M-am intors si eu. Multumim de comentarii [ a trebuit sa imi fac alt cont pentru ca pe celalalt nu ma mai puteam loga, din pacate ._. ] . Asa ca, am venit si cu capitolul 20. Sper sa va placa cum v-au placut si celelalte. Sunt tare fericita ca va place ! :X
Lectura placuta!
_
[center]Capitolul 20[/center]
Trecusera doua luni de cand sora mea imi facuse acea marturisire socanta. In acea clipa am tacut si i-am mangaiat fruntea. Tacerea ne-a strapuns pe amandoi. Din acea zi nu am mai vazut-o. Fugea de mine, si nu intelegeam de ce imi mai marturisise daca nu mai avea curajul sa ma priveasca in ochi?! Nici macar nu ii spusesem ceea ce cred eu cu adevarat despre asta. Poate ca ii era frica, de aceea se ascundea. Insa asta urma sa se sfarseasca curand; uram persoanele de genul asta. Imi aminteau atat de crud de comportamentul frumoasei mele Angelique care fugise de mine in trecut. Orice faceam, gandul meu zbura la ea. Cat de penibil.
Scaunul din biroul meu era confortabil, dar ma deranja. Am oftat in momentul in care am auzit un ciocanit agresiv in usa. Am tras o gura mare de aer si am incercat sa nu par cu mult prea plictisit. Am rostit sever.
- Intra !
Usa s-a deschis, in camera pasind asistenta mea. O angajasem cu cateva saptamani in urma si era destul de competenta. La fel arata si fundul sau dar asta nu avea legatura cu capacitatea sa intelectuala. Sau cel putin, nu pentru mine.
- Domnule Asazuki, va cauta un domn. Nu stiu cu exactitate cine este. Refuza sa imi spuna numele dumnealui, a spus ca a vorbit cu dumneavoastra si ca este urgent sa va vada.
A oftat miscandu-si capul in stanga si dreapta de cateva ori. A vrut sa mai spuna ceva insa m-am ridicat si am privit-o rece.
- Lasa-l sa intre.
Si-a lasat privirea in jos, intr-un mod supus ce mie imi contura teama. Am ras in sinea mea si m-am intors spre peretele de sticla, privind ceea ce se afla afara.
Cand usa s-a deschis pentru a doua oara, inauntru pasind o alta persoana, nu am zis nimic. Nu m-am intors. Cand am simtit usa inchizandu-se, am rostit.
- S-a mai gandit seful tau?
- Da! Ne pare rau domnule Asazuki dar nu putem face afacerea asta cu dumneavoastra. Include prea mult risc. Nu putem. Asa ca va rog sa nu mai faceti presiuni asupra noastra.
Am râs, de data aceasta cu glas tare pentru a mă auzi. Am constatat că eram privit răutăcios însă cu un fel de frică inexplicabilă. Am întors faţa, fără a-mi mişca şi trupul şi am zis.
- Bine ! Nu e nicio problemă. El singur se va târâ în biroul ăsta să îmi ceară ajutorul. Până atunci, eu nu o să fac nimic. Transmite-i asta şefului tău. Pentru că mai devreme sau mai târziu, va avea nevoie de mine. Acum, ieşi!
Nu a zis nimic. Starea lui a devenit şi mai agitată, am văzut cum a tresărit la ultimele cuvinte. Privirea îmi era rece , cea pe care o foloseam mereu în domeniul afacerilor. Am crezut că îl văd înghiţind în sec. S-a întors şi a plecat, eu nu mi-am putut abţine râsul.
Orele au trecut destul de repede şi după această întâmplare. Începuse să mă incomodeze cravata aşa că am desfăcut puţin nodul. Am părăsit biroul, salutând indiferent persoanele de la etajul şapte.
Ieşind din clădire am putut simţi aerul rece al toamnei. Am urcat în maşină şi m-am gândit la ziua de azi, optisprezece octombrie. Mai rămânea atât de puţin până la ziua scumpei Angelique. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la o florărie, nu m-am putut abţine. Am comandat un buchet cu douăzeci şi trei de trandafiri roşii şi un bilet pe care i-am scris câteva cuvinte.
[center] „ La mulţi ani !
Sper ca faţa ta angelică să fie fericită şi să păstreze întotdeauna acelaşi zâmbet ameţitor, chiar dacă nu pentru mine , chiar dacă acest lucru mă înnebuneşte. Cu mine nu poţi fi, ştiu. Dar continuă să zâmbeşti. Aşa voi fi şi eu fericit. . .
Aniversare plăcută ! â€
Takumi Asazuki[/center]
Poate că exagerasem, puţin sau mult. Mintea nu îmi mai putea sta la asta momentan. Am precizat data când doream să ajungă trandafirii şi unde. Adresa am aflat-o acum multă vreme, însă nu m-am încumetat niciodată să trec pe acolo. Nu vroiam să fiu respins, încă odată.
Am apelat un alt număr, însă nimeni nu a răspuns. Enervat de acest fapt am accelerat şi am mers până la vila familiei mele. Atmosfera era posomorâtă , ca întotdeauna. Mama mea stătea în sufragerie citind aceaşi carte ca şi data trecută când trecusem eu pe aici. Mă întrebam, oare nu se săturase de ea? Ştiam că era singurul lucru pe care tatăl meu i-l „ dedicase †, nu am putut comenta.
- Sărut mâna mamă! Am sărutat-o pe frunte, şi-a aruncat ochii pe mine, privindu-mă blând. După aceasta am urcat scările până în camera lui Beatriz. Am intrat fără să bat, am ştiut că expresia feţei mele era încă rece. Stătea în pat, pictându-şi unchiile . Am râs în sinea mea şi am trântit uşa.
Am văzut chipul său şi m-am mai calmat, a tresărit văzându-mă aşa. Ştiam că dacă avea unde ar fi fugit. M-am trântit pe pat , întinzându-mă.
- Ce faci dovlecel? I-am zis pe un ton cât de blând posibil în acea clipă. Am simţit cum bătăile inimii sale s-au mai calmat.
- Bine.. Ce faci aici?
- Am venit să îmi văd familia , nu e voie? Am zis sarcastic. Uite ce e Bibi, noi avem o discuţie de terminat. Pentru că de atunci nu ai mai vorbit cu mine. Crede-mă, nu îţi fac nimic. Doar vreau să fii conştientă de faptul că Jack nu stă cu o fată prea mult, lui îi place să aibă mii şi mii de aventuri, niciodată nu i-a plăcut îndeajuns de mult o fată cât să o facă prietena lui , în adevăratul sens al cuvântului. În fiecare seară îl văd cu altă femeie. Iar tu.. Pe lângă el eşti doar un copil. Ştii asta?
- Da! Ştiu! Toată lumea îmi spune. Ştiam că şi tu vei spune acelaşi lucru, toţi o faceţi. Nu înţelegi... Nu înţelegi Takumi? Eu îl iubesc, de multă vreme. Am fost un copil, dacă nu eşti major nu ai voie să fi cu persoane adulte. Îl plăceam de când venea acasă la noi, dar credeam că e doar un plăcut... Mi-am dat seama că îl iubesc când l-am văzut cu o altă femeie. Mergeau la un hotel, cred. Am început să plâng în mijlocul străzii. Ştii cum e asta? Nu înţelegeţi. Ştiu că nu am nicio şansă, mai ales că sunt sora ta, dar îl iubesc. Ce pot să fac?
La începutul discursului vocea îi era ridicată, ţipând. Dar după aceasta a început să fie şi mai iritată , lacrimile sale începând să curgă involuntar. M-am apropiat de ea şi am îmbrăţişat-o, ea şi –a lăsat capul pe pieptul meu , continuând să plângă.
- Ştiu ce înseamnă să iubeşte pe cine nu trebuie Beatriz. De aceea eu te voi ajuta. Am vrut doar să fiu sigur că ştii cu cine ai de-a face. I-am mângâiat fruntea, lacrimile sale încă se prăbuşeau.Am oftat. Ştiu că e greu să stai cu mama. Mă gândeam să o chem pe sora ei, la fel de văduvă ca şi ea, să locuiască aici .Nu vei mai fi obligată să ai grijă de o casă pustie , ştiu că îţi plac locurile vesele.
A încercat să protesteze, dar nu am lăsat-o . Ea stătuse cu mama noastră pentru că a considerat că este „ datoria †ei , şi nu era. Probabil era tot a mea, dar nu am putut suporta. Locurile atât de deprimate mă făceau să mă gândesc şi mai mult la Angel. Am încercat să îmi reprim acest ultim gând.
- Uite ce e , ai deja 18 ani, dacă eu zic că poţi locui singură înseamnă că poţi. Dar, pentru moment mă gândisem să te iau să stai cu mine până îţi găsesc un loc potrivit. O să o sunt pe mătuşa Olivia în seara asta, o să fie încântată să locuiască aici. Aşa mama o să stea liniştită. Crezi că ei îi place să stai aşa după ea ? Nu ai văzut cu ce ochi te priveşte? Am oftat. Calmează-te.
M-a îmbrăţişat şi mai tare şi eu am făcut acelaşi lucru.
M-am ridicat după asta din patul ei, şi mi-am desfăcut de tot nodul cravatei. Ea a râs, ştergându-şi ultimele lacrimi.
- Mulţumesc frăţioare. Nu ştiu ce m-aş face fără tine.
- Desigur, desigur.
În momentul în care vroiam să ies din camera lui Bibi am auzit telefonul sunând.
- Salut frate, ce faci?
- Bine bine, sunt acasă la sor’mea. Vrei ceva , Jack? Am văzut-o pe Beatriz tremurând. Apropo, te salută.
- Ah, da şi eu pe ea. Mă gândeam dacă nu vrei să ieşim în seara asta sau ceva? A venit văru-meu cu fisa şi am făcut pe dădaca până acum. De abia au plecat, am nevoie de relaxare.
Am râs.
- Nu ştiu dacă e posibil, trebuie să o ajut pe Bibi să împacheteze. Dar dacă vrei treci mai târziu la mine în apartament. Fac eu cinste.
- A, nu! Lasă , stai la familia ta. Îl sun pe Eric, să văd dacă îi dă Elisse voie să iasă.
A râs ironic, închizând.
- Puteai să mergi cu el..
- Nu puteam să te las singură, nu am zis eu că o să te ajut? I-am zâmbit.
__
Merci celor ce au citit ! :x
Lectura placuta!
_
[center]Capitolul 20[/center]
Trecusera doua luni de cand sora mea imi facuse acea marturisire socanta. In acea clipa am tacut si i-am mangaiat fruntea. Tacerea ne-a strapuns pe amandoi. Din acea zi nu am mai vazut-o. Fugea de mine, si nu intelegeam de ce imi mai marturisise daca nu mai avea curajul sa ma priveasca in ochi?! Nici macar nu ii spusesem ceea ce cred eu cu adevarat despre asta. Poate ca ii era frica, de aceea se ascundea. Insa asta urma sa se sfarseasca curand; uram persoanele de genul asta. Imi aminteau atat de crud de comportamentul frumoasei mele Angelique care fugise de mine in trecut. Orice faceam, gandul meu zbura la ea. Cat de penibil.
Scaunul din biroul meu era confortabil, dar ma deranja. Am oftat in momentul in care am auzit un ciocanit agresiv in usa. Am tras o gura mare de aer si am incercat sa nu par cu mult prea plictisit. Am rostit sever.
- Intra !
Usa s-a deschis, in camera pasind asistenta mea. O angajasem cu cateva saptamani in urma si era destul de competenta. La fel arata si fundul sau dar asta nu avea legatura cu capacitatea sa intelectuala. Sau cel putin, nu pentru mine.
- Domnule Asazuki, va cauta un domn. Nu stiu cu exactitate cine este. Refuza sa imi spuna numele dumnealui, a spus ca a vorbit cu dumneavoastra si ca este urgent sa va vada.
A oftat miscandu-si capul in stanga si dreapta de cateva ori. A vrut sa mai spuna ceva insa m-am ridicat si am privit-o rece.
- Lasa-l sa intre.
Si-a lasat privirea in jos, intr-un mod supus ce mie imi contura teama. Am ras in sinea mea si m-am intors spre peretele de sticla, privind ceea ce se afla afara.
Cand usa s-a deschis pentru a doua oara, inauntru pasind o alta persoana, nu am zis nimic. Nu m-am intors. Cand am simtit usa inchizandu-se, am rostit.
- S-a mai gandit seful tau?
- Da! Ne pare rau domnule Asazuki dar nu putem face afacerea asta cu dumneavoastra. Include prea mult risc. Nu putem. Asa ca va rog sa nu mai faceti presiuni asupra noastra.
Am râs, de data aceasta cu glas tare pentru a mă auzi. Am constatat că eram privit răutăcios însă cu un fel de frică inexplicabilă. Am întors faţa, fără a-mi mişca şi trupul şi am zis.
- Bine ! Nu e nicio problemă. El singur se va târâ în biroul ăsta să îmi ceară ajutorul. Până atunci, eu nu o să fac nimic. Transmite-i asta şefului tău. Pentru că mai devreme sau mai târziu, va avea nevoie de mine. Acum, ieşi!
Nu a zis nimic. Starea lui a devenit şi mai agitată, am văzut cum a tresărit la ultimele cuvinte. Privirea îmi era rece , cea pe care o foloseam mereu în domeniul afacerilor. Am crezut că îl văd înghiţind în sec. S-a întors şi a plecat, eu nu mi-am putut abţine râsul.
Orele au trecut destul de repede şi după această întâmplare. Începuse să mă incomodeze cravata aşa că am desfăcut puţin nodul. Am părăsit biroul, salutând indiferent persoanele de la etajul şapte.
Ieşind din clădire am putut simţi aerul rece al toamnei. Am urcat în maşină şi m-am gândit la ziua de azi, optisprezece octombrie. Mai rămânea atât de puţin până la ziua scumpei Angelique. Am pus mâna pe telefon şi am sunat la o florărie, nu m-am putut abţine. Am comandat un buchet cu douăzeci şi trei de trandafiri roşii şi un bilet pe care i-am scris câteva cuvinte.
[center] „ La mulţi ani !
Sper ca faţa ta angelică să fie fericită şi să păstreze întotdeauna acelaşi zâmbet ameţitor, chiar dacă nu pentru mine , chiar dacă acest lucru mă înnebuneşte. Cu mine nu poţi fi, ştiu. Dar continuă să zâmbeşti. Aşa voi fi şi eu fericit. . .
Aniversare plăcută ! â€
Takumi Asazuki[/center]
Poate că exagerasem, puţin sau mult. Mintea nu îmi mai putea sta la asta momentan. Am precizat data când doream să ajungă trandafirii şi unde. Adresa am aflat-o acum multă vreme, însă nu m-am încumetat niciodată să trec pe acolo. Nu vroiam să fiu respins, încă odată.
Am apelat un alt număr, însă nimeni nu a răspuns. Enervat de acest fapt am accelerat şi am mers până la vila familiei mele. Atmosfera era posomorâtă , ca întotdeauna. Mama mea stătea în sufragerie citind aceaşi carte ca şi data trecută când trecusem eu pe aici. Mă întrebam, oare nu se săturase de ea? Ştiam că era singurul lucru pe care tatăl meu i-l „ dedicase †, nu am putut comenta.
- Sărut mâna mamă! Am sărutat-o pe frunte, şi-a aruncat ochii pe mine, privindu-mă blând. După aceasta am urcat scările până în camera lui Beatriz. Am intrat fără să bat, am ştiut că expresia feţei mele era încă rece. Stătea în pat, pictându-şi unchiile . Am râs în sinea mea şi am trântit uşa.
Am văzut chipul său şi m-am mai calmat, a tresărit văzându-mă aşa. Ştiam că dacă avea unde ar fi fugit. M-am trântit pe pat , întinzându-mă.
- Ce faci dovlecel? I-am zis pe un ton cât de blând posibil în acea clipă. Am simţit cum bătăile inimii sale s-au mai calmat.
- Bine.. Ce faci aici?
- Am venit să îmi văd familia , nu e voie? Am zis sarcastic. Uite ce e Bibi, noi avem o discuţie de terminat. Pentru că de atunci nu ai mai vorbit cu mine. Crede-mă, nu îţi fac nimic. Doar vreau să fii conştientă de faptul că Jack nu stă cu o fată prea mult, lui îi place să aibă mii şi mii de aventuri, niciodată nu i-a plăcut îndeajuns de mult o fată cât să o facă prietena lui , în adevăratul sens al cuvântului. În fiecare seară îl văd cu altă femeie. Iar tu.. Pe lângă el eşti doar un copil. Ştii asta?
- Da! Ştiu! Toată lumea îmi spune. Ştiam că şi tu vei spune acelaşi lucru, toţi o faceţi. Nu înţelegi... Nu înţelegi Takumi? Eu îl iubesc, de multă vreme. Am fost un copil, dacă nu eşti major nu ai voie să fi cu persoane adulte. Îl plăceam de când venea acasă la noi, dar credeam că e doar un plăcut... Mi-am dat seama că îl iubesc când l-am văzut cu o altă femeie. Mergeau la un hotel, cred. Am început să plâng în mijlocul străzii. Ştii cum e asta? Nu înţelegeţi. Ştiu că nu am nicio şansă, mai ales că sunt sora ta, dar îl iubesc. Ce pot să fac?
La începutul discursului vocea îi era ridicată, ţipând. Dar după aceasta a început să fie şi mai iritată , lacrimile sale începând să curgă involuntar. M-am apropiat de ea şi am îmbrăţişat-o, ea şi –a lăsat capul pe pieptul meu , continuând să plângă.
- Ştiu ce înseamnă să iubeşte pe cine nu trebuie Beatriz. De aceea eu te voi ajuta. Am vrut doar să fiu sigur că ştii cu cine ai de-a face. I-am mângâiat fruntea, lacrimile sale încă se prăbuşeau.Am oftat. Ştiu că e greu să stai cu mama. Mă gândeam să o chem pe sora ei, la fel de văduvă ca şi ea, să locuiască aici .Nu vei mai fi obligată să ai grijă de o casă pustie , ştiu că îţi plac locurile vesele.
A încercat să protesteze, dar nu am lăsat-o . Ea stătuse cu mama noastră pentru că a considerat că este „ datoria †ei , şi nu era. Probabil era tot a mea, dar nu am putut suporta. Locurile atât de deprimate mă făceau să mă gândesc şi mai mult la Angel. Am încercat să îmi reprim acest ultim gând.
- Uite ce e , ai deja 18 ani, dacă eu zic că poţi locui singură înseamnă că poţi. Dar, pentru moment mă gândisem să te iau să stai cu mine până îţi găsesc un loc potrivit. O să o sunt pe mătuşa Olivia în seara asta, o să fie încântată să locuiască aici. Aşa mama o să stea liniştită. Crezi că ei îi place să stai aşa după ea ? Nu ai văzut cu ce ochi te priveşte? Am oftat. Calmează-te.
M-a îmbrăţişat şi mai tare şi eu am făcut acelaşi lucru.
M-am ridicat după asta din patul ei, şi mi-am desfăcut de tot nodul cravatei. Ea a râs, ştergându-şi ultimele lacrimi.
- Mulţumesc frăţioare. Nu ştiu ce m-aş face fără tine.
- Desigur, desigur.
În momentul în care vroiam să ies din camera lui Bibi am auzit telefonul sunând.
- Salut frate, ce faci?
- Bine bine, sunt acasă la sor’mea. Vrei ceva , Jack? Am văzut-o pe Beatriz tremurând. Apropo, te salută.
- Ah, da şi eu pe ea. Mă gândeam dacă nu vrei să ieşim în seara asta sau ceva? A venit văru-meu cu fisa şi am făcut pe dădaca până acum. De abia au plecat, am nevoie de relaxare.
Am râs.
- Nu ştiu dacă e posibil, trebuie să o ajut pe Bibi să împacheteze. Dar dacă vrei treci mai târziu la mine în apartament. Fac eu cinste.
- A, nu! Lasă , stai la familia ta. Îl sun pe Eric, să văd dacă îi dă Elisse voie să iasă.
A râs ironic, închizând.
- Puteai să mergi cu el..
- Nu puteam să te las singură, nu am zis eu că o să te ajut? I-am zâmbit.
__
Merci celor ce au citit ! :x