28-11-2009, 12:12 PM
Neaţa. O doamne cât am dormit =]].
Fantasy Eyes -- mulţumim de comentarii şi , frate, nu se supără nimeni dacă D: spui greşelile, dacă crtici şi aşa mai departe. Chiar mă bucur că o faci, aşa ne corectăm şi noi greşelile .
Capitolul ăsta, de pildă, e scris pe la 1 -2 noaptea :]] , deci nu am corectat greşelile. Dacă sunt , chiar te rog să le enumeri D: . Mulţumesc foarte mult că citeşti.
Lectură plăcută D:
[center]Capitolul 15.[/center]
- ’Neaţa!
- Bună, Josh.
Mi-a zâmbit, lăsând un căscat să îi scape. Nu l-am luat prea mult în seamă, având în vedere că mă gândeam la întâmplarea din zilele trecute . Jocul de baschet cu Caroline, mă întrebam ce făcuseră aceştia doi. Nu ştiam cum să îi spun prietenei mele că nu vroiam ca Josh să fie încă unul pe lista ei. Amândoi erau importanţi pentru mine şi nu vroiam să se rănească reciproc, dar uneori era mai uşor să taci din gură şi să te prefaci că nu ai văzut nimic. Am lăsat de la mine, fără să întreb nimic direct. Dar ştiam că odată ce urma să o văd pe Caro, o voi îmbombarda cu întrebări. Trebuia să îmi răspundă.
Spre surprinderea mea, nimeni nu a apărut azi acasă la noi. De obicei venea Jay şi Caro, şi Danny. Câteodată şi Dave şi mergeam cu toţii. Josh aproape că mi-a luat-o înainte, dar am fugit după el. A realizat târziu gestul făcut de el.
- Ă, scuze surioară. Sunt cam obosit.
- Se vede. Am zis pe un ton afectuos. Nu l-am mai băgat în seamă tot drumul. Mi-am zis doar că este din cauza zilei de vineri şi faptul că toată lumea era extenuată la sfârşitul săptămânii. Mai puţin eu, dar eu nu avusesem o viaţă adevărată de liceu până acum. Am zâmbit la gândul acesta.
Din cauza faptului că fratele meu se mişca incredibil de greu în această dimineaţă , am ajuns cu trei minute înainte să sune clopoţelul de „ intrare †.
Am trecut prin faţa clasei lui Josh şi acesta a intrat, făcându-mi semn cu mâna de „ pa †, l-am salutat asemenea. Dar înainte să trec mai departe, am simţit o persoană în spatele meu. M-am întors, oarecum mirată . Era foarte aproape. În faţa mea am văzut un băiat înalt, şi foarte drăguţ. Arăta foarte bine azi, atât de ... ordonat. Şi mirosea atât de atrăgător, încât nu m-am putut abţine să nu inhalez măcar odată parfumul. Mă întrebam ce marcă este.
- Bună Amber!
Tonul îi era vesel.
- ’Neaţa George. Am zâmbit cât de vioi am putut, şi am vrut să mă întorc pentru a pleca, dar acesta m-a prins uşor de mână.
- Aş vrea... Să vorbim, după ore, poate? Adică, e o invitaţie. Tu şi cu mine, la un suc, după ore. Te duc acasă, propria mea răspundere. Pot vorbi cu fratele tău dacă vrei.
Am chicotit, gândindu-mă dacă Josh va aştepta ce are de zis sau va spune „ nu †dinainte. Oare ce reacţie ar fi putut să aibă Jay? Hm, eram oarecum curioasă. Dar nu am privit înăuntrul clasei să văd dacă era acolo. Am răspuns într-un final.
- Ok.
Era singurul cuvânt coerent pe care îl puteam scoate. Vreau să spun, ce puteam răspunde? Mi-a dat drumul la mână printr-un gest elegant, iar eu nu am putut să nu îl admir.
- Mersi.
Mi-a zis de parcă îi făcuse o foarte mare favoare. Doar acceptasem să ies la un suc cu el, pentru că, într-adevăr era foarte simpatic. Dar, chiar în a merge atât de departe să îmi spună „ mulţumesc †? Aveam impresia că îşi bătea joc de mine, într-un fel. Dar nu am analizat acest fapt, simţindu-i sinceritatea din voce. Am plecat spre clasă salutându-l.
Mi-am amintit vag vorbele de „ bine †ale lui Dave. Cum că George ar fi un băiat bun şi foarte sincer; vreau să spun... Dacă nu ar fi fost cineva „ de încredere †nu ar fi spus niciodată asta, nu David. Când am intrat în clasă, am putut zări privirile tuturor aruncate asupra mea. Am rămas puţin surprinsă, după care am realizat că profesorul era la catedră şi eu nu bătusem înainte să intru. M-am înroşit toată şi am lăsat capul în jos.
- Îmi pare rău că am întârziat. Pot intra?
Nu ştiu cât de patetic suna, dar nu întârziasem în viaţa mea la vreo oră. Profesorul aproape că începuse să râdă la reacţia mea, şi am înţeles că era ceva cât se poate de normal. Mă întrebam de ce? M-a poftit să iau un loc, şi nu am privit ochii răutăcioşi ai colegelor mele ce mă anunţau despre părerea lor asupra mea : „ ce cretină †, sau „ idioată †, sau „ tocilara..†şi aşa mai departe. Vreau să spun, nu erau atât de importante. I-am zâmbit Denei şi aceasta mi-a răspuns printr-un gest amical. „ Vorbim în pauză †mi-a exprimat faţa sa, aşa că am tăcut şi am fost atentă la ora de spaniolă.
- Amber, îmi dai pixul acela?
Cred că a fost a doua oară când mă întreba asta, dar nu eram deloc atentă la Chris.
- Ă, scuză-mă ... Poftim. I-am înmânat unul din pixurile mele şi am continuat să iau notiţe. Trecuseră de abia trei ore, şi eu stătusem în bancă toată ziua. Nici nu îmi aminteam ce făcusem în pauze; dar brusc mi se făcuse o foame teribilă. M-am bucurat când a sunat clopoţelul , anunţând pauza lungă.
- În sfârşit! Am exclamat fericită când am putut ieşi din bancă.
- Huh? Amber, ceva e în neregulă cu tine azi. A râs dar nu i-am luat în seamă , prea tare, reacţia.
- Nu-i adevărat, e de la foame. Dena a râs tare de tot la vorba mea şi s-a apropiat de mine, Danny şi Chris care încerca să îmi înapoieze pixul.
- Îl poţi ţine pentru restul zilei, sau, nu-l mai poţi înapoia deloc. E doar un pix Christian.
L-a aruncat pe bancă, fericit că nu eram genul de colegă care cerea până şi pixurile înapoi. Am râs cu toţii la reacţia lui. Înainte să îi întreb dacă vor să mergem să mâncăm la cantină, a apărut Caroline. Mi-am exprimat fără reţinere fericirea de a o vedea. Am fugit sprea ea, îmbrăţişând-o. Brusc, mi-am amintit de toate diferenţele dintre noi.
- Bună blondino. Hai să mâncăm. A rânjit larg şi eu nu-mi aminteam să fi mâncat la liceu împreună, de când ne reîncepusem viaţa în Boston.
Am acceptat printr-un gest fizic, mergând după ea. Îmi amintesc că Danny a vrut să vină şi el, dar a fost refuzat de surioara lui geamănă.
- Neah, fă loc Danny băiete . Azi sunt doar eu cu prinţesa.
Nu am putut să nu zâmbesc la aceste vorbe, şi ne-am îndreptat spre cantină. Eu mi-am luat un sandwich măricel şi un măr . Caro şi-a luat mai „ multe†, aşa că nu am stat să analizez tot.
- Ce „ meci †ai avut tu cu Josh?
Întrebarea a sunat ceva mai îndrăzneaţă decât aş fi crezut că o pot face să pară. Am înghiţit în sec, nu întrebam niciodată aşa de direct. Şi totuşi, era vorba de Caroline.
- Baschet, Amber...
Am văzut „ minciuna †din spatele cuvintelor ei , şi nu m-am lăsat păcălită.
- Ştii că nu sunt împotrivă că ieşi cu fratele meu, dar nu ... Adică.... Vreau să spun că...
Åži-a dat ochii peste cap.
- Nu îl trec pe „ listă †. E... Josh. E altceva. Nu e acel „ special †dar nu e nici de duzină. Nu îţi face griji, nu fac acelaşi lucru şi cu el. Cel puţin din respect pentru tine.
Am lăsat un vizibl răsuflu să îmi scape. Eram fericită că nu gândea aşa cum credeam eu că o făcea. Ok, forţe proaspete. Mai aveam de lămurit acum faptul că nici fratele meu nu o vedea pe prietena mea brunetă drept o ... uşuratică, şi toată familia era fericită.
Terminasem jumătate din sandwhich când Caro a început să vorbească din nou.
- Şi cum aşa, ţi-a trecut de Kate? Îi zicem lu’ Jay?
Am dat categoric din cap. Trebuia să afle singur, altfel nu mă simţeam nici eu bine. Nu ştiam de ce, dar simţeam că astfel nu ar fi corect ( să îi spunem noi ).
- Nu asta. Credeam că ai tu deja o idee.
- Da. Am. Dar aştept să vină un amic în oraş ca să pun în aplicare. Asta se întâmplă luni, dacă nu apare îl iau pe Danny şi rezolvăm. Mersi de aprobare.
De la o vreme, toată lumea îmi mulţumea. Am surâs.
- Ăh, altceva vroiam să te întreb.
Am privit-o suprinsă.
- Ai renunţat la Jay?
Mi-am ferit privirea.
- Ştii bine că niciodată nu am „ luptat †cu adevărat. Dar măcar acum recunosc că îl iubesc... Am vrut să îi spun şi lui asta, oarecum, în adâncul sufletului meu. Dar mi-am amintit de vremurile când eram copii. Nu vreau să stric asta, cel puţin.. nu pe acum. Ştii, George m-a invitat în oraş.
A zâmbit.
- Ştii bine că eu aş vrea să te „ combini †cu vărâ-meu, dar dacă el te consideră doar o surioară, George e alegerea. Mă întreb ce faţă o să facă Jay, în fond, au fost prieteni cândva.
Am analizat puţin informaţia, dar Caro nu a vrut să îmi mai zică nimic altceva.
- Deci, crezi că este ok dacă ies cu el? Adică, nimic de genul „ credeam că îl iubeşti pe Jay şi.. †, sau eu ştiu.. ce?
- Normal că nu , Amber. E viaţa ta. Şi dacă vărâ-meu e fraier şi nu vede ce are lângă el, pierderea lui. Tu măcar ai încercat, măcar ştii că proasta aia e o curvă şi nu vrei să ai de-a face cu ea. Faptu’ că tu chiar o credeai bună pentru Jay mă dispera. În fond, vedem cum reacţionează şi brunetul tău la întâlnirea ta cu George.
Atunci mi-am dat seama.
- Întâlnire!
A început să râdă.
- Dacă te întreabă dacă vrei să fi cu el, ce îi zici?
N-am răspuns. Nu credeam că este într-atât interesat de mine. Şi oricum, nu ştiam ce aş fi putut zice.
- Te conduc acasă Amby? Mi-a zâmbit dulce Danny când tocmai mă pregăteam să ies din clasă.
- Ăă, scuze, scuze. Dar am alte planuri.
M-a privit nedumerit, dar nu ştiam cât de bine fac să îi dezvălui faptul că ieşeam cu George. Dacă nu era, într-un fel, de acord? Vreau să zic... Şi nu înţelegeam totuşi de ce mă feream. Cred că a înţeles totuşi că nu sunt prea dornică să îi împărtăşesc planurile mele , aşa că m-a sărutat pe obraz şi a dispărut. Moment în care mi-a atins buclele blonde. Poate aceea a fost doar o secundă.
L-am zărit pe fratele meu pe hol înainte să ies din clădire.
- Hei, surioară. Vezi să nu ajungi prea târziu în seara asta. Le zic alor mei că eşti în oraş. Dacă te supără George, sună-mă. Se vedea că încă este obosit dar oarecum .. fericit? Mi se părea ciudat. Am înţeles că aproba o posibilă relaţie între mine şi colegul său de clasă.
- Josh? EÅŸti bine? Era totuÅŸi alarmant ca fratele care nu te lăsase să faci nimic, brusc să te lase să ieÅŸi la „ întâlnire â€.
- Am încredere în tipul ăsta.
Nu am mai zis nimic, ci doar am plecat. La fel făcând şi fratele meu.
Am fost uimită să îl văd pe George aşteptându-mă. Oare de când stătea acolo? Am scos un zâmbet vioi, şi acesta a făcut acelaşi lucru. Mi-a luat ghiozdanul, şi nu am reuşit să protestez să nu mi-l care el.
Nu am găsit cuvinte potrivite prin care să exprim asta .
- Vrei să facem ceva în special? Mi s-a adresat blând.
- Ăă.. Nu ştiu. Cum vrei , cred...
A râs, şi am făcut ce a vrut el. M-a dus într-un fel de parc de distracţii, a fost amuzant. Având în vedere că a reuşit să scoată un ursuleţ dintr-o cutie imensă, a fost foarte amuzant. Am făcut şi alte lucruri distractive, de care m-am putut bucura oarecum absentă. Cred că era din cauza oboselii. Şi de dimineaţă mă simţeam chiar energică, presupun că acum nu mai eram.
Când am realizat că sunt cu adevărat în lumea realităţii, eram într-o cafeterie.
- Ştii, chiar mă bucur că te-am întâlnit.
Cred că trebuia să spun „şi eu†. De fapt, chiar eram încântată să îl cunosc, dar nu în aşa fel încât să zic că dacă nu l-aş fi întâlnit aş fi disperat; aşa suna tonul său.
- Îh... Nu ştiu ce aş putea spune. I-am mărturisit. Oricum altă replică nu aveam.
Am tăcut câteva clipe.
- Pot să te întreb ceva? Dar sincer!
A dat din cap.
- Orice.
- Ştii, ai zis că... În fine, ceva legat de Kate şi Jay? Ştii... Jay chair este ca un frate pentru mine, şi aş vrea să ştiu.. Dacă ştii ceva în special despre acest lucru.
Am accentuat cuvântul frate, încercând să mă conving pe mine că nu minţeam.
- Ah, asta. A spus pe un ton de parcă nu era nimic. Am înţeles că se săturase de câte ori explicase acel lucru, oricare ar fi fost.
- Deci, eu am avut mai de mult o relaţie cu Katherine, una foarte plăcută să zic aşa. Care.. S-a consumat de tot. Mai târziu am aflat că de fapt ea mai umbla cu un tip şi nu avea de gând să se despartă de mine, sau de el. Am găsit-o cu el într-un bar, faza a fost penibilă mai ales că eu nu o înşelasem. Şi p’ vremea aia făceam lucruri de genu’, dar pur şi simplu nu simţisem nevoie. În fine, ideea e că mi s-a dovedit că e o curvă. Cât a stat cu mine şi cu celălalt vroia să se combine şi cu Jay, singura opţiune care i-a mai rămas în cele din urmă. Doar că pentru „ fratele †tău are o atracţie ceva mai puternică. Chiar şi aşa, ea nu se schimbă. Când i-am zis şi lui Jayson asta a rupt orice legătură de prietenie între noi.
Am oftat, neştiind ce altceva să fac. A continuat.
- Obişnuiam să jucăm baschet împreună, ştii.. Eram o echipă chiar bună. Dar totu’ s-a dus dracului din cauza lui Kate. Jay a apărat-o în ultimul hal şi nici eu nu am putut să decad. Aşa că am continuat. De atunci nu m-am mai băgat între ei. Ce rost avea oricum? Şi nici prieten nu am mai fost cu el..
Am tăcut, gândindu-mă la cele auzite. Pentru Jay să joace baschet cu cineva – în echipă şi să şi aibă sincronizare era un lucru.. minunat. Şi nu oricine putea să o facă. Ştiam şi eu atâta lucru. Şi asta durea îngrozitor. Pentru mine. Deoarece putuse pentru o fată să dea toate astea la o parte. Nu puteam percepe aşa ceva. Aş fi vrut să îi strig în faţă cât de tont era, poate pentru că eram geloasă. Dar nici pentru mine nu aş fi vrut să facă aşa ceva... Dacă eu aş fi făcut lucruri aşa îngrozitoare. Eram furioasă pe el , şi pe o parte am crezut că merită ce i se întâmplă. Să afle singur ce fel de fată este Kate, atunci nu o să am milă ! ( nu am crezut nici eu ultima parte, dar mă înfuriase ) . Nu mi-am arătat totuşi sentimentele.
- Îhî.. Nu mi-a zis niciodată despre asta.
A aprobat din cap, privind pe fereastră.
- E cam târziu, te duc acasă? Am dat din cap.
Drumul spre casă mi s-a părut scurt şi friguros, dar pe la jumătatea acestuia, observând că îmi este frig, George mi-a dat haina sa. Am vrut iar să protestez, ca atunci când mi-a luat ghiozdanul. Dar la fel ca data precedentă, nu am reuşit.
Ne-am oprit în faţa casei mele, el mă ţinea atent de ambele mâini privindu-mă în ochi. Făceam acelaşi lucru, şi oricum diferenţa de înălţime era considerabilă.
- Amber, eu chiar te plac! Cred că nu vrei să auzi aceleaşi lucrur idioate : eşti singura pentru care simt aşa ceva şi altele de acest gen. Dar .. Mi s-a întâmplat ceva nebunesc, m-am îndrăgostit de tine.
Am tăcut, simţindu-mi obrajii înflăcăraţi. Parcă îmi era prea frig să îmi retrag mâinile dintr-ale sale. Şi parcă mă durea ceva, da. Probabil inima . Parcă vroiam să mă apropii, să ştiu că mă poate încălzi cineva.
- Îmi place mult prea mult de tine. Aşa că o să fiu direct. Vreau, de fapt .. Vrei să fii prietena mea? Poţi să te gândeşti sau...
Mă gândisem la asta pe tot drumul, nu. De fapt, de când îmi adresase Caroline acea întrebare. Povestirea despre Jayson pusese „ capacul †. Mâinile lui calde îmi accentuau răspunsul, aşa că ... nu am mai gândit.
- Da... cred că a fost unul ruşinos rostit, blând şi ... Poate inocent. Dar m-a tras în braţele sale printr-o mişcare uşoară, parcă citindu-mi gândurile. Am stat aşa, preţ de mai multe minute. Tăcuţi. A privit oarecum ciudat spre casa mea, şi a dat aprobator din cap. Mi-am dat seama că era Josh pe undeva.
- Uite numărul meu. Mi-a strecurat o hârtiuţă în mână, fără a-şi lua sacoul . Rămâne la tine, până ne întâlnim data viitoare. O să te sun.
Şia apropiat chipul de al meu, moment în care am crezut că se va întâmpla. Da! Primul meu sărut. Dar, nu. De fapt, şi-a proptit buzele de obrazul meu, simţind o căldură interioar atât de plăcută, că nu îi puteam da drumul. S-a depărtat touşi şi parcă i-am mulţumit. Nu ştiu dacă aş fi fost fericită să îmi fure chiar atunci prima atingere a buzelor. Nu am vrut să caut mai departe semnificaţia dorinţei mele ciudate, ci am intrat în casă sperând ca scena să nu fi fost vizionată de întreaga familie. Plus că aveam sacoul unui băiat pe mine.
Fantasy Eyes -- mulţumim de comentarii şi , frate, nu se supără nimeni dacă D: spui greşelile, dacă crtici şi aşa mai departe. Chiar mă bucur că o faci, aşa ne corectăm şi noi greşelile .
Capitolul ăsta, de pildă, e scris pe la 1 -2 noaptea :]] , deci nu am corectat greşelile. Dacă sunt , chiar te rog să le enumeri D: . Mulţumesc foarte mult că citeşti.
Lectură plăcută D:
[center]Capitolul 15.[/center]
- ’Neaţa!
- Bună, Josh.
Mi-a zâmbit, lăsând un căscat să îi scape. Nu l-am luat prea mult în seamă, având în vedere că mă gândeam la întâmplarea din zilele trecute . Jocul de baschet cu Caroline, mă întrebam ce făcuseră aceştia doi. Nu ştiam cum să îi spun prietenei mele că nu vroiam ca Josh să fie încă unul pe lista ei. Amândoi erau importanţi pentru mine şi nu vroiam să se rănească reciproc, dar uneori era mai uşor să taci din gură şi să te prefaci că nu ai văzut nimic. Am lăsat de la mine, fără să întreb nimic direct. Dar ştiam că odată ce urma să o văd pe Caro, o voi îmbombarda cu întrebări. Trebuia să îmi răspundă.
Spre surprinderea mea, nimeni nu a apărut azi acasă la noi. De obicei venea Jay şi Caro, şi Danny. Câteodată şi Dave şi mergeam cu toţii. Josh aproape că mi-a luat-o înainte, dar am fugit după el. A realizat târziu gestul făcut de el.
- Ă, scuze surioară. Sunt cam obosit.
- Se vede. Am zis pe un ton afectuos. Nu l-am mai băgat în seamă tot drumul. Mi-am zis doar că este din cauza zilei de vineri şi faptul că toată lumea era extenuată la sfârşitul săptămânii. Mai puţin eu, dar eu nu avusesem o viaţă adevărată de liceu până acum. Am zâmbit la gândul acesta.
Din cauza faptului că fratele meu se mişca incredibil de greu în această dimineaţă , am ajuns cu trei minute înainte să sune clopoţelul de „ intrare †.
Am trecut prin faţa clasei lui Josh şi acesta a intrat, făcându-mi semn cu mâna de „ pa †, l-am salutat asemenea. Dar înainte să trec mai departe, am simţit o persoană în spatele meu. M-am întors, oarecum mirată . Era foarte aproape. În faţa mea am văzut un băiat înalt, şi foarte drăguţ. Arăta foarte bine azi, atât de ... ordonat. Şi mirosea atât de atrăgător, încât nu m-am putut abţine să nu inhalez măcar odată parfumul. Mă întrebam ce marcă este.
- Bună Amber!
Tonul îi era vesel.
- ’Neaţa George. Am zâmbit cât de vioi am putut, şi am vrut să mă întorc pentru a pleca, dar acesta m-a prins uşor de mână.
- Aş vrea... Să vorbim, după ore, poate? Adică, e o invitaţie. Tu şi cu mine, la un suc, după ore. Te duc acasă, propria mea răspundere. Pot vorbi cu fratele tău dacă vrei.
Am chicotit, gândindu-mă dacă Josh va aştepta ce are de zis sau va spune „ nu †dinainte. Oare ce reacţie ar fi putut să aibă Jay? Hm, eram oarecum curioasă. Dar nu am privit înăuntrul clasei să văd dacă era acolo. Am răspuns într-un final.
- Ok.
Era singurul cuvânt coerent pe care îl puteam scoate. Vreau să spun, ce puteam răspunde? Mi-a dat drumul la mână printr-un gest elegant, iar eu nu am putut să nu îl admir.
- Mersi.
Mi-a zis de parcă îi făcuse o foarte mare favoare. Doar acceptasem să ies la un suc cu el, pentru că, într-adevăr era foarte simpatic. Dar, chiar în a merge atât de departe să îmi spună „ mulţumesc †? Aveam impresia că îşi bătea joc de mine, într-un fel. Dar nu am analizat acest fapt, simţindu-i sinceritatea din voce. Am plecat spre clasă salutându-l.
Mi-am amintit vag vorbele de „ bine †ale lui Dave. Cum că George ar fi un băiat bun şi foarte sincer; vreau să spun... Dacă nu ar fi fost cineva „ de încredere †nu ar fi spus niciodată asta, nu David. Când am intrat în clasă, am putut zări privirile tuturor aruncate asupra mea. Am rămas puţin surprinsă, după care am realizat că profesorul era la catedră şi eu nu bătusem înainte să intru. M-am înroşit toată şi am lăsat capul în jos.
- Îmi pare rău că am întârziat. Pot intra?
Nu ştiu cât de patetic suna, dar nu întârziasem în viaţa mea la vreo oră. Profesorul aproape că începuse să râdă la reacţia mea, şi am înţeles că era ceva cât se poate de normal. Mă întrebam de ce? M-a poftit să iau un loc, şi nu am privit ochii răutăcioşi ai colegelor mele ce mă anunţau despre părerea lor asupra mea : „ ce cretină †, sau „ idioată †, sau „ tocilara..†şi aşa mai departe. Vreau să spun, nu erau atât de importante. I-am zâmbit Denei şi aceasta mi-a răspuns printr-un gest amical. „ Vorbim în pauză †mi-a exprimat faţa sa, aşa că am tăcut şi am fost atentă la ora de spaniolă.
- Amber, îmi dai pixul acela?
Cred că a fost a doua oară când mă întreba asta, dar nu eram deloc atentă la Chris.
- Ă, scuză-mă ... Poftim. I-am înmânat unul din pixurile mele şi am continuat să iau notiţe. Trecuseră de abia trei ore, şi eu stătusem în bancă toată ziua. Nici nu îmi aminteam ce făcusem în pauze; dar brusc mi se făcuse o foame teribilă. M-am bucurat când a sunat clopoţelul , anunţând pauza lungă.
- În sfârşit! Am exclamat fericită când am putut ieşi din bancă.
- Huh? Amber, ceva e în neregulă cu tine azi. A râs dar nu i-am luat în seamă , prea tare, reacţia.
- Nu-i adevărat, e de la foame. Dena a râs tare de tot la vorba mea şi s-a apropiat de mine, Danny şi Chris care încerca să îmi înapoieze pixul.
- Îl poţi ţine pentru restul zilei, sau, nu-l mai poţi înapoia deloc. E doar un pix Christian.
L-a aruncat pe bancă, fericit că nu eram genul de colegă care cerea până şi pixurile înapoi. Am râs cu toţii la reacţia lui. Înainte să îi întreb dacă vor să mergem să mâncăm la cantină, a apărut Caroline. Mi-am exprimat fără reţinere fericirea de a o vedea. Am fugit sprea ea, îmbrăţişând-o. Brusc, mi-am amintit de toate diferenţele dintre noi.
- Bună blondino. Hai să mâncăm. A rânjit larg şi eu nu-mi aminteam să fi mâncat la liceu împreună, de când ne reîncepusem viaţa în Boston.
Am acceptat printr-un gest fizic, mergând după ea. Îmi amintesc că Danny a vrut să vină şi el, dar a fost refuzat de surioara lui geamănă.
- Neah, fă loc Danny băiete . Azi sunt doar eu cu prinţesa.
Nu am putut să nu zâmbesc la aceste vorbe, şi ne-am îndreptat spre cantină. Eu mi-am luat un sandwich măricel şi un măr . Caro şi-a luat mai „ multe†, aşa că nu am stat să analizez tot.
- Ce „ meci †ai avut tu cu Josh?
Întrebarea a sunat ceva mai îndrăzneaţă decât aş fi crezut că o pot face să pară. Am înghiţit în sec, nu întrebam niciodată aşa de direct. Şi totuşi, era vorba de Caroline.
- Baschet, Amber...
Am văzut „ minciuna †din spatele cuvintelor ei , şi nu m-am lăsat păcălită.
- Ştii că nu sunt împotrivă că ieşi cu fratele meu, dar nu ... Adică.... Vreau să spun că...
Åži-a dat ochii peste cap.
- Nu îl trec pe „ listă †. E... Josh. E altceva. Nu e acel „ special †dar nu e nici de duzină. Nu îţi face griji, nu fac acelaşi lucru şi cu el. Cel puţin din respect pentru tine.
Am lăsat un vizibl răsuflu să îmi scape. Eram fericită că nu gândea aşa cum credeam eu că o făcea. Ok, forţe proaspete. Mai aveam de lămurit acum faptul că nici fratele meu nu o vedea pe prietena mea brunetă drept o ... uşuratică, şi toată familia era fericită.
Terminasem jumătate din sandwhich când Caro a început să vorbească din nou.
- Şi cum aşa, ţi-a trecut de Kate? Îi zicem lu’ Jay?
Am dat categoric din cap. Trebuia să afle singur, altfel nu mă simţeam nici eu bine. Nu ştiam de ce, dar simţeam că astfel nu ar fi corect ( să îi spunem noi ).
- Nu asta. Credeam că ai tu deja o idee.
- Da. Am. Dar aştept să vină un amic în oraş ca să pun în aplicare. Asta se întâmplă luni, dacă nu apare îl iau pe Danny şi rezolvăm. Mersi de aprobare.
De la o vreme, toată lumea îmi mulţumea. Am surâs.
- Ăh, altceva vroiam să te întreb.
Am privit-o suprinsă.
- Ai renunţat la Jay?
Mi-am ferit privirea.
- Ştii bine că niciodată nu am „ luptat †cu adevărat. Dar măcar acum recunosc că îl iubesc... Am vrut să îi spun şi lui asta, oarecum, în adâncul sufletului meu. Dar mi-am amintit de vremurile când eram copii. Nu vreau să stric asta, cel puţin.. nu pe acum. Ştii, George m-a invitat în oraş.
A zâmbit.
- Ştii bine că eu aş vrea să te „ combini †cu vărâ-meu, dar dacă el te consideră doar o surioară, George e alegerea. Mă întreb ce faţă o să facă Jay, în fond, au fost prieteni cândva.
Am analizat puţin informaţia, dar Caro nu a vrut să îmi mai zică nimic altceva.
- Deci, crezi că este ok dacă ies cu el? Adică, nimic de genul „ credeam că îl iubeşti pe Jay şi.. †, sau eu ştiu.. ce?
- Normal că nu , Amber. E viaţa ta. Şi dacă vărâ-meu e fraier şi nu vede ce are lângă el, pierderea lui. Tu măcar ai încercat, măcar ştii că proasta aia e o curvă şi nu vrei să ai de-a face cu ea. Faptu’ că tu chiar o credeai bună pentru Jay mă dispera. În fond, vedem cum reacţionează şi brunetul tău la întâlnirea ta cu George.
Atunci mi-am dat seama.
- Întâlnire!
A început să râdă.
- Dacă te întreabă dacă vrei să fi cu el, ce îi zici?
N-am răspuns. Nu credeam că este într-atât interesat de mine. Şi oricum, nu ştiam ce aş fi putut zice.
- Te conduc acasă Amby? Mi-a zâmbit dulce Danny când tocmai mă pregăteam să ies din clasă.
- Ăă, scuze, scuze. Dar am alte planuri.
M-a privit nedumerit, dar nu ştiam cât de bine fac să îi dezvălui faptul că ieşeam cu George. Dacă nu era, într-un fel, de acord? Vreau să zic... Şi nu înţelegeam totuşi de ce mă feream. Cred că a înţeles totuşi că nu sunt prea dornică să îi împărtăşesc planurile mele , aşa că m-a sărutat pe obraz şi a dispărut. Moment în care mi-a atins buclele blonde. Poate aceea a fost doar o secundă.
L-am zărit pe fratele meu pe hol înainte să ies din clădire.
- Hei, surioară. Vezi să nu ajungi prea târziu în seara asta. Le zic alor mei că eşti în oraş. Dacă te supără George, sună-mă. Se vedea că încă este obosit dar oarecum .. fericit? Mi se părea ciudat. Am înţeles că aproba o posibilă relaţie între mine şi colegul său de clasă.
- Josh? EÅŸti bine? Era totuÅŸi alarmant ca fratele care nu te lăsase să faci nimic, brusc să te lase să ieÅŸi la „ întâlnire â€.
- Am încredere în tipul ăsta.
Nu am mai zis nimic, ci doar am plecat. La fel făcând şi fratele meu.
Am fost uimită să îl văd pe George aşteptându-mă. Oare de când stătea acolo? Am scos un zâmbet vioi, şi acesta a făcut acelaşi lucru. Mi-a luat ghiozdanul, şi nu am reuşit să protestez să nu mi-l care el.
Nu am găsit cuvinte potrivite prin care să exprim asta .
- Vrei să facem ceva în special? Mi s-a adresat blând.
- Ăă.. Nu ştiu. Cum vrei , cred...
A râs, şi am făcut ce a vrut el. M-a dus într-un fel de parc de distracţii, a fost amuzant. Având în vedere că a reuşit să scoată un ursuleţ dintr-o cutie imensă, a fost foarte amuzant. Am făcut şi alte lucruri distractive, de care m-am putut bucura oarecum absentă. Cred că era din cauza oboselii. Şi de dimineaţă mă simţeam chiar energică, presupun că acum nu mai eram.
Când am realizat că sunt cu adevărat în lumea realităţii, eram într-o cafeterie.
- Ştii, chiar mă bucur că te-am întâlnit.
Cred că trebuia să spun „şi eu†. De fapt, chiar eram încântată să îl cunosc, dar nu în aşa fel încât să zic că dacă nu l-aş fi întâlnit aş fi disperat; aşa suna tonul său.
- Îh... Nu ştiu ce aş putea spune. I-am mărturisit. Oricum altă replică nu aveam.
Am tăcut câteva clipe.
- Pot să te întreb ceva? Dar sincer!
A dat din cap.
- Orice.
- Ştii, ai zis că... În fine, ceva legat de Kate şi Jay? Ştii... Jay chair este ca un frate pentru mine, şi aş vrea să ştiu.. Dacă ştii ceva în special despre acest lucru.
Am accentuat cuvântul frate, încercând să mă conving pe mine că nu minţeam.
- Ah, asta. A spus pe un ton de parcă nu era nimic. Am înţeles că se săturase de câte ori explicase acel lucru, oricare ar fi fost.
- Deci, eu am avut mai de mult o relaţie cu Katherine, una foarte plăcută să zic aşa. Care.. S-a consumat de tot. Mai târziu am aflat că de fapt ea mai umbla cu un tip şi nu avea de gând să se despartă de mine, sau de el. Am găsit-o cu el într-un bar, faza a fost penibilă mai ales că eu nu o înşelasem. Şi p’ vremea aia făceam lucruri de genu’, dar pur şi simplu nu simţisem nevoie. În fine, ideea e că mi s-a dovedit că e o curvă. Cât a stat cu mine şi cu celălalt vroia să se combine şi cu Jay, singura opţiune care i-a mai rămas în cele din urmă. Doar că pentru „ fratele †tău are o atracţie ceva mai puternică. Chiar şi aşa, ea nu se schimbă. Când i-am zis şi lui Jayson asta a rupt orice legătură de prietenie între noi.
Am oftat, neştiind ce altceva să fac. A continuat.
- Obişnuiam să jucăm baschet împreună, ştii.. Eram o echipă chiar bună. Dar totu’ s-a dus dracului din cauza lui Kate. Jay a apărat-o în ultimul hal şi nici eu nu am putut să decad. Aşa că am continuat. De atunci nu m-am mai băgat între ei. Ce rost avea oricum? Şi nici prieten nu am mai fost cu el..
Am tăcut, gândindu-mă la cele auzite. Pentru Jay să joace baschet cu cineva – în echipă şi să şi aibă sincronizare era un lucru.. minunat. Şi nu oricine putea să o facă. Ştiam şi eu atâta lucru. Şi asta durea îngrozitor. Pentru mine. Deoarece putuse pentru o fată să dea toate astea la o parte. Nu puteam percepe aşa ceva. Aş fi vrut să îi strig în faţă cât de tont era, poate pentru că eram geloasă. Dar nici pentru mine nu aş fi vrut să facă aşa ceva... Dacă eu aş fi făcut lucruri aşa îngrozitoare. Eram furioasă pe el , şi pe o parte am crezut că merită ce i se întâmplă. Să afle singur ce fel de fată este Kate, atunci nu o să am milă ! ( nu am crezut nici eu ultima parte, dar mă înfuriase ) . Nu mi-am arătat totuşi sentimentele.
- Îhî.. Nu mi-a zis niciodată despre asta.
A aprobat din cap, privind pe fereastră.
- E cam târziu, te duc acasă? Am dat din cap.
Drumul spre casă mi s-a părut scurt şi friguros, dar pe la jumătatea acestuia, observând că îmi este frig, George mi-a dat haina sa. Am vrut iar să protestez, ca atunci când mi-a luat ghiozdanul. Dar la fel ca data precedentă, nu am reuşit.
Ne-am oprit în faţa casei mele, el mă ţinea atent de ambele mâini privindu-mă în ochi. Făceam acelaşi lucru, şi oricum diferenţa de înălţime era considerabilă.
- Amber, eu chiar te plac! Cred că nu vrei să auzi aceleaşi lucrur idioate : eşti singura pentru care simt aşa ceva şi altele de acest gen. Dar .. Mi s-a întâmplat ceva nebunesc, m-am îndrăgostit de tine.
Am tăcut, simţindu-mi obrajii înflăcăraţi. Parcă îmi era prea frig să îmi retrag mâinile dintr-ale sale. Şi parcă mă durea ceva, da. Probabil inima . Parcă vroiam să mă apropii, să ştiu că mă poate încălzi cineva.
- Îmi place mult prea mult de tine. Aşa că o să fiu direct. Vreau, de fapt .. Vrei să fii prietena mea? Poţi să te gândeşti sau...
Mă gândisem la asta pe tot drumul, nu. De fapt, de când îmi adresase Caroline acea întrebare. Povestirea despre Jayson pusese „ capacul †. Mâinile lui calde îmi accentuau răspunsul, aşa că ... nu am mai gândit.
- Da... cred că a fost unul ruşinos rostit, blând şi ... Poate inocent. Dar m-a tras în braţele sale printr-o mişcare uşoară, parcă citindu-mi gândurile. Am stat aşa, preţ de mai multe minute. Tăcuţi. A privit oarecum ciudat spre casa mea, şi a dat aprobator din cap. Mi-am dat seama că era Josh pe undeva.
- Uite numărul meu. Mi-a strecurat o hârtiuţă în mână, fără a-şi lua sacoul . Rămâne la tine, până ne întâlnim data viitoare. O să te sun.
Şia apropiat chipul de al meu, moment în care am crezut că se va întâmpla. Da! Primul meu sărut. Dar, nu. De fapt, şi-a proptit buzele de obrazul meu, simţind o căldură interioar atât de plăcută, că nu îi puteam da drumul. S-a depărtat touşi şi parcă i-am mulţumit. Nu ştiu dacă aş fi fost fericită să îmi fure chiar atunci prima atingere a buzelor. Nu am vrut să caut mai departe semnificaţia dorinţei mele ciudate, ci am intrat în casă sperând ca scena să nu fi fost vizionată de întreaga familie. Plus că aveam sacoul unui băiat pe mine.