AnimeZupCăutare

Asa m-am schimbat

Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto (inafara de cele create de mine) care apartin lui Masashi Kishimoto. Si nu profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
M-am gandit sa incerc sa fac si eu un fic. Este SASUSAKU[/u] si va promit ca il voi termina daca o sa va placa(stiu cum e sa iti placa un fic la nebunie si apoi sa nu mai fie continuat). Vreau muuulte comentarii si sfaturi dar luati-ma usor pt ca e primul meu fic.
Cap 1:Viata mea parea normala
Era o dimineata ca oricare alta, trebuia din nou sa ma trezesc la o ora matinala ca sa plec la scoala. Micul dejun delicios si bentita mea norocoasa fac parte din rutina mea zilnica. Din aceasta face parte si o ultima privire in oglinda inainte sa fiu intampinata de lungul drum spre scoala pe care din pacate il faceam de una singura. Bineintales ca intr-o zi de noiembrie nici trupul nu mi se simtea prea bine avand in vedere si cartile grele din ghiozdan. Asa ca despre drumul meu spre scoala nu pot spune decat ca este ingrozitor.
Cand in sfarsit ajunsesem la scoala simt cum o piatra mi se ia de pe inima. In jurul liceului meu incepeau sa roiasca masini si grupuri de copii care aveau ca destinatie acea cladire mare in care imi petreceam timpul pentru a invata. Mi-as fi dorit sa nu merg de una singura la scoala. Pur si simplu mi se parea streasant pentru ca nu aveam la ce sa ma gandesc si nici cu cine sa vorbesc. Dar pentru ca in zona unde stau eu nu statea nici un coleg iar parintii mei plecau de la cinci dimineata la munca trebuia sa merg la scoala singura singurica. Apoi incepeam sa strabat curtea scolii si drumul spre clasa mea tot neinsotita. Atunci cand intram in clasa chinul meu se sfarsea pentru ca prietenele mele imi ofereau fiecare cate o mica imbratisare facandu-ma sa uit ca tocmai am avut un tur gratis la regatul tacerii si al stresului.
Vorbisem cateva minute dar clopotelul ne ditruge orice discutie. Prima ora era de matematica, „grozav”, fix dupa ce te trezesti trebuie sa te concentrezi la maxim ca sa intelegi o materie asa complicata. Ma rog, doar daca erai eu pentru ca unii colegi nu trebuiau sa se straduiasca deloc ca sa inteleaga iar altii nu se oboseau deloc la acesta materie, nu le pasa absolut deloc. Eu eram printre putinii care daca nu intelegeau din prima inercau pana reusau sa desluseasca misterele scolii, asa cum le numeam eu. Eram printre putinii care aveau acea ambintie nebuna pentru a reusi desi acest lucru nu fusese descoperit pana atunci. M-am asezat comod in banca si mi-am scos toate cele necesare. Parul meu lung si roz asemenea florior de cires se odihnea pe camasa alba ca spuma laptelui in timp ce ochii verzi ca mugurii tineri ai primaverii incepusera sa fie fixati asupra profesorului nostru. Ma concentram si ma concentram pana cand:
-Sakura, la tabla! a spus profesorul dintr-o suflare.
M-am ridicat din banca si am inceput sa rezolv lasand urme albe pe suprafata tablei. Cand termin profesorul vine si imi arata cinci greseli dupa care spune:
-Sakura, in clasa a IX a nu faceai chiar atatea greseli, cu ce te-a afectat anul care a trecut?
Nu am mai spus nimic in afara de scuzele subintelese care niciodata nu lipseau cand profesorii faceau o observatie. Dar nici nu puteam sa nu imi amintesc ca in trecut nu aveam nici o problema in intelegerea oricarei materii dar se pare ca trecerea neiertatoare a timpului ma afunda in prapastie.
Dupa alte ore obositoare ma indreptam spre casa din nou de una singura. Ma gandeam la cat m-am facut de ras in fata lui Sasuke. El este colegul, cu un par brunet asemenea unor carbuni iar ochii asemenea unei nopti intunecate fara stele si luna care mereu cand erau fixati asupra mea imi pierdeam controlul. Avea mereu o privire identica imprimata pe chipul asemeni unui jucator de poker. Oricum, nici nu creadeam ca ma observase pana atunci chiar daca eram in aceiasi clasa din gimnaziu. De atunci de cand eram niste simpli copii ii vad chipul serios pe care nu poti citi nici un sentiment.
Dupa ce am ajuns acasa am fost intampinata de atmosfera primitoare a casei. Chiar daca parintii mei nu castigau extrem de mult aveam o casa draguta cu etaj. Bucataria care gazduia mereu delicatesele mamei mele si care era amenajata in nuante de verde. Sufrageria cu canapea alba si doua fotolii negre incredibil de pufoase in care mereu ma scufundam cu placere, televizor cu plasma si masuta de cafea neagra cu modele albe este una din preferatele mele. Dar cel mai mult si mai mult imi iubeam propria camera, propriul meu colt de recreatie. Patul din lemn de cires cu asternuturi asemenea spumei de capuccino, biroul din lemn de stejar vopsit cu un maro asemenea ciocolatei cu lapte , dulapul din lemn de cires pe care erau pictate cu bej narcise si nu in ultimul rand covorasul rotund si pufos de culoarea cafelei langa care stateau doua fotolii rotunde si umplute cu un fel de puf care erau de culoarea boabelor de cacao. Toate acestea erau asezate pe un parchet dur de culoarea nisipului in razele calde ale soarelui.
Mancasem cate ceva si dupa putin timp petrecut in fata televizorului ma apucasem de teme. Scriu ce scriu pana la vreo sase-sapte. Intre timp, pe la patru, parintii mei vin acasa si se apunca de ale lor. Am citit o ora si dupa am facut cate ceva sa ma relaxez, am vorbit pe messenger si la telefon cu prietenele mele, am rasfoit o revista si m-am uitat la un film.
Aveam zile normale, propia rutina, de care nu ma plictiseam, o traiam la maxim. Ma bucuram de fiecare clipa dulce si o savurampana la extrema. Nu ma satur de prietenele mele si nici ele de mine, avem o dependenta comuna, dependenta de distractie. Asta e usor de vazut, chiar prea usor din cauza felului in care ne petreceam sfarsiturile de saptamana. In primul rand ne adunam toate trei: eu, Hinata si TenTen. Hinata care are parul lung si de culoarea unei vinete pe care s-a presarat cenusa iar ochii ei albi cu o usoara nuanta spre mov incercau sa fure atentia unui baiat. Acesta era Naruto, un baiat cu parul ca spicul graului si ochii ca infinitul senin al cerului, foarte activ, un prieten bun si baiatul care a facut ca obrajii Hinatei sa aiba o nuanta mai stridenta de rosu. Iar TenTen cu parul ei saten si ochii asemeni scoartei copacului roseste dupa cineva. Acesta este Neji, un baiat brunet, cu parul lung si niste ochi identici cu ai Hinatei, deoarece cei doi sunt verisori. Ceea ce ma convinge si azi ca TenTen este indragostita cu adevarat de Neji este ca ea spune ca ochii celor doi verisori sunt diferiti pentru ca Neji are acel ceva special. Nu spun ca e nebuna, pentru ca si eu sufar de aceasta concluzie, ca cineva are acel ceva special. Pentru mine acesta era Sasuke. Cel cu care nu pot pur si simplu sa fiu eu. In timp ce se uita la mine chiar nu stiu cine sunt, unde sunt si daca chiar el se uita la mine. Era lucrul pentru care ma uram cel mai tare, si am incercat din rasputeri sa schimb asta dar pana acum am reusit doar sa nu ma mai inrosesc. Dar asta e viata, si ea merge inainte si nu asteapta pe nimeni nici daca o mituiesti.
Ca niste prietene mai vorbim despre bijuterii, farduri si baieti stam prin casa si cine stie ce inventam. Cand suntem afara si nu avem de gand sa mergem prin magazine facem numai nebunii. Vara ne plimbam cu rolele si bicicleta iar iarna cu sania sau schiurile, vara ne pictam pe fata si odata am iesit pe strada iar iarna ne machiem strident prostindu-ne, vara ne batem cu apa iar iarna cu zapada. Asa ne distram, nici prea des dar nici prea rar. Asta imi face adolescenta colorata: prietenii, distractia si dragostea.
Asat era viata mea, o parte importanta din ea se va schimba vizibil, dar de ce?

Stiu ca e cam plictisitor dar toate detaliile astea sunt importante, veti vedea in urmatoarele capitole daca o sa vreti sa continui.
daca nu iti place critica, nu citii!


well, am vazut ca iti doreai multe comentarii, insa userii nu sunt interesati de o idee stralucita, dupa parerea mea, care trebuie mult mai mult lucrata la ea .
Ei bine, poate doar ideea m-a atras, insa ficul tau mai are mult de lucrat.

In primul rand, la inceput a fost banal, ai inceput o descriere despre Sakura care ai intortocheato ba in prezent, ba in trecut, ba cum facea ea in nu stiu ce luna, si nu ne-ai anuntat si pe noi cand ai schimbat timpul. Este o harababura de imi vine sa ma iau cu mainile de par.

Alt lucru deranjant a fost estetica care, atunci cand ai inceput capitolul, nu ai lasat nici macar un rand care sa desparta disclaimerul de ce ai scris tu. Asta mi-a dat impresia ca ai fi vrut sa incepi capitolul cu disclaimerul si cum ca ai fi vrut sa ai multe comentarii. Nu e bine ! >_< .

Greseli de tastare am mai vazut, nici macar nu poti sa te uiti dupa greselile facute de tastatura daca nu poti face alceva? Macar gramatica.
Descrierea e varza, nu imi place ca voi credeti ca descriere este numai atunci cand descrii un personaj, si nici ala bine. Are ochii nu mai stiu cum si parul asa. . . Atat stiti sa descrieti? Sentimente? Descriere fizica mai amanuntita? Caracterul personajului? Nu. Pentru voi nu exista asa ceva.

Am vazut ca dupa semnul mirarii si intrebarii nu scri cu litera mare. Asta este o alta greseala de gramatica >.< .

Deci inceputul a fost deja penibil. Sau cam pana la jumatate. Ei bine, dupa ai inceput sa zici cate ceva despre fiecare personaj cu care ai avea tu planuri. Nu mi-a placut ! Mai bine stateai locului si atunci cand personajele apareau in scena atunci le faceai o mica caracterizare ce nu consta numai in culoarea ochilor si parul acestora.

Dupaa ai inceput cu chestia de genu' Iar TenTen cu parul ei saten si ochii asemeni scoartei copacului roseste dupa
Ai inceput sa faci comparatii, buuun asta a fost excelent, daca nu ai fi repetat de nenumarate ori "asemeni" sau cel putin pe mine m-a cam deranjat.

La sfarsit ai stricat totul ! Puteai sa spui ca te-ai culcat, ca te-ai dus la TV , ca ai luat cina , dar nuuuu trebuia sa strici capitolil in intregime ,nu?

Ca niste prietene mai vorbim despre bijuterii, farduri si baieti stam prin casa si cine stie ce inventam. Cand suntem afara si nu avem de gand sa mergem prin magazine facem numai nebunii. Vara ne plimbam cu rolele si bicicleta iar iarna cu sania sau schiurile, vara ne pictam pe fata si odata am iesit pe strada iar iarna ne machiem strident prostindu-ne, vara ne batem cu apa iar iarna cu zapada. Asa ne distram, nici prea des dar nici prea rar. Asta imi face adolescenta colorata: prietenii, distractia si dragostea.
Asat era viata mea, o parte importanta din ea se va schimba vizibil, dar de ce?



Ai inceput sa faci comparatii intre iarna si vara, ceea ce mi s-a parut exagerat de plictisitor. Puteai sa zici ce ai facut in iarna cutare, ce ai facut in vara cutare. Nu faci aceleasi lucruri in fiecare iarna si vara, sa sti ! Ai vrut sa termini capitolul mai repede.

Ultima fraza a fost infernala !

Asat era viata mea, o parte importanta din ea se va schimba vizibil, dar de ce?

In primul rand, acest timp nu este potrivit , este ca si cum era. . .era odata, adica ca si cum Sakura ar fi fost moarta, iar chestia cu "se va schimba" ei bine de unde stie ea asta? Puteai sa zici ca ea simte , presimte, sau orce alceva, -.-'

Actiunea mi s-a parut extrem de grabita, practic a facut doar o ora de scoala :| . . .asta este tot ceea ce mi-ai spus tu in ce ai scris. Nu ai specificat cate ore sunt, daca mai sta la scoala...

Sfatul meu: Nu te mai grabii in a scrie, nu castigi nimic, mai amanuntit si mai usooor

Titlul este plictisitor, nu ma atrage nimic la el, este o idee penibila, puteai scrie ceva mai inspirat.

la revedere si am uitat sa specific ca nu am jignit autorul ci continutul ficului.
P.S. : daca nu iti va da nimeni comm iti voi da eu ^^
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime-ul/manga-ul Naruto (inafara de cele create de mine) care apartin lui Masashi Kishimoto. Si nu profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

Cap 2:Schimbarea este aproape

Dupa cateva zile din rutina obisnuita din viata mea fara surprize au venit, din nou, cele doua zile de relaxare binemeritate. Nu prea stiam cat era ceasul, nici in ce data eram pentru ca stiam ca e sambata asa ca dormeam fara nicio grija. Patul meu pufos avea grija sa nu imi lipseasca confortul iar jucariile de plus din jurul meu aveau grija sa nu imi lipseasca compania avand in vedere ca si azi parintii mei lucrau cinci ore. Visam asa frumos, ca nu ma mai pierd cand Sasuke ma priveste dar ceva a avut grija sa imi strice acea recreatie. Erau niste zgomote care veneau de pe strada, mirata de zgomotul auzit si stiind ca in cartier stateau majoritatea batranii m-am ridicat din pat si am scos capul pe un geam de unde puteam sa vad ce imi strica dimineata.
Ochii mi s-au facut cat cepele cand am vazut ce se intampla. Niste oamenii tot duceau mobila in casa de langa mine, in care pana atunci nu locuise nimeni. Era clar, aveam vecini noi. M-am imbracat si m-am spalat intr-o fuga ca sa ii intampin. Cand am iesit am vazut ca in fata casei erau niste oamenii care se tot invarteau cu obiecte de mobilier in brate si o femeie cu un barbat care ii ghidau. Retrasa de acel peisaj era o fata care parea sa fie de aceiasi varsta cu mine. Avea parul brunet asemeni penei corbului iar ochii erau albastrii ca adancului oceanului iar pielea era aproape alba. Aceasta privea la balamucul din fata noii ei locuinte. Parea o persoana linistita si draguta asa ca m-am apropiat de ea cu multa incredere si am spus:
-Buna! Eu sunt Sakura.
-Buna! Eu sunt Ayame, tocmai m-am mutat in oras.
-Chiar langa casa mea, spun eu zambind.
-Inafara de tine mai sunt alte fete pe aici?
-Nu, suntem singurele adolescente din cartier, spun eu privind in pamant.
-Hei, nu trebuie sa fii suparata, priveste partea plina suntem unicate aici, nimeni nu mai e adolescent.
-Ai dreptate, la asta nu m-am gandit. Spune-mi Ayame, cati ani ai?
-Saisprezece, clasa a X-a, tu?
-Lafel si eu, la ce liceu te-ai transferat?
-La liceul Konoha, in clasa a X-a…nu mai stiu care.
-Suntem vecine, in acelasi liceu si poate si in aceiasi clasa, spun eu mai fericita ca oricand. Ti-ar placea sa mergem impreuna la scoala?
-Ar fii grozav pentru ca eu nici macar nu stiu unde e clasa mea asa ca mi-ar prinde bine un ghid, spune Ayame in timp ce amandoua aproape radeam.
-Ayame! Se auzi un strigat care ne intrerupse discutia.
-Imediat, tati! spuse fata ridicand vocea. Trebuie sa plec, ne vedem luni?
-Da, o sa vin eu la tine la sapte si douazeci.
-S-a facut! Pa, Sakura!
-Pa, Ayame! spun eu indreptandu-ma spre casa.
Chiar nu stiu cat de fericita eram. Inca umpic si explodam de acel sentiment care imi invadase tot corpul si m-a luat pur si simplu prin surprindere. A fost prima surpriza care avea sa imi schimbe total adolescenta si sa o faca mai fericita dar bineinteles cu pretul lacrimilor. Am intrat in casa si am pus niste muzica in timp ce ma pregateam de micul dejun. In acele momente emanam fericire prin fiecare por, fiecare particula din corpul meu era agiata si vroia sa zambeasca in continuu. Eram multumita complet de acest cadou oferit de soarta, noua mea vecina. Am hotarat ca acest cadou trebuie sarbatorit, am pus mana pe telefon si am sunat-o pe Hinata ca sa imi organizez o alta zi de distractie cu prietenele mele.
In afara de evenimentul neasteptat din acea dimineata, sambata a decurs fara alte incidente, la fel si ziua de duminica. Cea care ma astepta cu noi surprize era ziua de luni. Acesta zi a inaugurat includerea lui Ayame in rutina mea. De atunci in colo mergeam cu Ayame la scoala. La sapte si douazeci am fost la ea la usa asa cum am promis si dupa nelipsitul buna dimineata am plecat spre scoala. Bineinteles ca am inceput sa vorbim, despre mai tot ce se invarte in jurul vietii noastre. Am descoperit ca Ayame era o persoana draguta, prietenoasa si cu o anumita portie de tupeu. Am tot vorbit dar cand am ajuns la subiectul baieti ne-am razgandit sa continuam pentru ca ajunsesem la scoala. In orice scoala, toata lumea stie ca exista niste barfitori, de care oricat te-ai ascunde si oricat ai fugi aici nu ai nici o scapare. Asa ca am amanat acea discutie pentru sambata cand Ayame avea sa doarma la mine. Era prima zi cand treceam prin curtea scolii cu cineva langa mine, o cunostinta, o prietena, cineva. Printre toti acei copii eu mergeam spre clasa mea cu cineva, asta chiar era ceva nou, o nuanta de culoare, ceva neobisnuit.
Cand am ajuns la ultima destinatie am aflat ca eram colege de clasa si i-am facut cunostinta lui Ayame cu prietenele mele dar si cu toti colegii, in pauza a venit si dirigintele sa ne spuna si acesta doua vorbe despre ea. In acea zi toti profesorii si-au dat cu parerea despre Ayame dupa ce au privit prin carnetul ei de note si prin documentele unde scria despre ce a facut la fostul ei liceu. Unii profesori au spus ca seamana cu mine altii s-au abtinut sa spuna mai multe dar ceva pentru mine era foarte clar, Ayame era o fata speciala. Presupun ca si colegii mei o considera o fata draguta dupa cat de repede au acceptat-o in mijlocul semestrului la noi in colectiv. Singurul care nu a dat atentie a fost Sasuke. Oricat m-ar fii tentat nu am vrut sa-i spun despre Ayame. Imi era frica sa stiu cum v-a reactiona, era singurul la care nu puteam sa am tupeu oricat as fi vrut. El este firea calma de care m-am indragostit. Si cel pe care nu mai aveam ocazia sa il vad dupa ce cele sase ore de scoala se terminau, iar eu si Ayame trebuia sa mergem acasa.
Afara incepuse o ploaie obisnuita de toamna. Aceasta era linistita iar pe cerul de argint nu se purta razboiul dintre sunet si lumina care deobicei avea loc cand cerul varsa lacrimi. Eu si Ayame aveam doua umbrele asa ca parintii ne-au zis sa venim singure. Am pornit amandoua pe drumul pustiu si spalat de larimile cerului. Puteam fi usor considerate nebune avand in vedere ca de la atata ras mergeam leganat. Ma simteam grozav, radeam pe drumul spre casa, simteam ca voi avea o noua prietena. O persoana dulce ca ea imi putea deveni o prietena foarte apropiata. Dupa multe rasete si alte discutii am ajuns insfarsit acasa mult mai relaxata si mai binedispusa.
Am mancat si dupa putin timp in fata televizorului m-am apucat de teme pe care am reusit sa le termin intr-un timp record fata de alta data. Se vedea ca drumul pe care mai nou il faceam cu Ayame imi prindea foarte bine si la capitolul scoala. Dupa ce am scapat de teme si parintii au ajuns acasa m-am asezat pe pat si am deschis televizorul pe un post de muzica. Am inchis ochii si aceea melodie mi-a reamintit cine sunt. O fata obisnuita care a avut norocul de a primi prietene si niste parintii extraordinari. O fata care inca nu a gustat suferinta adevarata, care a reusit sa se fereasca de rautatea oamenilor. Prin curajul meu si ambitia nemaintalnita am reusit sa ma mentin pe linia de plutire, sa nu las pe nimeni sa ma conduca si sa nu las pe nimeni sa imi spuna ce sa fac. Asa sunt eu, tupeista. Nu voi nega acest lucru dar ce nu voi nega oricat de tare as fii obligata nu voi nega ca prietenele mele nu au avut o amprenta puternica asupra tupeului meu, ele m-au ajutat sa consum acest drog al personalitatii mele cu masura fara sa cauzez lacrimi, regrete si dureri in adancul sufletului.
Din amintirile sufletului meu a avut grija sa ma trezeasca fix mama care avea nevoie de ajutor la bucatarie. M-am grabit sa o ajut pentru ca ea a fost cea care a avut grija sa nu sufar, ea m-a ferit de orice imi putea cauza rani permanente. Ea impreuna cu tatal si prietenele mele m-au pazit. Au fost gardienii mei carora le voi fi mereu datoare pentru ce au facut. Voi incerca sa ii ajut cu tot ce imi sta in putinta si le voi oferi mereu ce este cel mai important pe lume, le voi oferi iubire.
Dupa ce am terminat la bucatarie m-am dus in baie sa fac un dus fierbinte. Imdediat ce am intrat sub jetul de apa picaturile au inceput sa imi dezmierde pielea facandu-ma sa imi aduc aminte de bataia cu apa de vara trecuta. Atunci am realizat ca prietenele mele, Hinata si TenTen, chiar tin la mine. Dupa aceasta aminire din vara acompaniata de mirosul dulceag al gelului de dus cu caramel m-am imbracat cu o pijama confortabila si mi-am trantit corpul slabut in pat cu telecomanda in mana, plimbandu-mi degetele lungi peste butoane. Putin timp le-a trebuit ochilor mei sa se inchida iar sufletului sa se inbarce in trenul care duce spre tara viselor.
As vrea si eu mai multe comentarii la fic ca sa stiu daca va place, daca nu va place, daca gresesc, daca nu gresesc, cu ce gresesc. Pentru ca atunci cand vad 400 de vizualiari si doar 3 comentarii nu ma simt prea bine asa ca vreau si eu macar 3 comentarii...va rog:pls:

Cap 3: Eram in cadere libera

Chiar daca saptamana a inceput asa de bine, a continuat foarte rau. Cu fiecare secunda ma afundam intr-o prapastie adanca si intunecata din care sigur nu puteam sa ies de una singura. Eram cufundata in probleme care nu aveau nicio rezolvare. Mintea imi alerga si alerga fara oprire respirand greoi. Nu puteam face nimic, eram incoltita si cele mai adanci amintiri pe care le incuiasem adanc in strafundul sufletului au prins din nou viata. In acele momente vroiam sa opresc timpul ca sa ma pot gandi dar nu, el alerga cu aceiasi viteza ametitoare incurcandu-mi problemele cu noduri din ce in ce mai stranse.
Deoarece vacanta de Craciun se apropia si dupa ea sfarsitul semestrului, profesorii erau din ce in ce mai incantati sa ne dea tot felul de note bazate pe ce raspundeam la clasa, pe numeroase portofolii, teste si proiecte. Din cauza invatatului excesiv, cautarilor fiselor si notitele care se adunau peste tot eram din ce in ce mai stresata. Notele din ce in ce mai mici imi amenintau media si nu puteam face nimic desi ma straduiam invatand pana cand adormeam sau cu jumatate de ora mai devreme. Eram neputincioasa, pur si simplu era prea mult. Un val negru de griji punea stapanire pe mintea mea si nu mai puteam gandi la fel de limpede. Aveam nevoie de o discutie indelungata cu cineva asa ca sambata impreuna cu Ayame era prilejul de a ma descarca.
Am chemat-o pe la sase, iar pana atunci nu prea stiu ce am facut. Stiu doar ca m-am trezit pe la doisprezece. Soarele deja lumina peisajul sfarsitului de toamna. Eu eram obosita din cauza invatatului din ziua precedenta, dar eram destul de odihnita pentru o noua zi. Mi-am tarat picioarele pana in baie ca sa fac un dus racoritor si siesta de dimineata. Apoi m-am dus si la bucatarie sa mananc ceva. Dupa m-am dus in sufragerie si am tras langa geam un fotoliu in care m-am cufundat. Privirea imi urmarea valsul gratios al putinelor frunze de aur si arama care erau purtate prin infinitatea vazduhului. Daca frunzele aproape disparusera sau erau duse de vant atunci crengile ramasesera pustii tremurand agresiv la mila frigului. Casele erau invaluite de o aura argintie, un fel de pulbere alba care imbracase intregul peisaj. Soseaua era maturata de vantul taios care il raspandea in intregul oras purtand cu el acea atmosfera amestecata cu tristetea unei amintiri din vara. Cerul de argint era brazdat de nori de cenusa ce priveau amenintator pamantul. Aceea amenintare a privirilor s-a transformat in ceva pur, in lacrimi. Acestea au inceput sa cada lin pe geamul prin care priveam. Erau limpezi, cristaline si alunecau alene pe suprafata sticlei. Le priveam cum se inghesuie si cum aluneca din ce in ce mai repede. Am ridicat usor privirea de la picaturile de pe geam si am descoperit cat de usor poate fii sa calmezi un sentiment disperat. Intreaga harababura se transformase intr-o armonie a naturii. Frunzele se oprisera din valsul provocat de vointa vantului, crengile ascultau, intepenite in nemiscare, cantecul fredonat de caderea lina a lacrimilor pamantului. Aceea atmosfera imbacsita si plina de praf se transformase intr-un loc curatat cu un sentiment pur, cu ceva ce nu simtisem pana atunci. Furata de peisaj pun capul pe genunchi si pleoapele se inchid instinctiv. Imediat imi apare in gand imaginea lui Sasuke, tot aceiasi piele ca spuma laptelui, aceiasi fire calma, aceiasi privire goala, acelasi Sasuke. Dar cu toate care se invarteau in jurul mintii mele si imi provocau multe probleme am reusit sa vad ca de aproape o luna Sasuke nu e in apele lui. Era mai retras, mai inchis in el. Chiar si Naruto, care este cel mai bun prieten al lui, i-a lasat un anumit spatiu. Si tot ma gandesc la ce se intampla, mii de scenarii se invart in mintea mea dar niciunul nu e credibil. Cam tot ce se leaga de Sasuke e incredibil, ca de exemplu, prietenia lui cu Naruto. Au devenit prietenii in a sasea, si de atunci ma mai intreb cum un caracter cu atata energie, bucurie, un baiat asa neastamparat si prietenos ca Naruto,sa fie prieten cu Sasuke, care era o fire calma si retrasa. Uneori ma gandesc ca Sasuke mai este prieten si cu Neji si cu Gaara, care au un caracter mai asemanator cu al brunetului. Cum de cel mai bine se intelege cu Naruto? Singurul lucru pentru care nu imi bat capul cu asta este pentru ca eu cred cu tarie ca polii opusi se atrag. Daca aveam mai mult tupeu si nu imi era frica de ce se va intampla daca Naruto nu isi tine gura as fii avut curaj sa vorbesc mai mult cu el. Dar daca era prietenul lui Sasuke nu vorbeam foarte mult cu acesta.
Din acel sir de ganduri m-a trezit un tunet asurzitor care mi-a facut ochii sa se deschida si sa priveasca pe fereastra. Ploaia se intetise, iar vantul reinviase, peisajul devenise din nou o harababura. Am privit pe geam o alta bucata de timp si am mai butonat canalele cu mintea pe alte meleaguri. Pe la cinci jumatate parintii mei m-au sarutat pe frunte in semn de plecare, erau invitati la doua petrecerii diferite asa ca aveau sa stea pana la vreo trei dimineata decieu si Ayame ne puteam distra in voie.
Dupa ceva timp am auzit o bataie in usa, era Ayame cu un rucsac in spate si o umbrela alba, zambind ca intotdeauna. Am poftit-o inauntru dupa care ne-am schimbat in pijamale, am facut niste popcorn, am pus suc in doua pahare, am intins canapeaua pe care ne-am asezat incepand sa vorbim:
-Cred ca acum putem si sa tipam despre baieti, spuse Ayame nerabdatoare sa incepem discutia.
-Mai, mai, ce e cu atata nerabdare? spun eu curioasa.
-Pai…uff…mai intai promite-mi ca ce vorbim in seara asta va ramate strict secret.
-Promit, promit dar numai daca promiti si tu.
-Da,promit. Dar gata cu promisiunile ca vreau sa-ti spun odata. Deci, vineri, cand ti-am spus ca merg la biblioteca s-a intamplat ceva.
-Aoleu, haide nu ma mai tine in suspans, spun eu si mai curioasa.
-Cand ma duceam la bibliotecara sa duc cartea am vazut ca in locul ei era Sai. Si stii, mie imi place de Sai, dar nu foarte mult, spune ea rosind
-Da iti place asa putin, adica putin mai mult. Dar ce s-a intamplat dupa?
-Pai la inceput nu prea vroiam sa duc cartea dar m-am gandit ca daca o sa fiu asa fricoasa toata viata nu o sa ma remarce niciodata. Asa ca m-am dus si i-am spus ca vreau sa returnez cartea. M-a intrebat cum ma cheama ca sa imi poata gasi fisa. Bineinteles ca i-am spus dar dupa a inceput sa imi puna o serie ciudata de intrebari.
-Adica? am intrerupt-o eu.
-Adica: cati ai ai, la ce clasa esti, esti noua in scoala, unde stai si dupa inca vreo doua m-a intrebat: vrei sa mergi cu mine in oras sambata viitoare?
-Vorbesti serios? Te-a invitat in oras? am intrebat eu uimita ea aproband din cap. Si ce ai zis?
-Am spus da, bineinteles, apoi am stabilit alte detalii si apoi am plecat pentru ca trebuia sa mergem acasa.
-Bravo tie! Ce as da si eu sa am o bucatica din curajul si tupeul tau.
-Dar, Sakura, tu esti tupeista!
-Nu si cu cel pe care il plac, spun eu cu o urma de tristete in voce.
-Acesta fiind?
-Pai…uff..el…
-Haide, Sakura, nu o sa spun nimanui, m-a intrerupt Ayame curioasa.
-Il plac pe Sasuke Uchiha!spun eu dintr-o suflare.
-Chiar?spune Ayame iar eu aprob din cap.
-Si chiar nu pot vorbi cu el fara sa ma balbai.
-Dar de ce? Tu ai destul tupeu ca sa vorbesti cu el.
-Stiu, asa mi-au spus si Hinata cu TenTen. Am incercat sa vedem cum pot sa vorbesc cu el dar nu s-a intamplat nimic de cand il cunosc.
-De cand il cunosti?
-Din gimnaziu, spun eu cu jumatate de gura.
-Off Sakura, exista o solutie si pentru tine.
-Dar care? intreb eu cu o urma de speranta.
-Stiu si eu, trebuie sa existe ceva. Care sunt prietenii lui?
-Pai cel mai bun prieten al lui e Naruto, se intelege si cu Gaara si e prieten si cu Neji.
-Naruto e cel mai bun prieten al lui? Intreaba uimita Ayame.
-Da, stiu, nici mie nu-mi vine sa cred.
-In afara ca e cel mai incredibil lucru e in favoarea ta.
-De ce? intreb eu dezorientata.
-Pai poti sa incepi sa vorbesti cu Naruto inainte sa vorbesti cu Sasuke.
-In nici un caz, nu pot.
-De ce? intreba Ayame curioasa.
-Pai in primul rand Hinatei ii place de el iar lui ii place putin de mine. Si daca o sa vorbesc cu el asa dintr-o data s-ar putea sa se indragosteasca de mine si asta nu e deloc bine. Iar in al doilea rand mi-e frica.
-Oh, nu ma innebuni! Dintr-o data tie ti s-a facut frica, spune Ayame ridicand din sprancene.
-Bine poate pot sa inving „frica” asta dar cu Hinata ce facem. Nu pot sa o tradez in halul asta, e prietena mea.
-Daca ei ii place de Naruto o iei si pe ea cand te duci sa vorbesti cu el si o bagi si pe ea p-acolo. O sa vezi ca totul o sa iasa bine.
-Deja imi place cum suna, spun eu chicotind.
-Daca notele mele s-ar scufunda asa ca ale tale eu nu as chicoti.
-Mai lasa-ma cu notele ca deja invat aproape pana la unsprezece. Ce sa mai fac altceva, sa invat in somn? spun eu descurajata.
-Nu, dar poti invata intr-un grup de studiu.
-Pe asta unde il gasesc?
-Pai am auzit cand ma intorceam de la biblioteca despre un grup de studiu. Vorbeau doua fete care stateau si se uitau la afisele de langa panou. Luni du-te mai devreme la scoala si uite-te sa vezi ce gasesti poate te ajuta cu ceva pentru ca si pe profesori i-am auzit vorbind de un grup de studiu.
-O s-o fac si pe asta, dar tu nu vii cu mine?
-Asta vroiam sa iti spun, pana marti te descurci singura, eu trebuie sa merg la un control.
-De ce, ce ai patit? intreb eu speriata.
-Am ceva la ficat si mama vrea un control in alt oras. Dar sa nu iti faci griji pentru mine ca nu mor, tu sa ai grija sa vorbesti cu Naruto si sa cauti grupul de studiu.
-Da, da o sa fiu cuminte, spun eu chicotind.
Am mai vorbit noi despre baieti, haine, pantofi, farduri, parfumuri si bijuterii apoi ne-am coafat si ne-am machiat. La coafura am adaugat o palarie draguta sau o esarfa delicata si ne-am asezat pe canapea invelite cu o patura calduroasa, cu castronul de floricele in brate, cu lumina stinsa si am pornit filmul de groaza dupa care ne-am uitat la o comedie. Am mai schimbat canalele vreo ora in timp ce vorbeam si radeam dupa care ne-am dus la culcare nu inainte sa mai purtam o conversatie in timp ce stateam in pat.
A doua zi pe doisprezece ploapele mi s-au deschis lenes si am vazut ca Ayame inca dormea. Langa pat se odihneau fara nicio grija doua pahare goale, o sticla de suc la fel de goala si o punga de sticksuri in care se mai afla doar niste sare. In intreaga casa domnea o liniste mortuara, asta dovedea ca toata lumea se distrase pana tarziu seara trecuta. Am inchis usa camerei mele ca sa nu o trezesc pe Ayame. In drumul spre baie mi-am adus aminte ca noi nu facusem curatenie in sufragerie si cand am intrat am vazut ce nebunie lasasem. Pe canapea doua paturi stateau aruncate neclijent langa o sticla de suc goala si un castron in care mai ramasesera doua boabe de porumb. Telecomanda era ratacita pe sub canapea iar cd-ul cu filme statea sa cada de pe masa si sa se faca tandari. Am oftat si am inceput sa fac curatenie si am deschis si ferestrele ca sa nu mai miroasa puternic a floricele si fixativ. Aerul curat si proaspat dupa ploaie inunda camera facandu-ma sa iau o gura mare de aer si sa ma intind. Apoi m-am indreptat incet spre baie. Pot spune ca atunci cand m-am privit in oglinda m-am speriat. Toata fata era imodobita cu rimel, fard si gloss. Coditele atarneau in diferite directii iar esarfa statea foarte ciudat pe sub bluza mea de pijama. Dupa ce mi-am dat jos pincurile si clamele m-am spalat pe fata si mi-am continuat siesta. Cand lucrurile revenisera la normal m-am dus sa pregatesc micul dejun si am facut oua ochi pentru toata lumea impreuna cu un pahar de suc de portocale. Urmatoarea care s-a trezit a fost Ayame. Am sfatuit-o sa mearga la baie si sa se uite in oglinda. Dupa cateva minute aceasta s-a intors cu un look normal si ne-am asezat la masa si am inceput sa vorbim despre cat de dur era Sasuke cu mine cand incercam sa vorbesc cu el. Despre raceala cu care imi raspundea si despre cum imi respingea fiecare incercare nevinovata de al ajuta. I-am povestit despre atitudinea lui vesnic dura pe care o avea in gimnaziu. De cand am intrat in liceu devenise calm si asta mai mult sau mai putin ma speriase. Dar oricum nu mai conta ce vorbeam noi acolo pentru ca Ayame trebuia sa plece pentru acel control asa ca dupa ce si-a luat lucrurile ne-am imbratisat si a plecat acasa.
Dupa ce ea a plecat am avut un sfarsit de saptamana gol. Singurul lucru mai colorat pe care l-am facut a fost sa merg cu Hinata si TenTen in parc vreo trei ore dupa care m-am intors acasa si am zacut in pat fara nici un chef de viata si de lume. Cred ca atunci cand am o perioada plictisitoare mereu ma asteapta o lovitura surprinzatoare pe care o primesc pe neasteptate. Nu ma asteptam la asta asa ca mi-am continuat rutina. Lunea a inceput foarte prost. M-am trezit mai devreme ca sa pot sa studiez acele afise de care mi-a zis Ayame si am mers si de una singura cu mintea goala si obosita. Imi doream sa fiu in patul meu moale iar ceasul meu sa nu fie nevoit sa ma trezeasca din acel rasfat. Dar din pacate strabateam drumul care era ca de obicei pustiu iar ploaia rece si furtunoasa chiar vroia sa ma adance cat mai adanc in aceea stare de sila.
Intr-un final ajung la liceu, imi inchid si scutur putin umbrela dupa care intru. Ma indreptam spre panou prin aceea liniste pe care nu o mai auzisem pana acum in liceu. Nu ma mira linistea excesiva deoarece stiam ca nu multi nebuni sunt la scoala la sapte si douazeci. Doar vreun profesor sau doi elevi mai treceau din cand in cand aratand ca scoala nu era abandonata. Am ajuns la panoul cu pozele celor mai buni elevi langa care se odihnea, in dreapta acestuia, un panou mare plin ochi cu afise. Colorate vioi si scrise de mana sau la calculator erau inghesuite aproape una peste alta. Am cautat afisul pentru grupul de studiu in disperare pana l-am gasit si foarte mult m-am intristat ca era scris jumatate de mana asa ca era cam greu sa descifrez ce scria. Am inceput sa citesc si foarte prinsa in ce scria acolo nu am dat importanta pasilor care se auzeau in spatele meu. Nu puteam sa privesc cine mai tulbura linistea liceului deoarece riscam sa nu mai gasesc randul la care eram asa ca mi-am continuat lectura in liniste. Pasii se apropiau de mine iar eu am incetat sa citesc ascultand zgomotul lin al pasilor. La un momentdat pasii s-au oprit foarte aproape de mine deoarece simteam o respiratie calda care patrundea printe firele mele de par. Pulsul mi s-a oprit, dar cand mi-am adus aminte ca cineva putea sa ma sperie sau sa faca altceva in bataie de joc mi-am apropiat privirea de afis si am citit in continuare aratand ca de mine nu este recomandat sa iti bati joc. M-am oprit din nou din citit cand am sesizat ca respiratia calda a persoanei din spatele meu nu se retrage avand in vedere ca imi apropiasem fata de afis asa ca eram pregatita sa ma intorc si sa-l trag la raspundere pe cel care se apropiase excesiv de mine. Acest gand extrem a fost oprit de o voce cunoscuta, prea cunoscuta…

Sper ca a fost mai bun si ca se vede o imbunatatire...macar 3 comentarii:)
*Kat* sa stii sa eu nu am spus ca daca nu voi avea trei comentarii nu voi posta, am spus ca as vrea macar trei comentarii ca sa stiu si eu ce fac bine si ce nu fac bine. Vreau mai multa critica si mai multe pareri ca sa stiu: mai continui fic-ul sau nu? E intrebarea pe care mi-o pun zilnic pentru ca nu stiu ce cred cititorii despre fic. Daca nu vreti sa corectatii in amanunt macar da-ti un comentariu in care sa zice-ti doar daca va place sau nu pentru ca va zic sincer nu stiu daca sa continui si daca macar 40% din fic-ul meu e bunicel. Vreau sa ma perfectionez, nimic mai mult si ca sa reusesc am nevoie de pareri si critica in care sa stiu ce fac bine si ce nu sau daca sa continui fic-ul sau nu. :cry:
Buna SasuSaku123, ai un fic destul de dragut, desi ai mai putea aprofunda pentru a fi mai aproape de perfect.
Descrierea e buna, nu foarte, dar buna, desi ai putea sa o mai dezvolti putin.
Dialogul in acest capitol a fost destul de sec, deci ai grija ce faci data vitoare cu el ca nu poti sa ai un fic pe masura asteptarilor cititorului.
La capitolul naratiune stai bine, ai dar nu destula, asa ca mai adauga si ai grija sa nu o pui in exces ca arata dupa inestetic.
Asta e comentariul cu numarul 3 deci asteptam nextu. Rapid!
Imi pare rau dar pentru ca a venit scoala nu prea o sa mai postez asa de rapid si inainte sa ma apuc de un dialog, ca sa nu fie cam sec as avea o intrebare: la ce se refera un dialog sec? (stiu ca e cam prosteasca intrebarea dar vreau sa stiu concret adica e plictisitor, lung, scurt, nu isi are locul in context si as mai vrea sa imi da-ti niste mici sfaturi ca sa scap de acest dialog sec
Si promit ca o sa ma straduiesc sa pun un next pe saptamana
pai ei bine mie imi place ficul tau si deabea astept nextu dupa fiecare capitol si ei bine dialogul sec se refera printre altele la patetic, de clasa intai, lung si plicticos dar mai multe detalii o sa iti dea cei mai avansati si scuze daca te-am facut sa te simti penibil si nu mai scrie nimik inafara de capitole poate sa scrii cu tot cu capitolul intrebarile pe care la ei deoarece se considera critica proprie la rpropriul capitol sa spam si se inchide topicul sau primesti banned mi sa intamplat si mie dar pe vechiul cont la care am uitat parola ca prostuta ai un fic bun dar mai trebuie sa lucrezi pe ici pe colo
Probabil e scurt...probabil e lung...probabil nu e interesant...probabil e interesant dar stiu un singur lucru ca am cam intarziat cu postatul. Nu stiu daca am greseli de tastare dar totusi sper ca e lafel de bun ca celelalte. Capitolul cinci sper ca nu va fi asa lenes si chiar imi pare rau ca am intarziat dar sfarsitul semestrului a mancat din timpul meu liber ca nebunul:))...
Oricum sper sa va placa...astept comentarii:*

Cap 4: O prima privire

In continuare persoana din spatele meu nu vroia sa renunte cu una, cu doua. Eram constienta de specimenele diferite din scoala mea asa ca eram pregatita de orice si oricine. Mi-am apropiat fata si mai mult de acel afis colorat. Nasul meu micut se lovea de hartia colorata a afisului care imi inundase simturile cu mirosul lui puternic de cofeina. Am sperat ca persoana din spatele meu sa isi dea seama ca pozitia lui ma deranja dar acesta persista iar respiratia calda imi dadea fiori la fel de puternici in intreg corpul. Nervoasa din cale afara eram pregatita sa ma intorc si sa-i dau misteriosului o palma bine meritata. Dar atunci ceva imi opreste sangele in vene, incetez sa simt mirosul puternic si intepator de cofeina, iar inima incepe sa bata puternic, agresiv , nebuneste si ii simteam aceea dorinta nebuna de a iesi din pieptul meu. Acest lucru era un glas, unul cald si linistit care mereu va fi o melodie mirifica pentru urechile mele:
-Nu o sa intelegi nimic daca te duci acolo, spuse aceea persoana care nu era nimeni altul decat Sasuke, o sa iti predea acelasi profesori care o sa faca un scandal monstru pentru ca nu ai inteles de prima data. O sa-ti dea de doua ori mai multe teme si o sa regreti, dar ma rog, faci cum vrei, termina acesta cu vocea plina de dezinteres.
-Multumesc pentru sfat, Sasuke. Incercam doar sa caut ceva prin care sa reusesc sa inteleg mai bine, spun eu in timp ce ma intorceam cu fata la el si acesta se dadea mai in spate.
-Stiam ca asta vrei, dar eu nu te sfatuiesc sa mergi acolo, spune el tarandu-si pasii spre iesire, iar eu oftez inchizand ochii. Dar daca tot te straduiesti atata te pot ajuta, daca vrei.
-E dragut din partea ta, dar nu trebuie sa faci asta.
-Deci asa facem. Ne intalnim in fiecare zi dupa scoala, la trei, in fata scolii, spune acesta in timp ce isi scotea telefonul din buzunar dupa care pleca lasandu-ma uimita si rosie in obraji.
Am privit fara sa clipesc, iar in ochi aveam o raza de speranta si o sclipire de bucurie. Obrajii imi mai tradau putin rusinea prin rozul pal care ma machiase fara sa vreau. Mainile atarnau alene pe langa corp lasandu-ma intr-o stare familiara de plutire. Mi-am revenit din vis dupa ce Sasuke a iesit din scoala. Apoi m-am intors spre panou si am privit din nou acel anunt dupa am privit in stanga, am privit in dreapta ca sa vad daca e cineva pe hol. Am profitat de pustietate si am luat afisul si l-am bagat in ghiozdan.
Ziua aceea ma lasase cu totul in ceata, nu imi puteam imagina ca Sasuke poate sa imi spuna asa ceva, pe langa asta a fost primul si ultimul lucru pe care mi l-a zis in aceea zi. Orele au trecut pe nesimtite, chiar si ora de matematica si cea de fizica pe care le-am inteles si care au adaugat in catalog un zece pentru mine. Ora de romana ne-a oferit mult de scris in clasa, ora de geografie grea ca de obicei, biologia simpla si frumoasa cum ma obisnuisem si dirigentia a hotarat sa dispara din orar pentru aceea zi. Lipsa lui Ayame nu m-a afectat prea tare. Toata ziua mi-am petrecut-o cu fetele vorbind despre diverse lucruri, dar din cauza incidentului de dimineata eram destul de euforica si fetele si-au dat seama ca aceea stare nu ma caracteriza intr-o zi obisnuita. Am reusit sa le conving ca oboseala si-a spus cuvantul si spre fericirea mea am reusit. Dupa terminarea programului, inainte sa pornesc spre casa, Sasuke a trecut pe langa mine si a lasat in buzunarul gecii mele un biletel fara ca nimeni sa vada asta. Desi eram foarte curioasa l-am luat sa-l citesc doar dupa ce m-am indepartat putin de scoala. Era un biletel mic pe care scria frumos de mana: “Ne vedem de maine in fiecare zi. Sasuke.” L-am citit in timp ce imi tremura mana, l-am bagat in buzunar si am continuat sa merg spre casa gandindu-ma ce o sa fac cu Sasuke a doua zi. Am inceput sa ma plictisesc asa ca am scos telefonul din buzunar si am sunat-o pe Ayame. Pacat ca nu imi raspunsese pentru asa as fii inveselit-o si pe ea si pe mine. Timpul a trecut relativ repede pentru ca i-am lasat prietenei mele cateva mesaje ca sa o fac curioasa. Am ajuns acasa si dupa ce am mancat si m-am schimbat m-am indreptat val vartej spre camera mea. M-am pus in genunchi in fata patului si am scos de sub acesta o cutie alba pe care scria frumos: “Amintiri”. In aceea cutie erau o parte din amintirile mele din gimnaziu si liceu. Dar mai aveam si alte cutii in care erau amintiri de cand eram mica.
Am deschis cutia si am vazut poza clasei noastre din a V-a pana in a IX-a, am vazut biletele si poze cu prietenele mele, albume facute de noi pline cu poze decorate cu paiete si cateva jurnale de diferite culori. Atunci am scos din ghiozdan afisul si biletul de la Sasuke. Am scris pe spate putin despre acele amintiri si le-am pus alaturi de celelate dupa care m-am apucat de teme. A fost destul de usor chiar daca au fost destul de multe. Apoi dupa ce am terminat de scris caruta de teme m-am intins pe patul meu pufos, am deschis televizorul in timp ce ma jucam cu telefonul gandindu-ma cui ar trebui sa-i spun despre aceasta zi minunata. Pana la urma m-a sunat Ayame si am vorbit doua ore despre tot ce facusem amandoua pana atunci. Afasem ca Ayame trebuie sa mai stea in spital inca doua saptamani datorita unor complicatii care, dupa spusele ei, nu erau foarte importante. Prietena mea aflase de tot ce se intamplase cu Sasuke si imi cerea de doua ori mai multe amanunte decat puteam sa-i dau. Am vorbit despre planuri si duap niste felicitari din partea ei am incheia discutia. Si pe la zece jumatate somnul m-a cuprins si am adormit cu telefonul si telecomanda in mana.
A doua zi nu a fost una foarte speciala. Pana am ajuns la scoala m-am gandit intr-una la ce vboi face cu Sasuke si ma gandeam ce putea sa se mai intample cat vom sta impreuna. Cand am ajuns la liceu am facut cele sase ore plictisitoare, am indurat rautatea profesorilor si am discutat o infinitate de lucruri cu prietenele mele. Si m-am tinut sa nu le spun si celorlalte doua de intamplarea minunata de ieri. Dupa acele ore de tortura pentru creierul si gandirea mea m-am dus acasa sa mananc, sa ma schimb si apoi sa merg in fata scolii pentru intalnirea cu Sasuke.
Am ajuns in fata scolii la ora stabilita si el era acolo stand nepasator cu mainile in buzunar ca de obicei. L-am salutat foarte sfioasa, iar acesta fara sa ma salute mi-a luat cu grija ghiozdanul din spate si l-a pus pe umarul lui indemnadu-ma sa plecam. Drumul era unul foarte linistit. Nu vorbeam si nu ne intersectam privirile. Eu fiind destul de rusinoasa priviam doar pamantul in timp ce el privea doar drumul necunoscut mie. Dupa un drum care pentru mine a durat o vesnicie am ajuns la casa lui Sasuke. Statea intr-un cartier frumos cu o casa si mai frumoasa cu un etaj. Toata era rafinat aranjata si delicat decorata dar cea in care ne-am petrecut majoritatea timpului era cea mai intunecata, era camera lui Sasuke.
Dupa ce ne-am facut comozi langa biroul lui m-a rugat sa scot caietele. Am inceput sa discutam fiecare lectie din aceea zi si il ascultam cu aceiasi concentrare ca pe un profesor. Cuvintele lui clarificau totul si explicatiile lui se intipareau mai usor in memoria mea. Avea o voce linistita si calda care a reusit usor sa descurce firele incurcate din capul meu. Dupa ce mi-a explicat totul ne-am facut temele pentru miercuri, fiecare in tacere. Aproape ca nu am spus nimic in tot acel timp. El mi-a explicat, eu am ascultam si apoi amanadoi am scris. Dupa mi-a mai pus doua intrebari micute si m-a condus acasa. Acelasi drum, eu sfioasa, el tacut. Am incercat sa deschid un subiect de discutie, dar pur si simplu imi era teama sa exprim in cuvinte ideile care imi veneau. Trebuia sa spun ceva si eram sigura ca puteam dar am hotarat sa las discutiile pe mai tarziu, cand poate ne vom apropia mai mult. Drumul mi s-a parut ca a duart o eternitate, dar cand am ajuns in fata casei mele totul a parut a fii mai scurt decat o minisecunda Sasuke plecand zicandu-mi un “pa” fara viata si dandu-mi ghiozdanul. Dupa ce s-a indepartat am oftat intrand in casa. Era devreme si nu mai aveam teme. O carte nu puteam citi pentru ca eram cu gandul in alta parte, la telefon nu prea aveam dorinta de a discuta asa ca am pus melodia mea preferata si m-am cuibarit in pat cu genunchii la piept. Melodia mi-a colindat usor sufletul si pana la urma am inchis ochii. Imdiat am vazut imaginea lui Sasuke, acelasi Sasuke. Si chiar m-am intrebat: de ce ma ajuta? Cine am devenit intr-un timp asa de scurt ca sa ma ajute sau oare cu ce am iesit in evidenta? Aceste intrebari rasunau in mintea mea colindand fiecare posibilitate de raspuns, o posibilitate mai imposibila ca cealalta. Parca timpul petrecut cu el a durat o vesnicie care totusi a fost la fel de importanta ca o minisecunda din viata mea. A stat cu mine, dar de ce de atunci, de ce m-a ajutat, de ce...de ce nu am avut curaj sa descopar daca flacara dintre noi se va aprinde? Pentru ca sunt o lasa. M-am lasat intimidata de un moment pe care l-am asteptat toata viata asa ca de acum ma voi schimba. Asta mi-am spus inainte sa ma schimb in timp ce o lacrima de diamant se scurgea aproband decizia mea. Apoi am continuat sa ascult melodia in timp ce ma gandeam cum aveam sa ma schimb. Vroiam sa ii arat lui Sasuke ca nu sunt o fata oarecare si ca stiu cum sa fiu o prietena adevarata. In plus mai aveam si planul lui Ayame care putea sa functioneze. La urma urmei Naruto chiar ma poate ajuta si poate vom deveni prieteni. Chiar si Hinata poate sa prinda curaj pana la urma. S-ar putea sa fie bine. Dra daca aveam sa dau gres nu aveam sa mi-o iert. Il iubeam si il iubesc pe Sasuke. El trezeste ce e cel mai bun din mine si numai in preajma lui simt fiori care ma arunca intr-o liniste profunda in care inima imi mediteaza langa sentimentul suav trezit de vorbele lui care imi mangaie usor timpanul facandu-ma sa tremur.
Am ascultat muzica si am privit in gol pana cand cerul si-a aratat umbra misterioasa impodobita de stele cu stralucire de diamant in fruntea carora se afla luna. Somnul m-a cuprins incet facandu-ma sa imi intind trupul pe patul pufos si sa continui sirul de ganduri privind tavanul de culoarea laptelui. Muzica s-a oprit si linistea astenuta m-a patruns pana in cele mai adanci ganduri. Am fost purtata pe acest nor de liniste pana cand pleoapele s-au inchis inaugurand intrarea mea din acesta noapte in taramul dulce al viselor.

Si o melodie pt capitol: http://www.youtube.com/watch?v=xN0FFK8JSYE
Dupa o asteptare lunga, un capitol lung...:))

Cap 5: Planul si eroul meu

Urmatoarele zile au exprimat exact ce mi-am dorit: schimbarea. Si pot spune ca penultima saptamana de scoala inainte de vacanta de Craciun a fost una care mi-a marcat viata cu o brutalitate excesiva alinata de o mangaiere suava. In acelasi timp planul meu a prins culoare. Acesta era unul foarte organizat si cuprindea doua parti: prima are legatura cu ce voi face si a doua este foarte simpla: trebuie sa-mi infrang teama si sa fiu eu insumi. Dar inainte sa intru cu capul inainte am decis sa vad cine mai aproba aceste idei. Asa ca miercuri am avut doua reprize de povestit si planuit cu Hinata si TenTen. Dupa scoala le-am invitat o ora la mine sa vorbim in liniste. Le-am povestit cu lux de amanunte tot ce se intamplase si tot ce aveam de gand. Nu voi putea uita niciodata reactia lor.

Flashback

Ma opresc din povestit si astept reactia lor. TenTen nu spunea nimic si statea nemiscata in mijlocul drumului in timp ce Hinata rosise la auzirea idei ca ar trebui sa vorbeasca cu Naruto. Inainte ca Hinata sa reuseasca sa murmure ceva printre buzele ei subtiri, TenTen m-a luat puternic in brate si m-a felicitat pentru decizia luata si a spus ca va fi mereu aici sa ma ajute daca voi avea nevoie. Atunci, Hinata a reusit sa imi spuna:
-Sakura, eu ma bucur nespus de ce se intampla intre tine si Sasuke. Si as vrea sa aud si o continuare cat mai fericita a povestii, dar nu cred ca sunt in stare sa te ajut cu Naruto. Eu voi fi doar o statuie pe care Naruto nu o va observa. Atunci, TenTen se intoarse catre Hinata si spuse:
-Vreau ca asta sa fie ultima data cand gandesti asa. Tu si Sakura aveti o sansa si acesta il implica pe Naruto. Cel care niciodata nu a reprosat ceva unei fete sau doar celor care merita, dar tu nu meriti. Si tocmai de asta trebuie sa continui. Macar voi doua sa fiti fericite.
-Esti imposibila! ii spun eu privind-o sarcastic.
-Ce e? N-am dreptate? Imi spuse acesta privindu-ma uimita.
-Ba da, dar doar pe jumatate. Tu ii spui Hinatei sa fie optimista si tu esti cea mai negativista pe moment. Chiar daca Naruto si Neji se deosebesc, au cateva asemanari. Si lafel ca Naruto, Neji nu are ce sa-ti reproseze. Daca vrei putem sa vorbim si cu el.

End of flasback

Nu o sa pot uita niciodata cat a putut sa ajute discutia de la mine si convorbirea interminabila din aceea seara de la telefon. Cred ca fiecare dintre noi a putut vedea in acel moment luminita de la capatul tunelului. Nu sunt sigura ce au simtit ele dar eu sincer m-am simtit mult mai curoajoasa. Mai imi aduc aminte ca ceva m-a demoralizat in aceea zi: faptul ca am mers din nou la Sasuke fara sa incepem sa purtam macar o discutie despre altceva decat prioritatea numarul unu: el sa ma ajute la invatat. Chair daca sufletul m-a ghidat sa nu incep inca sa vorbesc cu el, creierul meu a fost scutit de alte ore lungi de concentrare. Imi placea sa-l ascult, vocea lui era asa de linistitoare. Oricat de trista sau pierduta ma simteam vocea lui parea ca poate repara totul si ca poate sa faca din demon inger. Cel putin inima mea este deacord cu Ten Ten care m-a indemnat sa nu grabesc si continui foarte usor, fara graba si sa astept venirea lui Ayame.
Pentru Hinata cea mai reusita a fost ziua de joi. Mi-aduc aminte ca ma rugam de bruneta sa vina cu mine sa vorbim cu Naruto. Atunci, am simtit cum a prins forta si incredere in fortele proprii si a aprobat din cap in semn ca vine. Am luat-o rapid de mana si am fugit cu ea la Naruto, care statea la geam privind ninsoarea de afara care de cateva zile nu ne mai lasa in pace formand troiene imense de zapada. Pentru ca stiam ca Hinata nu va vorbi ea prima am inceput eu:
-Buna, Naruto! Cum merge?
-Buna! Ma plictissesc de moarte. Voi? spune Naruto tiunandu-si capul sprijinit intr-una din maini.
-Si noi p-aici, spun eu inca asteptand cuvintele Hinatei. Ne intrebam daca vrei sa facem o petrecere de Craciun, in oras cu cativa colegi? Noi mai invitam niste fete, tu poate mai inviti cativa baieti, ce zici?
-Cea mai buna idee! Cand? Spune Naruto aproape sarind de fericire.
-Pai ce zici de saptamana viitoare sambata?
-Pff, nu prea merge. Sambata, eu, Sasuke si Neji avem meci de handball .
-Atunci duminica, scornesc eu repede.
-Asa e perfect. Apropo nu vreti sa veniti si voi la meci?
-Am fii incantate, spune Hinata spre mirarea mea.
-La doisprezece jumate in fata scolii zece. Va astept eu la poarta si intram impreuna.
-Vom fii acolo, spune din nou bruneta.
Vazand ca Hinata a prins curaj, ma retrag spunand ca am niste treaba. Dupa acest episod care cred ca Hinata il va pretui vesnic, a urmat un val serios de plictiseala pana vineri dupa-amiaza. Pana atunci nu am mai facut aproape nimic. Totul la scoala era clar din cauza lui Sasuke, inca asteptam momentul potrivit sa vorbesc cu el asa ca numai serile la telefon cu Ayame si vorbitul cu prietenele mele la scoala ramasesera singurele mele pastilute de fericire.
Dar a trebuit sa vina si aceea zi de vineri, mai exact dupa-amiaza. Pana atunci l-am cunoscut pe tatal lui Sasuke, Akinari. Un barbat de vreo patruzeci de ani, cu parul brunet si ochii negri exact ca ai lui Sasuke, inalt, care purta mai mereu costum si un domn foarte amabil. De asemenea am avut ocazia sa o cunosc si pe bunica lui Sasuke, Hana. O femeie de vreo saizeci de ani cu fata pala ca o crema pe care timpul si-a spus cuvantul, parul alb era tuns destul de scurt, iar ochii albastrii ca infinitatea nesfarsita a cerului acompaniaza acel zambet minunat care impleteste pacea in jurul oricarui suflet.
Cand am ajuns acasa la Sasuke, pentru ca tatal acestuia era plecat, bunica lui ne-a rugat sa mergem sa cumparam cateva lucruri de la magazin, deoarece afara ningea si era destul de periculos pentru o persoana in varsta. Bineinteles ca am acceptat si am pornit spre magazin. Zapada ne scartaia sub cizme iar fulgii se agatau ca accesorii de hainele noastre. Mergeam in tacere, ca de obicei, afara auzinduse doar mersul masinilor pe strada plina de nameti. Dupa un drum care nu a durat mai mult de cincisprezece minute, am ajuns la un magazinul mare si aglomerat. Inauntru erau vreo cinci cozi pentru diferitele raioane si chiar daca vanzatoarele se grabeau pe cat posibil, aici aveam sa stam o groaza.
Ne-am asezat la o coada si dupa mai putin de zece minute telefonul meu a inceput sa sune. In magazin era prea mult zgomot ca sa pot vorbi, asa ca am iesit pe o usa din metal care parea sa fie intrarea prin spate, fara sa stiu daca Sasuke a vazut unde m-am dus. Am raspuns si am vazut ca era mama care mi-a zis ca ea si cu tata au plecat acum vreo zece minute in alt oras pentru niste afaceri si ca se intorc duminica pe la pranz. Nu am fost deloc deranjata de situatie decat in momentul in care am incheiat convorbirea. In fata mea la cativa metri distanta statea un grup de sapte baieti. Toti stateau sprijiniti de un bloc decorat in intregime cu graffiti, erau imbracati ca niste mafioti si ma priveau in asa fel incat pulsatiile inimii mele au accelerat foarte puternic. M-am uitat in spate si am vazut ca eram foarte departe de usa magazinului deoarece, atunci cand vorbesc la telefon si am loc sa ma plimb, merg inainte si ma uit la picioare fara sa-mi dau seama cat de departe pot ajunge. M-am intors si am pornit relativ repede catre magazin, dar atunci am auzit pasii unor oameni scartaind in spatele meu. Bataile inimii mele au accelerat, la fel si ritmul pasilor, dar a fost inutil deoarece acei mafioti au inceput sa alerge si m-au inconjurat formand un cerc in jurul meu. Am incercat sa ii dau laoparte ca sa pot fugi, dar unul dintre ei, care parea fi seful celorlalti, m-a apucat de brat si m-a trantit pe un morman de zapada. Am inceput sa ma zbat dar mainile mele erau tinute de ale lui, asa ca am inceput sa dau foarte tare din picioare. Mare greseala! Individul s-a pus peste mine si a scos un briceag. Atunci vocile tovarasilor lui, care radeau, au inceput sa sune din ce in ce mai incet, iar eu am crezut ca aici avea sa se termine frumusetea vietii. Mi-a descheiat geaca, hanoracul si apoi a tras puternic de camasa pe care o purtam, descheind-o si a inceput sa-mi sarute brutal sanii provocandu-mi scarba. Vroiam sa scap si ma zbateam din ce in ce mai tare, dar ceilalti mafioti imi tineau mainile si picioarele cufundate in zapada care forma acel troian. Am inceput sa plang cu lacrimi mari si amare si apoi sa tip. Respectivul care steatea peste mine, deranjat de strigatul meu, s-a retras de pe mine, mi-a scos blugul din cizma si mi-a facut o taietura adanca pe piciorul drept. Mi-am muscat buza si am inchis ochii in timp ce lacrimile continuau sa curga. Cand m-a vazut cu gura inchisa, violatorul a continuat sa-mi sarute gatul si sanii, la fel de violent provocandu-mi greata. In momentul ala, nu vroiam sa ma dau batuta asa ca am mai tipat inca o data doar ca mult mai tare. Respectivul nu si-a scos chipul dintre sanii mei, doar a ridicat briceagul deasupra fetei mele si m-a zgariat la intamplare. Am avut noroc ca a nimerit obrazul si nu ochiul, pentru ca, altfel as fii lesinat de durere. Lacrimile nu s-au oprit niciun minut sa curga pe chipul meu deja ud fleasca. Facusem tot ce mi-a stat in putere, iar atunci nu-mi ramasese decat sa incerc sa inchid ochii si probabil sa adorm pentru totdeauna. Dar acel mafiot m-a zgariat din nou pe mana mea acum goala. Eram inghetata si sarutata violent de un obsedat cu un briceag. Am inchis ochii sperand la un miracol. Ruga mea a fost ascultata si am reusit sa aud, in aceea stare de inconstienta partiala, vocea lui Sasuke.
L-am auzit cum le-a atras atentia indivizilor care s-au indepartat de mine, stiind ca nu mai am putere sa ma ridic. Toti au inaintat putin catre Sasuke. Nu stiu daca avea vreun plan, dar am incercat sa ma ridic desi era aproape imposibil. Sangeram si mi-era frig. Am tras toate hainele pe mine si am inceput sa ma misc usor in timp ce Sasuke si acea banda de mafioti isi aruncau priviri fulgeratoare. Acei indivizi au scos briceagurile si au inceput sa inainteze catre Sasuke in ritmuri de viteza diferite si rasfirati. Sasuke a inceput sa alerge catre ei, ocolindu-i pe fiecare in parte. Si chiar daca a reusit sa-i ocoleasca aproape perfect, seful a reusit sa-l zgarie destul de mult si adanc pe mana dreapta. Dar brunetul si-a continuat alergarea lafel de repede doar incruntandu-se din cauza ranii. A reusit sa ma ia in brate si sa fuga cu mine. A inceput sa alerge cu mine in bratele lui pe niste stradute intortocheate dintre blocuri si chiar daca la inceput acei violatori ne-au urmarit, dupa vreo zece minute in care Sasuke a alergat alert si intortocheat, a reusit sa scape de acei indivizi. Ne-am oprit in fata unui bloc si ne-am asezat pe o banca. Si chiar daca Sasuke gafaia de la alergarea tocmai facuta, a inceput sa ma ajute sa ma imbrac deoarece hainele stateau pe mine doar de forma, in acel moment. Eu am inceput sa-mi inchei nasturii ramasi de la camasa in timp ce el imi punea hanoracul. Am inchis puternic ochii atunci cand a ajuns la rana de pe mana, dar nu am spus nimic deoarece vroiam sa ajung cat mai repede intr-un loc sigur. Spre mirarea mea, Sasuke m-a vazut si a continuat sa-mi puna hanoracul mult mai atent. Dupa am tras si geaca pe mine si Sasuke m-a intrebat:
-Poti sa mergi?
-Cred, spun eu incercand sa fac cativa pasi dar ma dezechilibrez si ma pregatesc pentru o lovitura de pamant. Dar, inainte sa patesc ceva Sasuke ma prinde, ma ia in brate si pleaca spre casa.
Ranile ma dureau ingrozitor, eram absolut dezgustata de atingerile de acum ceva timp si nu cred ca eram constienta complet de ce se intampla. Dar atunci eram in bratele lui Sasuke. Ii puteam auzi bataile inimiii si puteam sa-i simt caldura corpului, parfumul lui deja imi invadase narile asa ca si datorita oboselii am adormit.

Incep sa clipesc incet si in fata ochilor imi apare albul imaculat. Mai clipesc putin si realizez ca privesc tavanul unei camere. Ma uit buimaca in jur si aflu ca sunt in camera lui Sasuke, in patul lui. Aveam camasa cu manecile suflecate, iar rana mea de pe mana era bandajata. Ma dau jos din pat si vad rana de la picior bandajata si in acelasi timp simt ceva pe obraz, un alt bandaj care acoperea rana de pe fata. Atunci pe usa intra Hana cu niste haine in brate si imi spune:
-Ma bucur ca te-ai trezit, Sakura. Sasuke a plecat din nou la magazin dar ti-a lasat hainele astea ca sa te schimbi dupa ce faci un dus. Dupa sa-mi dai camasa sa iti cos niste nasturi noi.
-Multumesc dar nu trebuie, ati facut deja destule pentru mine.
-Draga, ai acceptat sa ma ajuti si uite ce s-a intamplat, macar atat pot face.
Hana a plecat din camera, iar eu am luat hainele de pe noptiera si m-am indreptat spre baie. M-am dezbracat si am pasit pe marmura rece pana in cabina de dus. Am pornit apa calda care s-a lovit puternic, provocandu-mi fiori in tot corpul. M-am spalat cu gelul de dus a lui Sasuke si am mai stat cateva minute sub jetul de apa incercand sa spal acele amintiri cu acei mafioti nenorociti din mintea mea netulburata pana atunci. Dar toate lucrurile bune au si un sfarsit, asa ca am iesit si m-am imbracat cu ce imi lasase Sasuke, un tricou si o pereche de pantaloni trei sferturi. Am iesit din baie si am cautat in buzunarul de la blugi un pinc ca sa imi prind parul ud. In timp ce il prindeam, Hana a venit si mi-a luat camasa. Dupa m-am asezat in patul pufos al lui Sasuke privind in gol. Nu stiu cat timp a trecut sau ce am facut in tot acel timp, stiu doar ca Sasuke a venit si fara sa ma salute s-a asezat pe fotoliul de langa pat si a spus:
-Deci, ce s-a intamplat? Si eu am inceput sa-i spun totul cu fiecare amanunt vazand cum dintii lui au o tenta de incletare, iar sprancenele o tendinta de incruntare, dar mi-am continuat povestea fara sa stiu ce va urma.
-Si eu de ce nu am vazut ca te-ai zbatut? a spus el serios.
-Poate pentru ca ai venit mai tarziu. Eu nu am stiut ca ai venit decat atunci cand ti-am auzit vocea.
-Deci iti placea atat de tare ce facea ala incat nu mai iti pasa de altceva?
-Nu, nu mai puteam simti nimic din cauza durerii. Cum sa-mi placa ce facea ala? spun foarte uimita de parerea lui, aproape plangand.
-Atunci de ce nu te-am vazut zbatandu-te?
-De unde sa stiu eu eram aproape inconstienta?
-Din cauza placerii provocate probabil, continua el la fel de serios.
-Stii, daca nu ai fost acolo sa vezi mai bine, taci odata din gura. M-am zbatut pana am avut trei taieturi si hainele sfasiate de pe mine, cat vroiai sa mai continui? Nici nu mai puteam sa respir. Si sa stii ca nu ma intereeseaza ce crezi tu, mersi ca m-ai salvat si la revedere, spun eu plangand in hohote si strangandu-mi hainele de prin camera, in timp ce Sasuke statea cu capul in jos si nu mai zicea nimic.
Eram foarte suparata ca el gandeste asa, dar nu aveam sa ma contrazic cu el o vesnicie pe un subiect care rasuceste cutitul in rana doar pentru mine. Mi-am luat cizmele, geaca, hanoracul si restul lucrurilor in brate si cand am vrut sa ies pe usa am simtit prima data ceva divin, imbratisarea lui Sasuke. De la spate si-a incrucisat mainile putin mai jos de umerii mei tragandu-ma langa trupul sau. Ma tinea strans la piept, iar capul sau statea putin sprijinit pe umarul meu. Am stat asa cateva minute simtind numai fiori calzi in tot trupul si respiratia lui calda dupa care i-am auzit vocea:
-Imi pare rau...ca nu te-am crezut.
M-am intors cu fata spre el si am inceput sa plang cu lacrimi amare. Brunetul m-a luat in brate si m-a strans la piept. Plangeam in bratele lui descarcandu-ma de aceea zi oribila. Sasuke imi mangaia spatele si isi trecea mana prin parul meu soptindu-mi cuvinte linistitoare. Dupa ceva timp am resuit sa ma linistesc. Ochii mei, probabil rosii, s-au uitat in cei abisali ai brunetului si am murmurat:
-Te iert.
-Ar trebui sa te pui in pat sa te odihnesti putin, imi spuse brunetul cu vocea lui calda si linistitoare.
-Nu cred ca trebuie, dar deja brunetul m-a luat in brate, m-a pus in pat si m-a acoperit cu o plapuma calduroasa dupa care a iesit din camera. Eu am privit pret de cateva clipe usa, dupa care gandurile au inceput sa zboare in toate directiile provocandu-mi o stare de somnolenta. Ceea ce ma bucura in acel moment era ca Sasuke a reusit sa-mi alunge acele imagini dintre ganduri. Acum eu mai simteam doar caldura si parfumul brunetului, ceea ce m-a facut sa alunec intr-un somn adanc si odihnitor.


Sper ca acest capitol va aduna mai multe comentarii decat precedentul...
Buna! In sfarsit capitolul nou. Pacat ca nu e odata pe saptamana da na...
  • Descrierea
    Imi place, e destul de ok din punctul meu de vedere e foarte buna. Imi place ca ai descris nu numai hainele ci si sentimentele Sakurei. Asta chiar e foarte bine.
  • Naratiunea
    Pot sa zic ca imi place, nu e deloc grabita si e in abundenta. Actiunea din ea nu fuge de tatari sau rusi, ceea ce e foarte bine. Ai reusit sa relatezi in naratiune fiecare parte din scena.
  • Dialogul
    Ei bine, e putin sec alocuri. Nu prea stiu de ce insa in mare parte mi-a palcut. Sti ca stiu ca poti mai bine asa ca te straduiesti si iti iese.
  • Idea
    E originala, eu una nu am mai intalnit-o insa poate sunt altii care au mai citit asa ficuri si li se pare folosita insa din punctul meu de vedere e originala. Cred ca baietii aia o sa aiba niste cosmaruri noptile astea pana pui continuarea...

Sa sti ca nu mi-a placut aluzia facuta in legatura cu capitolul anterior. Am lasat comentariu insa a fost sters. Prebabil era spam:-? Da nu mai stiu. Pune repede nextu ca ma plictisesc si ma supar ca am impresia ca renunti la fic si asta chiar nu imi place sa stiu. Asa ca posteaza cat de des poti...
Am terminat si capitolul sase si m-am gandit eu asa sa il postez...Sper sa va placa si sa aveti in vedere ca sfarsitul l-am facut fiind racita:(
Si sa nu uit acest capitol il dedic lui Letty:X...stie ea de ce...:))

Cap 6:Am plans cat pentru o viata

Dormeam linistita pe patul pufos al lui Sasuke imbalsamat cu parfumul lui deosebit ce mi-a gadilat simturile toata noaptea. La un moment dat ochii mei s-au deschis si au inceput sa vada camera lui Sasuke inecata in ceata. Am mai clipit delicat de cateva ori pana cand imaginea a devenit curata ca lacrima. Simt cum langa corpul meu era un alt trup care respira adanc si ritmat. Ridic capul si observ ca am fost cuibarita langa Sasuke. Brunetul ma cuprindea langa el cu mana dreapta si parul lui negru era in contrast cu perna alba ca spuma laptelui. Ma ridic cat de atent puteam ca sa nu-l trezesc si ma duc spre baie. Parul meu inca era prins intr-un fel de coc. Il desfac si raman uimita de cat de frumos era aranjat. Imi fac jumatate din rutina de dimineata si ma imbrac in blugii care erau uscati si camasa care avea nasturi noi. Ma indrept pe scara catre bucatarie unde o vad pe Hana cum gatea diverse mancaruri si deserturi cu miros imbietor. Ii dau un vesel “buna dimineata” si o intreb daca pot ajuta. Aceasta a zis ca daca stiu cum sa o ajut, sunt bine venita. Pentru ca aveam o oarecare pricepere, m-am apucat de treaba.
In cuptor tocmai pusesem doi cozonaci, care acum imprastiau in bucatarie o atmosfera dulce de Craciun. Pe aragaz se facea o ombleta facuta de mine, iar Hana se pregatea sa puna pe foc o alta oala cu mancare. Chiar daca erau foarte multe lucruri care nu isi aveau locul pe mesele pe care gateam , era destul de ordine. Hana in ciuda varstei destul de inaintate, mie mi se parea o femeie extraordinara. Si in timp ce-i multumeam pentru camasa si din vorba-n vorba, Sasuke soseste fix cand aranjam masa. Hana ii spuse:
-Buna dimineata! Sasuke, stii cat de indemanatica e fata asta la bucatarie si pe deasupra mai e si simpatica, nu crezi?
Eu asteptam destul de crispata raspunsul, dar Sasuke nu a facut decat sa stea cateva minute cu privirea atintita spre Hana fara sa exprime nimic, dupa care s-a dus sa deschida geamul.
De ce ma mai miram? Asa era Sasuke de cand il cunosteam. Mereu nu dadea raspuns daca nu avea rost sa isi spuna parerea. Deobicei cand nu zice nimic eu cred ca nu se mai deranjeaza sa spuna “nu ma intereseaza”. Oricum, ne-am asezat la masa si dupa ce am ajutat-o pe Hana cu vasele, mi-am luat la revedere, i-am multumit Hanei inca odata si am pornit spre casa. Mult mai atenta prin ce cartiere ma duc si mult mai atenta pe langa cine trec, mergeam sfios spre casa. Afara inca erau troiene mari si imaculate. Chiar daca nu ninsese prea mult era un strat destul de mare de zapada peste tot. Oriunde priveam in jur, vedeam copii cu obrajii ca focul, alergand si tavalindu-se prin plapuma alba. Eu nu faceam decat sa merg si sa privesc drumul si respiratia care in contact cu aerul rece forma un abur care se impleticea gratios cu aerul formand o imbratisare in care aburul era cufundat disparand incetul cu incetul. Intr-un sfarsit ajung in casa goala, bineinteles. Ma dezbrac de acele haine si le arunc direct in cosul de rufe schimbandu-ma in niste colanti trei sferturi gri si un tricou roz cu modele negre. Imi cufund picioarele in niste papuci pufosi albi si imi tarasc pasii pana in bucatarie. Imi fac foarte multa ciocolata calda si ma asez pe fotoliu langa geam. Am pus niste muzica si priveam peisajul inghetat. Zapada formase un basm rece pe langa crengile de gheata ale copacilor care nu mai gazduiau imnurile pasarilor viu colorate. Chiar daca era un peisaj intepenit exprima curatenie si pace. Era exact de ce aveam nevoie, dupa ce era sa vad cum frumusetea adolescentei se poate termina intr-o secunda care ti se pare ca dureaza o vesnicie. Stateam si priveam, iar din cand in cand sorbeam din lichidul dulceag cu aroma imbietoare. Stiu doar ca am mai mancat cate ceva si apoi am sunat-o pe Ayame. Aceasta nu mi-a raspuns, dar nu mi s-a parut catusi de putin ciudat. Dupa ce m-am plimbat printre canale si am ascultat muzica, toata seara am avut maraton de filme: groaza si comedie. Mi-am facut un castron imens de floricele si am luat si ciocolata calda. Dupa vreo patru filme cred ca am adormit.
Incerc sa alerg, incerc sa alerg cu toata forta. Eram speriata si nu stiam de ce. Dar cand arunc o privire in spate vad un grup imens de mafioti pe urmele mele. Vreo douazeci de baieti cu briceaguri in mana. Cand ii vad incerc sa alerg si mai repede, dar picioarele devin grele ca niste bolovani. Incerc cu disperare sa le tarasc dupa mine dar degeaba. Cand ma uit din nou in fata il zaresc pe Sasuke. Un zambet imi apare in coltul gurii si il rog sa ma ajute. Acesta deschide bratele si ma asteapta sa vin. Dar picioarele mele erau tot la fel de grele si nu le puteam ridica. Tot incerc si incerc, iar atunci cand ajung la el ma tranteste in zapada si scoalte un briceag apropindu-se cu briceagul de fata mea, iar cu capul de pieptul meu. Respiram alert si nu puteam scapa din cauza mainilor si picioarelor care cantareau sute de tone. Se apropia din ce in ce mai mult pana cand…
-Ahh! strig disperata ridicandu-ma in sezut pe canapeaua din sufragerie.
Sub cap se odihnea perna mea pufoasa si eram invelita cu plapuma mea calduroasa. Televizorul mergea degeaba, floricelele erau peste tot pe podea, terminasem toata ciocolata calda, cana era pusa la intamplare pe jos, iar eu tocmai avusesem cel mai oribil cosmar. Respiram la fel de alert ca si in vis si priveam buimaca in jur. Ma uit la ceas si sar ca arsa, parintii mei trebuiau sa vina in mai putin de o ora. Ma ridic din pat si ma apuc sa strang covorul de floricele de pe jos. Iau vasul gol, si cana si le pun in chiuveta de la bucatarie. Imi iau perna, patura si le pun inapoi pe pat. Ma imbrac si imi fac rapid rutina de dimineata. Parintii mei sosesc parca anuntand ca ziua va fii plictisitoare. Nu prea am facut nimic pentru ca toata lumea avea cate ceva de facut. Numai eu mi-am pierdut timpul avand grija de existent mea.

O noua saptamana incepe. Nu credeam ca va fii cine stie ce dar trebuia totusi sa ma duc la scoala. Ce pot spune, a trecut ziua de luni, ziua de marti, pana vineri. Ayame nu ma mai sunase si deja imi faceam griji. Probabil o suparasem dar am hotarat sa astept sa vina ca sa putem lamuri lucrurile fata in fata. Saptamana trecuse…lin. Rasesem in hohote cu Hinata si TenTen, Sasuke si cu mine parca eram mai apropiati. Nu stiu ce imi daduse aceasta senzatie dar stiam sigur ca simt un magnet intre noi care ne apropie incet dar sigur, deveneam prieteni. La scoala nu am mai avut probleme si notele bune au curs fara oprire. Totul era prea frumos ca sa fie adevarat.
Sosise ziua de vineri, maine aveam sa ma duc la meciul baietilor, iar duminica dadeam petrecerea de Craciun. Ce putea sa fie mai frumos? Pentru ca incepuse vacanta, intr-un sfarsit, eu si Sasuke am decis sa nu mai ne intalnim pentru ca nu aveam de ce. Asa ca am profitat si am iesit la o plimbare prin basmul iernii. M-am imbracat si mi-am luat telefonul in cazul in care cineva vroia sa ne facem planuri pentru vacanta. Am pasit in atmosfera rece si am inceput sa-mi tarasc pasii lin peste zapada imaculata. Crengile copacilor dansau alaturi de o adiere inghetata, strazile erau pline de masini care mergeau mai incet ca de obicei, soarele era acoperit de norii de pe infinitul de argint, iar oamenii dadeau peisajului o tenta de miscare. Deodata aud cum telefonul suna isteric in buzunar. Il scot si raspund repede, era mama lui Ayame:
-Da, raspund eu vesel crezand ca Ayame va veni azi.
-Buna, Sakura, am o veste nu tocmai buna, spune mama ei cu voce in care se simtea puternic tristetea.
-Da, ce este? Spun eu destul de speriata.
-Pai, este vorba de Ayame, continua mama ei tot la fel de trista. De ultima oara cand ai sunat-o au aparut complicatii foarte grave. Si singura cale de a scapa de acestea era operatia. Dar in urma acesteia se puteau intampla doua lucruri: primul era ca Ayame sa isi revina si sa scape de tot, iar a doua, a doua era…sa moara. Si, continua mama ei aproape plangand, ea a fot operata si corpul ei nu…nu a fost destul de puternic sa supravietuiasca si…si…spunea mama ei plangand deja in hohote.
-Va rog linistiti-va! o rog eu desi aproape izbugnisem in plans.
Mi-a inchis nemaisuportand sa vorbeasca despre asta. Imediat ce am auzit tonul telefonului, o lacrima mi-a curs pe obrazul inghetat lasand o urma subtire. O singura lacrima a fost deajuns ca sa incep sa plang. Simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare, era prima oara cand murea cineva cunoscut si eu aflam imediat. Sufletul era sfasiat in mii de bucati si imi venea sa plang la nesfarsit. Am inceput sa fug, sa fug cate de repede pot spre parc. Acolo stiam ca va fii liniste si ca nu voi fii deranjata, voi putea plange. Imi doream sa fiu mica si sa parintii sa-mi spuna ca Ayame este bine dar mai intarzie pentru ca are treaba sau orice altceva. Un suflet bland ca al ei parasise lumea pamanteana si urca spre cer, din pacate prea devreme. Picioarele alergau pe zapada din ce in ce mai repede, lacrimile imi udasera deja intregul chip, iar inima era zdrobita si confuza. Intr-un sfarsit picioarele mele pasesc in interiorul parcului. Imediat ce vad ca am intreat ma indrept rapid catre apa de la sfarsitul parcului. Acolo simteam ca trebuie sa ma descarc. Alergam fara macar sa vad daca dau peste cineva, dar cine ar fii in parc in mijlocul iernii? Doar eu si tristetea intiparita in suflet. In timp ce alergam vad pe cineva in fata. Parea a fii un baiat brunet cu o geaca neagra, dar nu ma interesa asa ca am trecut in fuga pe langa el, plangand in hohote. Dar nu apuc sa ma indepartez cinci metri de el si simt cum ma apuca de incheietura si ma intoarce spre el. Cand ii vad chipul raman uimita, nu imi venea sa cred ca era chiar el, era chiar Sasuke. Il privesc buimaca in timp ce el ma privea uimit. Eram foarte trista, iar el statea in fata mea parca intrebandu-ma din privire ce am patit. La un moment dat imi ia fata in palmele sale si ma intreaba ce s-a intamplat. Eu nu reusesc sa-I raspund, ci doar sa izbugnesc din nou in plans si sa-i sar in brate. Acesta ma strange la pieptul sau in timp ce eu plangeam cu lacrimi amare peste geaca brunetului. Eu eram trista, iar el era acolo sa ma tina in brate. Imi managaia spatele si isi trecea mana prin parul meu murmurand ceva, dar eu plangeam prea tare ca sa-l pot auzi. Am stat acolo ceva timp, in care el nu s-a oprit sa ma stanga in brate. Cand m-am mai linistit s-a uitat adanc in ochii mei si m-a intrebat ce s-a intamplat. Am inceput sa-i povestesc totul, dar cand am ajuns la propozitia „Dar Ayame a murit” pur si simplu ultimul cuvant nu l-am putut rosti. Dar nu a fost nevoie pentru ca Sasuke mi-a pus degetul pe buze si mi-a sters lacrimile inainte ca acestea sa ajunga la sfarsitul obrazului. Dupa ne-am asezat pe o banca, iar eu eram in bratele brunetului. Era tacut dar acum nu aveam nevoie de cuvinte ci doar de imbratisarea lui. A inteles asta si ma tinea in bratele lui in timp ce eu priveam in gol. Imi venea sa plang, dar prezenta lui imi oprea lacrimile si imi linistea sufletul. Am mai stat asa vreo ora in care el m-a tinut in imbratisare linistindu-ma pe deplin, apoi mi-am dat seama ca trebuie sa merg acasa. S-a oferit sa am conduca, iar eu am acceptat. Am fost tacuti tot drumul, desi in acel moment chiar nu aveam ce sa ne zicem. Inainte sa intru in casa, am mai sarit o data in bratele lui protectoare, iar el mi-a raspuns imbratisarii si inainte sa plece mi-a sarutat delicat fruntea. Avea niste buze moi care erau mult mai linistitoare decat orice altceva in lumea asta, iar cand acestea mi-au atins pielea am simtit un fior cald in tot corpul. Si daca cineva m-ar intreba care este cel mai magic lucru din lume, eu stiu care e: sarutul lui Sasuke.
Dupa a plecat, iar eu am intrat in casa si m-am indrepatat spre camera mea, cu imaginea lui in gand. Acolo m-am schimbat in pijamale si m-am trantit in pat ascultand muzica pana cand avionul spre tara viselor m-a luat la bord.

Sper ca e bun;;) Astept comentarii(muulte daca se poate)
Imi pare rau ca am intarziat asa mult, dar chiar nu am avut timp mai deloc si in plus vroiam sa postez si doua capitole...Oricum sper sa va placa...

Cap 7: O vacanta grozava

Soarele a inceput sa rasara sfios luminand imprejurimile. Inaintand pe bolta cereasca, incetul cu incetul ajunge si la fereastra mea revarsandu-si razele pe chipul meu obosit. Lumina blanda de rasarit a fost indeajuns sa ma deranjeze si sa ma intorc cu spatele spre fereastra. Desi aveam de gand sa ma mai odihnesc o vreme, m-am uitat alene la ceas. Era sa cad din pat cand am observat ca m-am trezit la timp ca sa pot ajunge la meci. M-am ridicat in sezut pe patul pufos si in gand mi-a aparut chipul zambind al prietenei mele. O lacrima mi s-a scurs pe obraz aducandu-mi aminte ca aceasta s-a stins. Nu voi uita niciodata momentul in care a venit in cartier si am devenit prietene, imi va fii foarte dor de ea. Apoi, in gand imi aparu chipul lui Sasuke. Acel chip plin de liniste si seriozitate, acel chip m-a facut sa-mi sterg lacrimile si sa continui ziua cu capul inainte. M-am indreptat spre baie si mi-am facut siesta de dimineata dupa care mi-am tarat picioarele spre dulap ca sa-mi aleg o tinuta. Am luat obluza mov cu modele gri si negre, un hanorac gri cu modele roz si negre, o pereche de jeansi negri la la care am asortat o bentita neagra, niste cercei de argint si un lantisor cu pandantiv stea de argint. Alegerea mea a fost mai neagra ca de obicei, totusi murise o prietena buna. Dupa ce mananc cate ceva, ma incalt, imi iau geaca si ies pe usa spre scoala zece. Afara era frig si la fel de multa zapada, care imprastia o atmosera racoritoare de Craciun. Dar eu aveam gandurile oriunde in afara realitatii. Eram purtata de valuri de tristete, melancolie, fericire si iubire. Cu fiecare pas facut pe plapuma imaculata gandurile imi zburau din ce in ce mai departe. Ajung cu picioarele pe pamant cand vad poarta scolii zece. Ma opresc sfioasa si imi astept prietenele si colegul. Ma gandeam daca sa le spun de Ayame, desi nu era o idee asa buna, mai bine le spuneam dupa meci si petrecerea de Craciun. Cand am luat hotararea si-au facut aparitia si cei trei si am pornit spre sala. Cand am intrat am observat o sala mare cu un teren pe masura. La capete erau portile, iar in lateral se aflau doua randuri de banci. Pana la inceperea meciului mai era ceva timp asa ca ne-am asezat oriunde am vrut, deoarece nu era mai nimeni. Dupa ce ne-am facut comode si am mai vorbit cateva minute, meciul era pe punctul de a incepe.
Cele doua echipe erau gata sa inceapa. Sasuke era centru, Naruto era inter dreapta, Neji era inter stanga, iar pe celelate pozitii mai erau niste baieti de a Xa pe care ii cunosteam doar din vedere. In cealata echipa nu vedeam o posibila amenintare, credeam ca baietii vor castiga usor. Meciul incepe, echipa lui Sasuke pleaca in atac si cu ocazia asta brunetul da un gol de toata frumusetea la care nu am putut sa ma abtin sa nu ii fac galerie alaturi de ceilalti spectatori. La fel ca si TenTen si Hinata eram foarte incantata, zambeam si urmaream jocul cu atentie. De cand meciul incepuse, scorul era in favoarea echipei brunetului cu majoriatatea golurilor marcate de Sasuke, Naruto si Neji. Pentru ca brunetul statea in fata, el coordona mai toate miscarile, ma uitam atat de atent incat puteam simti fiecare gest si gand al brunetului. Erau foarte priceputi, iar prima repriza a aratat asta, pentru ca s-a terminat douazeci si sase la nouasprezece pentru liceul nostru. Toti s-au asezat pe banci diferite odihninduse. Naruto ne cauta cu privirea pana cand ne-a vazut si ne-a zambind facandu-ne cu mana. In rest, Neji si Sasuke erau prea concentrati si nu au aruncat privirea dupa cine saluta Naruto. Am privit ciudat dar am inteles situatia fara sa comentez.
Arbitrul fluiera, iar cea dea doua repriza incepe. Totul era din nou in favoarea baietilor nostri. Golurile si jocul curgeau intr-un ritm alert. La un moment dat scorul devine egal, iar Sasuke se pregatea sa dea un gol. In acel moment vad cum un jucator il trage de umar si mana, iar brunetul cade serios pe pamant, izbindu-se puternic de acesta. Toata sala amuteste, iar eu privesc uimita scena care mi se derula in fata ochilor. Astept nerabdatoare ca brunetul sa se ridice dar nimic. Arbitrul deja il scotea pe acel individ de pe teren, dar Sasuke tot nu se ridica. Atunci sar de pe banca si urlu cu putere:
-Sasuke, ridica-te! Nu-l poti lasa pe asta sa distruga totul. Te rog ridica-te, stiu ca poti sa continui!
Atunci, usor dar sigur, brunetul se ridica. Printre suvitele negre asemanatoare cu penele gratiosului graur se zaresc ochii lui Sasuke in care se oglindea dorinta de a castiga. Un zambet imi acapareaza fata in timp ce jocul continua. Echipa liceului nostru primeste lovitura libera. Sasuke arunca la poarta si marcheaza. Atunci, eu impreuna cu ceilalti din sala aclamam bucurosi. Dupa alte cateva zeci de minute de joc, baietii castiga cu cincizeci si doi la patruzeci si sapte. Dupa ce primesc bucurosi vestea ca au castigat si ca vor reprezenta judetul se indreapta cu totii spre vestiar. TenTen si Hianta aveau niste treaba asa ca au plecat grabite, iar eu am ramas uitandu-ma cum sala se goleste incetul cu incetul. Apoi intepenesc in fata usii de la vestiar, asteptand parca ceva ce nici macar eu nu stiam cu exactitate.
Usile de la vestiar se deschid, iar de acolo ies aproape toti baietii cu exceptia unuia, cu exceptia lui Sasuke. Dupa ce i-am urmarit pe baieti cum ies din sala, am aruncat o privire prin vestiar. Sasuke era acolo si isi inchidea ghiozdanul. Isi ridica privirea intersectand-o cu a mea. Ne privim cateva clipe dupa care brunetul trece pe langa mine cu nepasare. Privirea mea ajunge in pamant, chiar credeam ca macar imi va multumi. Ma gandeam daca mai are rost sa cred putinele cuvinte pe care mi le rostise pana cand simt o rasuflare calda in apropierea urechii si aud doar un glas:
-Multumesc! imi spuse Sasuke incolacindu-si bratele pe langa trupul meu apoi atingand suav cu buzele pielea gatului meu sfarsind cu chipul in parul meu.
Ramanem asa cateva clipe in care imi dau seama cat de mult imi place sa-l simt langa mine, sa-i numar bataile inimii si sa-i dezmierd parul ravasit. Acele clipe in care ma tine in brate sunt magice si ma tin departe de lumea reala. Ma inchid intr-un univers nou unde totul se rezuma la noi si unde nu exista altceva decat sufletele noastre. Simt cum parasesc acel univers imediat ce bratele lui se indeparteaza de trupul meu. Ma mai priveste o data tinandu-mi chipul in palmele sale dupa care pleaca fara sa mai imi sopteasca macar un sunet. Raman intre vis si realitate pana cand imi dau seama ca trebuie sa plec acasa.
Dar ce sa fac, cine sa mai fiu cand eu nici macar nu stiu daca el tine la mine. Daca acest raspuns nimeni nu vrea sa mi-l dea, nu-l voi cere. Singurul lucru dupa care tanjesc este sa-l simt din ce in ce mai apropae de mine, sa-l simt mereu si sa ne pierdem timpul impreuna in acel univers gol in care suntem doar noi. Visele imi sunt naruite toata ziua, in care nu am mai facut nimic decat sa sper sa-l intalnesc pana la petrecere. Atunci imi dau seama ca nu am mai planificat nimic cu petrecerea asa ca insfac telefonul si il sun pe Naruto sa stabilim ce si cum. Sper sa iasa destul de bine. Chiar daca nu o sa fim toti macar sa ne distram. Asa mi-am pierdut eu ziua, stand, rasfoind, privind, ascultand diverse reviste, programe si melodii invartind telefonul si gandindu-ma cat de ciudate au devenit simplele zile de weekend. Am stat si m-am gandit in special la universul unde doar el si cu mine mai existam. Unde il simt din ce in ce mai aproape si unde ma simt insfarsit iubita. Am visat sa pasesc din nou pe acel univers pana am adormit cu el in minte.
A doua zi, m-am trezit destul de tarziu in jurul pranzului si cu o ora inainte de petrecerea de Craciun. Acolo vom fii toti: eu, Hinata, TenTen, Temari, Naruto, Neji, Shikamaru, Gaara si ar fii putut veni si Ayame. Dar ce ma face sa-mi sterg rapid lacrimile care erau aproape de a cadea liber pe chipul deja intristat era ca Sasuke va fii acolo sa reinvie universul in care as dori sa traiesc pentru eternitate. Ma gandeam cum ma voi distra, cat de bine va fii si cine stie cate alte lucruri minunate se mai pot intampla. M-am pregatit si am iesit pe usa cu ritmul distractiei in sange. Inima imi dansa de bucurie si pulsa fericire in fiecare minut.
Cand am ajuns la pizzeria la care aveam sa ne intalnim am ramas surprinsa si simteam cum bucuria paleste in timp ce tristetea isi face loc si se inghesuie in sufletul meu. Am vazut-o pe Ino la masa alaturi de prietenii mei. Mai nimeni de la masa nu radea, nici macar un zambet nu le lumina fata. Doar Ino statea si tot isi flutura parul in timp ce gura ei nu se oprea din trancanit. Puteam pune pariu ca vorbeste de cate concursurii de frumusete a castigat, bineinteles ca fara sa aduca in vorba ca mama ei a platit sume mari pentru acest lucru. Pun pariu ca vorbea si despre parul, ochii si corpul ei care dupa parerea tuturor prietenilor parintilor ei erau perfecte. Se vedea dupa ochii aproape inchisi ai prietenilor mei si dupa faptul ca isi sprijineau capul pe maini ca isi doreau sa nu fii venit. In acel moment, Naruto m-a vazut si m-a chemat langa ei. Se vedea ca s-a luminat si ca e bucuros ca poate voi scapa de trancanitoarea aceea. Am oftat si m-am asezat pe banca de la masa la care stateam si vedeam cum ochii blondei rasfatate imi arunca fulgere, puteam sa pun din nou un pariu pentru ca eram sigura ca ea nu vroia sa fur atentia celorlalti. Stiind ca nu ii va conveni m-am apucat sa-mi salut prietenii si sa le aduc aminte ca vacanta a venit si am pomenit si ceva de o partida de sanius.
Au inceput incetul cu incetul sa se lumineze si apoi am si comandat ceva, credeam ca nu va fii asa rau pana la urma. Si in plus, devenea din ce in ce mai bine, Sasuke sosise. Ce e drept, cu jumatate de ora intarziere, dar mi-am spus ca mai bine mai tarziu decat niciodata. Pentru ca nimeni nu vroai sa stea langa Ino, banca pe care statea ea si din pacate si eu era singura care mai avea un loc liber. De aceea Sasuke a fost nevoit sa se aseze langa mine. Nu am zis nimic ca sa nu dau nimic de banuit, doar TenTen si Hinata s-au uitat pe ascuns la mine parca spunandu-mi din priviri ca soarta tine cu mine. Dar nu s-a intamplat mai nimic pana la un moment dat. Tocmai ne adusese pizza si tot vorbeam noi acolo despre diverse si radeam si bineinteles ca vorbeam despre lucruri de care Ino nu mai auzise pana atunci. Si pentru ca nu mai putea sa fiarba in suc propriu a spus:
-Hei, Sakura, noua chiar nu ne plac glumele tale nesarate si ce tot trancanesti tu acolo.
-Oh, Ino imi pare rau, dar chiar vroiam sa acopar discutiile despre falsa ta frumusete pe care nimeni nu o recunoaste, spun pline de rautate.
-Cine te crezi sa spui ca nimeni nu afirma asta?
-Cine ma cred? Unul dintre oamenii normali care chiar vad ca tu esti enervanta.
-Dar toti prietenii parintilor mei spun ca sunt frumoasa, talentata, draguta, respectuasa…
-Da, da, am inteles ca ei mint atat doar ca sa fie protezatii parintilor tai, care arunca prea multi bani numai sa nu ti se rupa tie o unghie, spun raspicat intrerupand-o pe blonda care avea sa spuna o lista lunga daca nu interveneam.
- Sa stii ca daca te mai porti asa cu o persoana asa importanta ca mine, parintii mei vor avea grija sa te pedepseasca.
-Parintii tai nu au voie sa se atinga nici cu un deget de mine, nu tu si nici ei nu sunt cele mai importante persoane din lume, spun deja obosita de toate insultele blondei.
-Asculta aici, copila idioata ce esti, spune Ino in timp ce eu imi dadeam ochii peste cap si vroiam sa o intrerup din nou pentru ca deja intrecea totul.
Dar cand sa deschid gura si sa o inchid pe a blondei simt mana calda a cuiva, mana lui Sasuke. Acesta ma luase delicat de mana si isi intoarce privirea spre mine. Am amutit rapid, iar blonda si-a continuat discursul de insulte. Nu am mai auzit-o bine, ci singurul lucru care il mai simteam era mana lui Sasuke infasurata in jurul mainii mele si privirea lui calda care ma determina sa tac si sa inghit in sec. Inainte cu cateva secunde ca prietenii mei sa intervina Sasuke spuse:
-Daca vrei sa vezi o copila idioata alearga la o oglinda si uite-te. Hai du-te odata, oglinda aia asteapta pe cineva urat ca tine ca sa o sparga.
Ino amutise la propriu si se uita la Sasuke uimita si devaztata. Cateva secunde s-a mai holbat la privirea lui Sasuke care arunca mai mult ca sigur fulgere. Apoi s-a intors si a fugit din pizzerie. Am inceput toti sa radem, in afara de Sasuke care a schitat doar un zambet si mi-a dat drumul la mana. Imediat ce Ino a plecat, am inceput sa ne distram de minune. Am vorbit, am ras atat de mult si ne-am jucat si niste jocuri apoi ne-am mai plimbat pe afara. Cativa s-au batut cu bulgari, iar dupa multe ore de distractie ne-am indreptat spre casa. Bineinteles ca eu am mers de una singura, uda fleasca si cu zambetul pe buze. Si ce stiu este ca dupa ce am ajuns mi-am facut un dus, am luat o gustare si m-am trantit in pat cu telecomanda in mana pana cand am adormit de oboseala cu amintirile acelei zile frumoase si cu atingerea lui Sasuke imprimata pe mana.

Cap 8: Scoala nu putea sa inceapa mai bine

Dupa petrecerea de Craciun nu m-am mai intalnit absolut cu nimeni. Am plecat cu familia la bunici, unde am decis sa ne petrecem Craciunul. De acolo am trimis mesaje prietenilor mei carora le-am spus vestea care m-a zguduit in intregime, moartea lui Ayame. Chair daca nu vroiam sa le stric vacanta, mai bine aflau de la mine pentru ca asa era cel mai bine. Eu stiam mai bine decat altii cum trebuia sa le spun. Dar nu stiu de ce m-am chinuit sa gasesc cuvintele potrivite cand nu conta cum o spui pentru ca dupa sigur vei simti aceiasi durere ingrozitoare care te macina pe dinauntru pana reusesti sa o anihilezi cu singurul sentiment mai puternic si mai exploziv decat tristetea, cu dragostea.
Apoi a venit Craciunul si am fost foarte bine dispusa. Am fost impreuna cu parintii la bunici. Am ajutat-o pe mama si pe bunica, m-am plimbat prin sat cu tata si bunicul si m-am distrat cu prietenii mei de acolo. Dar chiar daca fiecare zi era mai distractiva decat cealalta si imi doream din ce in ce mai mult sa dureze o eternitate, stiam ca urmatoarea zi ma apropie de sfarsitul vacantei. Si pana la urma a trebuit sa oftez si sa accept ca si vacanta de Craciun s-a terminat.
Si in prima zi de scoala de dupa vacanta nu aveam nici macar o farama de bucurie ca ma duc la scoala. Dar am incercat prin rasputeri sa-mi ridic moralul spunandu-mi ca ma voi reintalni cu prietenele mele si ca ii voi vedea privirea lui Sasuke si cate nu-mi spuneam sa ma bine dispun. Dar doar gandul trebuia sa zboare la Sasuke si eram din nou pe picioare. Bucuria scadea si crestea intruna si in mintea mea era o zapaceala desavarsita. Dar a trebuit sa ma linistesc pentru ca mergeam la scoala, nu la o petrecere. Si pana la urma, cu toata nebunia din jur, am ajuns si la scoala. Am vorbit putin despre Ayame, privind in pamant si simtindu-i din nou lipsa, dar a fost de ajuns ca TenTen sa deschida larg bratele ca sa ne cuprinda pe mine si Hinata intr-o imbratisare care ne-a readus aminte ca viata merge mai departe, iar noi trebuie sa o urmam. In rest nu s-a mai intamplat nimic spectaculos. Si chiar daca ma mai uitam la Sasuke acesta nu schita nimic, chiar daca stiam mai mult ca sigur ca m-a vazut. Am oftat dupa fiecare privire care o aruncam in zbor dupa tintuirea privirii lui de abis, dar nu faceam decat sa o arunc in necunoscut si sa o las sa rataceasca pentru eternitate.
Si tot asa, cu priviri pierdute si povestiri din vacanta au trecut orele mai mult decat usoare pana la ora de dirigentie. Nu a trecut mult timp dupa sunetul clopotelului ca dirigintele nostru a intrat in clasa. Parul sau era ciufulit si saten, ochii caprui ne priveau la fel ca in fiecare zi, purta aceleasi haine simple in culori sterse si ne zambea destul de vizibil, asta insemna ca aveam sa primim o veste buna. Mai ales ca noi nu primeam multe vesti rele si rareori eram certati, la mijloc fiind un motiv intemeiat. Nu eram cei mai cuminti, ascultatori si silitori elevi dar barbatul ce ne era diriginte nu avea mai mult si nici mai putin de douazeci si opt de ani. Si pentru ca nu era foarte departe de tinerete si varsta de liceean, ne intelegea pentru ca amintirile din liceu inca mai erau destul de proaspete, iar tineretea si lipsa de o experienta adevarata la catedra nu il faceau un profesor mai nepriceput, din contra era unul dintre preferatii clasei noastre. Ne asteapta sa tacem si spune:
-Inainte sa va aratati bucuria si sa o faceti auzita in toata scoala, asteptati sa termin tot ce am de spus. In toate scolile colinda un program nou despre o situatie in care sa va descurcati singuri. Este vorba de o excurisie pe care o ve-ti face in niste echipe. Vom face echipele astazi, prin tragere la sorti. Fiecare va primi un sofer si o masina de sase persoane. Ve-ti merge intr-un loc ales de mine din tara si ca sa imi demonstrati ca ati fost acolo trebuie sa imi aduceti poze, suveniruri si asa mai departe si sper ca nu trebuie sa va spun ca acestea trebuie sa fie decente. Si sa nu uit ca soferul va asculta de voi, daca ii spuneti sa mearga pe un drum gresit, dumnealui pe acolo va duce fara sa va spuna nimic, iar la sfarsit imi zice tot ce ati gresit. Restul detaliilor sunt scrise pe fisa cu reguli, iar echipa care aduce cele mai multe dovezi si care s-a descurcat cel mai bine castiga la nivel de clasa.
Imediat ce a inceput sa ne imparta regulamentul am inceput aproape toti sa chicotim de fericire. Si toti ne rugam sa intram cu cine vrem noi in echipa. Eu vroiam cu Hinata si TenTen, dar nici cu una dintre ele era posibil sa nu intru. In timp ce sefa clasei cu dirigintele pregateau tragerea la sorti eu mai citeam regulamentul, iar din cate am vazut chiar trebuia sa ne descucam singuri. Aveam voie cu orice aparat de fotografiat si filmat, transportul si jumatate din cazare erau platite de organizatori, iar cu mancarea si obictivele turistice trebuia sa ne descurcam singuri. De asemenea trebuia sa vizitam si niste locuri si obiective indicate de profesor. Avea sa fie o excursie costisitoare si distractiva. Si cred ca cel mai interesant era ca soferul primea bani de la organizatori ca sa se poata caza in acelasi hotel cu noi sau in unul din apropiere si ca sa plateasca masa. Nu realizez ca tragerea la sorti a inceput decat atunci cand imi aud numele:
-Sakura…Naruto…Sasuke si Hinata, spuse tare si clar dirigintele in timp ce sefa clasei nota numele noastre pe o agenda.
M-am uitat fericita la Hinata care rosise destul de puternic in obraji, apoi amandoua ne uitam cu parere de rau la TenTen care nu era cu noi. Sentimentul de suparare ne trece imediat ce auzim ca TenTen e cu Neji in echipa. Satena rosise usor in timp ce eu mai aveam putin si pufneam in ras. Dupa ce am terminat si cu echipele, am mai discutat despre regulament ca de exemplu cat vom sta si cand vom pleca. Si am aflat ca pana saptama viitoare aveam timp sa ne facem bagajele. Timpul dedicat excursiei era de o saptamana si puteam pleca si ne intorceam cand vroiam noi. Eram de capul nostru. Nefiind singura care a observat ca avem prea multa libertate, cineva a intrebat de ce s-a organizat asa ceva daca unii, nu neaparat din clasa noastra, nu se pot descurca. Atunci dirigintee ne-a spus ca se alege doar o singura clasa dintr-o scoala intreaga, de obicei cea mai cuminte. Asta explica de ce am primit asa multi bani. Dupa alte intrebari si raspunsuri am plecat acasa.
Urmatoarea saptamana am avut niste ore foarte usoare si niste teme foarte scurte, probabil ca sa avem timp sa aranjam totul. Am tot vorbit cu Naruto, Hinata si Sasuke despre cati bani ne trebuie, gustari, aparate foto, harti ale oraselor, ora la care sa plecam si alte detalii. Toata saptamana la mine in camera a stat o valiza si un ghiozdanel din care am tot scos si bagat lucruri, iar pe biroul meu a stat o lista de pe care am tot sters si adaugat lucruri. Parintii mi-au tot dat sfaturi, mi-au mai spus si niste locuri frumoase pe care le puteam vizita pe langa cele pe care le-am primit pentru ca aveam voie sa adaugam orice ne-ar placea si noua si profesorilor nostrii. In fiecare zi mai luam o hotarare, mai ne razgandeam, mai uitam vreun detaliu si iar ne intorceam de unde am plecat. Dar dupa multe planuri, detalii, liste si asa mai departe a sosit ziua de luni. Ne-am hotarat sa plecam la ora sapte din fata scolii. Cand am ajuns acolo soferul cu masina cu tot ne astepta. Am inghesuit bagajele in portbagaj si ne-am asezat cum planuisem. Hinata si Naruto stateau in spate si mai aranjau cateva lucruri, eu stateam la mijloc cu harta in mana si ii raspundeam lui Sasuke la intrebari. Brunetul statea langa sofer si ii spunea tot ce vrea sa faca, cu ce viteza sa mearga, era atent la semnele de circulatie si tot restul. Trebuia sa ajungem in partea cealalta a tarii si asta nu era foarte usor. Ne gandisem ca ar fii bine daca ne ducem direct la destinatie si cand ne intoarcem mai facem cate un popas in diferite orase. Am plecat la sapte jumatate si nu ne-am oprit decat de doua ori ca sa luam o gustare.
Pe la sase jumatate mai aveam vreo doua ore si ajungeam la destinatie. Sasuke nu ma mai intrebase de nici un oras de ceva vreme, iar oboseala incepea sa-si spuna cuvantul. Genele aproape erau impletite inchizand o poarta vopsita cu smoala care ma impiedica sa vad, Corpul se dezechilibra usor lasandu-ma sa cad si sa ma izbesc de suprafata moale a scaunelor de culoarea cerului brazdat de norii aducatori de furtuni zgomotoase si umede. Mainile nu mai tineau harta asa de bine aproape lasand-o sa pluteasca pana va cadea sub vreun scaun, fara sa poata scapa. Si usor, usor am adormit, gandurile fiind purtate in lumea fara vise.

Imi simt corpul intins pe o suprafata moale si imi trec usor mana peste aceasta. Era usor aspra asemenea scaunelor din masina cu care mergeam inainte sa cad prada somnului. Inainte ca ochii mei sa se deschida complet si sa ma dezmeticesc cu totul, simt o zguduitura care ma trezeste instantaneu. Atunci realizez ca doua brate puternice ma tineau strans langa un trup cald si protector care respira ritmat lasand-o sa patrunda pe langa gatul meu facandu-ma sa simt fiori patrunzatori in intreg corpul. Parfumul imbatator semana izbitor cu cel al lui Sasuke asa ca intorc usor capul, cat sa vad ca Sasuke era acea persoana misterioasa. Chipul sau nevinovat si linistit m-a facut sa rosesc usor si sa zambesc. Chiar daca mi-ar fii placut sa-i vad si privirea asemanatoare abisului intunecat, m-am ridicat fara alte dezamagiri si putin uimita. Abea acum realizam ca adormisem pe un loc din mijloc si ca m-am trezit pe cele din spate si mai ales in bratele brunetului. Aud vocile prietenilor mei care vorbeau de un oras si de cat mai e pana acolo. Ii salut si ii intreb ce s-a intamplat asezandu-ma langa Hinata. Naruto fiind ocupat sa se uite la drum, Hinata a fost cea care mi-a dat detaliile. Mi-a spus cum ca la un moment dat Sasuke m-a intrebat ceva despre un oras, iar eu nu i-am raspuns. Atunci si-au dat seama ca am adormit. Mi-a spus ca imediat ce si-a dat seama ca dorm la chemat pe Naruto in locul lui, sa fie cu ochii in patru dupa semne de circulatie si alte lucruri. Apoi a rugat-o pe Hinata sa vina in locul meu si sa tina harta. Mi-a spus si ca Sasuke ar fii glumit cu ea facandu-l pe Naruto si pe bruneta sa rada. Dupa care m-a luat cu multa atentie in brate si m-a dus pe bancheta din spate, asa cum stateam cand m-am trezit, nu inainte sa se asigure ca nu voi cadea. Am simtit putina caldura in obraji, semn ca m-am inrosit dupa ce bruneta a terminat de povestit. Nu prea stiu ce exprimau fetele prietenilor mei, stiu doar ca m-am intors sa-i vad chipul ingerului langa care am dormit asa putin, dar totusi asa de bine. Dupa care mi-am intors privirea lasand-o sa cada prin sticla geamului de langa mine. Cerul era alb ca laptele pe care se mai vedeau urme de argint. Crengile dezgolite se miscau dupa voia vantului care abea isi facea simtita prezenta prin jur. Zapada care era intinsa pe campurile goale din spatele copacilor insirati pe marginea drumului. Acea plapuma alba dadea o atmosfera de basm. Unul destul de inghetat, dar totusi un basm. Gandurile imi zburau parca vrand sa prinda linia orizontului. Nu prea mai aveam multe lucruri de facut si coborandu-mi privirea prin masina imi vad aparatul foto. Il insfac si le fac poze tuturor, inclusiv lui Sasuke. Am mai facut niste poze pe geam, hartilor si m-am oprit ca sa mai am baterie. Dupa ce am terminat si cu acest gest copilaresc mi-am fixat din nou privirea afara.
Peste ceva timp, nu foarte mult, m-a luat puternic ameteala. O durere izbitoare imi strabatea capul in lung si in lat. Mi-am dus rapid mana pe frunte parca schitand durerea ingrozitoare ce abea incepuse. Vreo cinci minute mi-am tot trecut mana peste frunte si am incercat sa-mi revin, dar durerea, asemanatoare cu multe fulgere de foc care iti exploreaza mintea in voie din cand in cand provocand cate o explozie, nu inceta. Hinata a observat ca nu sunt in apele mele si m-a intrebat ce am patit. I-am spus, iar bruneta m-a sfatuit sa inchid ochii, sa-mi las capul pe spate si sa ma gandesc la ceva linistit. Am incercat, dar tot nu s-a intamplat nimic, durerea nedandu-mi pace. Pentru ca Hinata si Naruto incepeau deja sa-si faca griji, au hotarat sa oprim ca sa iau niste aer. Ne-am pus gecile, mai degeaba si am iesit din masina. Hinata mi-a dat niste apa in timp ce gustam pofticiosa acel aer rece si proaspat ce ne inconjura. Nu stam mult si Sasuke isi face aparitia langa noi, intreband de ce ne-am oprit. In timp ce Hinata i-a spus eu nu mi-am luat privirea de la ochii lui. Si am putut vedea ca imediat ce a auzit, ceva se schimbase, dar nu stiam ce anume sau de ce, durerea nu ma lasa sa ma concentrez la maxim. Apoi in fata ochilor il vad pe Sasuke care se uita la mine afisand o privire calda si luandu-mi chipul in palmele sale cercetandu-ma. M-am inmuiat usor si l-am privit fara sa mai soptesc nimic. Brunetul si-a retras usor palmele si a intrebat daca avem vreo pastila pe aici. Si din fericire, Hinata si-a adus aminte ca in bagaj are niste pastile. A trebuit sa deschidem portbagajul si sa cautam in lumina slaba a serii niste pastile. Spre norocul meu le-a gasit si mi-a dat una, dupa care am continuat drumul, eu odihnindu-ma privind pe geam. Se facuse deja noapte si pentru ca era mult mai periculos, am hotarat sa ne cazam intr-un alt oras, decat in cel in care planuisem. Nu a luat mai mult de o jumatate de ora sa ajungem, sa ne cazam, sa platim si sa ne instalam in camere. Eu cu Hinata stateam in camera zece, baietii in care unsprezece, iar soferul in camera paisprezece.
Dupa ce ne-am cazat nu am mai facut multe. Am facut poze vilei in care ne cazasem, camerelor si bineinteles noua. Apoi ne-am dus in restaurant si am mancat cate ceva, dupa care ne-am dus in receptie pe niste canapele, sa radem si sa vorbim. Timpul a trecut cu viteza unui fulger si a trebuit sa ne culcam daca maine vroiam sa avem energie pentru cate aveam de vizitat. Ne-am dus fiecare in camerele noastre. Am facut un dus mai mult decat revigorant si ne-am pus fiecare in patul sau. Nu stiu cat de bine au adormit prietenii mei, dar eu am adormit ca un prunc, cu ochii acoperiti de poarta somnului inchisa cu lacatul facut din genele mele impletite si ghemuita sub patura calduroasa.

Ochii mei se deschid usor si in fata nu imi apare lumina plapanda a diminetii, ci negura noptii. Dupa ce ma dezmeticesc, imi ridic usor capul cu ajutor palmelor sprijinite pe suprafata moale a patului si ma uit in jur. Hinata dormea fara nicio grija, iar pe cer luna si stelele sclipitoare vegheau asupra lumii. Ma uit la ceas si vad ca era ora trei fara douazeci dimineata. M-am dat jos din pat cu gandul sa i-au o gura de aer. Mi-am pus papucii si am inceput sa-mi tarasc picioarele pe covoarele intinse destul de bine pe podea. Trec pe langa camera baietilor si vad ca usa era foarte putin deschisa. Uitandu-ma la usa si pe hol fiind aproape intuneric complet, m-am impiedicat de covor cazand. Am avut un contact destul de dureros cu podeaua, julindu-mi usor palma. Dar m-am ridicat si mi-am tarat pasii in continuare spre terasa hotelului. Era foarte frig, afara fiind iarna si eu eram imbracata doar in pijamale, dar nu dadeam o importanta foarte mare, doar ma uitam la sclipirea delicata si firava a stelelor si la lumina care dansa in jurul lunii pana pe zapada neatinsa din gradina ce o aveam in fata. Fiind iarna in aceea gradina se gaseau doar flori de gheata peste care era asternuta plapuma iernii, iar haina copacilor lipsind. In timp ce priveam fermecata la peisajul de basm, simt ceva calduros pe umeri asa ca imi intorc privirea. In spate il zaresc pe Sasuke ce avea o privire care putea topii si zapada de afara. Pe umeri imi pusese geaca cu care venisem si apoi se aseza in dreapta mea. I-am urmarit miscarile cateva secunde dupa care mi-am fixat privirea in pamant. De ceva vreme ma gandeam sa-l intreb ceva si acum se pare ca aveam ocazia. Am luat o gura mare de aer si am spus:
-Sasuke vroiam sa te intreb ceva.
-Ascult, spuse el scurt.
-Pai, ma intrebam de ce m-ai ajutat cu scoala si de ce ai inceput sa ma bagi in seama dupa un an dupa ce ne-am cunoscut? spun eu cu jumatate de gura.
-E o poveste lunga, imi spuse brunetul privind luna.
-Sunt gata sa o ascult.
-Inainte sa incep sa te ajut, mama mea a murit din cauza unui accindent de masina. Si pe patul de spital, inainte sa moara, m-a rugat sa incerc sa le dau o sansa, sa-i ajut si sa devin macar un amic pentru colegii de clasa si oamenii pe care o sa-i mai intalnesc. Sa incerc sa ma schimb macar putin.
Am tacut amandoi cateva minute, eu fiind foarte uimita de ce am auzit. Dupa care i-am spus zambind:
-Imi pare rau pentru ce s-a intamplat, dar sa stii ca dorinta mamei tale s-a indeplinit, am devenit amici.
-Da, stiu. Chiar ii multumesc mamei ca m-a ajutat sa-mi dau seama ca Hinata este o prietena buna si tu o fata foarte speciala, a spus el intorcand privirea spre mine.
Cand am auzit cred ca m-am inrosit foarte puternic in timp ce bataile inimii au accelerat. Ochii mei erau pierduti prin privirea lui de abis si rataciti in caldura pe care acestia o imprastiau. Am simtit cum intru din nou in universul nostru, gol dar totusi atat de special. Apoi am inceput sa simt cum ma scufund in lumea noastra imediat ce el si-a dus mana dupa corpul meu, tragandu-ma mai aproape de el. In timp ce una din maini imi mangaia spatele, cealalta era pe gatul meu aproape de obraji facandu-ma sa simt fiori calzi strabatandu-mi corpul. Buzele lui s-au apropiat amenintator de mult de ale mele. Puteam sa-i simt caldura corpului in timp ce inima imi iesea din piept. Dupa care am putut sa simt cum buzele brunetului le ating suav pe ale mele apoi gustandu-le pasional. Si-a trecut limba peste buzele mele facandu-si loc in lacasul meu umed. Limba lui a inceput sa o mangaie delicat pe a mea si sa danseze amandoua un dans in care el domina. Cand am simtit ca nu mai am aer a rupt usor sarutul si m-a privit adanc in ochi. L-am luat puternic in brate si i-am soptit:
-Ma bucur ca tu ai fost cel care mi-a luat primul sarut.
M-am retras usor ca sa-i privesc fata. Avea un zambet micut in coltul gurii care m-a facut sa zambesc. Vazandu-mi zambetul brunetul mi-a sarutat obrazul stang si m-a rugat sa mergem inauntru ca sa nu racesc. Am parcurs holul pana la camera mea in timp ce brunetul m-a tinut foarte apropae de el. Cand am ajuns in fata camerei mele i-am mai sarit o data in brate si i-am soptit „noapte buna”. Brunetul nu a mai spus nimic si mi-a sarutat usor gatul, dupa care a plecat intrand in camera. Am facut la fel in timp ce imi tineam un deget pe buzele abea sarutate. Mi-as fii dorit sa-l mai sarut o data pentru ca iubeam aceea senzatie pe care o aveam. Un sentiment ciudat ce imi provoca fiori, dar totusi unul foarte placut care ma facea sa-i doresc buzele pentru eternitate. Pentru ca trebuia sa ma culc. M-am intins pe pat sub patura calduroasa gandidu-ma la momentul in care buzele ni s-au unit. Acel gand m-a facut sa cad foarte repede in lumea viselor.
Cap 9: Iubire sub flori de gheata

Peisajul inghetat de afara era usor reinviat de lumina plapanda a soarelui, care isi facu loc printre norii imprastiati in vazduh. Aerul rece era departe de mine si patul pufos in care dormeam linistita, dar razele soarelui s-au incapatanat sa ajunga pe chipul meu, facandu-ma sa ma trezesc. Ochii au fost impanziti de razele soarelui, in timp ce imi ridicam trupul greoi din culcusul calduros. Chiar daca aseara am facut o pauza de vise, am fost intr-un loc unde visurile nu sunt false si de neindeplinit ci in universul unde ele sunt mereu realitate si o singura persoana are imensa putere de ale indeplini. Dar se pare ca tot eu m-am trezit prima, cel putin, Hinata inca dormea cu spatele spre sulitele soarelui, care erau inca ambitioase si se luptau cu indiferenta ei nevinovata. Imi las prietena cu visurile ei si ma duc spre baie sa-mi fac siesta de dimineata, iar dupa ce termin ma imbrac cu ceva simplu, colorat si calduros, dupa care ma indrept spre receptie. Nu apuc sa incep coboratul treptelor pentru ca o mana calda ma apuca delicat de incheietura mainii intr-o imbratisare calda din care nu-mi doream sa scap prea curand. Si ce mi-a gadilat simturile si le-a ametit mai tare a fost sarutul pasional care a urmat din partea lui, din partea lui Sasuke. Ii spun “buna dimineata” si el imi sopteste la ureche acelasi salut. Apoi paraseste imbratisarea si se imdreapta hotarat spre camera unde am dormit. Ma grabesc sa-i spun ca Hinata doarme, dar acesta apasa pe clanta incat nu am auzit niciun sunet. Dupa cateva clipe iese cu geaca mea in mana apoi se duce sa o ia si pe a lui. Cand termina imi pune geaca pe umeri si ne indreptam amandoi spre iesirea din hotel. Ma face sa-l urmez pana la o banca pe care ne asezam, brunetul luandu-ma in brate. Priveam amandoi aceea pagina desprinsa dintr-o carte cu basme in timp ce degetele lui se jucau cu parul meu. Corpul meu era scufundat in imbratisare, in timp ce linistea domnea pretutindeni. Dar cine avea nevoie de cuvinte? Aveam ceva care exprima mai mult decat oricare o suta de cuvinte, aveam geturi, atingeri, saruturi pline de iubire, din care puteam simiti cu adevarat dragostea si grija pe care mi-o purta. Ma simteam in siguranta, dar nici el nu ma putea proteja pentru eternitate de acel ger si in plus trebuia sa plecam.
Ne-am dus sus sa ne trezim prietenii si sa facem bagajele, dupa care am coborat jos sa luam micul dejun. Am terminat facand o ultima poza si apoi am plecat. Nu aveam foarte mult de mers, doar o ora, dupa care puteam vizita multe lucruri de pe lista lunga pe care o aveam pusa bine in ghiozdan alaturi de aparatul foto, care avea sa ne fie de mare folos. Acelasi peisaj de basm ca in ziua precedenta ne-a lasat impresia unui vis devenit realitate, pana cand a trebuit sa fim cu ochii in patru dupa un hotel. Am ales unul mai departe de centru ca sa putem avea un somn linistit, am platit, ne-am dus bagajele sus si fiecare cu ghiozdanul in spate am plecat spre centrul orasului. Acolo trebuia sa vizitam ce era in fruntea listei noastre, muzeele. Am inceput cu cel de arta, in care eu si Hinata am ramas uimite de minunatele picturi si sculpturi realizate cu multa grija si pasiune. De asemenea si Sasuke parea a fi mai mult sau mai putin uimit de operele de arta, dar ceea ce era mai iesit din comun, era faptul ca Naruto era destul de atent la explicatiile ghidului , ceea ce nu il caracteriza. Am facut poze in continuu pana a trebuit sa intram in muzeul de istorie. Pe langa obiectele vechi care erau atent expuse dupa sticla subtire si pe langa ce ne povestea ghidul, am avut si un filmulet pe un ecran urias. Dupa ce am iesit si din acest muzeu, cu multe alte poze si cunostinte noi, unele si notate, ne-am indreptat spre un monument istoric al orasului. Era vorba despre un turn inalt, vechi si impunator. Cand il priveai te facea sa te simti mic si neinsemnat, dar cand erai inauntru erai nerabdator sa poti vedea lumea asa cum o vede si el, de sus. Am platit intrarea si dupa ce am ascultat povestea acestui turn, am pornit pe cele doua sute de scari, desi nu cred ca se numarau treptele, dar totusi am fost ambitiosi si am porinit spre sfarsitul turnului. Am ras atat de mult pana sus, incat nu am obosit nici macar putin. Dar rasul a disparut rapid si a fost inlocuit de uimire imediat ce am vazut aceea priveliste inghetata, care ne facea sa tremuram din cauza frigului specific iernii si din cauza uimirii. Totul era asa de mic si parea neinsemnat, dar totusi, in lumea reala acele lucruri erau asa importante. Dar fiind asa sus, nu mai puneai pret pe lucrurile care erau la picioarele tale. Am facut si aici foarte multe poze dupa care am coborat. Trecusera patru ore si jumatate si eram obositi, iar fiecare vroia altceva, mai ales eu si Hinata, dar am gasit rapid solutia salvatoare, sa ne despartim, iar la ora opt sa ne vedem la hotel.
Nu stiu cum am ajuns eu sa raman cu Sasuke, iar Hinata cu Naruto, dar nu era o crima, mai ales ca vroiam sa-l cunosc si sa petrec cat mai mult timp cu brunetul. Imediat dupa ce ne-am despartit m-a luat delicat de mana si intr-un fel, m-a condus dupa el, eram increzatoare asa ca l-am lasat sa ma duca oriunde. Mergand condusa de el, am ajuns amandoi langa un patinuar mare cu gheata ca o oglinda de cristal si destul de gol. Ne-am dus foarte aproape de marginea patinuarului si i-am privit pe cei cativa oameni care zburau pe gheata. Eram putin geloasa pe modul cum picioarele mangaiau gheata intr-un mod asa de gratios pentru ca eu nu stiam de loc sa patinez pe gheata sau pur si simplu sa nu cad cand am o pereche de role in picioare. Intre mine si brunet s-a instalat o linistete apasatoare, pana cand brunetul m-a intrebat daca vreau sa patinez, eu spunand categoric nu. Nu a mai spus nimic, iar dupa cateva minute, mi-a spus ca se duce sa ia niste ciocolata calda. Dupa ce a plecat, am privit gheata si am oftat. Nu a trecut mult si il vad pe brunet intorcandu-se cu doua perechi de patine in maini si ma invita sa ma asez pe un scaun de langa patinuar ca sa ma incalt. Ma uit speriata la ce avea in mana, dar totusi ma asez si incalt o pereche. Cand ajungem la portita de intrare, ma cheama inauntru, dar eu speriata ca voi cadea, dau negativ din cap. Vazand asta, brunetul imi intinde mana si ma roaga sa am incredere in el. Usor dar sigur am inceput sa duc mana spre el pana a prins-o puternic intr-o stransoare. Am pasit usor pe suprafata acelei oglinzi in timp ce strangeam cu putere mana lui Sasuke. M-a vazut cum ma uitam speriata in jurul meu si cu cealalta mana mi-a ridicat chipul in asa fel priviriule noastre sa se intersecteze. S-a apropiat usor de buzele mele, le-a sarutat apasat si apoi mi-a soptit sa ma incredere. Pot spune ca atunci am avut mult mai multa incredere si l-am lasat sa ma ajute. M-a tras usor dupa el, pe langa marginile patinuarului si mi-a spus sa dau usor din picioare, cum face si el. Am urmat instrctiunile si m-am descurcat destul de bine, mai ales ca mi-a garantat ca nu o sa cad.
Dupa doua ore am invatat si eu putin sa merg, asa ca am iesit de pe patinuar. Sasuke s-a dus sa lase patinele, iar eu m-am dus sa iau niste ciocolata calda. In timp ce asteptam sa primesc comanda niste idioti se uitau insistent la mine. Nu le-am dat importanta si am continuat linistita sa astept. Dar inainte sa pot sa plec linistita cu ciocolata calda am fost intrebata de unul dintre tipii care se holbau la mine:

-Papusa, nu vrei si in patul meu?
Si desi am continuat sa merg, a venit in fata mea spunand:
-Daca vii ai sa vezi ca e mult mai bine decat la altii, spuse acesta in timp ce deja tremuram, dar am scapat pentru ca in spatele meu a aparut Sasuke punandu-mi mana pe umar. Imediat ce l-a vazut pe Sasuke, l-am auzit pe acel tantalau spunand:
-Ah, scuze amice, n-am stiut ca e curva ta. Distrati-va diseara!
-Ai mare grija pe cine faci tu curva ca o patesti! spune brunetul plin de furie.
Ma bucur asa mult ca nu a inceput o cearta, nu as fi vrut sa-l vad pe brunet batandu-se cu acel tantalau si imediat ce ne-am indepartat de gura lui mare am rasuflat usurata. Cred ca Sasuke a observata pentru ca imediat mi-a sarutat tampla, linistindu-ma complet. Sunt fericita ca Sasuke are acest dar de a ma linisti intr-o clipita, e mereu acolo unde am nevoie cel mai mult de cineva. Ne-am asezat pe o banca si intr-un moment gustam din ciocolata calda, iar in celalalt gustam buzele brunetului. Iar printre saruturile de zahar ii mai povesteam brunetului o bucata din viata mea, pentru ca ma intreba, eu fiind incantata ca o face.
Tocmai terminasem o alta povestioara si am luat paharele in care bausem ciocolata ca sa le arunc, dar am simtit cum brunetul imi strange puternic mana. Dupa care s-a ridicat si mi-a soptit:
-Nu vezi ca atunci cand esti singura intri in belele? De acum nu mai scapi de mine, mi-a spus Sasuke in timp ce eu probabil eram ca un rac.
Pana la urma am aruncat paharele si ne-am indreptat spre hotel, tinandu-ne de mana. Cand am ajuns eram singuri, fara Naruto sau Hinata, asa ca brunetul m-a tras dupa el in camera lui si a lui Naruto. Mi-a dat jos geaca si m-a luat in brate, trantindu-ne in pat. Apoi buzele lui le-au dezmierdat pe ale mele, dupa sarutandu-mi pielea gatului, iar cand a vrut sa ajunga mai jos, a inceput sa-mi dea jos bluza, dar l-am impins usor, inchizand ochii si intorcand capul ca sa nu-i intalnesc privirea, imi era frica de ce putea spune. Dar se pare ca nu a zis nimic, doar s-a dat de pe mine si a deschis televizorul. M-am ridicat de pe pat si l-am privit, nu a vrut sa se uite la mine, asa ca am soptit:
-Sasuke?
S-a uitat la mine, dar oare era suparat? Nu vroiam sa se supere, dar nu ma simteam pregatita, asa ca am continuat:
-E in regula? Adica eu nu vreau sa...eu nu sunt..., spuneam eu balbaindu-ma.
-Shh! Nu-i nimic, imi pare rau daca m-am grabit, m-a intrerupt brunetul lasandu-ma uimita.
I-am sarit in brate si i-am cautat buzele, pe care le-am gasit. Dar dupa ce m-am departat de el, a vrut din nou sa ma sarute, dar eu l-am lovit cu o perna si am inceput sa rad, dar am fugit rapid de el, desi nu prea aveam unde sa ma ascund intr-o camera de hotel. Si asa am inceput sa ne alergam intr-o camera de hotel, pana la urma Sasuke reusind sa ma prinda in pat, in timp ce eu radeam si el era peste mine. M-a privit pana m-am oprit din ras, ca mai apoi sa ma sarute. Dupa care eu m-am imbracat in pijamale si m-am cuibarit in pat, langa el, ca sa ne uitam amandoi la un film de groaza, doar eram amandoi amatori. Si dupa ce filmul s-a terminat, l-am rugat pe Sasuke sa inchida televizorul, dar brunteul dormea ca un copilas, asa ca am stins eu totul, nu vroiam sa-l trezesc, pentru ca era asa pasnic si linistit, incat i-am sarutat obrazul inainte sa alunec si eu in lumea viselor.
BlackSmile ce faci baby??sa incepem se pare ca in sfarsit am reusit sa iti citesc ficul. ce pot sune? hmmm.... IL ADOR!!!!!!!!. E super tare. Imi place cum i-a raspuns Sasuke lui Ino la masa atunci. Greseli de ortografie nu ai. Dialogul e putin dar mie una imi place pentru l-ai pus acolo unde trebuie. La DESCRIERE... DOAMNE MAICA DOMNULUI. Credeam ca inebunesc. In primul capitol nu stiu daca exista vreun rand fara sa existe macar o metafora sau un epitet, comparatie si altele. M-ai omorat. Descriere la greu. Nu zic ca nu e bine sa descrii imprejurimile, dar nici chiar in halul asta, nush imi plac unele cu mai multa actiune. Incearca sa mai scoti din descriere. Cred ca am sarit peste mi de parti de descriere. Fiu. Hai ca m-am linistit trebuia sa ma descarc si eu cumva. Iubire, povestea e super tare si o iubesc la fel de mult cum te iubesc pe tine. Si imi place cum o saruta Sasuke pe Sakura. Dar ai folosit tu acolo o replica care imi aminteste tipator de mult de Twilight "Nu vezi ca atunci cand esti singura intri in belele? De acum nu mai scapi de mine" numai Bella intra in probleme cand nu e Edward langa ea. Dar poate si pentru ca Sakura o fi rac ca mine. Pai... TEEEEE IUBESCCCCCC atat pe tine cat si FIcUL tau.. Ai o imaginatie suuuuuuuuuuuuuuuuper bogata si sper sa continui ca altel ne certam acasa rau de tot... Imi place faza in care Sakura s-a trezit la Sasuke in brate in masina, dar aici mi-a fost mai greu sa imi dau seama la ce te refereai si desi am inteles intr-un final am si eu o intrebare draga: Cum de ea nu a simtit ca e miscata?, adica ori ce om cand doarme in masina nu e complet adormit asa ca daca ar fi oprit sau ar fi ridicat-o ar fi simtit. Da stiu. Despic firul in 4 sau poate tu o sa zici ca il despic in o mie, da asa sunt eu. Mie mi-a placut enorm ficul tau si nu am ce sa iti reprosez

Ori cum astept cu inima in gat nextu urmator si mai redu macar un picut din DESCRIERE te rog din toata inima mea.....

am uitat sa specific ca e super tare? :)):)) cred ca am zis asta de o mie de ori.


ja ne!!!!!
Buna BlackSmile am dat pe la ficul tau desi imi cer scuze ca nam lasat un comm mai devreme dar se rezolva acum. Mai povestea ta este interesanta, dar mai ai de lucrat putin la dialog. Descrierea este buna si in ultimul capitol ai descris cat de cat, insa intotdeauna este loc de mai bine.
Actiunea decurge lent si nu e fugarita de gaste foarte bine asta imi place. Naratiunea este lenta si se imbina armonios cu descrierea si actiunea. Ai cateva greseli de tastare pe care le trec cu vederea, desi nam citit sa vad daca lea mentionat cineva.
Dialogul..Eh este bun desi fara suparare in unele parti puteai sal treci la vorbire indirecta ^_^. In rest numai am nimik de obiectat. Sper sa ai inspiratie si multa bafta cu nextul.Il astept cu nerabdare.
salutik
deci am venit si eu pe aici, nu stiu daca am mai postat sau nu, dar imi place foarte foarte mult. esti fenomenala cand vine vorba de inspiratie... este asa de sweet si chiar foarte romantic... imi place nespus de mult. banuiesc ca trebuie sa zic cate ceva pe aici nu? pai ce pot sa zic? doar lucruri bune. so descrierea este minunata si mie imi place ca e muuuuuuuuuuuulta, ii da un aer aparte ;). dialogul se impleteste de minune pe aici, si nu mi se pare sec. naratiunea da o pata deosebita de culoare acestei povesti. actiunea face toti banii ... glumesc, totul face toti bani, adica ficul in sine. esti priceputa sa faci ca totul sa se impleteasca in armonie.
deci te astept cu nextul si sa fie la fel de frumos sau chiar mai bine ;)
bye bye si pupici multi de tot :*
Un nou capitol...cred ca voi posta mai des pentru ca in sfarsit e vacanta :)

Cap 10: Lasa-ma sa-ti explic

Urmatoarele zile au fost foarte asemanatoare cu prima, in care am stat numai prin oras. Inconjurati de o aura de caldura ne plimbam prin orase ca niste simpli calatori pierduti prin atatea minunatii, fie ele ale naturii prea darnice sau frumusetile construite de mana omului. Si dupa ce ne sfarseam misiunea de calatori rataciti, porneam fiecare pe ce drum vroia, sa faca cine stie ce, ca in prima zi: eu cu Sasuke, iar Hinata cu Naruto sau toti patru. Cred ca impreuna cu brunetul totul mi se parea mult mai frumos decat era, chiar si gerul acela a palit atunci cand am simtit imbratisarea lui si zapada aceea, mult prea rece, mi-a incalzit sufletul cand am vazut-o imprastiata pe chipul lui Sasuke. Dar fiecare lucru frumos are un sfarsit, asa ca ne-am indreptat spre casa si cum mereu drumul de intoarcere mi s-a parut mereu mai frumos, asa a fost si acum pentru ca am ras cu totii in hohote, chiar si soferul a chicotit impreuna cu noi, calatorii nazdravani. Am ajuns destul de tarziu, asa ca soferul ne-a dus acasa pe fiecare, iar cand am ajuns sa cobor din masina cu care voi avea atatea amintiri, mi-am imbratisat puternic prietena, pe Naruto si i-am dat un sarut de „noapte buna” brunetului. Apoi i-am privit cum se indeparteaza si imi fac cu mana, Naruto fiind foarte entuziasmat, Hinata razand in hohote, iar Sasuke privind prin inima mea.
Am intrat in casa, care din pacate era goala pentru ca parintii mei erau plecati, din nou, dar de data asta aveau sa lipseasca o vreme indelungata, trei luni. Nu-mi placea singuratatea, decat in cazuri speciale, iar in rest ma obisnuiam cu ea, ca acum, cand am hotarat sa fac o baie. Inainte ca apa in care am turnat cu lacomie spumantul cu miros de crini sa fie destul de multa ca sa ma pot scufunda in ea, am mancat cate ceva-eram moarta de foame. Dupa baia inmirezmata, am descarcat pozele in calculator, ca mai apoi sa le pun pe un CD. Dupa oboseala si-a spus cuvantul si m-am uscat ca mai apoi sa ma trantesc in pat.
A doua zi m-am trezit apta pentru o saptamana lunga, in care profesorii u recuperat ce trebuia sa facem in saptamana cu excursia. A fost destul de greu, dar impreuna cu Sasuke am trecut si peste miile de teme. Apoi am aflat ca am castigat concursul, dupa ce cativa profesori au analizat toate suvenirurile si pozele. Dirigintele a pomenit ceva si de o surpriza, ador surprizele. Dupa ce am incheiat o saptamana agitata, am fost la Hinata acasa, pentru o petrecere in pijamale alaturi de TenTen. Cat ne-au tinut puterile, atat am dansat, ne-am machiat, ne-am costumat, ne-am uitat la filme, ne-am batut cu perne si am vorbit, in special despre baieti si excursie, iar la o ora tarzie am fost doborate de oboseala. Urmatoareazi, dupa ce am plecat de la casa brunetei, m-am indreptat spre casa lui Sasuke, ca sa-i fac o surpriza. Cand sa ma apropii de usa minunatei case a lui Sasuke, il vad cum iese imbracat in negru, cu chipul care exprima tristete, privirea in care se oglindeau ura si disperarea. In mana avea doua flori, mai exact doi trandafiri rosii sangerii, imbracati intr-o mantie neagra. Cand l-am vazut am fost sigura de un lucru si nu ma-m putut abtine sa spun ceva:
-Te duci la ea la mormant, nu? am spus, brunetul incuviintand. Vin cu tine, am continuat nevrand sa-l las singur.
A trecut pe langa mine si mi-a luat mana intr-o stransoare puternica si dupa m-a pupat pe frunte. Am porinit amandoi spre cimitir, iar pe drum am vazut o florarie, asa ca ne-am oprit sa luam si un buchet pentru Ayame. A fost foarte scump, dar e sfarsitul lui februarie, dar o prietena asa buna merita cu desavarsire. Pana la urma am ajuns si am pornit spre mormantul mamei lui Sasuke. Mergand si trecand pe langa alte morminte am ajuns la mormantul mamei brunetului. In timp ce brunetul punea florile piatra mortuara, eu m-am uitat la poza de pe aceasta. Era o femeie minunata, cu parul brunet si lung, ochii negrii identici cu ai lui Sasuke si un zambet atat de sincer. Cand Sasuke a revenit langa mine, cu privirea atintita pe poza mamei lui, l-am luat puternic de mana, acesta imbratisandu-ma. Simteam ca e trist si lacrimile vroiau sa iasa la iveala, dar nu vroiam sa stiu ce se va intampla cu el daca eu incep. Apoi am mers la Ayame. Si ea avea o poza cu zambetul ei sincer si era exact ca atunci cand am cunoscut-o, nu trecuse mult timp, desi parea o vesnicie. L amormantul ei deja eram cuprinsa de emotii si n-am mai rezistat presiunii asa ca am inceput involuntar sa plang in hohote. Ce ma bucur ca Sasuke a fost acolo sa ma imbratiseze si sa murmure niste cuvine care cred ca erau linistitoare, pentru ca nu le-am prea auzit. Peste putin timp m-am oprit din bocit, am fost, sunt si voi fi o plangacioasa, desi tatei ii place sa spune sensibila si ca este una din calitatile mele.
Dupa ne-am dus la casa brunetului care era toata la picioarele noastre, nimeni nu era acasa. Si ce puteam noi sa facem: am gatit si spre uimirea mea nu a iesit un dezastru, ne-am alergat prin toata casa si ne-am uitat la un film cu saruturi peste saruturi care mi-au dat o stare destul de euforica. Dar pentru ca era iarna a trebuit sa plec destul de devreme ca sa ajung acasa inainte sa se intunece. Sasuke ar fi vrut sa vine cu mine, dar bunica lui nu avea cheie si Sasuke trebuia sa ramana acasa. Asa ca i-am dat brunetului un ultim sarut si am iesit pe usa, Sasuke inchizand-o dupa ce am iesit pe poarta.
Nu am apucat sa fac foarte multi pasi ca vad pe cineva iesind dupa o masina si ma ia nebuneste in brate. Am tresarit speriata la inceput, dar dupa am vazut ca nu e nimeni altcineva decat un baiat enervant si cam prost caruia ii placea de mine de vreo doi ani si care isi baga nasul unde nu trebuie. Imediat ce l-am vazut i-am spus sa se dea jos de pe mine, nu facuse niciodata ceva de genul asta, dar niciodata sa nu spui niciodata. Oricum nu mi se parea o amenintare. I-am mai spus de cateva ori sa imi dea drumul dar incapatanat cum este si copilaros imi spunea ca nu vrea si ma enerva prin modul lui copilaresc de a fi. Eram nervoasa dar cand sa-i trag o palma bine meritata, ma saruta. Limba lui era dornica sa exploreze lacasul meu umed, dar nu l-am lasat, dintii mei formasera o bariera pana ii trageam o palma si plecam. Dar inainte sa-i las o urma dureroasa pe obraz, aud :
-Sakura...era vocea lui Sasuke, acea voce dulce in care puteam simti dezamagirea si o urma de disperare.
M-am smucit cu toata forta si l-am dat pe tip cu cativa pasi mai in spate si m-am uitat la Sasuke, avea poseta mea in mana, probabil venise sa mi-o dea. Dar se uita la mine de parca ar fi vrut sa ma ucida, apoi a spus :
-Daca neaparat vroiai altu’, mai bine spuneai sau domnisoara vroia doi odata sau sunt mai multi ?
-Sasuke, nu, ai inteles gresit...am spus destul de trista si speriata de ce ar putea urma.
-Ce e de inteles ? Vroiai multi prostanaci deodata, o sa-i ai, dar eu nu mai sunt unul dintre ei.
-Nu, Sasuke...am spus lacrimand.
Dar el a scos rapid telefonul meu din poseta si a facut ceva dupa care mi-a pus poseta cu tot cu telefon in brate, aproape era sa le scap si a mers in casa. M-am uitat cum se indeparteaza si am inceput sa plang si sa fug dupa el, dar mi-a trantit usa de la intrare in nas, eu cazand la picioarele ei :
-Sasuke ! Te rog, lasa-ma sa-ti explic ! am spus plangand in fata usii.
Nu stiu daca m-a auzit, dar am mai stat acolo ceva timp si am vrut sa-i explic, dar nu-mi raspundea asa ca am luat rapid telefonul si am inceput sa-i caut numarul, dar nu l-am gasit. Asta facuse, isi stersese numarul si nu-l stiam aproape deloc, doar primele cifre, asa ca am lasat telefonul sa se izbeasca de pamant, eu punand capul pe genunchi si intreband in soapta :
-De ce nu ma lasi sa-ti explic ? De ce ? Ce vrei sa fac sa ma lasi ? Ce ?...
M-am ridicat cu greu, foarte trista si macinata de intrebarile pe care inca le sopteam si am batut in usa cu toata foarta de foarte multe ori. Dupa pumnul a inceput sa ma doara si am dat un picior usii apoi am urlat :
-De ce nu ma lasi sa-ti explic ? Ti-e frica de adevar ? Lasule !
Apoi am plecat, dar l-am vazut pe Mitzuji, acel baiat disperat care se uita la mine de parca ar fi vazut o fantoma. Era numai vina mea ca l-am lasat pe baiatul asta sa ma tina in brate atata timp, daca nu-l lasam poate nu ma saruta sau macar daca tremuram de frica Sasuke m-ar fi ajutat. Privindu-l, scena de nai devreme se repeta iar si iar asa ca am urlat la el :
-Nu puteai sa faci altceva, disperatule ? Nu puteai sa placi pe altcineva ? De ce m-ai ales pe mine ? De ce m-ai sarutat ? Lasa-ma dracu in pace ! Nu vreau sa te mai vad niciodata !
Apoi am fugit, repede de tot, de teama ca ma va saruta, am fugit plangand in hohote si clipind intr-una ca sa vad drumul si sa nu ma impiedic. Dar nu puteam sa fac nimic, durerea era asa mare incat ma orbea, nu mai puteam deosebi zapada de lacrimile mele reci ca si ea, asa ca am cazut de o groaza de ori. Nu mai putam intelege nimic, mi-era frica de tot ce ma inconjura, ma simteam incoltita de umbre care semanau cu Sasuke si care repetau acelasi lucru spus mai devreme iar si iar si iar...Dar am ajuns in casa si m-am trantit in fata usii, dupa care cu greu am incuiat-o. M-am uitat in jos plangand si dupa un timp, nu stiu cat de lung, m-am oprit, nu m-am calmat, doar m-am oprit din plans. M-am ridicat de pe jos, mi-am scos cizmele si le-am aruncat pe undeva, mi-am dat jos geaca, m-am suit pe canapea si starngand perna in brate ca sa-mi scot din cap chipul si vocea lui, am adormit.
buna
am citit capitolul acum doua zile cand l-ai postat dar lenea e mare, si nu am dat un com. dar acum imi misc putin gandurile si la un com care sa se potriveasca, deoarece azi am insolatie si tot azi mi-a venit si inspiratia ciudat nu? stiu stiu asa e, e foarte ciudat.
so criticile pentru tine, ufff doamne dar voi nu ma lasati si pe mine sa fac niste comentarii mai dure? nu sigur ca nu. glumeam, intr-un fel. cei drept nu am ce sa zic de rau, dar am ce sa zic de bine;) so sa incepem : descriere ai si este foarte frumoasa, dialog ai, desi este putin, nu e sec si asta e un lucru bun . naratiune ai foarte multa si e buna, iar actiunea si un melc ar putea sa o intreaca daca stam sa facem asa deci de aici rezulta ca actiunea nu este grabita ceea ce este foarte bine.
deci ai tot ce ii trebuie unui fic de succes. iti urez mult noroc in continuare si te astept cu nextul
bye bye si pupici :*
Ce rapida am fost :)) Multumesc mult ca ati comentat :X

Cap 11 : Voi tine la tine mereu

Incep sa clipesc usor si ridic capul de pe perna. Ochii mei erau probabil cei mai incercanati, iar capul meu mai avea putin si exploda. Durerea ma strabatea din cap pana in picioare si amortisem imbracata. Abea ca am putere sa ma ridic putin sa vad cat este ceasul, era cinci dimineata, acum imi explicam de ce este asa intuneric pentru o dimineata. M-am ridicat de pe canapea, mi-am luat niste papuci in picioare si am iesit pe usa. Era destul de frig, dar de ce mi-ar pasa ? Am ridicat privirea spre cerul argintiu care incet, incet isi pierdea farmecul intunecat, in favoarea unor nori cenusii care se imbratisau formand o coroana pe cer. Incep sa curga stropi de ploaie, in sfarsit nu mai ningea. M-am intins pe jos cu capul sprijinit de cimentul dur si am inceput sa plang gandindu-ma ce se intamplase ieri, dar usor lacrimile mele au inceput sa fie confundate cu stropii de ploaie reci si grei care m-au udat pana la piele. Am stat acolo parca sa-mi aduc aminte cat l-am iubit, il iubesc si cat il voi iubi. Dar oare merita sa iubesc o persoana care nu vroia sa ma asculte ? O persoana care era usor orbita de gelozie ? Sau oare merita sa incerc sa-i spun ceva ? Nici eu nu stiam, doar eram prinsa intr-un sir de ganduri nesfarsit.
Am stat acolo cat a durat ploaia, dupa care am intrat in casa. Dornica de un dus. Dupa ce am facut si un dus probabil mai rece decat stropii de ploaie, m-am imbracat in ceva la intamplare, o bluza si niste blugi. M-am incaltat cu o niste adidasi si am iesit pe usa doar cu cheile. Am inceput sa hoinaresc strazile pustii, asemanatoare cu mintea si inima mea. Dar cine ar fi iesit pe strada la vreo sase jumatate dimineata ? O nebuna ca mine care avea nevoie sa faca ceva, daca nu avea sa-si aduca aminte de cele mai frumoase clipe pe care le-a trait. M-am indreptat spre parc, desi era plin de amintiri, am vrut sa vad daca le pot ocoli, dar era asa de greu sa tii lacrimile in frau. Dar trebuia, altfel cum aveam sa trec prin scoala, plangand ca un bebelus ? Trebuia sa fac ceva in fiecare minut, trebuia sa-mi ocup timpul, trebuia sa ma obisnuiesc cu amintirile. Dar ce sa fac, erau in mintea mea mereu, abea ma concentram sa merg. Vroiam sa plang, dar nu puteam, trebuia sa ma opresc, sa invat sa nu mai plang, sa nu mai fiu o plangacioasa. M-am incruntat puternic, parca incercand sa ma inving pe mine insumi si cred ca atunci am descoperit care e cea mai grea lupta, cea impotriva ta sau mai bine zis, a amintirilor tale. Trrebuia sa fiu puternica, dar am simtit ca iarasi trebuie sa fug si asta am facut, am luat-o la fuga si m-am indreptat spre casa lui Sasuke. Cand m-am uitat la ea mi-a venit sa plang asa ca am inchis ochii si am intors capul, dar amintirile erau deja acolo, in mintea mea si trebuia intruna sa le suport. Dar la un moment m-am simtit pregatita si m-am uitat la casa lui Sasuke, fara sa lacrimez sau sa suspin, dar in sufletul meu eram asa de trista incat puteam plange. M-am dus langa usa lui Sasuke si am pus usor urechea pe suprafata usii si l-am auzit pe brunet cum vorbea la telefon cu Naruto si cum ii spunea ca e singur acasa. L-am asteptat sa termine de vorbit si apoi am inceput sa bat cu pumnii in usa, dar cel cu care am batut ieri ma durea ingrozitor, iar abea atunci vedeam cat de vanat putea fi. Dar am continuat sa bat cu putere si apoi m-am oprit brusc fiind sigura ca m-a auzit si ca stia sigur ca eu sunt. L-am rugat sa ma lase sa-i explic si el mi-a zis ca nu am ce sa-i explic apoi a aruncat ceva in usa, provocand o bubuitura de care m-am speriat si am inceput sa lacrimez, iar ma lasam prada lacrimilor si vroiam sa devin puternica, dar instictiv am fugit...

Au urmat luni intregi de scoala in care eram hotarata sa-l fac pe Sasuke sa ma asculte, dar nu vroia, nu puteam sa-i spun nimic pentru ca imediat ma respingea sau pur si simplu pleca din fata mea. Iar mai rau era ca am incercat si la scoala sa fac ceva, ca sa ma asculte putin, dar imediat venea si Ino langa mine doar ca sa nu ma lase sa-i atrag atentia, pentru ca ea inca nu aflase ce s-a intamplat in excursie. Si cand venea peste mine, Sasuke nu-i spunea nimic, chiar nimic, o lasa sa defileze pe acolo si sa imi spuna sa plec, iar cand brunetul auzea ce vroia blonda, nu-i spunea ca o abroba, dar si el imi spunea acelasi lucru si pentru mine era ca o sustinere. Ma durea prea tare ca ii tinea partea si ce spunea, era mai rau decat cutitul in rana. Trebuia sa fiu puternica, sa nu mai plang, iar in doua luni am reusit sa nu mai plang, dar ce rost avea daca Sasuke nu imi daduse inca sansa. In tot acest timp m-am tuns, scurt in spate, cu niste suvite mai lungi in fata, mi-am facut temele numai ca nu aveam ce face noaptea cand abea dormeam si nu vroiam ca gandul sa ma poarte la el. Nu mancam si nu mai stiam sigur daca apa are gust. Dupa cearta le-am rugat pe prietenele mele sa ma lase pentru ca nimeni nu ma poate ajuta acum in afara de Sasuke., dar ele vroiau sa dea de mine, dar telefonul meu era inchis si pus undeva bine, sau mai bine zis : aruncat acolo unde nu va fi gasit, iar daca vroiau sa vina la mine acasa, nu eram decat noaptea de la noua pana dimineata la sapte. Nu prea aveau ce face nici daca ma prindeau, pentru ca au facut-o o data si discutia dintre noi le-a convoins ca mai bine ma lasa sa ma descurc singura, desi stiu sigur ca au cautat niste solutii care nu vor functiona niciodata. Asa au trecut doua luni intregi : foarte putina mancare, ca o vrabie, putina apa, putin somn, rugandu-ma mult de el, stand pe afara o groaza si fara pic de viata.
Si in ziua in care s-au implinit fix doua luni, eram din nou pe strada. Era primavara, pe la inceputul lunii aprilie, intr-o zi de duminica pe la vreo patru dupa-amiaza. Iesisem sa ma calmez, ma simteam de parca, cat aer aveam in fiecare zi de la toate plimbarile nesfarsite, totusi simteam ca ma sufoc. Vroiam sa ii simt parfumul si imbratisarea, ma simteam prea pustiita ca sa mai simt ceva in afara de dragostea lui. M-am dus pe o strada marginasa si aproape goala, unde isi pierdeau vremea drogatii si vagabonzii care cautau linistea unui cartier de batrani, de care nu ma temeam, totusi noi cautam acelasi lucru :liniste. Pe la ora aia, toti varsnicii dormeau si era asa liniste, peisajul era asa simplu, asta cautam, nimic spectaculos. Cerul era destul de alb cu o usoara tenta de gri, drumurile erau prafuite, iar in presupusele spatii verzi nu era decat pamant uscat si crapat de trecerea timpului. Cativa pomi, aruncati in peisaj, erau infloriti, aducand o mica bucurie batranilor. Pe langa blocurile vechi, prafuite si scorojite erau insirate gunoaie care puteau umple cosurile de gunoi de la marginea trotuarelor, care erau goale.
Si ma plimbam, aproape distrusa, gandindu-ma la orice imi venea in cap, cand am trecut pe langa niste simpli baieti de vreo douazeci-douazeci si cinci de ani. Stateau intr-un grup de vreo cinci si se drogau pe rand. Cativa deja erau in starea euforica, in care totul era neobisnuit de frumos, nemaipomenit, sublim, dar doar pentru cateva minute, cand incepea calvarul si incepeau sa fie foarte suparati si revoltati. M-am oprit sa-i urmaresc, din pura curiozitate si fara sa stiu ca flacara dorintei de a vedea lumea ca ei, incepuse sa arda. Trei radeau ca niste nebuni, se bucurau de viata, desi nu cred ca aveau de ce. Deodata il aud pe unul dintre ei :
-Hei, cine-i aia cu paru’ albastru ? a spus el in timp ce ma uitam la una din suvitele mele care era inca roz,
-Nu-l baga in seama, e fericit, spuse un altul care se parea ca era inca treaz.
-Vad, spun eu uitandu-ma invidioasa la baietii care se simteau asa bine.
-Vrei si tu ? imi spuse acelasi baiat de mai devreme.
Am stat putin sa ma gandesc pana sa-i raspund. Prima oara m-am intrebat de ce mi-a oferit, cred ca aratam mai suparata decat as fi crezut. Apoi m-am gandit daca sa ma droghez ca sa vad lumea roz pentru cateva minute, dupa care sa fiu foarte suparata. Credeam ca merita sa incerc pentru ca dupa ce deveneam suparata, nu puteam fi mai mult decat eram atunci si simteam ca ii pot face fata si nu poate fi mai rau decat acum. Asa ca mi-am luat inima in dinti si am zis hotarata :
-Da, vreau sa incerc, vreau sa ma simt bine.
-Ok, ma bucur ca vrei , o sa-ti placa, mi-a spus incantat acel baiat dandu-mi putin praf mortal pe un suport micut.
Nu m-am mai sinchisit sa intreb ce mi s-a dat sau cat de puternic era, l-am luat si am incercat, oarecum, sa ma pregatesc, sa ma incurajez singura. Mereu mi-a fost frica de necunoscut, chiar si atunci imi era frica sa incerc, imi era frica pentru ca nu puteam sa mai dau inapoi daca faceam asa ceva. Dar ma saturasem sa fiu trista, sa nu ma pot gandi la ceva frumos si sa nu ma pot distra din nou ca alta data. Imi era frica, eram speriata de ce se poate intampla dupa, dar ce se va intampla daca nu o fac, cand voi mai zambi ? Dorinta de a zambi a invins frica si am apropiat de nas acel praf. Inima a inceput sa bata din ce in ce mai tare, vroiam sa o fac mai repede, dar totusi ma miscam asa de incet cand, deodata, nu foarte departe de locul unde ne aflam, aud o persoana strigand :
-Sakuraa ! Opreste-te ! Nu face asta !
Era chiar vocea lui ? Chiar era el ? Ma intorc grabita doar ca sa aflu raspunsul, iar cand il vad rasuflarea mi se taie si scap praful din mana, acesta imprastiindu-se la picioarele mele. Il vad cum alearga disperat numai ca sa se asigure ca nu o voi face, chiar daca praful era la picioarele mele, chiar vroia sa ajunga la mine, cat mai devreme posibil. Mai avea putin, trecea strada si la cativa pasi de trecere ma aflam eu, asteptamdu-l nemiscata si prea uimita sa reactionez. Deodata aud sunetul motorului unei masini si ma uit in directia de unde auzisem. Era o masina oarecare, care mergea cu o viteza neobisnuit de mare, apoi m-am uitat rapid la Sasuke sa vad daca se opreste, dar nu, el inca alerga nebuneste, iar cand am vazut ca mai are putin si traverseaza am urlat disperata :
-Sasuke, stop !
Dar era prea tarziu, masina l-a lovit puternic chiar in fata mea, chiar daca franase, a avut destula putere sa il arunce cu putere la cativa metri. Sangele lui se imprastiase pe suprafata alba a masinii si pe strada prafuita, iar el era intins pe strada cu chipul privind spre cer. Cand il vad nu mai stau holbandu-ma si alerg spre el cazand in genunchi, chiar langa el. Picaturi de sange ii murdareau chipul si curgeau din trupul lui, vrand sa-l lase fara viata. Il iau in brate si ii ridic capul rugandu-l disperata sanu adoarma. Toata aceasta teroare durase mai putin de zece secunde si am inceput sa ma uit disperata in jur. Soferul care a facut asta plecase, probabil de mult, la fel si acei tipi care se drogau, dar uitandu-ma in jur, vad un semafor care arata ca masinile mai au treizeci de secunde de rosu. Sun disperata la salvare dupa care fac o poza semaforului, idiotul care a facut asta va plati cu varf si idesat. Apoi, asteptand disperata sosirea ambulantei, am incercat sa-l fac pe Sasuke sa ramana treaz si am inceput sa-i vorbesc, nici eu nu stiam despre ce, nu mai ca sa nu inchida ochii, cine stie ce se putea intampla daca o facea. Lacrimile imi inundasera de mult ochii si nu vroiam sub nicio forma sa-l pierd, mai bine sa traiasca si sa ma ignore toata viata decat asta. Ii vorbeam si ma bucuram pentru ca parea sa ma asculte, dar deodata a zambit si a soptit :
-Promite-mi ca nu o sa mai faci asa ceva !
-Promit, am murmurat eu printre suspine, dar te rog rezista putin, ambulanta va veni si totul va fi bine, te rog nu adormi, am continuat eu rugandu-ma sa reziste.
El nu a incetat sa zambeasca si asta mi-a tinut speranta aprinsa, pana cand am simtit cum inima mi se sfarama atunci cand a inchis ochii...
buna
Raluu esti nebuna? cum sa moara Sasuke? esti intreaga la minte? sau cola de seara trecuta te-a afectat destul de tare incat sa nu iti dai seama ce scrii..... ma ti in suspans de-a dreptul... vreau naibi sa stiu ce face ala ... Da coltu...(Dumnezeu sa-l odihneasca in pace...Amin!) sau este viu si se bucura de viata alaturi de iubirea vietii lui? deci aici astept raspuns asa ca ar trebui sa te grabesti cu nextul ca imi sare inima din piept. cit ca ai grupa sanguina 01 si tot iti beau sangele daca nu vrei sa aduci nextul (partea cu inima este metafora)
so critici?yes! so descriere ai, bifat~, dialog bun si nada sec, bifat~, naratiune care se impleteste cu ele si din abundenta, bifat~, actiunea sa nu fie grabita, bi.....nup, nup nu e bifat ¤. Sti de ce? nu banuiesc ca nu. ei bine ai cam grabit acolo putin cu drogurile, o fugarea putin un caine, acolo mi s-au miscat ochii putin asa, neprevazut. in reste este bine ;)
so te astept cu nextul
bye bye si pumpicilici....ops scuze era pupici:d :*:bye:
doamne!!!!! deci morrrr...nnu pot sa cred cat de tare e ficul..vreau sa spun ca parca as trai o telenovela...si de fiecare data cand mai citesc cate un capitol imi imaginez ca traiesc si eu in propriul meu fic in care joc roulul sakurei.....plus ca in ziua respectiva sunt paralela..deci cu capu in nori....asa de tare imi place...serios......deci dupa parerea mea (nu ca as fi un critic...ca nu sunt nici macar o amatoare..:D da ma rog)...il iubesc si astept cu nerabdare sa pui urmatorul capitol....si apropo sunt de acord cu Savarina Ali cum sa moara Sasuke//:...
?????...te rog nu fa tampenia asta de a-l lasa sa moara k mor si eu.....(finalurile happy ma fac happy..imi inveselesc ziua..iar finalurile unhappy ma fac sa plang)..asa ca te rog foarte frumos.....nu-l omori pe Sasuke.....si te rog si ma frumos sa pui urmatorul capitol....ca sunt nebuna...!!!!!! cel mai mare fan al ficului tau Lavy....multumesc
(PS: scz ca nu am dat comm si la celelalte capitole....da eu sunt mai noua acuma si cand am inceput sa citesc nu ma mai opream..plus ca aveam capitolele unu dupa altu sa le citesc....da si celelate au fost la fel de grozave...si te rog din nou.....PUNe O DATA URMATORUL CAPITOL TE ROOOOOG.:) fa-mi ziua mai buna
Multumesc mult pentru comentarii. :*
N-am mai fost asa de rapida de data asta, spre rusinea mea. :">
Dar am sosit cu noul capitol, sper sa va placa si astept pareri. :)

Cap 12 : E timpul sa spunem totul asa cum este…

Cand ochii lui abisali s-au inchis si nu le mai vadeam intunericul nesfarsit, am inceput sa plang mai tare si sa tip, nu vroiam sa il pierd, nu puteam sa-mi imaginez viata fara el. Il rog sa se trezeasca, dar el pare ca nu ma aude, ca nu ma simte, pare ca a murit... Deodata sirena ambulantei se aude tare si clar, pentru prima data eram fericita ca aud acest sunet si ma uitam spre masina sperand ca Sasuke isi va reveni. Asistentele coboara repede din masina, iau targa si il pun pe Sasuke in masina, in spate, iar eu ajung sa stau langa sofer. Inima incepuse sa imi bata nebuneste in piept, in timp ce imi tineam mainie incrutisate si in gand ma rugam sa isi revina. In spate le auzeam pe asistente cum se chinuie sa-l resusciteze, sa-l aduca la viata, ma rugam sa-i aud inima batand... Stateam pe scaun si simteam ca secundele trec ca orele, timpul ma chinuia, lipise frica de sufletul meu, imi intiperise in minte ca Sasuke poate muri dar... deodata inima mi se opreste pentru scurt timp din aceea alergatura, ca mai apoi sa mearga linistita atunci cand am auzit ca un aparat care ii masura bataile inimii. Acel bipait strident care ne instiinta ca e in viata, era muzica pentru urechile mele. Cateva zeci de minute au fost deajuns sa ma doboare, daca stiam ca el poate muri. Am continuat sa mergem rapid catre spital, cand intr-un final am ajuns, iar Sasuke a fost dus rapid in niste saloane, era in viata...
In schimb eu am ramas in urma si cate nu s-au intamplat, mi s-au oferit atatea : apa, o gustare, o patura, alte haine. Dupa ce asistentele au avut grija sa-mi fie bine, un doctor m-a consultat. A fost imposibil sa nu-si dea seama ca nu am mancat si dormit de ceva timp si m-a intrebat ce am. La inceput nu am vrut sa-i spun, am zis ca sunt in regula, dar dupa mi-a spus ca ar fi mai bine sa stie el si sa nu afle parintii mei decat invers. Am fost deacord si i-am explicat pe scurt cele intamplate. Era un domn foarte cumsecade si m-a inteles. I-am multumit pentru intelegere si l-am intrebat daca il pot vedea pe brunet. Mi-a spus ca pot, dar imediat ce mananc ceva. A trebuit sa fiu deacord si pana la urma am mancat cate ceva. Apoi am acceptat ca asistente sa incerce sa curete putin sangele de pe hanorac. Dupa ce am multumit pe doctor si pe asistentele care imi vroiau numai binele intr-un oras asa de unit si grijuliu, in sfarsit credeam ca pot merge la brunet. Dar apoi a sosit politia. A trebuit sa dau o declaratie, ca mai apoi sa le arat poza, iar ora in care am sunat la ambulanta si ora in care s-a facut poza se potriveau, asa ca acel idiot va plati. Dupa ce am terminat si cu politistii, m-am rugat foarte frumos sa ma lase in salonul brunetului. Doctorul, zambind, mi-a spus ca pot intra, dar in liniste pentru ca Sasuke doarme.
Am intrat tiptil in camera. Brunetul era bandajat si bine ingrijit, iar ochii mei erau foarte incantati de chipul care nu mai era patat de sangele lui. L-am privit cateva minute de langa usa. Pieptul se misca in ritmul respiratie, corpul ii era intins si conectat la aparate, parul insirat pe perna alba, iar ochii, acei ochi abisali, intunecati erau inchisi. Am inceput sa ma apropii de patul pe care statea. L-am mai privit cateva clipe apoi m-am asezat pe patul care mai era in salon, tragandu-l mai aproape de patul brunetului. Am continuat sa-l privesc, era linistit si ma bucuram ca e in viata si in scurt timp va deschide ochii si totul va fi ca inainte. Peste putin timp tatal brunetului a intrat rapid in camera si s-a indreptat in viteza spre brunet. S-a asezat pe un scaun si a inceput sa-l studieze cu multa atentie. Chiar daca sunt sigura ca doctorul si politistii i-au spus tot ce se intamplase si ca brunetul este in siguranta, cred ca tatal lui este inca foarte speriat pentru ca oricand ar putea aparea complicatii si daca l-ar pierde si pe unicul sau fiu, nu vreau sa-mi imaginez ce tristete profunda ar inflorii in sufletul lui. Am privit in jos, nu am vrut sa-l privesc in ochi. Gandindu-ma la cum s-ar fi simtit tatal lui fara brunet, mi-am dat seama ca daca nu eram eu nu l-ar fi lovit masina aia pe Sasuke. Tatal lui m-a vazut si dupa cateva minute m-a luat in brate. Desi la inceput am fost uimita, pentru ca ma simteam asa de vinovata pentru ce se intamplase am inceput sa vars lacrimi udandu-i costumul negru pe care il purta tatal brunetuui pe nume Yoshio. Dupa cateva secunde s-a retras si s-a uitat in ochii mei umezi, privindu-ma, oarecum, confuz. M-a intrebat de ce plang, iar eu i-am raspuns :
-Daca nu eram eu, Sasuke nu patea asta, spun uitandu-ma la brunet neputand sa-l privesc pe tatal acestuia in ochi.
-Cum spunea Sasuke, esti naiv de draguta. Daca nu erai acolo, probabil ar fi traversat strada, ar fi fost lovit, dar nimeni nu s-ar fi deranjat sa-l ajute. Si daca nu existai in viata lui, nu cred ca ar mai fi ras vreodata, in felul cum o facea cand mama lui era in viata, l-ai facut sa continue...
M-am uitat la tatal brunetului si eram surprinsa de vorbele lui, chiar atata bine i-am facut, l-am facut sa treaca peste moartea mamei lui ? Am fost atat de puternica ? La gandul ca l-am facut fericit si ca am reusit sa-l salvez si de acel idiot si, poate, de el insusi, am zambit. Zambeam in timp ce pe chip imi cadeau lacrimi, chiar daca e in viata, inca e suparat pe mine. Tatal brunetului m-a rugat sa-i spun ce s-a intamplat, probabil stia deja ca suntem certati sau macar intuia, asa ca i-am spus, plin de amanunte, simteam ca trebuie sa-i spun cuiva care ma poate intelege si care il cunoaste pe Sasuke mai bine ca mine, in sfarsit gasisem persoana potrivita. M-a ascultat cu atentie, de parca ar stii cum e sa ai o fiica. Dupa ce am terminat tatal lui mi-a spus ca Sasuke mereu a fost asa, nu vrea sa sufere si imediat ce se simte tradat, reactioneaza prosteste. Mi-a spus ca mama lui a incercat sa-i demonstreze ca mai exista si persoane de incredere si in care te poti baza si in randul fetelor, in randul baietilor il stia deja pe Naruto, care este de altfel prietenul lui cel mai bun. Dar, din pacate, din atatea fete, mama lui Sasuke a ales-o pe Karin, una dintre cele mai increzute, prefacute si mincinoase fete din scoala si bineinteles ca nimic nu a iesit bine ci, din contra, Sasuke si-a facut o parere si mai proasta decat inainte. Dupa ce m-a lamurit cate lucruri l-au impiedicat sa priveasca oamenii din jurul lui cu alti ochi, am lamurit ce voi face. L-am rugat din tot sufletul pe Yoshio sa gaseasca o solutie ca sa pot sta cu brunetul pana se insanatoseste. Cred ca tatal lui stia mai bine decat mine, ca mai bine raman cu Sasuke si poate mai mananc cate ceva si mai dorm putin, decat sa merg la scoala unde sa nu ma gandesc decat la brunet, sa nu mananc deloc si abea sa inchid ochii. Asa ca si doctorul fiind intelegator, mi-a facut o scutire, pe care habar n-am ce-a scris. Eram prea incantata ca, poate voi putea sa-i explic brunetului ce s-a intamplat cu adevarat. La insistentele lui Yoshio am mai manacat o masa, inainte ca acesta sa plece, pentru ca voi putea ramane in spital si voi dormi in acelasi salon cu brunetul pana acesta se insanatoseste, obtinusem totul.
A fost o zi plina in toata puterea cuvantului, nu-mi vine sa cred cate s-au putut intampla. Acum era liniste si destul de intuneric. Salonul in care stateam alaturi de brunet era luminat doar de doua lampi asezate in colturi diferite ale camerei. In rest doar lumina difuza a noptii, care reusea sa treaca prin perdeaua aproape transparenta, de la cele doua geamuri mari din incapere, dadea un aer misterios locului in care ne aflam. Nu se auzea aproape nimic, doar cateva sunete ce treceau de sticla geamurilor. Nu auzeam cuvinte ci doar voci inabusite. Singurele lucruri pe care le auzeam continuu si foarte tare, erau gandurile mele, care zburau nestingherite in timp ce privirea era atintita la brunet. Acum nu mai era conectat la aparate, se pare ca se va insanatosi mai repede, mereu am stiut ca este o fire luptatoare si puternica si il admiram pentru asta. Eram asa linistita, cand deodata inima a inceput sa imi bata puternic, atunci cand am vazut ca se trezeste. Nu stiu de ce am intepenit. Vroiam sa-l iau in brate, sa-l simt cat mai aproape si sa nu ii mai dau drumul, dar era suparat pe mine sau nu… Am incercat in rasputeri sa-mi aduc aminte tot ce am vorbit cu tatal lui, dar degeaba, nu stiu de ce nu imi puteam aduce aminte si de ce ma simteam atat de neputincioasa si nu stiam ce sa fac. Intre timp ochii lui s-au deschis, acei ochi intunecati ca o prapastie fara fund au inceput sa priveasca din nou in jurul lor, confuzi. Cand l-am vazut ca vrea sa se ridice si nu prea ii reusea din cauza ranilor, am lasat la o parte gandirea si am apelat la ce imi spunea inima sa fac si oricat m-as chinui, aceasta nu imi va permite sa nu-l ajut pe Sasuke.
M-am aplecat spre el incercand sa-l ajut, punandu-mi o mana pe spatele lui si cealalta pe pat langa el. Cand mi-a simtit mana pe spatele lui s-a uitat la mine, ma privea intr-un mod duios si ingrijorat, dar dupa atata timp…ma privea fara sa exprime ura si scarba fata de cine sunt sau cine credea ca am ajuns. In timp ce ma privea s-a ridicat usor in sezut cu ajutorul meu, dupa care, fara sa stiu ca asta avea sa urmeze, m-a imbratisat puternic. Am simtit ca nu mai fac fata, vroiam sa plang de bucurie, desi ma simteam trista, dar devenisem puternica si nu vroiam sa las lacrimile sa curga pana nu ii explicam adevarul. Doar o lacrima mi s-a prelins pe obraz pana pe trupul brunetului, in timp ce-i raspundeam la imbratisarea protectoare pe care mi-o oferea si mi-am dat seama ca a tanjit dupa ea mai mult decat o facusem eu. Au trecut minute in sir, dar la un moment dat s-a retras, corpul meu ramanand conectat de al lui, deoarece palmele calde ale acestuia imi tineau chipul. Una din palme mi-a mangaiat usor obrazul facandu-ma sa schitez un zambet care a dat de inteles cat de implinita eram pentru ca ii simteam din nou atingerile tandre. M-am uitat in ochii lui, inca nu-mi spusese nimic, asa ca a trebuit sa am curajul sa soptesc :
-Te rog, lasa-ma sa-ti explic, doar asculta-ma…Pot ? l-am intrebat, fiind sigura ca daca nu va fi deacord, va incepe un scandal care se va termina cu lacrimi, dar brunetul a dat din cap in semn de aprobare si am inceput sa-i povestesc.
I-am spus tot ce m-a framantat, nu am omis nimic, nu stiu de ce vroiam sa stie totul. Cand am terminat, mi-a luat mainile in ale sale si le-a starns puternic, lasand capul in jos si spunand :
-Imi pare atat de rau, am fost un idiot…
Imediat ce nu i-am mai auzit vocea, mainile lui le-au dat drumul alor mele si atunci mi-am dat seama ca se simte atat de prost ca a fost orbit de gelozie si ca nu m-a crezut, incat s-ar putea sa-l pierd, ceea ce nici nu vroiam sa aud, se vedea ca ii pare rau si daca faceam ceva prosteste, cum ar fi sa plec, nu mi-as putea ierta-o. Ii pare rau si s-ar putea s-o faca toata viata. Asa ca l-am luat in brate, ceea ce cred ca l-a uimit, vroiam sa stie ca-l inteleg si cred ca am reusit. In timp ce si el ma strangea in brate i-am spus :
-Nu-i nimic, Sasuke, te iert, doar ai fost putin gelos, asta arata ca-ti pasa…spun eu incercand sa-l fac sa se simta mai bine.
-Nu ma poti ierta asa, ai facut prea multe pentru mine si vreau sa-ti promit ceva : ca nu o sa mai las gelozia sa ma incurce si ca o sa te cred mereu.
Dupa ce a terminat promisiunea, m-am indepartat usor, ca sa-l pot privi in ochi, in timp ce ai mei se umezisera putin, pentru ca realizasem ca e pentru prima oara cand il aud pe Sasuke vorbind asa, spunand astfel de lucruri, care ma aveau pe mine la mijloc, pe mine, pe care m-a ignorat atata timp. Niciunul dintre noi nu a mai rezistat tentatiei de a ne saruta asa ca in urmatoare clipa i-am simtit buzele moi si dulci care incepusera sa le guste pofticios pe ale mele. Limba lui din nou imi cutreiera lacasul umed dandu-mi fiori, pe care nu-i mai simtisem de atata timp. Nu a fost un sarut atat de lung cum as fi vrut eu, pentru ca brunetul era inca slabit, dar nu mi-a pasat, in sfarsit il aveam inapoi pe Sasuke, in sfarsit ma ascultase, in sfarsit va fi ca inainte.
Dupa ce ne-am despartit din sarut, m-a luat in brate si mi-a sarutat usor pielea gatului, facandu-ma fercita la fiecare atingere. Apoi am lipit cele doua paturi din salon si am inceput sa povestim, in timp ce stateam imbratisati. Din cand in cand ma mangaia usor pe obraz, pe spate, pe podul palmei sau pe buze, facandu-ma sa zambesc ca o copila inocenta care se minuneaza cand vede un fulg de nea. La un moment dat m-am dus sa iau niste apa, iar cand m-am intors, brunetul meu dormea dus.Am chicotit putin, dupa care l-am invelit, m-am asezat si eu in pat si am adormit uitandu-ma la el.
Am aterizat si eu pe-aici si nu am decat cuvinte de lauda. Tot ce pot sa spun e "BRAVO" "BRAVO" si iar "BRAVO". Ai avansat considerabil de la primul capitol si pana la ultimul. Ideea e originala si imi place cum descrii. Ai imbinat dialogul cu naratiuea si
descrierea intr-un mod excelent. Tine-o tot asa! Astept cu inima-n gat urmatorul capitol.
P.S.: Iti dau o idee: citeste primul capitol apoi citeste-l pe ultimul si asa iti vei da seama cat de mult ai avansat
Ja ne!
Deci revin cun un comm dupa atata vreme, ai evoluat si vad aici numai cuvinte de lauda. Eh hai ca de astea am si eu. Te felicit!
Ai progresat cum se cuvine si ai ajuns la standardele mele, pe mine greu ma multumesti.
Ai descriere buna si frumoasa, care chiar imi place, actiunea e tinuta in lesa nu e fugarita de gaste :)) si e bine.
Naratiunea se impleteste cu descrierea si dialogul. Stii un pic de dialog nu strica. Il facea si mai bun , dar chiar si cu cel pe care il ai e bine , pentru ca e plasat unde trebuie. Estetica e respectata, deci sunt multumita foarte mult si ficul tau e foarte bun, de acum ma dedic acestuia. Iate uite un fic bun chiar sub nasul meu. Sa trec mai des pe aici!
Bafta si succes la next