorul.
- Ştii că nu e prea frumos ce faci, nu? Eu sunt Derik. Tu cine eşti?
- Sunt Eireen. Poţi să-mi zici unde dracu mă aflu şi de ce am fost salvată?
Vocea mi-a sunat nerăbdătoare. Ei bine, mă bucura faptul că îmi recăpătasem tupeul. Pentru o secundă m-am simţit vinovată, dar apoi acest sentiment patetic mi-a trecut. Ce-mi păsa mie că supăram o creatură? Mi-am dat seama că nu este om, căci frumuseţea lui era zdrobitoare. Mi-am alungat repede acest gând. Derik a oftat.
- În camera mea. Iar camera mea este într-un castel, zise el, chicotind uşor.
- Ce sunteţi voi?
Întrebarea pusă de mine a fost una involuntară. Credeam că se va supăra, dar în schimb, el doar a zâmbit şi a răspuns simplu:
- Elfi.
Cuvântul suna prea ireal, prea fantasmagoric. Am rămas cu gura uşor căscată, de parcă aş fi fost o tâmpită, sau cel puţin aşa credeam eu. M-am întins pe pat, privind tavanul. Voiam să merg acasă. Nu-mi păsa de poliție, voiam doar să scap din locul acesta. Nu puteam suporta să văd perfecțiunea lui Derik, fără să-mi treacă mii de gânduri nebunești prin cap. Acest . . . elf era perfecțiunea întruchipată. Stătea și se uita în gol, dar acest lucru mă fascina la el. Evident, îmi plăcea cum arată. Doar atât. Nici nu-l cunoșteam. Dar chiar și așa . . . era fascinant. Și-a ridicat privirea, uitându-se la mine blând, iar eu mi-am îndreptat atenția spre altceva. M-am ridicat în picioare întinzându-mi corpul. Mi-am scuturat puțin praful de pe tricou, apoi am privit tavanul, din nou, și i-am spus cu o voce calmă elfului:
- Pot să plec acasă, nu? Adică dacă te temi să nu mai pățesc ceva, mă poți duce până la ieșirea din pădure, apoi dispar și nu mă mai întorc aici.
“Dar îți promit că nu te voi uita...”, îmi venea să zic. Am rămas șocată de gândurile mele. Ce naiba? Doar arăta bine! Îmi repetam acest lucru în gând, dar cumva nu eram deloc convinsă de cuvintele mele. Era un lucru la el care mă atrăgea. Era ciudat . . . Niciodată n-am crezut că mă voi simți atrasă de cineva. Ce-mi păsa mie de restul ființelor vii? În această lume nu era loc decât pentru persoana mea, corpul meu și mintea mea. Adică doar pentru mine. Derik mă privea ușor alarmat, fără să spună nimic. Nici nu prea știu ce ar fi putut spune, în afară de un ‚ da ’ simplu. Încă așteptam un răspuns, începând să-mi pierd răbdarea. Nu era greu să spui un cuvânt așa ușor. Am început să-l înjur în gând. M-am îndreptat spre ușă, dar am rămas cu mâna pe clanță, căci Derik îmi puse o mână pe umăr. Am zâmbit în sinea mea, bucuroasă că am reușit să-l provoc. Acum trebuia doar să mă lase să plec și gata. Dar nu eram prea sigură că mă va lăsa . . .
HeLLo There
Deci in primul si in primul rand eu, persoana mea si cu mine trebuie sa spunem ca scrieti superb. Deci Nya si metal faceti o echipa divina impreuna.
Asa...acum sa revin la capitol:
Dar chiar când să deschid uşa, cineva o deschise.
Sincer Habar nu am ce alta formulare ar putea fi pusa aici, de aceea va rog sa ma scuzati...Dar nu stiu, propozitia nu suna prea bine... E ca o repetitie sau asa ceva...
Aaaa da poate ar merge ceva de genul: "Dar chiar cand sa deschid usa, cineva mi`a luat`o inainte"...or something like this :-?

Ooooky...Nya trebuie sa te felicit pentru capitol, aceasta este unica scapare a exprimarii care am gasit`o. Greseli de tastare nu au fost, nici macar vreuna mica si neinsemnata. Ador cand lumea isi citeste capitolele inainte de a le posta si nu calca in picioare limba romana...nici nu stii cat iubesc capitolele fara greseli de tastare :X
Actiunea este relatat frumos si lejer...Merge natural cu evenimente clare...Fara graba...i`m lovin' it :X
Descrierea folosita a fost foarte frumoasa. Si personalitatea lui Eireen este conturata frumos. Si gandurile ei...am vazut ca au o tenta visatoare in acest capitol in privinta lui Derik . Waaai abia astept continuarea. Cat de repede se poate....
Metal, nu`i asa ca nu o sa ma lasi sa astept? ;;)
Spor la scris amandurora si multa multa imaginatie.
Zbye =3
Si Senior ! Hai ca mi-am invins lenea acuta si iata-ma . Pai , cum am mai spus , ideea … o iubesc :x !
Bun deci Derik e foarte smexi , foarte interesant cum se comporta . Elf , elfi si mai multi elfi ( asta imi trezeste amintiri ( multe ) ) . Deci cand vine vorba de elfi , raman fara cuvinte caci tot ce tine de elfi , gnomi , troli si ce-or mai fi ma fascineaza :x .
Imi place cum scrieti , amandoi si va completati foarte bine unul pe altul .
Eireen … e foarte kawai but … cam obsedata de … droguri ? Sper sa scape curand de … viciul asta , desi stiu ca e foarte greu , am avut niste prietene care aveau o problema cu asta -_- .
Oricum astept nextul pentru ca imi place mult ideea pe care va axati !
Hugs >:d< .
@A'Svear - Ne bucurăm că îţi place ficul şi felul în care scriem. Vezi, nu te-am lăsat să aştepţi prea mult :D . Sperăm să îţi placă capitolul şi ficul în continuare :D
@Elusive Wolf - Eireen e dependentă de droguri, dar , cine ştie, poate o să scape de viciu, poate nu :-" . Mulţumim pentru comm ^^

The next chap:
Capitolul 4
Derik P.O.V.

Se îndreptă spre uşă cu paşi hotărâţi. Cu rapiditate, i-am pus mână pe umăr, oprind-o.
Până acum n-am avut o părere proastă despre oameni, dar am observat cât de încăpăţânaţi şi agitaţi puteau fi. Chiar şi cu o rană gravă tot vroiau să plece acasă. Doamne, ce fiinţe ciudate!
Am tăcut puţin, calculând fiecare faţetă a problemei. Dacă o lăsam pe fată să plece, atunci o să am o zi de coşmar. Migorn m-ar fi bătut la cap fără încetare. Era împotriva regulilor aducerea unei fiinţe umane în palat. Şi cine ştie cu ce creatură se putea întâlni pe drumul întunecos. Iar dacă o ţineam aici, cu toţi elfii, atunci nu ar fi fost deloc bine.Singura alternativă era să merg cu Eireen în lumea ei. Acolo, Migorn nu ar fi avut curajul să mă urmeze şi aş putea avea grijă de rana ei. Dacă petreceam puţin timp cu Eireen, nu muream, nu? Deci, singura alternativă era să plec cu ea.
-Voi merge împreună cu tine în... lumea ta. Nu pot să te las singură cât rana ta nu este vindecată total, am spus eu cu o voce răguşită.
Am văzut cum se strâmbă, dar nu obiectează. Bucuria mea. Încă o ceartă afurisită în minus. Mi-am luat arcul şi tolba de lângă dulapul de care erau sprijinite şi am verificat dacă aveam sabia la mine. Eireen a deschis uşa şi a ieşit pe culoarul cu pereţii sidefii şi podeaua de aceeaşi culoare. Am luat-o inaintea ei pentru că eram sigur că nu ştia drumul spre ieşire. Când am ieşit de sub ascunzătoarea pereţilor albi, elfii s-au oprit din treaba lor şi ne-au privit încruntaţi şi îngrijoraţi. Probabil că fata li se părea o ameninţare pentru noi, dar eu nu eram de aceeaşi părere. Eireen nu mi se părea deloc, dar chiar deloc o ameninţare.
-De ce ai adus-o aici, trădătorule?! Îi poate aduce aici pe ceilalţi oameni şi o să ne distrugă pădurea... O să distrugă totul! A urlat un elf scund ce mă privea nervos.
-Vroiai să o las să moară? Care erau principiile noastre? Salvăm o viaţă fără a ne păsa de consecinţe. Nimeni nu poate să privească o fiinţă murind, fiind ucisă când tu poţi să o salvezi. Eu am încredere în Eireen! Ea nu le-ar spune celorlalţi oameni, am spus eu complet sigur pe mine.
Am luat-o de mână pe Eireen şi am pornit cu paşi mari şi rapizi spre ieşirea din castel. Am auzit murmure, multe murmure în urma noastră, dar nu m-am concentrat să le aud pentru că eram sigur că toţi elfii erau nemulţumiţi.
Vântul începe să adie blând şi frunzele încep să zboare vioaie prin aer. Atât de multă armonie era în pădure şi îmi pare rău că puteam pierde acest balans perfect. Nu puteam să îmi imaginez cum era să trăieşti în lumea oamenilor. Blocuri imense de ciment în loc de pădurile înverzite, mecanismele ciudate pe patru roţi, numite maşini, în locul micilor animăluţe şi claxoane în locul ciripiturilor păsărilor. Atât de ciudată mi se părea lumea aceea fără pic de armonie.
I-am dat drumul mâinii lui Eireen şi am privit drumul noroios. Încă se vedeau urmele paşilor gnomilor şi în aer se mai simţea duhoarea lor. Unii copaci erau loviţi de lama unei securi, fapt de dovedea că i-am enervat puţin cam tare. Sau numai pe cel ce ţinea în mână securea. Copacii falnici, ce au fost loviţi de secure plângeau. Trişti, le transmiteau durerea fiecărei fiinţe vii ce avea acces la inimile lor pure. Stăteam şi priveam loviturile ce au fost cauzate de secure.
-Ai de gând să priveşti acel copac toată viaţa? S-a auzit o voce de femeie subţire şi, aparent, enervată.
M-am întors spre Eireen şi am început din nou să merg, dar am scăpat un oftat prelung. De ce oamenii nu puteau înţelege natura? Copacii erau şi ei fiinţe vii, nu doar obiecte cu care puteai decora. Ei distrugeau natura fără a le păsa măcar de ea. Nu pot înţelege cât putea suferi un copac când viaţa îi era curmată.
-Cum îţi mai este rana? Cum te mai simţi? Am întrebat, crezând că tăcerea era mult prea apăsătoare.
-Hm... Bine. Mai doare puţin, dar mi-e bine, a venit răspunsul ei.
Tot restul drumului am tăcut. Nimeni nu zicea nimic. Eu ascultam absorbit basmele copacilor, cântecele vesele ale păsărilor şi frunzele ce foşneau bucuroase. Nu vroiam să mă despart de aceste lucruri, dar nici pe Eireen nu puteam să o las singură. Era prea periculos.
Am ajuns la bariera dintre cele două lumi şi eu, trist, mi-am luat adio de la pădure. Bariera nu se putea vedea, era invizibilă pentru ochiul uman sau cel al elfilor. Nu puteam să îl vedem, dar elfii, gnomii şi trolii puteau să îi simtă puterea magică emanată. Eireen s-a apropiat de bariera transparentă şi a trecut prin ea fără probleme. Am rămas uimit, ba chiar şocat. Oamenii puteau trece pe partea cealaltă folosind o formulă magică. Fata asta avea ceva într-adevăr special şi unic. Niciun om nu a reuşit să treacă bariera până acum şi dacă asta se întâmplase, era un singur accident. Nu mai puteau trece înapoi în lumea lor fără litanie.
Mára mesta, taurë . Epeta see angamando. Am gândit înainte de a trece bariera.

Eram lângă Eireen, dar de această dată în lumea ei. Imediat ce am inhalat aerul poluat, am început să tuşesc. Îmi doream din tot sufletul să nu mai respir. Era chinuitor. De fiecare dată când luam o gură de aer, tuşeam şi mă strâmbam.
Am început să băjmăjesc câteva cuvinte şi urechile mele ascuţite au devenit rotunjite, precum ale oamenilor. Era cea mai bună camuflare în lumea lor.
-Mi-e frică, am admis eu tuşind.




Mára mesta, taurë . Epeta see angamando. = Goodbye, forest. There is hell. [ în limba elfilor ] .
Pf, am aterizat si eu p'aci :> . [ Dat fiind ca m-am decis sa dau comm la fiecare 2 capitole ca asa sa am ce baga de vina :> ]

Asa, Nya, capitolul tau mi-a placut, a fost destul de interesant, Eireen este o fata plina de surprize. E o aroganta, sa spun asa. Adica ai mentionat ca s-a simtit atrasa de elf, dar apoi si-a contrazis sentimentele cum ca ce-i pasa ei si ca doar ea exista pe lumea asta [ GG girl ! *shut up denny -.-* tac inainte sa incurajez si mai mult aroganta :>]. Nu am observat nicio greseala, mi-a placut in rest capitolul.
Nu-mi place de Migorn ala, parca-i tata :| =)). En fin. :)) Nais cap. :>

Next, Metal :>.

Asa, stii ce mi-a placut in acest capitol ? [inafara ca a plecat cu ea si ca-i prezent el, elfu smexi ]. Ei bine mi-a placut ca ai lasat fata lui Eireen de hartie deoparte :)). Mi-a placut foarte tare partea cand ai descris legatura dintre copaci si oamenii, a fost profund sa spun asa [ si pentru ca esti baiat e si mai wow :)) ]. Nu am vazut greseli. Si totusi am o nelamurire ... nu o sa se sperie lumea can do sa-l vada imbracat ... diferit ? Ca poarta la el o sabie si ca are arc cu sageti ? =) Eu una nu m-as mira in sensul rau ci as sari direct pe el <3 [ami ales ca-i naiz [ dupa mintea mea perversa :> ] ]


Cam atat. Astept urmatoarele doua capitole :> .

Ah da, inca un lucru, de ce nu faceti capitolele mai luuuungi ? ;;)
HeLLo =3
Metal in sfarsit ai venit cu caiptolul cel nou :X Mi`ai facut viata frumoasa...acum abia astept sa mi`o faca si Nya cu capitolul ei :>
Unii copaci erau loviţi de lama unei securi, fapt de dovedea că i-am enervat puţin cam tare. Sau numai pe cel ce ţinea în mână securea. Copacii falnici, ce au fost loviţi de plângea
Deh...nu`mi plac securile T^T...repetitie...
Descrierea folosita a fost foarte amanuntita, folosind un limbaj caracteristic unui elf...banuiesc...din cartile care le-am citit eu cam asa vorbesc ei XD
Si sa spun si ceva de personaje...let`s see:
Eiree are un carcter interesant...face povestea picanta sau asa ceva cu un strop de aroganta si viciul pentru droguri..Ahh sunt curioasa...
Si Derik pare tipul ala super curajos care am impresia ca in viitor si`ar da si viata pentru Eireen si este foarte corect or something like that...
Anyway...chestia este ca eu iubesc acest fic si abia astept nextul...spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3
Heeeiiii there :x ! Un capitol foarte tare , as always <33 .
Mára mesta, taurë . Epeta see angamando.
Asta a fost foarte tare , mi-a placut la nebunie @-) .
Pai ideea asta cu plasarea lui Derik in lumea lui Eireen e interesanta , nici nu vreau sa imi imaginez prin cate o sa treaca el pana se acomodeaza . Desi , recunosc ca ar fi fost interesant ca Eireen sa ramana in lumea elfilor , but oricum amndoua variantele sunt tari ( deci mie mi se pare funny ca Derik sa vina in lumea ei , sincer : )) ) .
He's ... very ... E foarte dragalas si dragut . Imi place ca l-ai modelat drept un personaj sensibil , nu prea vezi baieti (okay , he's an elf , got it ) sensibili si atenti la detaliile din jur . Pentru modul cum se comporta , cred ca Eireen ar trebui sa se comporte altfel .
Nu e doar multumesc and that's all . Adica , ar trebui sa fie mult mai recunoscatoare .
Inteleg ca ea e dependenta de droguri , cine stie , poate ca Derik ( :x ) , ii va scoate ideea ca fara droguri , there's no life . Poate ... N-am idee de ce va urma .
In orice caz , faceti o treaba minunata .
Spor la scris ! Hugs (^.^)
Hei : ) am zis că o să las şi un com, şi iată că o fac : p

Sincer, când am văzut titlul m-am gândit cu totul şi cu totul la altceva, nu la o asemenea pvoeste. Mi -a plăcut foarte mult primul capitol scris de Nya , dar mi s-a părut puţin cam grăbit... Dacă nu prin acţiune, atunci prin descrierea faptelor. Dacă aş putea zice aşa, în fine am trecut peste asta. Deci, mi se părea că este o poveste de dragoste ' altfel ' dar nu ... elfi, magie, etc :)) nu mă aşteptam. Nu am fost chiar în stare de şoc, dar am fost tare uimită. Sincer.
Ok, atunci când începuse să zică Eireen că îi povestise nu ştiu ce maică-sa despre pădure, şi bla-bla-bla-uri, am ştiut că trebuia să fie o legătură cu magia şi o altă lume. Dacă nu pe de-a-ntregul şi de-adevăratelea, atunci doar în imaginaţia ei. Şi asta mi-a dat aşa , un oarecare indiciu, asupta poveştii în sine. Mi-a plăcut per ansamblu treaba asta.
Ştiu că în cel de-al doilea capitol, scris de Metal, am văzut un pasaj interesant care mi-a plăcut enorm [ cel în care zicea ceva de inorogi :]] mi-e lene tare să mă uit la capitolul respectiv, cert este că era vorba de gnomi, şi a zis ceva de genul că se uitau la el de parcă ar fi văzut un inorog sau cine ştie ce minune a lumii - ceva de genul ! atunci clar am început să râd, pentru că a fost foarte amuzant.
Mi s-a părut iar captivant modul în care trata Eireen drogurile şi toate cele. Dependenţa asta, vaii! Este conştientă că îi face rău şi totodată nu poate trăi fără ele . She's such an addicted xD parcă nici nu îi pasă de viaţa ei. Dorea chiar să moară atunci când a fost ' atacată ' >.< come on girl, trebuie să ţii la viaţa ta. Arată-mi nişte egoism şi narcisism : > ok, nu toată lumea e aşa, scuzele mele :]].
Nu am văzut greşeli pe parcursul capitolului. Nici de tastare, nici gramaticale şi nici de exprimare. Nu ştiu dacă au existat, eu însă nu le-am întâlnit. Mă bucur că nu au fost chiar imense capitolele ( eu şi lenea nu suntem surori, doar cele mai bune prietene ) şi aşa mai puţin dar bun de tot , rico : > . Ceea ce nu mi-a plăcut prea tare a fost faptul că [ aşa mi s-a părut mie ] s-a cam grăbit totul. Eireen nu a fost deloc surprinsă de lumea elfului D [ o să îi zic D pt că i-am uitat deja numele :]] what a shame. ] .... I mean, nu tu : wtf dude : O nu tu, nimic. Asta mi s-a părut cam odd, nu e o reacţie obişnuită. Mă aşteptam ca măcar în sinea ei să fie uimită, sau ceva. Şi el... Well, elful mi s-a părut că i-a luat apărarea prea uşor. Nu o cunoaşte; ori e prea naiv, ori aţi grăbit sentimentele şi toate celelalte.
Doar asta nu mi-a plăcut, în rest totul a fost ok.

Ah, de menţionat faptul că îmi place cum scrieţi. La Metal am întâlnit un stil mai... hmm, să zicem că foloseşti o grămadă de comparaţii interesante care se potrivesc cu personajul tău şi lumea sa, ceea ce este foarte ok. Iar Nya, foloseşte exact descrierea care trebuie, cea a lumii oamenilor, cu comparaţii şi descrieri care pot fi pur şi simplu întâlnite, sau făcute de orice om " normal" . Aşa aţi accentuat foarte bine diferenţa dintre cei doi. Faptul că ea e din lumea umană, iar el din cea a magiei, a elfilor.
Încă nu am fost vrăjită de frumuseţea elfului şi trebuie să recunosc că nu mă atrage în mod special. Mai tare îmi place de Eireen, până acum dă dovadă de tupeu şi stuff like that, îmi place de ea . Nu m-a impresionat elful prin frumuseţea lui, poate că este superb, and stuff dar încă nu a reuşit să mă impresioneze. Până în capitolul 4 chiar nu mi-a atras atenţia, dar mi-a plăcut ultima replică dată : )) a fost foarte tare şi slăbuţă, adică a dat dovadă de slăbiciune. Nu , nu îmi plac personajele slabe dar mi se par drăguţe . Şi se poate zice, deci, că şi elful e drăguţ.
Şi totuşi, lui Eireen nu i-a fost frică atunci când a fost în lumea lui . Nu m-am putut abţine să nu menţionez asta .

Povestea îmi place, este destul de drăguţă şi aştept să văd ce se mai întâmplă . Îmi place şi modul vostru de a nara, cute . Baftă la scris, şi aşteptăm next-ul Nya ;;)
*hugs*
@ Queen D. : Mulțumim de comm, Denny ! * hugs her * Ne bucurăm că`ți place and so on. Eireen trebuie să fie arogantă. [-( Deja mi`e milă de Derik, dacă l`ai prinde. :)) Nu facem capitole mai lungi pentru că nu prea avem timp. ^^

@ A`Svear : Mulțumim de comm, sweety ! * hugs her * Ne bucurăm că`ți place și te așteptăm și cu alte comentarii ! ^^

@ Elusive Wolf : Mulțumim de comm, Monika ! * hugs her * Ne bucurăm că`ți place fic`ul și de Derik. :)) Dar pe Eireen o să o las exact cum e. ^^

@ Teh : Doamne, Teh ! O_O M`ai șocat, ai lăsat un comm kilometric. Tu n`ai școală, fetiță ? :)) Glumesc. Chiar ne bucură faptul că îți place. Și e bine că o încurajezi pe Eireen să fie așa cum e. ^^
Capitolul 5
Eireen P.O.V.

- Mi-e frică, a admis el, tușind.
Tușitul lui îmi provoca repulsie. Era clar că lumea mea nu îi plăcea. Lumea mea . . . Cuvintele sunau atât de stupid încât m-a pufnit râsul. Nu, nu era lumea mea. Era doar lumea în care trăiam. Nu eram prin alt lucru legată de acest loc. Mi-am dat ochii peste cap când l-am auzit tușind iar. M-am gândit puțin la modalitățile de a ajunge acasă. Mersul cu autobuzul ieșea din discuție. Oamenii ar fi intrat la bănuieli dacă ar vedea un astfel de om ( cel puțin ei ar crede că e om ) într-un loc public. Deci nu mai rămânea decât varianta mersului pe jos. Am înjurat în gând. Cu siguranță nu eram o fană a mersului pe jos, dar casa mea nu era prea departe. Probabil n-aveam de mers decât vreo zece de minute. I-am făcut un semn, lui Derik, cu capul. Am luat-o înainte, sperând că nu ne vom rătăci. Nu era chiar așa ușor, dar am luat-o pe șosea, pentru a fi sigură că voi vedea toate numele străzilor. În timp ce mergeam, îmi dădeam seama de ce tușea mai devreme Derik. Aerul din pădure mie mi s-a părut prea curat, eram obișnuită cu acest aer toxic. Pentru el cred că era de nesuportat. Dar era locul unde eu trăiam, așa că ar fi fost bine dacă s-ar fi obișnuit. Tot ce mă interesa era cât va sta cu mine. Într-un fel, nu voiam să plece. Voiam să stea cu mine, măcar pentru mai mult timp. Am ridicat privirea în sus, spre numele străzi pe lângă care treceam. Am răsuflat ușurată și am cotit pe ea, urmată îndeaproape de Derik. Am intrat în primul bloc de pe partea stângă și am urcat până la etajul patru. Mi-am căutat cheile în buzunar, dar mi-am dat seama că nu le mai aveam. ” Rahat ! ” M-am învârtit prin jurul ușii, simțind privirea amuzată a elfului asupra mea. Mi-am adus aminte de cheile de rezervă și m-am îndreptat spre locul unde era extinctorul și am spart geamul care îl proteja. Mâna nu mi-a sângerat, deci era bine. Am luat cheia de acolo, apoi am deschis ușa de la apartament. Am intrat, urmată de Derik. M-am uitat în jur, apoi m-am uitat în jos, ușor jenată. Nu-mi păsase prea mult de aspectul locuinței mele până acum, dar când am văzut perfecțiunea elfului în contrast cu casa mea, m-am crispat. Mi-am trecut o mână prin părul roșcat, care acum era mizerabil și am spus, încă privind în jos:
- Eu mă duc să mă spăl. Camera unde vei putea sta este a doua pe stânga. Cred că încă mai sunt niște haine ale tatălui meu pe acolo.
El a încuviințat, iar eu am fugit spre camera mea. Mi-am scos din dulap niște pantaloni scurți negri și un tricou gri, apoi m-am dus ceva mai calmă spre baie. Mi-am lăsat hainele pe stinghia de lemn, în timp ce mă dezbrăcam de îmbrăcămintea plină de noroi. Am dat drumul la apă și am turnat tot spumantul în ea. Chiar trebuia să am o baie ca la carte. Mă simțeam mizerabil . . . Nu doar fizic, ci și moral. Am intrat în cadă, lăsând căldura apei să mă cuprindă. Acum mă puteam gândi. Ce naiba făceam? Cum am putut accepta să-l las pe Derik să vină cu mine? Nu voiam să sufere aici. Propriile mele gânduri m-au șocat. De ce îmi păsa de el? Doar de mine trebuie să-mi pese. Doar eu eram importantă. ” Naiba de viață ! ” Am ieșit din cadă, după ce am fost complet sigură că eram curată. M-am îmbrăcat repede, apoi am ieșit din baie. Părul îmi era ud, dar nu m-am deranjat să-l usuc. M-am dus în sufragerie și m-am așezat pe canapea, cu picioarele sub mine. Am dat drumul la televizor căutând ceva interesant. N-am găsit decât o emisiune de gătit. Stomacul mi-a chiorăit zgomotos. Am chicotit. Nu mai mâncasem de ceva timp, dar nici nu voiam s-o fac. Am auzit pași venind spre cameră, așa că am ridicat capul. Derik venea spre mine, calm. Știam că se schimbase, dar nu puteam să mă uit la cum era îmbrăcat. Mă holbam ca o tâmpită la fața lui, fără un motiv anume.
- Te mai holbezi mult la mine? întrebă el plictisit.
I-am aruncat o uitătură urâtă, apoi mi-am focusat atenția pe televizor. El se așeză lângă mine, aproape fără zgomot. Am încercat să-mi păstreze atitudinea detașată, în timp ce el se uita ciudat la mâncarea ce era prezentată la televizor. Oare ce mânca el? Sper că nu credea că îi găteam eu. Măcar atâta lucru va putea face și el. Mi-am închis ochii,
încercând să ignor elful ce stătea lângă mine. Mă gândeam cam cum arătam acum și puteam fi sigură că arătam mult mai bine decât când mă văzuse prima oară. Acum eram doar . . . eu. Părul umed îmi uda tricoul, dar corpul îmi era prea rece pentru a simți ceva. Tremuram, fără să-mi dau seama exact de ce. Nu era frig și știam că nu avea cum să fie acesta motivul. Ceva mă făcea să cred că motivul pentru care tremuram era chiar Derik. Dar ce naiba? De ce m-ar face să tremur o persoană nesemnificativă? Dar dacă . . . Dacă nu era o persoană nesemnificativă? Dacă eu eram doar proastă și oarbă și nu-mi dădeam seama că el chiar era drăguț și că îi păsa de mine? ” Nimănui nu-i pasă de mine ! Așa a fost mereu . . . ” Da . . . Nimănui nu îi păsa de mine. Mi-am deschis ochii, când am simțit o lacrimă prelingându-se pe obrazul meu stâng. Mi-am șters-o repede, înainte ca Derik să vadă. I-am simțit mâna pe umărul meu, așa că m-am întors repede spre el.
- Chiar vrei să ne uităm la porcăria asta? indică cu capul televizorul.
- Păi ce altceva propui? vocea mea era sarcastică.
El doar s-a uitat la mine, apoi și-a dat ochii peste cap. Parcă și auzeam rotițele minții lui cum se învârtesc în căutare de idei. Băteam darabana în perete, nerăbdătoare. Începeam să-mi pierd cumpătul cu Derik. Până și un copil ar gândi mai repede.
- Ți-a venit vreo idee, Einstein? l-am întrebat nervoasă.
„ focusat ” - nu știu cât de corect e cuvântul ăsta. Eu nu l-am mai auzit în lb. română până acum, așa că mi-am permis să consult dex-ul ( on line ) . Am găsit doar pt. „ focus„ ( evident ) niște întrebuințări... Se poate folosi ca și ” focar” * la oglinde * dar nu cred că este corect așa cum l-ai folosit tu -,- poate e un neologism și eu nu sunt încă în temă?!
să-mi păstreze -- să-mi păstrez

Capitolul a fost drăguț, deși mi se pare acțiunea prea... hmm , nu știu. Evidentă, cred că asta e. Poate că totuși sunt eu paranoică și o să apară curând ceva ce o să mă surprindă.
În mare nu am ce comenta despre capitolul acesta, Nya - tu descri destul de bine, mie îmi place. Spațiul are un rol, personajele au alt rol - se combină toate armonios și iese ca la carte. Replicile-s și ele bune, nu seci ... astea sunt chestii banale pe care știu că vi le-au mai spus și alții.
Încă nu sunt impresionată de frumusețea elfului, dar îmi place personalitatea lui Eireen. Cât despre Derik, e un elf : )) , ce descoperire. Încă nu m-a atras cine știe ce, mă irită câteodată personalitatea lui dar e un lucru bun. Mi se pare că măcar atât de normal, să îl deranjeze lumea asta. Măcar puțin.
Așa ar trebui să fie, cred.
Ah și mi-a mai plăcut cum a reacționat Eireen cu „ lumea mea” : )) am început să rânjesc în clipa aia. Cred că ar trebui să descrieți mai detaliat puțin sentimentele și părerile personajelor căci mie mi se pare cam aiurea faptul că ea nu e surprinsă de o lume a magiei, el a plecat așa de repede de acolo doar pentru o creatură pe care de abia a cunoscut-o, sau poate.. că asta e și ideea voastră, având în vedere titlul.
În fine, per ansamblu îmi place așa că aștept și următorul capitol.
baftă.
@Teh - Mulţumim pentru coment! Eu unul mă bucur că îţi place de Eireen 'cuz I like her personality, too. Elful, ei bine, e un fel de schiţă pentru Eireen. Anyway, sper să-ţi placă şi acest capitol ! :d


Capitolul 6
Derik P.O.V
[/align]

Aerul acela poluat îmi îngreuna respiraţia şi simţeam cum, cu fiecare minut aveam să îmi dau duhul pe acolo. Încetul cu încetul, începeam să mă obişnuiesc, dar nu pe deplin.
-Ţi-a venit vreo idee, Einstein? M-a întrebat ea pe un ton nervos.
Cum credea ea că puteam să gândesc lucid când aerul acela oribil mă înconjura? Nici nu cred că s-a întrebat asta. Nu prea aveam ideei, pentru că nu voiam să ies afară. Dar, trebuia. I-am auzit stomacul ghiorţăind acum câteva minute şi am hotărât să propun să mergem la unul dintre locurile unde ei puteau lua masa.
-Într-un final, a spus Eireen oftând şi ridicându-se de pe canapea.
A dispărut într-o cameră şi eu m-am privit în oglindă. Ciudat. Arătam foarte ciudat. Purtam haine mult prea largi pentru mine şi părul îmi cădea ciufulit pe umeri. Probabil că nu arătam prea omenesc. Am luat o revistă de pe măsuţă şi am privit încruntat hainele ce erau tipărite pe foile lucioase. Haine ciudate, lălâi şi haine strâmte pe corp. Am dat din umeri şi am ales modelul care arăta, pentru mine, cel mai normal. M-am concentrat şi, brusc, hainele mi s-au schimbat. Purtam o pereche de blugi relativi strâmţi pe picior, negrii, un tricou negru cu un fel de instrument cu corzi ca desen şi un hanorac albastru deschis. În picioare purtam ceva ciudat şi incomod. În revistă scria „skater shoes”. M-am tot întrebat ce însemnau acele două cuvinte mult prea ciudate, dar, până la urmă, am dezertat. Părul nu m-am sinchisit să-l schimb. L-am lăsat să arate la fel ca înainte: lung, precum aurul şi, desigur, ciufulit. Dar tot ciudat simţeam că arătam.

„Ainatar, mana ambar. Sië olya nwalya an i wen. Umn ve rya?” Gândeam eu visător.

Uşa de la camera unde a intrat Eireen s-a deschis şi ea a păşit în încăpere. Am privit-o cu coada ochiului şi apoi m-am uitat la o fotografie. În poză era ea cu încă o fată şatenă. Chiar arăta bine, nu aveam ce să comentez, dar nu pot crede că mi-ar putea plăcea. Niciodată nu am vrut sa îmi placă cineva. Simţeam cum privirea ei era îndreptată spre mine, aşa că am privit-o în ochii ei duri şi reci. Pentru ca să nu o mai enervez, am zis repede şi încet:
-Mergem? Vocea îmi era gâtuită. Nici nu o mai recunoşteam.
A luat-o spre uşă fără să îmi adreseze nici un cuvânt. O deschise cu un obiect din metal şi apoi, după ce eu am ieşit, o închise cu acelaşi obiect. Blocul în care stătea ea mirosea urât. Pe lângă poluarea ce mă înconjura, acolo mirosea a igrasie. Apa care a intrat în pereţi şi-a făcut cunoscută prezenţa. M-am întrebat dacă voi mai ajunge vreodată acasă, dar răspunsul nu-l ştiam. Am început să cobor pe treptele murdare şi închise la culoare. Eireen era în spatele meu; îi auzeam paşii pe ciment. Am ieşit afară din blocul acela şi soarele puternic al după-amiezii m-a făcut să mă strâmb. Era puternic, orbitor. Deşi lumile noastre erau despărţite doar de un portal, în pădure soarele era calm şi blând, pe când, aici, soarele era furios, ardea. Am ignorat astrul ceresc şi am tuşit puţin când una dintre acele maşinile ciudate au pornit. Eireen a luat-o inainte, probabil bănuind că nu ştiu drumul. Am urmat-o calm, întrebându-mă de ce lumea mă privea. Privirile lor erau curioase şi întrebătoare. Când am trecut pe lângă o fată, ea m-a prins de mână. Ochii îi sclipeau şi zâmbea. Am ridicat din sprânceană şi mi-am eliberat mâna.
-Atât de misterios şi... Nu m-am sinchisit să ascult ce zicea fata pentru că nu mă prea interesa.
Oamenii erau ciudaţi. Mă priveau de parcă eram cine ştie ce lucru nemaivăzut. Am făcut abstracţie de ei şi o priveam pe roşcovană. Părul ei era lăsat liber şi îmi amintea de penele Păsărilor de Foc ce sălăşluiau pe pământul zânelor. Mergea aşa de hotărâtă şi sigură pe ea. Nici nu mai ştiam dacă rana o durea sau nu.
Am văzut cum, pe lângă mine, a trecut un băiat ce mergea pe un fel de placă din lemn ce avea roţi. O ciudată invenţie făurită din lemnul pădurilor. Deşi eram revoltat, ceva mă atrăgea la acea placă de lemn. Chiar mă întrebam cum se numea.
Erau atâtea lucruri ciudate la oameni, dar destul de interesante şi curioase. Analizam fiecare lucru nou pe care îl vedeam. Eram faşcinat şi aerul acela poluat nu mă mai deranja foarte tare. Atenţia mea era acaparată de acele lucruri.
-Ăla e un skateboard.. Îţi place? M-a întreabat Eireen cu o voce dură, arătându-mi un alt băiat ce mergea pe o placă asemănătoare cu cea precedentă.
Am dat din cap în semn afirmativ şi am urmat-o tăcut. Tot restul drumului m-am întrebat de ce am plecat din pădure aşa de uşor. Practic, eram şi nervos pe mulţimea de elfi ce ne înconjuraseră. Dar nu asta era. Altceva m-a îndemnat să plec. Teama că fata putea să păţească ceva? Un fior mi-a trecut pe şirea spinării. Poate că era adevărat... Poate acela era lucrul care m-a făcut să plec.
Eireen a intrat într-un restaurant, pe uşa căruia scria mare: „Saphire” . Probabil că acela era numele, am bănuit eu. Localul era aproape gol şi mirosea puternic a fum. Am început, involuntar, să tuşesc. M-am oprit rapid şi ne-am aşezat la o masă. Un bărbat îmbrăcat în haine de stradă, negre, a venit la nou. Ţinea în mână un carneţel jupuit şi îngălbenit de la trecerea timpului. Eireen a comandat ceva dintr-o cărticică neagră, dreptunghiulară şi bărbatul s-a uitat la mine. Am ridicat din umeri. Nu ştiam ce se putea mânca acolo, aşa că m-am rezumat la un pahar de apă. Măcar apa trebuia să fie la fel de bună ca-n pădure. Bărbatul a plecat şi eu am privit-o pe Eireen. Stătea plictisită şi privea în gol. Am evitat o discuţie pentru că nu aveam chef să vorbesc. Mi-am sprijinit capul în palma dreaptă şi şuviţele grele de păr blond îmi cădeau pe chip. Privirea mi-a fost atrasă de nişte adoleşcenţi îmbrăcaţi în nonculori care ne priveau dubios. Nu înţelegeam ce era cu privirile lor asupra noastră. Am simţit că ceva era în negulă cu ei şi regretam amarnic că nu mi-am luat arcul din casa lui Eireen.
-De ce se uită aşa la noi? Am întrebat-o pe Eireen în şoaptă.

„Ainatar, mana ambar sië olya nwalya an i wen. Umn ve rya?” = Doamne, atâta suferinţă pentru această fată. Oare chiar o plac?
Hello <333
Deci..capitol nou :X Cat l`am asteptat 8->
Deşi eram revoltat, ceva mă atrăgea la acea placă de lemn
Oooo da, numai tu erai in stare de asta metal :))...Abia astept sa vad ce se va intampla...Elf pe sk8...ce tru' :>
Imi place mult personalitatea care i`ai format`o lui Derik...E dulce :3 Si nu stiu, imi pare usor incapatanat si are niste sentimente destul de profunde. In orice caz sunt curioasa cum vei dezvolta personajul in continuare...pana acum imi place @-)
Abia astept continuarea...ah, acum ma tineti in susp[ans T^T
Abia astept nextul...spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3
faşcinat -- nu există ' faşcinat ' cu ' ş ' ci '' fascinat '' cu ' s' . De la : a fascina, fascinant etc . Cuvântul se scrie cu ' s' , nu cu 'ş'.
a venit la nou -- a venit la noi.

Hmm, capitolul a fost destul de drăguţ. Mi se pare mie sau Derik e cam timid, aşa măcar puţin? I mean, dă impresia . Sau ceva asemănător. Oricum, nu pare genul îndrăzneţ care să sară întotdeauna cu replici tăioase şi aşa mai departe. Poate că încă nu am ajuns să cunosc personajul destul de bine. Adevărul este că încă nu a fost prezentat atât de complex încât să ne dăm seama concret. Ceea ce , nu zic că este un lucru rău. E suspans, să zic aşa. Şi mister, de asemenea. De fapt, misterul ăsta este oarecum constant. Mereu ne lăsaţi în plop la terminarea unui capitol, ca să ne dorim cu ardoare următorul . That kind of a thing is a good one, I guess xD. Ceea ce nu mi-a plăcut la acest capitol, sau nu m-a atras în mod special, a fost atunci când mergea pe stradă şi a venit tipa aia la el. Wtf? Poate că nu am înţeles eu bine şi mai e ceva în plus acolo, dar dacă era doar o curioasă stupidă banală care se agaţă de cineva pe stradă doar că e mai ' altfel ' decât ceilalţi, then that one sucked. I mean, who the fux really does that kind of a thing? Mi s-a părut cam aiurea şi faza cu schimbatul hainelor, dar asta e vina mea având în vedere că nu sunt aşa o fană a chestiunilor de genul acesta. Schimbatul hainelor aşa, mă face să realizez că uneori, chiar şi lumea asta 'ireală ' şi ' imaginară ' e cam banală şi exagerată. However, depinde de gusturi şi interpretări aici xD.
Ce îmi place mie la personajul acesta este faptul că le recunoaşte pe toate : )) Adică pare destul de onest. Ceea ce ştie, recunoaşte. Şi ceea ce nu ştie, de asemenea. Mi se pare sincer. Poate naiv, sau poate chiar îi place să spună ' adevărul ' sau ceva asemănător. E oarecum indecis, nici el nu ştie ce e cu viaţa lui. sau aşa mi se pare mie. E clar că este atras de Eireen, că e o forţă specială sau nu, asta nu o ştiu. Dar momentan îmi place.
Eireen este ca întotdeauna rece şi cul, so as I really like her.
Mi-a plăcut finalul, acum sunt curioasă tare de ce se va mai întâmpla : > maybe a fight or smth. Can't wait.
baftă la scris şi aşteptăm next.
Chuu ~
@ A`Svear : Mulțumim de comment ! Văd că numai de Derik îți place. T_T Ce ai cu Eireen ? Ea e minunată. 8-> Te așteptăm și la următoarele capitole. :]

@ Teh : Mulțumim [ iar ] de un comment lung ! În sfârșit cineva care o apreciază pe Eireen. : > Doar eu nu mă strădui degeaba să scriu aci și vouă să nu vă placă de ea. Te așteptăm și la următoarele capitole. :3
Capitolul 7
Eireen P.O.V.

- De ce se uită așa la noi? m-a întrebat Derik, în șoaptă.
Mi-am îndreptat privirea spre cei indicați de elf, și am început să chicotesc, ușor nervoasă. Erau acele persoane pe care aș fi preferat ca Derik să nu le cunoască. Erau persoanele cu care eu ieșeam și mă drogam. Cândva aș fi alergat spre ei cu cea mai caldă privire a mea ( o privire aparent rece ) și aș fi cerut imediat droguri. Dar acum, ceva mă oprea. Poate era doar faptul că voiam să ascund această parte a vieții mele, de elf. În timp ce chelnerul aducea mâncarea mea și paharul de apă al lui Derik, eu mă gândeam ce să îi răspund blondului.
- Sunt niște cunoștințe. Se uită așa la noi, pentru că e ciudat să mă vadă pe mine, cu o altă persoană în afară de ei, mai ales cu un băiat, i-am răspuns, jucându-mă cu furculița în mâncare.
Șuvițele de păr roșcat îmi acopereau partea din față vizibilă lui și eram recunoscătoare că nu-mi putuse vedea roșeața din obraji. Am luat o furculiță din orezul tare. Era mai bun ca deobicei, dar știam că senzația era provocată de foamea mea sălbatică. Am început să mănânc cât de repede am putut. Gustul mâncării îmi provoca o senzație de bună dispoziție, așa încât l-am privit pe Derik. Stătea liniștit cu privirea ațintită asupra mea. În ochii lui nu am putut distinge decât curiozitate. Dacă mai exista ceva, atunci ascundea acest lucru foarte bine. Am terminat de mâncat, și mai că aș mai fi comandat o porție, dar m-am abținut.
- Eu mă duc până la baie, i-am zis eu blondului, încet.
M-am ridicat de la masă și aproape am alergat spre baie. Am simțit privirele ’ prietenilor ’ mei, urmărindu-mă. Puteam fi sigură că măcar Debbie, una dintre fete, mă va urma. Am intrat în încăperea cu gresie albă și lumină slabă și mi-am privit chipul în oglindă. Chipul din oglindă era îngrijorat. Eu nu simțeam îngrijorare. Poate doar emoție. Dar totuși . . . Emoție pentru ce ? Nu se întâmpla nimic important. Mi-am trecut o mână prin părul roșcat și rebel, apoi m-am întins. Proastă mișcare ! Durerea rănii obținute de curând nu trecuse, așa că am scos un mic țipăt. Chiar atunci, parcă la comandă, pe ușa băii intră Debbie. Părul ei, cândva blond, acum era negru. Tot ce rămăsese din vechia mea prietenă erau ochii albaștrii. Dar nici ei nu mai erau la fel : acum erau reci. Mă analiză din cap până-n picioare. Se holbă la ochii mei ceva mai mult, căci ochii mei negri, nu mai erau înconjurați de pelicula aproape insesizabilă de gri închis. Asta însemna că și-a dat seama că nu mă mai drogasem de mult. Oftă ușor, apoi se apropie de mine și mă îmbrățișă cu mâna stângă.
- Pe unde ai umblat, puștoaico ? Ne-a fost dor de tine, zise ea, aproape zâmbind.
Traducerea exactă a acestei replici ar fi fost : ‘ Pe unde naibii ai umblat ? Ne-am ascuns crezând că te-a prins poliția și ne-ai dat ca o nenorocită și pe noi în vileag. ’. Am ridicat simplu din umeri, sperând că va pleca. A scos o seringă mică și subțire din geanta ( ce nu o observasem până acum ) ce o avea pe mână, și o apropie de mine. Probabil voia să vadă dacă mă voi îndepărta de ea. N-am făcut-o. Până la urmă, cam aveam nevoie de droguri. Mi-a injectat drogul pe nas, fără ca măcar să-mi spună ce e. Nu conta, oricum. Orice era bun acum. Am răsuflat ușurată. Cât îmi lipsese să simt drogurile în sânge. Am deschis ochii ce i avusesem până atunci închiși, și i-am zâmbit dur lui Debbie.
- Cine e tipul cu care erai la masă ? întrebă ea, nereușind să-și ascundă curiozitatea . . . sau era dorință ?
- Un prieten. Nu e de pe aici, am răspuns eu, cât de adevărat am putut.
- Deci pot să mă dau la el ? Dacă sunteți doar prieteni . . .
Am simțit cum un val de ură mi-a invadat fiecare celulă din corp. ’ Nu ! ’ îmi venea să îi urlu în față. Dar nu puteam. Orgoliul era cel care mă împiedica să recunosc că îl cam . . . voiam pe Derik. Încă nu-mi venea să cred. În timp ce meditam, în încăpere intră o altă fată. Parcă numele ei era Alisha. Nu-mi puteam aduce aminte. Trecuse prea mult timp de când nu mai îmi văzusem ’ gașca ’. Era singura care nu se schimbase când intrase în grup : încă avea părul lung și șaten deschis și ochii verzi. Tot ce o trăda, era mirosul pregnant de tutun. Așa eram și eu cândva. Și poate voiam să fiu din nou. Poate că asta era adevărata viață pe care o doream. Și cine e Derik să mă facă să renunț la acești oameni ? E doar un băiat . . . minunat, extrem de drăguț și pe care nu voiam să-l pierd. Rahat ! Ce naiba era cu mine ? Încercam să-mi dau seama de ce mi-ar păsa de altcineva, în afară de mine. Nu am putut găsi răspunsul. Alisha veni spre mine și mă îmbrățișă la fel de stângaci cum o făcuse și Debbie. Mirosul de tutun îmi inundă simțurile. Aveam nevoie de o țigară și asta urgent.
- Dracu să vă ia ! Dați-mi o țigară.
Glasul meu sunase foarte nervos. Fetele râseră, iar șatena scoase din buzunarul panatalonilor un pachet de țigări. Îmi întinse o țigară și o brichetă, iar eu am aprins-o repede. Am inhalat fumul. Senzația această atât de plăcută . . . De abia acum mi-am dat seama că îmi lipsise să fumez. Am ieșit din baie, mergând spre masa unde Derik mă aștepta plictisit. Când mă văzu, mă privi curios, dar nu a întrebat nimic. Am trântit niște bani pe masa din lemn prăfuit și i-am făcut semn elfului să mă urmeze. Drumul a fost liniștit. Nici unul dintre noi nu zicea nimic. Eu încă trăgeam din țigară, în timp ce blondul urmărea iar skaterii. Îmi venise o idee minunată. Și chiar dacă mă durea, trebuia să o fac. Am avut impresia vagă că Derik voia să-mi zică ceva, dar și-a ținut gura : un lucru pe care l-am admirat. Am ajuns acasă relativ repede. Imediat ce m-am descălțat, m-am așezat pe canapea, întinzăndu-mă. Chiar dacă spatele mă durea, acum puteam face față suferinței. Blondul s-a așezat lângă mine, privindu-mă ușor temător. Am inspirat adânc, apoi i-am spus :
- Știu că nu-ți place lumea asta. Așa că poți pleca. Eu voi fi bine. Ca și până acum, de altfel. Dar am un cadou pentru tine.
I-am zâmbit, apoi am mers în hol. Mi-am găsit skateboard-ul și l-am adus în sufragerie. I l-am dat, sperând că îi va plăcea. Și eram sigură că așa era. Am mers spre camera mea, sperând că va pleca. Am rămas exact în mijlocul camerei, pe jos, plângând. Nu voiam să plece. Dar decât să sufere, mai bine pleca înapoi. Lacrimile reci erau pline de o durere ce nu o mai simțisem de mult. Aceasta era a doua oară în viață mea când plângeam. Unde era atitudinea care mă făcea să fiu eu ? Am auzit ușa deschizându-se, dar nu mi-a păsat că Derik m-ar putea vedea așa. Nimic nu mai conta.
HeLLo There :3
Finnaly..capitolul nou :X...Btw, Nya, cine a zis ca nu-mi place Eireen? Imi place mult caracterul ei si cum ai dezvoltat-o ca personaj...Nu prea imi place stilul ei de viata [droguri and stuff], dar in rest e o fata interesanta si ambitioasa...Dar Derik are carcterul ala care imi place mie:-?...But me likes Eireen too...Siii~ sunt foarte curioasa ce se va mai intampla cu ea, fiindca a zis pe undeva Derik, atunci cand a trecut granita aceea ca ea e mai speciala...and that made me curious...waaaa...me wants more @-)
Oky, in acest capitol cel mai mult m-a impresionat descrierea, foarte amanuntita si sentimentele au fost clare...Sunt chiar nerabadatoare sa vad ce se intampla, fiindca am ramas intr-un suspans de zile mari.
Abia astept nextul...spor la scris si multa multa imaginatie
Zbye :3
vechia -- se scrie cu perechea de litere ' che' , adică ' veche ' în cazul de faţă : 'vechea ' ( adică la masculin se scrie cu ' i ' , perechea de litere 'chi' şi la feminin cu ' e ', adică ' che ' )
( ce nu o observasem până acum ) ce o avea pe mână, -- ce...ce... E cam repetiţie pe acolo şi se aude cam aiurea. Oricum ' ce nu o obs. până acum ' nu sună prea bine. Ai putea înlocui acolo, spre exemplu, cu : pe care nu o observasem până acum. Mi se pare şi ceva mai corect, după cum se aude, şi eviţi să se audă aiurea cu cealaltă parte a propoziţiei, din cauza ce-ului. Just an opinioon.
nu mai îmi văzusem -- mai corect spus : nu îmi mai văzusem

Vai :)) ce tare a fost capitolul.
O ador din ce în ce mai mult pe Eireen şi mi-a plăcut enorm şi Derik în capitolul acesta. Acum este vremea să mă întrebaţi de ce ? iar eu să vă răspund. Pentru că a tăcut atunci când Eireen avea nevoie de linişte, să zicem aşa. Când probabil l-ar fi trimis undeva pe cel mai aiurea ton şi cu o dispoziţie aiurea, poate chiar foarte naşpa. A tăcut, admirabil. Aşa cum a zis şi Eireen. Plus că mi-a plăcut acum, ultima fază. A deschis uşa şi a intrat la ea .Sper că el e. De abia aştept să văd ce zice, ce face. X: Ahhh !
Şi să ştii că nu mi-am schimbat părerea despre Eireen pentru că a început să plângă or whatever. Lumea e slabă, o ştiu şi eu ca toată lumea. Nu cred că o persoană poate fi chiar atât de indiferentă încât să nu îi pese de nimic. Ca şi cazul personajului nostru. În sfârşit îi pasă şi ei de ceva. Asta o face şi mai interesantă , şi mai drăguţă, şi mai cool şi totodată adorabilă. Acum e vulnerabilă, e slabă. În faţa lui Derik. Sunt aşa curioasă cum va reacţiona !
Ahhh şi mi-a plăcut că a acceptat drogurile. În mod normal mi s-ar părea lamentabil dar fiind vorba de acest personaj, mai bine nici că se putea să reacţioneze. Aşa un viciu. Oh, ador personajul acesta :)) nu ştiu de ce, pur şi simplu îmi place. Şi Derik mi se pare foarte tare acum.
De abia aştept noul capitol, să văd ce ne aduce Metal : )
chuu ~baftă la scris.
@Svear - Ne bucurăm că îţi plac Eireen şi Derik şi, mai ales, faptul că îţi place ficul :D Şi...yup...Eireen e mai specială faţă de restul fetelor, asta a observat Derik când treceau prin portal . Şiii...mulţumim pentru comentariu >;D<
@Teh - Mulţumim pentru comentariu >;D< Mă bucur că a început să-ţi placă şi de Derik :-" . Ai dreptate, lumea este slabă, nici Eireen nu poate să nu plângă niciodată. Aşteptăm comentariile tale în continuare!

Acuuum...un nou capitol! Vroiam să-l postez mai repede, dar weekendul ăsta a fost frumos afară şi am ieşit în parc cu prietenii şi skateul :-"
Capitolul 8
Derik P.O.V.
[/b]

Am descis uşor uşa de la camera lui Eireen. Priveliştea pe care am văzut-o m-a lăsat fără cuvinte şi cu buza umflată. Pe podea, în mijlocul camerei, fata stătea şi pe obrajii ei şiroiau lacrimi cristaline. Şi-a şters lacrimile imediat ce m-a văzut în pragul uşii. M-am apropiat de ea şi m-am lăsat în genunchi în faţa ei. M-a privit în ochi cu o expresie ciudată, pe care nu am putut să o descifrez. Am bănuit că plângea din cauză că am ţinut morţiş să merg cu ea aici.
-Îmi pare rău că ţi-am cauzat atâta suferinţă... Îmi pare rău că suferi pentru că am venit eu cu tine aici... O să dispar din viaţa ta şi nu o să mă mai vezi niciodată, jur. Măcar lasă-mă să fac ce mi-am dorit de atât de mult timp, am şoptit eu şi i-am şters lacrimile.
M-a privit derutată, probabil neînţelegând ce aveam de gând să fac. M-am aplecat înspre ea şi mi-am lipit buzele de ale ei. Îmi plăcea să simt dulceaţa buzelor ei. După câteva secunde, mi-am îndepărtat chipul de al ei, rupând sărutul pasional. I-am zâmbit parţial trist şi am început să murmur ceva. Ea a adormit pe podea şi am ridicat-o de acolo şi am pus-o pe patul moale. Apoi, am părăsit încăperea fără să îi mai arunc vreo privire.
Am ieşit pe uşa din lemn şi am închis-o cu grijă. Ţineam în mâna stângă placa care mi-a dat-o Eireen. Coboram lent treptele, nesigur dacă făceam ce trebuia. Nu vroiam să merg din nou acasă, înafară de curatul aer, de altceva nu-mi era dor. Lumea pământenilor începuse să-mi placă destul de mult şi mai ales, mă ataşasem de o anumită persoană din ea. Paşii îmi erau mărunţi şi lenţi. Mă întreptam încet spre bariera din pădure. Era aproape seară şi soarele ajunsese la asfinţit,întunericul lăsându-se peste oraş. Luminile maşinilor îmi orbeau ochii, dar nu-mi păsa. Mintea mea era pierdută în altă parte, în nici un caz în prezent. Strângeam în mână placa din lemn pe care mi-a dat-o fata. Încă mai simţeam mirosul parfumului ei, dulceaţa buzelor ei... Era aşa de ciudat faptul că puteam să o simpatizez. Am aşezat placa pe asfaltul rece şi am pus un picior pe ea. Mi-am dat avânt şi am început să înaintez stângaci şi încet. Nu aveam starea necesară să continui să exersez, aşa că am luat skateboardul din nou în mână şi mi-am continuat drumul. Probabil că Eireen se va bucura că am plecat... Un sfert de oră, cât a durat să ajung la pădure, m-am gândit la Eireen şi cum aş putea să mă întorc din nou la ea... Să o văd.
Nimeni nu era în preajma pădurii şi nici un autobuz nu era în staţie. Era pustiu. M-am apropiat cu paşi mărunţi de barieră şi, când am vrut să trec, un elf înalt, cu părul alb, a venit în faţa mea. Lângă el, stătea calm un alt elf, dar mai bătrân. Unul dintre înţeleptii din satul nostru, am presupus.
-Derik, nu ai permisiunea de a mai intra în pădurea asta, a spus elful tânăr pe un ton neutru.
Am ridicat din sprânceană şi am cutezat să întreb care era motivul pentru care nu puteam să intru în pădure.
-Deoarece, ai adus în castel un om fără permisiunea şefului Migorn. Este interzis legii noastre, pe care tu o şti mult prea bine. Bucură-te că bătrânul înţelept, Relboron, aici de faţă, s-a rugat de Migorn şi de prinţ ca să nu fi decapitat. Norocul tău este că eşti unul dintre cei mai buni luptători din castel şi moartea ta ar fi fost o pierdere imensă pentru armată. Pedeapsa este de două luni omeneşti. După această perioadă te poţi întoarce, dacă doreşti şi dacă nu te-a omorît aerul poluat de aici.Tânărul elf s-a îndreptat spre portal şi relboron s-a apropiat de mine. Îmi zâmbea bucuros, vrând să mă facă şi pe mine să îl urmez.
-Derik, tu ţii la fata aceea mult prea mult. Orice va face Migorn, tu trebuie să-ţi urmezi inima. Dacă vrei să rămâi cu ea, nimic nu te poate împiedica. Dragostea este precum şuieratul unei săgeţi, pleacă şi ţinteşte pe cineva, dar ea rămâne înfiptă în acea persoană. Crarifică-ţi sentimentele şi hotărăşte-te. Nu contează dacă Migorn te vrea în armată... Tu trebuie să alegi ce îţi spune inima, căci dragostea nu se simte cu mintea, a spus el blajin şi şi-a pus mâna pe pieptul meu, în zona inimii.
Am schiţat un zâmbet chinuit şi l-am privit cum se întorcea spre barieră. Tânărul elf îl privea curios, dar n-a întrebat nimic. A preferat să păstreze tăcerea şi a lăsat ca acesta să fie secretul meu cu Relboron.
M-am întors pe călcâie şi am plecat spre apartamentul lui Eireen. Nu aveam unde să mă duc căci era seară, dar aveam să văd ce voi face dimineaţa următoare. Mă bucuram că aveam să o văd din nou pe Eireen, dar furia dobândită pentru Migorn mi-a îndepărtat fiecare gând frumos. Nenorocitul ăla mă considerase numai o armă pe care o folosea când dorea el. O armă fără sentimente. Fără să realizez, ajunsesem în faţa blocului de locuinţe. Am urcat cu paşi mari scările şi m-am oprit în faţa uşii. Am deschis-o încet, fără ca Eireen să o poată auzi. În sufragerie, lumina era încă deschisă şi becul propaga o lumină slabă, chioară. Pe masă am văzut un pliculeţ alb, asemănător cu ce a luat roşcata acum câteva ore. După ce a luat pliculeţul ăla, mi s-a părut că se simţea mult mai bine ca-nainte. Eram curios să văd ce se întâmpla după ce luai praful sau lichidul şi nu credeam că avea să se întâmple ceva. Am deschis uşor pliculeţul şi am inhalat conţinutul. Nu avea nici un miros, dar am simţit cum camera a început să se învârtă cu mine. O durere de cap m-a cuprins şi n-am mai ştiut unde mă aflam sau la ce mă gândeam. Vedeam numai imagini din amintirile trăite alături de elfi. Mâinile mi-au căzut pe lângă corp şi pliculeţul gol a zburat până pe podea. Durerea de cap s-a intensificat şi amintirile deveneau din ce în ce mai oribile. Vedeam pădurea tăiată, toţi elfii morţi şi pe Eireen zăcând într-o baltă de sânge. M-am prăbuşit precum o bucată de lemn pe canapeaua moale, într-un somn adânc. Un somn, după care speram să nu mai simt nimic din ce am pătimit în acele clipe oribile.