12-12-2009, 03:49 PM
Bună.
@kagome - merci iar că ai trecut pe aici :]]. Mă bucur că ţi-a plăcut capitolul şi aşa mai departe. Sper că şi ăsta o să îţi placă. Oare? :]].
@ fantasy eyes - merci merci ;;] hei, come on =]] păpuşa semăna cu Amber!!! =]]]. Sper să îţi placă şi 39.
Apropo, pliz nu vă certaţi or something, să lăsăm conflictele la nivelul ficului şi personajelor din el , ok? :]]]. Mulţumesc tuturor.
Lectură plăcută.
- Ce mi-ai luat?
- Nu-ţi zic Dave. Am scos limba jucăuş la el şi acesta a început să râdă.
- Nici dacă te rog fooooooarte frumos?
Mă privea ca un căţeluş părăsit. Am început să râd întorcându-mi privirea.
- Nu .
- Nici dacă strig în gura mare că îl iubeşti pe Jay?
Am înghiţit în sec şi m-am înroşit instantaneu. Ştiam că nu vorbea serios, şi totuşi ! Mă bucuram că nu dădusem răspunsul pentru că Jayson a apărut lângă noi. Arăta atât de drăguţ, a trebuit să îl privesc iar din cap până în picioare şi inima mea o lua razna. Nu ştiam dacă mai are sau nu loc în piept, pentru că începuse să explodeze. Sau eu aşa simţeam. Mi-a zâmbit, cu acel zâmbet pe care îl adoram şi de care nu mă mai puteam sătura.
Eşti real? Şi era real. Când ne-am îmbrăţişat am simţit cum trupul meu tremura. Şi nu îmi era frig, era foarte cald aici. Speram ca Jay să nu realizeze asta, sigur urma să mă întrebe „ de ce tremuri? †iar eu nu puteam minţi de Crăciun. Am fost fericită când nu a făcut-o.
Mă gândisem o grămadă ce cadou să îi iau. Nu era greu, îi luasem o păpuşă barbie , blondă micuţă ( care semăna cu mine ) şi avea şi părul cârlionţat. Bine, era doar o glumă „ ieftină †dar ştiam că urmam să râdem mult pe această temă. Am aşteptat cu sufletul la gură cât a deschis cadoul şi chiar mă întrebam ce este în mintea lui în acea clipă. Oare ce credea că se putea afla în cutia de cadou? Expresia feţei lui meritase, făcuse acea faţă „ supărată †adorabilă. Deşi oarecum sarcastică. Acum era momentul să îi dau adevăratul cadou. Însă, nu am mai apucat.
- Ce? Nu-Å£i place?
Eram încă fericită de reacţia lui.
- Ba da ! A zis vizibil sarcastic. Doar sor’mea mi-ar fi putut face un cadou ca acesta. A zâmbit şi asta a durut şi mai tare. Doar sora lui putea face asta, nu? Adică, mai concret, eu Amber Settle eram doar o surioară mică şi prostuţă pentru Jayson. Nu eram într-atât de bună pentru el cât să ocup locul de prietenă ( iubită ) . Şi nu eram înde-ajuns de frumoasă, deşteaptă, înaltă pentru el? Nu înţelegeam ce fusese cu acel comentariu. Şi mai degrabă.. Nu înţelegeam de ce aveam eu o astfel de reacţie. În fond.. Ştiusem întotdeauna că el mă considera doar atât. Ştiusem, până să vorbesc cu Andreea !
Oare minţise? Dar nu putea. Fusese atât de serioasă. Poate doar credea că Jay mă iubeşte, sau poate că nu. Poate că fusese o glumă proastă iar eu de naivă şi fraieră ce sunt am crezut. Am realizat târziu că am început să fug , mă bucuram că încălţasem cizmele . În acea clipă eram în stare să umblu şi în picioarele goale pe afară . Nu era plăcut să faci asta iarna. Şi continuam să fug. Unde? Nu ştiam, nu realizam asta pentru că… Pentru că mintea mea era acoperită de gânduri ciudate, ce nu îmi dădeau pace. Cele mai multe erau întrebări. De ce nu mă putea iubi Jay? Sau putea? Mă iubea doar ca o surioară. Desigur. Şi totuşi, ce sperasem? Încă nu ştiam, dar vroiam altceva şi inima mea o cerea . Trupul meu tânjea după asta. Nu ştiam ce este încă, mi-era teamă să aflu. Sau poate că nu. Cu toate astea paşii mei nu se opreau, nu mai gândeam coerent şi parcă eram tot mai pierdută. De lume, de propriile gânduri şi propriul raţionament. Ah, vreau să dorm. Parcă asta aş fi vrut să fac, şi totuşi trupul meu nu se oprea. Mă mişcam în fugă şi nu mă gândeam să spun „ stop! †. Iar eu încă nu ştiam unde mă întrept. Şi nici nu îmi păsa.
Cu greu am realizat că afară ningea, îmi plăcea ninsoarea. Mă liniştea. Dar se părea, că în această seară nu urma să o facă . Îmi venea să plâng, şi am simţit lacrimile calde căzându-mi pe obrajii reci. Nu mai puteam fugi, nu mai aveam respiraţie şi nu puteam realiza unde sunt. Îmi era frigă şi frig. Începusem să tremur deîndată ce mi-am oprit corpul într-un loc fix. Asta pentru că îmi era prea îngheţat pentru a se mai mişca. Cred că era un parc, sau ceea ce vedeam eu nu erau bănci? Lacrimile continuau să curgă şi mâinile mele nu vroiau să urce în jurul ochilor pentru a le şterge. Şi aşa mi-era greu să le ridic, de reci ce erau. Şi respiraţia îmi era iar greoaie. Vedeam vag aburul făcut de respiraţiile mele inegale. Şi atunci am văzut, am văzut chipul lui Jay stând în faţa mea şi gâfâind. Mă urmase. Şi aş fi vrut să îl îmbrăţişez şi să îl sărut. Aş fi făcut-o, ştiu asta din instinctele pe care le aveam în acele secunde. Dacă nu m-ar fi numit „ soră †. NU SUNTEM FRAŢI. De ce nu înţelegi? Şi totuşi, puteam să ţip la el , să îi zic aşa ceva? Fără ca el să mă deteste , să mă.. nege.. Să nu vrea să mă mai vadă? Şi lacrimile parcă se înteţeau şi furia creştea. Şterge , şterge, şterge cuvântul ăla din vocabularul tău. Doar Amber. Amber şi Jay. Care nu sunt soră şi frate. Nu sunt!
- Amber.. Îmi pare rău, dar ce ai?
Mi-a zis pe o voce aproape şoptită , şi nervii mei atinseseră o culme. Ştiam că venea spre mine pentru a mă îmbrăţişa şi atunci am explodat. Obrajii îmi erau inundaţi, vocea îmi era foarte ridicată şi cât se poate de sinceră.
Å¢ipam.
- Te iubesc, asta am ! Şi nu , nu sunt sora ta Jay. Trezeşte-te. Nu sunt sora ta ! Nu sunt ! Nu sunt ! Şi nici nu vreau să fiu. Te iubesc, mereu am făcut-o . Şi am aşteptat să te trezeşti, dar nu mai pot. Cât mai ai de gând să mă faci să aştept? Să mă numeşti „ soră†? Nu mai vreau ! Nu mai vreau!
Cred că exagerasem. Poate , poate un pic mai mult căci deja mă prăbuşisem în genunchi şi reuşisem să îmi duc mâinile în jurul ochilor. Dar lacrimile nu dispăreau. Am simţit braţele lui Jay peste trupul meu şi m-a ajuntat să mă ridic, prinzându-mă într-o îmbrăţişare strânsă.
- Şi eu te iubesc, piticanie. Şi nu vreau să fi sor’mea. Niciodată. Şi nu vreau nici să te mai văd cu altcineva, nici cu George nici cu Danny, nici cu oricine. Şi eu te iubesc, ce a durat atâta?
Mi-am ridicat privirea spre el. Distanţa dintre feţele noastre era considerabilă, cu toate acestea.. Acelea erau cele mai calde braţe pe care le cunoşteam, cea mai dulce voce pe care o ştiam.. Şi acele cuvinte? Îmi păreau ireale. M-am întrebat pe sine dacă sunt adevărate? Dacă le aud aşa cum sunt transmise ele? Parcă nu îmi venea să cred, şi inima mea începuse a bate nebuneşte . Serios? Serios? Serios ? Parcă aş fi vrut să sar iar cu întrebările şi să ştiu mai multe, de când? Cum? În ce fel? Pentru că îl iubeam cu adevărat şi trupul meu iar tremura printre braţele sale calde. Şi nu ştiu dacă era de la frig. Poate şi de la acesta şi de la acel sentiment ce pusese stăpânire pe mine. Dorinţa de a –l săruta, de a-i atinge chipul şi de a şti că suntem doar noi doi, împreună pentru totdeauna. Sau poate... Doar până când nu ne vom mai iubi .
Şi-a aplecat faţa spre a mea, moment în care am crezut că voi face stop cardiac. Asta nu am simţit deloc când mă sărutam cu Geo şi îşi îndrepta chipul asupra mea. Nu, pentru că asta era altceva. Cu fiecare secundă ce trecea inima mea mai căpăta zece bătăi. Şi cred că iar exageram, dar credeam că îmi va ieşi din corp. Buzele noastre s-au unit , şi nu era pentru prima dată. Însă erau îngheţate, atât ale mele cât şi ale lui şi parcă.. Parcă se încălzeau reciproc, făcându-le să pară un tot. A continuat sărutul apăsat introducându-şi limba în gura mea. Am făcut şi eu acelaşi lucru şi mâinile mele s-au urcat instinctiv în jurul pieptului său. Stătea aplecat spre mine pentru a putea ajunge şi mi-am dus degetele în jurul gâtului său, l-am îmbrăţişat şi m-am apropiat şi mai tare de el. Mâinile sale s-au pus în jurul taliei mele, ridicându-mă şi continuând acel moment magic.
Nu vroiam să se termine niciodată, vroiam să simt în continuare acei fulgi de zăpadă căzând peste trupurile noastre reci, ce se încălzeau reciproc. Peste buzele noastre unite şi peste dragostea pe care ştiam că o simţim amândoi. Eram atât de fericită, căci uitasem să şi mai plâng.
Momentul în care m-a învărtit am crezut că a durat ani. De parcă trăisem doar pentru acea clipă. Ne-am desprins şi mi-a apucat mâna stângă... Şi-a dat sacoul jos şi l-a pus peste umerii mei iar eu mi-am trecut obrazul peste gulerul hainei. M-a ajutat să îl îmbrac. Ne ştiam dintotdeauna. Ce rol aveau cuvintele? Mai aveau vreun rol?
- Amber, cum s-a întâmplat asta?
Încă mă ţinea strâns.
- Nu ÅŸtiu. Nu e vina mea.
- Atunci e a mea? A chicotit.
- Aşa cred. Dar ţie, cum ţi s-a întâmplat asta?
A părut că se gândeşte pentru mai multe clipe.
- E vina ta. Şi pentru că ai ieşit cu George, şi pentru că stai mereu în preajma mea. Şi pentru că exişti, mda, cam asta e în principal.
Am început să râd sincer.
- De aceea ai vrut să mă despart de George..
- Am vrut . Dar... Ia stai puţin?
Înainte să mai continue am sărit spre el pentru un alt sărut, la care am participat amândoi. Şi-a trecut mâna pe sub gâtul meu simţindu-l cum îmi atinge firele părului. Am început iar să tremur, ah. Ce senzaţie plăcută, de parcă nu mai fusesem atinsă niciodată. Tot corpul meu reacţiona la o singură atingere de a sa.
Ne-am desprins iar, acesta depărtându-se puţin. A început să se caute prin buzunare iar eu am chicotit.
- Ăh? S-a întâmplat ceva Jay?
Parcă rosteam într-o nuanţă nouă numele său. Nici nu îmi aminteam cum fusese înainte, aş fi vrut să fim aşa pentru totdeauna.
A găsit într-un final ceea ce căuta, în buzunarul pantalonilor şi a rânjit victorios. Avea o uşoară nuanţă roşiatică pe chip, probabil era de la frigul îngrozitor de afară. Pe care , de această dată, îl credeam minunat. Şi fulgii mi se păreau fabuloşi, nu încetau să cadă din înaltul Cerului.
S-a apropiat de mine, scoţând ceva dintr-o cutiuţă mică pe care nu o puteam distinge din cauza întunericului. Parcă ceva strălucea. Mi-a luat mâna stâng şi mi-a pus ceva pe unul dintre degete . Mi-au dat lacrimile. Un inel. Nu sunt chiar atât de proastă, era doar un cadou de Crăciun, şi totuşi !
M-a sărutat iar, ţinându-mă strâns de cele două mâini.
- Poate e prea ciudat, sau .. Oricum. Era un cadou de Crăciun. Oricum ar fi, te iubesc. Şi s-a dovedit că şi tu ai aceleaşi sentimente pentru mine. Iar eu? Eu vreau al dracului de mult să fiu cu tine, să fiu iubitul tău şi nu un frate. Vreau să fi prietena mea, iubita mea. Sau ... Nu găsesc un termen potrivit. Te vreau doar pentru mine, să fi a mea.
- Jay...
Şi-a proptit iar buzele de ale mele. Nu mă puteam sătura de acest lucru.
- Vreau.
Am reuşit să zic privind micuţul obiect de pe degetul meu. Era atât de drăguţ şi micuţ şi.. Superb? Pietricica roşie în formă de inimă am catalogat-o ca fiind un rubin. Cred. Şi... Probabil şi simbolul relaţiei noastre. Am scos din interiorul unei ghete şi adevăratul cadou pe care i-l luasem. A început să râdă în hohote când a văzut unde îl pusesem. Acum ne îndreptam uşor spre casă.
A deschis cutia rapid, şi a găsit brăţara pe care i-o cumpărasem. Şi-a pus-o la mână printr-o mişcare rapidă şi iar m-a tras lângă el.
Ne ţineam de mână, şi mi se părea fabulos. Mergeam uşor spre casă, învăluiţi de zăpadă. Eu tremuram mai tare ca el, deşi îi luasem sacoul . Acesta se mulţumea să îmi zâmbească şi să strige într-una : Te iubesc. Nu sunase la fel de frumos când o făcuse George. Acum... Putea să nici nu o mai zică, parcă odată fusese de-ajuns cât să îmi umple întregul suflet de fericire.
- Şi totuşi, cine ţi-a zis de faza cu Geo?
Am chicotit.
- Ä‚sta este micul meu secret.
@kagome - merci iar că ai trecut pe aici :]]. Mă bucur că ţi-a plăcut capitolul şi aşa mai departe. Sper că şi ăsta o să îţi placă. Oare? :]].
@ fantasy eyes - merci merci ;;] hei, come on =]] păpuşa semăna cu Amber!!! =]]]. Sper să îţi placă şi 39.
Apropo, pliz nu vă certaţi or something, să lăsăm conflictele la nivelul ficului şi personajelor din el , ok? :]]]. Mulţumesc tuturor.
Lectură plăcută.
Capitolul 39
- Ce mi-ai luat?
- Nu-ţi zic Dave. Am scos limba jucăuş la el şi acesta a început să râdă.
- Nici dacă te rog fooooooarte frumos?
Mă privea ca un căţeluş părăsit. Am început să râd întorcându-mi privirea.
- Nu .
- Nici dacă strig în gura mare că îl iubeşti pe Jay?
Am înghiţit în sec şi m-am înroşit instantaneu. Ştiam că nu vorbea serios, şi totuşi ! Mă bucuram că nu dădusem răspunsul pentru că Jayson a apărut lângă noi. Arăta atât de drăguţ, a trebuit să îl privesc iar din cap până în picioare şi inima mea o lua razna. Nu ştiam dacă mai are sau nu loc în piept, pentru că începuse să explodeze. Sau eu aşa simţeam. Mi-a zâmbit, cu acel zâmbet pe care îl adoram şi de care nu mă mai puteam sătura.
Eşti real? Şi era real. Când ne-am îmbrăţişat am simţit cum trupul meu tremura. Şi nu îmi era frig, era foarte cald aici. Speram ca Jay să nu realizeze asta, sigur urma să mă întrebe „ de ce tremuri? †iar eu nu puteam minţi de Crăciun. Am fost fericită când nu a făcut-o.
Mă gândisem o grămadă ce cadou să îi iau. Nu era greu, îi luasem o păpuşă barbie , blondă micuţă ( care semăna cu mine ) şi avea şi părul cârlionţat. Bine, era doar o glumă „ ieftină †dar ştiam că urmam să râdem mult pe această temă. Am aşteptat cu sufletul la gură cât a deschis cadoul şi chiar mă întrebam ce este în mintea lui în acea clipă. Oare ce credea că se putea afla în cutia de cadou? Expresia feţei lui meritase, făcuse acea faţă „ supărată †adorabilă. Deşi oarecum sarcastică. Acum era momentul să îi dau adevăratul cadou. Însă, nu am mai apucat.
- Ce? Nu-Å£i place?
Eram încă fericită de reacţia lui.
- Ba da ! A zis vizibil sarcastic. Doar sor’mea mi-ar fi putut face un cadou ca acesta. A zâmbit şi asta a durut şi mai tare. Doar sora lui putea face asta, nu? Adică, mai concret, eu Amber Settle eram doar o surioară mică şi prostuţă pentru Jayson. Nu eram într-atât de bună pentru el cât să ocup locul de prietenă ( iubită ) . Şi nu eram înde-ajuns de frumoasă, deşteaptă, înaltă pentru el? Nu înţelegeam ce fusese cu acel comentariu. Şi mai degrabă.. Nu înţelegeam de ce aveam eu o astfel de reacţie. În fond.. Ştiusem întotdeauna că el mă considera doar atât. Ştiusem, până să vorbesc cu Andreea !
Oare minţise? Dar nu putea. Fusese atât de serioasă. Poate doar credea că Jay mă iubeşte, sau poate că nu. Poate că fusese o glumă proastă iar eu de naivă şi fraieră ce sunt am crezut. Am realizat târziu că am început să fug , mă bucuram că încălţasem cizmele . În acea clipă eram în stare să umblu şi în picioarele goale pe afară . Nu era plăcut să faci asta iarna. Şi continuam să fug. Unde? Nu ştiam, nu realizam asta pentru că… Pentru că mintea mea era acoperită de gânduri ciudate, ce nu îmi dădeau pace. Cele mai multe erau întrebări. De ce nu mă putea iubi Jay? Sau putea? Mă iubea doar ca o surioară. Desigur. Şi totuşi, ce sperasem? Încă nu ştiam, dar vroiam altceva şi inima mea o cerea . Trupul meu tânjea după asta. Nu ştiam ce este încă, mi-era teamă să aflu. Sau poate că nu. Cu toate astea paşii mei nu se opreau, nu mai gândeam coerent şi parcă eram tot mai pierdută. De lume, de propriile gânduri şi propriul raţionament. Ah, vreau să dorm. Parcă asta aş fi vrut să fac, şi totuşi trupul meu nu se oprea. Mă mişcam în fugă şi nu mă gândeam să spun „ stop! †. Iar eu încă nu ştiam unde mă întrept. Şi nici nu îmi păsa.
Cu greu am realizat că afară ningea, îmi plăcea ninsoarea. Mă liniştea. Dar se părea, că în această seară nu urma să o facă . Îmi venea să plâng, şi am simţit lacrimile calde căzându-mi pe obrajii reci. Nu mai puteam fugi, nu mai aveam respiraţie şi nu puteam realiza unde sunt. Îmi era frigă şi frig. Începusem să tremur deîndată ce mi-am oprit corpul într-un loc fix. Asta pentru că îmi era prea îngheţat pentru a se mai mişca. Cred că era un parc, sau ceea ce vedeam eu nu erau bănci? Lacrimile continuau să curgă şi mâinile mele nu vroiau să urce în jurul ochilor pentru a le şterge. Şi aşa mi-era greu să le ridic, de reci ce erau. Şi respiraţia îmi era iar greoaie. Vedeam vag aburul făcut de respiraţiile mele inegale. Şi atunci am văzut, am văzut chipul lui Jay stând în faţa mea şi gâfâind. Mă urmase. Şi aş fi vrut să îl îmbrăţişez şi să îl sărut. Aş fi făcut-o, ştiu asta din instinctele pe care le aveam în acele secunde. Dacă nu m-ar fi numit „ soră †. NU SUNTEM FRAŢI. De ce nu înţelegi? Şi totuşi, puteam să ţip la el , să îi zic aşa ceva? Fără ca el să mă deteste , să mă.. nege.. Să nu vrea să mă mai vadă? Şi lacrimile parcă se înteţeau şi furia creştea. Şterge , şterge, şterge cuvântul ăla din vocabularul tău. Doar Amber. Amber şi Jay. Care nu sunt soră şi frate. Nu sunt!
- Amber.. Îmi pare rău, dar ce ai?
Mi-a zis pe o voce aproape şoptită , şi nervii mei atinseseră o culme. Ştiam că venea spre mine pentru a mă îmbrăţişa şi atunci am explodat. Obrajii îmi erau inundaţi, vocea îmi era foarte ridicată şi cât se poate de sinceră.
Å¢ipam.
- Te iubesc, asta am ! Şi nu , nu sunt sora ta Jay. Trezeşte-te. Nu sunt sora ta ! Nu sunt ! Nu sunt ! Şi nici nu vreau să fiu. Te iubesc, mereu am făcut-o . Şi am aşteptat să te trezeşti, dar nu mai pot. Cât mai ai de gând să mă faci să aştept? Să mă numeşti „ soră†? Nu mai vreau ! Nu mai vreau!
Cred că exagerasem. Poate , poate un pic mai mult căci deja mă prăbuşisem în genunchi şi reuşisem să îmi duc mâinile în jurul ochilor. Dar lacrimile nu dispăreau. Am simţit braţele lui Jay peste trupul meu şi m-a ajuntat să mă ridic, prinzându-mă într-o îmbrăţişare strânsă.
- Şi eu te iubesc, piticanie. Şi nu vreau să fi sor’mea. Niciodată. Şi nu vreau nici să te mai văd cu altcineva, nici cu George nici cu Danny, nici cu oricine. Şi eu te iubesc, ce a durat atâta?
Mi-am ridicat privirea spre el. Distanţa dintre feţele noastre era considerabilă, cu toate acestea.. Acelea erau cele mai calde braţe pe care le cunoşteam, cea mai dulce voce pe care o ştiam.. Şi acele cuvinte? Îmi păreau ireale. M-am întrebat pe sine dacă sunt adevărate? Dacă le aud aşa cum sunt transmise ele? Parcă nu îmi venea să cred, şi inima mea începuse a bate nebuneşte . Serios? Serios? Serios ? Parcă aş fi vrut să sar iar cu întrebările şi să ştiu mai multe, de când? Cum? În ce fel? Pentru că îl iubeam cu adevărat şi trupul meu iar tremura printre braţele sale calde. Şi nu ştiu dacă era de la frig. Poate şi de la acesta şi de la acel sentiment ce pusese stăpânire pe mine. Dorinţa de a –l săruta, de a-i atinge chipul şi de a şti că suntem doar noi doi, împreună pentru totdeauna. Sau poate... Doar până când nu ne vom mai iubi .
Şi-a aplecat faţa spre a mea, moment în care am crezut că voi face stop cardiac. Asta nu am simţit deloc când mă sărutam cu Geo şi îşi îndrepta chipul asupra mea. Nu, pentru că asta era altceva. Cu fiecare secundă ce trecea inima mea mai căpăta zece bătăi. Şi cred că iar exageram, dar credeam că îmi va ieşi din corp. Buzele noastre s-au unit , şi nu era pentru prima dată. Însă erau îngheţate, atât ale mele cât şi ale lui şi parcă.. Parcă se încălzeau reciproc, făcându-le să pară un tot. A continuat sărutul apăsat introducându-şi limba în gura mea. Am făcut şi eu acelaşi lucru şi mâinile mele s-au urcat instinctiv în jurul pieptului său. Stătea aplecat spre mine pentru a putea ajunge şi mi-am dus degetele în jurul gâtului său, l-am îmbrăţişat şi m-am apropiat şi mai tare de el. Mâinile sale s-au pus în jurul taliei mele, ridicându-mă şi continuând acel moment magic.
Nu vroiam să se termine niciodată, vroiam să simt în continuare acei fulgi de zăpadă căzând peste trupurile noastre reci, ce se încălzeau reciproc. Peste buzele noastre unite şi peste dragostea pe care ştiam că o simţim amândoi. Eram atât de fericită, căci uitasem să şi mai plâng.
Momentul în care m-a învărtit am crezut că a durat ani. De parcă trăisem doar pentru acea clipă. Ne-am desprins şi mi-a apucat mâna stângă... Şi-a dat sacoul jos şi l-a pus peste umerii mei iar eu mi-am trecut obrazul peste gulerul hainei. M-a ajutat să îl îmbrac. Ne ştiam dintotdeauna. Ce rol aveau cuvintele? Mai aveau vreun rol?
- Amber, cum s-a întâmplat asta?
Încă mă ţinea strâns.
- Nu ÅŸtiu. Nu e vina mea.
- Atunci e a mea? A chicotit.
- Aşa cred. Dar ţie, cum ţi s-a întâmplat asta?
A părut că se gândeşte pentru mai multe clipe.
- E vina ta. Şi pentru că ai ieşit cu George, şi pentru că stai mereu în preajma mea. Şi pentru că exişti, mda, cam asta e în principal.
Am început să râd sincer.
- De aceea ai vrut să mă despart de George..
- Am vrut . Dar... Ia stai puţin?
Înainte să mai continue am sărit spre el pentru un alt sărut, la care am participat amândoi. Şi-a trecut mâna pe sub gâtul meu simţindu-l cum îmi atinge firele părului. Am început iar să tremur, ah. Ce senzaţie plăcută, de parcă nu mai fusesem atinsă niciodată. Tot corpul meu reacţiona la o singură atingere de a sa.
Ne-am desprins iar, acesta depărtându-se puţin. A început să se caute prin buzunare iar eu am chicotit.
- Ăh? S-a întâmplat ceva Jay?
Parcă rosteam într-o nuanţă nouă numele său. Nici nu îmi aminteam cum fusese înainte, aş fi vrut să fim aşa pentru totdeauna.
A găsit într-un final ceea ce căuta, în buzunarul pantalonilor şi a rânjit victorios. Avea o uşoară nuanţă roşiatică pe chip, probabil era de la frigul îngrozitor de afară. Pe care , de această dată, îl credeam minunat. Şi fulgii mi se păreau fabuloşi, nu încetau să cadă din înaltul Cerului.
S-a apropiat de mine, scoţând ceva dintr-o cutiuţă mică pe care nu o puteam distinge din cauza întunericului. Parcă ceva strălucea. Mi-a luat mâna stâng şi mi-a pus ceva pe unul dintre degete . Mi-au dat lacrimile. Un inel. Nu sunt chiar atât de proastă, era doar un cadou de Crăciun, şi totuşi !
M-a sărutat iar, ţinându-mă strâns de cele două mâini.
- Poate e prea ciudat, sau .. Oricum. Era un cadou de Crăciun. Oricum ar fi, te iubesc. Şi s-a dovedit că şi tu ai aceleaşi sentimente pentru mine. Iar eu? Eu vreau al dracului de mult să fiu cu tine, să fiu iubitul tău şi nu un frate. Vreau să fi prietena mea, iubita mea. Sau ... Nu găsesc un termen potrivit. Te vreau doar pentru mine, să fi a mea.
- Jay...
Şi-a proptit iar buzele de ale mele. Nu mă puteam sătura de acest lucru.
- Vreau.
Am reuşit să zic privind micuţul obiect de pe degetul meu. Era atât de drăguţ şi micuţ şi.. Superb? Pietricica roşie în formă de inimă am catalogat-o ca fiind un rubin. Cred. Şi... Probabil şi simbolul relaţiei noastre. Am scos din interiorul unei ghete şi adevăratul cadou pe care i-l luasem. A început să râdă în hohote când a văzut unde îl pusesem. Acum ne îndreptam uşor spre casă.
A deschis cutia rapid, şi a găsit brăţara pe care i-o cumpărasem. Şi-a pus-o la mână printr-o mişcare rapidă şi iar m-a tras lângă el.
Ne ţineam de mână, şi mi se părea fabulos. Mergeam uşor spre casă, învăluiţi de zăpadă. Eu tremuram mai tare ca el, deşi îi luasem sacoul . Acesta se mulţumea să îmi zâmbească şi să strige într-una : Te iubesc. Nu sunase la fel de frumos când o făcuse George. Acum... Putea să nici nu o mai zică, parcă odată fusese de-ajuns cât să îmi umple întregul suflet de fericire.
- Şi totuşi, cine ţi-a zis de faza cu Geo?
Am chicotit.
- Ä‚sta este micul meu secret.