30-11-2009, 06:24 PM
Bună.
@ Yumina -- merci de susţinere :]] iată capitolul.
@shiro -- mă bucur că ai continuat să citeşti şi sper să îţi placă şi acest sezon o.o
[center]Capitolul 29.[/center]
L-am văzut pe George stând la ieşirea din liceu. Îl priveam, dar nu îl mai puteam vedea cu aceiaşi ochi din trecut. Nu mai era el, de fapt.. Nu mai eram eu , aceaşi ce fusesem. Pentru că nu mai puteam simţi aceiaşi milă pe care o puteam contura în trecut; nu mai vroiam să fiu pusă pe locul doi. Mă săturasem să ies mereu în pierdere doar pentru că eram „ drăguţă †cu toată lumea. Fusesem aşa pentru că îmi place să tratez oamenii cu respect, şi aceştia asemenea pe mine. Dar ei.. Ceilalţi, nu m-au tratat aşa cum i-am tratat şi eu. Atunci, de ce să mai fu bună cu toţi? Nu mai pot. Inima mea nu mai vrea şi nici creierul nu mă mai îndeamnă să spun doar lucruri bune despre străini. Sau despre cei ce mă rănesc. Nu mai simt compasiunea din trecut; cred că a murit odată cu acea Amber ce s-a văzut trădată. Am avut nevoie de asta să realizez, să realizez că viaţa e mult mai dificilă şi nu poţi trăi doar dacă zâmbeşti frumos şi accepţi greşelile tuturor. Nu mai vreau să fiu călcată în picioare, niciodată de acum înainte.
- Amber! Trebuie să vorbim, ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută... Nu a fost exact ceea ce a părut. Trebuie să mă laşi să îţi explic..
Ce să îmi spună? Ce ? Ce? Nu vroiam să ascult. Şi totuşi, am zis.
- Şi ce? Ce vrei să îmi explici? Nu vreau să ştiu George, e destul de clar.
- Ba nu ! Nu e, şi trebuie să îmi ştii explicaţia. Ridicase tonul la mine şi pentru prima dată am simţit că este sincer cu adevărat.
- Spune. Am zis calm ÅŸi acesta m-a privit uimit.
- Nu ştiu cum naiba s-a întâmplat să ... Adică..
Acum că îi dădusem ocazia să vorbească , nu îşi mai găsea cuvintele.
- Nu mă interesează ce doreşti să îmi spui. Am văzut foarte clar; şi dacă nu vedeam nu credeam – sincer. Dar acum .. Ştiu la ce să mă aştept, şi nu doar din partea ta.
S-a pus în faţa mea în momentul în care am vrut să merg mai departe. Aş fi vrut să îl ocolesc, dar nu însemna asta că iar fugeam de propriile mele responsabilităţi? Brusc mă simţeam egoistă, extrem de egoistă. Şi vroiam totul pentru mine, vroiam nişte scuze plauzibile... Nu mai vroiam explicaţii, vroiam să îl lovesc şi să îi reporşez toate ce m-au deranjat. Într-un mod ciudat, am explodat.
Mâna lui încercase să ajungă la faţa mea, pentru a mă atinge. Dar am oprit-o, plesnindu-l peste faţă.
- Dă-te din faţa mea George Reez. Nu vreau să te văd, şi nici să vorbesc cu tine. Am crezut că erai serios, dar acum înţeleg că era doar un joc. Dă-te!
Am ţipat ultimele vorbe ,uimindu-mă pe mine de duritatea cu care le puteam rosti. Şi ştiam că eram roşie la faţă; de furie. M-a privit într-un mod ciudat, şi.. Diferit faţă de toate celelalte. Pentru o secudă mi-am dorit să cred că era din cauza faptului că era uimit : cum de o persoană atât de drăguţă poate fi atât de „ dură †dar am văzut după... Că nu era aşa. Ochii lui conturau un fel de admiraţie nebună, bucuria că au descoperit ceva neştiut până atunci.
- Amber... Îmi pare rău. Îmi pare al dracului de rău şi nu cred că o să mai beau vreodată. Tocmai am descoperit, TE IUBESC. A ţipat în de-ajuns de tare cât să îl audă întreaga şcoală. Dar eu m-am apropiat de el şi i-am aruncat o palmă peste faţă. Şi am simţit cum ochii mi se umple de lacrimi, dar am încercat să le abţin.
- Nu . Nu pot să iert George. Mai ales că minţi atât. Te aştepţi să te cred? După ce mi-ai făcut ieri? Nu vreau. Nu pot.
Am trecut pe lângă el, fără să mai privesc înapoi şi am început să fug. Nu vroiam să îl mai văd, ştiam că urma să mă enervez iar şi iar, amintindu-mi cât de puţin am contat pentru el. Şi iar egoismul acela punea stăpânire pe sufletul meu. M-am oprit după câteva minute lungi de fugă, şi am observat că cineva venea în spatele meu.
Am tresărit.
- Caroline! Am exclamat şi am sărit în braţele sale. Aceasta m-a sărutat pe obraz şi mi-a mângâiat părul.
- Amber, ce dracu ţi-a făcut Geo? Am auzit şi eu azi; dacă vrei o bat eu bine pe Andreea că o cunosc. E de treabă , dar pentru tine..
Nu am mai lăsat-o să continue.
- Nu e vina ei Caro. E de fapt George cel care m-a înşelat. Iar eu, ca o toantă, am avut încredere în el. Nu vreau să îl mai văd.
A oftat , realizând că nu vroiam să facă nimic împotriva lui. Aş fi vrut doar să îşi regrete fapta. Deşi ştiam că nu poate fi posibil. Ce pierduse? O piticanie blondă ( pe deasupra ) şi care se părea că poate să explodeze din când în când. Mda, ceva ce poţi găsi la toate colţurile de lume.
A vrut să mai zică ceva, dar i-a sunat telefonul.
- Da? Ăhă.. Mda. Bine . Normal că vin. Hei, îţi sunt datoare pentru faza aia. Da. Sigur. Pa.
S-a uitat vinovată la mine şi eu am zâmbit; semn că nu are de ce să se îngrijoreze. Puteam supravieţui cu o porţie mare de îngheţată şi să stau câtva timp închisă în camera mea.
- Trebuie să plec. E rost de „ bătaie †. O amică are nevoie de nişte ajutor. Dar trec după pe la tine?!
- Caro, nu contează. Sunt bine. O să îţi povestesc – când mai vorbim – şi cum s-a întâmplat. Pa. Am pupat-o pe obraz şi am plecat spre casă. Avea să fie o zi lungă. Măcar ieri fusesem alături de Jay care... Şi brusc, sărutul mi-a venit în minte. Buzele parcă îmi tremurau la acea imagine. Adoram fiecare atingere a sa. Mă întrebam cum de trupul meu reacţiona aşa ala atingerea lui; şi bag mi-am amintit de vorbele amicei mele brunete când mi-a povestit cum se simţea în prezenţa lui Josh. Am făcut o legătură şocantă – era aproximativ acelaşi sentiment. Îmi era greu să accept cu adevărat, dar aşa era. Îl iubeam, nu ca pe un frate sau amic, nu ca pentru o cunoştinţă sau rudă ci ... Ci ca pe un băiat. Un băiat ale cărui buze vroiam să le sărut, lângă care doream să fiu şi... Cu care aş fi vrut să împărtăşesc tot ceea ce aveam. Iubire. Cât aş fi vrut în acea clipă să pot fi cu el, dar nu era posibil. Eram „ fraţi †cum o spusese şi el de nenumărate ori.
Când am ajuns acasă m-am băgat în camera mea şi mi-am făcut temele. Am învăţat mecanic toate lecţiile – nu aveam pic de concentrarea zi , după care am ieşit până la magazin. Acasă nu mai aveam îngheţată. Se lăsase seara, şi am venit acasă destul de repede. Având în vedere că magazinul a fost aproape. Cutia mare de îngheţată de ciocolată mă aştepta. Am luat o lingură din bucătărie şi mă pregăteam să intru în dormitor, când în locuinţă a intrat Josh.
- Ă? Joshua ? Am întrebat puţin uimită de reacţia şi chipul lui. Se uita îngrijorat la mine. Mi-a luat cutia din braţe şi a băgat-o în congelator.
- Surioară, ce dracu ţi-a făcut cretinu’ ăla? Mi-a zis într-un final. Ne-am aşezat la mine pe pat, în cameră. Stăteam privindu-ne, fără să scoatem vreun cuvânt de multe minute.
- Josh... nu e cine ÅŸtie ce.
Am încercat să zic indiferentă . Mi-era teamă să nu fie prea îngrijorat. A bufnit.
- Cum să nu fie? Eşti sora mea Amber. Şi eu te iubesc, mult de tot. Nu pot lăsa un retardat să îţi facă rău. Eu am înţeles că aşa suntem noi băieţii, dar cu sormea nimeni nu se comportă aşa. Am auzit deja cum s-a întâmplat totul.
S-a pus lângă mine , luându-mă în braţe.
- Cum te simţi?
Mi-a zis atât de blând şi frăţeşte. Simţeam o căldură uitată de mult.
Am început să plâng, fără reţineri şi fără a răspunde ceva. Iar acesta a stat lângă mine, ţinându-mă în braţe şi înjurând din când în când.
- Mulţumesc.. Am zis într-un final ştergându-mi lacrimile. Era ca pe vremea când eram mici copii .
*În urmă cu câţiva ani *
Stăteam în sufragerie singură şi plângeam. Lacrimile nu mi se mai puteau opri, şi aş fi vrut ca nimeni să mă vadă. Întunericul încăperii a fost străpuns de o lumină artificială şi un băiat blond a intrat în cameră.
- Amby? A încercat să întrebe îngrijorat. Dar eu nu mai puteam spune nimic.
- Ce faci aici? M-a îmbrăţişat dulce şi eu m-am băgat mai tare în el, nefiindu-mi ruşine că îi arătam lacrimile mele.
- Mi-e frică.
Am zis într-un final mărturisindu-i de frica mea de întuneric.
- De ce nu aprinzi lumina? A scos un zâmbet vioi ce avea ca scop să mă înveselească.
- Nu ajung... Am şoptit într-un final şi acesta m-a strâns şi mai tare în braţe. Mă aşteptam să râdă, ca toţi ceilalţi . Dar mă proteja luându-mi în serios sentimentele.
- Amber. Eu o să fiu mereu aici să te ajut.
Mi-a spus luându-mă de mână şi ştergându-mi lacrimile .
*Înapoi în prezent *
Am auzit vocea mamei strigându-ne . Cina era gata. M-a luat de mână şi m-a dus în baie. Mi-am aruncat apă pe faţă, pentru a şterge semnele plânsului şi acesta mi-a înmânat un prosop pentru a mă şterge.
- Sis, nu eşti singură! A exclamat când am ieşit din dormitor.
Am înţeles semnificaţia cuvintelor sale şi m-am aşezat la masă tăcută. Am mâncat lent şi părinţii mei se uitau ciudat la mine. Nu ştiam dacă le comentaseră cineva „ ceva †despre faimoasa întâmplare dar nu vroiam să întreb. Ce rost avea?
După ce am terminat de mâncat, tata m-a sărutat pe frunte şi mi-a urat noapte bună, plecând la etaj cu Josh. Mama a rămas în bucătărie cu mine, noi strângând masa. Într-un final mi-a zis.
- Or să mai fie şi alţi băieţii Amby ,draga mea. Nu trebuie să te simţi distrusă. O să treacă.
Căldura familiei era ceea ce mă alina în aceste momente.
- Mulţumesc mama. Am zis sărutând-o pe obraz şi plecând în camera mea. Pe drum, l-am văzut iar pe Josh.
Brusc, o pană de curent s-a produs în toată casa. L-am auzit pe tata spunând ceva nervos – era la duş. Am început să râd împreună cu fratele meu.
- Deci, vrei să dormi cu mine? Aşa nu o să apară Bau – Bau ( făcea referire la frica mea din trecut ) . Am sărit în braţe sale şi l-am pupat pe obraz.
- Mersi frăţioare.
Åži-a trecut buzele peste fruntea mea, ÅŸi lumina a acaparat din nou întreaga casă. L-am auzit iar pe tata exclamând ceva referitor de duÅŸ, foarte fericit. ÃŽn cele din urmă, viaÅ£a mergea mai departe . Cu sau fără George; într-adevăr, tot după Jay „ sufeream â€. Aproape că era ironic. . .
@ Yumina -- merci de susţinere :]] iată capitolul.
@shiro -- mă bucur că ai continuat să citeşti şi sper să îţi placă şi acest sezon o.o
[center]Capitolul 29.[/center]
L-am văzut pe George stând la ieşirea din liceu. Îl priveam, dar nu îl mai puteam vedea cu aceiaşi ochi din trecut. Nu mai era el, de fapt.. Nu mai eram eu , aceaşi ce fusesem. Pentru că nu mai puteam simţi aceiaşi milă pe care o puteam contura în trecut; nu mai vroiam să fiu pusă pe locul doi. Mă săturasem să ies mereu în pierdere doar pentru că eram „ drăguţă †cu toată lumea. Fusesem aşa pentru că îmi place să tratez oamenii cu respect, şi aceştia asemenea pe mine. Dar ei.. Ceilalţi, nu m-au tratat aşa cum i-am tratat şi eu. Atunci, de ce să mai fu bună cu toţi? Nu mai pot. Inima mea nu mai vrea şi nici creierul nu mă mai îndeamnă să spun doar lucruri bune despre străini. Sau despre cei ce mă rănesc. Nu mai simt compasiunea din trecut; cred că a murit odată cu acea Amber ce s-a văzut trădată. Am avut nevoie de asta să realizez, să realizez că viaţa e mult mai dificilă şi nu poţi trăi doar dacă zâmbeşti frumos şi accepţi greşelile tuturor. Nu mai vreau să fiu călcată în picioare, niciodată de acum înainte.
- Amber! Trebuie să vorbim, ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută... Nu a fost exact ceea ce a părut. Trebuie să mă laşi să îţi explic..
Ce să îmi spună? Ce ? Ce? Nu vroiam să ascult. Şi totuşi, am zis.
- Şi ce? Ce vrei să îmi explici? Nu vreau să ştiu George, e destul de clar.
- Ba nu ! Nu e, şi trebuie să îmi ştii explicaţia. Ridicase tonul la mine şi pentru prima dată am simţit că este sincer cu adevărat.
- Spune. Am zis calm ÅŸi acesta m-a privit uimit.
- Nu ştiu cum naiba s-a întâmplat să ... Adică..
Acum că îi dădusem ocazia să vorbească , nu îşi mai găsea cuvintele.
- Nu mă interesează ce doreşti să îmi spui. Am văzut foarte clar; şi dacă nu vedeam nu credeam – sincer. Dar acum .. Ştiu la ce să mă aştept, şi nu doar din partea ta.
S-a pus în faţa mea în momentul în care am vrut să merg mai departe. Aş fi vrut să îl ocolesc, dar nu însemna asta că iar fugeam de propriile mele responsabilităţi? Brusc mă simţeam egoistă, extrem de egoistă. Şi vroiam totul pentru mine, vroiam nişte scuze plauzibile... Nu mai vroiam explicaţii, vroiam să îl lovesc şi să îi reporşez toate ce m-au deranjat. Într-un mod ciudat, am explodat.
Mâna lui încercase să ajungă la faţa mea, pentru a mă atinge. Dar am oprit-o, plesnindu-l peste faţă.
- Dă-te din faţa mea George Reez. Nu vreau să te văd, şi nici să vorbesc cu tine. Am crezut că erai serios, dar acum înţeleg că era doar un joc. Dă-te!
Am ţipat ultimele vorbe ,uimindu-mă pe mine de duritatea cu care le puteam rosti. Şi ştiam că eram roşie la faţă; de furie. M-a privit într-un mod ciudat, şi.. Diferit faţă de toate celelalte. Pentru o secudă mi-am dorit să cred că era din cauza faptului că era uimit : cum de o persoană atât de drăguţă poate fi atât de „ dură †dar am văzut după... Că nu era aşa. Ochii lui conturau un fel de admiraţie nebună, bucuria că au descoperit ceva neştiut până atunci.
- Amber... Îmi pare rău. Îmi pare al dracului de rău şi nu cred că o să mai beau vreodată. Tocmai am descoperit, TE IUBESC. A ţipat în de-ajuns de tare cât să îl audă întreaga şcoală. Dar eu m-am apropiat de el şi i-am aruncat o palmă peste faţă. Şi am simţit cum ochii mi se umple de lacrimi, dar am încercat să le abţin.
- Nu . Nu pot să iert George. Mai ales că minţi atât. Te aştepţi să te cred? După ce mi-ai făcut ieri? Nu vreau. Nu pot.
Am trecut pe lângă el, fără să mai privesc înapoi şi am început să fug. Nu vroiam să îl mai văd, ştiam că urma să mă enervez iar şi iar, amintindu-mi cât de puţin am contat pentru el. Şi iar egoismul acela punea stăpânire pe sufletul meu. M-am oprit după câteva minute lungi de fugă, şi am observat că cineva venea în spatele meu.
Am tresărit.
- Caroline! Am exclamat şi am sărit în braţele sale. Aceasta m-a sărutat pe obraz şi mi-a mângâiat părul.
- Amber, ce dracu ţi-a făcut Geo? Am auzit şi eu azi; dacă vrei o bat eu bine pe Andreea că o cunosc. E de treabă , dar pentru tine..
Nu am mai lăsat-o să continue.
- Nu e vina ei Caro. E de fapt George cel care m-a înşelat. Iar eu, ca o toantă, am avut încredere în el. Nu vreau să îl mai văd.
A oftat , realizând că nu vroiam să facă nimic împotriva lui. Aş fi vrut doar să îşi regrete fapta. Deşi ştiam că nu poate fi posibil. Ce pierduse? O piticanie blondă ( pe deasupra ) şi care se părea că poate să explodeze din când în când. Mda, ceva ce poţi găsi la toate colţurile de lume.
A vrut să mai zică ceva, dar i-a sunat telefonul.
- Da? Ăhă.. Mda. Bine . Normal că vin. Hei, îţi sunt datoare pentru faza aia. Da. Sigur. Pa.
S-a uitat vinovată la mine şi eu am zâmbit; semn că nu are de ce să se îngrijoreze. Puteam supravieţui cu o porţie mare de îngheţată şi să stau câtva timp închisă în camera mea.
- Trebuie să plec. E rost de „ bătaie †. O amică are nevoie de nişte ajutor. Dar trec după pe la tine?!
- Caro, nu contează. Sunt bine. O să îţi povestesc – când mai vorbim – şi cum s-a întâmplat. Pa. Am pupat-o pe obraz şi am plecat spre casă. Avea să fie o zi lungă. Măcar ieri fusesem alături de Jay care... Şi brusc, sărutul mi-a venit în minte. Buzele parcă îmi tremurau la acea imagine. Adoram fiecare atingere a sa. Mă întrebam cum de trupul meu reacţiona aşa ala atingerea lui; şi bag mi-am amintit de vorbele amicei mele brunete când mi-a povestit cum se simţea în prezenţa lui Josh. Am făcut o legătură şocantă – era aproximativ acelaşi sentiment. Îmi era greu să accept cu adevărat, dar aşa era. Îl iubeam, nu ca pe un frate sau amic, nu ca pentru o cunoştinţă sau rudă ci ... Ci ca pe un băiat. Un băiat ale cărui buze vroiam să le sărut, lângă care doream să fiu şi... Cu care aş fi vrut să împărtăşesc tot ceea ce aveam. Iubire. Cât aş fi vrut în acea clipă să pot fi cu el, dar nu era posibil. Eram „ fraţi †cum o spusese şi el de nenumărate ori.
Când am ajuns acasă m-am băgat în camera mea şi mi-am făcut temele. Am învăţat mecanic toate lecţiile – nu aveam pic de concentrarea zi , după care am ieşit până la magazin. Acasă nu mai aveam îngheţată. Se lăsase seara, şi am venit acasă destul de repede. Având în vedere că magazinul a fost aproape. Cutia mare de îngheţată de ciocolată mă aştepta. Am luat o lingură din bucătărie şi mă pregăteam să intru în dormitor, când în locuinţă a intrat Josh.
- Ă? Joshua ? Am întrebat puţin uimită de reacţia şi chipul lui. Se uita îngrijorat la mine. Mi-a luat cutia din braţe şi a băgat-o în congelator.
- Surioară, ce dracu ţi-a făcut cretinu’ ăla? Mi-a zis într-un final. Ne-am aşezat la mine pe pat, în cameră. Stăteam privindu-ne, fără să scoatem vreun cuvânt de multe minute.
- Josh... nu e cine ÅŸtie ce.
Am încercat să zic indiferentă . Mi-era teamă să nu fie prea îngrijorat. A bufnit.
- Cum să nu fie? Eşti sora mea Amber. Şi eu te iubesc, mult de tot. Nu pot lăsa un retardat să îţi facă rău. Eu am înţeles că aşa suntem noi băieţii, dar cu sormea nimeni nu se comportă aşa. Am auzit deja cum s-a întâmplat totul.
S-a pus lângă mine , luându-mă în braţe.
- Cum te simţi?
Mi-a zis atât de blând şi frăţeşte. Simţeam o căldură uitată de mult.
Am început să plâng, fără reţineri şi fără a răspunde ceva. Iar acesta a stat lângă mine, ţinându-mă în braţe şi înjurând din când în când.
- Mulţumesc.. Am zis într-un final ştergându-mi lacrimile. Era ca pe vremea când eram mici copii .
*În urmă cu câţiva ani *
Stăteam în sufragerie singură şi plângeam. Lacrimile nu mi se mai puteau opri, şi aş fi vrut ca nimeni să mă vadă. Întunericul încăperii a fost străpuns de o lumină artificială şi un băiat blond a intrat în cameră.
- Amby? A încercat să întrebe îngrijorat. Dar eu nu mai puteam spune nimic.
- Ce faci aici? M-a îmbrăţişat dulce şi eu m-am băgat mai tare în el, nefiindu-mi ruşine că îi arătam lacrimile mele.
- Mi-e frică.
Am zis într-un final mărturisindu-i de frica mea de întuneric.
- De ce nu aprinzi lumina? A scos un zâmbet vioi ce avea ca scop să mă înveselească.
- Nu ajung... Am şoptit într-un final şi acesta m-a strâns şi mai tare în braţe. Mă aşteptam să râdă, ca toţi ceilalţi . Dar mă proteja luându-mi în serios sentimentele.
- Amber. Eu o să fiu mereu aici să te ajut.
Mi-a spus luându-mă de mână şi ştergându-mi lacrimile .
*Înapoi în prezent *
Am auzit vocea mamei strigându-ne . Cina era gata. M-a luat de mână şi m-a dus în baie. Mi-am aruncat apă pe faţă, pentru a şterge semnele plânsului şi acesta mi-a înmânat un prosop pentru a mă şterge.
- Sis, nu eşti singură! A exclamat când am ieşit din dormitor.
Am înţeles semnificaţia cuvintelor sale şi m-am aşezat la masă tăcută. Am mâncat lent şi părinţii mei se uitau ciudat la mine. Nu ştiam dacă le comentaseră cineva „ ceva †despre faimoasa întâmplare dar nu vroiam să întreb. Ce rost avea?
După ce am terminat de mâncat, tata m-a sărutat pe frunte şi mi-a urat noapte bună, plecând la etaj cu Josh. Mama a rămas în bucătărie cu mine, noi strângând masa. Într-un final mi-a zis.
- Or să mai fie şi alţi băieţii Amby ,draga mea. Nu trebuie să te simţi distrusă. O să treacă.
Căldura familiei era ceea ce mă alina în aceste momente.
- Mulţumesc mama. Am zis sărutând-o pe obraz şi plecând în camera mea. Pe drum, l-am văzut iar pe Josh.
Brusc, o pană de curent s-a produs în toată casa. L-am auzit pe tata spunând ceva nervos – era la duş. Am început să râd împreună cu fratele meu.
- Deci, vrei să dormi cu mine? Aşa nu o să apară Bau – Bau ( făcea referire la frica mea din trecut ) . Am sărit în braţe sale şi l-am pupat pe obraz.
- Mersi frăţioare.
Åži-a trecut buzele peste fruntea mea, ÅŸi lumina a acaparat din nou întreaga casă. L-am auzit iar pe tata exclamând ceva referitor de duÅŸ, foarte fericit. ÃŽn cele din urmă, viaÅ£a mergea mai departe . Cu sau fără George; într-adevăr, tot după Jay „ sufeream â€. Aproape că era ironic. . .