Capitolul 1

Privesc ceasul de pe mâna mea parcă de porţelan. Doream ca timpul să se dea înapoi, aşa să nu îi mai fac rău lui. Sa nu mă mai întâlnesc cu el şi să mint cu neruşinare când îi spun că îl iubesc mai mult decât oricine. Abia aştept să termin liceul, aşa o să scap de el definitv. Privirea mi s-a indreptat spre tablă, dar totuşi priveam în gol. Urasc să mă simt aşa, dar nu aveam ce să fac. Privirea mea plictisită îi atrage atenţia profesorului de chimie, se uită în direcţia mea, iar eu îmi plec capul ruşinată. Din cauză că gândurile mele erau la el, la relaţia aceasta plină de minciuni, cel puţin din partea mea, profesorii deja au început să se îngrijoreze. Aud soneria parcă ţiulind în urechile mele, îmi pun toate lucrurile în geantă şi mă îndrept spre ieşire. Îl văd zâmbindu-mi larg, cu părul lui negru uşor dezordonat. Nu înţelegeam de ce nu putea să îmi placă de el. Nu reuşeam să-mi înţeleg încăpăţânarea. Strângeam de mânerul genţii mele. Mă străduiam să zâmbesc dar nu îmi prea ieşea. S-a îndreptat către mine şi mi-a acaparat buzele într-un sărut apăsat. Îmi era scârbă de fiinţa mea, mă uram pentru ceea ce îi făceam. Nu puteam să cred că am fost în stare să continui acest teatru timp de aproape doi ani. Întrerupe sărutul şi se îndepartează de mine şi îmi zămbeşte iar. Îi zămbesc şi eu la rândul meu, străduindu-mă să pară cât de cât real. Îmi cuprinde mâna, îi era atât de caldă, iar apoi mă trage după el şi ajungem afară din incinta şcolii. După ce am coborât scările în calea noastră au apărut prietenii lui, niciodată nu m-au suportat, iar sentimentul era reciproc. Am început să tastez cateva mesaje pe telefon în timp ce ei discutau ceva lucruri pe care nu le-am bagat în seama. Zâmbeam la e-mailul primit de la tatăl meu, mă anunţa că mă voi muta cu el la Paris după terminarea liceului. Era perfect, mă desparţeam de Takumi, caştigam pariul si mă mutam şi în Franţa. Îmi venea să sar în sus de bucurie, deoarece voi pleca din acest oraş şi chiar şi din acest continent, aşa nu o să mai fiu nevoită să-l văd suferind.

-Angelique ! am tresărit la auzul numelui meu. Te-ai speriat ? m-a intrebat iubitul meu, care numai iubit nu era.
-Nu, doar că îmi citeam mesajele. Eram cam prea absorbită. i-am zis zâmbind.

A dat din cap în semn de aprobare şi mi-a zis ca putem pleca. Deobicei mă ducea acasă, avea o maşina decapotabilă superbă. Era şi el un copil de bani gata ca şi mine. Doar că eu eram mult prea aroganta si înfumurată iar el era mult prea simplu şi umil. M-am urcat în maşină şi am început iar să scriu mesaje, niciodată nu aveam destul timp să vorbesc ce vreau cu prietenele mele, poate că era vorba de prea multe bârfe. Eram cam cârcotaşe dar nu ne păsa, în şcoala eram ca şi nişte staruri. Oricine ar fi dat orice să stea cu noi, dar din păcate grupul nostru s-a înfiinţat acum 10 ani. De când ne-am cunoscut prima dată. Fără să-mi dau seama am ajuns în faţa casei mele, defapt vilei. Era de un alb imaculat cu multe geamuri, era destul de frumoasă, dar nu se compara cu grădina care era in spatele ei, era plina de trandafiri albi şi roşii, erau preferaţii mamei mele. Întrucât am crezut că ei îmi vor aduce aminte de ea de fiecare dată când îi privesc, mă ocup să îi îngrijesc în fiecare sâmbătă. Am ieşit din maşină dupa ce l-am sărutat, nu ştiu de ce acest sărut mi s-a părut mult mai rece decât celelalte.

-Nu intri ? l-am întrebat. Căci deobicei intra si statea cam o ora cu mine.
-Nu. a răspuns sec.
-Ok, ne vedem mâine presupun. i-am zis zâmbind.
A aprobat din cap iar mai apoi maşina a pornit în goană. Nu întelegeam ce s-a întamplat, de ce a fost aşa de rece. A avut o schimbare de comportament total radicala. Şi asta m-a speriat, mă punea pe gânduri, oare a aflat ceva despre ‘relaţia noastră’ ? Nu am stat mult pe gânduri deoarece mi-a sunat telefonul. Era Elisse, prietena mea din copilarie, ce copilarie, ne cunoşteam de la doi ani sau cel puţin ne jucam de la doi ani împreună. Am răspuns, mi-a spus multe cuvinte îmbârligate, nu mai înţelegeam nimic, dar un lucru era sigur, nu era de bine. Şi mi s-a părut că era vorba de pariu.

Capitolul doi

Telefonul meu suna încontinuu de câteva minute iar eu nu izbuteam să mă trezesc din pat. Eram destul de leneş, sau poate asta se datora faptului că era ora patru dimineaţa? Am întins mâna spre măsuţa de lângă pat cuprinzând telefonul. L-am adus aproape da faţă pentru a vedea cine îndrăznea să îmi deranjeze somnul şi în special visul cu frumoasa Angelique, când mă gândeam la ea inima mea o lua razna şi nu mai izbuteam să raţionez, aşa că în momentul în care am apăsat butonul verde eram deja cuprins în visare. Tonul alarmat al prietenului meu Jack m-a făcut să tresar.
- Hei Takumi, eşti acolo? Tipule, tre' să vorbim! Mi s-a părut totuşi că exagerează cum o făcea întotdeauna. Mi-am păstrat calmul sau cel puţin mi-am păstrat starea adormită şi am început să vorbesc.
- Linişteşte-te Jack, orice a fost probabil era un coşmar. Şi dă-te dracu că încerc să dorm, vorbim.. Nu am reuşit să termin ceea ce am început că mi - a acaparat vorbele.
- Idiotule, este vorba de Angelique. Am tresărit la auzul numelui său şi am înghiţit în sec. Niciunul dintre prietenii mei nu o puteau suporta pe iubita mea, deşi sincer nu înţelegeam de e. Gândindu-mă la felul cum arăta, putea înnebuni pe oricine şi alege pe oricine, doar că ea era cu mine. De multe ori am crezut că invidia vorbeşte pentru ei, însă aceia nu erau prietenii pe care îi ştiam de doisprezece ani, şi apoi... Ei nu o vorbeau de rău oricât de mult o urau. Deşi îmi spuseseră odată că ar prefera să umblu cu o ţărăncuţă decât cu domnişoara fiţe exagerate. Mi-am apăsat mintea pentru a spulbera gândurile şi l-am lăsat să vorbească după ce am scos un murmur.
- Tocmai am aflat de la una din prietenele ei; e doar un pariu toată treaba asta cu relaţia dintre voi '' pun pariu că nu poţi sta doi ani cu el '', sau ceva asemănător. Nici măcar nu te place, e jalnică. Prietene, trebuie să te desparţi de ea.
Am oftat, fără să cred prea tare ceea ce îmi zicea Jack şi i-am închis, însă după ce am apăsat butonul roşu un alt apel m-a deranjat. Am răspuns fără a fi conştient cine mă sună.
- Takumi, tre' să vorbim. Era Eric, un alt foarte bun prieten de-al meu. De fapt, era cel în care aveam cea mai mare încredere. Am oftat şi am cerut să ştiu ce vrea. Plus că îmi deranjau somnul şi ziua următoare urma să am nişte cearcăne imense, poate chiar aş fi speriat-o pe iubita mea. Gândul ăsta mă făcea să râd.
- E vorba despre Angelique, în tot acest timp te-a înşelat. Adică ... A stat cu tine din cauza unui pariu. Nu mi-a venit să cred; ştii că nu o am la suflet dar nu spun nicio minciună. E adevărat. Tocmai am aflat de la o prietenă de-a ei, Jack a îmbătat-o şi ea a spus totul. Cred că trebuie să pui capăt relaţiei.
Inima mea a îngheţat la auzul cuvintelor lui, şi tot ceea ce am putut face a fost să închid şi să arunc telefonul în perete. Am auzit cum s-a dezmembrat din cauza forţei cu care am aruncat micuţul obiect. Mi-am trecut o mână în jurul inimii, parcă vrând să o scot afară.
'' Ce e sentimentul acesta? '' mi-am întrebat conştiinţa ce nu dorea să îmi răspundă. Îmi venea să plâng, dar nu aveam lacrimi. Nu plânsesem niciodată dar, de altfel, niciodată nu mă simţisem atât de rău. Parcă o parte din mine fusese furată, parcă ceva îmi distrusese existenţa. Şi aşa era... În ultimii patru ani.. Eu mereu o iubisem pe ea, frumoasa fată cu părul ciocolatiu. Ochii verzi în care mă pierdeam şi pielea mult prea albă, aproape inumană. Era superbă din orice colţ aş fi privit-o, dar poate acesta era defectul pe care nu îl văzusem niciodată. Una ca ea nu ar fi ales niciodată un tip ca mine. În acest moment mă puteam întreba '' ce e în neregulă cu mine? '' dar ştiam că am prea multe defecte. Ultimii doi ani au fost minunaţi pentru mine, am crezut că sunt binecuvântat; probabil Cerul mi-a dat ce am meritat. Dar oare.. Ce am făcut rău? Gândurile astea mi-au împânzit restul nopţii, fără a mă putea odihni prea tare.

Am văzut-o ieşind din clasă şi o aşteptam acolo, ca întotdeauna. A schiţat un zâmbet ce pe mine mă înnebunea, dar am încercat să nu mă pierd. Atmosfera dinăuntrul clădirii era apăsătoare şi toate feţele ce mă priveau îmi făceau rău. Ştiam că un băiat de calibrul meu era văzut într-o lumină splendidă. '' Orice fată ar vrea să fie cu tine, de ce asta ? '' îmi aminteam vag vorbele lui Jack pe care încercam să le reneg. Am oftat în sinea mea însă am pus cel mai vesel şi bun zâmbet pe care îl aveam şi m-am apropiat de ea. Mi-am proptit buzele de ale ei îmbrăţişând-o . Mi-am introdus limba în gura ei , uşor dar am simţit cum era absentă şi am terminat sărutul. Mâna mea nu a putut să se abţină şi a prins-o pe a ei într-o strânsoare uşoară dar protectoare. Mă trădase, şi de fapt nu fusese niciodată a mea. O dorisem din totdeauna dar... Niciodată nu îi cerusem să se culce cu mine, o respectam prea mult şi aşteptam să fie un moment potrivit. Ştiam că acesta nu urma să ajungă niciodată. Cât de patetic. Nici nu sunt prea sigur ce am vorbit cu prietenii mei, dar erau satisfăcuţi că ştiam adevărul. Probabil se întrebau de ce o ţineam încă de mână? De ce încă îmi bătea inima cu o aşa mare repeziciune când o vedeam ? Nici eu nu puteam răspunde , dar sufletul meu era cu mult prea rănit pentru a înfrunta acum problemele. Masca pe care o purtam de această dată, o uram. Nu eram eu, acum eu mă prefăceam. Dar nu puteam să rup dintr-o dată legătura. Încercam să mă mint că '' da , merge şi aşa '' dar adevărul era că... Nu puteam şi sufeream şi mai tare când o vedeam stând lângă mine, în maşina decapotabilă, fără să îmi adreseze un cuvânt. Acum realizam că aşa fusese mereu dar eu... Eu fusesem prea prins în presupusa noastră idilă romantică cât să îi văd indiferenţa. Cât de prost am putut să fiu. Dacă m-ar fi întrebat cineva '' O urăşti pentru ceea ce ţi-a făcut? '' aş fi răspuns da. Dar atunci.. de ce inima mea încă bătea pentru ea? Eram jalnic.
Am oprit autovehiculul în faţa locuinţei sale.
- Nu intri ? M-a întrebat indiferentă deşi presupun că a încercat să pară un ton drăguţ. Am oftat în sinea mea şi mi-am luat toată forţa posibilă să răspund , a fost mai indiefrent decât aş fi crezut.
- Nu.
- Ok, ne vedem mâine presupun. Mi-a zâmbit. Zâmbetul acela mă făcea să înnebunesc. La dracu , de ce trebuie să fi atât de frumoasă Angelique ? Şi de ce, de ce ţi-ai bătut joc de mine? Te iubeam, te-am iubit mereu şi cred că încă te iubesc dar această rană imensă pe care ai provocat-o nu poate fi ştearsă atât de repede. Nu se poate, nu? Poate că te voi lăsa să câştigi totuşi acel pariu, sau poate că voi refuza să te mai văd vreodată. Nu ştiu, nu pot gândi în acest moment. Am accelerat şi aveam impresia că sparg şoseaua în două, am scos telefonul din buzunar şi l-am apelat pe Eric.
- Hei prietene!
- Salut Takumi, ce-i? M-a întrebat în momentul în care a răspuns.
- I-al pe Jack şi pe Lenny că v-aştept la ’’Jaggie’’, am chef să beau în seara asta. Am închis şi am aruncat telefonul pe scaunul de lângă mine, un alt telefon diferit de cel din noaptea trecută. Am oftat luându-l iar în mână şi căutând în agendă numele lui Angelique. Am intrat la numărul ei şi i-am tastat un mesaj :
'' Sper că tu poţi să dormi, pentru că eu nu mai am somn '' . După ce am scris aceste cuvinte am închis telefonul.
Simţeam vântul cum îmi adia peste chip, simţeam mirosul îmbătător al aerului şi totuşi.. Sufletul meu nu putea vedea nimic frumos între acestea, era cu mult prea întunecat.

Capitolul III


Am înţeles din ceea ce mi-a zis că era de rău. Nu îmi imaginam cum ar putea reacţiona Takumi la auzirea acestei veşti. Trântesc telefonul pe covorul mult prea pufos pentru a se sctrica. La scurt timp am auzit micul obiect sunând. Mă aşteptam să fie una dintre prietenele mele aşa că am mers repede să îl iau de jos. Totuşi area mea surpriză era că am primit un mesaj de la brunetul meu. Conţinutul mesajului m-a îngrozit, înseamnând că suspiciunile mele erau adevărate. Intru în agenda telefonului şi caut numărul tatălui meu. Eram îngrozită, trebuia să plec de aici cât mai repede. Pun telefonul la ureche şi aştept să răspundă, dar nimic. Nu îmi răspundea nimeni, trântesc telefonul pe pat şi incep să plâng. De ce dracu plangeam ? Nu eu mi-am făcut-o cu mâna mea ? Nu eu am făcut pariul acesta ? Iau telefonul în mână şi îi scriu un mesaj lui Takumi. ‘Iartă-mă’ Atât i-am putut scrie, nu voiam să înrăutăţesc lucrurile. M-am dus in baie si mi-am dat drumul la apă rece. Simţeam nevoia să mă trezesc, să mă gândesc că totul a fost un coşmar, că pariul nu a existat. Am luat în palme apa şi mi-am aruncat-o pe faţă, uitând să mă demachiez rimelul îmi curgea pe faţă, în alte dăţi m-ar fi interesat, dar acum … acum nu avea nicio importanţă. Dar ce zic ? Sunt o idiotă, sunt o Barbie, aşa cum îmi zic la liceu, sunt doar o fată fără creier, mă urăsc pe mine însumi. Sunt o proastă, negândită, mă cred regina lumii, pe când sunt o amărâtă de fată. Îmi aud telefonul sunând, fug repede înpoi in cameră şi văd numărul tatalui meu.

- Tati ! am exclamat eu. Te rog, tată, scoate-mă de aici. Te rog, vreau să plec saptămâna asta de aici. i-am zis mai plângând.
- Ce ai paţit ? Ce e cu schimbarea asta ? De ce nu rămâi să termini liceul ?
- Nu-l pot termina acolo ? Sau e aşa de greu să dai caţiva bani în plus ?
- Nu de asta, scumpo, dar …
- Dar ce ? Nu mă vrei acolo ca să nu mă întâlnesc cu fufa aia pe care o ai acolo ? Dacă asta e, nu te teme, eu o să stau în casa mamei mele din Paris. Cea pe care a cumpărat-o ea. Dar te avertizez un lucru : Prostituatele nu au ce căuta în faţa mea, dacă vin la tine acasă. S-a înţeles ?
- Cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti aşa ? Cine eşti tu să o judeci pe ea ?
- Cine sunt eu ? Mă întrebi cine sunt ? O judec pentru că ea a uciso pe mama, nu mă interesează dacă poliţia a zis că e nevinovată. În mintea mea, ea e singura vinovată!

I-am închis telefonul iar apoi am început sa plâng amar. Mă săturasem să o protejeze mai mult pe ea, m-a dat la o parte, s-a dus cu târfa aia. Şi pentru asta nu o sa îl iert niciodată. Niciodată, chiar dacă e tatăl meu. Să stea cu asasina mamei mele, cu asasina femeii pe care după el a iubit-o mai mult ca pe viaţa lui. Aud telefonul sunând iarăşi, e tata, sa-i răspund sau să nu-i răspund. Până la urmă i-am răspuns, mi-a cerut iertare, şi mi-a zis că săptamâna viitoare voi fi în Franţa. I-am inchis, am zâmbit îmi plăcea că puteam să plec de aici. Mâine voi da ochii cu el, sper să fiu puternică şi să nu plâng ca şi o magdalenă. M-am dus catre o altă încăpere unde imi ţineam hainele si celelalte lucruri. Mi-am luat două trollere albastre şi am început să-mi împachetez lucrurile. Haină dupa haină, o puneam automat, am umplut trollerele dar nu mi-am pus toate hainele, le lăsam aici, nu voiam să am prea multe amintiri. Continent nou, oraş nou, viaţă nouă. Le-am pus înapoi în garderobă, şi mi-am luat pijamalele pe mine. Mi-am luat laptopul în braţe si am inceput să mă uit peste pozele care le aveam cu prietenii mei, inclusiv cu Takumi. Şiroaie de lacrimi au început să-mi inunde faţa. Le-am şters repede şi mi-am luat telefonul şi am sunat-o pe Elisse, i-am zis ca voi pleca în Franţa zilele acestea. Inevitabilul s-a întamplat, a inceput să plângă în hohote, spunandu-mi să nu plec, să nu o las singura. Nu am mai stiut ce să îi spun, pe mine mă durea la fel de tare ca si pe ea, poate ca mai mult.

Capitolul 4 :

Încăperea era îmbâcsită. Fumul de ţigară acaparase întreg aerul curat iar mirosul de băutură era sufocant. Doar era un bar, la ce mă puteam aştepta? Am aruncat pe gât încă un pahar de wisky după care mi-am mai turnat unul. Jack se uita la mine serios şi am observat că şi ceilalţi o făceau la fel. M-am oprit din uitatul pe tavan şi m-am adresat furios.

- Ce-i?
- Hai Takumi, te duc eu acasă, eşti mult prea beat să conduci. Jack era mult prea serios. Dezgustător.
- Nu vreau! Lasă-mă!
- Hai amice, nu vrem să păţeşti ceva.
Cuvintele prietenilor mei nu mă puteau ajuta. Simţeam chiar şi eu efectul băuturii, dar era chiar mai puternic decât voinţa mea. Toate sentimentele pe care le ascunsesem din clipa în care aflasem adevărată faţa a prinţesei mele se dezlănţuiau. Mă uram, o uram, detestam lumea în care trăiam. Apoi... Apoi mă cufundam într-o prăpastie înconjurată de tristeţe şi agonie, din care puteam vedea soarele. Îl vedeam , dar nu îl puteam atinge. Nu fusese niciodată al meu, atunci realizam şi faptul că niciodată nu va fi. Inima mea parcă se spulbera şi atunci mai turnam un pahar pe gât. Lichidul mă înţepa, mă făcea să tremur. Parcă luam foc şi totuşi... Aşa puteam uita, aşa puteam ştii că deşi a fost o minciună am fost fericit. Da! Am fost. Şi acum?
Arunc paharul cu wisky în perete şi mă ridic de pe fotoliu’ din separeu.
- Eu am plecat şi nu am nevoie să mă dădăciţi voi, pot să conduc. Sunt în stare şi nici măcar nu încercaţi să mă opriţi. Duceţi-vă dracului cu toţii.
Am ţipat fără să fiu prea conştient de vorbele mele , mă enervau. De ce au trebuit să îmi spună adevărul? Puteam trăi fericit ştiind că Angelique este a mea şi aşa mai departe . Eu chiar sunt un idiot. Cum poate un băiat să creadă în asemenea poveşti siropoase; pentru copii. Şi totuşi, aşa am crezut că a fost.
Deschid portiera maşinii şi mă arunc înăuntru. Atunci constat şi faptul că telefonul încă se afla aruncat acolo. Am putut auzi strigătele disperate ale amicilor mei în momentul în care am pornit autovehiculul, dar nu am fost prea sigur de ceea ce au zis. În acea clipă ştiam doar unde mă vor conduce acele patru roţi şi ştiam ce urma să fac.
Drumul părea din ce în ce mai înceţoşat şi aveam impresia că în loc de un semafor erau două, poate erau doar halucinaţii. „ Chiar sunt obosit!’’ am gândit inconştient de semnficaţia cuvintelor. Ştiu că nu am oprit deloc, nici măcar atunci când semaforul era roşu. Dar nu am văzut să fi călcat pe cineva; oricum atunci nu îmi păsa de asta. Totuşi zgomotul produs de maşină s-a sfârşit când am ajuns în faţa unei vile stilate şi am apăsat frâna. Am ieşit fără a deschide portiera, sărind. Avantaj la decapotabile şi am intrat înăutru fără a cere permisiunea cuiva. Oricum nu era nimeni în zonă. Am urcat scările imense fără a le da importanţă şi mi se părea destul de greu să fac asta, o greutate puternică îmi apăsa picioarele iar drumul era din ce în ce mai înceţoşat până am ajuns în faţa camerei ei. Am bătut o singură dată, însă nu am aşteptat să răspundă. Am intrat.
- Hei Angelique, ce mai faci?
Stătea aruncată în pat, dar nu pot spune cu precizie ce făcea . Mintea mea nu putea vedea asta cu claritate. M-am apropiat de pat şi ... Deşi mereu ascult ce zice scumpa mea iubită acum nu am putut descifra nimic din vorbele ei. Am luat-o în braţe şi am avut impresia că a ţipat. Atunci am realizat că trupul meu era pus peste al ei. Purta o pijama destul de drăguţă, dar eram sigur că îi stătea mai bine fără ea . Am sărutat-o pentru a nu lăsa zgomotul să mai fie auzit iar mâinile mele au început să îi scoată hainele. Am fost sigur că am rupt bluza în momentul în care am îndepărtat-o de pe trupul ei. A lăsat la iveală doi sâni perfecţi. Am început să o pipăi, mâinile mele masându-i sânii. Mi-am trecut limba peste sfârcurile ei întărite şi am muşcat-o.
- Takumi... Lasă-m...
Nu şi-a putut continua vorbele pentru că o altă mână i-a acaparat gura pentru a o readuce la tăcere. Limba mea şi-a continuat jocul murdar ligând fiecare părticică a pielii, am coborât sub umflătura sânilor, mai jos până ce am ajuns în zona buricului Am sărutat-o iar una dintre mâinile mele s-a strecurat sub picioarele sale, apăsând zona sensibilă.
Părul său căzut pe umeri arăta splendid. În acea clipă am simţit lacrimile ei curgând peste mâna ce îi acoperea gura. M-am oprit , oarecum conştient de ceea ce făceam. Era îngrozită, având o privire groaznică. Lacrimile păreau să nu se termine. Aveam impresia că suspina. I-am îndepărtat câteva şuviţe de păr aşezate pe frunte.
Am oftat, sărutând-o. Buzele noastre s-au unit pentru o ultimă oară, iar eu mi-am trecut capul în jurul pieptului ei, punându-mi nasul în părul său moale. Am îmbrăţişat-o .
- .... Dar dacă eşti tu aici, pot dormi.
Ăsta este ultimul lucru de care mintea mea a fost conştientă, după aceasta am căzut într-un somn mult prea adânc. Frumoasa mea Angelique, oare de ce m-ai trădat? Pe mine cel care te-a iubit cel mai mult. Dar atunci, ştiu, nu vei găsi pe nimeni care să te aprecieze cum am făcut-o eu. Îmi vei simţi oare atunci lipsa? Mă întreb...

Capitolul 5

Fredonam cântecul care mama mea îl cânta când era tristă. Ochii îmi erau înlăcrimaţi, dar nu mai vroiam să plâng. ‚Plânsul este pentru cei slabi’ mi-am amintit vorbele tatălui meu. Suspinam în sinea mea, mă enervez, dar de ce ? Pentru o prostie care am facut-o eu? Pentru că nu am putut să iubesc şi eu pe cineva ... Mă urăsc. Nu e nicio îndoială, voi pleca în Franţa. Deodată i-am auzit vocea lui Takumi, totuşi am crezut că era doar o închipuire. Când cineva m-a luat în braţe m-am speriat îngrozitor. M-am întors să văd cine era, l-am văzut. Ochii lui mă priveau cu tristeţe, uram asta. Mirosea a alcool, abia după aceea mi-am dat seama. S-a pus peste mine, era mult prea greu pentru trupul meu aparent firav. Am gemut uşor. În timp ce mă sărut îmi scotea hainele una câte. Aparent mirat de corpul meu a început să-mi maseze sanii. Am reuşit sa-i rostesc numele dar imediat mi-a pus mâna la gură. Am început să plâng, mi-am lăsat mâinile pe lânga corp, l-am lăsat să-mi facă, ce vroia, în fond era trofeul lui. Dar totuşi nu reuşeam să-mi opresc lacrimile. M-a atins în zona mea delicată, am gemut. Iar apoi şi-a îndreptat privirea spre mine, s-a întristat şi mai tare, apoi m-a sărutat şi şi-a pus cu capul pe pieptul meu.

- ... Dar dacă eşti tu aici, pot dormi.

Am început să plâng şi mai tare. L-am strâns şi eu în braţe îi ceream iertare în continuu, dar nu stiu dacă mă auzea. Într-un sfârşit am adormit şi eu ţinându-l în braţe şi trecându-mi mana prin parul lui. Peste noapte m-am trezit de câteva ori, el era tot acolo pe pieptul meu, ceva înuntrul meu începea să-mi faca corpul să tremure.
Dimineaţa mi-a sunat ceasul, era totuşi o zi de şcoală. Am luat repede ceasul şi l-am oprit, aşa evitam să-l tresezc. Am observat că era in partea stângă a patului, am fugit repede în baie să fac un duş rapid. M-am înviorat imediat ce am simţit picaturile de apă asupra corpului meu. Am ieşit repede înfăşurându-mi un prosop alb în jurul corpului meu. M-am uitat înca odata către el şi apoi m-am dus catre bucatarie. I-am facut o cafea tare şi i-am scris un bilet. Am luat hâtia şi m-am dus înpoi în camera, am pus-o pe pat iar apoi m-am dus spre garderobă. Am luat în graba niste blugi, un tricou şi nişte adidaşi. Părul mi l-am lăsat liber pe spate, nu m-am fardat deloc şi mi-am luat telefonul iar apoi geanta. Apoi am ieşit rapid din casă şi am început să fug spre garaj. Acolo mi-am luat Porsche-ul albastru şi am luat-o la goană spre liceu. Am vazut-o pe Elisse că mă aştepta în maşina ei. Am parcat chiar lânga ea, când m-a văzut ochii ei s-au înlăcrimat. Mi-am muşcat buza pentru a nu începe să plâng şi eu. A coborât din maşină şi a venit spre locul unde eram eu.

- De ce, Angel ? De ce mă părăseşti ? a început sa strige la mine. De mult nu îmi mai zicea Angel.
- Nu ... nu te părăsesc. Daca tu vrei, poţi venii cu mine. am spus plină de speranţe.
- Pentru numele lui Dumnezeu, ştii că tatăl meu vitreg nu mi-ar da voie. Ştii că e un idiot. Ştii ce a făcut cu mine. mi-a zis căzând pe asfalt.

M-am coborât rapid din maşină şi m-am pus şi eu jos lânga ea, luând-o în braţe. Îi spuneam şi ei să mă ierte, dar totusi cum puteam fii aşa de impocrită ? Le ceream tuturor iertare, dar iertarea în aceste momente nu prea era posibilă. Am stat amândouă pe asfalt îmbraţişate şi plângând. La auzul soneriei Elisse a tresărit, i-am zis să meargă la ore pentru că eu voi lipsi azi. A dat din cap în semn de aprobare i-am cerut cheile maşinii ei pentru a duceo acasă şi să o iau eu când iese de la ore să mergem la mine acasă. Mi-a înmanat cheile şi s-a dus spre clădire, a început să fugă că să nu întârzie, profesorii noştrii erau destul de enervanţi şi de pisălogi. M-am urcat in decapotabila Lisei şi am gonit spre casa ei, noroc că era destul de aproape şi aşa nu aveam de mers pe jos mult. Când am ajuns m-am furişat pentru a evita ca tatăl ei să mă vadă. Am lăsat maşina în garaj şi am fugit grăbită spre poartă. Am continuat să fug către scoală şi după vreo jumătate de oră de alergat am ajuns. M-am urcat în maşină şi am început să mă uit prin telefon, am văzut ca tatăl meu mi-a trimis un e-mail spunându-mi că mâine voi pleca în Franţa cu avionul lui. Am luat un baton din geantă mirandu-mă că îl aveam acolo şi am inceput să-l ronţăi agitată. Fără să îmi dau seama am aţipit.

Asa :], ca sa nu mai pierdem timpul, am decis cu Teh ca eu sa pun capitolele [pentru ca ea e plecata T^T] si apoi sa continuam ^^.

Capitolul 6

Mirosul frumos de parfum îmi capta atenţia. Nările mele erau plăcut alintate iar spatele meu se simţea mai confortabil ca oricând. M-am întors pe burtă şi am pipăit cearceaful cu mâna, prinzându-l între degete. Am deschis uşor ochii pentru a vedea lumina ce acapara întreaga cameră. Mă făcea să îi închid înapoi, însă i-am deschis şi am zărit. Nu eram în camera mea, era diferită şi.. Pufoasă. Am chicotit în sinea mea înainte să îmi amintesc de ce eram aici. Camera lui Angelique. Am oftat în momentul în care m-am ridicat din pat, mahmur . O durere de cap îngrozitoare m-a atacat. Am încercat să nu îi dau prea mare importanţă şi am intrat în baie pentru un duş. Faţa mea era răvăşită, de parcă ar fi dormit un tanc pe ea . Exageram. Am ieşit din casa lui Angelique fără ca cineva să mă întrebe ceva, eram curios : ce făcusem? Îmi aminteam doar că adormisem peste ea şi... Cam atât.
- Oh, sper că nu i-am făcut ceva.
Am zis alarmat, fără să observ că nu era nimeni în jur să mă audă. Mi-am tras o palmă peste frunte şi m-am aruncat în decapotabilă. Am văzut telefonul încă aruncat pe acolo şi l-am deschis când am accelerat. Cinci apeluri de la surioara mea. Am apelat-o.
- Ce vrei?
- Unde eşti? Sunt îngrijorată! Şi nu mă suna aşa, eram la oră. Am uitat să îl dau pe silenţios. Idiotule! Unde ai fost? Jack te-a căutat şi am crezut că ai păţit ceva. Eşti bine? Nu mai râde!
În timp ce vocea ascuţită dar liniştită îmi ţinea mica predică am început să râd. Era amuzant că cineva chiar se îngrijora de bunăstarea mea, dacă ar fi fost cu adevărat aşa aş fi fost şi mai fericit. Dar ştiam că e doar de faţadă aşa că am încercat să îmi menţin tonul amuzat.
- Oh lasă Bibi, am dormit la o fată. Acum merg acasă. Pa!
Am închis înainte să mai spună ceva şi am observat că am un mesaj.


Ce mesaj era ăsta? Ah, asta a fost după ce ... Şi înainte să apar la ea. Sunt chiar un idiot. Am oftat mişcând în continuare volanul maşinii. Măcar aşa îşi primea ceea ce merita. Am observat că cerul era clar, fără nori. O zi atât de frumoasă. Strada era foarte puţin aglomerată ceea ce mă ajuta să ajung mai repede acasă. M-am uitat la ceas pentru a-mi hrăni curiozitatea, habar nu aveam cât este ora.
11 : 30 . Atât de târziu? Ah, ce enervant! Am oftat iar când am oprit maşina. L-am lăsat pe şofer să o bage în garaj. Casa era goală, pustie. Ca întotdeauna. Am intrat în camera mea şi m-am aruncat în pat. Mirosul parfumului meu mă irita, acelaşi loc ca întotdeauna. Aş fi vrut să mai adulmec puţin mirosul dulce al camerei lui Angelique. Şi totuşi, ce dracu făcusem noaptea trecută? Dacă... Mergeam aşa de departe, mi-aş fi amintit. Cu acest gând am adormit.

- Takumi! Trezeşte-te!
- Eh?
Mi-am deschis ochii şi m-am pus în şezut, am încercat să văd cine mă trezea. Părul negru şi ochii asemenea erau atât de familiari. M-am aruncat înapoi pe pernă, cu spatele la ea şi i-am cerut să plece.
- Pleacă! Vreau să dorm!
Tonul său nervos mă stresa, dar dacă nu ar fi avut disperarea în voce nu m-aş fi trezit.
- E vorba de.. Angelique!
- Ce e cu ea? Acum eu eram cel care se alarmase. Am chicotit în sinea mea, eu eram cel disperat, dar după o persoană.
- A plecat în Franţa! Ai dormit toată ziua de ieri, nu îţi auzi telefonul sunând!? Jack m-a sunat pe mine. Zicea că e la aeroport momentan, ce faci? O laşi să plece?
În momentul în care am auzit acele cuvinte am rămas paralizat. Inima mea refuza să bată, dar mecanic părea că o face. Sufletul meu nu dorea să îşi mai aibă reşedinţa în trupul acesta, era prea dureros. Fizic vorbind nu îmi puteam mişca corpul. Nicio parte din el. Capul meu simţea că urmează să explodeze, iar ochii refuzau să clipească. O făceau mecanic. Am stat aşa timp de câteva minute, nu ştiu cât. Într-un moment m-am simţit mişcat, zgâlţâit fiind ţinut de ambii umeri. Nu am putut reacţiona. Respiraţia îmi era inegală, nu îmi dădeam seama dacă încă mai trăiam.
Sunetul făcut de telefon m-a adus înapoi la realitatea de care mă ascundeam.
-Idiotule! De ce nu răspunzi? Angelique pleacă...
Nu l-am lăsat să mai spună altceva şi am închis aruncând telefonul undeva prin cameră. S-a spart. Cum putea ea să plece? Fără să îmi spună, de parcă... De parcă eu chiar nu aş fi contat pentru ea. Am crezut că ... Da, nu mă iubea, nu se simţea atrasă de mine dar măcar .. Simţeam în sinea mea că măcar ar dori să îşi ia rămas bun de la mine. Fără să fiu prea conştient de ceea ce am pus pe mine, am fugit la aeroport.

Nu am putut observa cine mai era cu ea sau de la cine îşi lua sau nu rămas bun. Avion personal, normal, pistă personală, evident. Am oftat în sinea mea că mă gândeam la asemenea lucruri în momentul acesta crucial. Am văzut-o... Era la fel de superbă ca întotdeauna. A trebuit să îmi dau ochii peste cap pentru a-mi da seama unde sunt. Paşii mei au accelerat mersul transformându-l într-o fugă nebună, astfel încât am ajuns imediat lângă ea. Am îmbrăţişat-o fără a o lăsa să spună ceva. Mi-am apăsat buzele peste ale ei, sărutând-o. Nu mi-am dat seama dacă mi-a răspuns în acelaşi mod. Mâna mea s-a strecurat prin părul ei şi am căzut în genunchi, înconjurându-i talia.
- Te iubesc Angelique! În ciuda a tot ceea ce mi-ai făcut! La dracu, şi cât te mai iubesc!
Am stat acolo preţ de câteva minute în care nimeni nu zicea şi nu făcea nimic. M-am ridicat şi i-am prins faţa în mâini. Mi-am apropiat chipul de al ei astfel încât buzele noastre să se afle la o distanţă milimetrică. Am privit acei ochi verzi de care nu mă puteam sătura.
- Adio!
I-am spus fără tragere de inimă şi.. Am plecat. M-am întors fără a mă uita înapoi. Am mers, fără a fugi. În sinea mea speram, deşi imposibil, că va veni şi ea după mine, îşi va înconjura braţele în jurul trupului meu strâns şi mi-ar fi spus că nu pleacă, să o iert şi că va rămâne aici cu mine, pentru noi. Ce naiv fusesem. Normal că nu avea cum să facă asta, o prinţesă Barbie ca ea. Am plâns înăuntrul meu dar lacrimile nu au vrut să iasă afară. Atât de dureros. Ajuns în maşină mi-am aprins o ţigară şi am savurat-o din plin. Am aruncat-o curând pe trotuar pentru că fumul îmi aşeza în aer doar chipul splendid al prinţesei Barbie perfecte. Ce urma să fac eu fără ea? Am oftat şi am accelerat.




Capitolul 7

Nu am mai ştiut de mine deoarece când a venit Elisse a zis că dormeam. Am pornit Porsche-ul şi am ieşit din parcare îndreptându-mă spre casa mea. O dată ajunsă acolo, am urcat în camera mea, cu speranţa că el era acolo. Dar plecase … pelcase, am vrut să plâng dar lacrimele nu erau nicăieri pe faţa mea. Am stat preţ de câteva minute uitându-mă la pat, readucându-mi aminte când statea pe el şi dormea. Exact ca un înger. Mi-am dat cateva palme uşoare peste faţă iar apoi m-am îndreptat spre măsuţa unde îmi ţineam fardurile am început să mi le pun într-o gentuţă. Apoi le-am pus intr-o alta geantă mai mare. Am lăsat-o pe pat şi am coborât jos pentru a vedea ce face Elisse. Pregătea nişte gustări pentru a le putea savura în timp ce o să vorbim.

- Liss, grijulie ca întotdeauna. i-am zis zâmbind amar.

Nu s-a sinchisit să-mi răspundă s-a conformat doar să zâmbească. Mi-am dat ochii peste cap, şi m-am dus spre masa rotundă din bucătărie. Am început să mă joc cu o suviţă de păr. După doar câteva minute gustările erau gata şi o ceaşcă de ceai lângă ele. Am început să le savurăm în linişte fără să zicem un cuvânt. Mâncam absente uitându-ne una la alta dar parcă ne uitam prin noi, prin material fizica care ne constituia. Direct la suflet.

- Şi ce ai de gând să faci ? m-a întrebat Liss.
- La ce te referi ? i-am răspuns la rândul meu cu o întrebare.
- Mă refer la când vei ajunge in Franţa.
- Ah’ nici eu nu ştiu, probabil îmi voi împlini visul. Şi sper că tu să faci la fel. Şti totuşi, Elisse, eu îţi promit că voi veni înapoi, nu ştiu când şi cum, dar o voi face.

I-am zâmbit si mi-a răspuns cu un zâmbet înapoi. Îmi părea rau că trebuia să o abandonez, dar eu nu mai puteam sta aici mult timp. Fără să vrem ne-am prins în discuţii picante şi ea mi-a confesat iubirea ei faţă de un băiat pe care nu îl ştiam. Mă bucuram că toate erau ca înainte, sper că vom supravieţui în timpul acesta neavându-ne una pe cealalată. Timpul a trecut zburând fără să ne dăm seama, i-am dat Porsche-ul meu pentru a putea merge acasă în fond mâine venea cu mine la aeroport. Ne-am luat rămas bun şi a plecat. Eu mi-am închis uşa de la casă şi am urcat pe scari îndreptându-mă spre camera mea. Mi-am luat pijamalele si m-am trântit în pat, la scurt timp şi după multe gânduri am adormit.
Dimineaţa m-a prins repede, mi s-a părut că nu am dormit deloc. Încercam din răsputeri să-mi ţin ochii deschişi dar era în zadar. Am zăbovit in jur de 10 minute stând să mă trezesc. Apoi am pornit ca o rachetă spre baie, am facut un duş rapid, iar apoi mi-am spălat dinţii. M-am dus spre garderobă luându-mi o rochie verde şi nişte balerini negrii. Am apucat trollerele şi geanta ducându-mă la parter cu ele. Acolo am aşteptat-o pe Elisse să vină cu maşina să mergem la aeroport. În mai puţin de zece minute a ajuns, m-a ajutat cu bagajele mirându-se că îmi luam doar atătea haine. În drum spre aeroport liniştea a predominat, mai citeam din când în când mesajele care mi le trimiteau fetele urând-mi noroc în Franţa. Am ajuns acolo în jur de o ora. Mi-am aşteptat avionul iar între timp a apărut Takumi. Nu îmi venea să cred că era acolo. A venit pentru mine ... cu singuranţă băiatul ăsta e un dar ceresc. A început să fugă îndată ce m-a văzut, am zâmbit discret, nu-mi venea să cred că ma iubea aşa de mult. M-a îmbraţişat, l-am lăsat. M-a sărutat, i-am răspuns. A cazut la picioarele mele, m-a luat de talie spunându-mi că mă iubeşte chiar şi în ciuda a ceea ce i-am făcut. A stat aşa câteva minute bune, apoi s-a ridicat şi mi-a curpins faţa în mâinle lui mult prea delicate pentru a fi ale unui băiat. Mi-a spus doar o vorbă ‚ Adio ! ‚ apoi a plecat fără nicio reţinere. Am vrut să mă duc după el, să-i spun să vină cu mine, poate am putea salva relaţia aceasta să îi mai acordăm o şansă. Pe când să fac un pas Elisse m-a prins de mână dând dezaprobator din cap. Nu am plâns deloc până când am ajuns în avion, i-am făcut cu mâna lui Elisse strigându-i că o iubesc. Imediat ce avionul a decolat, lacrimile mele nu s-au mai oprit.


Capitolul 8

- Domnule Asazuki! Domnule Asazuki!
- Ce s-a întâmplat?
- Am nevoie de o semnătură aici. Trebuie să finalizăm proiectul cu cei din Elveţia

În fiecare dimineaţă era la fel. Aproape că mă obişnuisem să fiu strigat după numele de familie ci nu după prenume. Am oftat în momentul în care am semnat actele şi am intrat în lift. Am apăsat pe butonul ce mă ducea la etajul şapte. Biroul meu era , evident, cel mai spaţios dintre toate. Doar eu conduceam această companie. Am intrat în încăpere şi am trântit uşa. Scaunul era destul de confortabil. Biroul era alcătuit doar din articole moderne, lucruri fără pic de importanţă însă ceea ce îmi plăcea mie în acest loc erau ferestrele imense , ce înconjurau unul dintre pereţi. De fapt acesta era alcătuit doar din geam. Priveam întotdeauna marele oraş de aici, mă liniştea şi încă mă linişteşte.
Au trecut şapte luni de când m-am despărţit de Angelique şi în această perioadă s-au întâmplat prea multe pentru ca eu să le pot relata aşa cum trebuie.
Mi-am pus capul de masă şi am închis ochii, imaginea trecutului întipărindu-se în mintea mea. După ce Angelique a plecat am încercat să trăiesc ca şi înainte, dar nu am putut. O grămadă de persoane începeau să se agaţe de mine pentru a mă sprijini. Pe toţi îi ignoram. Totuşi l-am iubit pe Jack în momentul în care mi-a dat ideea să plec după ea. Niciodată nu mi-am dorit să vizitez Franţa, dar exista un început pentru orice. De atunci Jack a fost singurul meu prieten adevărat. În stupida mea încercare de a pleca de acasă, tata s-a opus cu atât de multă fermitate încât aproape am cedat. Îmi amintesc şi acum discuţia pe care o avusesem. Stătea în uşa mea privindu-mă în timp ce îmi împachetam lucrurile. Rânjea răutăcios şi superior ca întotdeauna.
- Am înţeles că vrei să pleci în Franţa! Răspunsul este nu!
- Nu ţi-am cerut aprobarea, eu plec. Nu îmi pasă de părerea ta.
- Uite ce este, eu şi mama ta plecăm în Londra şi avem de gând să stăm o perioadă bună aşa că tu vei sta aici şi vei avea grijă de sora ta. Acum că ai terminat şi liceul te pot iniţia în afacerile familiei. Şi nu poţi refuza, nu este o ocazie ci o obligaţie.
- Îmi pare rău tată, eu plec.
Atunci s-a apropiat de mine şi mi-a dat primul pumn pe care l-am primit vreodată, în întreaga mea viaţă. Recunosc că a fost dureros, atât de dureros încât mi-am trecut o mână în jurul obrazului rănit. Cu toate acestea , în momentul în care a părăsit camera am continuat să împachetez. Vroiam să plec, indiferent de ce urma să se întâmple cu mine.
Am fost de acord să rămân câteva zile cu Beatriz , până când mama urma să se întoarcă acasă. Nu o puteau lăsa singură total. Ea nu era băiat.
Trecuseră două zile de la plecarea lor, iar eu şi Bibi vorbeam despre unele lucruri când telefonul a sunat. Am răspuns eu şi imediat m-am bucurat că nu o făcuse sora mea. Era devastator, avionul cu care plecaseră părinţii mei se prăbuşiseră. Şoferul şi coechipierul lui au murit, însoţitorul de zbor murise şi el.. Iar apoi, şi tatăl meu. Singura supravieţuitoare : Doamna Asazuki. De atunci.. Toată viaţa mea s-a schimbat.
Nu pot spune că am plâns la înmormântare, trebuia să fiu tare. Am stat drept şi privind rece peste tot ce mă înconjura. Mama şi sora mea s-au agăţat de mine pentru a reuşi să supravieţuiască, iar eu nu puteam găsi alinare nicăieri. Puteam doar să ajut persoanele din jurul meu să treacă peste acest macabru. În toată această vreme singurul care mi-a fost alături în ciuda problemelor personale, era Jack. Nu ştiam dacă a fost datorită faptului că tatăl lui dăduse faliment sau pentru că ţinea cu adevărat la mine , dar mi-a fost alături în afaceri. De la moartea tatălui meu , eu conduc întreaga afacere a familiei Asazuki.
În timp ce îmi relatam trecutul în propria mea minte , un ciocănit uşor a fost auzit în uşa biroului meu.
- Intră! Am rostit sever.
- Domnule Asazuki, secretara dumneavoastră a telefonat, a spus că doreşte să demisioneze din această funcţie. Din motive personale. Ce ar trebui să fac?
Am râs ironic în faţa acelui angajat. Era nou aici doar de două luni şi venea să mă deranjeze cu orice minoritate. Mă schimbasem mult în ultima vreme şi nu mai puteam fi la fel; cel puţin nu cu persoanele la care nu ţineam. Şi acum... Nu mai ţineam la multe persoane.
- Incompetentule! Eşti cretin, sau ce ai? Evident că îi vei găsi o altă secretară. Uite ce e, dacă mă mai deranjezi o singură dată cu o minoritate de genul acesta o să zbori din locul tău de muncă cât ai clipi. Şi dacă mă enervezi destul de tare o să am grijă să nu mai găseşti un post decent în acest oraş. Acum mişcă din biroul meu.
A ieşit lăsând capul în jos şi cerându-şi iertare. Devenisem un monstru. Mi-am trecut o mână în jurul frunţii şi m-am ridicat. M-am gândit că poate ar trebui să îmi iau restul zilei libere.

Aerul era rece, caracteristic pentru luna noiembrie. Am încercat să nu acord prea multă importanţă vremii şi am urcat în maşină.
Telefonul meu stătea pe scaunul de alături. Nu aveam niciun apel, niciun mesaj. Am oftat şi am luat micuţul obiect între degete pentru a apăsa pe butoane .


După atâta timp nu putusem să îi trimit nimic, însă realizând faptul că nu mai sunt la fel aveam nevoie să mă liniştesc. Aşa cum credeam. Puteam să devin orice însă cu ea mă voi purta întotdeauna la fel.

- Takumi, frate. Unde eşti? Tocmai am ajuns la birou şi tu nu eşti aici . Mi-au zis ăştia că ai plecat deja, eşti bine?
Am râs sarcastic în telefon şi am trântit uşa maşinii.
- Da, sunt! Nu am avut chef, rezolvă tu celelalte probleme în locul meu, nu mă întorc azi. Am plecat acasă, Beatriz are nişte probleme şi trebuie să le rezolv. Ne vedem mâine. Salut!
Am închis după care am intrat în vila în care obişnuiam să locuiesc. Când am păşit înăuntru , trupul firav al surorii mele s-a prins între braţele mele. Am sărutat-o pe frunte.
- Ce mi-ai adus?
Zâmbea la fel ca întotdeauna şi nu am putut să nu îi răspund în acelaşi mod . Am scos punga de cadou şi i-am înmânat-o. Mi-a mulţumit fericită pentru el.
- La mulţi ani dovlecel!
- Mulţumesc!
Pentru o fată de paisprezece ani , suporta destul de bine impactul morţii tatălui său. Deşi ea petrecuse mai mult timp cu el decât mine. Cred că încerca doar să îşi ascundă sentimentele. Am strâns-o şi mai tare la piept după care am sărutat-o pe frunte. Am oftat în sinea mea. Urâsem întotdeauna să fac pe dădaca şi acum, acum trebuia să am grijă de familia aceasta în locul tatălui meu. Îmi părea rău că murise, îl iubeam . Dar nu vroiam să mă transform în aceaşi persoană rece ca şi el.
Mi-e dor de tine, Angelique!


Capitolul 9


De câteva luni încoace tot primeam flori. În fiecare dimineaţă, zi de zi, nicio zi nu trecea şi să nu am un buchet de crini în casă. Crini erau florile preferate ale mamei mele, aşa că nu m-ar fi mirat că tipa aceea tupeistă, concubina tatălui meu, să mi le trimită. În fond, ştia ce îi plăce mamei mele până la urma au fost surori. Fără să mai stau pe gânduri m-am dus să mă îmbrac şi am plecat spre casa tatălui meu. Aveam de mers doar zece minute. Era un cartier pentru bogătaşii din Franţa, îmi placea aici, erau gradini superbe, dar din păcate era iarnă iar florile erau veştejite. În apropierea casei lui tata mi-am auzit telefonul sunând, la-m scos din grabă din buzunarul gecii ce o purtam. Am văzut că era de la Takumi, m-am uitat îndată, m-am bucurat că nu a uitat de mine, dar totuşi mesajul mi-a lăsat un gust amar. M-am oprit câteva secunde pentru a-i scrie şi eu un mesaj, dar am abandonat aceasta ‘misiune’. Ce puteam să-i scriu ? Că îi simt prea mult lipsa ? Că zilele parcă sunt secole departe de el ? Să-l rănesc si mai mult ? Să-i stric prestigiul care îl are acum şi să-l fac să vină dupa mine ? Să lase totul baltă pentru mine ? Să îi stric eu viitorul? Nu îmi dădeam acest drept.
Am ajuns la vila şi am intrat înăuntru, o servitoare s-a uitat urât la mine, s-a uitat superior, am zâmbit în sinea mea.

- Ce ai ? Ce te uiţi aşa ? Cine te crezi ? Mergi naibii in bucătărie si spală vase ca asta e treaba ta ! am strigat la el.

Ştiam ca nu le cad bine celor din casa asta, dar puţin îmi pasa, îmi era şi bine cu afecţiunea tatălui meu. M-am îndreptat cu paşi uşori, parcă dansând spre biroul unde deobicei tata îşi făcea veacul. Am vazut ca nu era acolo, mă speria faptul să nu fi păţit ceva, dar m-am liniştit cand mi-a zis o servitoare că a trebuit să meargă până în oraş. Era perfect, nu era tata acasă şi puteam să-mi fac de cap cu mătuşica mea. Am început să râd singură, urcam agale scările, ultima dată nu mi s-au părut aşa de multe. La capătul scărilor era surioara mea vitregă, o fata inaltă mult mai slabă decât mine, cu parul roşcat şi cârlionţat. Avea nişte ochi albastrii superbi, dar pe cât era de frumoasă, veninul din ea plutea în jurul ei.

- Uite pe cine avem aici ! a exclamat ea.
- Mda. am zis printre dinţi, dorind să-mi continui drumul.
- Hei ! Unde te crezi ? m-a întrebat ca şi cum ea avea mai mult drept decat mine să fie aici.
- Dă-te din faţa mea, zgripţuroaică proastă! am strigat catre ea. Cine te crezi ? Buricu’ pământului ? am întrebat-o mergând tot mai aproape de ea cu gândul sa o iau de cap. Nu am nervii necesari să-ţi suport aerele de prinţesă.
- Linişteşte-te ! Doamne, întrebam şi eu. mi-a răspuns şi şi-a continuat drumul.

A mers pe drumul ei şi eu mi l-am continuat pe al meu, am încercat să mă liniştesc, ca să nu se observe. Am ajuns în faţa uşii unde se presupunea ca stătea mătuşa mea. Uşuratica ! Era camera mamei mele. Hmph, îi arăt eu azi cine sunt. Am întrat fără să bat la uşă. Marea mea surpriză era că stătea peste un băiat care nu avea mai mult de 20 de ani, presupuneam că era şoferul, făcându-i cine ştie ce lucruri. Dezgustator ! Am zis în sinea mea.

- Bravo ! am exclamat eu în timp ce băteam din palme şi zâmbeam.
- Angelique ?! a spus aproape strigând în timp ce se grăbea să se dea jos de pe băiat.
- Da, eu. Vreo problemă ? Vă întrerup partida de sex ? am întrebat ironică.
- Nu făceam nimic ! Eu doar ….
- Tu doar ce ? Doar ii făceai un masaj erotic ? am început să râd. Hei ! Băiete, afară ! am strigat către el.

Acesta şi-a luat pantalonii si cămaşa de pe jos mai apoi fugind pe hol ca să se îmbrace. Am păşit către ea şi i-am dat o palmă zdravănă, mi-a plăcut sunetul care a fost produsul atingerii mele.

- Deci ai chef de joacă? am întrebat-o.

Dădea dezaprobator din cap, în timp ce încerca să se acopere cu cearceaful de pe pat. Am luat-o de păr, obligând-o să se ridice de pe pat. Cearceaful care o acoperea a căzut pe podea în urma noastră. Am dus-o dealungul holului trăgând-o dupa mine către scări. Am pacurs în grabă scările, ea era prudentă să nu se împiedice pentru că dacă o făcea, rămânea fără păr în cap. În mijlocul salonului am trântit-o pe jos. Era goală, şi mai bine, să se vadă ce târfă era. Atunci tatăl meu a intrat în salon. A avut un şoc când a văzut aceea imagine, ea statea goală în mijlocul salonului şi eu gata sa o lovesc.

- Angelique, ce crezi că faci ? m-a întrebat aproape strigând la mine.
- Hmph, îţi pedepsesc concubina. Pentru că am surpins-o cand şi-o trăgea cu un şofer de pe aici.

A rămas cu gura căscată, după câteva minute şi surioara mea a venit. I-a fost mila de mama ei, dar nu s-a sinchisit sa o ajute şi nu prea întelegeam de ce. Poate că nu ii plăcea ceea ce îi făcea tatalui meu, în fond era şi tatăl ei. Mătuşica mea scumpă nu zicea nimic, doar stătea şi privea în gol. Tatăl meu a plecat din salon, mi-a părut rău pentru el, dar merita, merita să îi deschid ochii. Am văzut-o pe roşcată zâmbind şi mi-a făcut cu ochiul. Chiar nu o întelegeam, era o ciudată. M-am dus şi mi-am luat geaca de pe cuier şi am plecat acasă. Poate că cu asta mi-am împlinit o mica parte din răzbunare.



Capitolul 10

Rece! Indiferent! Distant! Toate aceste cuvinte mă caracterizau într-un anumit fel, în special acum , după atâta timp. Trupul meu stătea relaxat deasupra unui alt corp. O fată şatenă cu ochii verzi drăguţi stătea goală sub mine, iar eu nu mă puteam gândi decât la o altă persoană. Am oftat în sinea mea în momentul în care mi-am proptit buzele de ale tipei. I-am desfăcut bluza iar mâinile mele s-au strecurat înăutru, scoţând şi sutienul. Am început să îi masez sânii, sau ar trebui să spun silicoanele? Am vrut să o mai sărut odată, dar mi-a fost teamă că voi fi dezgustat şi mi-am trecut limba peste sfârcurile sale întărite. Am muşcat-o agresiv iar aceasta a gamut. Îmi striga numele iar mâinile sale erau înfipte în părul meu brunet. Chiar şi acum, după atâta vreme, încă era răzleţ. Mi-a mângâiat chipul cu degetele sale fierbinţi iar eu am oftat. Poate credea că este de plăcere, eu nu aş fi crezut acelaşi lucru. I-am aruncat pantalonii pe podea , scoţându-i lengeria intimă. O mână s-a strecurat între picioarele ei împingând uşor. Un alt zgomot gâfâit a fost scos printre buzele sale roşiatice. Mi-a prins faţa între mâini încercând să mă sărute. În schimb eu mi-am aruncat dinţii asupra gâtului său, muşcând-o. Aceleaşi degete s-au încurcat cu firele părului meu. După această clipă m-am apropiat mai tare de ea, astfel încât să suspine. I-am muşcat încă odată sfârcurile şi am pătruns-o destul de uşor. A gemut. I-am lins sânii după care am împins mai tare. Mi-a strigat numele.
- Ah Takumi....
După aceasta am continuat acelaşi ritm monoton, pipăind-o. S-a răsturnat deasupra mea , privindu-mă cu ochii înlăcrimaţi. Ceva ce nu m-a înduioşat. Mi-am trecut mâna printre şuviţele ei şatene, şi am strâns uşor. Ochii mei conturau probabil agonia. M-a sărutat. Nu am simţit nimic. După aceasta s-a cuibărit la pieptul meu şi a adormit. Am rămas aşa.

- Taku! Unde pleci?
Vocea subţire mă chema înapoi în patul ei. Nu am răspuns. Mi-am tras blugii pe mine şi tricoul. M-am încălţat şi am mai privit-o odată. Era încă goală, expusă în faţa mea. Poate că mi-ar fi plăcut mai mult dacă nu era plină de operaţii.
- Nu îţi face griji, rolul e al tău. O să dau un telefon, mâine să te prezinţi la studio.
A oftat dându-şi părul de pe frunte la o parte. M-a privit serioasă.
- Nu la asta mă refeream! Când o să ne mai vedem?
Am râs ironic, iar ea m-a privit speriată. Şi-a lăsat capul în jos, parcă regretând cuvintele spuse. Poate frica de a fi respinsă. Nu am fost înduioşat ci am răspuns prin vorbe.
- Pentru atât ai plătit. Ce te face să crezi că aş vrea să mă mai culc odată cu tine?
Am auzit-o plângând în momentul în care am trântit uşa. Mi-am aprins o ţigară şi am plecat. Eram groaznic. Adevărul era că mă culcasem cu ea doar pentru un singur motiv, acela că semăna atât de mult cu Angelique. Dar fusesem dezamăgit, avea silicoane până şi în buze. De ce nu erau fetele mai naturale? Câteodată îmi venea să merg într-o ţară simplă şi să caut o fată simplă, dar asta nu mă făcea să o uit pe frumoasa mea fostă iubită. Ultima mea prietenă, pentru că în decursul ultimilor ani... Doar mă culcasem cu diferite femei, un bărbat are anumite nevoi. Spun cu regret că nu am experimentat orgasmul până acum , şi... la dracu, am deja douăzeci şi doi de ani. Am oftat încă odată când am trântit portiera maşinii. Am accelerat şi am auzit telefonul sunând. Am privit numărul după care am răspuns.
- Bună raza mea de soare, ce s-a întâmplat?
- Sper că nu ai uitat de ziua de mâine! La unsprezece trebuie să fi acolo. O să vi, da? Te rog!
Vocea ei subţire şi rugătoare îmi mai lumina puţin starea. Am chicotit şi am răspuns.
- Nu ştiu.. Mă mai gândesc. Un oftat prelung s-a auzit dincolo de micuţul obiect şi am prezis că urma o criză de isterie, aşa că am continuat să vorbesc.
- Desigur că voi fi acolo, doar într-o singură zi absolvă şi surioara mea liceul, nu-i aşa? Voi fi acolo Bibi.
- Te iubesc fărţioare!
Am închis după aceste ultime cuvinte. Mi-am continuat drumul pe şoseaua aglomerată şi am mai aprins o ţigară. Începusem să fumez acum aproximativ un an, din cauza unor probleme. Pe cine mint? Îmi era atât de dor de Angelique încât am avut nevoie de o altă ocupaţie, când femeile nu îmi mai atrăgeau atât de tare atenţia am zis că am nevoie de altceva. Recunosc faptul că mi-a fost frică să nu devin homosexual, dar am găsit ţigările. Fumez doar când mă apucă dorul excesiv, cam ca în această clipă. La dracu , toată viaţa mea e o mizerie, un circ. Merg la birou pentru a finaliza mii de afaceri, ceva ce mi se pare banal din moment ce mă descurc foarte bine, mă culc cu femeile care arată bine şi au în special ochii verzi. Deşi unele dintre ele purtau lentile de contact. Ah! Cât de ironică este viaţa. Singurele persoane cu care sunt adevărat sincer sunt Beatriz şi Jack. Cu mama este greu să fiu onest. Am oprit maşina în faţa unei vile stilate şi am rămas acolo. Am privit parcă în vid, deşi aveam ochii aţintiţi asupra unei anumite camere din locuinţă.
Au trecut patru ani de când am fost ultima oară în această casă, de când Angel a fost atât de aproape de mine. Mi-o imaginam uneori lângă mine, în braţele mele. Cum buzele noastre se atingeau , unindu-se într-un sărut mirific. Cum mâinile noastre se împleteau iar eu o puteam ţine în braţe, trupurile noastre fiind prea aproape pentru a mai putea respira. Îmi imaginam uneori vocea sa strigându-mi numele. Mă opream imediat din visare, când realizam că asta nu este posibil. Atunci îmi ziceam în sinea mea : „ Treci peste asta prietene, au trecut atâţia ani. Probabil deja te-a uitat. De ce nu faci acelaşi lucru şi tu? Eşti patetic.’’ Şi da, chiar era curios. De ce? Încă o iubeam, la fel ca în prima zi în care am început să mă întâlnesc cu ea. Poate a fost chiar înainte.
Am întors autovehiculul şi am plecat. Nu puteam suporta să stau prea mult acolo, amintirile deveneau prea vii, aproape reale. Erau atât de dureroase.

Am intrat în hol şi am aruncat servieta pe un scaun, căruia nu i-am dat aşa mare importanţă . Uşa camerei mele era deschisă, am intrat în baie şi am făcut un duş rapid. M-am aruncat după asta în pat, purtând doar o pereche de pantaloni scurţi. Am aprins televizorul şi am zâmbit sarcastic la imaginea fotomodelelor de pe scenă. Am apăsat pe butonul roşu, şi imaginea a devenit neagră. Tavanul mă liniştea ca întotdeauna. Mi-am trecut o mână în jurul pieptului şi am oftat. Inima mea bătea prea repede la vederea ei. Nu am reuşit să reaprind televizorul aşa că m-am rezumat la nişte documente importante. Le-am semnat după care m-am ridicat din pat. Trebuia să am o ocupaţie, altfel ştiam că mă voi gândi prea mult la ea şi o voi lua razna. Am oftat pentru că nu găseam nimic de făcut. Instantaneu soneria uşii s-a auzit. Am mulţumit în sinea mea şi am mers să răspund.
- Bună ziua! Domnul Asazuki?
Am dat din cap şi mi s-a înmânat o cutie şi un buchet de flori. Cine trimite flori unui bărbat? Am semnat pentru primire şi mi-am deschis portofelul. Era evident că nu puteam să nu îi las un mic bacşiş. Am regretat imediat . După ce persoana ce a venit să îmi aducă acele lucruri a dispărut, am stat minute în şir în uşă privind poza din portofel.
- Angelique...
Am reuşit să şuşotesc şi am intrat înăuntru. Mi-am luat cu greu ochii de la portofel, încercând să mă liniştesc. Simţeam că roşisem şi am căutat un bileţel printre flori.
Alice Wonder, fotomodel faimos şi total folosit. Mă culcasem cu ea odată, când fusese asta? Acum câteva luni. Datorită mie luase un rol important într-un film de succes, îmi era datoare până în gât. Dar eu nu vroiam să mă culc cu aceaşi femeie de două ori. Plus că uram persoanele care îmi trimiteau flori. Am luat telefonul şi am sunat-o. Vocea ei era dulce la auzul numelui meu, aşa că am tăiat-o scurt.
- Îmi doreşti moartea atât de rău încât îmi trimiţi trandafiri roşii? Florile sunt pentru fete, ce Dumnezeu. Uite ce e, Alice, nu o să te vizitez. Dacă ai nevoie de un alt rol, vi la firmă şi vorbim.
Am închis înainte să îmi răspundă şi am aruncat cadourile primite la gunoi. Nu m-am uitat să văd ceea ce era în cutie. De ce să îi dau speranţe când era evident că nu eram interesat de ea? Nici măcar pentru o a doua partidă de sex. Am intrat înapoi în camera mea iar poza aflată în ramă, pe măsuţa de lângă pat, mi-a captat atenţia. Părul ciocolatiu, ochii verzi, zâmbetul nebunesc. M-am aruncat în pat şi am aprins o ţigară.
- La dracu! Ar trebui să merg la un psiholog.
Am ţipat pentru a-mi amortiza gândurile însă mintea mea o contura perfect lângă trupul meu. Am revăzut astfel ultima noastră îmbrăţişare şi cuvântul de „ Adio!’’ . Nici acum nu îmi răspunsese la cuvinte.
Am oftat şi am încercat să adorm.



Capitolul 11

Ultima zi normala care mi-o amintesc, a fost aceea când am umilit-o pe matuşa mea. După aceea m-am mutat la tata şi am lăsat casa mamei goală. Mi-a părut rău că m-am mutat, zilele mele au devenit un infern. Am încercat chiar să-mi iau viaţa, totuşi tata m-a găsit la timp. Ciudat comportament nu-i aşa ? Poate că sunt nebună sau poate că nu, dar lipsa lui Takumi mi-a făcut mult rău. Aproape doi ani de zile am stat închisă într-un spital de nebuni, doi ani de zile pierduţi. Încă îmi amintesc zâmbetul de superioritate al suriorei mele când am ieşit din acel spital. Amintirea lui Takumi, visurile continue cu moartea mamei m-au stricat de cap. Totuşi mi-am recuperat viaţa devenind fotomodel. Prestigiul mamei în această lume a fost foarte mare şi m-a ajutat mult, dar totuşi si frumuseţea mea naturală mi-a fost în avantaj, nu eram operată ca şi celelalte modele.
Eram la o şendinţă foto în costume de baie. Purtam pe mine un costum format din doua piese, culoarea lui era de un albastru metalizat fără niciun accesoriu. Bărbaţii prezenţi mă sorbeau din priviri dar nu-mi păsa, femeile mă priveau cu invidie, eu le zâmbeam. Adevărul că erau băieţii foarte frumoşi, până la urmă erau modele, dar Takumi, brunetul meu, era un zeu pe lângă ei. Am terminat pozele la categoria ‚Costume de baie’, urma categoria ‚Medievală’. Aveam un partener drăguţ, dar era mult prea bronzat la neon. Am râs în sinea mea. Eram îmbrăcată cu o rochie rosie, cu o trenă lungă iar el purta un costum simplu negru şi o cămaşă albă. Eram nervoasă, nu ştiam de ce , m-am dus spre el şi m-a luat de talie. M-am înstrâmbat uşor când am simţit atingerea lui pe corpul meu. Mi-am pus mâinile pe pieptul lui şi am privit spre aparat încrezatoare. Privirea aceea îi înebunea pe fotografi. După vreo zece poze, am terminat cu totul. M-am grăbit să îmi dau jos corsetul acela oribil care mă împiedica să respir. Am aruncat hainele pe o canapea şi mi le-am luat pe ale mele, am înfăşcat geanta cu putere şi am ieşit afară.

- Angelique ! tresar la auzul numelui meu, m-am întors şi l-am văzut pe băiatul cu care am făcut şedinţa foto.
- Da ? am răspuns.
- Am o propunere să-ţi fac. mi-a rânjit în cel mai urât hal posibil.
- Hmm, am chicotit, poţi să-ţi bagi propunerea aceea undeva. i-am zâmbit şi am plecat mai departe.

M-am urcat în Ferrari-ul meu nou nouţ, şi am pornit cu multă viteză, lăsând o dâră neagra în urma mea. Parul meu lung si ciocolatiu flutura în bătaia vântului, mintea îmi era la Takumi, mă gândeam ce ar fi fost de noi, de relaţia noastră, dacă eu rămâneam acolo. Nu îmi puteam imagina acest lucru. M-am uitat spre telefon şi am văzut data, 13 August, am pus o frână bruscă noroc că nu era nimeni pe stradă, deaorece puteam face un accident în lanţ. Era ziua lui ! Fără să mă mai gândesc am luat-o spre o florarie celelebră în Franţa. Am parcat rapid si am sarit peste portieră, încă îmi amintesc când am încercat asta prima dată, am căzut pe jos, reuşind sa-mi fac o vânătaie frumoasă. Am întrat in florarie şi m-am uitat peste flori. Sute de culori care mai de care atractive, dar totuşi mi-au atras atenţia unele exotice. M-am uitat la ele un timp destul de lung, iar apoi i-am zis vânzătoarei să-mi aranjeze un buchet de orhidee şi să-l trimită în America chiar azi. I-am dat adresa, şi am achitat nota de plată, iar apoi am ieşit din cladire. M-am îndreptat spre maşină şi m-am dus spre casă.
Odată ajunsă acasă, m-a întâmpinat Anne, surioara mea, atitudinea ei s-a schimbat destul de mult, dar nu ştiam ce urmăreşte aşa că ţineam o oarecare distanţă între noi. I-am zâmbit cât am putut de bine şi m-am dus spre brioul lui tata. Am intrat după ce am bătut scurt la uşă. M-am dus şi l-am îmbrăţişat iar apoi m-am pus pe un scaun.

- Acum e luna August nu-i aşa ? l-am întrebat. Nu mi-a răspuns ci a dat din cap aprobator. Bun, atunci în luna Mai a anului viitor, mă întorc în America. Te-am anunţat de pe acuma ca atunci să nu avem probleme.

Nu am stat să-i văd expresia căci m-am ridicat şi am ieşit din birou, l-am auzit cum mi-a strigat numele dar nu m-am întors. Ura mea faţă de el s-a mărit din momentul în care a lăsat-o pe târfa aia în casă, şi când zic târfă mă refer la mătuşa mea. Încă era acolo, dar nu dădea ochii cu mine, când mă vede işi pleaca privirea, cred ca s-a speriat îngrozitor atunci când am umilit-o, crezând ca o voi răni mai tare. Am urcat la etaj şi m-am dus spre camera mea. Era destul de mare şi am remobilat-o pe placul meu. Patul imens era în mijlocul camerei, două uşi erau de o parte şi cealaltă a camerei, una ducea spre baie şi alta spre gardorba mea. M-am trantit pe patul imens şi am adormit imediat, era sigur că şedinţele foto erau obositoare.
M-am trezit într-o cameră foarte frumoasă dar totuşi avea o mobilă destul de veche.. O femeie brunetă cu ochii negrii ca şi două mărgele ţinea în braţe o fetiţă cu parul ciocolatiu şi lung. Faţa nu i-o puteam distinge, imediat m-am mai uitat odată la femeie şi mi-am dat seama că era mama mea. M-am speriat, m-am dus spre ea, am vrut să-i pun mâna pe faţă dar am trecut prin ea. Am trecut prin ea cu tot corpul meu, era o iluzie. Imediat am văzut că mătuşa mea a intrat in aceea cameră. A lăsat fetiţa jos şi i-a spus să meargă în caemra alăturată, imediat ce m-am uitat mai bine la fată mi-am dat seama ca eram eu de mică.. Am auzit ceva strigăte iar apoi pe mătuşa mea cu un pistol în mână aţintind spre mama. Am fugit şi m-am pus între ele, dar glonţul a trecut prin mine. Trântind-o pe mama la pământ, mi-am aţintit ochii spre uşa pe care eu cea mică am plecat, era întredeschisă. Ochii mi s-au marit constant, imaginea mamei mele pe jos în cameră, sângele curgându-i din piept murdărind covorul. Mătuşa s-a apropiat de ea, mama încă respira, dar a mai impuşcat-o încă odată tot în piept.
M-am trezit plângând şi eram toată udă. Respiram foarte greu într-un ritm alarmat, m-am dus la baie şi mi-am stropit faţa cu apă rece, m-am uitat în oglindă şi arătam îngrozitor. Am iesit din baie şi m-am uitat la ceas era doar nouă seara. M-am aşezat din nou pe pat şi m-am întrebat dacă brunetul meu a primit florile. M-am ridicat de pe pat şi m-am dus spre o măsuţă, mi-am turnat un whiskey într-un pahar. Nu eram o mare fană a băuturilor dar câtodată aveam nevoie sa mă relaxez. Am luat telefonul şi am marcat numarul lui Elisse, am încercat de câteva ori dar în zadar, nu-mi răspundea. Mi-am terminat băutura şi m-am pus a loc în pat, pierdută între mii de gânduri am reuşit sa adorm.




Capitolul 12



- Te iubesc, brunetule!
Două degete reci mi-au atins chipul, mângâindu-mi pielea. O altă mână şi-a strecurat degetele printre firele mele răzleţe trăgând uşor. Mi-am apropiat buzele de ale ei şi am sărutat-o. Limbile noastre s-au unit într-un joc nebunesc. Am gâfâit şi la fel a făcut şi ea. S-a pus la pieptul meu iar eu am strâns-o uşor sărutându-i părul.
- Angelique... Am zis încet doar pentru ca ea să mă audă.

- Ta-ku-mi! Trezirea!
O voce s-a auzit tare şi clar în încăpere. Mi-am deschis ochii brusc şi am realizat că fusese un vis. Poate cel mai frumos din ultimele luni. Am oftat. Normal că nu avea cum să îmi zică aşa. Am privit persoana de lângă mine şi m-am ridicat. Mi-a atins faţa dar nu am dat importanţă gestului. M-am văzut dezbrăcat total şi am încercat să realizez unde sunt, îmi aminteam doar că băusem prea mult noaptea trecută. Am zărit o blondă stând lângă mine. Ochii ei albaştrii puteau fi confundaţi uşor cu marea. Eu îi găseam goi, vulnerabili, serviţi pe tavă. Nimic complicat la textura albăstruie, nimic captivant la şuviţele blonde. Buzele sale mi-au căutat gura , sărutându-le. Nu am reacţionat.
- Ştii că vorbeşti în somn?
Mi-a zis pe un ton liniştit. M-am ridicat din pat şi m-am îmbrăcat , fără a-i da prea multă importanţă. Când mi-am pus tricoul pe mine, am vorbit.
- Da ? Şi ce zic?
Tonul meu era indiferent. Nu m-am uitat la ea, am trecut în baie şi m-am privit în oglindă. Am aruncat nişte apă pe faţă şi m-am întors în cameră.
- Ei bine, ştii tu... Strigi numele acelei fete. Toată noaptea a fost aşa, de fapt cred că i-ai spus numele şi când făceam dragoste. Eşti o figură.
S-a apropiat de mine dar nu am lăsat-o să mă atingă. Am mers spre ieşire însă ea s-a apropiat de mine şi şi-a înconjurat braţele în jurul trupului meu. Spatele îmi era învăluit de nişte mâini fierbinţi. Ardea. Am oftat simţindu-i bătăile accelerate ale inimii.
- Vreau să ne mai vedem! Te implor.
S-a aşezat în faţa mea, în genunchi, acoperindu-mi picioarele cu mâinile. Nu şi-a aţintit privirea asupra mea. Nu am vrut să îi zăresc ochii, încă mi-am lăsat ochii peste ea.
- Normal că vrei. Dar ...
Nu m-a lăsat să îmi continui propoziţia. S-a ridicat în picioare sărutându-mă . Nici de această dată nu am răspuns la sărut. Şi-a introdus o mână pe sub tricoul meu, pipăindu-mă. La dracu, un bărbat nu rezistă aşa de uşor la mângâierile unei tipe. Însă durerea de cap era mai puternică în această clipă.
- Nu spune nimic. Nu îmi pasă că iubeşti o altă femeie. Eu te iubesc pe tine Takumi, nu aş putea rezista fără tine. Aş muri, m-aş destrăma în mii de piese. Vreau să fiu cu tine, oricare ar fi preţul. Chiar dacă asta înseamnă să te gândeşti la ea când eşti cu mine . Poate cu timpul vei ajunge să ţi la mine. Te implor.
Şi-a înconjurat braţele în jurul gâtului meu iar eu am aprobat din cap. Am strâns-o în braţe după care am vrut să ies din apartament. I-am adresat câteva vorbe înainte să plec.
- Nu te voi iubi niciodată, pe nimeni în afară de ea nu o voi vedea cu asemenea ochi. Dacă pe tine nu te deranjează asta , fă ce vrei. O să mai trec pe aici când am chef.
Am trântit uşa şi i-am văzut zâmbetul triunfător, căzând în genunchi. Am jurat că am putut-o auzi plângând , dar nu am vrut să mă întorc. Adevărul era că tipa aceasta era singura care nu venise la mine pentru nu ştiu ce rol, ci doar pentru că mă plăcea. Mi-a plăcut tonul ei amuzat şi replica pe care mi-a dat-o. ˛˛ - Takumi Asazuki, te iubesc! Culcă-te cu mine!”. Totuşi nu am putut să nu remarc expresia sa uimită când i-am răspuns, „- Ok ! ”.
Am lăsat toate gândurile despre aceasta la o parte şi am accelerat. Era zece dimineaţa, treisprezece august, ziua mea de naştere. Am râs în sinea mea şi am continuat să condus.
Când am ajuns în apartamentul meu am putut simţi liniştea. Adoram acest loc. Totuşi a fost spulberată în clipa în care am realizat că nu este gol.
- Da, Bibi ? Am oftat.
- La mulţi ani! Ai devenit un bătrânel morocănos, deja douăzece şi trei de ani, cât mai ai de gând să îmbătrâneşti?
S-a aruncat în braţele mele sărutându-mă pe obraz. Nu am reacţionat ci doar am spus un mulţumesc printre dinţi, avertizând-o că nu vreau nicio petrecere. Ultima dată când îmi sărbătorisem ziua de naştere fusese când încă eram cu Angel. Pe atunci ea m-a sărutat pe obraz şi mi-a dat un cadou pe care îl am şi acum. „ – La mulţi ani, brunetule !” a fost replica ei , singurul moment pe care l-am simţit adevărat din toate punctele de vedere, în relaţia noastră.
- Ai primit flori. Mi-a arătat un buchet splendid de orhidee din bucătărie , dar nu am întrebat nimic. Am aruncat florile în coşul de gunoi şi am mers în sufragerie , deschizând televizorul. Am auzit-o bombănind pe acolo dar nu i-am dat prea mare importanţă.
Vroiam linişte. Însă , în scurt timp ea a apărut în faţa mea, bruindu-mi imaginea.
- Nu te interesează deci de la cine sunt florile?
- Nu! Am răspuns nonşalant.
- Atunci pot să le arunc în tomberon, afară?
- Fă ce vrei.
A zâmbit sarcastic şi i-am cerut să se mişte din faţa televizorului. A plecat spre bucătărie spunând cu un glas foarte ridicat.
- Ok atunci, voi arunca florile astea minunate, la fel şi bileţelul semnat cu numele de : „Angelique Capet”. Hmm, păcat. Orhideele sunt superbe.
La auzul cuvintelor sale am tresărit , şi într-un interval de o secundă m-am ridicat. Am privit încăperea, părea ciudată. Armonioasă dar aglomerată de sentimente alarmante . Am încercat să îmi reţin bătăile inimii însă erau cu mult prea accelerate. Am fugit în bucătărie fără a-mi putea reprima expresia fericită de pe chip. Am căutat în coşul de gunoi şi am apucat buchetul. Am căzut în genunchi, strângându-l la piept. Am stat aşa preţ de câteva minute, însă Beatriz ieşise din cameră. Probabil mi-a înţeles nevoia de a sta singur. Am desprins orhideele de trup, mirosindu-le. Erau chiar drăguţe. Am scos biletul, încă stând în genunchi.
Am citit, şi am simţit că inima mea o ia razna, că sufletul meu e renăscut. De parcă aş fi fost aruncat într-o groapă a fericirii. Sau poate chiar Raiul. Mi-au trebuit minute lungi pentru a reveni în lumea reală.


A fost cea mai frumoasă aniversare din ultimii ani, m-am simţit fericit. Florile le-am pus într-o carte imensă. Cred că era un atlas. Bărbaţii nu pun florile la presat, corect? Uneori mă îndoiesc asupra propriei mele naturi, însă realizez că sunt prea îndrăgostit să fiu coerent. Şi , Doamne, trecuseră atâtea luni, atâţia ani, atâta vreme.. Iar eu, parcă cu fiecare secundă ce trecea deveneam tot mai îndrăgostit de ea. Cred că într-una din zilele astea aş fi în stare să zbor spre Franţa. Dar asta.. Ar fi greşeala mea, poate că a fost doar o bătaie de joc. Sau poate vrea să fim prieteni . Nu conta, atâta vreme cât am ştiut că.. Fie şi pentru o singură secundă ea s-a gândit la mine. Am apucat telefonul, fără a-mi putea respinge sentimentele şi am apelat numărul ei. A sunat de două ori, după care a răspuns. Nu am lăsat-o să spună nimic, ci eu pe tonul liniştit şi dulce , pe care i-l puteam acorda doar ei, i-am zis .
- Mulţumesc Angelique. Mi-e dor de tine.
Am lăsat un fel de oftat uşor să se audă şi am apăsat butonul roşu. Ştiam că dacă scoate un singur sunet aş face infarct. Pentru restul zilei am stat în apartament, într-o stare pe care nu o puteam exprima în cuvinte.
Extaz! Fericire !
Am refuzat să fumez fie şi o singură ţigară.


Capitolul 13

Somnul mi-a fost spulberat de sunetul telefonului. Am luat micul obiect care era căzut pe jos şi am răspuns, o voce ciudat de caldă si cunoscută mi-a zis ‘ Mulţumesc Angelique. Mi-e dor de tine’. Imediat ce i-am recunoscut vocea am scos un ‘ Şi mie ‘ stins dar pe care nu l-a auzit deoarece a închis telefonul. Am pus telefonul pe măsuţa de lângă pat şi m-am ridicat în şezut, m-am uitat la ceas speriindu-mă îngrozitor, era zece dimineaţa şi eu la unsprezece aveam repetiţiile pentru paradă. Am alergat pana la baie, apoi mi-am aruncat hainele de pe mine pe unde am apucat. Şi am intrat la duş, apa uşor călduţă îmi răsfăţa pielea. Păcat că nu îmi permiteam să stau mai mult pentru că astfel întarziam. Am ieşit de sub duş şi am fugit cu un prosop dupa mine spre garderobă. Mi-am luat o rochie, prima care am văzut-o, şi nişte sandale negre. Am ieşit în fugă din cameră şi am coborât scările în grabă, i-am salutat pe cei ce erau jos şi am ieşit rapid din vila. Am luat maşina familiei pentru că nu eram în stare să conduc. I-am zis şoferului unde să mă ducă şi am pornit îndata. La doar zece minute de cladirea unde trebuia să exersez am fost prinşi în trafic. M-am coborât din maşină şi i-am zis şoferului să plece acasă că eu mă duc pe jos. Am început să alerg ca şi nebuna până la aceea clădire. Când am intrat în clădire m-am uitat la ceasul de la telefon, exact cu cinci minute înainte am venit. Am păşit încrezătoare în timp ce luam guri mari de aer. Organizatorul vorbea cu un model destul de cunoscut, dar îndată ce m-a văzut a lăsat-o cu vorba în gură şi a venit la mine. M-a îmbrăţişat şi apoi m-a condus la ‘profesoara’ care avea să ne îndrume. Am mai participat la câteva parade aşa că aveam habar ceea ce trebuia sa fac. În calea noastră s-a băgat o tânără blondă cu nişte ochi superbi.

- Jean dragule, cine e târâtura asta ? a întrebat arătând spre mine.
- Târâtură o faci pe bunicăta. am bombănit printre dinţi. Jean, o să te las cu ‘modelul’ ăsta. i-am zis lui, punând accent pe cuvântul ‘ model ‘.
- Nu ! Angelique ! Stai ! a început să strige în timp ce venea după mine.

Mi-a zis să ne continuam drumul, am auzit-o pe domnişoara model cum a început sa strige dupa Jean, dar el nici nu s-a sinchisit să o asculte. M-a condus la profesoara care urma să îmi arate mişcările care trebuia să le facem pe podium. Jean s-a dus cine ştie unde lăsându-mă singură cu dumneaei. Mi-a arătat nişte mişcări simple pe care a trebuit să le memorez iar apoi să le pun în practică. După ceva timp a venit Jean cu modelul care m-a făcut târâtura, sentimentul de ură a aparut în inima mea, i-am aruncat priviri ucigătoare. Se credea un model de nemaivăzut, dar o să îi arăt eu cine e. Am început să râd în sinea mea, uitându-mă fix la ea.
Am urcat pe podium şi am început să defilez. Îmi amintesc tot ce mi-a zis, umeri drepţi, uşor traşi în spate, mersul să fie ca un dans, iar expresia feţei mele să fie una naturală, să zâmbesc şi să privesc înainte. Am terminat defilarea şi m-am îndreptat spre locul unde erau Jean si profesoara plus scorpia blondă. Urma ca ea să facă acelaşi lucru ca şi mine, s-a îndreptat spre mine, ca să meargă spre podium, atunci în moementul în care a trecut pe lângă mine i-am pus piedică, uşor discret ca să nu se vadă. Ceea ce nu ştiam e că ‘domnişoara’ era foarte împiedicată şi a căzut pe burtă. Am început să chicotesc iar mai apoi am râs.

- De ce te râzi, idioato ? m-a întrebat în timp ce se ridica. Tu mi-ai pus piedica !
- Oh, asta nu ! Eu nu am cu nimic de-a face că esti doar o împiedicată. Să ştii că o grşeală din-asta pe podium ţi-ar ruina ‘cariera’. I-am zis batjocoritor.
- Ei pe naiba, am iubit care mă poate ajuta în cariera. mi-a zis parcă crezând că o să mă afecteze.

I-am zâmbit iar apoi m-am îndreptat iarăşi spre Jean care râdea dar în acelaşi timp dădea dezaprobator din cap. Am ridicat din umeri şi apoi i-am zâmbit. Am mai repetat de câteva ori, iar apoi ne-am dus să vedem câte ajustări trebuiesc făcute la rochii, apoi am plecat acasă. Nu îmi dădusem seama cât era ora dar era trecut de cinci, am rămas cu gura căscată când am vazut acest lucru. M-am dus spre maşina mea şi m-am dus spre vilă. Odată ajunsă i-am găsit pe Anne şi pe tata în sufragerie care erau în compania unui băiat, sau mai bine aş zice bărbat ?




Capitolul 14
~ Takumi ~
Strada era aglomerată, dar puteam să văd prin grămada de persoane, o puteam vedea. Am alergat spre ea, stătea nemişcată. Aş fi vrut să o ating, atât de repede. Curând am început să fug, mai tare şi tot mai tare. M-am oprit pentru a respira şi am alergat din nou. Încă stătea acolo, dar parcă nu puteam ajunge. Imaginea ei era tot mai clară. Am ajuns, am întins o mână spre ea. Aşteptam să o ating. A dispărut, la fel şi eu...

Zgomotul provocat de telefon m-a trezit. Am înjurat printre dinţi în clipa în care am apăsat butonul verde. Ochii îmi erau îndre-deschişi , aruncaţi pe tavan. Am oftat la vederea numărului.
- Ce vrei? I-am zis nervos, îmi spulberase visul , plus somnul. Aveam o grămadă de treabă la dimineaţă. Ce cretină. Am oftat.
- Ta-ku-mi! Nu o să îţi vină să crezi ce am păţit. E o idioată aici , participă şi ea la paradă... Mi-a pus piedică . E o total nenorocită! Vreau acasă! Nu vreau să o mai văd.
Am înghiţit în sec pentru a mă mai calma puţin şi am reuşit să scot cele mai calme cuvinte pentru acel moment, deşi erau ţipete.
- Lasă-mă să dorm Vanesa, tu ştii cât e ceasul? Vreau să dorm. Nu mă interesează dacă ţi se pune piedică.
Tonul ei era uşor regretabil şi domol.
- Este zece seara.. Probabil acolo este mai târziu. Îmi pare rău că te-am deranjat.
Am oftat, tonul fiindu-mi rece însă ţipătul fiind dispărut.
- Uite ce e, ai ajuns în Franţa cu eforturi proprii, dacă tu vrei să renunţi acum , eşti o laşă. Aşa, pur şi simplu.. Îţi pune cineva piedică şi tu vrei să pleci? Ai înnebunit? Uite ce e, dacă renunţi acum la paradă renunţi şi la mine, aşa că pa.
- Dar... Nu ştii cum arată tipa, trebuie să recunosc că arată mult mai bine ca mine. Nu vreau să o mai văd, e o viperă.
- Tu eşti chiar idioată! Uite ce e, ori termini cu asta ori ai face bine să nu mă mai cauţi.
A mai spus ceva înainte să închid.
- Da , domnule! Mulţumesc. Ştiam că mă pot baza pe tine. Te iubesc.
- Nu te poţi baza pe mine. Am ţipat. Vreau doar să dorm pentru numele lui Dumnezeu. E ora patru dimineaţa. Am de lucru la şase. Şi... cu plăcere.
Am închis şi m-am aruncat iar pe pernă. Femeia asta îmi dădea bătăi de cap, totuşi simţeam cum sentimentele ei sunt adevărate. Când îmi spunea „ te iubesc”, dădea cel mai suav glas al său. Când mă atingea de abia putea respira. Îmi amintea de un prost din trecut, eu şi dragostea lui neîmpărtăşită, ea . Bun, măcar eu eram sincer de la început , cu această femeie blondă. Am închis ochii şi am sperat să pot regăsi acelaşi vis.
Am putut revedea doar ochii ei verzui, în întuneric. Restul era un mister scufundat într-un negru abisal.

A doua zi a fost destul de obositoare. A trebuit să merg până în Washington pentru nişte treburi urgente, pe care le puteam face doar eu. Mă întorc în Boston după care realizez că incompetenţii mei angajaţi nu au rezolvat o altă problemă. Aşa că trebuie să călătoresc iar în Washington. Aflu când ajung iar la birou că am o întâlnire cu nu ştiu ce actor de filme, pentru un contract de care nu am auzit. Mai erau douăzeci de minute până să apară iar eu a trebuit să citesc contractul şi să îl gândesc, fără un avocat pentru că se pare că toţi erau prinşi. Am blestemat mult în acea zi, când am ajuns acasă mă simţeam mai mult decât extenuat. M-am uitat la ceas, era deja ora două. M-am aruncat în pat şi am aprins televizorul. În Franţa ar fi trebuit să fie în jur de ora opt, sau ceva asemănător. Am schimbat canalele până l-am găsit pe cel în care urma să fie transmisă parada. Anunţau fotomodelele ce vor participa. Nu am putut să nu fiu atras de singurul nume ce mă interesa, Angelique Capet. Am văzut-o şi pe Vanesa pe „ marea listă” , m-am simţit vinovat că nu mi-a atras atenţia. Am oftat şi am închis televizorul, eram prea nedrept dacă urmăream parada, ochii mei ar fi fost aţintiţi asupra unei singure persoane. Aş fi fost prea inuman, m-aş fi învinovăţit prea mult; pentru că deşi pentru ea nu am fost decât un pariu, eu am iubit-o şi încă o făceam. Am încercat să adorm, dar mi s-a părut imposibil aşa că am ieşit din apartament. Era uşor răcoare afară, am urcat în maşină şi am plecat spre casa lui Jack.
- Deranjez? Am întrebat când am păşit înăuntru, era clar că da. Jack tocmai îşi făcea fiesta cu o brunetă pe care am putut să o zăresc în dormitorul lui. Am chicotit.
- Clar da. Mi-a zis el. După care a continuat. Dar, o pot expedia . Stai doar să.. A vrut să se întoarcă pentru a pleca în dormitor dar l-am întrerupt.
- Nu îţi face griji, nu e urgent . Nu puteam dormi, dar o să merg să beau ceva şi o să fie OK. . . Poftă bună-n continuare. Am râs închizând uşa după

Capitolul nou, scuzati intarzierea ... dar scoala si orele in particular imi retin timpul. ^^''


Capitolul 15

Nu-mi venea să cred cine era lângă Anne, era el. Era verişorul meu, scump şi drag. Cel cu care îmi petreceam fiecare zi, asta a fost înainte să mă trimită tata în Boston. Am fugit din locul în care eram să merg să îl îmbraţisez. S-a ridicat de pe canapea şi s-a apropiat si el. Mi-am bagat capul în pieptul lui îmbrăţişându-l strâns. Spunându-i cât de dor mi-a fost de el. M-a sărutat în moalele capului iar apoi mi-a zis ca si lui i-a fost dor de mine. Ne-am desprins cu greu din îmbrăţişare şi ne-am pus pe canapea.

- Deci, Angel, ai devenit model ? m-a întrebat rânjind. Ştiu că-mi ziceai asta când erai mică : Voi fi cel mai mare fotomodel ! , asta ziceai în timp ce purtai pe tine rochia mătuşii.
- Cum de ţii minte toate astea ? l-am întrebat râzând.
- Nu degeaba am fost aşa apropiaţi. mi-a răspuns zâmbind suav.

I-am zâmbit şi eu la rândul meu, apoi mi-am întreptat ochii spre Anne, care îl privea cu mult interes pe băiatul de lângă mine. Am zâmbit, până la urmă nu era o fată rea, sau cel puţin nu îmi parea. Am stat în jur de cateva ore bune. , dar eu m-am retras în cameră deoarece trebuia să fiu odihnită, maine era o zi mare. Mi-am luat o camaşă de noapte din mătase si m-am trântit în pat. Am adormit destul de repede de data aceasta fără să visez.
Când m-am trezit îmi simţeam corpul de parcă am dormit pe lemne. M-am îndreptat spre baie şi am dat drumul la apă, am intrat imediat ce mi-am dat jos cămaşa, picăturile îmi răsfăţau pielea cu fiecare atingere a lor. Am stat în jur de vreo zece minute iar apoi am ieşit. Mi-am luat o pereche de blugi pe mine şi un fel de top roşu, mi-am luat nişte adidaşi şi rochia mea care trebuia sa o port mai diseară. Am coborât jos şi am luat prânzul singură, deoarece era deja amiaz, m-am mirat, cu toate ca adormisem devreme mă trezisem foarte târziu. Nimeni nu era în casă, cu excepţia mea şi a servitoarelor. Am luat rochia de pe canapea şi am pornit spre ieşire, mai apoi ieşită din casă m-am dus spre Ferrari-ul meu care lipsea cu desăvârşire, presupunând că Alexander l-a ‘împrumutat’ fără să-mi zică ceva, am decis să iau BMV-ul lui tata, ştiu ca nu s-ar supăra.
Îndată ce am ajuns la locul unde trebuia să se ţină parade, m-am întâlnit cu nesuferita de Vanessa. Blonda scorpie si urâtă, aşa îmi plăcea să-I zic, dar totuşi nu era chiar aşa de urâtă. Mi-a aruncat o privire plină de ură, iar eu mi-am dat ochii peste cap. Am continuat să merg cu rochia în braţe pentru a o pune in cabina mea. Am intrat in încăpere şî am lăsat rochia pe unul dintre umeraşe, m-am aşezat pe scaunul din faţa oglinzii gigantice, si am început să mă privesc. În ultimii patru ani nu prea m-am schimbat, acelaşi par şaten aceiaşi ochi verzi. Aceeaşi piele alba aprope inumană. Pe uşa cabinei a intrat Jean, m-a luat într-o îmbrăţişare strânsă iar mai apoi mi-a sarutat ambii obraji. A ieşit pentru câteva momente din încăpere şi apoi a revenit cu două persoane. Prima persoană a început să mă machieze, se mira că fondul de ten nu mă făcea mai bronzată nici cum. Buzele mi le-a înroşit precum sângele iar la ochii mi-a pus o culoare de verde pe pleoapa inferioară şi galben pe partea de sus, mi-a zis că aşa o să îmi evidenţieze culoarea ochilor şi pielea mea să pară şi mai inumană. După ce a terminat retuşurile machiajului au inceput să-mi facă un coc francez. Nu ştiam de ce îmi făceau coc, se presupunea ca o să prezint costume de baie, dar mai apoi Jean mi-a spus ca s-a schimbat, eu voi prezenta rochii de seară. Dupa vreo doua ore de când am ajuns la locul paradei, am fost coafată si machiată. Apoi am făcut câteva repetiţii şi am mers să ne îmbrăcăm. Mi-au dat o rochie superva de un verde ca şi iarba proaspătă de după o iarnă geroasă. Arătam divin, imediat ce m-am văzut în oglină picioarele au început să-mi tremure, eram eu model dar emoţiile tot emoţii erau. Priveam printre cortine la câtă lume era î încăpere, imediat am înghiţit sec gândindu-mă că o să o dau în bară. Râsul isterizant al Vanessei m-a făcut să mă încrunt.

- Ce vrei ? am întrebat-o liniştită.
- Nimic, doar te priveam cum te cuprinde teama. mi-a zis începând să râdă.

Adevărul era că îmi era teamă, îmi era teamă sa nu o dau în bară. Apoi m-am uitat la Vanessa, era stralucitoare, purta o rochie albastră superbă iar părul îi era lasat liber cu câteva onduleuri. Nu am apucat să mai văd alte detalii căci Jean m-a luat şi m-a dus la intrarea spre podium. Am început să tremor, credeam că o să mă împiedic. Dar imediat gandul mi-a zburat la Takumi, mi-am adus aminte cum îi zâmbeam şi cum mergeam spre el în aşa fel să-l înebunesc.

Etoooooo, am venit cu Capitolul 16, stiu, stiu era randul lui Teh si este dar are o problea, nu se poate loga. Asa ca o sa postez capitolul scris de ea. ^^ Eto chiar asa de rau de fic-ul ca nu mai comentati ? ._.


Capitolul 16.

Aş vrea să dispar, să nu mai simt. Să mă pot dispera în acel Univers imens, pentru a nu mai simţi, pentru a nu mai fi în vid. Şi totuşi, aruncat în abis aş vrea să mă ridic, să apuc acea mână albă, să sărut acele buze roşiatice.. Să privesc acei ochi verzi, chiar dacă nu pot fi ai mei. Oare pot rezista? Doar atât, pentru a o vedea, a atinge-o oare ocazional, fără să fie a mea, dar să o ştiu? Aş putea? Oare...

- Frăţioare, trezeşte-te! Trezeşte-te!
- Ce-i?
Am deschis un ochi uşor, realizând că era o lumină slabă în încăpere. Atmosfera nu era atât de dezagreabilă, mirosul de curat era oarecum prezent în încăpere. Am realizat că pe mese erau aşezate câteva scaune, invers . Am dedus a fi într-un bar. Am privit pe cel ce mi-a vorbit, o persoană înaltă, părul roşcat vopsit fiind tuns destul de scurt. Ochii căprui oarecum pătrunzători. Am deschis şi celălalt ochi, pleaopele părându-mi din oţel. Am oftat când am ridicat capul. În faţa mea era un pahar şi o sticlă, ambele goale. Am reuşit să mă ridic, fără a scoate vre-un sunet. Mi-am trecut o mână prin părul răvăşit şi mi-ar privit hainele boţite. Am decis să merg spre ieşire , fără a da importanţă altor lucruri. Jack a mers după mine.
- Ce e cu tine? Te caut de vreo două ore. Ai adormit aici, Jaggie Junior m-a sunat să îmi spună că „ ai stat să suferi după o frumuseţe goală” sau ceva asemănător. Am crezut că ai terminat-o cu Angelique acum ceva ani, ce dracu! Termină, eşti o persoană responsabilă. Ce s-ar fi întâmplat dacă te-ar fi căutat sora ta , sau mama? Tipule, trezeşte-te la realitate. Ai nişte responsabilităţi.
Poate! Poate era aşa, dar ce puteam eu face? Ceea ce doream, nu mai ştiam ce este. Ceea ce vroiam, nu puteam obţine. Şi mai departe de asta, trăiam pentru mine? Întrebări fără răspuns, le-am lăsat pe baza somnului prost şi băuturii , fără a le da importanţă. Căci gândurile mele erau deja prea prinse în altceva, într-o imagine perfectă , adesea gândită fără suflet. Aşa era. Nu?
Am lăsat un alt oftat să îmi scape şi mi-am trecut o mână în jurul frunţii. O durere de cap îngrozitoare m-a surprins când am urcat în maşină, pe scaunul pasagerului. Jack a accelerat.
Ascultasem ceea ce îmi spusese el, şi puteam ştii cu certitudine că mă enerva, şi poate dacă nu ar fi spus acele ultime vorbe, nu aş fi comentat nici eu nimic.
- Gândeşte-te şi la ceilalţi Takumi!
A ţipat, iar eu am ţâşnit. Pumnul meu a aterizat într-unul din geamurile maşinii, a tresărit. Mi-am aruncat privirea asupra lui. Ochii mei erau furioşi, la fel şi eu cât şi expresia chipului meu. Am încercat să îmi reprim furia. Nu am putut.
- Jackson, eu am fost singurul care a avut până acum grijă de mama şi sora mea, eu am fost cel care a renunţat la propriile visuri, şi tot aşa continui să spui că nu mă gândesc la ceilalţi? Nu eu am lăsat totul de dragul familiei? Crezi că visul meu a fost să devin un om de afaceri genial? Ei bine, nu mă cunoşti. Acum taci şi condu, nu te plătesc să îţi dai păreri despre asta. Du-mă acasă.
A tăcut, iar eu mi-am pus capul pe scaun întorcând privirea. Nu îmi plăcea să mă cert cu prietenii mei, însă în asemenea momente, ce puteam face? Nu dădeam vina pe familia mea, pentru că a trebuit să am grijă de ea. Îmi iubeam surioara şi mama într-o oarecare măsură. Nu îmi uram tatăl pentru că murise; nu avusese în gând să ne părăsească. Dar simţeam un sentiment repungător pentru propria fiinţă, pentru că nu mai eram acelaşi băiat calm şi drăguţ cu toată lumea. Oare când mă transformasem într-un monstru?
Da! A fost atunci. Imaginea aceea mi s-a întipărit iar în minte, atât de clar, ca şi ultimul cuvânt pe care am putut să i-l adresez, atunci când nici-o mână nu s-a aşezat pe umărul meu pentru a mă opri.
Patetic! Ca întotdeauna.
Pierdut în propriile mele amintiri dureroase nu am realizat când am ajuns în faţa clădirii. Înainte să închid portiera am auzit nişte scuze din partea celui ce conducea. Am dat din cap, însă nu am privit.

Timpul a trecut destul de repede. Odată ajuns acasă mi-am deschis laptopul şi am făcut ceva muncă de birou, trebuia să închid nişte proiecte. După aceasta am mers la somn şi am dormit până a doua zi dimineaţă. Telefonul meu suna încontinuu, ca de obicei eram trezit. Am privit ceasul, era zece dimineaţa. Am lăsat un oftat prelung să mi se aşeze şi am apăsat butonul verde. Vocea subţire a început să vorbească, am ascultat-o.
- Bună Taku! Ce faci? Avionul meu o să aterizeze cam în treizeci de minute. Probabil că tu nu poţi veni să mă iei, adică poate trebuie să mergi la serviciu, dar am vrut să ştii că mă întorc..
Am râs uşor fals şi am răspuns.
- Calm Vanessa , calm!
O să vin să te iau, scumpete. Doar m-ai lăsat să te aştept atât, sper că mi-ai luat un cadou. Dacă nu o să fi pedepsită. Am râs şi am putut auzi cum a răspuns cu o voce ruşinată avansurilor mele. Am închis telefonul şi mi-am făcut un duş. Nu am dat prea mare importanţă hainelor pe care le-am îmbrăcat. L-am apelat pe Jack.
- Nu vin azi la birou, am rezolvat ceea ce aveam de făcut ieri. Ia-ţi şi tu liber dacă vrei.
- Takumi, scuze frate pentru ieri.. Nu am..
- Da , sigur, era doar părerea sinceră. Baftă!
Am închis, nu îmi plăcea să ascult fiecare scuză penibilă, sau nu de la prietenul meu.
Odată ajuns la aeroport bună dispoziţia mea a crescut. Mă gândeam că, dacă afacerile merg atât de bine, pe anul viitor în această perioadă aş fi putut să îmi extind firmele şi în alte ţări, asta ar fi însemnat că aş fi ales prima dată Franţa, având în vedere că deţineam şi o linie de parfumuri, ceea ce ar fi avut un total succes în Franţa. Am rânjit în sinea mea, privind blonda ce se apropia de mine. Părul său buclat se aranja foarte bine, ochii săi albaştrii străluceau în constrat cu zâmbetul fericit. Mi s-a aruncat în braţe iar eu am sărutat-o. Mâna mea s-a strecurat pe fundul său, iar aceasta a chicotit. Am strâns-o uşor.
- Mi-a fost aşa de dor de tine , Taku! A fost foarte drăguţă parada, cu excepţie unei vipere pe care am întâlnit-o acolo! Îţi zic, se credea centrul Pământului. Dar..
- Nu contează, nu contează. Nu te aştepta să zic că tu arătai cel mai bine de acolo, ştii că am o slăbiciune pentru toate femeile. În schimb , nu am chef să vorbesc despre asta. Hai să mergem.
A roşit şi s-a aruncat la braţul meu, urmându-mă ascultătoare. Cred că asta îmi plăcea într-o oarecare măsură la această femeie, supusă şi sinceră doar cu mine. Plus eu, cel ce îi spunea că nu o iubeşte ci doar doreşte. Cum putea fi atât de fericită având pe cineva ca mine alături de ea? M-a lămurit cu multă vreme în urmă, doar pe mine mă iubeşte şi doar pentru mine ar fi în stare de aşa ceva. Oricum ar fi, nu mă va trăda. Sigur , aceste vorbe m-au făcut să o las să stea lângă mine. Da, pentru că ştiam... Şi eu simţisem asta cândva. Mai grav de atât , încă simţeam şi inima mea nu putea respinge acest sentiment.
Reveneam la un gând precedent, dacă ar fi să o văd pe Angelique, mereu, oare aş putea rezista să o văd cu altcineva? Am întrebat acelaşi lucru pe Vanessa, mi-a răspuns că sufletul ei îmi aparţine şi că pentru ea nu contează atâta vreme cât eu sunt lângă ea. Nu am putut să mă împac cu acelaşi gând.

Salut.
Sa nu credeti ca nu va citeste nimeni ficul si ca nu e unul reusit. Eu il citesc de cand ati inceput sa postati da sinccera mi-a fost lene sa las un comm...
Imi place foarte mult povestea voastra. Este foarte interesanta si chiar merita sa fie citita. Mai aveti si voi cateva greseli dar e un lucru normal.
Eu una sper ca Takumi sa fie din nou impreuna ca Angelique pentru ca cei doi se iubesc prea mult si lui Takumi ii sta mult mai bine cu Angelique decat cu Vanessa.
Imi place foarte mult ca postati des si nu e nevoie sa astept mult...
Puneti continuare cat mai repede si nu cumva sa va ganditi sa renuntati pentru ca este un fic foarte frumos
Cya

Sa nu va aud cu chestii de genul: ,,E asa de rau fic-ul?".Nici pomeneala! E superb! Ok, nu am ce comenta, e gandit foarte OK. Saracul Takumi... Off off off...Personajele sunt conturate foarte bine, intr-un mod foarte "aratos" =]] Sper sa postati mai repede urmatoarele capitole, imi place foarte mult fic-ul! (Am mai spus asta, nu?)
Bye-bye