Iluzii [+16 / +18]

[Teh]

Bună tuturor. Mulţumim mult de susţinere şi de aprecieri! Oare ve-ţi fi uimiţi şi de acest capitol? Hm... să vedem.
Lectură plăcută şi vă mulţumim muuult de tot că sunteţi alături de noi :X

Capitolul 57

- Doamnişoară Settle... Ăă, vreau să zic, doamnă Settle!
Îmi întorc privirea pentru a răspunde celui ce mă strigă, pentru a-l vedea pe Brian . Tac, realizând gestul meu inutil. „ Obişnuieşte-te.” Am roşit la acest gând.
- Da ?
S-a auzit cineva în spatele meu, am văzut-o trecând prin faţa mea. Înaltă şi superbă. Corpul ei s-a schimbat destul de mult, arăta extraordinar. Părul ei scurt ca întotdeauna, tuns diferit de această dată. Natural, fără nicio urmă de vopsea, acelaşi negru strălucitor şi plin de viaţă. Picioarele lungi şi o siluetă perfectă. Exact ceea ce caracteriza un model; am văzut că purta rochia creată de mine. Îi venea perfect în contrast cu pielea bronzată.
Aşa este. Timpul a trecut, şase ani de când eram doar nişte adolescenţi plini de iubire... Şi s-au întâmplat destul de multe de atunci. Dar nu regret nimic, mă bucur de ceea ce am trăit la momentul respectiv.
M-am obişnuit cu această nouă viaţă. Deşi, câteodată, mai întorc capul sau mai răspund la „ doamnă Settle” , sau „ domnişoară” cum are obiceiul Brian să greşească. Dar nu, nu mă mai numesc aşa.
- Doamnă Asazuki, credeţi că e bine aşa?
Zâmbesc , privind modelul cusut pe bluză. Era destul de drăguţ, dar eu aveam o altă idee aşa că am dat dezaprobator din cap scoţând nişte schiţe din sertarul biroului.
- Uite asta, ca aici trebuie.
Acceptând, a ieşit din încăpere plecând spre atelier. M-am aşezat pe scaun, privind încă odată camera. Mintea mea zbura la toate întâmplările din trecut. Faptul că am trecut prin atâtea, în liceu şi apoi în facultate. Cu Jay alături. Caroline se căsătorise cu fratele meu imediat după ce a terminat liceul, a fost foarte drăguţ şi chiar atunci ne-am anunţat logodna, eu şi Jay. Deşi am avut o perioadă de câteva luni în care ne „ despărţiserăm” . A fost frumos cât a durat totul, şi acum este. Când mi-a zis să ne căsătorim, vara trecută... Nu ştiam cum să reacţionez. Într-adevăr, a fost cel mai frumos eveniment din viaţa mea. Deşi eu şi el am locuit împreună încă de când am mers eu la facultate. A fost o perioadă atât de frumoasă, şi de liberă.
Gândurile mi se duc într-o altă direcţie privind masa. Câteva documente aşteptau să fie semnate, aşa că mi-am pus amprenta. Ridicându-mă, am zărit pereţii de sticlă şi camera aranjată personal. Culorile calde îmi alintă plăcut ochii.
A trecut timpul, este vremea pentru o nouă aventură!
Înfiinţasem această firmă în urmă cu câteva luni, şi era atât de plăcut. Eram fericită ca şi designer , mai ales că puteam lucra cu atât de multe persoane . Şi să cunosc atât de multă lume nouă. Pe deasupra, o vedeam pe Caro non stop. Adevăratele prietenii nu mor niciodată, deşi asta credeam când eram adolescentă s-a dovedid a fi adevărat.
Am zâmbit la gândul acesta privindu-mi ceasul. Era ora cinci, stătusem destul pe ziua de azi. Îmi încui biroul, luându-mi geanta şi plec.
- Eu am plecat, să încuiaţi totul când ieşit. Oh , şi.. Brian, te rog să nu mă trezească nimeni la 12 cum că a avut loc un incendiu . Ok?
A dat din cap aprobator înroşindu-se la faţă şi am văzut-o pe brunetă în spatele meu.
- Hei, şefii mereu pleacă mai devreme?
Am scos limba la ea.
- Am lucrat destul pentru noile modele, oricum nu am ce să fac aici.
Ochii ei mari şi superbi m-au aţintit, ca apoi să se întoarcă şi să îmi spună un „ pa ” jucăuş. Am răspuns şi am ieşit din clădire. Aerul cald şi totodată răcoros al primăverii m-a lovit. Soarele ardea pe cer, învăluindu-ne cu razele lui plăcute.
Am urcat în maşină şi am decis să merg să o vizitez pe mama.
Casa nu mai arăta deloc la fel, era schimbată odată la o anumită perioadă de timp. Trebuia să aibă şi scumpa mea mamă o ocupaţie, acum când nici eu nici Josh nu mai eram acolo. Tata însă mergea la serviciu , tot să îl ţină ocupat şi era fericit. Nu ştiam dacă are o anumită cauză, dar mereu îmi zâmbea şi îmi amintea cât de mult mă iubeşte. Câteodată devenea prea siropos, dar îi adoram . Erau părinţii mei.
Am intrat fără să bat la uşă, pentru că aici îmi regăseam întotdeauna un al doilea cămin. Deşi multă vreme fusese „ primul” .
- Bună !
A exclamat femeia blondă când m-a văzut. A fugit spre mine, iar eu am văzut că era îmbrăcată în trening. Probabil făcuse nişte exerciţii. Părul îl avea strâns în coadă.
Am îmbrăţişat-o .
- Bună. Oh, ce faci mama?
A dat din umeri mergând spre bucătărie. Nu avusesem niciodată angajată o bucătăreasă şi părinţii păstraseră acest lucru. Pentru că nu era necesar să gătească alţii pentru ei, zicea ea. Cât despre mine... Aveam o femeie acasă care se ocupa de curăţenie, dar asta nu mereu. Pentru că ţineam mult la intimitatea noii mele familii. Doar eu şi Jay trebuia să fim acolo . Plus că nu se plânsese, încă, de cum găteam. Am chicotit la gândul ăsta şi am fost întrebată : ce? Nu am răspuns , ci m-am îndreptat spre frigider. Scoţând ceva de băut, am invitat-o pe femeia ce mă acompania să ia loc.
- Cum a fost la serviciu?
- Super , am terminat noile modele şi i-am lăsat să îşi termine treaba. Caro o să prezinte la următoarea paradă . Bine, mereu o face . Este doar a doua prezentare a mea, e normal să fiu încântată, nu ? Oh, şi cred că o să primim o cerere de la o revistă, curând. Nu-ţi zic numele! Şi m-a sunat unchiul Jan săptămâna trecută să îmi spună că mi-a văzut ultima prezentare. Bine, şi prima. A spus că a adorat-o şi că o să treacă, când poate prin oraş. De abia aştept!
Vorbeam cu foarte mult entuziasm, aşa că atunci când am terminat am început amândouă să râdem iar eu m-am înroşit. Unele obiceiuri nu mor niciodată.
- Joshua m-a sunat mai devreme, ne-a invitat la cină la el acasă mâine seară. Închipuieţi că o să gătească Caroline. A râs. Deşi sunt sigură că au un plan de rezervă. Oh, Jay ce mai face?
- E bine... M-am uitat la ceas. Cred că o să ajungă destul de curând acasă, aşa că mai bine fug şi eu. Ştii, nu prea am avut timp să fac ceva de mâncare. O să comandăm ceva eventual. Ah, transmite-i salutări tatei.
A dat din cap, ridicându-se şi conducându-mă spre uşă.
- Ai grijă cum conduci.
- Întotdeauna. Am răspuns repede şi am fugit la maşină.
În timp ce mergeam spre casă m-am holbat la magazine, întâmplător am văzut şi câteva articole pentru copii.
„ O să avem timp şi pentru asta”. Am adăugat în gând de parcă mă întrebau acele articole : când vi să ne cumperi? Îmi doream şi eu aşa ceva, dar nu era chiar acum momentul potrivit. Încă mai aveam nevoie de intimitate, şi Jay era întru totul de acord. De fapt, în ultimii ani mereu aveam aceaşi părere.
Oh, cine ar fi crezut? În urmă cu atât de mulţi ani... Nu ştiam sigur dacă vom fi împreună însă am acceptat, pentru că ţineam atât de mult la acesta... Şi pentru că îmi era teamă să îl pierd. Şi nu conta ce urma să fie în viitor.
Acum... Ei bine, am crezut atunci că e totul pentru mine dar acum? Acum era chiar mai mult de atât. Mi-e greu să zic că îl iubeam în urmă cu 6 ani în urmă, faţă de ce simt acum. Este cu mult mai puternic şi cu mult mai profund decât era înainte.
Am fost trezită de un claxon. Amvăzut că se făcuse verde aşa că am accelerat. Am putut zări casa mea albă de la o distanţă considerabilă. Greu de crezut, dar era singura de această non culoare din cartier. Ieşea întotdeauna în evidenţă. Celelalte erau majoritatea galbene, portocalii şi câteva roşii. Am râs la gândul că doamna Lili o să şi-o vopsească curând ca şi a mea. În fond, cum zicea ea „ ce ai tu e cel mai bun ” şi nu o deranja să „ copieze” . Oh, vecinii sunt pur şi simplu minunaţi. Cu excepţia domnului Marvin care întotdeauna are ceva cu noi. De fapt, cu toţi. Am parcat în garaj şi am intrat, analizând încă odată întreaga locuinţă cu etaj. Fusese ridicată de către noi, nu o cumpărsasem aşa. Şi cât de încântată a fost mama să vină în ajutor pentru decorare. A fost în urmă cu un an jumate? Doi? Nu mai ştiam cât trecuse.
Era atât de frumos aici, mă simţeam într-adevăr bine. „ Acasă” . Era cel mai special loc, trebuia să o recunosc. Am pus geanta pe o măsuţă şi am fugit să pregătesc ceva pentru cină. Mai era timp până apărea Jay. După aceasta, am fost să fac un duş şi să mă schimb. Mi-am luat pijamaua pe mine şi un halat.
Am auzit curând soneria de la intrare. Probabil iar îşi uitase cheia. M-am uitat pe vizor şi am zărit altceva.
- Miki!? Ce faci aici?
A scos limba la mine şi a început să râdă. Un copil în vârstă de şase ani stătea în faţa mea foarte vesel. De fiecare dată când era supărat fugea două străzi venind la noi acasă. Asta când nu era David acasă. L-am lăsat înăuntru formând numărul verişorului.
- Da? A răspuns fără prea mult efort.
- Sunt Amber. Cel mic e iar aici. O să îi sun şi pe părinţii tăi, presupun totuşi că a fost lăsat cu o dădacă. Tu unde eşti?
- Paris dadi, Franţa. A chicotit. Mda, mama şi tata au plecat probabil să ia cina undeva. Lasă că îi sun eu, poţi să îl ţi pe Miki în seara asta? Sau să trimit pe cineva să îl ia?
Am întâlnit faţa copilului, atât de veselă şi cu nişte ochi verzi atât de mari şi strălucitori. Cu un păr roşcat asemenea lui Dave, şi nu am putut să nu îl regăsesc pe el , când eram doar nişte copii.
- Îl las aici, ştii doar că are camera lui. Nu-ţi face griji. O să te văd la TV, nu? Ai grijă de tine şi vezi ce mănânci. Te pup.
- Bine dadi, pa.
Am închis luându-l în braţe pe Michael şi ducându-l în sufragerie. După ce i-am aprins televizorul, pe un program unde mai târziu avea să apară frăţiorul lui , am auzit iar soneria.
De data aceasta era doamna Lili, vecina.
- Da?
- Scumpo, Amber . Ce faci? Am venit să te întreb dacă l-ai văzut pe Mark. Nu pot da de el. A zis că a plecat la fotbal, dar...
Am întrerupt-o.
- Încearcă în curtea liceului. Dar mai bine trimite-l pe Jonah, altfel sigur se înfurie.
A oftat.
- Merci , scuze de deranj.
- Nu face nimic. Bună seara .
A plecat zâmbindu-mi şi eu am trântit uşa. Ce zi obositoare! Exact când vroiam să mă deplasez spre bucătărie, s-a deschis uşa. Un bărbat înalt şi extrem de atrăgător şi-a făcut apariţia. Părul lui negru şi răzleţ arăta superb, ochii verzi mă studiau . Şi-a pus servieta pe o măsuţă şi s-a apropiat de mine. M-a luat în braţe, buzele noastre întâlnindu-se. Chiar şi acum, după atâta timp, inima mea încă mai bate puternic la atingerea lui. L-a zărit pe Miki şi a încetat să îmi mai pipăie fundul.
- Bine –ai venit acasă. Am zis veselă.
- Mersi, ce face încurcă-lume-ăsta aici? Am început toţi trei să râdem şi Jay l-a îmbrăţişat pe ... verişorul lui. Am luat toţi trei cina, ascultându-l pe micuţ despre ce mai făcuse.
După aceasta, l-am băgat în camera sa. Făcusem una specială pentru când venea să doarmă la noi. Destul de des ; era compusă dintr-un pat pentru copii şi multe jucării, un dulap cu hăinuţe şi .. Alte lucruri. Nu avea probleme cu dormitul aşa că nu am stat mult să îl adormim.
Jay m-a luat iar în braţe sărutându-mă.
- Ce ne facem când o să avem unul doar pentru noi?
Am chicotit.
- ÃŽl trimitem la Josh.
Am început amândoi să râdem în timp ce acesta mă purta spre dormitor. Da, aceasta este viaţa pe care mi-am dorit-o întotdeauna. Şi fără să realizez, am primit-o.